vineri, 28 septembrie 2012 1 comentarii

1984 - MICHAEL! / Capitolul 1 - Întâlnire cu Michael Jackson


MICHAEL!
by Mark Bego
(1984)
 Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

 
Cântăreţ!, Compozitor!, Actor!, Dansator!, Fenomen! Acesta este Michael Jackson!
În anul 1969 un puşti de numai 11 ani plin de energie, cu ochi mari, însufleţiţi şi o voce care putea muta munţii din loc, invadează scena muzicii. Era doar o rotiţă în mecanismul numit Jackson 5, dar vocea sa magică a fost cea care a pus stăpânire pe milioane de inimi.
Astăzi, la vârsta de 25 de ani, Michael este primul star din istorie care are patru piese în Top 10, de pe acelaşi album. Înregistrările sale s-au vândut în peste 110 milioane de exemplare – transformându-l în cel mai bun artist al timpurilor. Revista Cash Box l-a distins cu opt premii – inclusiv cu distincţia Number One Male Artist.
Este extraordinar, imperturbabil şi senzaţional – şi aceasta este povestea lui – povestea vieţii unui tânăr entartainer de mare succes a cărui stea încă străluceşte.

Prima dată când l-am întâlnit pe Michael Jackson a fost în culise la Hollywood Palace în 1969. Încă de pe atunci îţi puteai da seama de potanţialul său şi de faptul că va evolua spre statutul de mare star. Cred că atunci când cineva are „calitatea de star”, va găsi un mod de a ieşi în faţă şi exact asta a făcut Michael. Are un potenţial creativ atât de mare încât acesta a ieşit la suprafaţă de la o vârstă foarte fragedă şi continuă să evolueze. La cariera lui Michael aspiră orice artist, o carieră care urmează o progresie naturală şi permite cretivităţii sale să se dezvolte. Atâta vreme cât nu se va pierde în lumea show-biz-ului, va reuşi să rămână cu picioarele pe pământ şi va iubi ceea ce face, va putea merge mai departe şi va fi mereu frumos!
Ceea ce a scris Mark Bego în această carte este o privire atentă şi profundă în lumea lui Michael Jackson şi sper să vă placă.

Mary Wilson –Supremes
1983

APRECIERI
           
Autorul doreşte să mulţumească următorilor, pentru ajutorul şi asistenţa oferite la realizarea acestei cărţi: Bart Andrews, John Benitez, Gail Chancey, Frankie Crocker, Jack Cunningham, Ron & Betty Galella, Roger Glazer, Raymond Griffs, Elliot Hubbard, Harry haun, LaToya Jackson, Randy Jones, Jill Klein, Suzan Kressel, June Lazerus, Barbara Ligeti, Jim Lopes, Sue McDonald, Charles Moniz, Marie Morreale, John Paxton, Marisa Redanty, Kenneth Reynolds, Sherry Robb, David Stalior, Jay Schwartz, Harvey Schwartzberg, Barbara Shelley, Russel Turiak, Sarah Uman, Kelly West, Mary Wilson.
            Materialul pentru această carte a fost adunat în primul rând din interviurile personale iar informaţiile, din următoarele publicaţii: Billboard, Black Radio Exclusive, Black Stars, Cash Box, The Chicago Times, Circus, Creem, The Detroit Free Press, Entertainment Rap, High Fideluty, Interview, The Los Angeles Herald Examiner, The Los Angeles Times, Life, The New York Times, Newsweek, People, Playgirl, Rock & Soul, Rolling Stones, Seventeen, Soul, Stars & Superstars Of Black Music, Stereo Review, Teen Bag, Time, TV Movie Picture Life, US, USA Today, Variety, The Village Voice.


