USA
Today Interviu
(14
decembrie 2001)
*
Michael
In The Mirror
Interviu
realizat de Edna Gundersen
Traducere
şi adaptare în L. Română, Mihaela A.R.
Primele cuvinte ale lui Michael
Jackson par să prevestească un dialog lipsit de prejudecăţi.
Îmi scuzaţi aspectul pielii, spune el. Tocmai am venit de la dermatolog. Prefaceţi-vă că nu vedeţi nimic.
Dar este greu să te supui acestei instrucţiuni atunci când ai de-a
face cu cea mai studiată figură din industria entertainment-ului, în special
aceea printre a căror excentricităţi se numără deghizările în public şi
machiajul în faţa camerei. Chiar dacă astăzi Jackson nu a insistat prea mult cu
machiajul, masca nu a fost coborâtă complet.
Ceea ce era cotat a fi un interviu fără bariere, a fost limitat de
doi manageri protectori şi înverşunaţi, hotărâţi să focuseze discuţia pe latura
artistică a lui Jackson, în ciuda asigurărilor anterioare date de publicistul de
la Epic Records, că accesul este nerestricţionat. Toate subiectele abordate au
fost declarate echitabile cu excepţia celui legat de “pedofilie”. Declaraţia
făcută în procesul din 1993 împotriva lui Jackson, în care era acuzat de abuz
sexual asupra unui băiat de 13 ani, interzice părţilor să discute detaliile. La
vremea respectivă, Jackson a negat cu vehemenţă acuzaţiile şi de atunci nu le-a
mai adus în discuţie.
Subiectul nu a fost abordat deloc pe parcursul acestui interviu de
o oră. Lucruri mai puţin scandaloase – fostele sale soţii, odiseea operaţiilor
plastice, chiar şi temerile pe care le-a adus în discuţie în trecut – au fost
considerate în afara limitelor de abordare.
Blocajul dispare după ce Jackson vorbeşte cu nostalgie despre
prietenii săi faimoşi. Frank Sinatra
locuia un pic mai sus de noi. Ne vedea zilnic jucând baschet. Iar Fred Astaire
locuia după intersecţie. Am avut ocazia să stau de vorbă cu ei, să învăţ şi să-i
ascult. Acelea au fost clipe de aur. Când aveam 16 ani, performam în fiecare
seară în Las Vegas, iar Elvis (Presley) şi Sammy Davis Jr. stăteau cu mine şi
cu fraţii mei şi ne povesteau. ‘Să nu luaţi droguri niciodată’, ne spuneau ei.
N-am să uit niciodată.
Amintindu-i de obiceiul său de a lua analgezice, Jackson rămâne
tăcut. Managerul Trudy Green, care monitorizează interviul împreună cu
executivul de la Epic, Steve Einczig, îi interzice să răspundă, deşi Jackson
s-a confesat în privinţa dependenţei şi al tratamentului urmat ulterior, într-o
declaraţie televizată, de aproape acum o decadă.
Ea l-a întrerupt din nou când a început să vorbească despre Debbie
Rowe, care i-a născut primii doi copii în timpul mariajului lor din 1996-1999.
Se pare că el are custodia deplină a lui Prince – de 4 ani şi Paris – de 3 ani,
companionii săi constanţi. Rugat să comenteze despre zvonurile persistente
conform cărora acest mariaj ar fi fost aranjat doar pentru a-i “furniza”
moştenitori, Jackson se cufundă în tăcere.
Nu, nu, nu!, protestează Green. Nu ne aflăm aici pentru aşa ceva.
Şi a doua lovitură: Copiii, îşi petrec timpul cu mama lor?
Nu vrea să discute despre asta, intervine Green. Interviul ăsta este despre Michael ca
entertainer.
Adesea, entertainerul este trecut cu vederea de obsesia publicului
faţă de viaţa sa personală. Dacă este de acord să mă opresc asupra acestor zone
personale, Jackson spune: atunci asta va
fi toată povestea. Şi are dreptate. Realizările sale profesionale pe durata
a 38 de ani în show-biz merită să fie observate. A vândut 65 de milioane de
albume în Statele Unite, a adunat 44 de piese de succes, extrase pe single ca
artist solo şi încă deţine titlul de cel mai bine vândut album din istorie, Thriller-ul din 1982, fiind campionul
mondial cu 26 de milioane de copii vândute (peste 65 de milioane de copii vândute în octombrie 2013).
Albumul Invincible, lansat
pe 30 octombrie 2001 a intrat în topul Billboard pe locul 1 cu vânzări de
366.000 de exemplare. Albumul a generat hituri radio ca You Rock My World şi Butterflies dar a ieşit din top 10 după
patru săptămâni în ciuda unei rafale de auto-promovare, limitată de programul
din 13 noiembrie Michael Jackson: 30th
Anniversary Special. Cele două ore de program special difuzat de CBS,
culese din cele două concerte aniversare susţinute la New York au adunat 25,6
milioane de telespectatori, dovedind din plin că Jackson rămâne un “obiect
fascinant”.
Nici astăzi nu este vreo excepţie. Spectatorii de la Hotelul
Beverly Hills sunt nerăbdători să-l surprindă pe Jackson în timp ce drumul este
dezafectat iar el este condus rapid spre un bungalow, cu chipul ascuns sub
borurile pălăriei, cu ochelari de soare si cu mască chirurgicală neagră. Va
petrece 40 de minute “conform înţelegerii” aşa cum a stabilit Green.
În cele din urmă, pregătit pentru audienţă, Jackson îşi salută
vizitatorul cu un gest din mâna, un zâmbet timid şi un comentariu despre
complexul său. Machiajul pare să se limiteze la pomeţi şi linia maxilarului
inferior. Sprâncenele îi sunt negre şi îngrijite, iar pleoapele ciocolatii ne
duc cu gândul la fard sau la urme ale tonului original al pielii. Vitiligo, o
afecţiune autoimună caracterizată prin pierderea pigmentului ce dă culoarea
pielii, a lăsat multe pete decolorate pe chipul şi pe mâinile lui. Nasul îi
este bandajat. Nu ne dă nici o explicaţie în acest sens iar întrebările despre
starea pielii sale sunt încheiate sumar de către Green.
Înalt şi zvelt, Jackson poartă o jachetă de piele maro, cămaşă
roşie, pantaloni în dungi fine, şosete albe şi mocasini negri. Prince, al cărui
păr închis la culoare începe să se deschidă spre blond, este încălţat similar
şi poartă o uniform de poliţist, completată cu cătuşe din plastic atârnate la
centură. Cheile astea sunt bune!,
anunţă el înainte să revină la desenele lui.
Stând pe un scaun tapiţat în lumina moale a apartamentului,
Jackson pare relaxat şi pregătit, poate un pic obosit. Este generos cu laudele
la adresa colegilor. Este flatat şi îi place cover-ul realizat de cei de la Alien
Ant Farm pe piesa Smooth Criminal,
dar şi clipul video în care îi sunt parodiate mişcările de dans. Ochii îi
strălucesc atunci când vorbeşte despre viitoarele proiecte cinematografice, în
special de planurile de a regiza un film împreună cu regizorul şi actorul Bryan
Michael Stoller în luna mai. Râde de fobia lui de cutremure, se încruntă atunci
când reflectează la părintele său tiranic şi acordă multă atenţie teoriilor
sale despre copilăria eternă, în pălăvrăgeala entuziastă despre jucării şi
parcuri tematice.
Jackson radiază faţă de încrederea de nezdruncinat în aptitudinile
sale muzicale şi clipeşte de iritare numai atunci când este nevoit să vorbească
despre presă. Un subiect rar în interviuri, el este de acord cu această
întâlnire cu speranţa de a transmite un mesaj, adesea acoperit de bârfă.
Ceea ce spun este să vindecăm
lumea, să ne salvăm copiii,
spune el.
Jackson se arată agresiv de atenţia pe care i-o dă media şi rămâne
în continuare frustrat de nivelul de dispreţ şi speculaţii îndreptate la adresa
lui. Atitudinea lui – scos din sărite – contravine cu obiceiul său – scump la
vorbe. Cel care ajunge în cele mai multe
case este întotdeauna ţintă, se plânge el. Asta este natura umană.
Exact cum a făcut în Leave
Me Alone şi în Tabloid Junkie, în
piesa Privacy de pe albumul Invincible,
Jackson condamnă insistent presa. "You
keep on stalking me, invading my privacy.. .. Stop maliciously attacking my
integrity." (Continuaţi să mă urmăriţi, să-mi invadaţi intimitatea … Opriţi acest atac rău intenţionat la
integritatea mea.)
Flancat de însoţitorii săi, Jackson înfruntă interogatoriul cu
declaraţii geniale şi fără nici cea mai mică emoţie.
Edna Gundersen: Care este poziţia ta faţă de felul
inexact în care se vorbeşte despre tine în articolele din presă?
Michael Jackson: Nu le dau atenţie. Fanii ştiu că în tabloide se scriu numai prostii. Îmi spun mereu: "Hai să dăm foc tabloidelor". Este îngrozitor să încerci să asasinezi caracterul cuiva. Au fost oameni care au venit la mine, ne-am întâlnit şi au început să plângă. I-am întrebat de ce plâng, iar ei spuneau: "Pentru că am crezut că eşti arogant, dar esti cea mai plăcută persoană”. Am întrebat cine i-a făcut să creadă acest lucru, iar ei mi-au spus că au citit-o. Le-am spus, "Nu mai credeţi tot ceea ce citiţi."
EG:Nu cumva aceste zvonuri persistă pentru că nu le respingi?
MJ: Nu. Am realizat atât de multe în trecut. Am realizat cel mai vizionat interviu televizat din istorie cu Oprah Winfrey [în 1993]. Dar [media] manifestă tendinţa de a răstălmăci ceea ce spui şi de a te judeca. Ori eu doresc ca subiectul să se menţină pe muzică şi artă. Mă gândesc la câţiva dintre artiştii mei preferaţi. Dacă aş putea sta faţă în faţă cu Walt Disney sau cu Michelangelo, oare mi-ar păsa ce fac ei în viaţa lor particulară? Eu aş vrea să ştiu despre arta lor. Căci sunt un admirator al lor.
EG: Şi cum te aperi de tirul criticilor?
MJ: Aşteptându-l,
ştiind că se va întâmpla şi fiind invincibil, fiind ceea ce am fost învăţat să
fiu. Să rămâi puternic ca un pumn de fier, indiferent de situaţie.
EG: Criticii se referă la tine ca la
auto-proclamatul Rege al Muzicii Pop. Tu ai ales acest titlu?
MJ: Niciodată nu m-am auto-proclamat aşa sau altceva. Dacă o sun acum pe Elizabeth Taylor, ţi-ar spune că ea a inventat fraza. Ea a fost cea care m-a prezentat, cred că la American Music Awards, şi a spus cu propriile ei cuvinte - nu a fost scris nicăieri: "Sunt o admiratoare şi în opinia mea, el este regele pop, rock şi soul." Apoi presa şi fanii au început să folosească titulatura de “Regele Muzicii Pop”. Aşa că nu ştiu ce auto-proclamat gunoi (de tabloid), a spus că m-aş fi auto-proclamat rege.
EG: Concertele din New York au marcat primele tale spectacole în Statele Unite în ultimii 12 ani. Aţi fost emoţionaţi?
MJ: Nu. A fost o onoare să fiu din nou cu fraţii mei. Producătorul a vrut o cavalcadă de personalităţi din diverse domenii. Pentru mine a fost o mare onoare. O ocazie deosebită, fericită şi distractivă.
EG: Iei în considerare un alt turneu cu fraţii tăi?
MJ: Nu cred. Cu siguranţă aş face un album cu ei, dar nu un turneu. Lor le-ar place să plece iar în turneu. Dar eu mă gândesc la alte lucruri. Din punct de vedere fizic, un turneu te supune la un efort uriaş. Cand sunt pe scena, parcă aş fi la un maraton de două ore. Mă cântăresc înainte şi după fiecare spectacol şi pierd cam 4,5 kg. Sudoarea este peste tot pe scenă. Apoi ajung la hotel cu adrenalina la apogeu şi nu mai pot adormi. Iar a doua zi ai un nou spectacol. Este dificil.
