vineri, 31 mai 2013 0 comentarii

Capitolul 10 - “Another Part Of Me”



MICHAEL JACKSON
THE COMPLETE STORY OF THE THE KING OF POP
9 noiembrie 2012
by Lisa D. Campbell
&
MICHAEL JACKSON
THE KING OF POP
martie 1993
by Lisa D. Campbell

Traducere si adaptare Mihaela A.R.

*

Capitolul 10
“Another Part Of Me”
Michael Jackson

We’re sendin’ out a major love                 Îţi trimitem multă dragoste

And this is our message to you                 Şi acesta este mesajul nostru pentru tine

The planets are linin’ up                           Planetele aşteaptă

We’re bringin’ brighter days                     Să aducem zile mai strălucitoare


Următorul proiect după USA for Africa, a fost unul care i-a oferit lui Michael, posibilitatea de a se implica în două dintre cele mai mari iubiri ale sale: Disneyland şi filmul. Când preşedintele Companiei Walt Disney, Michael Eisner l-a întrebat dacă i-ar place să ia parte la un proiect cinematografic special pentru Disney, Michael a acceptat, cerând ca unul dintre regizorii săi preferaţi să fie şi el implicat. Conform spuselor lui Eisner, Ei bine, ştiţi că Michael Jackson este un mare admirator al lui Walt Disney şi ştie mai multe despre el decât oricine. Cu siguranţă ştie mai multe şi decât mine. L-am sunat şi i-am spus: ‘Michael, ţi-ar place să faci ceva pentru lanţul de parcuri?’, El a răspuns: ‘Bineînţeles, dar numai dacă îl aduci şi pe George Lucas.’. Zis şi făcut. George Lucas, regizorul filmului Star Wars (Războiul Stelelor) a ocupat scaunul de regizor, iar Francis Ford Coppolla, regizorul celebrului The Godfather (Naşul), a semnat producţia. Anjelica Huston a primit unul din rolurile principale, iar Michael pe cel al Căpitanului EO.
Pentru a putea proiecta acest film în Disney World şi Disneyland au fost construite săli de proiecţie adaptate la efectele speciale ale peliculei. Captain EO este un film 3-D spectaculos care abundă în efecte speciale incredibile; asteroizi care ies din ecran şi plutesc în sală sau raze laser care pleacă de pe ecran şi se îndreaptă spre audienţă. Cu o durată de 17 minute, producţia filmului s-a ridicat la 1 milion de dolari pe minut.
EO este căpitanul unei nave spaţiale al cărei echipaj este format din câteva personaje tare pestriţe. Geex este un personaj cu două capete care adesea începe să se certe cu el însuşi. Major Domo este un robot care îl cară în spate pe Minor Domo, un roboţel miniatural. Hooter este un elefant verde care poartă maiou şi îşi poate folosi trompa pe post de flaut. Cel mai adorabil membru al grupului este Fuzzball, o maimuţă oranj, înaripată care stă tot timpul pe umărul Căpitanului EO.
Cum în ultima misiune au dat-o în bară, EO şi echipajul său trebuia să se reabiliteze în ochii şefului, Comandantul Bogg, interpretat de Dick Shawn. În noua sa misiune, EO trebuia să-şi pună la bătaie puterile “artistice” pentru a reda frumuseţea şi fericirea Reginei Vrăjitoare, interpretată de Anjelica Huston.
Echipajul pestriţ se transformă în mod magic în instrumente muzicale, oferindu-i lui EO puterea de a elibera trupele Reginei Vrăjitoare care îl înconjoară atacându-l cu biciuri. În film au fost folosite biciuri adevărate, aşa că timpii de sincronizare erau cruciali în timpul filmărilor, pentru a evita rănirea cuiva. Cu toate acestea, în timpul unei astfel de scene, Michael a fost lovit accidental în faţă de un bici. Din fericire, nu a fost ceva serios iar el a continuat filmările. Apoi şi-a luxat degetul mare de la mâna dreaptă când a căzut un decor peste el şi s-a apărat. Şi-a re-accidentat aceeaşi mână, ceva mai târziu în timpul rutinei de dans.
În cele din urmă, EO a reuşit să-i ofere Reginei un cadou pe care aceasta “nu numai că îl putea vedea, dar îl putea şi auzi”. EO şi grupul său de dansatori au performat piesa We Are Here To Change The World compusă de Michael Jackson şi John Barnes. Coregrafia a fost impresionantă, în special vizionată în 3D. La un moment dat, Michael execută un moonwalk şi iese afară din ecran. După ce Regina Vrăjitoare se transformă într-o femeie frumoasă, EO şi echipajul său performează Another Part Of Me:
 
We’re sendin’ out a major love                 Îţi trimitem multă dragoste

And this is our message to you                 Şi acesta este mesajul nostru pentru tine

Te planets are linin’ up                             Planetele sunt pregătite

We’re bringin’brighter days                      Să aducem zile mai strălucitoare

They’re all in line, waitin’ for you             Sunt toate aliniate şi te aşteaptă


În ciuda stângăciei echipajului său, Căpitanul EO reuşeşte în misiunea sa şi salvează Planeta Întunecată de spiritul rău al Reginei Vrăjitoare. Odată ce misiunea lor a fost dusă la îndeplinire, îşi iau rămas bun şi pleacă.


Premiera filmului Captain EO a avut loc pe 12 septembrie 1986 la Centrul Epcot Walt Disney World din Florida. În ziua următoare a fost inaugurat în Disneyland, California. Premiera de la Disney World a fost celebrată printr-o emisiune specială televizată, găzduită de Patrick Duffy şi Justine Bateman în care au fost prezentate şi câteva secvenţe din film precum şi sosirea multor celebrităţi care au participat la eveniment. Ceremonia tradiţională de tăiere a panglicii inaugurale la intrarea în cinematograf a fost ţinută de George Lucas, Francis Ford Coppola şi Anjelica Huston. S-a remarcat absenţa de la festivităţi tocmai a vedetei filmului, Michael Jackson.
O a doua emisiune specială televizată a fost difuzată în vara lui 1988, Captain EO Backstage, găzduită de Whoopi Goldberg. Aceasta a aruncat o privire în spatele scenei, în timpul turnării filmului, inclusiv în laboratorul de creaţie a efectelor speciale, la machiaj şi la repetiţiile de dans. O incredibilă cantitate de ingenuozitate şi multă muncă a fost depusă în procesul de creare al filmului. Pentru a-l face pe EO să zboare, s-au folosit o platformă transparentă, cabluri şi hamuri pentru a-l ridica în aer. Pentru a face hamurile nedetectabile pe ecran, corpul lui Michael a fost acoperit cu ipsos pentru a forma un contur perfect utilizat mai apoi ca un halou în efectul de transparenţă.
Michael a realizat coregrafia împreună cu Jeffrey Hornaday, care a fost impresionat de abilităţile lui de mişcare: Lucrând cu Michael, pentru mine a fost o experienţă unică. De obicei coregraful este cel care concepe secvenţele de dans şi apoi le dă mai departe dansatorilor să le execute. În schimb abordarea şi talentul lui Michael sunt atât de unice, încât te simţi limitat oferindu-i ceea ce poţi tu.
Rusty Lemorande care a contribuit la producţia filmului, a comentat despre talentul lui Michael: Ca entertainer şi om de spectacol, Michael este unul dintre cei mai pasionaţi, dedicaţi şi isteţi oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Efectul lui este aproape spectral.
La şase ani după ce Captain EO a deschis Disneyland şi Disney World, în primăvara lui 1992 în Franţa a fost inaugurat parcul Euro Disney. Una dintre cele mai mari atracţii ale publicului noului parc în această perioadă a fost Le Captain EO. Atracţia parcului a continuat să se menţină în top până ce a fost retrasă în 1994. Disney a readus Captain EO, înapoi pe ecranele din Disneyland şi Disney World în anul 2010, dar pentru o perioadă limitată. Filmul a revenit şi pe ecranele de la Disneyland Paris şi Tokyo.

THE MAKING OF CAPTAIN EO

Cu excepţia muncii la filmul Captain EO, Michael a apărut foarte rar în public în această perioadă. La începutul lui 1986, a avut o apariţie în emisiunea 60 Minutes, într-un interviu inclus în povestea lui Quincy Jones. El a vorbit numai din punct de vedere al asociaţiei sale cu Jones şi nimic altceva de ordin personal. A vorbit doar 5 minute şi din spatele ochelarilor de soare. O altă “aventurare” rară a lui Michael în această perioadă au fost momentele când a însoţit-o pe Liza Minnelli la ceremonia funerară a tatălui ei, Vincent Minnelli.
În perioada anticipării următorului album de după ­Thriller au fost încheiate câteva contracte de marketing, care priveau lansarea de produse odată cu cea a noului album. Parfumul Magic Beat, aprobat de Michael Jackson a fost lansat pe piaţă în 1986. Existau trei tipuri de arome diferite, Unwind, Heartbeat şi Wildfire. Această linie de parfum, plănuită să coincidă cu lansarea noului album, nu a atins nivelul de succes scontat, pentru că nu a apărut nici un album. O linie vestimentară marca Michael Jackson, iarăşi a cunoscut eşecul în absenţa albumului care să o promoveze, acesta venind cu oarecare întârziere.

 
De asemenea, a mai fost comercializată o linie de jucării inspirate de grădina zoologică privată a artistului, linie dezvoltată de Bob Michaelson. Michaelson a declarat unei publicaţii: El (Jackson) este un foarte bun executant în design-ul jucăriilor. Şi ştie foarte bine şi cum ar trebui lansate. Poate că nu are mereu dreptate, dar în mare parte are dreptate 90%. Iar chestia asta este destul de bună pentru cineva de numai 29 de ani. Are o intuiţie extraordinară. Linia de jucării cuprinde 10 animale. Unul este Cool Bear, inspirat de Michael însuşi. Cool Bear este îmbrăcat în costum negru, cămaşă roşie şi cravată neagră. Poartă o pălărie fedora şi ochelari de soare. Celelalte animale sunt: Jabbar, o girafă care poartă bascheţi, Louie – lama, Muscles – şarpele şi cel mai popular animal al colecţiei Bubbles – cimpanzeul. Mai este şi o broască pe nume Unchiul Tookie, porecla pe care i-o pusese Michael lui Frank Dileo. Spanky este un căţel alb care poartă o tunică militară roşie. Un alt câine, Domnul Bill (numit astfel, poate după Bill Bray?) care poartă trenci şi pălărie, iepuraşul Suzy şi struţul Jeannine completează linia de jucării.
În primăvara lui 1986 Insulele Virgine Britanice şi-au făcut cunoscute planurile de a lansa o serie de timbre poştale cu Michael Jackson. Înainte de lansare, de fapt după ce au fost deja scoase de sub tipar câteva sute de foiţe, producţia a fost oprită din pricina regulamentelor conform cărora timbrele imprimate cu chipurile persoanelor aflate în viaţă erau permise numai în cazul în care acestea făceau parte din familii regale, nu din familia Jackson. Oricum, timbrele cu Michael au fost lansate ulterior în insula St. Vincent din Caraibe şi au fost însoţite de foiţele pentru colecţionari, înfăţişând imagini cu Michael din turneul Victory.



În 1992, St. Vincent a lansat iarăşi un set de timbre înfăţişând opt entertaineri: Madonna, Elvis Presley, David Bowie, Prince, Frank Sinatra, George Michael, Mick Jagger şi fireşte, Michael Jackson.

De asemenea, Insula Grenada din Caraibe a lansat un set de opt timbre cu premiile Gold Record ale câtorva entertaineri. Din această colecţie face parte şi Michael Jackson alături de Cher, Elvis Presley, Dolly Parton, Johnny Mathis, Madonna, Nat King Cole şi Janis Joplin.



Imaginea lui Michael Jackson a fost inserată şi pe timbrele lansate în Republica Guineea şi Tanzania, ca parte a unei serii omagiale adusă celor mai faimoşi entertaineri de culoare. Seria de timbre lansată în Republica Guineea conţine un plan apropiat cu Michael zâmbind larg şi unul îndepartat dintr-o secvenţă din scurt-metrajul Billie Jean. Cea din Tanzania face parte dintr-o serie care omagiază cei mai populari entertaineri de culoare şi îl surprinde în plan apropiat.


În 1987, cântăreţul Kenny Rogers a publicat o carte cu o colecţie de fotografii pe care le-a făcut câtorva dintre cei mai cunoscuţi prieteni ai săi, intitulată Your Friends And Mine (Prietenii tăi şi ai mei). În introducere, Rogers relatează o poveste despre cum i-a venit ideea pentru această carte şi prima persoană pe care a fotografiat-o pentru ea:
Prima persoană pe care am fotografiat-o pentru această carte a fost Michael Jackson. În 1986, am fost gazda emisiunii televizate a Galei Premiilor Grammy din Los Angeles. În acea seară, fiul meu Cristopher l-a întâlnit pe Michael în culise. Cristopher l-a admirat mereu pe Michael. Acasă vroia să se îmbrace ca el – probabil pentru că nu avea părul grizonat şi nici barbă ca să-mi semene mie. S-a întâmplat ca Marianne (soţia lui Rogers) să-mi trimită flori şi o copie mică a unui Grammy din plastic. Fără ca eu sau altcineva să ştim, Christopher a luat Grammy-ul din plastic, a intrat la conferinţa de presă a lui Michael Jackson şi i l-a dat.
A doua zi, Michael l-a sunat pe Christopher să-i spună cât de mult a apreciat gestul lui. L-a invitat la el acasă să-i arate animalele, aşa că Marianne şi Christopher au ajuns în Encino. Michael ştia că sunt pasionat de fotografie şi a spus că i-ar place dacă i-aş face o poză împreună cu Christopher. L-am sunat pe Michael în ziua următoare pentru a stabili o întâlnire, iar el a fost de acord să vină la studioul meu.
În timpul primei noastre sesiuni i-am spus că intenţionam să fac o carte de portrete pe care s-o intitulez ‘Prietenii tăi şi ai mei’. Ştiam despre cimpanzeul lui, Bubbles şi i-am făcut o fotografie cu el. Altă dată am făcut o a doua sesiune de fotografii, dar de data aceasta la cererea lui şi la el acasă. Acesta a fost începutul. Acordul său de a face parte din această carte consta de fapt în a da startul acestui proiect.



Imaginea lui Michael ţinându-l în braţe pe Bubbles a fost inclusă în cartea lui Rogers şi este una dintre cele mai reuşite fotografii. Michael şi Bubbles au fost imortalizaţi pe film monocrom. Michael este îmbrăcat obişnuit, fără fedora, mănuşă sau ochelari de soare. Poartă jeans şi o cămaşă simplă. Conform aprecierilor din carte, cea care i-a aranjat părul şi i-a făcut machiajul a fost Karen Faye. Bubbles este şi el îmbrăcat obişnuit, cu o salopetă şi cămaşă. Sentimentul relaxat şi natural al fotografiei poate că nu se datorează numai vestimentaţiei, după cum spune Rogers în scurta descriere care apare imediat lângă imagine:
Michael Jackson este unic, atât luat individual cât şi ca performer. Cu toate că am fost în preajma lui de multe ori, sincer, nu l-am cunoscut niciodată până ce nu am petrecut o zi împreună în studioul foto.
Aşa cum am spus mai devreme, Michael l-a invitat pe Christopher, fiul meu, la el acasă să vadă grădina zoologică. S-au distrat atât de bine, încât Michael, care a aflat că eram fotograf, a sugerat să-i fac o fotografie lui şi lui Christopher în studioul meu. I-am povestit despre planurile mele cu cartea şi l-am rugat să-l aducă şi pe Bubbles.
Erau cam 25 de oameni în studio în acea zi, iar cimpanzeul era centrul atenţiei. Asta însemna că nu Michael era cel focusat şi cred că anonimatul acesta relativ i-a oferit şansa de a se relaxa. Iar Bubbles era atât de uman, încât percepţia asta aproape te speria. L-a luat pe Christopher de mână, l-a condus până la frigider, l-a deschis, a scos o banană şi i-a dat-o. Christopher era uluit, ca şi noi ceilalţi, de altfel.
Aceasta a fost prima dată când am avut şansa de a fi mai aproape de Michael. A însemnat foarte mult pentru mine şi pot spune nu numai că îmi place muzica lui, dar îmi place de el şi ca persoană şi îl consider prieten.


Printre celelalte fotografii pe care i le-a făcut Rogers lui Michael, cea mai notabilă este cea în care Michael stă pe podea acoperindu-şi faţa până sub ochi cu o pălărie fedora. Este una din fotografiile cele mai bune ale lui Michael publicate vreodată. A fost inserată în reviste şi a fost imprimată pe tricourile turneului Bad.
De asemenea, Janet Jackson a fost inclusă în cartea lui Rogers. Fotografiile ei sunt total diferite de cele ale lui Michael. Sunt realizate color şi au un fundal multicolor şi luminos.


În iunie 1987, Michael a apărut din nou la ştiri, poveştile acuzându-l că a devenit tot mai excentric. Se vehicula că Michael ar fi oferit Colegiului Medical din Londra, suma de o jumătate de milion de dolari pentru rămăşiţele lui John Merrick, omul elefant. Merrick, care a murit în anul 1900, a suferit de neurofibromatoză[1], o boală care l-a desfigurat. Spitalul a refuzat oferta lui Michael, motivând că rămăşiţele nu erau de vânzare. Conform poveştii, Michael şi-ar fi dublat oferta dar a fost în continuare refuzat. S-a iscat un val de glume şi critici la adresa lui. Presupunând că povestea ar avea un temei până la urmă, una dintre cele mai arogante critici, l-a atacat pe Michael că ar vrea să cheltuiască o aşa sumă uriaşă de bani pe oasele unui mort. Deşi nimeni nu a stat să contorizeze darurile şi contribuţiile financiare pe care le-a făcut Michael către asociaţii şi organizaţii de caritate, multe dintre ele nefiind făcute publice, părea ridicol să fie nevoit să justifice în mod public felul în care îşi cheltuia proprii bani. A-l acuza că ar fi ciudat sau excentric este o observaţie subiectivă, dar a-l ataca pentru felul în care îşi cheltuia banii, este deja lipsit de raţiune. Interesul lui Michael pentru oasele omului elefant poate deveni ceva mai uşor de înţeles, dacă s-ar lua în considerare perspectiva lui. Toată viaţa lui era practic în ochii publicului, examinat atât de critici cât şi chiar de fani pentru fiecare mişcare pe care o făcea. Aflându-se în mod constant sub lupă şi fiind foarte sensibil la acest lucru, poate fi comparat cu felul în care a trăit John Merrick. Probabil că Michael se identifica cu el. Împreună cu Janet a urmărit de câteva ori filmul The Elephant Man şi de fiecare dată a plâns. De asemenea a citit tot ce a găsit depsre Merrick. Frank Dileo a apărat motivele lui Michael: Michael a fost fascinat de film şi şi-a dorit cu adevărat scheletul acestuia. A considerat rămăşiţele omului elefant ca pe un privilegiu şi o onoare pentru colecţia lui privată de obiecte de valoare.
Un alt subiect de mare critică a fost achiziţionarea camerei hiperbarice. Michael ar fi relatat că dormind în acea cameră, în care se pompa aer purificat, i-ar ajuta sănătatea şi poate i-ar prelungi viaţa. Conform poveştii, Frank Dileo şi medicul lui Michael l-au avertizat să nu o cumpere, dar el a insistat şi până la urmă a intrat în posesia ei. Aproape imediat, o fotografie a sa, întins în acea cameră a apărut pe coperta National Enquirer. Evident, nebunia a prins proporţii din moment ce s-a sugerat că cel care a trimis fotografia la redacţie, era chiar Michael Jackson. Ideea este că el a văzut acel dispozitiv, folosit pentru tratarea victimelor focului, în timp ce vizita pacienţii dintr-un spital. Se presupune că apoi, a fabricat povestea şi a făcut poza care a “scăpat” la National Enquirer. Fotografia ar fi fost trimisă la această publicaţie cu condiţia ca sub ea să fie inserat cuvântul “bizar”. Evident, se presupune că tot Michael şi/sau Frank Dileo sunt posibilele surse şi ale poveştii cu omul elefant.
Michael şi-a dat seama de valoarea publicităţii. Bună sau rea, este important să rămâi în mintea publicului. A învăţat despre această valoare încă din primele zile la Motown şi de atunci a devenit un maestru al acestui joc. Toată discuţia, glumele şi controversa care  i-au înconjurat eforturile de a cumpăra oasele omului elefant ca şi dorinţa de a-şi prelungi viaţa dormind într-o cameră oxigenată, nu au făcut decât să sporească misterul din jurul său. Intenţionat şi-a cultivat aura de mister şi intrigă în jurul său. Chiar a spus o dată că vrea să apară zilnic pe coperta National Enquirer; vorbind despre a fi atent la ceea ce-ţi doreşti!
Zvonurile despre ciudăţeniile lui Michael au inclus, evident, şi poveştile despre o intervenţie chirurgicală extinsă. Unii spuneau că vroia să semene cu Diana Ross, alţii că vroia să arate ca sora lui Janet, iar alţii erau de părere că nu cu Janet vroia să semene ci cu LaToya. Unii au mers mai departe cu speculaţiile şi au spus că vroia să semene atât de puţin cu tatăl său, încât a încercat să şteargă orice urmă de asemănare cu acesta. “Experţii” în chirurgie plastică au făcut tot felul de declaraţii pe care le-au oferit publicităţii, estimând că Michael ar fi avut 9 sau mai multe intervenţii asupra feţei. Ce este uimitor este că toţi aceşti “experţi” erau capabili să vină cu astfel de concluzii prin simpla comparaţie a fotografiilor lui Michael de când era copil sau adolescent, cu cele când deja avea 30 de ani. Nu l-au întâlnit niciodată pentru a fi în măsură să-i facă vreo examinare şi totuşi, puteau spune cu exactitate că intervenise deja asupra ochilor, nasului, bărbiei, buzelor, pomeţilor şi maxilarului. (Desigur, dacă le numărăm sunt doar 6, dar niciodată aceştia nu au fost în stare să le identifice pe toate 9, de care erau atât de siguri.)
Alte istorii povesteau despre altarul ridicat de Michael lui Elizabeth Taylor, unde rulau numai filmele ei 24 din 24 de ore. S-a mai spus că Michael ar fi cerut-o pe Taylor în căsătorie. Dacă aceste excentricităţi nu sunt cumva de ajuns, altele l-au declarat pe Michael că era pur şi simplu ciudat pentru că unul dintre companionii săi permanenţi, era un cimpanzeu.
Tot înainte de lansarea următorului album după Thriller, Michael a fost surpins în public, purtând o mască chirurgicală. Chestia asta, a dat startul şi mai multor soiuri de poveşti conform cărora Michael a devenit cel de-al doilea Howard Hughes, care se temea de orice microb. Poveştile au mers atât de departe încât se specula că atunci când va pleca în turneu, va performa în spatele unui scut de plastic pentru a se proteja de germeni. Michael spune în Moonwalk că masca i-a fost dată de medicul său stomatolog pentru a se feri într-adevăr de microbi, dar în perioada în care şi-a extras măselele de minte. Este adevărat că i-a plăcut într-o oarecare măsură, pentru faptul că îi oferea un pic de intimitate în combinaţie cu ochelarii de soare şi ca atare, a continuat să o poarte. De fapt nu era deloc misofobic, ci pur şi simplu nu-i plăcea ca oamenii să se holbeze la el. Acoperindu-şi chipul cu ochelari şi acum cu masca chirurgicală, nu numai că beneficia de o oarecare intimitate, dar adâncea şi mai mult misterul din jurul lui.
Poate cea mai absurdă poveste care a circulat pe seama lui Michael Jackson, a fost cea conform căreia ar îndura multă durere şi tratamente extreme pentru a-şi albi pielea. Ca de obicei, când astfel de lucruri nu au în spate şi un suport real, poveştile sunt simple fabricaţii. Media susţinea că ar fi suferit o “decojire a pielii” (sau ce o vrea să mai însemne şi asta!), sau că şi-ar fi aplicat acid pe piele! În fine, alţii şi mai deştepţi, susţineau că Michael ar fi făcut nişte tratamente de albire a pielii. Iar lucrul acesta indica faptul că îi este ruşine că este negru şi că îşi reneagă rasa. Într-adevăr, pielea lui devenea tot mai deschisă. Peste câţiva ani a dezvăluit că a fost diagnosticat cu vitiligo, o boală care distruge pigmentaţia pielii. Pierderea treptată a pigmentaţiei face ca pielea să arate tot mai decolorată. Nu există nici un tratament, nici o modalitate de a reface pigmentaţia pe zonele afectate. Singura opţiune este de a te obişnui şi a trăi aşa, sau să decolorezi şi restul, aşa încât să ajungi la o oarecare uniformitate. Dermatologul lui Michael, Arnold Klein, i-a prescris o cremă – Benoquin – care l-a ajutat să-şi uniformizeze întrucâtva culoarea pielii. Expunerea la lumina soarelui slăbeşte efectul cremei, prin urmare este indicată prezenţa unei umbrele.
Zvonurile urlau susţinând că Michael este fără doar şi poate gay, ca mai apoi să facă loc ideii că ar fi asexual. Speculaţiile mergeau până într-acolo, încât spuneau că preferinţele sexuale ale lui Michael au îngrijorat-o întotdeauna pe mama lui. Marlon a spus într-un interviu TV special acordat revistei People Magazine: Vă spun în momentul ăsta că ştiu foarte bine că nu este gay, pentru că…. ştiu!
La toate aceste zvonuri ridicole au răspuns într-un fel Frank Dileo, Quincy Jones şi Michael însuşi. Dileo a negat multe din aceste speculaţii în numărul din 14 septembrie 1987 al revistei People Magazine. O fotografie a lui Michael a fost inserată pe copertă cu titlul Este un ciudat sau ce e? Dileo a declarat că Michael nu are nici un fel de altar acasă, dedicat lui Liz Taylor şi că niciodată nu a cerut-o în căsătorie. Dileo a mai spus că Michael nu a luat niciodată hormoni pentru a-şi menţine vocea în registrul înalt. Era singurul Jackson menţionat că ar lua hormoni pentru a-şi menţine vocea în mod artificial, deşi toţi ceilalţi Jackson-i, bărbaţi şi femei, au voci înalte şi foarte blânde. În aceste circumstanţe, Michael folosea o voce mult mai moale în public decât în privat. Au trecut ani buni până a început să-şi folosească registrul grav al vocii în public, pe care îl auzim şi pe parcursul repetiţiilor la This Is It.


Articolul continua cu Dileo negând intervenţiile chirurgiei cosmetice asupra ochilor şi pomeţilor. El a recunoscut că Michael şi-a remodelat nasul şi şi-a făcut o gropiţă în bărbie. De ce? Pentru că a vrut una! Faţă de speculaţiile conform cărora şi-ar fi albit pielea prin metode chimice sau chirurgicale, Dileo le-a clasificat drept absurdităţi. Dileo a recunoscut că Michael a cumpărat camera hiperbarică, dar a adăugat că habar nu are dacă a dormit în ea vreodată. A declarat că el personal a fost total împotriva achiziţionării acelei camere.
Quincy Jones a răspuns acestor poveşti ridicole într-un interviu acordat ziarului USA Today:
Percepţia publicului asupra a ceea ce este Michael ca om este extrem de exagerată. Îmi vine greu să mă raportez la acele articole. De exemplu, Bubbles este cu mult mai plăcut decât mulţi dintre oamenii pe care îi cunosc. L-am văzut pe Bubbles îmbrăcat în costum la o nuntă şi a fost foarte manierat la masă.
Jones a continuat:
De la primul rând despre întreaga discuţie despre chirurgia plastică, vă spun că Michael este încă unul dintre cei mai buni entertaineri pe care i-a văzut America vreodată. Pentru faptul că nu este accesibil şi nu acordă interviuri, oamenii au tendinţa să umple spaţiile albe.
Jones a mai vorbit în US Magazine despre comportamentul aşa-zis ciudat al lui Michael:
Când intri în afacerea asta atât de tânăr cum a făcut-o el, la vârsta de 5 ani, este foarte greu să ai un punct de vedere realist asupra vieţii. Luând în considerare palmaresul său şi ce s-a întâmplat cu el în ultimii ani, este surprinzător de sănătos. Am văzut oameni cu o singură înregistrare care pur şi simplu au înnebunit. Trebuie să ai un centru foarte puternic ca să rezişti şi cred că Michael îl are.
Comentând despre menajeria lui Michael, Jones a replicat:
Nu este chiar aşa de bizar. Putea să fie cocaina, în locul ei. Dar eu nu o iau razna atunci când Michael aduce un piton în studio. Motivul pentru care Michael iubeşte animalele şi copiii este că îi place ideea sincerităţii pe care aceştia o inspiră. Are mai multă încredere în copii decât în adulţi.
Jones a declarat revistei Rolling Stone:
Mai curând aş avea un copil care vorbeşte despre oasele omului elefant decât unul care să se gândească la 2 kg de cocaină. Oricând. Trimiteţi-mi mie oasele. Şi camera de oxigen. Mi-aş dori ca el să-mi fie fratele mai mic.
Chiar Michael însuşi a răspuns poveştii despre intervenţiile chirurgicale pe care le-a suportat. Programul de ştiri 20/20 a realizat o emisiune despre chirurgia plastică, numindu-l pe Michael Jackson “dependent” de ea. Înfuriat, Michael a telefonat gazdei programului respectiv, Barbara Walters. El i-a povestit despre faptul că şi-a schimbat dieta cu mulţi ani în urmă, că a devenit vegetarian şi acest lucru a contribuit la schimbarea înfăţişării lui. Acum, Michael nu mânca decât mâncare sănătoasă, fructe şi legume proaspete. Snack-urile erau considerate mâncare naturală asemeni stafidelor, nucilor sau floricelelor de porumb, favoritele lui. Această dietă a avut ca efect o schimbare pronunţată a formelor sale faciale. El i-a mai spus lui Walters că şi-a făcut operaţie estică la nas şi la bărbie şi nicăieri în altă parte. De asemenea, i-a explicat că multe din concluziile conform cărora ar fi avut mai multe intervenţii asupra feţei sunt bazate pe comparaţiile fotografiilor sale de când era foarte tânăr cu cele de acum.
De fapt, Michael mânca foarte puţin, făcând-o pe mama sa să se întrebe la acea vreme, ce îl ţine în viaţă. La o înălţime de 1,80 m, cântărea aproape 57 kg. La finalul turneului Bad s-a relatat că ar fi pierdut 4,5 kg. (Frank Dileo, care s-a lovit şi el, în mod evident de presiunea drumului, dar într-o maniera mai diferită, a luat 18 kg în greutate.) Mâncarea pe care o consumă, deşi simplă, îi este preparată în mod decorativ, în diferite culori şi forme. Duminicile, mănâncă chiar mai puţin ca de obicei, fiind pe fugă toată ziua, hrănindu-se doar cu apă şi suc de fructe. Şi dansează. Dansează până la epuizare.
Sculptorul David Robert Cellitti a creat o statuie de ceară a lui Michael pentru Muzeul de ceară Movieland din Buena Park / California. Cellitti, care i-a făcut câteva fotografii şi i-a luat măsurile pentru creaţia sa, a declarat faţă de aşa-zisele operaţii cosmetice în exces: Uneori toate aceste comentarii, sună de parcă ar fi vorba despre o revizie totală a lui Frankenstein, deşi este vorba doar de nişte intervenţii minore, foarte bine făcute şi eficiente în acelaţi timp.
Din anumite motive, intervenţiile cosmetice asupra feţei lui Michael, au primit tot timpul foarte multă atenţie. Gropiţa şi nasul sunt în mod inexplicabil atât de interesante sau atât de ciudate, încât aceleaşi intervenţii suportate de alte celebrităţi sau chiar de câţiva alţi Jacksoni, fraţi şi surori ai lui Michael, au trecut pur şi simplu neobservate.
Aşa numitele excentricităţi ale lui Michael au devenit subiectul de interes care a mărit exponenţial numărul articolelor şi bărfelor din presă. Oricum, talentul său a prevalat de fiecare dată peste orice poveste deplasată care ar fi circulat despre el. Concentrându-se cu precădere pe excentricităţile sale într-un articol nu prea măgulitor despre el, revista Rolling Stone a conchis: Orice s-ar spune despre el, Michael Jackson cântă cu o voce strălucitor de sentimentală şi dansează precum vârtejul unei comete, ca un entertainer fără pereche.
Multe dintre aceste poveşti răutăcioase au la bază doar fragmente de adevăr şi prezintă realitatea trunchiată. În unele cazuri, poate că primele seminţe au fost plantate de Michael, cum ar fi camera hiperbarică şi posibil şi altarul lui Elizabeth Taylor. Dar dacă poveştile despre odihna în camera hiperbarică şi oasele omului elefant au scăpat de sub control, atunci Michael şi-a dat seama de valoarea unei astfel de publicităţi şi a devenit un maestru al creaţiei şi menţinerii interesului şi curiozităţii publicului.
Celelalte poveşti şi minciuni, sunt simple invenţii, fabricate pentru a vinde mai multe publicaţii. În general Michael a refuzat să vorbească cu presa, aşa că zvonurile şi bârfele au fost exagerate suficient pentru a spori circulaţia lor, implicit a publicaţiilor. Decizia lui Michael de a vorbi foarte rar cu media pare să se bazeze pe câţiva factori. După atâtea minciuni şi jumătăţi de adevăr spuse despre el în cea mai mare parte a vieţii sale, neîncrederea sa în presă a sporit foarte mult. Îi displăcea enorm (ca să nu spun, ura) să fie citat în mod eronat sau vorbele să-i fie interpretate, deformându-le sensul.
Totodată dorea să menţină un anumit nivel de intimitate în viaţa lui. Foarte rar discuta aspecte din viaţa lui persoanlă cu intervievatorii. Acorda interviuri numai dacă primea asigurarea că acestea vor fi focusate pe cariera lui, pe planurile de viitor şi pe obiectivele sale.
Timiditatea sa extremă făcea aproape insuportabilă o discuţie cu reporterii. Printre oamenii pe care îi cunoştea şi în preajma cărora se simţea confortabil, Michael se relaxa şi într-un fel era pus pe glume. În mulţime însă şi în special printre aceia pe care nu îi cunoştea, era îngrozitor de timid şi aproape că era o cu totul altă persoană faţă de Michael Jackson, cel pe care îl vedem în video-clipuri sau în concerte. Când Sylvia Chase l-a intervievat în 1980 pentru programul de ştiri 20/20, Michael a vorbit despre timiditatea lui: Fiind zilnic înconjurat de atâţia oameni şi lucruri, chiar mă simt ciudat. Încă lucrez la acest aspect. Mulţi din familia mea sunt aşa. Sylvia Chase l-a întrebat: Sunt mulţi oameni care sunt de părere că fiind mai tot timpul pe scenă, niciodată nu ai avut de-a face cu lumea reală. Michael: Da, într-un fel este adevărat. Dar numai într-un fel. Este destul de greu din poziţia mea. Uneori încerc, dar oamenii nu vor să interacţioneze cu mine în acel fel pentru că mă văd diferit. Refuză să-mi vorbească ca vecinului de la uşa alăturată. Aşa că devine dificil.
Înainte de a-i lipi eticheta de “ciudat” sau “excentric”, ar trebui să-i luaţi în considerare circumstanţele în care a crescut. Michael a fost un performer aproape de la începutul vieţii sale. Nici măcar nu-şi putea aminti momentele în care NU a performat. Fraţii lui erau un pic mai mari atunci când Jackson Five au înregistrat primul lor moment de succes. Ei îşi pot aminti, cu excepţia lui Marlon poate, care e cu un an mai mare ca Michael, perioadele ceva mai liniştite, mai “normale” din vieţile lor. Michael nu putea. A crescut fiind constant urmărit de fani şi de presă, la un grad cu mult mai înalt decât cel experimentat de fraţii lui. Într-unul din interviurile sale din 1983, Michael i-a spus lui Geri Hershey de la Rolling Stone:  Să fii înconjurat de mulţime, doare. Te simţi exact ca spaghetele printre mii de mâini. Te trag şi îţi smulg părul. Şi simţi că în orice moment vei fi sfâşiat. Primele amintiri ale lui Michael nu sunt cele ale colegilor de clasă sau a momentelor de pe terenul de joacă de la şcoală, ci ale şedinţelor dintre concerte cu tutorele privat, repetiţiile târzii din noapte şi sesiunile de înregistrări.
De fapt, luând în considerare cât timp din viaţa lui l-a petrecut în industria muzicală, fiind forţat să se maturizeze înainte de vreme, Michael este surprinzător de sănătos şi normal. A ratat aproape toate activităţile tipice copilăriei, de care alţii se bucură din plin. Aşadar, mai târziu când şi-a permis propria grădină zoologică, jocurile mecanice sau orice şi-a dorit, ceilalţi s-au grăbit să-l catalogheze ca fiind un ciudat.
Probabil că cel mai puternic punct de echilibru în viaţa lui Michael nu atârna de statutul de a fi cel mai mare entertainer al lumii, ci de credinţa lui în Dumnezeu. Michael credea cu adevărat că talentul său vine de la Dumnezeu şi că el nu este decât mesagerul care aduce muzica pe pământ. Mama lui, Katherine, este o martoră a lui Jehova devotată. Numai doi dintre copiii Jackson au fost botezaţi în religia martorilor Jehovişti, Rebbie şi Michael. Umblând deghizat, Michael s-a implicat în vânzarea revistei Watchtower (Turnul de veghe) a Martorilor. Când se afla în vârful topului cu al său Thriller, când devenise super-starul internaţional, unele uşi îi erau trântite în faţă, nefiind recunoscut de cei din spatele lor.
Convingerile sale religioase l-au ajutat să-şi menţină caracterul moral puternic de-a lungul vieţii şi al carierei. A continuat să evite stilul de viaţă tipic vedetelor pop. Capitolul “dragoste” este probabil cea mai puţin cunoscută zonă din viaţa lui. Pe lângă Diana Ross, cu care Michael a împărţit o relaţie unică şi în acelaşi timp şi foarte apropiată, prima lui dragoste mărturisită a fost Tatum O’Neal. Singura şi altă dragoste ştiută de cei mai mulţi a fost Brooke Shields. În Moonwalk, menţionează doar că el şi Brooke sunt implicaţi romantic şi “serios” de ceva vreme. Cât de serios însemna acel “serios” nimeni nu ştie. Şi probabil că aşa dorea şi Michael să fie. Mai apoi, au apărut articole care îl legau romantic de Karen Faye. Această informaţie nu au fost niciodată confirmată sau infirmată, dar ea a ocupat în continuare postul de make-up artist al lui Michael.
Pe la mijlocului anului 1987, Michael a părăsit religia Martorilor lui Jehova. A fost un moment şocant şi neaşteptat. Însă Michael a fost cel care a ales să părăsească biserica şi nu aceasta i-a cerut să plece aşa cum au scris multe ziare. William Van De Wall, purtătorul de cuvând al Jehoviştilor din Brooklyn, a declarat revistei Ebony: Iniţiativa i-a aparţinut. Noi nu am acţionat în nici un fel. Ni s-a adus doar la cunoştinţă decizia lui. De asemenea, nu există nici un sâmbure de adevăr în poveştile care au urmat, conform cărora mama lui Michael, care a rămas în continuare devotată bisericii, nu ar mai fi avut voie să vorbească cu fiul său din pricina hotărârii lui. Pentru a-şi apăra intimitatea, Michael nu a făcut cunoscute niciodată motivele pentru care i-a părăsit pe  Jehovişti. Pare rezonabil de presupus că dezacordurile bătrânilor faţă de scurt metrajul Thriller precum şi alte critici similare asupra carierei lui, au contribuit la această ruptură.
Deşi nu mai aparţinea în mod oficial acestui cult, Michael îşi păstra în continuare convingerile personale, cultivându-şi standardele morale înalte.  Dincolo de scenă cea mai mare inspiraţie a lui au fost copiii şi animalele. S-a împrietenit cu cele două vedete care au apărut alături de el în ambele spoturi comerciale Pepsi, Alfonso Ribeiro şi Jimmy Safechuck. Printre prietenii lui sunt câţiva copii-vedete, ca Emmanuel Lewis şi Sean Lennon, fiul lui John Lennon şi mai târziu Macaulay Culkin. De asemenea, Michael a adunat fonduri pentru Ryan White, un tânăr care a aflat că are SIDA, contactată în timpul unei transfuzii de sânge. În timpul uneia dintre conversaţiile telefonice cu Michael, Ryan a menţionat că maşina sa preferată este Ford Mustang. Nu a fost nici un mister pentru nimeni, cine a fost “anonimul” care a cumpărat Mustang-ul de un roşu aprins pentru Ryan. Mai ales după ce mama lui Ryan a primit un telefon de la unul din reprezentanţii lui Michael care a întrebat-o: Ce fel de maşină i-a spus Ryan lui Michael că îi place? Ryan şi mama lui au fost invitaţi să petreacă câteva week-end-uri la ranch-ul lui Michael.
Mulţi dintre ceilalţi prieteni ai lui Michael sunt colegi performeri. Cei mai apropiaţi prieteni ai săi par să fie oameni de spectacol care, ca şi Michael, au intrat în industria de divertiment de foarte mulţi ani şi care au crescut în lumina reflectoarelor.  Pare să fie atras de aceia care au supravieţuit unei copilării încununate de faimă şi au reuşit să-şi continue carierele. Michael are o relaţie apropiată cu Elizabeth Taylor, Liza Minnelli, Jane Fonda şi Brooke Shields. Unul din foştii copii-vedetă pe care i-a întâlnit cu mare emoţie a fost Shirley Temple. Într-una din conversaţiile sale cu Rabbi Shmuley Boteach, Michael descrie ce a făcut-o specială în termenii folosiţi şi la adresa lui:
Inocenţa ei, felul în care m-a făcut să mă simt bine atunci când eram trist. Nu mă refer neapărat la dansul şi la cântecul ei. Ci la felul ei de a fi. Are darul de a-i face pe oameni să se simtă bine în interiorul lor. Toţi copiii sunt înzestraţi cu acest dar, dar pentru mine, ea e angelică. De fiecare dată când o văd, fie într-un film sau o fotografie, mă simt tare bine. Am pozele ei peste tot prin cameră. Mă fac să mă simt grozav.
Pe la începutul anilor ’80, Michael l-a întâlnit pe Dominic Cascio, care lucra la Helmsley Palace în New York. Ulterior, Cascio a devenit proprietarul unui restaurant din New Jersey. Michael s-a ataşat foarte mult de Dominic, de soţia acestuia Connie şi de cei cinci copii ai lor. Frank, Eddie şi sora lor Marie au călătorit adesea cu Michael în turneele sale iar Michael a petrecut perioade lungi de timp în casa lor, distrându-se în bucătărie. Frank  s-a implicat într-o afacere de ordin managerial cu Michael, iar Eddie a lucrat cu el în studioul lor din New Jersey în 2007 şi 2008. Familia Cascio a devenit o familie surogat pentru Michael, el şi copiii lui petrecându-şi adesea Craciunul împreună cu ei.
În cartea sa My Friend Michael : An Ordinary Friendship with an Extraordinary Man (Prietenul meu Michael: O prietenie obişnuită cu un om extraordinar), Cascio mărturiseşte multe dintre amintirile pe care le are cu Michael. Cascio spune că a fost alături de Michael şi în vremurile bune dar şi în câteva din perioadele sale cele mai negre.
Lucrând cu Michael, Frank Dileo şi Quincy Jones au dezvoltat amândoi o relaţie apropiată cu el. Jones l-a poreclit Smelly. Oricum avea câte o poreclă pentru fiecare membru al “echipei A”. Cum s-a ajuns la această poreclă, sunt diferite explicaţii. Se presupune că Michael prefera ca în locul cuvântului “funky” să folosească cuvântul “smelly”, deşi în versurile piesei Beat It, a folosit “funky”. (Show ‘em how “smelly” and strong is your fight nu ar fi sunat chiar bine.) Cumva, porecla se potriveşte. Cealaltă versiune a provenienţei sale este faptul că Jones se referea la abilitatea lui Michael de a “mirosi” o piesă atunci când avea să devină hit.
Ediţia din 9 decembrie 1989, a revistei Billboard, l-a sărbătorit pe Quincy Jones pentru cei 40 de ani împliniţi în industria muzicală. Cu această ocazie în revistă a fost inclusă o secţiune special dedicată lui Jones, care cuprindea un interviu cu acesta şi câteva cuvinte adresate sărbătoritului de prietenii săi şi de artiştii contemporani. Primele felicitări au venit din partea lui Michael Jackson. O imagine monocromă a sa, purtând o fedora şi o mănuşă însoţeau următoarele cuvinte: Felicitări Q – Michael Jackson.
Alţi prieteni ai lui Michael sunt performeri pe care el i-a admirat toată viaţa şi pe care s-a străduit să-i egaleze şi sa atingă cotele talentului lor. Printre aceia pe care i-a urmărit de când era încă un copil şi care l-au inspirat sunt James Brown, Jackie Wilson, Fred Astaire, Sammy Davis Jr., Smokey Robinson şi desigur, Diana Ross. Dacă Michael îi vede pe aceşti entertaineri ca pe cei mai buni, la rândul lor, aceştia sunt impresionaţi de talentul lui Michael şi de perseverenţa lui pentru a-şi atinge idealurile.
James Brown a avut una dintre cele mai extraordinare influenţe asupra lui Michael încă de la început, de când era un copil. În timpul perioadei de Michael-manie, el a participat la un concert al lui James Brown. Acesta l-a prezentat ca pe “noua inspiraţie şi noua motivaţie” şi a insistat să urce pe scenă. Michael se afla în public alături de Bill Bray. Dacă la început a rezistat tentaţiei, până la urmă s-a ridicat de la locul lui şi şi-a croit drum spre scenă, strângând o mulţime de mâini până acolo. Odată ajuns sus pe scenă, timiditatea lui s-a pierdut în cântec şi dans. A cântat Te iubesc audienţei în stilul lui James Brown şi a plonjat în rutina clasică a acestuia combinată cu pirueta şi pasul său de moonwalk. Apoi, a părăsit scena şi mai timid.


Vedeta de film preferată şi idolul său în dans a fost Fred Astaire. Sarah Giles a adunat într-o carte, o colecţie de amintiri despre Fred Astaire, strânse de la prietenii acestuia, carte pe care a intitulat-o: Fred Astaire: de vorbă cu prietenii lui. Michael a fost unul dintre multele persoane care au contribuit cu gândurile şi impresiile lor despre Fred Astaire:
Nu aş putea decât să repet ceea ce a fost deja spus şi scris despre perfecţionismul şi abilitatea artistică unică şi uriaşă a lui Fred Astaire. La ce pot reflecta însă, este inspiraţia pe care mi-a oferit-o mie personal, fiind privilegiat să-l văd creând magia. Nimeni nu poate reda abilitatea domnului Astaire, dar ceea ce am încercat eu întotdeauna să-mi însuşesc, este totala sa disciplină, dăruirea absolută asupra fiecărui aspect al actului său artisitc. Dânsul a repetat, a repetat şi a repetat tot mai mult, până a obţinut ceea ce şi-a dorit. Este vorba despre etica muncii domnului Fred Astaire despre care au discutat doar câţiva oameni şi chiar şi mai puţini au încercat să spere ca ar putea-o egala vreodată.
Se pare că Michael este unul din cei puţini care au egalat dăruirea, talentul uriaş şi abilitatea lui Astaire. Mulţi au comparat talentul dansant al lui Michael cu cel al lui Fred Astaire şi îl consideră pe Michael, Fred Astaire al zilelor noastre, un compliment care trebuie să fi bucurat şi să-i fi măgulit pe amândoi. Sandy Duncan şi-a exprimat impresiile într-un articol special dedicat lui Michael în People Extra:
Fred Astaire a reprezentat în acea perioadă muzicală, stilul anilor ’30. În această perioadă, acest lucru este reprezentat de Michael Jackson. Ai putea să-l pui în spatele unei cortine şi să-i vezi doar silueta şi vei ştii cine e acolo. E ca şi cum ar avea o conexiune directă cu Divinitatea, pentru că acele mişcări vin din şi prin el odată cu muzica.
În copilărie, Terrence Trent D’Arby era un mare admirator al trupei Jackson Five şi chiar şi astăzi, consideră piesa I Want You Back cel mai bun debut posibil. Şi el îl compară pe Michael Jackson cu Fred Astaire: În opinia mea, Michael Jackson este generaţia mea Fred Astaire şi dacă Fred Astaire nu a fost un geniu, chiar nu ştiu ce cuvând ar trebui să folosim pentru el.
Un alt admirator al stilului lui Michael a fost chiar Fred Astaire însuşi. Astaire a declarat revistei People Extra: Doamne, se mişcă minunat. Când execută acele mişcări îţi captează privirea. Michael este un artist dedicat. Visează şi se gândeşte la dans tot timpul.
Aceeaşi admiraţie mutuală există între Michael şi Sammy Davis Jr., care a declarat revistei People Extra:
Face un un pas pe care îl faci şi tu, după care îl combină cu altul încât nici nu-l mai recunoşti. Nu este nimic nou în mişcarea şoldurilor în afară, dar când face el asta cu mişcările acelea rapizi, lovitura cu piciorul şi pasul acela în spate, oamenii spun ‘Doamne, ce face?’ Şi niciodată nu dezvăluie o mişcare suficient de mult ca să-ţi poţi da seama cum a făcut-o. Sunt sigur că dacă ar lucra cu Nureyev[2] sau cu Baryshnikov[3], ne-am apropia mai mult de acest nivel. Poate dansa step? Nu ştiu. Dar atunci chiar că nu aş vrea să-mi las pantofii (de dans) în apropierea lui.
În autobiografia lui Sammy Davis Jr., Why Me? (De ce eu?), respectul reciproc dintre cei doi artişti faţă de talentul celuilalt este de departe evident. Pe lângă câteva citate ale câtorva entertaineri despre Davis există unul de mare admiraţie pentru perfecţionismul său: Sammy Davis este cel din urmă exemplu al omului de spectacol. El reprezintă perfecţiunea personificată şi este cel care mi-a influenţat performanţele încă de la începuturile carierei mele. – Michael Jackson. În carte este inclusă o fotografie a lui Davis şi Jackson. Sub aceasta, Davis a scris:
Michael obişnuia să vină la mine acasă – ‘Pot împrumuta casetele tale, Domnule D.?’ Şi se ducea în bibliotecă şi lua orice dorea dintre spectacolele pe care le-am făcut. În iulie ’88, m-a vizitat la Monte Carlo şi mi-a spus: ‘Ştii ceva, ţi-am furat câteva mişcări şi atitudinea.’ Ştiam acest lucru. Este teribil de măgulitor că un tânăr poate simţi în acest fel despre tine. În special Michael, despre care eu cred că este ultimul exemplu de profesionalism. O mulţime de performeri au devenit multimilionari după zece înregistrări, dar habar n-au cum să se încline sau cum să părăsească scena. Tot ce face Michael pe scenă, este al naibii de corect.
Smokey Robinson a fost un idol pentru Michael înainte ca Jackson Five să semneze cu Motown. Michael îşi aminteşte în Moonwalk, de prima dată când l-a întâlnit pe Smokey Robinson. El descrie cu însufleţire ce a simţit atunci când l-a întâlnit pe unul dintre idolii săi şi a dat mâna cu el. Robinson este şi el impresionat de cariera lui Michael. În autobiografia sa, Inside My Life (Înăuntrul vieţii mele), Smokey Robinson declară: Aş putea face o călătorie a eu-lui meu prin concertele pe care le-am susţinut, dar tot ce pot face este să mă uit la turneele lui Michael Jackson şi să trec înapoi în spatele liniei.
O altă persoană care a avut o mare influenţă asupra lui şi asupra carierei sale este probabil Diana Ross. Dar şi ea dorea să atingă realizările extraordinare de care s-a bucurat Michael de-a lungul carierei sale. În 1989, în timp ce lucra la albumul său Workin’ Overtime, primul său album sub egida Motown după ce a revenit în cadrul companiei, întrebată ce influenţe a avut asupra carierei lui Michael, ea a declarat că intenţionează să-i calce pe urme şi să-şi vândă albumele ca şi el. Turneul său Workin’ Overtime s-a deschis pe acordurile piesei Dirty Diana a lui Michael.

 


O altă persoană care a urmărit atent realizările lui Michael este Sir Georg Solti, Dirijorul Orchestrei Simfonice din Chicago, care deţine recordul mondial al premiilor Grammy câştigate (n.t. – 31 de premii Grammy). Solti a declarat revistei People Extra: Sunt o creatură inutilă. Extraordinar de inutilă. Grammy-urile mele înseamnă foarte mult pentru mine. Le am pe toate 23 în studioul meu.(n.t. – declaraţia este făcută până în anul 1993). Sunt atât de multe acum, încât arată ca o colecţie de sculpturi contemporane. Şi nu-mi place deloc ca recordul meu să fie ameninţat de acest domn Michael Jackson!
Pe lângă toţi aceşti entertaineri care l-au inspirat şi de la care Michael a învăţat, au fost şi aceia pe care i-a studiat, vârfuri în domeniilor lor de activitate, respectiv Berry Gordy şi Walt Disney pentru perspicacitatea lor în afaceri şi Bruce Lee pentru supremaţia în artele marţiale. L-a admirat îndelung pe Charlie Chaplin şi se poate observa în dansul său, studiul asupra mişcărilor lui Marcel Marceau.
O altă pasiune a lui Michael erau animalele. Iubea necondiţionat orice animal şi avea o grădină zoologică destul de mare la reşedinţa din Encino. Prince şi Princess erau un cerb şi căprioara lui. Michael a ajutat la transportul puiului lor, Valentino, născut de Ziua Îndrăgostiţilor în 1985. Louie era o lamă cumpărată de la un circ, care putea face tot felul de trucuri, chiar să meargă în genunchi. Thriller era un armăsar, iar Domnul Tibbs era o oaie, foarte adesea confundată cu un berbec. Mai avea două lebede, una albă şi una neagră şi câteva păsări exotice printre care papagali Ara, Cockatoo şi un struţ uriaş.
Dragostea lui Michael pentru animale s-a extins până la şerpi. El considera că aceştia sunt extrem de neînţeleşi, dar de fapt sunt foarte drăguţi. Evident, nu toată lumea din reşedinţa Jackson nutrea aceleaşi sentimente. Atunci când unul din pitonii lui Michael a fost pierdut prin casă, au plecat cu toţii pentru o zi până ce acesta a fost găsit. Nimeni nu ar fi dormit în casă chiar cu un piton de 6 metri adorabil, dar rătăcit. Deşi a ţinut câţiva şerpi, cel mai cunoscut este boa constrictor-ul Muscles, muza lui de inspiraţie pentru single-ul compus şi produs pentru Diana Ross. În timpul unui interviu acordat revistei Rolling Stone, Michael i-a spus lui Gerri Hershey că Muscles a fost antrenat să mănânce intervievatori! Muscles a murit în iunie 1986. Locul lui a fost ocupat de un piton de 5,5 metri şi 136 kg, al cărui nume se apropia de precedentul, Crusher. Un alt şarpe a fost returnat magazinului de animale după ce a atacat şi a mâncat una din păsările lui Michael.
Michael mai creştea şi “adorabilele, dulci şi neînţelese” tarantule. Şi îi plăcea teribil să afle dacă îi este cuiva frică de ele. Dacă ştia pe cineva care se temea de păianjeni sau de şerpi, se asigura că se află în preajma lui. Bietul Frank Dileo era subiectul multor glume făcute de Michael. Ştiind că Frank este îngrozit de păianjeni şi de şerpi, Michael îi apuca mâna spunând: Ia şi ţine asta, apoi îi aşeza în mână o tarantulă! Lui Michael îi plăcea să o şicaneze şi pe LaToya, aşezându-i şobolani şi insecte false prin cameră, apoi urmărindu-i reacţia. La rândul ei, LaToya îi aşeza câte o găleată cu apă deasupra uşii camerei lui, aşa încât atunci cînd intra, aceasta să se răstoarne peste el.
Unul din animalele sale care i-a creat ceva necazuri cu vecinii din Encino, a fost girafa sa, Jabbar. Vecinii s-au plâns de mirosul emanat din padocul acesteia. Michael a luat girafa de la un crescător din Missouri şi a solicitat permisul statal din partea Comisiei de pescuit şi de protecţie a animalelor sălbatice pentru a ţine girafa. De atunci, Jabbar a devenit star de cinema, apărând în filmul lui Pee Wee Herman, Big Top Pee Wee. Michael i-a permis lui Herman să folosească oricare din animalele sale pentru acest film după ce au căzut de acord asupra felului în care trebuia să se poarte şi să aibe grijă de ele. Jabbar a primit o parteneră în iunie 1989, pe nume Mahali. Michael a cumpărat cea de a doua girafă de la Grădina Zoologică Sedgwick din Wichita / Kansas, pentru suma de 15.000$.
Grădina zoologică de la ranch-ul său din Neverland Valley găzduia elefanţi, girafe, feline, lame şi păsări exotice. Cel mai popular animal din grădina sa zoologică era desigur, cimpanzeul său, Bubbles. În 1985, Michael l-a salvat pe Bubbles de la un centru de cercetare al cancerului din Texas. De atunci, Bubbles a fost unul dintre companionii favoriţi ai lui Michael. Bubbles l-a însoţit în turneul său solo din Japonia, a fost subiectul articolelor din presă (deşi eu nu cred că a dat vreodată vreun interviu) şi a apărut în emisiunile TV. Cu ajutorul antrenorului Bob Dunn, cu care a locuit o perioadă, cimpanzeul a învăţat câteva lucruri, inclusiv propria sa versiune a faimosului moonwalk. Când mergea la baie, trăgea apa singur, îşi admira propriile poze, făcea pe mortul, îşi mişca buzele ca şi cum ar fi vorbit şi îşi ţinea degetele exact ca E.T., unul dintre filmele preferate ale “tatălui” său. Bubbles se alătura bătăilor cu perne, scotea limba, bătea palma, călărea şi mergea pe role. Ca şi Jabbar, Bubbles era şi el vedetă de cinema, apărând în filmul lui Rodney Dangerfield, Back To School. Michael i-a luat chiar şi un impresar pentru a-l ajuta în cariera actoricească.
Pe lângă a fi animalul de companie preferat al lui Michael, Bubbles a fost probabil şi cel mai răsfăţat. Unele poveşti spuneau că Bubbles ar fi avut propria cameră în casa lui Michael, altele spuneau că ar fi dormit într-un pătuţ de bebeluş în camera lui Michael. Pariez că Bubbles dormea probabil oriunde vroia. Oricum, Michael şi Bubbles nu au dormit în aceeaşi cameră pe parcursul turneului din Japonia. Bubbles a avut propria lui cameră la hotel, pe care Michael a cerut să fie re-zugrăvită, deoarece Bubbles era sensibil la fumul de ţigară. Bubbles avea o întreagă garderobă proprie, cu haine create special pentru el.
În ianuarie 1990, au început să circule tot felul de zvonuri conform cărora, cimpanzeul atât de drag lui Michael ar fi murit. Răspunsul la toate aceste speculaţii a venit de la publicistul lui Michael, Lee Solters, care a făcut o declaraţie publică conform căreia Bubbles era în viaţă şi se simţea foarte bine.
Un alt animal salvat de Michael a fost Ivan, o gorilă. Ivan a stat 25 din cei 28 de ani ai săi într-o cuşcă în Tacoma, în mall-ul B&I din Washington. Un documentar televizat a agitat spiritele faţă de situaţia maimuţei, după care câteva grădini zoologice s-au oferit să găzduiască gorila. Oferta care s-a bucurat de cea mai mare consideraţie a venit din partea lui Michael, care îi oferea spaţiul destinat anuimalelor de la ranch-ul său din Neverland Valley.
O achiziţie ulterioară făcută de menajeria lui Jackson a fost un pui de leu, care a trecut în prealabil pe la un dresor, înainte de a se alătura camarazilor săi. Cele mai multe animale ale lui Michael erau inofensive, nu aveau gheare şi nici venin.
Ceva mai târziu, după o experienţă neplăcută, Michael a dezvoltat o teamă faţă de câini. Pare destul de ciudat că cineva care nu avea nici o problemă în a lăsa un piton de 6 metri să i se încolăcească în jurul trupului sau o tarantulă să i se plimbe pe mână, s-ar teme de un ciobănesc german. După multe implorări a cedat şi le-a permis copiilor săi să aibe un câine.
În 1985, Joan Howard Maurer, fiica lui Stooge Moe Howard, a scris biografia unchiului său, intitulată Curly (Creţul). L-a rugat pe unul dintre “Creţi” şi cel mai mare fan al celor de la Stooges să scrie Prefaţa cărţii. Anume, Michael Jackson:
Amintirile mele despre Three Stooges şi în special despre Curly …  Ei sunt încă alături de mine şi astăzi. În copilărie, când eram acasă în Indiana, aveam un ritual zilnic de a mă uita la televizor la Three Stooges. Toţi fraţii mei îi iubeau atunci şi chiar mai mult, acum. Chaplin şi Stooges sunt cei mai grozavi pentru mine – umorul lor supravieţuieşte peste generaţii. Chiar şi mamei îi plăcea să ne vadă amuzându-ne în timp ce-i urmăream. Repetând ca trupă şi urmărindu-i pe Stooges, acestea erau singurele momente în care eram împreună întreaga familie.
Comedia lor m-a ajutat să mă relaxez şi să scap de poverile vieţii. M-au influenţat atât de mult încât am compus un cântec pentru ei.
Curly a fost favoritul meu. Fără nici un dubiu a fost un geniu al comicului care a înţeles rolul improvizaţiilor mai bine decât oricine. Mi-au plăcut scenele distractive şi în mod special zgomotele amuzante, atitudinea şi maniera copilărească ale lui Curly. Ar fi trebuit să fie mult mai apreciat decât a fost.
Când eram copil, îl imitam pe Curly tot timpul. Mă bucura sentimentul că eram mai isteţ ca cei trei adulţi puşi pe şotii. Le datorez atât de mult încât simt de parcă ar fi ai mei. De aceea trebuia să scriu această secţiune a acestei cărţi.
Joan, autoarea ei, m-a întrebat dacă m-am gândit la cât a suferit Curly atunci când a trebuit să-şi radă podoaba capilară pentru a deveni unul dintre cei trei Stooge. Răspunsul meu a fost că am fost  sigur că a suferit şi că sub zâmbetul său putea fi o lacrimă. Dar a fost un clown şi este de datoria noastră, ca entertaineri, să bucurăm oamenii – să le oferim sufletele noastre chiar dacă uneori doare.
Curly a avut ceva magic. A fost înzestrat cu un talent divin, natural. Chiar şi atunci când nu intenţiona să fie amuzant, era magic.
Azi, la 33 de ani după trecerea lui în nefiinţă, Curly încă mai are legiuni de fani, pentru că la el totul era natural. Astfel de oameni au mare priză la mase, fie ele de tineri sau bătrâni.
Îmi place totul la Curly şi aş fi vrut să-l pot cunoaşte cu adevărat.
Mulţumesc autoarei, pentru această carte, care îl prezinta pe Curly aşa cum era, pentru mine şi pentru milioanele sale de fani devotaţi.
Michael Jackson

Acest Cuvânt înainte, apare pe o singură pagină a cărţii în opoziţie cu o fotografie a lui Michael la masa de machiaj din timpul turneului Victory, care apare şi în revista People Extra. Printre obiectele aflate pe masă se află şi o fotografie a celor de la Three Stooges.
Michael a realizat un tribut şi celuilalt erou de comedie pe care l-a îndrăgit, Charlie Chaplin, pentru ziua în care s-a născut marele comedian, celebrată în 1983. Cu această ocazie, au fost publicate câteva fotografii cu Michael şi Samir Kamoun îmbrăcaţi asemeni lui Chaplin.
Pe lângă colecţia de desene animate şi vizionarea vechilor pelicule cu Three Stooges, o altă pasiune a lui Michael erau cărţile şi arta. Era un cititor avid. Citea cu regularitate Wall Street Journal şi iubea cărţile de istorie. Atunci când mergea la cumpărături în magazinele de cărţi cheltuia adesea mii de dolari, cumpărând atât de multe, încât bodyguards-ii săi trebuia să revină la magazin să le ridice cu camionul. Le-a insuflat această pasiune pentru cărţi şi copiilor săi. A citit orice despre John Merrick şi Walt Disney. Totuşi, cartea sa favorită a rămas Peter Pan. De multe ori s-a scris că Michael ar juca personajul băiatului care refuză să crească, într-un film despre Peter Pan, dar nimic nu s-a concretizat.
De când era mic, Michael a început să apreciază arta şi asta i s-a datorat în parte Dianei Ross. Era un artist talentat în felul său, plăcându-i foarte mult să deseneze. La vârsta de 9 ani a realizat un portret complet al lui Charlie Chaplin, care a devenit unul din exponatele de succes la una din licitaţiile organizate peste câteva decade. A spus o dată că îşi doreşte să realizeze o pictură completă. Până la dispariţia sa, nu prea s-a ştiut că a petrecut mult timp creând o colecţie de sute de milioane de dolari în studioul său de artă secret, amenajat într-un hangar.
Dincolo de scenă, Michael a dorit să-i ajute pe cei bolnavi şi suferinzi şi să facă lumea un loc mai bun. Eforturile sale filantropice au fost făcute din inimă şi nu de dragul imaginii publice. I-a păsat cu adevărat de oameni şi de planeta aceasta. Şi-a folosit popularitatea ca pe o platformă globală pentru a împărţi mesajul pozitiv şi pentru a inspira oamenii.
Desigur, principala dragoste a lui Michael a rămas muzica. Şi nimeni nu avea aşteptări mai mari de la el sau nu-i fixa obiective mai mari, decât el însuşi. Înainte de lansarea albumului Thriller, Michael i-a spus LaToyei că acesta va deveni cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor. În timp ce lucra la albumul Bad, obiectivul lui Michael era să-l vândă în 100 de milioane de exemplare. Îşi scrisese o notă pe care o lipise de oglinda de la baie, pe care scria simplu: 100.000.000, pentru a-i reaminti în permanenţă obiectivul său. Când se afla în Japonia, de unde a dat startul turneului Bad, Michael a fost văzut purtând un ac de diamant pe care se putea citi la fel: 100.000.000.
Michael era un perfecţionist în tot ceea ce făcea, cu atât mai mult în munca sa. Tot timpul exersa câţiva paşi de dans, pentru a-şi intra în formă. Nu era mulţumit până ce nu-i ieşea totul perfect atât în dans cât şi la sesiunile de înregistrări. Ducea o idee cât de departe posibil pentru a crea ceva nou şi diferit, în domeniul său fiind un lider şi nu un adept. Acest ţel a fost realizat şi depăşit de foarte multe ori pe parcursul carierei sale. Într-un interviu acordat în anul 1979, Michael a dezvăluit: Mă interesează să creez o cale şi nu să urmez un traseu gata făcut, asta vreau să fac în viaţă – în tot ce fac. Michael a mai spus că: Îmi place să creez magia, să pun lucrurile laolaltă atât de neobişnuit, de neaşteptat, încât să uluiască oamenii. Să iasă ceva la care nimeni nu se gândeşte. Aşa încât atunci cînd oamenii vor vedea să spună ‘Whoa! Nu mă aşteptam la aşa ceva.’.
Cea mai mare bucurie a lui îşi trage seva din performanţă. Michael a declarat revistei Ebony: Marea mea dragoste pentru ceea ce fac sunt fanii. Îmi iubesc fanii. Când sunt acolo, în spectacol şi văd fanii care dansează şi ţipă entuziaşti, iar noi le aducem bucuria, asta este ceea ce iubesc cel mai mult. Şi acesta este cel mai minunat sentiment din lume.
Michael era pe cale să dăruiască încă o dată acea bucurie fanilor săi, din momentul în care a lansat un nou arsenal de piese muzicale, clipuri-video şi concerte pentru a continua să arate fanilor săi, “cine este rău”.


 (va urma)


[1] Afecţiune cronică, genetică și ereditară, caracterizată prin apariţia pe piele a unor pete sau a unor tumori care își au originea în ţesutul fibros al tecilor nervilor (neurofibroame).
[2] Rudolf Khametovich Nureyev (17 martie 1938 – 6 ianuarie 1993) -  dansator de balet şi dans modern, unul dintre cei mai celebri ai secolului XX. Iniţial cetăţean sovietic, Nureyev  a fugit în vest în 1961, în ciuda eforturilor KGB-ului de a-l opri. Potrivit arhivelor KGB studiate de Peter Watson, Nikita Khrushchev a semnat personal ordinul ca Nureyev să fie ucis.
[3] Mikhail Nikolaevich Baryshnikov (27 ianuarie 1948) – dansator, coregraf şi actor rus, adesea citat ca unul dintre cei mai mari dansatori de balet din istorie. După un început promiţător în baletul Kirov din Leningrad, a fugit în Canada în 1974. După un stagiu de liber profesionist alături de mai multe companii, el s-a alăturat baletului din New York ca dansator principal. Apoi a dansat cu Teatrul de balet American, unde a devenit director artistic.
 
;