            INTRODUCERE

            Chiar din momentul în care a păşit pe scena muzicii în anul 1969 ca lider vocal – la numai 11 ani – al trupei Jackson 5, Michael Jackson a pus stăpânire pe inimile a milioane de fani de orice vârstă din întreaga lume, aparţinând oricărei rase şi oricărui gust muzical. Astăzi, la vârsta de 25 de ani, Michael este câştigătorul a numeroase premii, cel mai bine vândut artist, este compozitor, producător, actor şi un recunoscut şi polivalent om al show-biz-ului!
            În 1979, cu albumul său Off The Wall, vândut în 8 milioane de exemplare, Michael a fost cel dintîi artist solo cu 4 piese în Top 10 lansate de pe acelaşi album. În anul 1983, şi-a dărâmat propriul record cu 23 de milioane de exemplare vândute din albumul Thriller iar în Top 10, de pe acelaşi album, avea 6 piese zdrobitoare: Billie Jean, The Girl Is Mine, Beat It, Wanna Be Startin’ Something, Human Nature şi P.Y.T..
            Această realizare l-a transformat în cel dintîi artist solo din istoria muzicii cu 5 single-uri în Top 10 lansate de pe acelaşi album, iar Thriller a devenit albumul cel mai bine vândut din istoria oricărui artist. „Adversara” lui Michael a fost Carole King şi albumul său clasic Tapestry (1971), cu un total de 15 milioane de exemplare vândute în toată lumea. Thriller a surclasat Tapestry în toamna anului 1983. Singurele două albume care s-au vândut mai mult ca acesta au fost cele pentru muzica filmelor Saturday Night Fever şi Grease, vândute în cca. 25 milioane de exemplare. Aceste două albume conţineau însă înregistrările mai multor artişti. Deci se poate spune că Michael a reuşit să le depăşească şi pe acestea.
            Michael a fost unul dintre starurile filmului produs după piesa The Wiz, ocazie cu care şi-a petrecut timpul în compania lui Steven Spielberg şi Jane Fonda, a pălăvrăgit la telefon cu Liza Minnelli şi Adam Ant, şi-a dat întâlniri cu Tatum O’Neil, a compus piese pentru cea mai bună prietenă a sa, Diana Ross, iar Katherine Hepburn l-a vizitat în culise când a concertat la Madison Square Garden.
            Michael Jackson este recunoscut ca cel mai mare superstar al decadei, iar povestea sa este o moştenire fenomenală a talentului, muncii şi perfecţiunii creative!

            Când Diana Ross & The Supremes i-au prezentat la postul de televiziune ABC, la Hollywood Palace, în octombrie 1969, Jackson 5-mania şi ascensiunea lui Michael spre statutul de superstar au început. În următorul an, toate single-urile lor I Want You Back, ABC, The Love You Save şi I’ll Be There au ajuns numărul 1 în ambele topu-uri – Pop şi Soul şi au fost toate certificate cu platină pentru cifrele vânzărilor de peste 2 milioane!
            În 1971, Mama’s Pearl, Never Can Say Goodbye, Maybe Tomorrow şi Sugar Daddy, iar în 1972, Little Bitty Pretty One, Lookin’ Through The Windows şi Corner Of The Sky, toate au ajuns în Top 20 naţional. În 1971 Michael şi-a început şi cariera solo cu piese ca Got To Be There, I Wanna Be Where You Are, Rockin’ Robin, One Day In My Life şi succesul vândut în 2 milioane de exemplare Ben, din filmul cu acelaşi nume.
            Pe parcursul acestor ani, Michael alături de fraţii săi Jermaine, Jackie, Tito şi Marlon au apărut ca Jackson 5 în orice spectacol de televiziune major şi au jucat în propria lor reţea tv intitulată Goin’ Back To Indiana. Tot în această perioadă a debutat seria animată The Jackson Five difuzată sâmbăta de dimineaţă.
            Sub egida Motown Records şi alături de staruri precum The Supremes, The Temptations sau Stevie Wonder, ca să nominalizăm doar câţiva, Michael şi Jackson 5 au primit distincţia de a fi trupa cea mai bine vândută din istoria companiei. După nouă single-uri de top pentru Michael în postură solo şi mult mai multe alături de fraţii săi, trupa a părăsit Motown iar Jackson 5 nu mai exista. Randy, fratele cel mai mic s-a alăturat fraţilor săi atunci când s-a produs ruptura şi Michael, Tito, Jackie, Marlon şi Randy s-au mutat la Epic Records sub titulatura de The Jacksons. Jermaine a rămas la Motown ca artist solo.
            În 1976, Michael şi The Jacksons au revenit în Top 10 cu piesa de debut la Epic Records Enjoy Yourself de pe albumul The Jacksons. În 1977 au lansat cel de-al doilea album sub egida Epic Records Goin’ Places. Ambele albume au fost produse de echipa „fabricantă de succese” Gamble & Huff din Philadelphia. Dar Jackson-ii îşi doreau să poarte amprenta propriilor compoziţii şi producţii. Acest vis devine realitate în 1978 odată cu  lansarea celui mai de succes album al trupei Destiny. Piesa compusă de Michael şi de Randy – Shake Your Body (Down To The Ground) – s-a vândut în 2 milioane de exemplare şi i-a dat lui Michael entuziasmul necesar de a compune mai departe.
            În anul 1978, a fost lansat The Wiz, filmul care a marcat debutul cinematografic al lui Michael. Printre celelalte co-staruri s-au numărat Diana Ross, Richard Pryor şi Lena Horne. Proiectul i-a înlesnit prima întâlnire cu Quincy Jones.
            Ulterior, Michael a lucrat împreună cu Quincy la albumul său Off The Wall în 1979 şi Thriller în 1982, care avea să-l facă cel mai bine vândut artist!
            În 1983, cu ocazia ediţiei speciale a decernării premiilor anuale, revista Cash Box l-a distins pe Michael Jackson cu următoarele premii:
-          # 1 Male Artist
-          # 1 Pop Single (Billie Jean)
-          # 1 Male Singles Artist
-          # 1 Black Album (Thriller)
-          # 1 Pop Album (Thriller)
-          # 1 Black Male Artist
-          # 1 Black Male Singles Artist
-          # 1 Black Single (Billie Jean)
Dar acesta era doar începutul!
Urmează lansarea celui de-al doilea duet cu Paul McCartney, intitulat Say, Say, Say, şi Michael încheie anul cu un single şi un album în poziţie de Number 1 în Statele Unite. Cu Thriller, a devenit de asemenea primul artist care a început şi a încheiat anul cu acelaşi album în Top 10.
Michael a încheiat anul 1983 cu debutul în clipul său de 13 minute Thriller, considerat la acea vreme o epopee vizuală. Cu lansarea în decembrie 1983 de către Vostron Video a documentarului Making Michael Jackson’s Thriller (Realizarea Thriller-ului lui Michael Jackson), el a stabilit un nou record – cea mai mare distribuţie a unui program video original, în număr de 100.000 de exemplare. La începutul anului, în ianuarie 1984 s-a anunţat că a fost nominalizat pentru 12 premii Grammy la 10 categorii, stabilind recordul de cel mai nominalizat artist într-un an. Pe 16 ianuarie 1984, Michael a apărut la decernarea premiilor The American Music Awards, eveniment televizat, plecând acasă cu 8 premii, printre care şi cel de „Entertainer al Anului”.
Având confirmarea recentă ca Michael Jackson îşi va continua cariera în film, jucând şi ocupându-se de coloana sonoră a noii producţii clasice Peter Pan, aflată sub semnătura lui Steven Spielberg, este cât se poate de clar că preocupările sale în domeniul multi-media abia au început!
Doamnelor şi domnilor: Vi-l prezentăm pe „Michael!” şi povestea sa ....


1.     Întâlnire cu Michael Jackson

„Toţi copiii, cu excepţia unuia, au crescut.”
Astfel îşi deschide J.M. Barrie clasica poveste nemuritoare a lui Peter Pan. Cartea favorită a lui Michael.
La vârsta de 25 de ani şi în culmea carierei sale multi-media, Michael se pregăteşte pentru primul său rol principal într-un film. Cu toate că, asemeni unei furtuni a luat cu asalt toată ţara cu performanţele sale electrizante şi carismatice în prezentările video Beat It şi Billie Jean, dar şi cu prestaţia sa de la cea de a 25-a Aniversare Motown televizată, de fapt Michael este un tânăr foarte timid şi retras.
Locuieşte în Encino, California alături de cele două surori ale sale şi împreună cu părinţii, la câteva minute depărtare de Holywood. „Cred că voi muri de unul singur. Sunt atât de singur. Chiar şi acasă sunt singur. Stau în camera mea şi plâng. Este atât de greu să îţi faci prieteni şi sunt unele lucruri despre care nu poţi discuta cu părinţii. Uneori, mă plimb pe afară noaptea, sperând să găsesc pe cineva cu care să vorbesc. Dar sfârşesc prin a mă întoarce acasă.
Pentru o clipă este cântăreţul alunecos şi sexy capabil să producă emoţii şi lacrimi printre fanii săi, ca apoi să se simtă singur şi depresiv şi să nu mai ştie încotro s-o apuce. Este logic să vrei să ştii răspunsul cât se poate de clar la această întrebare: Unde se termină Michael Jackson şi unde începe Peter Pan? Asemănările lor sunt stranii!
În filmul său de debut, producţia lui Sidney Lumet The Wiz, în care a interpretat personajul Sperietorii, Michael se potrivea perfect rolului de locuitor protejat al Oraşului de Smarald din Oz. La finalul fiecărei zile de filmări trebuia să fie forţat să-şi cureţe machiajul, să se dezbrace de costum şi să iasă din lumea de basm a platoului.
Ceea ce este minunat la un film,” analizează Michael, „este faptul că poţi deveni o altă persoană. Iubesc să uit. Şi foarte mult timp, uiţi cu desăvârşire. Îmi place să port accesoriile şi costumul şi să mă privesc în oglindă. Pantalonii largi sau pantofii cu adevărat funky, o pălărie şi gata, eşti în pielea personajului. Asta înseamnă amuzament pentru mine. Şi îmi place foarte mult. Este ca o evadare. E tare. Este un mod elegant de a deveni altceva, altcineva. Nu este suficient doar să interpretezi, trebuie să crezi cu adevărat. Întotdeauna am urât termenul ‚a juca’ – să spui ‚sunt actor’. Ar trebui să fie mai mult de atât. Ar trebui să fie mai curând  ‚a crede’.”
În anul 1982, când Michael a venit la studioul de înregistrări pentru a povesti şi cânta pentru proiectul lui Quincy Jones şi Steven Spielberg, ET: The Extra-Terrestrial (E.T.: Extraterestrul), a avut de asemenea probleme în a diferenţia realitatea de ficţiune, sau mai bine zis, prefera să creadă în imaginaţie.
Dacă ar fi avut de ales, ar fi ales să rămână în acea lume fantastică din pădure alături de prietenii săi. „Asta mi-a plăcut la E.T.!”, spune Michael. „Eram acolo. A doua zi, mi-a lipsit tare mult. Am vrut să mă întorc înapoi, în acel loc din pădure în care fusesem cu o zi în urmă. Am vrut să fiu din nou acolo.
Atunci cînd s-a întâlnit cu modelul de plastic al lui E.T., creat pentru o sesiune foto de publicitate, explică: „Şi-a pus braţele în jurul meu. Părea atât de real încât am vorbit cu el, iar înainte de a pleca l-am sărutat.
Prima dată când am văzut E.T.”, spune Michael, „m-am topit pur şi simplu. A doua oară, am plâns ca un nebun. Apoi, în timp ce susţineam naraţiunea, mă simţeam de parcă eram acolo cu ei, în spatele copacilor, privind la tot ce se întâmpla.
Înainte ca proiectul să se termine, Steven Spielberg i-a spus lui Michael că „Dacă E.T. nu venea la Elliot, cu siguranţă că ar fi venit la tine!
Spielberg este de părere că, „Michael este unul dintre ultimii inocenţi în viaţă, care deţine controlul complet asupra propriei vieţi. Nu am mai văzut niciodată pe cineva ca Michael. Este copilul-vedetă emoţional. Deţine complet controlul.”, continua Steven. „Se întâmplă ca unora să le pară a fi un soi de pendul la graniţa dintre întuneric şi lumină, deşi în spatele a tot ceea ce face există multă chibzuinţă şi conştiinţă. Este foarte deştept în ceea ce priveşte cariera sa şi alegerile pe care le face. Cred cu certitudine că este un om cu două personalităţi.
Nu-mi place să recunosc asta,” spune Michael despre acest paradox, „dar înconjurat zilnic de oameni, mă simt ca un străin. Vezi tu, viaţa mea este pe scenă. Iar impresia pe care o am despre oameni este că aceştia aplaudă, ovaţionează şi aleargă după tine. În mulţime, mi-e frică. Pe scenă, mă simt în siguranţă. Dacă aş putea aş dormi pe scenă. Serios!
Din acest motiv, ori de câte ori poate, Michael îşi regenerează energia în singurătatea din lumea sa de basm. Acasă şi-a reconstruit ... Disneyland-ul! „Studiourile Disney construiesc o mulţime de scene din ‚Piraţii din Caraibe’ în holul de la intrarea în casă.”, explică el. „Vor fi şi roboţi care vorbesc şi cântă şi trag cu puşca şi dansează. Vei păşi în mijlocul acestui război fantastic cu fum, cu tunuri şi tot ce trebuie!
Continuînd să povestească despre stilul său de viaţă protejat, adaugă: „Îmi place foarte mult să citesc. Îmi plac filozofia şi istorioarele. Îmi place să fiu la curent cu ultimul best-seller în materie de cărţi. ‚The Calendar’ care însoţeşte revista ‚L.A. Times’ de dumincă este ziarul meu favorit. De acolo poţi afla tot ce se întâmplă peste tot. Am şi autorii mei preferaţi – pentru că nu citesc numai best-seller-uri. Îmi place să văd şi ce îi mai interesează pe oameni şi să fiu la curent cu lucrurile astea din domeniile lor de interes.
În fiecare duminică dansez 30 de minute fără oprire ... uneori pe propria muzică, alteori pe orice alt ritm rapid. Aşa începe ziua. De parcă aş face jogging în fiecare dumincă. Nu mănânc nimic. Doar sucuri. Cred că e grozav. Oamenii ar trebui să-şi mai cureţe organismul de toxine. Te ajută să te menţii puternic.
Există însă şi dezavantajele celebrităţii, în special atunci când vrei să ieşi în public şi să nu fii recunoscut. Michael povesteşte: „Niciodată nu m-a deranjat cu excepţia momentelor când îţi doreşti linişte. Ca atunci când mergi la cinematograf şi îţi spui ‚Nimeni nu mă va deranja deseară. Port pălărie şi ochelari şi mă voi bucura de acest film şi gata.’ Ajungi acolo şi toată lumea se uită şi se holbează la tine iar în punctul culminant, te bate cineva pe umăr pentru un autograf. Simţi că nu se mai poate.
Conform celor spuse de Diana Ross: „Petrece mult timp, prea mult timp doar cu el. Eu încerc să-l scot afară. Am închiriat un vas şi mi-am luat copiii şi pe Michael într-o croazieră. Michael este înconjurat de o mulţime de oameni, dar se teme prea mult. Şi nu ştiu de ce. Cred că i se trage din trecut.
Despre hibernarea sa auto-protectoare, Michael recunoaşte „... sunt exact ca un hemofilic care nu-şi permite să fie zgâriat sub nici o formă.
Atunci când iese din lumea lui, Michael permite trei lucruri fanteziste să-i penetreze realitatea. Primele două sunt animalele şi (ca şi în cazul lui Peter Pan) copiii. Menajeria sa personală include un şarpe boa numit Muscles pe care Michael îl prezintă explicând cu compasiune că „Şerpii sunt foarte neînţeleşi.”, un ţap numit Dl. Tibs şi o lamă numită Louie.
Sunt tare simpatici.”, spune Michael despre prietenii săi animale. „Aş vrea să pot pătrunde în lumea lor să urmăresc modul în care trăiesc. Doar să-i urmăresc.
Despre fascinaţia pentru copii, explică: „Dacă mă supăr la vreo sesiune de înregistrări, alerg pe bicicletă până la terenul şcolii, numai ca să fiu în preajma lor. Când mă întorc la studio, sunt gata să mut munţii din loc. Şi doar copiii mă fac să mă simt aşa. E ca o magie.
Ştii ce mai îmi place foarte mult?”, întreabă Michael, expunându-şi relităţii cea de a treia fantezie. „Manechinele. Cred că mi-ar place să le dau viaţă.” El îşi împarte camera cu câteva manechine în mărime naturală şi explică de ce îi plac. „Îmi place să-mi imaginez că vorbesc cu ele. Ştii ce le consider? Da, cred că voi spune. Cred că mă aflu în compania unor prieteni pe care nu i-am avut niciodată. Probabil că am doi prieteni. Şi chiar am. Statutul de entertainer nu-ţi permite să spui cine sunt prietenii tăi. Chestia asta face să fii privit într-un fel atât de diferit. Asta este.
Colecţionez şi desene animate.”, spune Michael despre o altă preocupare fantezistă a sa. „Toate chestiile marca Disney, Bugs Bunny şi variantele vechi MGM. Am mai întâlnit un singur om care are o colecţie mai mare ca a mea şi am fost surprins. Paul McCartney, el este un fanatic al desenelor animate! Ori de câte ori am fost la el acasă, ne uitam la desene animate. Când a venit la mine să lucrăm la album, am închiriat o mulţime de desene; Dumbo şi altele. E o adevărată evadare. De parcă tot ceea ce s-ar întâmpla în prezent, se petrece undeva într-un oraş îndepărtat, iar tu trăieşti în lumea de pe ecran.

Magia vine uşor dacă îţi pui sufletul în ea.”, declară el, afirmând că este persoana perfect capabilă să întruchipeze cea din urmă reîncarnare a lui Peter Pan.
Noi, oamenii putem zbura.”, continuă el. „Doar că nu ştim cum să gândim corect şi să levităm.
Îl iubesc pe Steven.”, spune el despre regizorul Spielberg. „Aş putea spune că Steven este regizorul meu preferat şi că va rămâne în atenţia publicului multă vreme graţie calităţilor sale. Întotdeauna mi-am dorit să fac filme, muzicale, să joc în ele, să fac coregrafie pentru ele. Asta este dragostea mea eternă. Jane Fonda îmi este o bună prietenă şi vorbim mult despre actorie. Este una dintre cele mai mari artiste de vârsta ei. Ea, Vivien Leigh, Bette Davis, Katherine Hepburn şi Cicely Tyson. Am primit multe oferte bune de când am făcut The Wiz. Mi s-a propus să fac ‚ A Chorus Line[1]’-  ecranizarea spectacolului de pe Broadway - şi ‚Mr. Bojangles[2]’, viaţa lui Bill Robinson.
Camera mea este plină de scenarii şi oferte. Şi multe dintre ele sunt idei foarte bune. Dar eu am în minte tipul de persoană cu care mi-ar place să lucrez şi încerc să mă asigur că fac ceea ce trebuie. Pur şi simplu nu vreau să fac vreo greşeală.”
Ecranizarea mult premiatei piese de teatru despre ‚ţiganii’ de pe Broadway – A Chorus Line – a fost discutată în cercurile hollywood-iene încă de la deschiderea spectacolului în New York, în 1975. Acum este cel mai jucat spectacol din istoria Broadway-ului! În 1978, după ce a fost lansat The Wiz, conform relatărilor, Sidney Lumet i-a oferit lui Michael rolul Paul în versiunea ecranizată a piesei respective, rol interpretat de Sammy Williams pe Broadway. Scenariul trata căutarea de personaje pentru spectacole. Trecând printr-o audiţie intensă, pretendenţii la roluri îşi exteriorizau propriile speranţe, temeri şi nesiguranţa. În spectacol, personajul Paul mărturiseşte, ca parte a propriei analize, că este gay.
La acea vreme, Michael i-a spus editorialistei hollywood-iene Marilyn Beck: „Mi-ar place foarte mult, dar dacă o fac, oamenii ar face o legătură între mine şi personaj. Datorită vocii mele, unii cred deja că sunt în felul acela – homo. Cu toate că nu sunt deloc. Este vorba doar de bârfă, ceea ce nu este important. Singurul lucru care contează este să fac doar ceea ce vreau să fac – să interpretez, să cânt şi să dansez.
Jane Fonda a fost prima care l-a conectat pe Michael cu ‚Peter Pan’. Atunci când Michael a vizitat-o pe platoul de filmare de la On Golden Pond (Pe heleşteul auriu), el s-a împrietenit cu Henry Fonda. Jane a observat că „Tata era la fel de conştient de sine şi tare timid în viaţa de zi cu zi. Se simţea cu adevărat confortabil doar atunci când era în spatele unui personaj. Atunci se putea elibera de el însuşi, când era altcineva. Michael seamănă foarte mult cu el. Într-un fel, Michael îmi aminteşte de experienţele triste ale vieţii.”, continuă Jane. „Este o persoană extrem de fragilă. Şi cred că pe măsură ce înaintezi în vârstă, este tot mai greu să stabileşti legături cu oamenii, ceea ce este mult mai îngrijorător decât faptul că îmbătrâneşti.
Îmi amintesc că eram împreună cu el în maşină, într-o zi şi am spus ‚Doamne, Michael! Mi-aş dori să găsesc un film pe care să-l pot produce pentru tine.’ Şi brusc am ştiut şi am spus ‚Ştiu ce trebuie să faci. Peter Pan.’ Lacrimile au năvălit în ochii lui şi a spus cu acea ferocitate ‚De ce spui asta?’, ‚Pentru că îmi dau seama că tu eşti Peter Pan.’ A început să plângă şi a spus ‚Ştii, pe toţi pereţii camerei mele sunt imagini cu Peter Pan, am citit absolut tot ce a scris Barrie. Dar mă identific în totalitate cu Peter Pan, băiatul pierdut în Ţara de Nicăieri.’ Ah, parcă îl vedeam conducând copiii pierduţi într-o lume fantastică şi magică. Din Gary, direct la Barrie!”, exclamă Jane.
În iunie 1983, se confirmase deja că Michael va juca în Peter Pan, dar era încă neclar cine va fi producătorul. Steven Spielberg, Francis Ford Coppola sau Jane Fonda, pentru că toţi trei erau decişi să-l facă ... încă se mai lucra la asta.
Cum reacţionează Michael faţă de imaginea sa „schizofrenică”? „Nu mă supăr.”, spune el. „Simt că sunt Peter Pan la fel de bine ca Methusaleh; şi simt că sunt copil!” Fereşte-te Căpitane Hook .... că vine Michael Jackson!
Oricum, nu mai era mult până ce lumea plină de farmec a show-biz-ului să se apropie ca Ţara de Nicăieri (Never-Neverland) de băieţelul din Gary, Indiana. Dar haideţi să ne întoarcem înapoi, la începutul începutului, când trupa Jackson 5 învăţa într-o şcoală dintr-un oraş de lângă Lacul Michigan şi deschidea calea ce urma să îl conducă pe tânărul Michael Joseph Jackson către culmile statutului de star internaţional.... 

(va urma)


[1] Spectacol muzical despre dansatorii (ţigani) de pe Broadway (1975)
[2] Bill "Bojangles" Robinson – dansator american de step, actor de scenă şi film (n. Mai 25, 1878 – d. Noiembrie 25, 1949)
 
;