EG: Dacă nu vei merge în turneu, cum vei mai satisface cererea publicului şi chiar nevoia ta de a performa?
MJ: Vreau să regizez un program special şi să fac genul de melodii care ating sufletul. Vreau ceva mai intim, din suflet, din inimă, doar sub un singur spot.
EG: Cum ai reacţionat atunci când albumul Invincible a ajuns în fruntea topurilor aici şi în alte ţări?
MJ: A fost un sentiment minunat. Am izbucnit în lacrimi de fericire să văd atâta dragoste.
EG: Albumul a fost realizat în câţiva ani. Din pricina perfecţionismului tău?
MJ: A durat atâta timp pentru că eu niciodată nu sunt mulţumit de piese. Compun o grămadă de melodii, la care apoi renunţ şi scriu altele. Oamenii îmi spun: "Eşti nebun? Ăsta trebuie să ajungă pe album.” Dar eu mă întreb dacă "Este unul mai bun ca altul?" Ai doar 75 de minute disponibile pe un CD şi noi îl umplem la limită.
EG: Ai avut o anumită tematică în minte atunci când ai făcut Invincible?
MJ: Nu mă gândesc niciodată la tematici. Las muzica să se auto-creeze. Îmi place să fie un potpuriu de sunete, de toate culorile, ceva pentru toată lumea, de la fermierul din Irlanda până la doamna care curăţă toaletele în Harlem.
EG: Odată cu trecerea timpului, ţi-a venit mai uşor să compui?
MJ: Este lucrul cel mai lipsit de efort din lume pentru că nu faci nimic. Urăsc să spun asta, dar acesta este adevărul. Cerurile îţi aruncă piesa direct în poală, în totalitatea ei. În acest fel apar adevăratele bijuterii. Poţi să stai la pian şi să-ţi spui: "Bun, am de gând să scriu cea mai grozavă piesă care s-a scris vreodată" şi să nu iasă nimic. Dar poţi să ieşi la plimbare, pe stradă sau în timp ce faci duş sau te joci şi, bum, te loveşte brusc în cap. Am scris atât de multe piese în acest fel. Odată, mă jucam pinball şi brusc am alergat pe scări, sus în camera mea pentru a-mi lua reportofonul să înregistrez. Am auzit întreaga piesă, în totalitatea ei, linia bass-ului, clavecinul, absolut tot.
EG: Este dificilă transpunerea acelui sunet pe bandă?
MJ: Asta este cel mai frustrant. În capul meu, piesa este finalizată, dar sunt nevoit să o transpun pe bandă. Este exact cum a spus (Alfred) Hitchcock: "Filmul s-a terminat." Cu toate că trebuie să-l regizeze. Cu o melodie este acelaşi lucru. O vizualizezi în întregime şi apoi trebuie să o execuţi.
EG: După o absenţă atât de lungă, te îndoieşti de abilitatea ta actuală?
MJ: Niciodată. Am
încredere în capacităţile mele. Sunt perseverent. Nimic nu mă poate opri atunci
când îmi pun ceva în minte.
EG: După 11 septembrie, ai scris un cântec What More Can I Give. Care este statusul lui?
MJ: Nu este terminat. Încă mai sunt artişti de adăugat. Sunt mulţumit de linia instrumentală.
EG: Crezi într-adevăr că muzica este un instrument de vindecare?
MJ: Este o mantra care calmează sufletul. Are puteri terapeutice. Este ceva ce corpul nostru trebuie să aibă, ca şi hrana. Este foarte important să înţelegem puterea muzicii. Fie că te aflii într-un lift sau într-un magazin, muzica afectează modul în care îţi faci cumpărăturile, modul în care îţi tratezi aproapele.
[Prince
pune în mâna lui Jackson un desen. "Îmi
place," spune Jackson. "Trebuie
să mergi la baie?" Prince: "Nu."]
EG: Albumul Invincible nu s-a bucurat de vânzări record. Să fie din pricina umbrei prea mari a albumului Thriller?
MJ: Absolut. Este greu când concurezi cu tine însuţi. Invincible este un album la fel de bun sau chiar mai bun ca Thriller, în umila mea opinie. Are mult mai mult de oferit. Muzica este ceea ce trăieşte şi durează. Iar Invincible este un mare succes. Atunci când Opera Spărgătorul de nuci a fost prezentată prima dată, nu a fost primită prea bine. Important este cum se termină povestea.
[Prince
apare din nou cu un alt desen. "Ce mi-ai
promis?" întreabă Jackson. "Să
fie linişte?", răspunde Prince, apoi se retrage.]
EG: Cum te-a schimbat statutul de tată?
MJ: Extraordinar de mult. Trebuie să-ţi valorifici altfel timpul, fără nici o îndoială. Cade în responsabilitatea ta să te asiguri că, copiii sunt îngrijiţi şi cresc aşa cum trebuie. Dar refuz să-i las să intre în contact cu orice este legat de muzică sau de dans. Trebuie să joc două roluri diferite. De cînd eram la şcoală mi-am dorit să am o familie mare. Întotdeauna îi spuneam tatălui meu că eu îl voi întrece. El a avut 10 copii. Mie mi-ar place să am 11 sau 12.
EG: Ce îi înveţi pe copiii tăi?
MJ: Încerc să mă asigur că sunt respectuoşi, că se comportă onorabil şi la fel cu toată lumea. Le spun că indiferent ce aleg să facă, să muncească din greu. Indiferent ce vor să devină în viaţă, să fie cei mai buni, în meseria lor.
[Prince
îl fixează cu privirea. “Nu te mai uita aşa
la mine", spune Jackson zâmbind.]
EG: Şi ce te-au învăţat copiii pe tine?
MJ: O mulţime. [Părinţii] îţi amintesc să faci întotdeauna ceea ce ne spune Biblia. Când apostolii s-au certat între ei pentru a-şi aroga dreptul celui care este cel mai bine văzut de Isus, el a spus: "Nici unul dintre voi" şi a chemat un băieţel şi a spus, "Până când nu veţi fi la fel de smeriţi ca acest copil." Asta ne aminteşte să fim mai buni şi mai umili şi să vedem lucrurile prin ochii copiilor, cu uimire copilărească. Eu încă mai am asta. Sunt încă fascinat de nori şi de apusul de soare. Ieri când a fost curcubeu, mi-am pus dorinţe. Am văzut ploaia de meteoriţi. Mi-am pus o dorinţă de fiecare dată când am văzut o stea căzătoare.
MJ: Şi care sunt dorinţele tale?
MJ: Pace şi dragoste pentru copii.
[Prince
revine, uitîndu-se cu atenţie. "Încetează",
spune Jackson, întorcând uşor capul baiatului. "Poţi sta locului?"]
EG: Ai spus că ai de gând ca copiii tăi să urmeze cursurile şcolare acasă. Având în vedere faima ta, cum le vei oferi o viaţă normală?
MJ: Faci tot ce poţi. Nu-i izolezi de alţi copii. Vor veni şi alţi copii la şcoală [pe proprietate lui de la Neverland]. Să-i las în lume. Dar nu merg întotdeauna cu mine? Putem fi îmbrânciţi şi atacaţi. Când am fost în Africa, Prince a asistat la atacul mulţimii într-un centru comercial. Oamenii au distrus o mulţime de lucruri, alergau şi ţipau. Teama mea cea mai mare este că fanii se vor răni şi asta se întâmplă. Am văzut geamuri sparte, sânge, ambulanţe.
EG: Eşti indignat că statutul de
star ţi-a furat copilăria?
MJ: Da. Nu e furie, este durere. Oamenii mă văd într-un parc de distracţii sau jucându-mă cu alţi copii şi se gândesc că n-am avut niciodată această şansă atunci când eram mic. Nu am avut niciodată şansa de a face lucrurile amuzante pe care le fac copii: petreceri, nopţi la prieteni, sărbători. Nu a existat nici un Crăciun, nici o zi de sărbătorit. Acum încerc să compensez o parte din această pierdere.
EG: Te-ai împăcat cu tatăl tău?
MJ: Este mult mai
bine. Tata este o persoană mult mai plăcută acum. Cred că îşi dă seama că, copiii
lui înseamnă totul. Fără familie, nu ai nimic. E o persoană plăcută. Cândva, ne
îngrozea numai când apărea. Eram speriaţi de moarte. Acum s-a schimbat. Sper
însă, să nu o fi făcut prea târziu.
EG: Muzica, v-a oferit evadarea într-o copilăria fără griji?
MJ: Sigur. Eu şi fraţii mei cântam numai în casă. Cântam în timp ce spălam vasele. Schiţam piesele în timp ce lucram. Asta este ceea ce conduce la măreţie. Greutăţile şi durerea care te determină să le laşi în urmă. Asta este ceea ce face ca un clovn să fie grozav. În spatele mascaradei sale, îi poţi vedea durerea. Este altcineva, complet diferit. Chaplin a reuşit cel mai bine. Şi eu pot depăşi acele momente. Am trecut prin foc şi sabie de atâtea ori.
[Prince
se întoarce. Se lasă pe scaun şi îl fixează pe regele pop. "Nu te mai uita la mine," îl imploră
Jackson, clar intimidat de examinarea atentă a copilului. "Nu mă ajuţi deloc." Chicotesc
amîndoi iar Jackson îl avertizează: "Nu
vei obţine acea bomboană".
EG: Convingerile tale religioase intră vreodată în conflict cu natura sexy a muzicii sau dansului tău?
MJ: Nu. Eu cânt despre lucruri care ne sunt dragi şi dacă oamenii le interpretează ca fiind sexy, acest lucru depinde numai de ei. Nu folosesc niciodată cuvinte urâte ca unii dintre rapperi. Îmi place şi le respect munca, dar cred că am prea mult respect pentru părinţi şi mame şi persoanele în vârstă. Dacă aş fi folosit cuvinte urâte în vreun cântec şi aş fi zărit o doamnă mai în vârstă în public, n-aş fi ştiut unde să mă ascund.
EG: Cum rămâne atunci cu mişcarea
ta de marcă?
MJ: Am început să fac asta în Bad. Martin Scorsese a regizat acest scurt metraj într-unul din metrourile New York-eze. Am lăsat muzica să-mi spună ce să fac. Îmi amintesc de el zicând: "Asta a fost o mişcare tare! Vreau s-o vezi." Aşa că a dat înregistrarea înapoi iar eu am exclamat "Aaaa!" Nu mi-am dat seama că am făcut asta. Apoi, toată lumea a început să facă acest lucru, chiar şi Madonna. Dar nu este deloc ceva sexual.
EG: Cum îţi petreci timpul liber?
MJ: Îmi place să fac tot felul de ghiduşii; lupte cu baloane cu apă, cu plăcinte, cu ouă. [Se întoarce spre Prince] Acum am un motiv şi mai bun! Nu cred să mă dezvăţ vreodată de asta. Acasă am construit un fort pentru luptele cu baloane cu apă, la care participă două echipe – cea roşie şi cea albastră. Avem tunuri cu apă care trag la aproape 300 de metri şi catapulte pentru baloane. Avem poduri şi locuri unde să ne ascundem. Iar asta îmi place tare mult.
EG: După 38 de ani în show-biz, fanii încă te asaltează. Eşti cumva imun la adulaţie?
MJ: Întotdeauna este un sentiment plăcut şi niciodată nu am luat acest lucru ca pe un merit. Niciodată nu am fost înfumurat şi nici nu m-am crezut mai bun ca cel de lângă mine. Să fii iubit, apreciat este un lucru minunat. Acesta este principalul motiv pentru care fac ceea ce fac. Mă simt obligat să fac asta, pentru a oferi oamenilor un sentiment de evadare, un deliciu pentru ochi si ureche. Cred că acesta este motivul pentru care mă aflu aici.
[Mai mult
din conversaţia cu Michael Jackson – în afara interviului]
EG: De ce crezi că oamenii sunt geloşi?
MJ: Dacă priveşti
înapoi, în istorie, este aidoma cu oricine care a realizat lucruri minunate. Cunosc
bine familia Disney, iar fiicele lui Walt obişnuiau să-mi spună cât era de
dificil atunci când se aflau la şcoală. Copiii spuneau, "Îl urăsc pe Walt Disney. Nici măcar nu este
amuzant. Noi nu ne uităm la filmele lui." Copiii lui Charlie Chaplin, pe
care îi cunosc, a trebuit să nu-şi mai ducă copiii la şcoală, pentru că aceştia
erau mereu batjocoriţi: "Bunicul tău
e un tâmpit. Nu este deloc amuzant. Nu ne place de el." Deşi a fost un
geniu! Deci trebuie să faci faţă acestei invidii. Unii cred că te rănesc. Pe
mine nu mă poate răni nimic. Cu cât steaua este mai mare, cu atât ţinta este
mai mare. Cel puţin vorbesc. Abia atunci când nu mai vorbesc trebuie să îţi
faci griji.
EG: Cum te-ai antrenat pentru a
face faţă solicitărilor fizice din concertele speciale [se referă la cele două
concerte aniversare difuzate de CBS]? Faci exerciţii?
MJ: Urasc să fac exerciţii. Nu-mi place absolut deloc. Singurul lucru pe care îl fac este să dansez. Ăsta este un exerciţiu. De aceea îmi plac unele mişcări de karate sau kung fu. Sunt ca un dans. Abdomene? Să n-aud!
EG: Ai fost intimidat de vreunul din superstarurile de pe firmament?
MJ: Nu. Îmi place să-i văd pe ceilalţi artişti. Este ca o şcoală pentru mine. Niciodată nu mă opresc din învăţat. Este o adevărată inspiraţie.
EG: Eşti mai îndrăgostit de muzica modernă sau de cea veche?
MJ: Îmi place muzica mai de demult. Este mult mai melodioasă. Astăzi, oamenii se bazează pe o anumită bătaie sau ritm, care este frumos, dar, am spus acest lucru de fiecare dată, melodia va fi întotdeauna regina. Trebuie să te determine să o fredonezi.
EG: Ai făcut echipă cu o mare varietate de muzicieni. Ce te atrage în mod special la un colaborator?
MJ: Dacă văd un potenţial în capacitatea lui ca artist sau muzician, îi voi oferi ceva, o linie sau o expresie pentru a vedea cum o interpretează, cum o execută. Uneori muncim toată ziua şi tot nu iese bine.
EG: Lecţia asta, ai învăţat-o de la părinţii tăi?
MJ: Părinţii noştri ne-au învăţat întotdeauna să fim respectuoşi, indiferent de ceea ce fac ceilalţi şi să dăm tot ce putem. Fi cel mai bun, fii primul nu al doilea.
EG: Adesea eşti urmărit de grupuri de fani. Te-ai temut vreodată pentru propria ta siguranţă?
MJ: Niciodată. Ştiu exact ce să fac atunci când se îngroaşă gluma, cum să mă comport cu ei. Atâta timp cât te pot vedea, sunt nebuni, dar tu poţi sta ca în ochiul unui uragan. Dacă te fereşti şi nu te mai pot vedea, se calmează.
EG: Cercul tău interior pare să conţină prieteni foarte tineri sau mult mai în vârstă. Ce te leagă de oameni ca Marlon Brando sau Elizabeth Taylor?
MJ: Am avut aceeaşi viaţa. Şi ei au crescut în show busines. Ne uităm unul la altul şi parcă ne-am uita într-o oglindă. Elizabeth are în ea acea fetiţă pe care nu a cunoscut-o în copilărie. Pentru că se afla în fiecare zi pe platoul de filmare. Îi place să se joace cu un gadget sau cu o jucărie şi este total inspirată de aceasta. Este o persoană minunată. La fel este şi Brando.
EG: Ce s-a întâmplat cu planurile tale de a construi parcuri tematice în Europa şi Africa?
MJ: Încă lucrăm la câteva proiecte. Nu pot spune exact la care. Mie îmi plac parcurile tematice. Îmi place să văd copiii împreună, să aibă un loc în care să se simtă bine alături de părinţii lor. Acum nu mai este cum era odată, când copiii se amuzau într-un carusel iar părinţii stăteau pe o bancă şi mâncau alune. Acum se bucură şi părinţii alături de copii. Se consolidează unitatea familială.
sursa: USA Today Archive
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu