MICHAEL JACKSON
THE COMPLETE STORY OF
THE THE KING OF POP
9 noiembrie 2012
by Lisa D. Campbell
&
MICHAEL JACKSON
THE KING OF POP
martie 1993
by Lisa D. Campbell
Traducere si adaptare
Mihaela A.R.
*
Capitolul 10
“Another Part Of Me”
Michael Jackson
We’re
sendin’ out a major love Îţi trimitem multă dragoste
And
this is our message to you Şi acesta este mesajul nostru
pentru tine
The
planets are linin’ up Planetele aşteaptă
We’re
bringin’ brighter days Să aducem zile mai strălucitoare
Următorul proiect după USA for Africa, a fost unul care i-a oferit
lui Michael, posibilitatea de a se implica în două dintre cele mai mari iubiri
ale sale: Disneyland şi filmul. Când preşedintele Companiei Walt Disney,
Michael Eisner l-a întrebat dacă i-ar place să ia parte la un proiect
cinematografic special pentru Disney, Michael a acceptat, cerând ca unul dintre
regizorii săi preferaţi să fie şi el implicat. Conform spuselor lui Eisner, Ei bine, ştiţi că Michael Jackson este un
mare admirator al lui Walt Disney şi ştie mai multe despre el decât oricine. Cu
siguranţă ştie mai multe şi decât mine. L-am sunat şi i-am spus: ‘Michael,
ţi-ar place să faci ceva pentru lanţul de parcuri?’, El a răspuns:
‘Bineînţeles, dar numai dacă îl aduci şi pe George Lucas.’. Zis şi făcut. George
Lucas, regizorul filmului Star Wars (Războiul Stelelor) a ocupat scaunul de
regizor, iar Francis Ford Coppolla, regizorul celebrului The Godfather (Naşul), a semnat producţia. Anjelica Huston a primit
unul din rolurile principale, iar Michael pe cel al Căpitanului EO.
Pentru a putea proiecta acest film în Disney World şi Disneyland
au fost construite săli de proiecţie adaptate la efectele speciale ale
peliculei. Captain EO este un film
3-D spectaculos care abundă în efecte speciale incredibile; asteroizi care ies
din ecran şi plutesc în sală sau raze laser care pleacă de pe ecran şi se
îndreaptă spre audienţă. Cu o durată de 17 minute, producţia filmului s-a
ridicat la 1 milion de dolari pe minut.
EO este căpitanul unei nave spaţiale al cărei echipaj este format
din câteva personaje tare pestriţe. Geex este un personaj cu două capete care
adesea începe să se certe cu el însuşi. Major Domo este un robot care îl cară
în spate pe Minor Domo, un roboţel miniatural. Hooter este un elefant verde
care poartă maiou şi îşi poate folosi trompa pe post de flaut. Cel mai adorabil
membru al grupului este Fuzzball, o maimuţă oranj, înaripată care stă tot
timpul pe umărul Căpitanului EO.
Cum în ultima misiune au dat-o în bară, EO şi echipajul său
trebuia să se reabiliteze în ochii şefului, Comandantul Bogg, interpretat de
Dick Shawn. În noua sa misiune, EO trebuia să-şi pună la bătaie puterile “artistice”
pentru a reda frumuseţea şi fericirea Reginei Vrăjitoare, interpretată de
Anjelica Huston.
Echipajul pestriţ se transformă în mod magic în instrumente
muzicale, oferindu-i lui EO puterea de a elibera trupele Reginei Vrăjitoare
care îl înconjoară atacându-l cu biciuri. În film au fost folosite biciuri
adevărate, aşa că timpii de sincronizare erau cruciali în timpul filmărilor,
pentru a evita rănirea cuiva. Cu toate acestea, în timpul unei astfel de scene,
Michael a fost lovit accidental în faţă de un bici. Din fericire, nu a fost
ceva serios iar el a continuat filmările. Apoi şi-a luxat degetul mare de la
mâna dreaptă când a căzut un decor peste el şi s-a apărat. Şi-a re-accidentat
aceeaşi mână, ceva mai târziu în timpul rutinei de dans.
În cele din urmă, EO a reuşit să-i ofere Reginei un cadou pe care
aceasta “nu numai că îl putea vedea, dar îl putea şi auzi”. EO şi grupul său de
dansatori au performat piesa We Are Here
To Change The World compusă de Michael Jackson şi John Barnes. Coregrafia a
fost impresionantă, în special vizionată în 3D. La un moment dat, Michael
execută un moonwalk şi iese afară din ecran. După ce Regina Vrăjitoare se
transformă într-o femeie frumoasă, EO şi echipajul său performează Another Part Of Me:
We’re
sendin’ out a major love Îţi trimitem multă dragoste
And this is
our message to you Şi acesta este mesajul nostru pentru tine
Te planets
are linin’ up Planetele
sunt pregătite
We’re
bringin’brighter days Să aducem zile mai strălucitoare
They’re all
in line, waitin’ for you Sunt
toate aliniate şi te aşteaptă
În ciuda stângăciei echipajului său, Căpitanul EO reuşeşte în
misiunea sa şi salvează Planeta Întunecată de spiritul rău al Reginei
Vrăjitoare. Odată ce misiunea lor a fost dusă la îndeplinire, îşi iau rămas bun
şi pleacă.
Premiera filmului Captain EO
a avut loc pe 12 septembrie 1986 la Centrul Epcot Walt Disney World din
Florida. În ziua următoare a fost inaugurat în Disneyland, California. Premiera
de la Disney World a fost celebrată printr-o emisiune specială televizată, găzduită
de Patrick Duffy şi Justine Bateman în care au fost prezentate şi câteva
secvenţe din film precum şi sosirea multor celebrităţi care au participat la eveniment.
Ceremonia tradiţională de tăiere a panglicii inaugurale la intrarea în
cinematograf a fost ţinută de George Lucas, Francis Ford Coppola şi Anjelica
Huston. S-a remarcat absenţa de la festivităţi tocmai a vedetei filmului,
Michael Jackson.
O a doua emisiune specială televizată a fost difuzată în vara lui
1988, Captain EO Backstage, găzduită
de Whoopi Goldberg. Aceasta a aruncat o privire în spatele scenei, în timpul
turnării filmului, inclusiv în laboratorul de creaţie a efectelor speciale, la
machiaj şi la repetiţiile de dans. O incredibilă cantitate de ingenuozitate şi multă
muncă a fost depusă în procesul de creare al filmului. Pentru a-l face pe EO să
zboare, s-au folosit o platformă transparentă, cabluri şi hamuri pentru a-l
ridica în aer. Pentru a face hamurile nedetectabile pe ecran, corpul lui
Michael a fost acoperit cu ipsos pentru a forma un contur perfect utilizat mai
apoi ca un halou în efectul de transparenţă.
Michael a realizat coregrafia împreună cu Jeffrey Hornaday, care a
fost impresionat de abilităţile lui de mişcare: Lucrând cu Michael, pentru mine a fost o experienţă unică. De obicei
coregraful este cel care concepe secvenţele de dans şi apoi le dă mai departe
dansatorilor să le execute. În schimb abordarea şi talentul lui Michael sunt
atât de unice, încât te simţi limitat oferindu-i ceea ce poţi tu.
Rusty Lemorande care a contribuit la producţia filmului, a
comentat despre talentul lui Michael: Ca
entertainer şi om de spectacol, Michael este unul dintre cei mai pasionaţi,
dedicaţi şi isteţi oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Efectul lui este
aproape spectral.
La şase ani după ce Captain
EO a deschis Disneyland şi Disney World, în primăvara lui 1992 în Franţa a
fost inaugurat parcul Euro Disney. Una dintre cele mai mari atracţii ale
publicului noului parc în această perioadă a fost Le Captain EO. Atracţia parcului a continuat să se menţină în top
până ce a fost retrasă în 1994. Disney a readus Captain EO, înapoi pe ecranele din Disneyland şi Disney World în
anul 2010, dar pentru o perioadă limitată. Filmul a revenit şi pe ecranele de
la Disneyland Paris şi Tokyo.
THE MAKING OF CAPTAIN EO
Cu excepţia muncii la filmul Captain
EO, Michael a apărut foarte rar în public în această perioadă. La începutul
lui 1986, a avut o apariţie în emisiunea 60
Minutes, într-un interviu inclus în povestea lui Quincy Jones. El a vorbit
numai din punct de vedere al asociaţiei sale cu Jones şi nimic altceva de ordin
personal. A vorbit doar 5 minute şi din spatele ochelarilor de soare. O altă
“aventurare” rară a lui Michael în această perioadă au fost momentele când a
însoţit-o pe Liza Minnelli la ceremonia funerară a tatălui ei, Vincent
Minnelli.
În perioada anticipării următorului album de după Thriller au fost încheiate câteva
contracte de marketing, care priveau lansarea de produse odată cu cea a noului
album. Parfumul Magic Beat, aprobat
de Michael Jackson a fost lansat pe piaţă în 1986. Existau trei tipuri de arome
diferite, Unwind, Heartbeat şi Wildfire. Această linie de parfum,
plănuită să coincidă cu lansarea noului album, nu a atins nivelul de succes
scontat, pentru că nu a apărut nici un album. O linie vestimentară marca
Michael Jackson, iarăşi a cunoscut eşecul în absenţa albumului care să o
promoveze, acesta venind cu oarecare întârziere.
