Capitolul 15 - “Leave Me Alone”

MICHAEL JACKSON

THE COMPLETE STORY OF THE THE KING OF POP

9 noiembrie 2012

by Lisa D. Campbell

&

MICHAEL JACKSON

THE KING OF POP

martie 1993

by Lisa D. Campbell

Traducere si adaptare Mihaela A.R.

*

Capitolul 15

“Leave Me Alone”

Michael Jackson

Ain’t no mountain That I can’t climb, baby All is goin’ my way

Nu există nici un munte pe care să nu-l pot urca, iubito calea îmi este deschisă

 

Premiera celui de-al şaptelea scurt metraj de pe albumul Bad, a avut loc la MTV pe 2 ianuarie 1989. Leave Me Alone, un amalgam unic de acţiune live şi animaţie, pus în scenă într-un mic parc de distracţii pregătit pentru croaziera lui Michael. Un precursor al pieselor Tabloid Junkie şi Privacy, în care Michael se confruntă cu presa şi poveştile ridicole pe care aceasta le-a publicat despre el, printre efecte speciale şi umor. Ziarele aterizează în faţa uşii de la intrare, toate având pe prima pagină titluri pe cât de scandaloase pe atât de hilare:

MICHAEL ŞI DIETA EREI SPAŢIALE

CIMPANZEUL BUBBLES DEZVĂLUIE TOTUL DESPRE MICHAEL

MICHAEL O CERE ÎN CĂSĂTORIE PE LIZ

MICHAEL SE CĂSĂTOREŞTE CU BROOKE

MICHAEL ÎŞI FACE OPERAŢIE ESTETICĂ LA NAS

MICHAEL ŞI DIANA SUNT ACEEAŞI PERSOANĂ

CEL DE-AL TREILEA OCHI AL LUI MICHAEL - MOFTUL OCHELARILOR DE SOARE

MICHAEL SE CĂSĂTOREŞTE CU O EXTRATERESTRĂ

Michael cântă din pozele inserate în ziare, ale căror titluri nu mai contenesc cu ştirile, MICHAEL ÎNGHEŢAT TIMP DE 50 DE ANI, MICHAEL SE CONFESEAZĂ CIMPANZEULUI SĂU sau MICHAEL DOARME ÎN CAMERA HIPERBARICĂ. Versurile piesei vizează clar media, lasă-mă în pace, nu mă mai urmări, în timp ce vehiculul său trece pe lângă „altarul” lui Elizabeth Taylor, pe lângă camera hiperbarică în care stă întins şi apoi pe lângă o scenă pe care dansează alături de scheletul omulului elefant. La finalul piesei, Michael se eliberează de legăturile care-l ţintuiesc, în timp ce în jurul său se construia un parc de distracţii. Se ridică, asemeni lui Guliver, distugând parcul şi tot ceea ce conţinea el.

Scurt metrajul asociat piesei Leave Me Alone a avut un mare impact la MTV şi VH-1 iar piesa a fost difuzată foarte bine pe posturile de radio. Nu a fost însă niciodată lansată ca extras pe single în Statele Unite, dar a fost lansată în Anglia. Şi deşi nu este inclusă pe albumul Bad, ea apare ca bonus numai în formatele audio CD.

Pe 8 ianuarie, weekend-ul următor debutului scurt metrajului Leave Me Alone, la MTV a fost  Duminica Michael Jackson. Toată ziua au fost difuzate toate scurt metrajele sale, secvenţe din concerte şi secvenţe filmate în spatele scenei turneului Bad.

Scurt metrajul Leave Me Alone a fost inclus în filmul muzical Moonwalker. După întârzierile obişnuite suportate înainte de lansarea oricărui produs Michael Jackson, video caseta a ieşit în sfârşit pe piaţa din Statele Unite pe 10 ianuarie, ratând vânzările de Crăciun. Moonwalker a fost lansat în cinematografele din Europa mai devreme. A deschis săptămâna Crăciunului în Franţa şi a avut cel mai mare succes de casă. În Japonia a fost lansat devreme în decembrie şi s-a vândut odată cu ultimele concerte ale turneului Bad de aici.

În Japonia, filmele muzicale sunt considerate de foarte mare succes dacă depăşesc 20.000 de exemplare vândute. Moonwalker a fost exportat în 120.000 de exemplare şi se aştepta ca vânzările să depăşească 200.000. În Statele Unite, au fost livrate la început 300.000 de exemplare, ceea ce, la acea vreme, a constituit cea mai mare cantitate din categoria filmelor pentru acasă distribuite vreodată. Acest lucru a făcut din Moonwalker, cel de-al doilea cel mai de succes film home video, după Making Michael Jackson’s Thriller, care încă mai deţinea supremaţia. Deocamdată.

Moonwalker debutează cu una din reclamele comerciale făcute de Michael pentru Pepsi, versiunea în concert. Criticii l-au atacat imediat pentru că a inclus un advertorial pe casetă, motivând că distrage atenţia de la conţinutul acesteia. De fapt, nu distrage cu absolut nimic atenţia - deşi intenţia era de a vinde Pepsi, mai era vorba şi de o altă prestaţie excelentă a lui Michael, care merita să fie văzută de fiecare dată. Din perspectiva lui, era una dintre cele mai de succes performanţe ale sale, care i-a adus premii şi recunoaşterea internaţională şi chiar stabilirea unui nou record. Aceşti factori au jucat fără doar şi poate rolul cheie în decizia lui de a include reclama pe caseta respectivă.

Pentru prezentarea piesei Man In The Mirror, din deschiderea filmului, au fost combinate cel puţin două înregistrări live diferite, din timpul turneului Bad. Energia lui Michael umple versurile cântecului cu trăiri emoţionale adânci, care demonstrează încă o dată cât de profund este mesajul transmis de această piesă. Ca şi piesa  She’s Out Of My Life, Man In The Mirror pare să-i atingă coarda sensibilă la fiecare performanţă.

Retrospectiva carierei sale este una dintre cele mai interesante şi este dezvăluită prin segmente video. Parcurgând un scrin pe care s-au aşezat mulţi ani de amintiri, este interesant de observat ce obiecte au fost alese pentru a fi expuse. Aş pune pariu că fiecare obiect a fost ales sau aprobat de Michael. Printre numeroase premii – Grammy, AMA şi MTV – au fost incluse o trusă de machiaj, ochelari, fotografii înrămate cu Jackson 5, Michael şi Diana Ross, Quincy Jones, George Lucas şi Francis Ford Coppola. Trei mănuşi strălucitoare, una roşie, una albastră şi una albă aranjate împreună cu pantofii pe care îi poartă în scurt metrajul Smooth Criminal. Pălăria fedora albă purtată în acelaşi scurt metraj şi încă una neagră îmbrăcată în paiete sunt aranjate cu grijă. Câteva mici figurine cu Louie, lama şi Uncle Tookie din linia sa de jucării şi două statuete mai mari, una a lui Mickey Mouse şi cealaltă a lui Pinocchio. În spatele mesei atârnă câteva dintre jachetele sale militare dar şi cea neagră strălucitoare purtată la emisiunea specială Motown 25. Singurele obiecte care nu au nici o legătură cu cariera lui sunt cele două statuete ale lui Mickey Mouse şi Pinocchio, dar care reflectă interesul său pentru desenele animate.

La capătul scrinului se află un aparat tv pe care rulează secvenţe din reprezentaţiile trupei Jackson Five, inclusiv noua versiune animată a piesei ABC. Apoi apar secvenţe din scurt metrajele pieselor Beat It şi Billie Jean şi a celor mai recente, The Way You Make Me Feel şi Dirty Diana.

Începe un scurt clip al piesei Bad, cu o panoramare a camerei de la cizmele cu catarame ale lui Michael la chipul său. Doar că atunci când camera ajunge pe faţa lui, descoperim versiunea sa miniaturală portretizată de Brandon Adams pentru piesa Badder, o versiune umoristică a piesei Bad, în care interpreţi sunt copiii. Buzele lui Adams se sincronizează cu vocea lui Michael şi face o treabă excelentă recreând mişcările lui. Russel şi Michael Higgins au realizat coregrafia pentru acest remake după Bad. Unul dintre tinerii dansatori din Badder este Jermaine Jackson Jr. Pe afişul cu „Cel căutat” (WANTED) lipit pe peretele staţiei de metrou este imaginea lui Michael, iar sub aceasta se poate citi „Căutat pentru interogare”. Acest aspect îl face pe Michael fără dubiu cel dintâi artist care se auto-parodiază în propirul său video-clip.

Versiunea video pentru piesa Speed Demon este o mixare amuzantă de personaje şi acţiune live cu multe referiri la Michael şi care se finalizează cu o competiţie de dans între Michael şi Spike, personajul în care s-a deghizat pentru a scăpa de presă. Competiţia este oprită de poliţistul care îi scrie o citaţie pentru că a performat paşi de dans interzişi.

Coregrafia pentru Speed Demon a fost realizată de Vincent Patterson, care a mai lucrat cu Michael pentru scurt metrajul The Way You Make Me Feel. Figurinele care asigură animaţia scurt-metrajului au fost realizate de Will Vinton, devenit cunoscut prima dată pentru aportul său la dansul „Stafidelor Californiene”.

Următorul video clip prezentat este Leave Me Alone. Acesta este urmat de versiunea de 42 de minute a piesei Smooth Criminal. Aceasta a fost regizată de Colin Chilvers (n.t. efecte speciale), care a semnat şi regia filmului Superman şi a fost produsă de Jerry Kramer. Kramer a mai lucrat cu Michael, la Making Michael Jackson’s Thriller. În acest mini film, Michael şi tinerii săi prieteni, descoperă accidental un plan diabolic de a-i face pe toţi copiii dependenţi de droguri, pentru a se prelua controlul asupra lumii. Acest plan era pus la cale de diabolicul Frankie Lideo, nume ce face referire la Frank Dileo. Echipa lui Michael, formată din Zeke, interpretat de Brandon Adams, Sean, interpretat de Sean Lennon şi Katie, interpretată de Kellie Parker, vor da peste cap planul lui Lideo. Rick Baker, care l-a transformat pe Michael în vârcolacul din Thriller, acum îl transformă într-un robot. Michael îl distruge pe Lideo, cunoscut şi sub numele de Mr. Big şi salvează lumea.

Rolul lui Mr. Big este interpretat de Joe Pesci, deşi iniţial a fost scris pentru un prieten a lui Michael, Marlon Brando. De atunci, Pesci a devenit cunoscut pentru rolul său din filmul Armă Mortală 2 şi 3, cu Mel Gibson şi Danny Glover şi pentru cel al hoţului din filmul Singur Acasă. Ulterior el a câştigat un Oscar, pentru rolul său din filmul Băieţi Buni.

Smooth Criminal îl conduce pe Michael spre interpretarea piesei de succes a Beatles-ilor, Come Together. Trupa sa din turneul Bad i se alătură pe scenă pentru una din cea mai bune reprezentaţii ce poate concura foarte bine cu cele de la Motown 25 şi Grammy 1988. Michael poartă pantaloni negri lucioşi, o centură uriaşă cu ornamente aurite, cămaşă galbenă peste un tricou alb şi bandă adezivă pe degete. În timpul performanţei, filmată în mod evident de mai multe ori, tricoul său trece prin mai multe etape, ajungând sfâşiat până pe la mijlocul taliei, ca apoi să fie din nou întreg şi neatins. Interpretarea versurilor are loc într-un registru vocal mai grav ca de obicei, aproape la calitate brută, iar prestaţia sa este una genială, sexy şi prea surtă.

Cele 94 de minute, se finalizează cu grupul coral masculin Ladysmith Black Mombazo interpretând piesa The Moon Is Walking. Piesa a fost scrisă special pentru Michael, după ce grupul l-a întâlnit pe platoul de filmare de la Smooth Criminal. Lui Michael i-a plăcut cântecul atât de mult, încât l-a inclus în filmul Moonwalker.

Pe parcursul derulării listei de credit, avem ocazia să aruncăm o scurtă privire la repetiţiile pentru Smooth Criminal. Versiunea scurtă a clipului-video Smooth Criminal este prezentată tot pe parcursul listei de credit. La final, sunt aduse mulţumiri unui singur om, Quincy Jones: Un mulţumesc special lui Quincy Jones pentru 10 ani de colaborare şi inspiraţie.

Un singur segment nu a reuşit Michael să-l includă în Moonwalker, iar dezamăgirea i-a fost enormă. Nu i s-a dat permisiunea şă includă o secvenţă cu Fred Astaire din unul din filmele acestuia. Michael a vrut să suprapună o prestaţie a sa peste pelicula respectivă, aşa încât să creeze o scenă de dans Astaire – Jackson. Din păcate acest lucru nu s-a putut concretiza, altfel ar fi fost un uriaş tribut adus lui Fred Astaire şi o adevărată provocare pentru Michael. Văduva lui Astaire nu a fost de acord pentru a folosi segmentul respectiv.

Povestea Smooth Criminal a fost creaţia lui Michael. Scenariul a fost scris de David Newman. Acesta vorbeşte despre experienţa pe care a avut-o lucrând cu Michael:

O mulţime din ceea ce înseamnă a fi cu Michael, a munci cu Michael, este o cădere în spirala în care se află el şi în care el face lucrurile cu o rigurozitate incredibilă şi o înţelegere atentă a felului în care acestea vor afecta publicul. Toate aceste lucruri nu sunt despre Michael, ci despre a face un lucru de calitate, dintr-o bucată.

Michael a explicat dansatorilor săi ce doreşte în acest clip video:

[…].... două bătăi ar trebui să fie de natură internă, trebuie să aveţi mai multă mişcare. Ar trebui să fie mai curând ca ceva care intră în voi. De aceea îl construim la înălţime şi apoi îl coborâm. Trebuie să aveţi acel sentiment.

Vreau ca muzica să reprezinte felul în care simţiţi. Trebuie să ne dicteze trăirile, mişcările. Să exprimăm felul în care simte fiecare. Este ca o rebeliune, înţelegeţi ce spun? Lăsăm să iasă ceea ce am vrut întotdeauna să spunem lumii. Pasiune, înflăcărare!

 (Moonwalker / dublat in limba italiană)

După primele două săptămâni de la lansare s-a anunţat că Moonwalker l-a depăşit pe fostul deţinător al supremaţiei în vânzări, The Making of Michael Jackson’s Thriller. Aşadar, Michael ocupa locurile 1 şi 2 pentru cele mai bine vândute filme video muzicale.

Moonwalker a debutat în clasamentul video music Billboard - unde în altă parte - pe poziţia 1. A stat acolo timp de 22 de săptămâni, când a fost detronat de singurul care putea face acest lucru – Michael Jackson cu ultimul său lansat, Michael Jackson: The Legend Continues (Capitolul 12 - Man In The Mirror).

În topul vânzărilor Billboard – toate genurile - Moonwalker a preluat supremaţia în trei săptămâni, depăşind albumul E.T.: The Extra Terrestrial. Ulterior a fost depăşit de Rattle and Hum al celor de la U2. A revenit rapid pe poziţia 1 în topul vânzărilor şi a rămas acolo până ce Michael s-a auto-înlocuit din nou. În săptămâna 17 iunie 1989, Moonwalker a coborât pe locul 2 în topul vânzărilor, detronat  de Michael Jackson: The Legend Continues.

Într-un număr special dedicat apariţiilor şi evoluţiilor pe piaţă a casetelor video, revista Billboard a clasat Moonwalker pe locul 5 al celor mai bine vândute casete ale anului. The Legend Continues s-a plasat pe locul 4. Aceste poziţii sunt semnificative luând în considerare faptul că aceste clasamente reflectă vânzările de casete video de toate categoriile, nu numai cele de muzică sau cele lansate pe parcursul unei perioade de 12 luni şi intrate în recenzii. Moonwalker a fost lansat în ianuarie, deci de circa şase luni din cele 12 luate în calcul de clasamentele de specialitate, pentru care anul calendaristic se calculează din luna august a anului precedent până în luna iulie a anului curent. Pe 3 mai, Michael Jackson: The Legend Continues a fost lansat în format video, de doar patru luni din cele 12 cotate în top. The Legend Continues este o retrospectivă a carierei lui Michael Jackson, difuzată în martie 1989 în reţeaua Showtime. Caseta a fost lansată mai devreme în Anglia, pe 8 iunie 1988, unde a devenit cea mai bine vândută. The Legend Continues s-a vândut în peste 400.000 de exemplare în Marea Britanie iar în Statele Unite se aştepta să atingă cel puţin cota britanică, clasându-l pe Michael în Topul 3 mondial al celor mai bine vândute casete video în lume.

Moonwalker  a fost cotat de Asociaţia Video Software Dealer ca Muzicalul Favorit şi a primit nominalizarea la premiile Asociaţiei Naţionale a Retailer-ilor. 

Compania americană de publicitate Doubleday a publicat trei articole sub marca Moonwalker. Calendarul Moonwalker a fost publicat devreme în toamnă şi cuprinde imagini din film şi din turneul Bad. Celelalte două articole au fost orientate spre copii. O carte de colorat şi o poveste despre Smooth Criminal, intitulată Moonwalker, The Storybook.

Accesati: Moonwalker TheStorybook

 

Pe 13 septembrie 1989, la Los Angeles s-a ţinut o conferinţă de presă unde compania LA Gear a anunţat că tocmai a semnat un nou contract de multimiloane de dolari cu Michael Jackson. Michael a semnat un angajament pe doi ani pentru a reprezenta şi a promova o linie de pantofi şi una de vestimentaţie sport, produse de compania respectivă. Pentru acest angajament, Michael a lucrat cu Randy Philips. La conferinţa de presă, a purtat pantaloni negri, jachetă, cămaşă violet şi ochelari de soare. În loc de mocasinii săi obişnuiţi, a purtat o pereche de pantofi sport LA Gear. Ca de obicei a fost foarte scurt în comentarii: Sunt foarte bucuros să fac parte din magia LA Gear şi sper să avem o colaborare plină de succes şi satisfacţii. Vă mulţumesc. S-a spus că suma din acest contract era dublă faţă de ceea ce i-a plătit Pepsi, fiind cea mai mare asociere corporatistă făcută vreodată. Compania a avut un răspuns puternic pe piaţă, sporindu-şi punctele la 4 în următoarele doar trei zile care au urmat anunţului.

(1989 LA Gear Conferinta de presa) 

Linia de pantofi şi îmbrăcăminte sport a fost programată să iasă pe piaţă în vara anului 1990. Advertorialul a început să ruleze în primăvară. Acesta utiliza piesa Wanna Be Startin’ Somethin’, dar Michael nu apărea în el. Cel realizat de Michael a început să fie difuzat în cinematografe în iulie 1990 şi din luna următoare pe micile ecrane. Michael dansează în noapte, pe o stradă pustie, lampadarul care s-a aprins în spatele lui, explodează şi în timp ce el se fereşte de cioburile răzleţe, aude aplauzele unei fetiţe care îl urmărea de la o fereastră.

(1989 LA Gear Ad) 

Tânăra este Brandi Jackson, fetiţa lui Jackie. Brandi apare şi în afişele concepute pentru aceşti pantofi, alături de Unchiul Mike. Pentru unul din afişe, Michael a pozat printre câţiva copii îmbrăcaţi toţi după moda LA Gear. Pe lângă vestimentaţia alb cu negru marca MJ - LA Gear, în ţinută sport, Michael arată chiar un pic diferit, purtând o jachetă neagră de piele şi jeans albaştri zdrenţuiţi în genunchi şi pe coapse.

Linia de încălţăminte MJ poartă logo-ul Moonwalker pe limbă şi tălpi şi o mică insignă aurită prinsă pe părţile laterale. Trei reclame comerciale au fost programate până în decembrie 1991. Bonusul a constat în faptul că Michael chiar a purtat îmbrăcămintea şi pantofii companiei în reclame, spre deosebire de cele pentru Pepsi, pentru care a refuzat să bea sau să ţină în mână produsul respectiv.

Noile produse LA Gear au fost programate să apară în magazine odată cu lansarea noului album. Cum noul album nu a apărut, vânzările la pantofi au eşuat şi nu au atins aşteptările scontate. În ciuda rapoartelor conform cărora linia de pantofi a explodat, oficialii LA Gear au lăsat ca numai profiturile din vânzările în Japonia să le recupereze investiţia în Jackson.

La trei ani după semnarea contractului, LA Gear a intentat un proces de 10 milioane de dolari împotriva lui Michael acuzându-l de fraudă şi de încălcarea contractului. LA Gear a susţinut că, conform contractului, Michael trebuia să furnizeze companiei secvenţe filmate cu el purtându-le pantofii. Cum nu a fost furnizată nici o astfel de filmare şi nici nu s-a lansat vreun album, motivele s-au conturat imediat pentru o acţiune legală. În noiembrie 1992, Michael a contra-atacat cu un proces de 44 milioane de dolari împotriva LA Gear.

Anunţul celor 20 de milioane de dolari, valoarea la care se ridica contractul iniţial, a fost făcut public cu puţin înainte ca revista Forbes să-şi întocmească lista anuală a celor mai bine plătiţi entertaineri din lume. Încă o dată, Michael Jackson s-a clasat pe locul 1 cu venitul pe doi ani estimat la 125 milioane de dolari. Revista mai estima că venitul pe 1988 al lui Michael a fost în jur de 60 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă că pentru 1989 rămâneau 65 de milioane de dolari. Bill Cosby se plasa pe locul 2 pentru cel de-al doilea an consecutiv.

Dacă Michael se bucura de succesul său fenomenal generat de albumul, turneul şi noile filme, unul dintre mentorii săi dragi trecea prin ceva dificultăţi în acea vreme. Părintele muzicii soul, James Brown, a fost arestat şi condamnat la şase ani de închisoare pentru consum de doguri şi sustragere de la ancheta poliţiei. Michael Jackson s-a numărat printre entertainerii şi admiratorii care i-au telefonat lui Brown pentru a-l susţine moral.

Un alt idol al lui Michael, Sammy Davis Jr. se lupta atunci cu un cancer la gât. În noiembrie 1989, Michael s-a alăturat câtorva vedete la L.A. Shrine Auditorium pentru a celebra cei 60 de ani de carieră pe care îi împlinise Sammy Davis Jr.. Jessie Jackson a apărut şi el în program şi a vorbit pe scurt despre felul cum Davis a contribuit la slăbirea tensiunilor şi la distrugerea barierelor rasiale. Apoi a avut loc prestaţia lui Michael. Fără nici o introducere, Michael a ieşit din lumina orbitoare a câtorva spoturi şi a interpretat piesa You Were There, pe care a compus-o împreună cu Buz Kohan, special pentru această ocazie. Michael a fost singurul dintre artiştii care au performat în cadrul acestui tribut, printre care s-au aflat Frank Sinatra, Bob Hope şi Ella Fitzgerald, care nu a fost anunţat. Însă versurile piesei l-au atins până la lacrimi pe Sammy Davis Jr.:

Thanks to you, there’s no door we all can’t walk through I’m here because you were there

Mulţumită ţie, nu mai există nici o uşă pe care noi să nu o putem deschide Iar eu mă aflu aici pentru că tu ai fost acolo

Cu certitudine, a fost una din cele mai statice performanţe a lui Michael pe care ne-a oferit-o vreodată. Cu excepţia câtorva mişcări tipice ale sale, în rest, a stat aproape nemişcat în spatele microfonului, interpretând cântecul la doar câţiva metri de Davis. Şi-a finalizat piesa cu o singură mână ridicată în aer şi cu cealaltă între picioare. Apoi, Michael s-a îndreptat către Sammy şi l-a îmbrăţişat cu căldură. Performanţa sa a fost compensată cu nominalizarea la premiile Emmy. 

Mai târziu, în spectacol, Michael şi Eddie Murphy au condus-o pe Ella Fitzgerald pe scenă. Programul a fost difuzat de ABC pe 4 februarie 1990, bucurându-se de încasări în valoare de 250.000$, sumă ce a fost donată Fundaţiei United Negro College. Pe 16 mai 1990, Sammy Davis Jr. a murit din pricina cancerului. La funeralii, Frank Sinatra, Dean Martin, Bill Cosby şi Michael Jackson au fost aleşi să însoţească sicriul. Duminică, 3 iunie, programul dedicat celor 60 de ani de carieră ai lui Sammy Davis Jr. a fost redifuzat şi a primit premiul Emmy pentru Cel mai notabil program muzical special.

(1989 Sammy Davis 60th Anniversary)

Cu numai o lună înainte de dispariţia lui Davis, Ryan White se afla şi el pe patul de moarte în spitalul din Indiana. Printre miile de apelanţi care i-au urat cele bune, s-a aflat şi Michael. La apelul lui, a fost adusă o boxă lângă patul lui Ryan. Michael i-a spus că îl iubeşte şi că Dumnezeu era alături de el: Rezistă prietene şi va fi mai bine.

După vizita în Washington DC, pentru a primi premiul pentru Entertainerul decadei, Michael a plănuit o vizită lui Ryan, la spital. Ryan însă, a murit înainte de sosirea lui. Duminică, 8 aprilie 1990, după cinci ani, Ryan a pierdut lupta cu SIDA. Michael a sosit la locuinţa lui Ryan în dimineaţa următoare împreună cu Donald Trump. Mama lui Ryan, Jeanne, l-a întâmpinat la uşa casei sale şi s-a prăbuşit hohotind: Vroia atât de mult să te vadă. Ştiu, a spus Michael. A rămas acolo până miercuri, în ziua înmormântării şi a susţinut-o pe Jeanne pe parcursul serviciului funeral la care au aprticipat şi alte celebrităţi printre care Barbara Bush, Phil Donahue, Judith Light, care a portretizat-o pe Jeanne White în filmul de televiziune The Ryan White Story şi Elton John, care a petrecut multe ore la căpătâiul lui Ryan.

După ceremonie, Michael şi Elton John i s-au alăturat lui Jeanne White pentru a-şi lua rămas bun pentru ultima dată de la trupul neînsufleţit, înainte ca sicriul să fie închis. Ryan a fost înmormântat în jeans-i şi jachetă de blugi, iar la mână purta ceasul dăruit de Michael.

Inscripţia de pe piatra funerară, a fost scrisă de prietenii lui Ryan, Elton John şi Michael Jackson:

Turn me loose from your hands. Let me fly to

distant lands. Fly away Sky Line Pigeon fly.

From all things you left so very far behind.

Love,

Elton John

(Ţine-mă să nu-ţi dau drumul. Lasă-mă să zbor

în depărtări. Zboară porumbel al orizontului zboară.

Departe de tot ce laşi în urmă.

Cu dragoste,

Elton John)

Gonna make a difference

Gonna make it right

Forever Friends,

Michael Jackson

(Va fi altfel, dar va fi bine

Prieteni pentru totdeauna,

Michael Jackson)

Ulterior, Michael a plătit 1.000$ pentru montarea unei plăci de bronz în interiorul Monumentului Luptătorilor din Indiana, în onoarea lui Ryan White. Pe ea a scris următoarea inscripţie:

În onoarea lui Ryan White,

Spiritul său trăieşte în noi toţi.

Ne lipseşti,

Michael Jackson

La începutul anului, Michael a avut două nominalizări la premiile AMA, a cărei ceremonie de decernare a avut loc pe 30 ianuarie 1990. El a fost nominalizat pentru Artistul pop/rock favorit alături de George Michael şi Steve Winwood. Cea de a doua nominalizare, pentru Artistul Soul/R&B favorit, l-a pus în situaţia de a concura cu fostul membru al trupei New Edition, Bobby Brown şi din nou, cu George Michael. George Michael a câştigat la ambele categorii. Au urmat criticile şi totodată surpriza după acordarea lui George Michael a unui premiu specific categoriei de culoare - R&B. Mulţi au fost de părere că acesta ar fi trebuit să meargă la un entertainer de culoare. Dacă mulţi s-au simţit ofensaţi din pricina acestei alegeri, primul care l-a felicitat pe George Michael în culise pentru premiul obţinut, a fost Michael Jackson.

Oricum, Michael nu a plecat acasă cu mâinile goale. El a fost premiat pentru palmaresul său în care a doborât recordurile artistice şi tehnice în domeniul video, dar şi cele în materie de turnee. Revista Cashbox l-a premiat pe Michael cu Premiul Pionierul Video-Clipurilor ca recunoaştere a excelenţei sale în materie de scurt metraje, pentru piesele Triumph – scurt metrajul asociat piesei Can You Feel It – Thriller şi Moonwalker. Pe inscripţia premiului se putea citi:

Pentru pionieratul său în domeniul video muzical rezumat la ‘The Triumph’, ca pre-descoperitor al conceptului şi efectelor speciale ale anilor 1980, pentru ‘Thriller’, a combinaţiei inovative între dramă, muzică şi dans. Premiul Pionierul Video se acordă lui Michael Jackson cu ocazia noului său film de lung metraj ‘Moonwalker’, devenit cel mai bine vândut film home video al tuturor timpurilor.

A fost prezentat un scurt tribut adus lui Michael şi succesului său fără precedent, care a inclus secvenţe din scurt metrajele menţionate.

Cel de-al doilea premiu special primit de Michael a fost cel pentru realizările sale recente. Pe inscripţia acestuia se putea citi:

 Pentru că albumul său ‘Bad’ este cel dintâi care a generat cinci piese single number one, pentru că a dărâmat recordurile de vânzări în 25 de ţări din lume şi pentru că a fost cel mai bine vândut în ultimii doi ani, Michael Jackson este premiat cu American Music Award Achievement; 30 ianuarie 1989.

La cererea lui Michael, ambele premii speciale i-au fost oferite de Eddie Murphy. Deşi Michael era subiectul multor glume ale lui Murphy, cei doi au devenit buni prieteni. În filmele sale - Trading Places, Beverly Hills Cop, Raw şi scurta sa apariţie în Saturday Night Live – Murphy a făcut menţiuni sau glume despre Michael Jackson.

Înainte de a-l prezenta pe Michael, Murphy a susţinut povestea tributului de 40 de minute prezentând o recapitulare a turneului mondial şi al celor cinci single-uri number one extrase de pe albumul Bad. Înaintând timid spre centrul scenei pentru a-şi primi premiile, Michael a fost întâmpinat de audienţă cu aplauze asurzitoare şi ovaţii în picioare. A adoptat o ţinută în negru şi roşu, cu multe catarame şi fără ochelari de soare.

Pe măsură ce aplauzele au început să se diminueze, Michael a început să vorbească, cu vocea sa moale încât abia putea fi auzit la microfonul coborât mult prea jos. Ţinându-şi premiile, i-a cerut lui Eddie să ajusteze poziţia microfonului: Poţi să-l ridici, te rog? Eddie a încercat, dar nu a reuşit să-l clintească. Fă-o tu!, a spus el. Michael a replicat: Nu pot, am nevoie de ajutorul tău. (Conversaţia lor abia putea fi auzită.) Totul s-a transformat în glumă, când Eddie a povestit audienţei ce s-a întâmplat. A spus ‚Trage-l în sus Eddie’, de parcă aş lucra pentru el! Şi o fac! Da Michael! Aşa că Michael s-a aplecat şi a vorbit scurt ca de obicei:

Aş vrea să-i mulţumesc lui Dumnezeu, care a făcut ca toate aceste lucruri să fie posibile. Aş vrea să le mulţumesc mamei şi tatălui meu, Katherine şi Joseph Jackson. Aş vrea să-i mulţumesc lui Berry Gordy, care m-a ajutat în primul meu start în show business, familiei Epic, lui Walter Yetnikoff, Larry Stessel, Glen Brundman, Frank Dileo, Quincy Jones şi Bruce Swedien. Vă iubesc. Şi publicului. Vă iubesc. 

Deşi era foarte timid, Michael părea să se bucure şi părea să se simtă cu adevărat onorat de premiile oferite, de tribut şi de răspunsul copleşitor din partea audienţei.

(1989 American Music Award)

Ediţia din 21 ianuarie a ghidului tv, avea pe copertă o compilaţie de fotografii cu Elvis Presley, Bruce Springsteen, Madonna şi Michael Jackson. În articolul care însoţea imaginea, autorii au căutat cele mai mari performanţe live tv. Scurt metrajele au fost eliminate, deoarece s-a considerat că acestea nu surprind un adevărat performer, atâta timp cât pot fi re-filmate, utilizează efecte speciale şi totul iese perfect:

Nimic nu validează această decizie mai mult ca în cazul lui Michael Jackson, care a alocat atâta timp şi a turnat atâţia bani în scurt metraje. Jackson este responsabil pentru cel mai elaborat gen şi cea mai intensă muncă în acest domeniu – spre exemplificare, să luăm micro-operele sale epice ‚Thriller’ şi ‚Bad’. Filmul său ‚Moonwalker’, lansat săptămâna trecută, este cel mai ambiţios şi mai grandios proiect video muzical de până acum.

Cu toate acestea, rămâne de neuitat momentul său unic de pe micul ecran, în care pe parcursul a numai trei minute nu a avut nevoie de nici o altă recuzită cu excepţia unei pălării şi a unei singure mănuşi. A fost desigur, prestaţia sa pe piesa ‚Billie Jean’ difuzată în 1983 de NBC în cadrul emisiunii speciale ‚Motown 25: Yesterday, Today, Forever’.

După un potpuriu alcătuit din cele mai de succes piese ale trupei Jackson Five, alături de fraţii săi, Michael a dominat scena singur, purtând doar o singură mănuşă argintie şi o fedora de modă veche. Pe măsură ce în boxe pulsa ritmul piesei ’Billie Jean’, el a dezvăluit acel stil de dans inimitabil, care de atunci a devenit marca sa consacrată. Scena a fost a lui Michael în acea seară şi a marcat trecerea lui de la statutul de adultul-copil minune la cel de superstar.

Probabil că aceasta a fost cea mai senzaţională prestatie din istoria televiziunii. Care este cea mai însufleţită? Din nou vorbim despre Jackson. Anul trecut la ceremonia decernării premiilor Grammy, şi-a presărat prestaţia cu influenţe gospel, prezentând piesa ‚Man In The Mirror’ precum un om posedat. Acea prestaţie, care l-a aruncat în genunchi de câteva ori, poate fi catalogată cea mai pasionată apariţie televizată de până acum.

În luna februarie, la gala decernării premiilor World Music ţinută la Monte Carlo, Michael a fost numit Artistul anilor ’80. Nu a fost prezent la ceremonie, iar premiul său a fost preluat de Barry White.

Tot în acea perioadă, ediţia din martie a revistei Playboy, venea cu ştiri calde. Numărul respectiv găzduia un pictorial cu LaToya Jackson. Decizia ei de a poza goală pentru revista cu pricina a şocat, dezamăgit şi înfuriat toată familia.

Printre argumentele pe care le-a dat LaToya faţă de acest gest s-a numărat şi dorinţa ei fierbinte de a-şi afirma independenţa. Ea a vrut să dovedească, în special părinţilor săi, că nu mai era deloc un copil şi putea să ia propriile ei decizii. A pozat pentru şedinţa foto la scurt timp după ce a devenit cel din urmă Jackson care şi-a concediat tatăl din funcţia de manager. A părăsit şi casa din Encino şi s-a mutat la New York. Banii au fost cu siguranţă un alt motiv al deciziei sale de a poza nud. Cu toate că nu a dezvăluit exact câţi bani a primit, a lăsat să se afle că a fost modelul cel mai bine plătit de Playboy.

Interesante sunt declaraţiile pe care le-a dat LaToya, pentru a-şi declara independenţa precum şi motivul pentru care a realizat acel pictorial. Spre deosebire de Janet, se pare că LaToya nu a fost niciodată în stare să iasă din umbra faimosului ei frate. Deşi şi-a dorit foarte tare să aibă succes fără ajutorul familiei, se pare că niciodată nu a realizat prea multe fără cel puţin o sugestie din partea lui Michael. Pe coperta 4 a unui album mai vechi, Heart Don’t Lie, s-a folosit o imagine a ei purtând vesta galbenă pe care a purtat-o şi Michael, cândva la o şedinţă foto. Piesa You Blew de pe albumul LaToya are următoarele versuri:

I’ll teach you your ABC I’ll be there, just like your brother used to say, I want you back

Te voi învăţa ABC-ul Voi fi acolo, exact cum obişnuia să spună fratele tău Te vreau înapoi

În reprezentaţiile sale scenice, materialul trupei Jackson Five şi cel al lui Michael - Wanna Be Startin’ Somethin’ - făceau parte din actul respectiv. Chiar şi pictorialul său din Playboy, făcea referiri la Michael. Pe coperta revistei era inserat titlul LaToya Jackson, Michael’s Sister in a Thrilling Pictorial. În interiorul revistei peste poza ei, se putea citi: Nu-i spuneţi ..... lui Michael. În două dintre imagini ea nu poartă decât o singură mănuşă şi o fedora neagră. Vă aminteşte de cineva? Pe spatele unui scaun dintr-o altă fotografie, se află o tunică neagră. În alta, ea pozează cu un şarpe, unul din animalele favorite ale lui Michael. Dacă aceste imagini îi consolidează un pic individualitatea, cu siguranţă au pus capăt speculaţiilor conform cărora ea şi Michael ar fi aceeaşi persoană!

Cu toate că LaToya a explicat într-unul din interviurile sale ulterioare reacţiei familiei, unii dintre membri acesteia au făcut declaraţii cu totul diferite. În interviul acordat publicaţiei USA Today, LaToya a povestit despre reacţia familiei sale, spunând că părinţii ei au fost foarte supăraţi şi dezamăgiţi. În schimb, pe fraţii şi surorile sale, conform celor spuse de ea, nu i-a deranjat deloc şi au fost de părere că ar trebui să facă ce doreşte, având susţinerea lor. LaToya a mai pretins că Michael, care ar fi obţinut copii ale fotografiilor înainte de publicare, a fost de acord cu ele şi chiar i-au plăcut:

Am stat de vorbă cu Michael patru ore înainte ca el să spună ceva despre asta. Am pălăvrăgit şi până la urmă trebuia să aduc subiectul în discuţie, aşa că am spus ‚Sunt sigură că ştii despre Playboy’. El a spus, ‚Nu am vrut să te simţi jenată. De obicei, ţipai, dacă vreunul dintre noi îţi vedea spatele. Dar am văzut pozele şi mi-au plăcut.’

Câteva zile mai târziu, într-un interviu televizat, Tito şi Jermaine au declarat că sunt foarte dezamăgiţi de decizia LaToyei de a poza nud şi că Michael se simţea la fel. În vreme ce circulau aceste variante foarte diferite despre ce a crezut Michael despre pictorial, Michael însuşi, ca de obicei, nu a vorbit. Deşi s-a mers mai departe cu dezvăluirie, conform cărora, Michael ar fi fost de acord cu decizia ei, în numele şi pentru cariera ei, în realitate nu i-au plăcut deloc pozele şi s-a supărat pe LaToya că i-a pus pe buze cuvinte pe care nu le-a rostit.

Dar să o lăsăm pe LaToya şi să revenim la fratele ei. Odată ce lungul turneu s-a finalizat părea că Michael ar fi mulţumit să stea acasă, la noul său ranch, aventurându-se dincolo de porţile lui, numai pentru a-şi mai ridica vreun premiu. Dar, şi-a făcut una din rarele sale apariţii publice, pe 7 februarie 1989, la Cleveland Elementary School din Stockton / California. Cu câteva săptămâni mai devreme, terenul de sport al şcolii a fost scena unui masacru. Un bărbat a tras câteva focuri de armă în curtea şcolii omorând cinci copii şi rănind alţi câţiva înainte de a se sinucide. Michael a vizitat doi dintre copiii spitalizaţi şi s-a întâlnit cu ceilalţi la biserica din apropiere.

Fanii adunaţi la porţile spitalului, bisericii şi şcolii nu l-au văzut deloc pe Michael. El a folosit intrarea din spate însoţit de bodyguards-i. A purtat pantaloni negri cu multe fermoare şi catarame şi o haină militară negru cu roşu. A împărţit daruri fiecărui copil, poze cu autorgraf, tricouri ale turneului Bad şi casete cu albumul Bad. Vizita lui Michael Jackson la şcoala respectivă, se pare că a fost de bun augur pentru copiii traumatizaţi de tragedia extraordinară. Unii au spus că vizita lui, i-a făcut să se simtă din nou în siguranţă.

Apoi, a venit vremea pentru şi mai multe premii. Ediţia din 1989 a Premiilor Industriei Fonografice Britanice (BRIT) l-a onorat din nou la categoria Cel mai bun artist internaţional. Categoria a fost împărţită în acest an în cea masculină şi cea feminină. Michael a fost ales în defavoarea lui Alexander O’Neal, Prince, Terence Trent D’Arby şi Luther Vandross. Premiul a fost prezentat de fostul Motowner, membru al trupei Four Tops.

Au fost proiectate secvenţe filmate din turneul Bad, alături de scene cu Michael primind Premiul Excalibur în Londra, la o ceremonie foarte elaborată. Michael se afla pe un podium împreună cu Bill Bray, Frank Dileo şi Jimmy Safechuck. În timpul intonării marşului, un cavaler călare pe un cal alb a smuls o sabie din piatră, pe care i-a oferit-o apoi lui Michael. Michael a salutat cavalerul şi trupa de instrumentişti, care a schimbat uşor ritmul. Dacă până la acest moment, Michael a fost foarte serios, a zâmbit larg şi a sfârşit râzând de-a binelea, recunoscând acordurile pieseie sale Billie Jean.

Michael nu a participat la decernarea premiilor BRIT, dar a fost prezentat via satelit din California pentru a accepta premiul pentru Cel mai bun artist (masculin) internaţional. A purtat o cămaşă roşie cu cravată neagră şi fără ochelari. Ca de obicei a vorbit scurt: Mulţumesc foarte mult tuturor fanilor din Marea Britanie. Mă aştept să vă revăd cât mai curând. Turneul a fost o experienţă frumoasă. Vă iubesc pe toţi şi vă mulţumesc.

Michael a primit şi cel de-al doilea BRIT, pentru a doua nominalizare a sa la categoria Cel mai bun scurt metraj. Smooth Criminal a fost ales Cel mai bun la această categorie, peste Nathan Jones al trupei Bananarama, Harvest For The World al celor de la The Christians, Fab al lui George Harrison şi Temptations al celor de la Wet Wet Wet. Premiul a fost acceptat cu mulţumiri în numele tuturor.

Imediat după aceste decernări, pe 14 februarie 1989, publicistul lui Michael, Lee Solters, a făcut un anunţ şocant şi neaşteptat. Michael Jackson şi Frank Dileo plecau mai departe pe drumuri separate. Cu toate că ruptura dintre cei doi a fost descrisă ca o despărţire amiabilă, cei mai mulţi au fost luaţi prin surprindere. Frank Dileo şi Michael Jackson au avut o relaţie personală la fel de bună ca şi cea profesională. Adesea Dileo era descris de media şi de apropiaţii lui Jackson, ca singurul confident al lui Michael şi ca cel de-al doilea tată al său. În declaraţia citită de Solters, Michael a spus doar atât: Îi mulţumesc lui Frank pentru rolul pe care l-a avut în reprezentarea intereselor mele pe parcursul ultimilor ani.

Media nu putea decât să speculeze motivele acestei rupturi abrupte. Printre posibilele cauze se spunea că Michael ar fi fost dezamăgit că vânzările albumului Bad nu ar fi fost pe măsura Thriller-ului, fără a mai menţiona obiectivul său personal de 100 de milioane de exemplare vândute. Acest lucru părea greu de crezut a fi raţional. Bad se vânduse în 20 de milioane de exemplare, devenind cel de-al doilea cel mai bine vândut album al anilor ’80, clasându-se în spatele Thriller-ului. Ulterior, vânzările albumului Bad au crescut la 25 de milioane, clasându-l pe Michael pe primele două locuri ale celor mai bine vândute albume din lume. Iar de acest lucru părea destul de greu ca cineva să fie dezamăgit.

Profilul pe care i l-a creat media lui Frank Dileo, a fost considerat o altă cauză posibilă. Deşi Michael cunoştea stilul lui Dileo înainte de a-l angaja, l-ar fi înfuriat rău faptul că Dileo a continuat să hrănească media cu poveşti nefondate despre el. După ce a oferit tabloidelor poveştile despre camera hiperbarică şi despre oasele omului elefant, Dileo a continuat să născocească altele noi, spre supărarea lui Michael. Acestea, în loc să-l facă să rămână în mintea publicului aşa cum s-a intenţionat, au întărit concepţia că Michael este un ciudat, hrănind imaginea sa de “Wacko Jacko”.

Speculaţiile despre concedierea lui Dileo au inclus şi varianta că Michael a fost nemulţumit de felul cum a fost promovat lung metrajul Moonwalker. Lansarea filmului în ianuarie a ratat fără doar şi poate vânzările din perioada Crăciunului. De asemenea, Michael a vrut ca Moonwalker să aibă o lansare în cinematografele din Statele Unite, aşa cum a avut în Europa, înainte de lansarea pe piaţă a casetei video. Vina pentru toate aceste gafe a căzut evident, pe umerii lui Frank Dileo. În opinia altora, demiterea lui Frank Dileo s-a datorat creditului excesiv pe care îl căpătase managerul de pe urma succesului clientului său.

Oricare a fost motivul despărţirii lor, era trist să vezi sfârşitul unei lungi prietenii. La vremea acelor ştiri, Frank Dileo tocmai adăugase o cameră noii sale case din Ojai / California, special pentru vizitele lui Michael. Prietenia lor de cinci ani, s-a terminat definitv cu un telefon rece din partea avocatului lui Michael. Frank a ameninţat că îl va acţiona în judecată pe Michael pentru încălcarea contractului. Până la urmă, au încheiat o înţelegere fără să mai treacă pe la tribunal, pentru o sumă estimată la valoarea de 5 milioane de dolari. După asta au sfârşit prin a se împăca şi au rămas amici de-a lungul timpului, iar Dileo s-a re-alăturat echipei MJ mulţi ani după aceea.

În relaţiile profesionale şi personale, Michael s-a dezis în mod abrupt faţă de oricine din viaţa lui, care îl dezamăgea. Bob Jones, John Branca şi Frank Dileo au simţit-o pe pielea lor. S-a spus că prieteniile lui cu Diana Ross şi actorul Corey Feldman şi chiar cu Elizabeth Taylor la acea vreme, în compania cărora a fost văzut de câteva ori, ar fi fost rezultatul stării sale de anxietate.

Curând după ce l-a concediat pe Frank, Michael l-a angajat pe Mike Ovitz, preşedintele Agenţiei Creative Artists, pentru a-i căuta un scenariu de film care să i se potrivească. Printre clienţii lui Ovitz se numărau Roberd Redford, Dustin Hoffman şi Barbra Streisand. Între cei doi nu a intervenit nici un angajament de management, nici măcar unul formal. Încă o dată, ca de fiecare dată când se afla “între” manageri, afacerile de zi cu zi ale lui Michael au fost administrate de John Branca şi Bill Bray. Oricum, Frank Dileo, a fost primul care a pus mâna pe un rol într-un film. El a semnat pentru rolul unui şef mafiot în filmul Băieţi Buni. Cunoscându-l pe regizor, a fost un mare avantaj pentru a obţine rolul, ca şi faptul că era prieten cu starul filmului, Joe Pesci. Filmul a fost regizat de Martin Sorseze, care a fost ales tot de Dileo pentru a regiza scurt metrajul piesei Bad. Cel de-al doilea rol de film a fost unul foarte mic în Wayne’s World (Lumea lui Wayne) şi a portretizat un producător muzical. Mai târziu, Dileo a fost numit co-preşedinte la Savage Records în New York, în timp ce a continuat să managerieze şi alţi artişti, printre care Laura Branigan, Al B. Sure!, Richie Sambora şi Cher. (n.t. Dileo a murit pe 24 august 2011, la vârsta de 63 de ani, în urma unor complicaţii apărute după o intervenţie chirurgicală pe cord. Dincolo de statutul său de director executiv în industria muzicală şi actor, a rămas cunoscut ca managerul lui Michael Jackson.)

La cea de a 31-a ediţie a decernării premiilor Grammy, singura nominalizare a lui Michael  a fost la categoria Înregistrarea Anului pentru piesa Man In The Mirror. Celelalte piese nominalizate la această categorie au fost: Fast Car aparţinând lui Tracy Chapman, Don’t Worry Be Happy aparţinând lui Bobby McFerrin, Roll With You al lui Steve Winwood şi Giving You The Best That I Got aparţinând Anitei Baker. Având în vedere toate single-urile pe care le-a lansat în decursul anului, părea că Michael este trecut cu vederea de Grammy. Dar, datorită regulilor complicate care guvernează premiile Grammy, Înregistrarea Anului a fost singura categorie la care Michael era eligibil. Acest premiu ajunge la performerul şi producătorul piesei respective. Dacă Man In The Mirror era aleasă Înregistrarea anului, Grammy-ul ar fi ajuns la Quincy Jones şi Michael Jackson. Jones a participat la ceremonie, Michael nu. Sau mai bine zis într-un fel a făcut-o. A urmărit înregistrarea ceremoniei la televizorul din limuzina sa, parcată în spatele Shrine Auditorium din Los Angeles. Dacă Man In The Mirror câştiga, Michael plănuia să intre şi să accepte premiul. Cum premiul a ajuns la Bobby McFerrin pentru piesa Don’t Worry, Be Happy, Michael nu şi-a părăsit maşina. Ceremonia premiilor Grammy din 1989 a fost cea mai dezamăgitoare ediţie şi cel mai slab program de televiziune din istoria recentă. Nominalizările şi premiile au fost dominate de artişti care au avut un singur extras pe single lansat pe parcursul întregului an. Singurul moment strălucitor a fost cel în care premiul pentru Cel mai bun concept pentru o înregistrare a ajuns la Weird Al Yankovic pentru piesa Fat. Iar acesta a fost decernat printre primele premii ale serii, înainte de transmisia televizată.

La începutul anului, a văzut lumina tiparului un ziar pentru copiii de şcoală intitulat Young American. Pe prima pagină a celei dintâi ediţii distribuită la nivel naţional, Young American conţinea o recenzie a filmului Moonwalker însoţită de o fotografie mare a lui Spike, iepurele din segmentul Speed Demon şi o poză mică cu Michael din video clipul Leave Me Alone.

Pe la mijlocul lunii martie, s-a desfăşurat decernarea premiilor People’s Choice. Michael a fost nominalizat la categoria Performerul muzical favorit alături de George Michael şi cântăreţul de country Randy Travis. Surprinzător, cel care a câştigat a fost Travis. Smooth Criminal a fost ales Scurt metrajul muzical favorit. Michael nu a participat nici la această ceremonie.

Cea de a treia ediţie a decernării premiilor Soul Train Music a fost prezentată pe 12 aprilie 1989. Ca şi la premiile AMA, Michael a fost onorat din nou cu două premii speciale. El a fost cel de-al treilea destinatar al Premiului Heritage pentru întreaga sa carieră. Primele două au ajuns la Gladys Knight şi Stevie Wonder. Michael a mai primit şi cel dintâi Premiu Sammy Davis Jr. pentru Cea mai notabilă performanţă scenică. Noul premiu a fost creat pentru a fi prezentat în fiecare an artistului a cărei performanţă live înregistrează cel mai mare impact asupra audienţei în decursul anului respectiv. Davis nu a fost prezent dar i-a trimis lui Michael un mesaj înregistrat:

Încă din copilărie am auzit numai cuvinte la superlativ care mi-au descris abilitatea scenică. Dar standardele pe care le-am stabilit noi în trecut au fost cumva redefinite de un tânăr pe nume Michael Jackson. Wow! Personal, sunt încântat că a fost selectat pentru a fi cel dintâi destinatar al acestui premiu.

Aşa cum ştiţi, el tocmai a terminat probabil cel mai electrizant şi cel mai de succes turneu din istoria muzicii moderne. Pentru mine, Michael Jackson este pur şi simplu unul dintre cei mai uluitori entertaineri pe care i-am văzut vreodată în viaţa mea. Iar în 60 de ani de carieră, am văzut destui. Sunt unul dintre cei mai mari fani ai lui şi îl iubesc enorm ca prieten. Şi Michael, aş vrea să-ţi spun ceva personal. Regret că nu pot fi alături de tine cu această ocazie dar aşa cum ştii, în acest moment mă aflu la Oslo / Norvegia. Dar mă simt onorat să accepţi acest premiu şi cu siguranţă te voi strânge în braţe imediat ce mă voi întoarce. Oricum, în absenţa mea, am invitat un prieten comun şi un talent strălucitor în domeniul său care va oficia prezentarea celui dintâi Premiu Sammy Davis. Doamnelor şi domnilor, domnul Eddie Murphy.

Eddie Murphy a intrat în scenă. Lui i s-a alăturat imediat Elizabeth Taylor. Ea a prezentat un tribut alcătuit din secvenţe extrase din scurt metrajele şi filmările din timpul concertelor lui Michael, apoi, i-a făcut introducerea:

Mulţumesc Eddie. Aş dori să spun câteva cuvinte despre o persoană minunată, care este şi unul dintre cei mai dragi prieteni ai mei. L-aş adora pe Michael Jackson chiar şi dacă nu ar fi cel mai mare star din lume. Dar se întâmplă ca el să fie şi pe lângă asta, poate şi unul dintre cei mai talentaţi muzicieni pe care i-a cunoscut lumea vreodată. Ceea ce îl face pe Michael unic poate fi faptul că toate realizările sale şi toate recompensele nu i-au alterat sensibilitatea şi grija pentru bunăstarea celorlalţi şi nici dragostea intensă pentru familia, prietenii şi fanii lui. Şi în mod special pentru toţi copiii acestei lumi. Michael este într-adevăr favoritul internaţional al tuturor vârstelor. O forţă incredibilă şi o energie incredibilă. Artist, un lider al producţiilor de calitate, un promotor al înaltelor standarde ale divertismentului. Ce este un geniu? Ce înseamnă o legendă vie? Ce înseamnă un mega-star? Michael Jackson. Toate acestea. Iar atunci când crezi că îl cunoşti, te surprinde şi mai mult.

Doamnelor şi domnilor, destinatarul Premiului Heritage 1989 şi al Premiului Sammy Davis Jr., şi după părerea mea, adevăratul Rege al Muzicii Pop, Rock şi Soul, Domnul Michael Jackson.

În sfârşit, îmbrăcat în roşu şi negru şi cu multe catarame, Michael a intrat în scenă. Nu purta ochelari de soare, dar nu a renunţat la ultimele sale două “semnături”: benzile adezive de pe degete şi banderola de pe braţul drept. În timp ce aştepta pe podium ca audienţa să se liniştească, Eddie Murphy i-a ajustat microfonul, reamintind de necazul pe care l-a avut cu standul microfonului la ceremonia decernării premiilor AMA. Murphy a continuat să glumească, periind nişte scame imaginare de pe umărul lui Michael şi făcând semn audienţei să îi permită să vorbească. Gazda, Amad Rashad a glumit ceva mai devreme, ajustând personal microfonul pentru Michael. Mulţimea şi Michael au găsit foarte amuzante gesturile lui Murphy. Apoi, Michael a spus: Mulţumesc. Mulţumesc foarte mult Elizabeth Taylor. S-a aplecat şi a sărutat-o pe obraz. Mulţumesc Eddie Murphy. Apoi, Michael a rostit acelaşi discurs pe care l-a oferit şi la AMA, făcând o pauză pentru a-l găsi pe Quincy Jones în mulţime şi exceptând o singură persoană din lista celor cărora le mulţumea, Frank Dileo:

Mai întâi aş dori să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că a făcut toate aceste lucruri posibile. Aş dori să le mulţumesc mamei şi tatălui meu, pe care îi iubesc foarte mult, Joseph şi Katherine Jackson. Îi mulţumesc lui Quincy Jones, care se află în audienţă. Nu îl văd, este pe undeva, era chiar acolo. Îţi mulţumesc Quincy. Le mulţumesc lui Bill Bray, John Branca, familiei Epic, lui Walter Yetnikoff, Larry Stessel, Glen Brundman. Vă iubesc. Vă mulţumesc foarte mult.

Pe lângă aceste două premii speciale, Michael a mai avut trei nominalizări. Aici s-a descurcat mult mai bine faţă de AMA sau de Grammy, finalizând două din cele trei. A urmat premiul pentru categoria Cel mai bun single masculin R&B Urban contemporan. Man In The Mirror a fost nominalizată alături de My Prerogative al lui Bobby Brown, Just Got Paid al lui Johnny Kemp şi Make It Last Forever al lui Keith Sweat şi Jacci McGhee. Premiul pentru Cel mai bun single R&B a ajuns la Man In The Mirror. Michael se afla încă în culise atunci când a fost anunţat câştigător. Stătea cu un grup mic de oameni, printre care şi Bill Bray. Michael a acceptat premiul spunând: Spun din nou mulţumesc. Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Le mulţumesc lui Quincy Jones, lui Bruce Swedien şi Siedah Garrett şi tuturor celor care au lucrat la acest proiect. Vă iubesc. Vă mulţumesc.

Următoarea categorie a fost pentru Piesa anului R&B. Man In The Mirror a fost nominalizată alături de Giving You The Best That I Got al Anitei Baker, Don’t Be Cruel al lui Bobby Brown şi I Want Her al lui Keith Sweat. Premiul pentru Piesa anului a mers la Anita Baker.

Cea de a treia nominalizare a lui Michael a fost la categoria Cel mai bun scurt metraj muzical R&B Urban contemporan. Video clipul Man In The Mirror a concurat cu Parents Just Don’t Understand al lui D.J.Jazzy Jeff şi The Fresh Prince, Wild Wild West al lui Kool Moe Dee şi cu Skeletons al lui Stevie Wonder. Man In The Mirror a fost ales cel mai bun scurt metraj al anului. Quincy Jones şi Anita Pointer au fost cei care au prezentat premiul. Ei l-au anunţat pe Michael şi au coborât de pe podium, făcându-i loc învingătorului. Dar Michael l-a vrut pe Quincy lângă el: Quincy, vino sus aici., i-a făcut semn acestuia să i se alăture. Sunt bucuros, sunt atât de fericit să-l revăd pe Quincy, l-am căutat mai devreme şi nu era acolo. Michael arăta mulţumit de cele patru premii ale sale din acea seară, de faptul că l-a revăzut pe Quincy şi că a recunoscut chipuri familiare în public. Buna Rashida, a salutat-o el pe fiica lui Quincy. Michael şi-a amintit şi de copiii de la Şcoala din Cleveland pe care o vizitase cu câteva săptămâni mai devreme:

Vă mulţumesc din nou. Aş dori să mulţumesc întregului public. Aş dori să mulţumesc fiecăruia dintre cei care au muncit la aceste proiecte frumoase. Aş dori să mulţumesc tuturor copiilor de la Şcoala Cleveland din Stockton / California. Îi iubesc foarte mult. Şi publicului, vă mulţumesc foarte mult. Vă iubesc.

 (1989 Soul Train Music Awards)

Michael a mai primit o nominalizare la Premiile Internaţionale Rock. Turneul său internaţional din 1988 s-a aflat printre nominalizatele la categoria Turneele Anului, alături de cel susţinut de  Bruce Springsteen, Sting, Peter Gabriel şi Tracy Chapman în numele Organizaţiei Amnesty International şi de cele susţinute de George Michael, Pink Floyd şi Prince. Cel în numele Organizaţiei Amnesty International a fost ales Turneul Anului. Michael nu a participat la ceremonie.

De asemenea, a fost onorat în acea primăvară pentru eforturile sale umanitare. În cadrul unei ceremonii desfăşurate la Amfiteatrul Universal din Universal City / California, Michael a primit Premiul Black Radio Exclusive Humanitarian (BRE). Una din prezentatoare a fost Tatiana Thumbtzen, partenera lui din scurt metrajul The Way You Make Me Feel.

Un alt premiu oferit lui Michael a fost cel în numele programului “Spune DA Viitorului Tinerilor”. Pentru implicarea sa în acest program, Michael a primit Premiul anului oferit de National Urban Coalition Artist/Humanitarian. Programul încurajează copiii să studieze ştiinţele exacte.

Dacă începutul anului 1989 i-a adus lui Michael multe premii şi stabilirea unor noi recorduri, sondajul efectuat printre cititorii anului 1988 ai revistei Rolling Stone a oferit rezultate diferite şi dezamăgitoare. Desigur, cei 20 de milioane de oameni care au cumpărat albumul Bad şi cei care au dărâmat recordul de audienţă cu un număr de 4 milioane de persoane prezente la concertele sale şi care au cheltuit 125 de milioane de dolari pe articolele promovate în acest turneu, nu au citit revista Rolling Stone. Aceştia, cu siguranţă nu au răspuns sondajului respectiv. Acesta s-a bazat pe răspunsurile a 25.289 de cititori, care l-au clasat pe Michael Jackson pe locul 1 între cei mai slabi artişti, cu cea mai nedorită revenire şi cel mai prost îmbrăcat. Albumul Bad s-a clasat pe locul 4 între cele mai proaste albume iar grafica coperţii a ocupat acelaşi loc între cele mai slabe. Două dintre scurt metrajele lui Michael s-au înscris pe lista celor mai slabe - Bad a ocupat locul 3, iar Smooth Criminal, locul 5. Turneul Bad a fost votat ca cel de-al doilea cel mai prost turneu al anului.

Sondajul efectuat de revista Us printre cititorii săi a avut aceleaşi rezultate dezastruoase. Michael a fost votat pentru cea mai nedorită revenire, Bad a fost votat cel mai prost album, iar piesa Bad a fost votată cel mai slab al doilea extras pe single.

Ediţia din mai 1989 a revistei Ebony a inclus şi ea rezultatele unui astfel de sondaj printre cititori, intitulat Cine este cel mai tare şi cine nu în 1989. Bazat tot pe un număr relativ de respondenţi, sondajul a oferit rezultate mai favorabile pentru Michael. Thriller a fost votat ca scurt metrajul cel mai preferat al cititorilor, cu 37% din voturi. Pe locul secund, cu 23% din voturi s-a clasat Janet Jackson şi scurt metrajul ei, Control.

În primăvara lui 1989, MTV a alcătuit un Top 50 al celor mai solicitate video clipuri de până atunci. Artistul cu cele mai multe prezenţe în Top 50, şase la număr, a fost Michael Jackson. Bad a primit cea mai slabă cotă, situându-se deasupra liniei de demarcaţie, pe locul 50, Thriller s-a plasat pe locul 40, Dirty Diana pe locul 33, Smooth Criminal pe locul 26, Beat It pe locul 15 şi cel de-al şaselea cel mai solicitat video clip a fost Billie Jean.

Între pauzele dintre acordarea premiilor, Michael a stat în noua lui casă. Deşi o cumpărase cu un an înainte, a petrecut puţin timp acolo din pricina turneului. Pentru a-şi cunoaşte vecinii, a participat la spectacolul Circului Vargas din Santa Barbara, luând cu el 200 de copii cu dizabilităţi. Copiii proveneau de la Casa de copii St. Vincent şi erau incluşi în programul Big Brothers şi Big Sisters.

În aprilie, Michael era la lucru în Los Angeles, filmând cel de-al optulea video clip de pe albumul Bad, Liberian Girl. Pentru acesta s-a apelat la modelul Beverly Johnson pentru a o întruchipa pe fata liberiană şi la alte 40 de alte celebrităţi, inclusiv la Bubbles care a participat pentru a doua oară alături de maestrul său. Pentru prima dată, Michael şi-a încercat mâna din scaunul de regizor, semnând co-regia acestui scurt metraj. Extrasul pe single al piesei şi acompaniamentul video au fost lansate numai în Anglia, dar a fost inclus pe diverse colecţii de DVD-uri. MTV l-a difuzat şi în Statele Unite ca parte din programele speciale Michael Jackson oferite în week-end-uri. Michael are doar o scurtă apariţie la finalul scurt metrajului în care spune: Ok, toată lumea, filmările s-au încheiat!

În perioada în care Michael s-a aflat la Los Angeles pentru filmarea acestui scurt metraj, a fost surprins la cumpărărturi într-un centru comercial din Simi Valley. Michael şi Jimmy Safechuck au vizitat un magazin de cadouri şi pe cel de bijuterii, Zales. Pentru a nu fi recunoscut, Michael s-a deghizat. A purtat aceeaşi perucă, dinţii falşi şi mustaţa pe care le-a folosit şi la Grădina Zoologică din Berlin. Nu se poate spune cu exactitate dacă a fost sau nu recunoscut, dar cu siguranţă a atras atenţia asupra lui. Mustaţa, care se vedea clar că era falsă, a atras suspiciunea angajaţilor magazinului de bijuterii, care au chemat poliţia. Ofiţerii de poliţie l-au chestionat cerându-i să justifice motivul deghizării şi i-au cerut actele de identificare. Unul dintre ofiţeri a crezut că este vreun nebun care se crede Michael Jackson şi până ce Michael nu şi-a dat jos peruca, ofiţerul nu l-a recunoscut.

BET, reţeaua televiziunii de divertisment a celor de culoare, a lansat un adevărat trend Jackson, difuzând tot mai mult video-clipurile sale. Pe 1 iunie, cele două ore de program Video Soul au fost dedicate familiei Jackson. În program au fost incluse toate video clipurile Jackson-ilor şi ale fiecărui Jackson individual; cele ale lui Jackie, Jermaine, Marlon şi LaToya au ocupat mare parte din program alături de cele ale lui Michael şi Janet.

Pe 23 iunie 1989 a fost lansat un nou album al trupei Jacksons, 2300 Jackson St., vechea lor adresă din Gary / Indiana. Piesele de pe noul album îi include doar pe patru dintre fraţii Jackson, pe Jackie, Tito, Jermaine şi Randy. Marlon şi în special Michael au fost total absenţi, cu excepţia piesei care dă titlul albumului. 2300 Jackson Street îi reuneşte pe toţi fraţii Jackson, inclusiv pe Rebbie şi Janet şi chiar câţiva nepoţi şi nepoate.  Piesa este un tribut adus părinţilor şi rădăcinilor lor, fiind una dintre cele mai bune piese de pe album.

Dacă noul single 2300 Jackson Street îi reuneşte – aparent - pe fraţii Jackson pentru prima dată după cinci ani şi marchează momentul în care surorile se alătură şi ele fraţilor lor, tot pentru prima dată, mare parte din partiturile vocale individuale au fost înregistrate separat în câteva studiouri diferite. Janet şi-a înregistrat cele câteva linii în studioul lui Marlon, iar Michael şi le-a înregistrat pe ale lui în studioul din Encino. În fine, dacă înregistrarea acestei piese nu a reuşit să reunească familia cu adevărat, filmarea scurt metrajului a făcut-o. Video-clipul a fost filmat de Ziua Familiei, o zi specială când se adună întreaga familie. Fiecăruia îi vine rândul să găzduiască acest eveniment. De data aceasta a fost rândul lui Tito. Joseph şi Katherine au apariţii scurte în acest video clip alături de câţiva dintre nepoţii lor. Toţi copiii Jackson au fost prezenţă cu excepţia LaToyei, care se afla la Moscova şi a lui Marlon, care se afla în New Orleans.

În scurt metrajul respectiv, au fost incluse şi secvenţe cu Jackson-ii jucând fotbal sau adunaţi în jurul unei mese de biliard, un cadru al întregului clan avându-i în centru pe Katherine şi Joseph, fiecare ţinând câte un nepot în braţe, Janet ţinând şi ea un nepot, iar fiica lui Jackie, Brandi, stând pe genunchii Unchiului Michael.

(2300 Jackson Street)

Albumul 2300 Jackson St. reprezintă cu certitudine un efort mult mai puternic al fraţilor faţă de precedentul lor Victory, dar nu la adevărata lor valoare. În absenţa fostului lor lider vocal, Jermaine a preluat conducerea celor mai multe dintre piese, oferind albumului un sentiment mult mai consistent decât Victory. Piesa care dă titlul albumului, Nothin’ (That Compares 2 U) şi Maria se numără  printre cele mai bune piese ale albumului. În piesa Harley, există referiri evidente la Michael. Cântecul reprezintă personificarea unei motociclete şi include următoarele versuri: She’s bad, She’s bad (e rea, e rea) repetitiv. Albumul a atins locul 59 în Top Hot 100 albume, iar piesa 2300 Jackson St. a ajuns hit în Top 10 R&B, atingând locul 9 în top black singles.

Se impunea organizarea unui turneu pentru promovarea albumului, care să-i includă pe “toţi” fraţii plus Janet. Dar acest lucru părea incert. Janet tocmai îşi lansase albumul Janet Jackson’s Rhythm Nation 1814 şi îşi planifica primul său turneu solo. Michael tocmai terminase un turneu care îl ţinuse pe drumuri 16 luni. Avea nevoie imperios de odihnă, mai ales că se spunea că slăbise enorm, ajungând la 48kg. Şi apoi, luând în considerare problemele, frustrările şi aspectele jenante ale  ultimului turneu al Jackson-ilor, pariul că Michael nu va mai merge în turneu cu fraţii lui niciodată, era sigur câştigat. Iar pe de altă aprte, nu mai puteau înregistra împreună. Odată cu albumul 2300 Jackson St., contractul Jackson-ilor cu Epic Records a expirat. Şi nu a mai fost reînnoit.

În fine, în altă ordine de idei, nici un turneu cu cei care au mai rămas în trupa Jacksons nu mai era probabil. Fără Michael, cererea de bilete n-ar mai fi însemnat nimic. Pe de altă parte, toţi erau angrenaţi în proiecte solo, iar timpul alocat pentru a pune la punct un turneu, aproape că nu exista. Randy îşi formase de curând propria lui trupă, Randy and the Gypsies şi semnase cu A&M Records, compania la care activa Janet. Primul lor single, Love You Honey, a fost lansat în martie 1990. Jermaine a lansat şi el un nou album solo, Don’t Take It Personal. Nu cred că mai este nevoie să spun, că turneul nu s-a materializat niciodată.

Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, după lansarea albumului Rhythm Nation, Janet a spus că cea mai mare inspiraţie a sa a fost fratele ei Michael şi albumul lui de succes Thriller. Ea l-a descris pe Michael ca pe idolul şi modelul ei adăugând că erau cei mai apropiaţi fraţi dintre copiii Jackson. Michael i-a dat lui Janet, a cărei poreclă era Dunk, o cheie agăţată de un inel, care de atunci a devenit marca ei. Cheia era de la una din cuştile animalelor pe care le aveau pe proprietatea din Encino. Tot cheia este şi logo-ul companiei ei, JDJ Entertainment.

Janet a mai declarat în acel interviu că i-ar place să surclaseze câteva dintre înregistrările lui Michael. Atunci când a fost întrebată ce-ar spune Michael despre asta, ea a răspuns că pe de o parte ar fi foarte fericit pentru ea, dar pe de alta, va spune: Eu voi surclasa această piesă.

Pe 6 septembrie 1989, au fost decernate premiile MTV Music Video (VMA). Cine domina nominalizările, în număr de nou? Numeni altul decât Michael Jackson. Leave Me Alone  a fost nominalizată la categoriile Cel mai bun videoclip, Cele mai bune efecte speciale, Cea mai bună regie artistică, Cea mai bună editare video, Cea mai bună tehnică video şi Piesa favorită a publicului telespectator. Smooth Criminal a fost nominalizată pentru Cel mai bun dans, Cea mai bună coregrafie şi Cea mai bună cinematografie. Rezultatul a fost dezamăgitor; un singur premiu a ajuns la Jim Blashfield pentru Cele mai bune efecte speciale pentru Leave Me Alone. Michael nu a participat la ceremonie. 

Cam tot prin acea perioadă, la decernarea premiilor WMA – World Music Video Awards, Michael a primit Premiul pentru contribuţia adusă pe parcursul întregii sale cariere (Lifetime Achievement Award for Video). Premiul i-a fost prezentat acasă, de către Whitney Houston. După acceptarea premiului, Michael i-a oferit lui Whitney şi echipei sale, un tur călare al ranch-ului său.

(1989_Lifetime Achievement Award for Video)

Pe 10 octombrie 1989, Michael a făcut o vizită la Şcoala Elementară Gardner din Los Angeles, unde a urmat cursurile clasei a VI-a, pentru un timp relativ scurt. Amfiteatrul şcolii fusese de curând renovat şi botezat Michael Jackson Auditorium. Fosta lui profesoară Doamna Gerstin împreună cu Doamna Rose Fine, tutorele lui din perioada turneelor cu Jackson Five, au participat amândouă la ceremonie. Reprezentantul oficial de la Epic, Larry Stessel, Bob Jones (n.t. publicistul lui Michael ) şi Bill Bray au fost cei care l-au însoţit.

După câteva discursuri ale directorului şcolii şi ale reprezentanţilor asociaţiei de părinţi şi profesori, doamna Gerstin i-a oferit lui Michael o plachetă rostind următoarele cuvinte: Este o onoare pentru mine, să-ţi ofer această plachetă în numele părinţilor şi al Şcolii Gardner ca simbol al respectului şi aprecierii noastre, nu numai ca performer dar şi ca om. Îmbrăcat în pantaloni negri plini de catarame, cămaşă roşie şi mănuşi lungi negre cu un singur deget, Michael a acceptat placheta şi a vorbit puţin, ca de obicei:

În primul rând aş dori să-i mulţumesc profesoarei mele, Doamnei Gerstin şi Doamnei Rose Fine, cealaltă profesoară a mea, care se află aici şi îmi face plăcere să-i mulţumesc. Sunt adânc mişcat şi onorat că Asociaţia de părinţi, membri instituţiei şi elevii sunt atât de buni încât să-mi ofere o astfel de dedicaţie. Nu trebuie să uităm niciodată că toţi copiii reprezintă viitorul nostru şi fără ei societatea noastră ar dispărea. Vă mulţumesc doamnă Gerstin, vă iubesc. Vă mulţumesc doamnă Rose Fine, vă iubesc. Mulţumesc Asociaţiilor Şcolii Gardner şi tuturor copiilor. Vă iubesc. Vă mulţumesc.

După prezentarea plachetei, un elev foarte fericit i-a oferit lui Michael cheia şcolii. Apoi, Michael s-a alăturat corului de copii al şcolii şi au cântat împreună We Are The World. Grupul s-a mutat apoi afară, pentru ca Michael să dezvelească noua placă de pe frontispiciul clădirii, pe care scria Michael Jackson Auditorium.

După dezvelire, Michael a făcut un tur al fostei sale şcoli. A vizitat vechea sală de curs şi s-a semnat pe unul din pereţi, Michael Jackson iubeşte copiii!

(Gardner St. School for Auditorium Dedication) 

În timp ce speculaţiile continuau în privinţa posibilităţii ca Michael să se mai alăture fraţilor lui într-un turneu sau dacă va avea loc vreun turneu până la urmă, Michael avea în lucru câteva proiecte noi. Un album dublu , Greatest Hits, era programat să fie lansat în noiembrie 1989 (evident că a întârziat), se afla încă în căutarea unui rol într-un film şi a dat o mână de ajutor la crearea unui joc video.

Pe măsură ce anul 1989 se apropia de sfârşit, mass-media pregătea o retrospectivă nu numai a anului care se încheia, dar şi a întregii decade. Deloc surprinzător, Michael Jackson a fost figura proeminentă a ambelor retrospective.

(va urma)