De asemenea, a mai fost comercializată o linie de jucării
inspirate de grădina zoologică privată a artistului, linie dezvoltată de Bob
Michaelson. Michaelson a declarat unei publicaţii: El (Jackson) este un foarte bun executant în design-ul jucăriilor. Şi
ştie foarte bine şi cum ar trebui lansate. Poate că nu are mereu dreptate, dar
în mare parte are dreptate 90%. Iar chestia asta este destul de bună pentru
cineva de numai 29 de ani. Are o intuiţie extraordinară. Linia de jucării
cuprinde 10 animale. Unul este Cool Bear, inspirat de Michael însuşi. Cool Bear
este îmbrăcat în costum negru, cămaşă roşie şi cravată neagră. Poartă o pălărie
fedora şi ochelari de soare. Celelalte animale sunt: Jabbar, o girafă care poartă
bascheţi, Louie – lama, Muscles – şarpele şi cel mai popular animal al
colecţiei Bubbles – cimpanzeul. Mai este şi o broască pe nume Unchiul Tookie,
porecla pe care i-o pusese Michael lui Frank Dileo. Spanky este un căţel alb
care poartă o tunică militară roşie. Un alt câine, Domnul Bill (numit astfel,
poate după Bill Bray?) care poartă trenci şi pălărie, iepuraşul Suzy şi struţul
Jeannine completează linia de jucării.
În primăvara lui 1986 Insulele Virgine Britanice şi-au făcut
cunoscute planurile de a lansa o serie de timbre poştale cu Michael Jackson.
Înainte de lansare, de fapt după ce au fost deja scoase de sub tipar câteva
sute de foiţe, producţia a fost oprită din pricina regulamentelor conform
cărora timbrele imprimate cu chipurile persoanelor aflate în viaţă erau permise
numai în cazul în care acestea făceau parte din familii regale, nu din familia
Jackson. Oricum, timbrele cu Michael au fost lansate ulterior în insula St.
Vincent din Caraibe şi au fost însoţite de foiţele pentru colecţionari,
înfăţişând imagini cu Michael din turneul Victory.
În 1992, St.
Vincent a lansat iarăşi un set de timbre înfăţişând opt entertaineri: Madonna,
Elvis Presley, David Bowie, Prince, Frank Sinatra, George Michael, Mick Jagger
şi fireşte, Michael Jackson.
De asemenea,
Insula Grenada din Caraibe a lansat un set de opt timbre cu premiile Gold
Record ale câtorva entertaineri. Din această colecţie face parte şi Michael
Jackson alături de Cher, Elvis Presley, Dolly Parton, Johnny Mathis, Madonna,
Nat King Cole şi Janis Joplin.
Imaginea lui
Michael Jackson a fost inserată şi pe timbrele lansate în Republica Guineea şi Tanzania,
ca parte a unei serii omagiale adusă celor mai faimoşi entertaineri de culoare.
Seria de timbre lansată în Republica Guineea conţine un plan apropiat cu
Michael zâmbind larg şi unul îndepartat dintr-o secvenţă din scurt-metrajul Billie Jean. Cea din Tanzania face parte
dintr-o serie care omagiază cei mai populari entertaineri de culoare şi îl surprinde
în plan apropiat.
În 1987, cântăreţul Kenny Rogers a publicat o carte cu o colecţie
de fotografii pe care le-a făcut câtorva dintre cei mai cunoscuţi prieteni ai
săi, intitulată Your Friends And Mine
(Prietenii tăi şi ai mei). În introducere, Rogers relatează o poveste
despre cum i-a venit ideea pentru această carte şi prima persoană pe care a
fotografiat-o pentru ea:
Prima persoană pe care am
fotografiat-o pentru această carte a fost Michael Jackson. În 1986, am fost gazda emisiunii televizate a Galei Premiilor Grammy
din Los Angeles. În acea seară, fiul meu Cristopher l-a întâlnit pe Michael în
culise. Cristopher l-a admirat mereu pe Michael. Acasă vroia să se îmbrace ca
el – probabil pentru că nu avea părul grizonat şi nici barbă ca să-mi semene
mie. S-a întâmplat ca Marianne (soţia lui Rogers) să-mi trimită flori şi o
copie mică a unui Grammy din plastic. Fără ca eu sau altcineva să ştim,
Christopher a luat Grammy-ul din plastic, a intrat la conferinţa de presă a lui
Michael Jackson şi i l-a dat.
A doua zi, Michael l-a sunat pe
Christopher să-i spună cât de mult a apreciat gestul lui. L-a invitat la el
acasă să-i arate animalele, aşa că Marianne şi Christopher au ajuns în Encino.
Michael ştia că sunt pasionat de fotografie şi a spus că i-ar place dacă i-aş
face o poză împreună cu Christopher. L-am sunat pe Michael în ziua următoare
pentru a stabili o întâlnire, iar el a fost de acord să vină la studioul meu.
În timpul primei noastre sesiuni
i-am spus că intenţionam să fac o carte de portrete pe care s-o intitulez
‘Prietenii tăi şi ai mei’. Ştiam despre cimpanzeul lui, Bubbles şi i-am făcut o
fotografie cu el. Altă dată am făcut o a doua sesiune de fotografii, dar de
data aceasta la cererea lui şi la el acasă. Acesta a fost începutul. Acordul
său de a face parte din această carte consta de fapt în a da startul acestui
proiect.
Imaginea lui Michael ţinându-l în braţe pe Bubbles a fost inclusă
în cartea lui Rogers şi este una dintre cele mai reuşite fotografii. Michael şi
Bubbles au fost imortalizaţi pe film monocrom. Michael este îmbrăcat obişnuit,
fără fedora, mănuşă sau ochelari de soare. Poartă jeans şi o cămaşă simplă. Conform
aprecierilor din carte, cea care i-a aranjat părul şi i-a făcut machiajul a
fost Karen Faye. Bubbles este şi el îmbrăcat obişnuit, cu o salopetă şi cămaşă.
Sentimentul relaxat şi natural al fotografiei poate că nu se datorează numai
vestimentaţiei, după cum spune Rogers în scurta descriere care apare imediat
lângă imagine:
Michael Jackson este unic, atât
luat individual cât şi ca performer. Cu toate că am fost în preajma lui de multe
ori, sincer, nu l-am cunoscut niciodată până ce nu am petrecut o zi împreună în
studioul foto.
Aşa cum am spus mai devreme,
Michael l-a invitat pe Christopher, fiul meu, la el acasă să vadă grădina
zoologică. S-au distrat atât de bine, încât Michael, care a aflat că eram
fotograf, a sugerat să-i fac o fotografie lui şi lui Christopher în studioul
meu. I-am povestit despre planurile mele cu cartea şi l-am rugat să-l aducă şi
pe Bubbles.
Erau cam 25 de oameni în studio
în acea zi, iar cimpanzeul era centrul atenţiei. Asta însemna că nu Michael era
cel focusat şi cred că anonimatul acesta relativ i-a oferit şansa de a se relaxa.
Iar Bubbles era atât de uman, încât percepţia asta aproape te speria. L-a luat
pe Christopher de mână, l-a condus până la frigider, l-a deschis, a scos o
banană şi i-a dat-o. Christopher era uluit, ca şi noi ceilalţi, de altfel.
Aceasta a fost prima dată când am
avut şansa de a fi mai aproape de Michael. A însemnat foarte mult pentru mine
şi pot spune nu numai că îmi place muzica lui, dar îmi place de el şi ca
persoană şi îl consider prieten.
Printre celelalte fotografii pe care i le-a făcut Rogers lui
Michael, cea mai notabilă este cea în care Michael stă pe podea acoperindu-şi
faţa până sub ochi cu o pălărie fedora. Este una din fotografiile cele mai bune
ale lui Michael publicate vreodată. A fost inserată în reviste şi a fost imprimată
pe tricourile turneului Bad.
De asemenea, Janet Jackson a fost inclusă în cartea lui Rogers.
Fotografiile ei sunt total diferite de cele ale lui Michael. Sunt realizate
color şi au un fundal multicolor şi luminos.
În iunie 1987, Michael a apărut din nou la ştiri, poveştile
acuzându-l că a devenit tot mai excentric. Se vehicula că Michael ar fi oferit
Colegiului Medical din Londra, suma de o jumătate de milion de dolari pentru
rămăşiţele lui John Merrick, omul elefant. Merrick, care a murit în anul 1900,
a suferit de neurofibromatoză[1],
o boală care l-a desfigurat. Spitalul a refuzat oferta lui Michael, motivând că
rămăşiţele nu erau de vânzare. Conform poveştii, Michael şi-ar fi dublat oferta
dar a fost în continuare refuzat. S-a iscat un val de glume şi critici la
adresa lui. Presupunând că povestea ar avea un temei până la urmă, una dintre
cele mai arogante critici, l-a atacat pe Michael că ar vrea să cheltuiască o
aşa sumă uriaşă de bani pe oasele unui mort. Deşi nimeni nu a stat să
contorizeze darurile şi contribuţiile financiare pe care le-a făcut Michael
către asociaţii şi organizaţii de caritate, multe dintre ele nefiind făcute publice,
părea ridicol să fie nevoit să justifice în mod public felul în care îşi
cheltuia proprii bani. A-l acuza că ar fi ciudat sau excentric este o
observaţie subiectivă, dar a-l ataca pentru felul în care îşi cheltuia banii,
este deja lipsit de raţiune. Interesul lui Michael pentru oasele omului elefant
poate deveni ceva mai uşor de înţeles, dacă s-ar lua în considerare perspectiva
lui. Toată viaţa lui era practic în ochii publicului, examinat atât de critici
cât şi chiar de fani pentru fiecare mişcare pe care o făcea. Aflându-se în mod
constant sub lupă şi fiind foarte sensibil la acest lucru, poate fi comparat cu
felul în care a trăit John Merrick. Probabil că Michael se identifica cu el.
Împreună cu Janet a urmărit de câteva ori filmul The Elephant Man şi de fiecare dată a plâns. De asemenea a citit
tot ce a găsit depsre Merrick. Frank Dileo a apărat motivele lui Michael: Michael a fost fascinat de film şi şi-a
dorit cu adevărat scheletul acestuia. A considerat rămăşiţele omului elefant ca
pe un privilegiu şi o onoare pentru colecţia lui privată de obiecte de valoare.
Un alt subiect de mare critică a fost achiziţionarea camerei
hiperbarice. Michael ar fi relatat că dormind în acea cameră, în care se pompa
aer purificat, i-ar ajuta sănătatea şi poate i-ar prelungi viaţa. Conform
poveştii, Frank Dileo şi medicul lui Michael l-au avertizat să nu o cumpere,
dar el a insistat şi până la urmă a intrat în posesia ei. Aproape imediat, o
fotografie a sa, întins în acea cameră a apărut pe coperta National Enquirer. Evident, nebunia a prins proporţii din moment ce
s-a sugerat că cel care a trimis fotografia la redacţie, era chiar Michael
Jackson. Ideea este că el a văzut acel dispozitiv, folosit pentru tratarea
victimelor focului, în timp ce vizita pacienţii dintr-un spital. Se presupune
că apoi, a fabricat povestea şi a făcut poza care a “scăpat” la National Enquirer. Fotografia ar fi fost
trimisă la această publicaţie cu condiţia ca sub ea să fie inserat cuvântul
“bizar”. Evident, se presupune că tot Michael şi/sau Frank Dileo sunt
posibilele surse şi ale poveştii cu omul elefant.
Michael şi-a dat seama de valoarea publicităţii. Bună sau rea,
este important să rămâi în mintea publicului. A învăţat despre această valoare
încă din primele zile la Motown şi de atunci a devenit un maestru al acestui
joc. Toată discuţia, glumele şi controversa care i-au înconjurat eforturile de a cumpăra
oasele omului elefant ca şi dorinţa de a-şi prelungi viaţa dormind într-o
cameră oxigenată, nu au făcut decât să sporească misterul din jurul său. Intenţionat
şi-a cultivat aura de mister şi intrigă în jurul său. Chiar a spus o dată că
vrea să apară zilnic pe coperta National
Enquirer; vorbind despre a fi atent la ceea ce-ţi doreşti!
Zvonurile despre ciudăţeniile lui Michael au inclus, evident, şi
poveştile despre o intervenţie chirurgicală extinsă. Unii spuneau că vroia să
semene cu Diana Ross, alţii că vroia să arate ca sora lui Janet, iar alţii erau
de părere că nu cu Janet vroia să semene ci cu LaToya. Unii au mers mai departe
cu speculaţiile şi au spus că vroia să semene atât de puţin cu tatăl său, încât
a încercat să şteargă orice urmă de asemănare cu acesta. “Experţii” în
chirurgie plastică au făcut tot felul de declaraţii pe care le-au oferit
publicităţii, estimând că Michael ar fi avut 9 sau mai multe intervenţii asupra
feţei. Ce este uimitor este că toţi aceşti “experţi” erau capabili să vină cu
astfel de concluzii prin simpla comparaţie a fotografiilor lui Michael de când
era copil sau adolescent, cu cele când deja avea 30 de ani. Nu l-au întâlnit
niciodată pentru a fi în măsură să-i facă vreo examinare şi totuşi, puteau
spune cu exactitate că intervenise deja asupra ochilor, nasului, bărbiei,
buzelor, pomeţilor şi maxilarului. (Desigur, dacă le numărăm sunt doar 6, dar
niciodată aceştia nu au fost în stare să le identifice pe toate 9, de care erau
atât de siguri.)
Alte istorii povesteau despre altarul ridicat de Michael lui
Elizabeth Taylor, unde rulau numai filmele ei 24 din 24 de ore. S-a mai spus că
Michael ar fi cerut-o pe Taylor în căsătorie. Dacă aceste excentricităţi nu
sunt cumva de ajuns, altele l-au declarat pe Michael că era pur şi simplu
ciudat pentru că unul dintre companionii săi permanenţi, era un cimpanzeu.
Tot înainte de lansarea următorului album după Thriller, Michael a fost surpins în
public, purtând o mască chirurgicală. Chestia asta, a dat startul şi mai multor
soiuri de poveşti conform cărora Michael a devenit cel de-al doilea Howard
Hughes, care se temea de orice microb. Poveştile au mers atât de departe încât
se specula că atunci când va pleca în turneu, va performa în spatele unui scut
de plastic pentru a se proteja de germeni. Michael spune în Moonwalk că masca i-a fost dată de
medicul său stomatolog pentru a se feri într-adevăr de microbi, dar în perioada
în care şi-a extras măselele de minte. Este adevărat că i-a plăcut într-o
oarecare măsură, pentru faptul că îi oferea un pic de intimitate în combinaţie
cu ochelarii de soare şi ca atare, a continuat să o poarte. De fapt nu era
deloc misofobic, ci pur şi simplu nu-i plăcea ca oamenii să se holbeze la el.
Acoperindu-şi chipul cu ochelari şi acum cu masca chirurgicală, nu numai că beneficia
de o oarecare intimitate, dar adâncea şi mai mult misterul din jurul lui.
Poate cea mai absurdă poveste care a circulat pe seama lui Michael
Jackson, a fost cea conform căreia ar îndura multă durere şi tratamente extreme
pentru a-şi albi pielea. Ca de obicei, când astfel de lucruri nu au în spate şi
un suport real, poveştile sunt simple fabricaţii. Media susţinea că ar fi
suferit o “decojire a pielii” (sau ce o vrea să mai însemne şi asta!), sau că
şi-ar fi aplicat acid pe piele! În fine, alţii şi mai deştepţi, susţineau că
Michael ar fi făcut nişte tratamente de albire a pielii. Iar lucrul acesta
indica faptul că îi este ruşine că este negru şi că îşi reneagă rasa.
Într-adevăr, pielea lui devenea tot mai deschisă. Peste câţiva ani a dezvăluit
că a fost diagnosticat cu vitiligo, o boală care distruge pigmentaţia pielii.
Pierderea treptată a pigmentaţiei face ca pielea să arate tot mai decolorată.
Nu există nici un tratament, nici o modalitate de a reface pigmentaţia pe
zonele afectate. Singura opţiune este de a te obişnui şi a trăi aşa, sau să
decolorezi şi restul, aşa încât să ajungi la o oarecare uniformitate.
Dermatologul lui Michael, Arnold Klein, i-a prescris o cremă – Benoquin – care
l-a ajutat să-şi uniformizeze întrucâtva culoarea pielii. Expunerea la lumina
soarelui slăbeşte efectul cremei, prin urmare este indicată prezenţa unei
umbrele.
Zvonurile urlau susţinând că Michael este fără doar şi poate gay,
ca mai apoi să facă loc ideii că ar fi asexual. Speculaţiile mergeau până
într-acolo, încât spuneau că preferinţele sexuale ale lui Michael au
îngrijorat-o întotdeauna pe mama lui. Marlon a spus într-un interviu TV special
acordat revistei People Magazine: Vă spun în momentul ăsta că ştiu foarte bine
că nu este gay, pentru că…. ştiu!
La toate aceste zvonuri ridicole au răspuns într-un fel Frank
Dileo, Quincy Jones şi Michael însuşi. Dileo a negat multe din aceste speculaţii
în numărul din 14 septembrie 1987 al revistei People Magazine. O fotografie a lui Michael a fost inserată pe
copertă cu titlul Este un ciudat sau ce
e? Dileo a declarat că Michael nu are nici un fel de altar acasă, dedicat
lui Liz Taylor şi că niciodată nu a cerut-o în căsătorie. Dileo a mai spus că
Michael nu a luat niciodată hormoni pentru a-şi menţine vocea în registrul
înalt. Era singurul Jackson menţionat că ar lua hormoni pentru a-şi menţine
vocea în mod artificial, deşi toţi ceilalţi Jackson-i, bărbaţi şi femei, au
voci înalte şi foarte blânde. În aceste circumstanţe, Michael folosea o voce
mult mai moale în public decât în privat. Au trecut ani buni până a început
să-şi folosească registrul grav al vocii în public, pe care îl auzim şi pe
parcursul repetiţiilor la This Is It.
Articolul continua cu Dileo negând intervenţiile chirurgiei
cosmetice asupra ochilor şi pomeţilor. El a recunoscut că Michael şi-a
remodelat nasul şi şi-a făcut o gropiţă în bărbie. De ce? Pentru că a vrut una! Faţă de speculaţiile conform cărora
şi-ar fi albit pielea prin metode chimice sau chirurgicale, Dileo le-a
clasificat drept absurdităţi. Dileo a
recunoscut că Michael a cumpărat camera hiperbarică, dar a adăugat că habar nu
are dacă a dormit în ea vreodată. A declarat că el personal a fost total
împotriva achiziţionării acelei camere.
Quincy Jones a răspuns acestor poveşti ridicole într-un interviu
acordat ziarului USA Today:
Percepţia publicului asupra a
ceea ce este Michael ca om este extrem de exagerată. Îmi vine greu să mă
raportez la acele articole. De exemplu, Bubbles este cu mult mai plăcut decât
mulţi dintre oamenii pe care îi cunosc. L-am văzut pe Bubbles îmbrăcat în
costum la o nuntă şi a fost foarte manierat la masă.
Jones a continuat:
De la primul rând despre întreaga
discuţie despre chirurgia plastică, vă spun că Michael este încă unul dintre
cei mai buni entertaineri pe care i-a văzut America vreodată. Pentru faptul că
nu este accesibil şi nu acordă interviuri, oamenii au tendinţa să umple spaţiile
albe.
Jones a mai vorbit în US
Magazine despre comportamentul aşa-zis ciudat al lui Michael:
Când intri în afacerea asta atât
de tânăr cum a făcut-o el, la vârsta de 5 ani, este foarte greu să ai un punct
de vedere realist asupra vieţii. Luând în considerare palmaresul său şi ce s-a
întâmplat cu el în ultimii ani, este surprinzător de sănătos. Am văzut oameni
cu o singură înregistrare care pur şi simplu au înnebunit. Trebuie să ai un
centru foarte puternic ca să rezişti şi cred că Michael îl are.
Comentând despre menajeria lui Michael, Jones a replicat:
Nu este chiar aşa de bizar. Putea
să fie cocaina, în locul ei. Dar eu nu o iau razna atunci când Michael aduce un
piton în studio. Motivul pentru care Michael iubeşte animalele şi copiii este
că îi place ideea sincerităţii pe care aceştia o inspiră. Are mai multă
încredere în copii decât în adulţi.
Jones a declarat revistei Rolling
Stone:
Mai curând aş avea un copil care
vorbeşte despre oasele omului elefant decât unul care să se gândească la 2 kg
de cocaină. Oricând. Trimiteţi-mi mie oasele. Şi camera de oxigen. Mi-aş dori
ca el să-mi fie fratele mai mic.
Chiar Michael însuşi a răspuns poveştii despre intervenţiile
chirurgicale pe care le-a suportat. Programul de ştiri 20/20 a realizat o emisiune despre chirurgia plastică, numindu-l pe
Michael Jackson “dependent” de ea. Înfuriat, Michael a telefonat gazdei
programului respectiv, Barbara Walters. El i-a povestit despre faptul că şi-a
schimbat dieta cu mulţi ani în urmă, că a devenit vegetarian şi acest lucru a
contribuit la schimbarea înfăţişării lui. Acum, Michael nu mânca decât mâncare
sănătoasă, fructe şi legume proaspete. Snack-urile erau considerate mâncare
naturală asemeni stafidelor, nucilor sau floricelelor de porumb, favoritele
lui. Această dietă a avut ca efect o schimbare pronunţată a formelor sale
faciale. El i-a mai spus lui Walters că şi-a făcut operaţie estică la nas şi la
bărbie şi nicăieri în altă parte. De asemenea, i-a explicat că multe din
concluziile conform cărora ar fi avut mai multe intervenţii asupra feţei sunt
bazate pe comparaţiile fotografiilor sale de când era foarte tânăr cu cele de
acum.
De fapt, Michael mânca foarte puţin, făcând-o pe mama sa să se
întrebe la acea vreme, ce îl ţine în viaţă. La o înălţime de 1,80 m, cântărea
aproape 57 kg. La finalul turneului Bad s-a relatat că ar fi pierdut 4,5 kg.
(Frank Dileo, care s-a lovit şi el, în mod evident de presiunea drumului, dar
într-o maniera mai diferită, a luat 18 kg în greutate.) Mâncarea pe care o
consumă, deşi simplă, îi este preparată în mod decorativ, în diferite culori şi
forme. Duminicile, mănâncă chiar mai puţin ca de obicei, fiind pe fugă toată
ziua, hrănindu-se doar cu apă şi suc de fructe. Şi dansează. Dansează până la
epuizare.
Sculptorul David Robert Cellitti a creat o statuie de ceară a lui
Michael pentru Muzeul de ceară Movieland din Buena Park / California. Cellitti,
care i-a făcut câteva fotografii şi i-a luat măsurile pentru creaţia sa, a
declarat faţă de aşa-zisele operaţii cosmetice în exces: Uneori toate aceste comentarii, sună de parcă ar fi vorba despre o
revizie totală a lui Frankenstein, deşi este vorba doar de nişte intervenţii
minore, foarte bine făcute şi eficiente în acelaţi timp.
Din anumite motive, intervenţiile cosmetice asupra feţei lui
Michael, au primit tot timpul foarte multă atenţie. Gropiţa şi nasul sunt în
mod inexplicabil atât de interesante sau atât de ciudate, încât aceleaşi
intervenţii suportate de alte celebrităţi sau chiar de câţiva alţi Jacksoni,
fraţi şi surori ai lui Michael, au trecut pur şi simplu neobservate.
Aşa numitele excentricităţi ale lui Michael au devenit subiectul
de interes care a mărit exponenţial numărul articolelor şi bărfelor din presă.
Oricum, talentul său a prevalat de fiecare dată peste orice poveste deplasată
care ar fi circulat despre el. Concentrându-se cu precădere pe excentricităţile
sale într-un articol nu prea măgulitor despre el, revista Rolling Stone a conchis: Orice
s-ar spune despre el, Michael Jackson cântă cu o voce strălucitor de sentimentală
şi dansează precum vârtejul unei comete, ca un entertainer fără pereche.
Multe dintre aceste poveşti răutăcioase au la bază doar fragmente
de adevăr şi prezintă realitatea trunchiată. În unele cazuri, poate că primele
seminţe au fost plantate de Michael, cum ar fi camera hiperbarică şi posibil şi
altarul lui Elizabeth Taylor. Dar dacă poveştile despre odihna în camera
hiperbarică şi oasele omului elefant au scăpat de sub control, atunci Michael
şi-a dat seama de valoarea unei astfel de publicităţi şi a devenit un maestru
al creaţiei şi menţinerii interesului şi curiozităţii publicului.
Celelalte poveşti şi minciuni, sunt simple invenţii, fabricate
pentru a vinde mai multe publicaţii. În general Michael a refuzat să vorbească
cu presa, aşa că zvonurile şi bârfele au fost exagerate suficient pentru a
spori circulaţia lor, implicit a publicaţiilor. Decizia lui Michael de a vorbi
foarte rar cu media pare să se bazeze pe câţiva factori. După atâtea minciuni
şi jumătăţi de adevăr spuse despre el în cea mai mare parte a vieţii sale,
neîncrederea sa în presă a sporit foarte mult. Îi displăcea enorm (ca să nu
spun, ura) să fie citat în mod eronat sau vorbele să-i fie interpretate,
deformându-le sensul.
Totodată dorea să menţină un anumit nivel de intimitate în viaţa
lui. Foarte rar discuta aspecte din viaţa lui persoanlă cu intervievatorii.
Acorda interviuri numai dacă primea asigurarea că acestea vor fi focusate pe
cariera lui, pe planurile de viitor şi pe obiectivele sale.
Timiditatea sa extremă făcea aproape insuportabilă o discuţie cu
reporterii. Printre oamenii pe care îi cunoştea şi în preajma cărora se simţea
confortabil, Michael se relaxa şi într-un fel era pus pe glume. În mulţime însă
şi în special printre aceia pe care nu îi cunoştea, era îngrozitor de timid şi
aproape că era o cu totul altă persoană faţă de Michael Jackson, cel pe care îl
vedem în video-clipuri sau în concerte. Când Sylvia Chase l-a intervievat în
1980 pentru programul de ştiri 20/20,
Michael a vorbit despre timiditatea lui: Fiind
zilnic înconjurat de atâţia oameni şi lucruri, chiar mă simt ciudat. Încă
lucrez la acest aspect. Mulţi din familia mea sunt aşa. Sylvia Chase l-a
întrebat: Sunt mulţi oameni care sunt de
părere că fiind mai tot timpul pe scenă, niciodată nu ai avut de-a face cu
lumea reală. Michael: Da, într-un fel
este adevărat. Dar numai într-un fel. Este destul de greu din poziţia mea.
Uneori încerc, dar oamenii nu vor să interacţioneze cu mine în acel fel pentru
că mă văd diferit. Refuză să-mi vorbească ca vecinului de la uşa alăturată. Aşa
că devine dificil.
Înainte de a-i lipi eticheta de “ciudat” sau “excentric”, ar
trebui să-i luaţi în considerare circumstanţele în care a crescut. Michael a
fost un performer aproape de la începutul vieţii sale. Nici măcar nu-şi putea
aminti momentele în care NU a performat. Fraţii lui erau un pic mai mari atunci
când Jackson Five au înregistrat primul lor moment de succes. Ei îşi pot
aminti, cu excepţia lui Marlon poate, care e cu un an mai mare ca Michael,
perioadele ceva mai liniştite, mai “normale” din vieţile lor. Michael nu putea.
A crescut fiind constant urmărit de fani şi de presă, la un grad cu mult mai
înalt decât cel experimentat de fraţii lui. Într-unul din interviurile sale din
1983, Michael i-a spus lui Geri Hershey de la Rolling Stone: Să fii înconjurat de mulţime, doare. Te simţi
exact ca spaghetele printre mii de mâini. Te trag şi îţi smulg părul. Şi simţi
că în orice moment vei fi sfâşiat. Primele amintiri ale lui Michael nu sunt
cele ale colegilor de clasă sau a momentelor de pe terenul de joacă de la
şcoală, ci ale şedinţelor dintre concerte cu tutorele privat, repetiţiile
târzii din noapte şi sesiunile de înregistrări.
De fapt, luând în considerare cât timp din viaţa lui l-a petrecut
în industria muzicală, fiind forţat să se maturizeze înainte de vreme, Michael
este surprinzător de sănătos şi normal. A ratat aproape toate activităţile
tipice copilăriei, de care alţii se bucură din plin. Aşadar, mai târziu când
şi-a permis propria grădină zoologică, jocurile mecanice sau orice şi-a dorit,
ceilalţi s-au grăbit să-l catalogheze ca fiind un ciudat.
Probabil că cel mai puternic punct de echilibru în viaţa lui
Michael nu atârna de statutul de a fi cel mai mare entertainer al lumii, ci de
credinţa lui în Dumnezeu. Michael credea cu adevărat că talentul său vine de la
Dumnezeu şi că el nu este decât mesagerul care aduce muzica pe pământ. Mama
lui, Katherine, este o martoră a lui Jehova devotată. Numai doi dintre copiii
Jackson au fost botezaţi în religia martorilor Jehovişti, Rebbie şi Michael. Umblând
deghizat, Michael s-a implicat în vânzarea revistei Watchtower (Turnul de veghe) a Martorilor. Când se afla în vârful
topului cu al său Thriller, când
devenise super-starul internaţional, unele uşi îi erau trântite în faţă,
nefiind recunoscut de cei din spatele lor.
Convingerile sale religioase l-au ajutat să-şi menţină caracterul
moral puternic de-a lungul vieţii şi al carierei. A continuat să evite stilul
de viaţă tipic vedetelor pop. Capitolul “dragoste” este probabil cea mai puţin
cunoscută zonă din viaţa lui. Pe lângă Diana Ross, cu care Michael a împărţit o
relaţie unică şi în acelaşi timp şi foarte apropiată, prima lui dragoste
mărturisită a fost Tatum O’Neal. Singura şi altă dragoste ştiută de cei mai
mulţi a fost Brooke Shields. În Moonwalk,
menţionează doar că el şi Brooke sunt implicaţi romantic şi “serios” de ceva
vreme. Cât de serios însemna acel “serios” nimeni nu ştie. Şi probabil că aşa
dorea şi Michael să fie. Mai apoi, au apărut articole care îl legau romantic de
Karen Faye. Această informaţie nu au fost niciodată confirmată sau infirmată, dar
ea a ocupat în continuare postul de make-up artist al lui Michael.
Pe la mijlocului anului 1987, Michael a părăsit religia Martorilor
lui Jehova. A fost un moment şocant şi neaşteptat. Însă Michael a fost cel care
a ales să părăsească biserica şi nu aceasta i-a cerut să plece aşa cum au scris
multe ziare. William Van De Wall, purtătorul de cuvând al Jehoviştilor din
Brooklyn, a declarat revistei Ebony: Iniţiativa i-a aparţinut. Noi nu am acţionat
în nici un fel. Ni s-a adus doar la cunoştinţă decizia lui. De asemenea, nu
există nici un sâmbure de adevăr în poveştile care au urmat, conform cărora
mama lui Michael, care a rămas în continuare devotată bisericii, nu ar mai fi
avut voie să vorbească cu fiul său din pricina hotărârii lui. Pentru a-şi apăra
intimitatea, Michael nu a făcut cunoscute niciodată motivele pentru care i-a
părăsit pe Jehovişti. Pare rezonabil de
presupus că dezacordurile bătrânilor faţă de scurt metrajul Thriller precum şi alte critici similare
asupra carierei lui, au contribuit la această ruptură.
Deşi nu mai aparţinea în mod oficial acestui cult, Michael îşi
păstra în continuare convingerile personale, cultivându-şi standardele morale
înalte. Dincolo de scenă cea mai mare inspiraţie
a lui au fost copiii şi animalele. S-a împrietenit cu cele două vedete care au
apărut alături de el în ambele spoturi comerciale Pepsi, Alfonso Ribeiro şi
Jimmy Safechuck. Printre prietenii lui sunt câţiva copii-vedete, ca Emmanuel
Lewis şi Sean Lennon, fiul lui John Lennon şi mai târziu Macaulay Culkin. De
asemenea, Michael a adunat fonduri pentru Ryan White, un tânăr care a aflat că
are SIDA, contactată în timpul unei transfuzii de sânge. În timpul uneia dintre
conversaţiile telefonice cu Michael, Ryan a menţionat că maşina sa preferată
este Ford Mustang. Nu a fost nici un mister pentru nimeni, cine a fost “anonimul”
care a cumpărat Mustang-ul de un roşu aprins pentru Ryan. Mai ales după ce mama
lui Ryan a primit un telefon de la unul din reprezentanţii lui Michael care a
întrebat-o: Ce fel de maşină i-a spus
Ryan lui Michael că îi place? Ryan şi mama lui au fost invitaţi să petreacă
câteva week-end-uri la ranch-ul lui Michael.
Mulţi dintre ceilalţi prieteni ai lui Michael sunt colegi
performeri. Cei mai apropiaţi prieteni ai săi par să fie oameni de spectacol
care, ca şi Michael, au intrat în industria de divertiment de foarte mulţi ani
şi care au crescut în lumina reflectoarelor. Pare să fie atras de aceia care au
supravieţuit unei copilării încununate de faimă şi au reuşit să-şi continue
carierele. Michael are o relaţie apropiată cu Elizabeth Taylor, Liza Minnelli,
Jane Fonda şi Brooke Shields. Unul din foştii copii-vedetă pe care i-a întâlnit
cu mare emoţie a fost Shirley Temple. Într-una din conversaţiile sale cu Rabbi
Shmuley Boteach, Michael descrie ce a făcut-o specială în termenii folosiţi şi
la adresa lui:
Inocenţa ei, felul în care m-a
făcut să mă simt bine atunci când eram trist. Nu mă refer neapărat la
dansul şi la cântecul ei. Ci la felul ei de a fi. Are darul de a-i face pe
oameni să se simtă bine în interiorul lor. Toţi copiii sunt înzestraţi cu acest
dar, dar pentru mine, ea e angelică. De fiecare dată când o văd, fie într-un
film sau o fotografie, mă simt tare bine. Am pozele ei peste tot prin cameră.
Mă fac să mă simt grozav.
Pe
la începutul anilor ’80, Michael l-a întâlnit pe Dominic Cascio, care lucra la
Helmsley Palace în New York. Ulterior, Cascio a devenit proprietarul unui
restaurant din New Jersey. Michael s-a ataşat foarte mult de Dominic, de soţia
acestuia Connie şi de cei cinci copii ai lor. Frank, Eddie şi sora lor Marie au
călătorit adesea cu Michael în turneele sale iar Michael a petrecut perioade
lungi de timp în casa lor, distrându-se în bucătărie. Frank s-a implicat într-o afacere de ordin
managerial cu Michael, iar Eddie a lucrat cu el în studioul lor din New Jersey
în 2007 şi 2008. Familia Cascio a devenit o familie surogat pentru Michael, el
şi copiii lui petrecându-şi adesea Craciunul împreună cu ei.
În
cartea sa My Friend Michael : An Ordinary
Friendship with an Extraordinary Man (Prietenul meu Michael: O prietenie
obişnuită cu un om extraordinar), Cascio mărturiseşte multe dintre
amintirile pe care le are cu Michael. Cascio spune că a fost alături de Michael
şi în vremurile bune dar şi în câteva din perioadele sale cele mai negre.
Lucrând cu Michael, Frank Dileo şi Quincy Jones au dezvoltat
amândoi o relaţie apropiată cu el. Jones l-a poreclit Smelly. Oricum avea câte o poreclă pentru fiecare membru al
“echipei A”. Cum s-a ajuns la această poreclă, sunt diferite explicaţii. Se
presupune că Michael prefera ca în locul cuvântului “funky” să folosească
cuvântul “smelly”, deşi în versurile piesei Beat
It, a folosit “funky”. (Show ‘em how
“smelly” and strong is your fight nu ar fi sunat chiar bine.) Cumva,
porecla se potriveşte. Cealaltă versiune a provenienţei sale este faptul că
Jones se referea la abilitatea lui Michael de a “mirosi” o piesă atunci când
avea să devină hit.
Ediţia din 9 decembrie 1989, a revistei Billboard, l-a sărbătorit pe Quincy Jones pentru cei 40 de ani
împliniţi în industria muzicală. Cu această ocazie în revistă a fost inclusă o
secţiune special dedicată lui Jones, care cuprindea un interviu cu acesta şi
câteva cuvinte adresate sărbătoritului de prietenii săi şi de artiştii
contemporani. Primele felicitări au venit din partea lui Michael Jackson. O
imagine monocromă a sa, purtând o fedora şi o mănuşă însoţeau următoarele
cuvinte: Felicitări Q – Michael Jackson.
Alţi prieteni ai lui Michael sunt performeri pe care el i-a
admirat toată viaţa şi pe care s-a străduit să-i egaleze şi sa atingă cotele
talentului lor. Printre aceia pe care i-a urmărit de când era încă un copil şi
care l-au inspirat sunt James Brown, Jackie Wilson, Fred Astaire, Sammy Davis Jr.,
Smokey Robinson şi desigur, Diana Ross. Dacă Michael îi vede pe aceşti
entertaineri ca pe cei mai buni, la rândul lor, aceştia sunt impresionaţi de
talentul lui Michael şi de perseverenţa lui pentru a-şi atinge idealurile.
James Brown a avut una dintre cele mai extraordinare influenţe
asupra lui Michael încă de la început, de când era un copil. În timpul
perioadei de Michael-manie, el a participat la un concert al lui James Brown. Acesta
l-a prezentat ca pe “noua inspiraţie şi
noua motivaţie” şi a insistat să urce pe scenă. Michael se afla în public
alături de Bill Bray. Dacă la început a rezistat tentaţiei, până la urmă s-a
ridicat de la locul lui şi şi-a croit drum spre scenă, strângând o mulţime de
mâini până acolo. Odată ajuns sus pe scenă, timiditatea lui s-a pierdut în
cântec şi dans. A cântat Te iubesc
audienţei în stilul lui James Brown şi a plonjat în rutina clasică a acestuia
combinată cu pirueta şi pasul său de moonwalk. Apoi, a părăsit scena şi mai
timid.
Vedeta de film preferată şi idolul său în dans a fost Fred
Astaire. Sarah Giles a adunat într-o carte, o colecţie de amintiri despre Fred
Astaire, strânse de la prietenii acestuia, carte pe care a intitulat-o: Fred Astaire: de vorbă cu prietenii lui.
Michael a fost unul dintre multele persoane care au contribuit cu gândurile şi
impresiile lor despre Fred Astaire:
Nu aş putea decât să repet ceea
ce a fost deja spus şi scris despre perfecţionismul şi abilitatea artistică
unică şi uriaşă a lui Fred Astaire. La ce pot reflecta însă, este inspiraţia pe
care mi-a oferit-o mie personal, fiind privilegiat să-l văd creând magia.
Nimeni nu poate reda abilitatea domnului Astaire, dar ceea ce am încercat eu
întotdeauna să-mi însuşesc, este totala sa disciplină, dăruirea absolută asupra
fiecărui aspect al actului său artisitc. Dânsul a repetat, a repetat şi a
repetat tot mai mult, până a obţinut ceea ce şi-a dorit. Este vorba despre etica
muncii domnului Fred Astaire despre care au discutat doar câţiva oameni şi
chiar şi mai puţini au încercat să spere ca ar putea-o egala vreodată.
Se pare că Michael este unul din cei puţini care au egalat
dăruirea, talentul uriaş şi abilitatea lui Astaire. Mulţi au comparat talentul
dansant al lui Michael cu cel al lui Fred Astaire şi îl consideră pe Michael,
Fred Astaire al zilelor noastre, un compliment care trebuie să fi bucurat şi
să-i fi măgulit pe amândoi. Sandy Duncan şi-a exprimat impresiile într-un
articol special dedicat lui Michael în People
Extra:
Fred Astaire a reprezentat în
acea perioadă muzicală, stilul anilor ’30. În această perioadă, acest lucru
este reprezentat de Michael Jackson. Ai putea să-l pui în spatele unei cortine
şi să-i vezi doar silueta şi vei ştii cine e acolo. E ca şi cum ar avea o
conexiune directă cu Divinitatea, pentru că acele mişcări vin din şi prin el
odată cu muzica.
În copilărie, Terrence Trent D’Arby era un mare admirator al
trupei Jackson Five şi chiar şi astăzi, consideră piesa I Want You Back cel mai bun debut posibil. Şi el îl compară pe
Michael Jackson cu Fred Astaire: În
opinia mea, Michael Jackson este generaţia mea Fred Astaire şi dacă Fred
Astaire nu a fost un geniu, chiar nu ştiu ce cuvând ar trebui să folosim pentru
el.
Un alt admirator al stilului lui Michael a fost chiar Fred Astaire
însuşi. Astaire a declarat revistei People
Extra: Doamne, se mişcă minunat. Când execută acele mişcări îţi captează
privirea. Michael este un artist dedicat. Visează şi se gândeşte la dans tot
timpul.
Aceeaşi admiraţie mutuală există între Michael şi Sammy Davis Jr.,
care a declarat revistei People Extra:
Face un un pas pe care îl faci şi
tu, după care îl combină cu altul încât nici nu-l mai recunoşti. Nu este nimic
nou în mişcarea şoldurilor în afară, dar când face el asta cu mişcările acelea
rapizi, lovitura cu piciorul şi pasul acela în spate, oamenii spun ‘Doamne, ce
face?’ Şi niciodată nu dezvăluie o mişcare suficient de mult ca să-ţi poţi da
seama cum a făcut-o. Sunt sigur că dacă ar lucra cu Nureyev[2]
sau cu Baryshnikov[3],
ne-am apropia mai mult de acest nivel. Poate dansa step? Nu ştiu. Dar atunci
chiar că nu aş vrea să-mi las pantofii (de dans) în apropierea lui.
În autobiografia lui Sammy Davis Jr., Why Me? (De ce eu?), respectul reciproc dintre cei doi artişti faţă
de talentul celuilalt este de departe evident. Pe lângă câteva citate ale
câtorva entertaineri despre Davis există unul de mare admiraţie pentru
perfecţionismul său: Sammy Davis este cel
din urmă exemplu al omului de spectacol. El reprezintă perfecţiunea
personificată şi este cel care mi-a influenţat performanţele încă de la
începuturile carierei mele. – Michael Jackson. În carte este inclusă o
fotografie a lui Davis şi Jackson. Sub aceasta, Davis a scris:
Michael obişnuia să vină la mine
acasă – ‘Pot împrumuta casetele tale, Domnule D.?’ Şi se ducea în bibliotecă şi
lua orice dorea dintre spectacolele pe care le-am făcut. În iulie ’88, m-a
vizitat la Monte Carlo şi mi-a spus: ‘Ştii ceva, ţi-am furat câteva mişcări şi
atitudinea.’ Ştiam acest lucru. Este teribil de măgulitor că un tânăr poate
simţi în acest fel despre tine. În special Michael, despre care eu cred că este
ultimul exemplu de profesionalism. O mulţime de performeri au devenit
multimilionari după zece înregistrări, dar habar n-au cum să se încline sau cum
să părăsească scena. Tot ce face Michael pe scenă, este al naibii de corect.
Smokey Robinson a fost un idol pentru Michael înainte ca Jackson
Five să semneze cu Motown. Michael îşi aminteşte în Moonwalk, de prima dată când l-a întâlnit pe Smokey Robinson. El
descrie cu însufleţire ce a simţit atunci când l-a întâlnit pe unul dintre
idolii săi şi a dat mâna cu el. Robinson este şi el impresionat de cariera lui
Michael. În autobiografia sa, Inside My Life
(Înăuntrul vieţii mele), Smokey Robinson declară: Aş putea face o călătorie a eu-lui meu prin concertele pe care le-am
susţinut, dar tot ce pot face este să mă uit la turneele lui Michael Jackson şi
să trec înapoi în spatele liniei.
O altă persoană care a avut o mare influenţă asupra lui şi asupra
carierei sale este probabil Diana Ross. Dar şi ea dorea să atingă realizările
extraordinare de care s-a bucurat Michael de-a lungul carierei sale. În 1989,
în timp ce lucra la albumul său Workin’
Overtime, primul său album sub egida Motown după ce a revenit în cadrul
companiei, întrebată ce influenţe a avut asupra carierei lui Michael, ea a
declarat că intenţionează să-i calce pe urme şi să-şi vândă albumele ca şi el.
Turneul său Workin’ Overtime s-a
deschis pe acordurile piesei Dirty Diana
a lui Michael.
O altă persoană care a urmărit atent realizările lui Michael este
Sir Georg Solti, Dirijorul Orchestrei Simfonice din Chicago, care deţine
recordul mondial al premiilor Grammy câştigate (n.t. – 31 de premii Grammy).
Solti a declarat revistei People Extra:
Sunt o creatură inutilă. Extraordinar de inutilă. Grammy-urile mele înseamnă
foarte mult pentru mine. Le am pe toate 23 în studioul meu.(n.t. – declaraţia
este făcută până în anul 1993). Sunt atât de multe acum, încât arată ca o
colecţie de sculpturi contemporane. Şi nu-mi place deloc ca recordul meu să fie
ameninţat de acest domn Michael Jackson!
Pe lângă toţi aceşti entertaineri care l-au inspirat şi de la care
Michael a învăţat, au fost şi aceia pe care i-a studiat, vârfuri în domeniilor
lor de activitate, respectiv Berry Gordy şi Walt Disney pentru perspicacitatea
lor în afaceri şi Bruce Lee pentru supremaţia în artele marţiale. L-a admirat
îndelung pe Charlie Chaplin şi se poate observa în dansul său, studiul asupra
mişcărilor lui Marcel Marceau.
O altă pasiune a lui Michael erau animalele. Iubea necondiţionat
orice animal şi avea o grădină zoologică destul de mare la reşedinţa din Encino.
Prince şi Princess erau un cerb şi căprioara lui. Michael a ajutat la
transportul puiului lor, Valentino, născut de Ziua Îndrăgostiţilor în 1985.
Louie era o lamă cumpărată de la un circ, care putea face tot felul de trucuri,
chiar să meargă în genunchi. Thriller era un armăsar, iar Domnul Tibbs era o
oaie, foarte adesea confundată cu un berbec. Mai avea două lebede, una albă şi
una neagră şi câteva păsări exotice printre care papagali Ara, Cockatoo şi un
struţ uriaş.
Dragostea lui Michael pentru animale s-a extins până la şerpi. El
considera că aceştia sunt extrem de neînţeleşi, dar de fapt sunt foarte
drăguţi. Evident, nu toată lumea din reşedinţa Jackson nutrea aceleaşi
sentimente. Atunci când unul din pitonii lui Michael a fost pierdut prin casă,
au plecat cu toţii pentru o zi până ce acesta a fost găsit. Nimeni nu ar fi
dormit în casă chiar cu un piton de 6 metri adorabil, dar rătăcit. Deşi a ţinut
câţiva şerpi, cel mai cunoscut este boa constrictor-ul Muscles, muza lui de
inspiraţie pentru single-ul compus şi produs pentru Diana Ross. În timpul unui
interviu acordat revistei Rolling Stone,
Michael i-a spus lui Gerri Hershey că Muscles a fost antrenat să mănânce
intervievatori! Muscles a murit în iunie 1986. Locul lui a fost ocupat de un
piton de 5,5 metri şi 136 kg, al cărui nume se apropia de precedentul, Crusher.
Un alt şarpe a fost returnat magazinului de animale după ce a atacat şi a
mâncat una din păsările lui Michael.
Michael mai creştea şi “adorabilele, dulci şi neînţelese”
tarantule. Şi îi plăcea teribil să afle dacă îi este cuiva frică de ele. Dacă
ştia pe cineva care se temea de păianjeni sau de şerpi, se asigura că se află
în preajma lui. Bietul Frank Dileo era subiectul multor glume făcute de
Michael. Ştiind că Frank este îngrozit de păianjeni şi de şerpi, Michael îi
apuca mâna spunând: Ia şi ţine asta,
apoi îi aşeza în mână o tarantulă! Lui Michael îi plăcea să o şicaneze şi pe
LaToya, aşezându-i şobolani şi insecte false prin cameră, apoi urmărindu-i
reacţia. La rândul ei, LaToya îi aşeza câte o găleată cu apă deasupra uşii
camerei lui, aşa încât atunci cînd intra, aceasta să se răstoarne peste el.
Unul din animalele sale care i-a creat ceva necazuri cu vecinii
din Encino, a fost girafa sa, Jabbar. Vecinii s-au plâns de mirosul emanat din
padocul acesteia. Michael a luat girafa de la un crescător din Missouri şi a
solicitat permisul statal din partea Comisiei de pescuit şi de protecţie a
animalelor sălbatice pentru a ţine girafa. De atunci, Jabbar a devenit star de
cinema, apărând în filmul lui Pee Wee Herman, Big Top Pee Wee. Michael i-a permis lui Herman să folosească
oricare din animalele sale pentru acest film după ce au căzut de acord asupra
felului în care trebuia să se poarte şi să aibe grijă de ele. Jabbar a primit o
parteneră în iunie 1989, pe nume Mahali. Michael a cumpărat cea de a doua
girafă de la Grădina Zoologică Sedgwick din Wichita / Kansas, pentru suma de
15.000$.
Grădina zoologică de la ranch-ul său din Neverland Valley găzduia
elefanţi, girafe, feline, lame şi păsări exotice. Cel mai popular animal din
grădina sa zoologică era desigur, cimpanzeul său, Bubbles. În 1985, Michael l-a
salvat pe Bubbles de la un centru de cercetare al cancerului din Texas. De
atunci, Bubbles a fost unul dintre companionii favoriţi ai lui Michael. Bubbles
l-a însoţit în turneul său solo din Japonia, a fost subiectul articolelor din
presă (deşi eu nu cred că a dat vreodată vreun interviu) şi a apărut în
emisiunile TV. Cu ajutorul antrenorului Bob Dunn, cu care a locuit o perioadă,
cimpanzeul a învăţat câteva lucruri, inclusiv propria sa versiune a faimosului
moonwalk. Când mergea la baie, trăgea apa singur, îşi admira propriile poze, făcea
pe mortul, îşi mişca buzele ca şi cum ar fi vorbit şi îşi ţinea degetele exact
ca E.T., unul dintre filmele preferate ale “tatălui” său. Bubbles se alătura
bătăilor cu perne, scotea limba, bătea palma, călărea şi mergea pe role. Ca şi
Jabbar, Bubbles era şi el vedetă de cinema, apărând în filmul lui Rodney
Dangerfield, Back To School. Michael
i-a luat chiar şi un impresar pentru a-l ajuta în cariera actoricească.
Pe lângă a fi animalul de companie preferat al lui Michael,
Bubbles a fost probabil şi cel mai răsfăţat. Unele poveşti spuneau că Bubbles
ar fi avut propria cameră în casa lui Michael, altele spuneau că ar fi dormit
într-un pătuţ de bebeluş în camera lui Michael. Pariez că Bubbles dormea
probabil oriunde vroia. Oricum, Michael şi Bubbles nu au dormit în aceeaşi
cameră pe parcursul turneului din Japonia. Bubbles a avut propria lui cameră la
hotel, pe care Michael a cerut să fie re-zugrăvită, deoarece Bubbles era
sensibil la fumul de ţigară. Bubbles avea o întreagă garderobă proprie, cu
haine create special pentru el.
În ianuarie 1990, au început să circule tot felul de zvonuri
conform cărora, cimpanzeul atât de drag lui Michael ar fi murit. Răspunsul la
toate aceste speculaţii a venit de la publicistul lui Michael, Lee Solters,
care a făcut o declaraţie publică conform căreia Bubbles era în viaţă şi se
simţea foarte bine.
Un alt animal salvat de Michael a fost Ivan, o gorilă. Ivan a stat
25 din cei 28 de ani ai săi într-o cuşcă în Tacoma, în mall-ul B&I din
Washington. Un documentar televizat a agitat spiritele faţă de situaţia
maimuţei, după care câteva grădini zoologice s-au oferit să găzduiască gorila.
Oferta care s-a bucurat de cea mai mare consideraţie a venit din partea lui
Michael, care îi oferea spaţiul destinat anuimalelor de la ranch-ul său din
Neverland Valley.
O achiziţie ulterioară făcută de menajeria lui Jackson a fost un
pui de leu, care a trecut în prealabil pe la un dresor, înainte de a se alătura
camarazilor săi. Cele mai multe animale ale lui Michael erau inofensive, nu
aveau gheare şi nici venin.
Ceva mai târziu, după o experienţă neplăcută, Michael a dezvoltat
o teamă faţă de câini. Pare destul de ciudat că cineva care nu avea nici o
problemă în a lăsa un piton de 6 metri să i se încolăcească în jurul trupului
sau o tarantulă să i se plimbe pe mână, s-ar teme de un ciobănesc german. După
multe implorări a cedat şi le-a permis copiilor săi să aibe un câine.
În 1985, Joan Howard Maurer, fiica lui Stooge Moe Howard, a scris
biografia unchiului său, intitulată Curly
(Creţul). L-a rugat pe unul dintre “Creţi” şi cel mai mare fan al celor de
la Stooges să scrie Prefaţa cărţii. Anume, Michael Jackson:
Amintirile mele despre Three
Stooges şi în special despre Curly … Ei sunt
încă alături de mine şi astăzi. În copilărie, când eram acasă în Indiana, aveam
un ritual zilnic de a mă uita la televizor la Three Stooges. Toţi fraţii mei îi
iubeau atunci şi chiar mai mult, acum. Chaplin şi Stooges sunt cei mai grozavi
pentru mine – umorul lor supravieţuieşte peste generaţii. Chiar şi mamei îi
plăcea să ne vadă amuzându-ne în timp ce-i urmăream. Repetând ca trupă şi
urmărindu-i pe Stooges, acestea erau singurele momente în care eram împreună
întreaga familie.
Comedia lor m-a ajutat să mă
relaxez şi să scap de poverile vieţii. M-au influenţat atât de mult încât am
compus un cântec pentru ei.
Curly a fost favoritul meu. Fără
nici un dubiu a fost un geniu al comicului care a înţeles rolul improvizaţiilor
mai bine decât oricine. Mi-au plăcut scenele distractive şi în mod special
zgomotele amuzante, atitudinea şi maniera copilărească ale lui Curly. Ar fi
trebuit să fie mult mai apreciat decât a fost.
Când eram copil, îl imitam pe
Curly tot timpul. Mă bucura sentimentul că eram mai isteţ ca cei trei adulţi
puşi pe şotii. Le datorez atât de mult încât simt de parcă ar fi ai mei. De
aceea trebuia să scriu această secţiune a acestei cărţi.
Joan, autoarea ei, m-a întrebat
dacă m-am gândit la cât a suferit Curly atunci când a trebuit să-şi radă
podoaba capilară pentru a deveni unul dintre cei trei Stooge. Răspunsul meu a
fost că am fost sigur că a suferit şi că
sub zâmbetul său putea fi o lacrimă. Dar a fost un clown şi este de datoria
noastră, ca entertaineri, să bucurăm oamenii – să le oferim sufletele noastre
chiar dacă uneori doare.
Curly a avut ceva magic. A fost
înzestrat cu un talent divin, natural. Chiar şi atunci când nu intenţiona să fie
amuzant, era magic.
Azi, la 33 de ani după trecerea lui
în nefiinţă, Curly încă mai are legiuni de fani, pentru că la el totul era
natural. Astfel de oameni au mare priză la mase, fie ele de tineri sau bătrâni.
Îmi place totul la Curly şi aş fi
vrut să-l pot cunoaşte cu adevărat.
Mulţumesc autoarei, pentru
această carte, care îl prezinta pe Curly aşa cum era, pentru mine şi pentru
milioanele sale de fani devotaţi.
Michael Jackson
Acest Cuvânt înainte, apare pe o singură pagină a cărţii în
opoziţie cu o fotografie a lui Michael la masa de machiaj din timpul turneului
Victory, care apare şi în revista People
Extra. Printre obiectele aflate pe masă se află şi o fotografie a celor de la
Three Stooges.
Michael a realizat un tribut şi celuilalt erou de comedie pe care
l-a îndrăgit, Charlie Chaplin, pentru ziua în care s-a născut marele comedian,
celebrată în 1983. Cu această ocazie, au fost publicate câteva fotografii cu
Michael şi Samir Kamoun îmbrăcaţi asemeni lui Chaplin.
Pe lângă colecţia de desene animate şi vizionarea vechilor
pelicule cu Three Stooges, o altă pasiune a lui Michael erau cărţile şi arta. Era
un cititor avid. Citea cu regularitate Wall
Street Journal şi iubea cărţile de istorie. Atunci când mergea la
cumpărături în magazinele de cărţi cheltuia adesea mii de dolari, cumpărând
atât de multe, încât bodyguards-ii săi trebuia să revină la magazin să le
ridice cu camionul. Le-a insuflat această pasiune pentru cărţi şi copiilor săi.
A citit orice despre John Merrick şi Walt Disney. Totuşi, cartea sa favorită a rămas
Peter Pan. De multe ori s-a scris că
Michael ar juca personajul băiatului care refuză să crească, într-un film
despre Peter Pan, dar nimic nu s-a concretizat.
De când era mic, Michael a început să apreciază arta şi asta i s-a
datorat în parte Dianei Ross. Era un artist talentat în felul său, plăcându-i foarte
mult să deseneze. La vârsta de 9 ani a realizat un portret complet al lui
Charlie Chaplin, care a devenit unul din exponatele de succes la una din
licitaţiile organizate peste câteva decade. A spus o dată că îşi doreşte să
realizeze o pictură completă. Până la dispariţia sa, nu prea s-a ştiut că a
petrecut mult timp creând o colecţie de sute de milioane de dolari în studioul
său de artă secret, amenajat într-un hangar.
Dincolo de scenă, Michael a dorit să-i ajute pe cei bolnavi şi
suferinzi şi să facă lumea un loc mai bun. Eforturile sale filantropice au fost
făcute din inimă şi nu de dragul imaginii publice. I-a păsat cu adevărat de
oameni şi de planeta aceasta. Şi-a folosit popularitatea ca pe o platformă
globală pentru a împărţi mesajul pozitiv şi pentru a inspira oamenii.
Desigur, principala dragoste a lui Michael a rămas muzica. Şi
nimeni nu avea aşteptări mai mari de la el sau nu-i fixa obiective mai mari,
decât el însuşi. Înainte de lansarea albumului Thriller, Michael i-a spus LaToyei că acesta va deveni cel mai bine
vândut album al tuturor timpurilor. În timp ce lucra la albumul Bad, obiectivul lui Michael era să-l
vândă în 100 de milioane de exemplare. Îşi scrisese o notă pe care o lipise de
oglinda de la baie, pe care scria simplu: 100.000.000,
pentru a-i reaminti în permanenţă obiectivul său. Când se afla în Japonia, de
unde a dat startul turneului Bad, Michael a fost văzut purtând un ac de diamant
pe care se putea citi la fel: 100.000.000.
Michael era un perfecţionist în tot ceea ce făcea, cu atât mai
mult în munca sa. Tot timpul exersa câţiva paşi de dans, pentru a-şi intra în
formă. Nu era mulţumit până ce nu-i ieşea totul perfect atât în dans cât şi la
sesiunile de înregistrări. Ducea o idee cât de departe posibil pentru a crea
ceva nou şi diferit, în domeniul său fiind un lider şi nu un adept. Acest ţel a
fost realizat şi depăşit de foarte multe ori pe parcursul carierei sale.
Într-un interviu acordat în anul 1979, Michael a dezvăluit: Mă interesează să creez o cale şi nu să
urmez un traseu gata făcut, asta vreau să fac în viaţă – în tot ce fac.
Michael a mai spus că: Îmi place să creez
magia, să pun lucrurile laolaltă atât de neobişnuit, de neaşteptat, încât să
uluiască oamenii. Să iasă ceva la care nimeni nu se gândeşte. Aşa încât atunci
cînd oamenii vor vedea să spună ‘Whoa! Nu mă aşteptam la aşa ceva.’.
Cea mai mare bucurie a lui îşi trage seva din performanţă. Michael
a declarat revistei Ebony: Marea mea dragoste pentru ceea ce fac sunt
fanii. Îmi iubesc fanii. Când sunt acolo, în spectacol şi văd fanii care
dansează şi ţipă entuziaşti, iar noi le aducem bucuria, asta este ceea ce
iubesc cel mai mult. Şi acesta este cel mai minunat sentiment din lume.
Michael era pe cale să dăruiască încă o dată acea bucurie fanilor
săi, din momentul în care a lansat un nou arsenal de piese muzicale, clipuri-video
şi concerte pentru a continua să arate fanilor săi, “cine este rău”.
(va urma)
[1] Afecţiune cronică, genetică și ereditară, caracterizată prin
apariţia pe piele a unor pete sau a unor tumori care își au originea în ţesutul
fibros al tecilor nervilor (neurofibroame).
[2]
Rudolf Khametovich Nureyev (17
martie 1938 – 6 ianuarie 1993) -
dansator de balet şi dans modern, unul dintre cei mai celebri ai
secolului XX. Iniţial cetăţean sovietic, Nureyev a fugit în vest în 1961, în ciuda eforturilor
KGB-ului de a-l opri. Potrivit arhivelor KGB studiate de Peter Watson, Nikita
Khrushchev a semnat personal ordinul ca Nureyev să fie ucis.
[3]
Mikhail Nikolaevich Baryshnikov (27 ianuarie 1948)
– dansator, coregraf şi actor rus, adesea citat ca unul dintre cei mai mari
dansatori de balet din istorie. După un început promiţător în baletul Kirov din
Leningrad, a fugit în Canada în 1974. După un stagiu de liber profesionist
alături de mai multe companii, el s-a alăturat baletului din New York ca
dansator principal. Apoi a dansat cu Teatrul de balet American, unde a devenit
director artistic.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu