1984 - MICHAEL! / Capitolul 5 – Jackson 5 devine The Jacksons

MICHAEL!

by Mark Bego

(1984)

 Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

 

 

JACKSON 5 DEVINE THE JACKSONS

 

 

În martie 1976, când s-a decis ca Jackson 5 să nu mai semneze contractul cu Motown, au renunţat nu numai la numele trupei, dar şi la unul dintre membrii săi: Jermaine. Joe Jackson a decis că băieţii lui au nevoie de ceva nou pentru a continua să-şi îmbunătăţească creativitatea. Iar noutatea consta în găsirea unei noi companii de înregistrări. Motown nu le-a permis niciodată să susţină ei înşişi secţiunea instrumentală în sesiunile de înregistrări, nici să-şi aleagă proprii producători sau piese şi nici să-şi înregistreze propriile compoziţii.

Dintre toate ofertele pe care le-a studiat Joe Jackson, CBS Records le-a făcut cea mai bună propunere. Decizia finală a luat-o Joe, fără să-şi consulte fiii.

După cele spuse de Jermaine, „M-am întors acasă de la pescuit, unde fusesem împreună cu prietenul meu Barry White. Tata m-a sunat şi mi-a cerut să vin la el fără Hazel. Mi-am dat seama că se petrece ceva. Ea, este o persoană foarte puternică şi mi-a pus o mulţime de întrebări. Eram sigur că tata era convins că mă poate determina să fac ce vroia el dacă ea nu era de faţă.”

Jermaine îşi aminteşte confruntarea cu tatăl său: „Am intrat în camera lui şi pe pat se aflau contractele cu CBS. Atunci a fost prima dată când am aflat despre asta. A fost cel mai crud lucru, felul în care am aflat. Pentru că eram căsătorit cu Hazel, credeau că nu mai pot avea încredere în mine, aşa că nu mi-au spus nimic. Toţi ceilalţi îşi semnaseră contractele. Tata l-a ridicat pe al meu şi mi-a spus ‚Semnează-l!’, iar eu am spus ‚Nu.’.”

Acesta a fost momentul în care a început infama rivalitate. „Bineînţeles că fraţii mei au crezut că i-am trădat.”, continuă Jermaine. „Drept urmare s-au supărat pe mine. Tata a făcut câteva declaraţii nebuneşti cum că în venele mele curge sângele lui şi nu cel al lui Berry Gordy. Mama m-a întrebat ce s-a întâmplat cu mine şi de ce am făcut ceea ce am făcut. A fost o perioadă brutală pentru mine. Am fost deschis oricărei discuţii cu ei”, explică Jermaine. „dar aveam şi eu mândria mea. Nu au vrut să discute cu mine. De ce să mai continui să-i sun, dacă ei nu vroiau să vorbească cu mine? Nu mi-au înţeles motivele. Eu am fost drăguţ cu ei, chiar dacă nu m-au înţeles. Aşa sunt eu. A fost greu să spun Nu. A fost ca şi cum îmi trădam familia. După asta l-am sunat pe Berry Gordy. El tocmai se întorcea cu fiul său de la festivitatea de absolvire, de la liceul din Beverly Hills. I-am spus că fraţii mei au semnat cu CBS. La început a tăcut apoi a spus: ‚Dar tu?’, iar eu i-am spus ‚Fraţii mei au plecat pentru că simt că Motown ar avea probleme. Eu însă vreau să rămân şi să ajut la rezolvarea acestor probleme.’ Chestia asta chiar a însemnat foarte mult pentru el. Dar am simţit cu adevărat că oricât de mult a însemnat pentru el, pentru mine era ca şi cum m-am înstrăinat de fraţii mei şi de tatăl meu, pentru multă vreme de atunci încolo.”

Conform celor spuse de Jermaine, lucrurile s-au schimbat: „Ştii, atunci când ne-am mutat în California, am trăit cu toţii într-o casă cu adevărat mare. Fiecare dintre noi avea camera lui, propriul televizor .... dar casa aceea nu mai era caldă, pentru că fiecare se retrăgea în camera lui, în loc să fim împreună. Casa din Gary avea numai două dormitoare. Părinţii mei dormeau într-unul, iar noi dormeam în altul. Dar acolo exista o apropiere, o căldură de care îmi amintesc. Pentru mine, lucruri mărunte ca acesta au o mai mare însemnătate.

Oamenii au spus că motivul pentru care am rămas la Motown s-a datorat faptului că m-am căsătorit cu fiica lui Berry Gordy, dar nu este adevărat. Pentru mine contează mai mult loialitatea. Eu cred cu tărie că celor de la Motown chiar le-a păsat de noi. Au avut grijă de noi, ne-au mutat din Gary într-o casă mare din Hollywood, ne-au trimis la cele mai bune şcoli, ne-au cizelat, ne-au învăţat cum să ne purtăm, cum să vorbim cu gazdele unui spectacol şi într-un spectacol. Nici o altă companie nu a făcut aşa ceva. De fapt, cred că felul în care au acţionat fraţii mei, i-au rănit pe cei de la Motown. Şi-au dat tot interesul în pregătirea trupelor şi transformarea lor în adevăraţi artişti. Atunci când apar alte companii care oferă oamenilor mai mulţi bani, aceştia pleacă uitând de tot timpul şi efortul care s-au depus pentru modelarea lor. Dar acest efort înseamnă ceva pentru mine. Şi-au manifestat dorinţa de a investi în noi de când eram nişte copii ... şi am avut succes după succes şi am vândut înregistrări de milioane şi milioane. Şi dintr-o dată,” continuă el, „totul pare diferit. Este adevărat că Motown a avut ceva probleme şi şi-a reorganizat staff-ul, iar noi nu am mai vândut ca pe vremuri. Aşa că tata a simţit că este momentul să-i părăsească. Am crezut că este mai apropiat de Berry Gordy şi că încearcă să găsească o soluţie să-l ajute, dar nu era aşa. Ceea ce am aflat ulterior, a fost că au plecat. Iar eu eram principalul vinovat.”, spune Jermaine despre problema pe care a avut-o cu familia sa. Oricum, el recunoaşte că „după o vreme au fost dispuşi să mă asculte. Au spus că nu eu i-am trădat. Ne-am dat seama cu toţii că ranchiuna este o prostie. Chestia aia despre timpul care vindecă rănile, s-a aplicat din plin în acest caz.”

Cu toate acestea, în 1976, în mijlocul neînţelegerilor cu familia, Jermaine a semnat cu Motown Records ca artist solo, în vreme ce fraţii săi, Michael, Jackie, Tito, Marlon şi Randy au semnat sub titulatura The Jacksons cu divizia de înregistrări a CBS, cunoscută sub numele de EPIC Records.

„Nu am regretat niciodată hotărârea pe care am luat-o atunci.”, recunoaşte Jermaine. „Dar lucrurile au fost grele pentru mine. Parcă se grăbeau (familia sa) să se ia la întrecere cu mine, să dovedească că am luat o decizie proastă şi la început nici nu mai vroiam să cânt. Însă Berry mi-a spus că sunt o mulţime de oameni care încă mă plac şi că ar trebui să muncesc din greu să dovedesc ceea ce pot. Apoi, odată ce am început pe cont propriu şi am câştigat respectul fraţilor mei, au început şi ei să mă sune şi să mă viziteze. Şi au încetat să mai vorbească atât de mult despre ruptură.”

Primul album solo al lui Jermaine, după ruptură, s-a intitulat My Name Is Jermaine. Albumul a fost produs de diverşi producători, iar Berry Gordy l-a credit din poziţia de producător executiv. Jermaine a lansat un singur single în acel an, piesa de succes Let’s Be Young Tonight. Pe album, dacă eşti atent la fundal, o poţi auzi pe Thelma Houston susţinând acompaniamentul vocal pe ritm de gospel. Let’s Be Young Tonight a fost un succes de top 20 pentru Jermaine.

Între timp, la CBS, fraţii săi se pregăteau să intre în studioul de înregistrări pentru primul lor album sub noua titulatură – The Jacksons. La vremea aceea reflectau la mişcarea pe care tocmai o făcuseră. Jackie spune că „Am învăţat mult despre industria muzicală cât am fost la Motown. Ei ştiu cum să contruiască o trupă, cum să o promoveze, cum să o ridice în top. Am vândut o mulţime de înregistrări cu ei.”

„Nu numai asta”, adaugă Michael, „Au avut grijă să dezvolte imaginea fiecăruia dintre noi, individual. De exemplu, lui Tito îi plac maşinile şi mecanica, lui Jackie îi place să joace baschet, iar eu desenez. În cazul altor trupe, cunoşti numele trupei dar nu ştii nimic despre membrii săi. Ori acest lucru a fost de mare importanţă pentru noi.”

Cu toate că au părăsit compania, Joe Jackson recunoaşte: „Motown a dus trupa peste graniţele ţării şi ăsta este un lucru important. Sunt multe trupe mari în Statele Unite care nu sunt atât de cunoscute în lume aşa cum suntem noi.”

Conform lui Tito: „Contractul nostru cu Motown nu a fost peste standarde comparativ cu alte trupe de acelaşi statut cu noi, la acea vreme. Dar am simţit că a venit timpul pentru un contract mai bun, să mergem mai departe. Compania care ne-a făcut cea mai bună ofertă a fost CBS. Avem libertatea de a publica, scrie şi produce propriile piese. Asta este ceea ce căutam, iar CBS ne-a oferit.”

Primul album al trupei The Jacksons sub egida CBS, s-a intitulat pur şi simplu The Jacksons. Producătorii executivi şi coordonatorii albumui erau renumiţii Kenny Gamble şi Leon Huff din Philadelphia. Succesele cele mai mari semnate Gamble & Huff de la acel moment includ I Love Music şi Love Train ale lui O’Jays, Don’t Leave This Way al lui Harold Melvin & The Blue Notes, I’ll Always Love My Mama al celor de la Intruders, Dirty Ol’ Man al celor de la Three Degrees. Gamble & Huff aveau ceea ce se numeşte „etichetă personalizată” distribuită de CBS ca Philadelphia International Records. Drept urmare, albumul The Jacksons conţine ambele logo-uri aparţinând lui Epic şi Philadelphia International şi a fost certificat ca disc de aur.

După cele spuse de Michael, el era foarte încântat că lucrează cu Gamble & Huff în studio: „E foarte amuzant să lucrezi cu Kenny Gamble şi Leon Huff. Sunt producători şi compozitori de marcă. Îşi cunosc bine meseria. Au dovedit cât sunt de grozavi. E suficient doar să priveşti în urmă la toate piesele de succes pe care le au. Ies de la sine. Cu siguranţă compozitorii au un stil anume, e greu să nu vezi asta, însă aceştia sunt producători artistici de masă. Ori Gamble & Huff, nu cred să se înscrie în această categorie. Când au scris melodiile pentru albumul nostru, au plecat în munţi într-un trailer şi au stat acolo cam o săptămână. A fost un proiect special pentru ei! ”

Un alt vârf atins în 1976 l-a constituit seria de varietăţi pentru televiziune difuzată de CBS, în care apărea Michael alături de fraţii lui. Spectacolul intitulat The Jacksons îi înfăţişa interpretând muzică şi jucând în scenete satirice alături de invitaţi ca Tim Conway şi Redd Foxx.

Primul single al trupei The Jacksons lansat sub egida CBS a fost hit-ul Enjoy Yourself, vândut în milioane de exemplare. A ajuns pe locul 2 în octombrie 1976 şi a fost compus de Gamble & Huff, ca şi cel de-al doilea single, ajuns pe locul 6 în aprilie 1977.

Unul dintre apectele cele mai semnificative ale celui dintîi album al lor cu CBS a fost acela că pentru prima dată în cariera lor au avut ocazia de a interpreta propriile lor compoziţii. Michael a compus balada de jazz Blues Away şi împreună cu Tito Style Of Life. Pentru aceste două piese The Jacksons au semnat în calitate de co-producători alături de Gumble &Huff şi asociaţii lor Gene McFadden, John Whitehead şi Dexter Wansel. (McFadden & Whitehead sunt cunoscuţi pentru piesa lor number 1 din 1979 Ain’t No Stoppin’ Us Now)

Cel de-al doilea album al trupei The Jacksons a fost lansat în 1977 şi s-a intitulat Goin’ Places. A fost produs tot de Gumble & Huff şi Compania. Ca şi precedentul, Goin’ Places conţine două piese compuse de băieţi: Different Kind Of Lady şi Do What You Wanna. Pentru acestea au semnat în exclusivitate Michael şi fraţii în calitate de producători. În acest fel se îndreptau treptat spre compunerea şi producerea propriilor piese. Odată cu acest album, participarea lor s-a extins, în sensul că la sesiunea de înregistrări a LP-ului, Tito a cântat la chitară, iar Randy la congas.

Unul din cele mai înalte vârfuri atinse de The Jacksons în 1977, a fost apariţia în faţa reginei Elisabeta a II-a. Ei au concertat în mai la Kings Hall din Galsgow, Scoţia cu ocazia jubileului de argint al perechii regale. Pe 22 aprilie 1977, în New York Post se puteau citi următoarele: „Trupa este entuziasmată de oportunitatea de a performa în faţa regalităţii .... şi au expediat copii ale noului album membrilor familiei regale pentru ca aceştia să poată cânta o dată cu ei.” Ei da, este adevărat, până şi familia regală a Angliei asculta muzica lui Michael Jackson!

De pe acest album au fost lansate două single-uri, melodia care poartă şi numele albumui şi Find Me A Girl. Goin’ Places a atins locul 8, iar Find Me A Girl locul 38.

Anul 1978 a reprezentat un punct de cotitură major pentru The Jacksons. Pentru prima dată în lunga şi ilustra lor carieră erau responsabili pentru toate aspectele ce priveau cel de-al treilea album sub egida CBS, intitulat Destiny. A atins un asemenea succes încât a fost certificat cu platină pentru vânzările de un milion de exemplare. Cel dintîi single lansat de pe acest album a fost o compiziţie aparţinând lui Michael şi care a ajuns pe locul 3. Cel de-al doilea single lansat – Shake Your Body (Down To The Ground) – a fost scris de Michael şi de Randy şi a  fost certificat cu platină pentru vânzări de 2 milioane de exemplare.

Lui Michael i-a plăcut în mod special să lucreze la Destiny, atât la înregistrări cât şi în producţie. „Sunetul ăsta se potriveşte exact pentru noi.”, a spus el. „Până la acest album aveam prea mult din stitlul artiştilor lui Gamble & Huff. Mie nu îmi place să copiez. Îmi place să fiu original.

Mi-a făcut o reală plăcere să compun piesele. Este un alt mod de exprimare proprie pe care nu l-am avut niciodată când eram la Motown. Şi atunci compuneam piese, dar nu ne era permis niciodată să le includem pe albume. Cei mai mulţi dintre oameni credeau că eu sau fraţii mei nu putem face altceva decât să cântăm şi să dansăm. Ori acum putem demonstra că nu este doar atât. Ne-ar place să producem şi alte acte artistice.”

Tito spune: „Am tot scris cântece împreună, piese pe care le ţineam în arhiva personală. Prima dată când am prezentat publicului materialele noastre a fost începând cu primul album produs cu CBS. Apoi au urmat două piese pe cel de-al doilea album, iar acum iată, întregul album conţine piesele noastre!”

Pe acelaşi subiect, Marlon adaugă: „Avem o mulţime de materiale, mai multe decât puteam folosi pe un album aşa că, le vom folosi pentru următorul!”

Jackie spune: „Sau poate putem face în aşa fel încât să controlăm acest lucru. Am facut-o cu acest album. Să continuăm să compunem şi să ne auto-controlăm.”

Conform celor spuse de Michael, căruia chiar i-a făcut plăcere să compună cu fraţii săi: „E mult mai uşor să compui aşa. Fiecare are alt punct de vedere şi ceva de adăugat.”

„Şi desigur, trebuie să ai şi starea de spirit necesară!”, explică Tito. „Nu poţi să spui pur şi simplu ‚O să scriu un cântec.’, te aşezi şi îl scrii. De exemplu poate Jackie şi Marlon nu înţeleg unde vrem noi să ajungem aşa că mai întâi, trebuie ca eu şi Michael sau Randy să lucrăm.”

Despre experienţa producţiei, Marlon spune: „Când am mixat albumul, mulţi se gândeau care dintre noi va manevra butoanele mesei de mixaj. Dar i-am surprins pe toţi. I-am trimis pe Tito şi pe Michael înăuntru la mixare, iar noi, ceilalţi am stat afară şi am aşteptat până ce au terminat ei. Apoi, ‚urechile proaspete’ au venit înăuntru şi au ascultat rezultatul, pentru că odată ce auzi acelaşi sunet de multe ori, e posibil să-ţi scape ceva. Următorul cântec, l-a mixat altcineva şi tot aşa prin rotaţie.”

După Destiny, Michael s-a confesat în privinţa procesului de producţie: „Îmi place şi dacă îmi place mie, ştiu că şi lor (publicului) le va place. Voi ţine pasul cu cântecele şi cu timpul. Simt că ştim ce va urma.”

Vorbind despre schimbările petrecute de la plecarea lor de la Motown, Michael reflectează: „Chiar de când am început, cei apropiaţi nouă au încercat să se asigure că nu vom deveni vanitoşi. Eu însă nu cred că aş putea fi aşa, chiar dacă nu m-ar observa cineva. O lume întreagă se concentrează pe ego-uri şi indiferent de ceea ce faci tu, ei sunt convinşi că ai o personalitate puternică. Încerc să fiu cât se poate de drăguţ, încât unii copii încă mai îmi spun: ‚Ce este în neregulă cu tine, ai impresia că eşti prea bun pentru noi.’ Încerci să faci lucrurile cum trebuie faţă de oameni şi totuşi sunt cazuri când îţi iese pe dos.

Parcă ne-ar fi ruşine să fim maturi dar să facem ce fac copiii. Noi trebuia să repetăm în fiecare zi după ce veneam de la şcoală, atunci când ceilalţi copii ieşeau afară, la joacă. Uneori auzeam toată distracţia şi hărmălaia de afară, la care niciodată nu puteam lua parte. Ne-a lipsit acel ‚ne daţi ori nu ne daţi’ (de Halloween) sau jocul de fotbal şi restul. Desigur că am avut din abundenţă ceea ce alţi copii nu aveau, dar toate aceste lucruri au necesitat sacrificii din partea noastră.”

Aici a fost Michael în anul 1977, la vârsta de 19 ani, petrecându-şi anii adolescenţei într-un „glob de sticlă”. La vârsta la care cei mai mulţi dintre copii duc o viaţă liberă şi lipsită de griji, îşi găsesc independenţa şi descoperă ce înseamnă viaţa, Michael era închis în lumea lui strâmtă. Toate acestea şi-au pus amprenta câţiva ani mai târziu, în anii ’80, când încă mai încerca să iasă din aceată existenţă supra-protectoare.

„Ştiu că sunt diferit faţă de majoritatea tinerilor de vârsta mea,” recunoaşte Michael, „dar asta se întâmplă pentru că am văzut atât de multe şi am făcut multe. Am fost crescut în industria asta. Am început să cânt de când aveam 5 ani. Dar simt, cred că Dumnezeu a creat anumiţi oameni pentru a face anumite lucruri. Am fost aleşi să facem asta. Avem talent – şi nu o spun lipsit de modestie, ci cu bucurie – am fost aleşi să distrăm, să aducem bucurie publicului!”

Singurii oameni în preajma cărora Michael se simte în largul său sunt prietenii săi din domeniul show-biz-ului. La vremea aceea se vorbea mult despre persoana cu care se întâlnea Michael. De câteva ori a ieşit cu actriţa Stephanie Mills, care făcea parte din distribuţia piesei de teatru The Wiz de pe Broadway şi cu actriţa de film Tatum O’Neal.

1977 - with Stephanie Mills                 1979 - with Tatum O'Neal                                                             

„Am ieşit cu ea de câteva ori – sau ea a ieşit cu mine – ce mai contează. Am mai întânit-o când Paul McCartney a dat o petrecere pe vasul Queen Mary. Era acolo şi am stat puţin de vorbă. Apoi, au trecut vreo doi ani până să o văd din nou, iar asta s-a întâmplat la un club numit Roxy, de pe Bulevardul Sunset. Am vorbit, am vorbit şi iar am vorbit. În ziua următoare, m-a invitat la casa lui Hugh Hefner să ne uităm la o casetă video – era filmul Roots. La un moment dat s-a plictisit, am ieşit afară şi ne-am băgat în jacuzzi. Nu eram dezbrăcaţi cum spune lumea. Amândoi aveam costume de baie şi ne simţeam bine unul în compania celuilalt. Asta a fost. Este o prietenă şi ne vedem ocazional.”

Tot în 1977 circulau tot felul de zvonuri ridicole despre viaţa sexuală a lui Michael. Una dintre aceste bârfe nebuneşti pretindea că Michael îşi va face operaţie de schimbare de sex şi că se află într-o relaţie amoroasă cu Clifton Davis, compozitorul piesei Never Can Say Goodbye. Michael a negat categoric afirmaţia respectivă pe 12 septembrie 1977 în revista Soul: „Cu ceva vreme în urmă am fost la Palatul Cezar, iar Clifton Davis era şi el acolo cu Leslie Uggams. Eu am fost împreună cu Diana Ross. O ţineam de mână pe Diana, iar Clifton o ţinea pe Leslie. Era momentul ideal pentru reporteri să facă poze iar apoi să le retuşeze, aşa încât să pară că eu şi Clifton ne ţinem de mîini. Îţi poţi imagina că aceste reviste au mers până acolo, încât au scris că noi doi ne-am căsătorit? Nu-mi vine să cred! Clifton a venit la mine şi mi-a spus ‚Michael! Nu eşti fată!’, ‚Omule, eşti nebun!’, i-am replicat eu. Mi-a spus că a fost atât de supărat de zvonurile respective încât şi-a pus avocaţii în mişcare. Aceştia au pus sub urmărire toate revistele care vorbesc despre asta. Nu ar trebui să publice astfel de materiale. Ştiu foarte bine că nu este adevărat. Nu l-am mai văzut pe Clifton de foarte mult timp iar ei spun că ’ies’ cu el. E o nebunie!

Oamenii fabrică astfel de poveşti pentru că nu au altceva mai bun de  făcut.”, a continuat el. „Unii oameni, din pricina unor zvonuri ca acesta, ajung să aibe căderi nervoase sau alte chestii de genul acesta. Dacă aş lăsa astfel de lucruri să mă atingă, n-aş face decât să arăt că sunt slab. Ştiu că nu sunt adevărate, aşa că nu mă deranjează. Sunt sigur că avem o mulţime de fani care sunt gay, iar acest lucru nu mă deranjează absolut deloc. Dar eu nu sunt gay. Chiar nu ştiu de ce oamenii spun astfel de lucruri.

Admiratorii mei sunt întâlnirile mele. Zilnic stau la porţile noastre iar eu ies să le semnez autografe.”

Deşi locuinţa Jackson-ilor este păzită şi de câini şi este împrejmuită de un gard înalt, sunt destui fanatici care penetrează sanctuarul. Michael îşi aminteşte: „O doamnă a sărit poarta. A intrat în casă şi s-a aşezat în living.’M-a trimis Dumnezeu.’ spunea ea. O altă familie a intrat şi a făcut turul casei, iar noi nici măcar nu am ştiut până ce nu ne-a spus sora mai mică. Noi eram cu toţii în studioul de înregistrări şi habar nu aveam ce se întâmplă în casă.  Uneori fanii ne pun întrebări de-a dreptul ciudate. Unii au senzaţia că nici nu eşti real. Unul m-a întrebat odată, în faţa tuturor dacă folosesc baia. Am fost atât de jenat încât nici nu mai ştiam ce să spun.

Cea mai mare parte din timp, nu sunt niciodată singur. Poate că vreau să mă plimb sau să mă sui într-un copac, dar tot ce faci apare la televizor sau în presă. Când suntem în turneu, înconjuraţi de atâţia fani, nu poţi sta nici măcar în lobby-ul hotelului. Aşa că îţi petreci ziua stând în cameră. Când eşti performer, oamenii vor totul. Dacă vor o şuviţă din părul tău dărâmă baricadele. Au fost oameni striviţi la concertele noastre. Odată, la un magazin de muzică din San Francisco, au apărut peste o mie de copii care au spart geamurile. O fată a fost tăiată la gât, un băiat s-a tăiat la mână. I-a luat ambulanţa şi încă au probleme!”

Pentru a scăpa de efectele presiunii vieţii publice, Michael s-a concentrat pe latura spirituală. „Ştiinţa este uneori o prostie.”, spune el. „Soarele a fost acolo sus de milioane de ani – ce îl ţine agăţat acolo? Nu-mi pasă câte explicaţii ştiinţifice mi se dau, nu sunt suficient de profunde pentru mine. Călătorind atât de mult prin lume, ştiu că trebuie să existe un Dumnezeu. Am văzut atâtea. Am fost în cele mai sărace case, dar şi în cele mai bogate. Uneori aş vrea să iau în braţe toţi copiii lumii ... pe cuvânt! În Phillipine şi în Africa, oamenii trăiesc în case de carton, pe care le ia vântul. E foarte trist.”

În ceea ce priveşte subiectul marijuana, Michael neagă ca ar fi încercat aşa ceva până acum. „Nu am încercat niciodată în viaţa mea şi nici nu vreau să încerc. Niciodată nu am încercat astfel de lucruri.”, insistă el. „Mi s-au oferit. Nu mă interesează. Sunt fericit aşa cum sunt acum. Nici măcar nu îmi place cuvîntul ‚euforic’. Dacă vreau să-mi eliberez mintea, fac o plimbare pe plajă, citesc o carte bună sau scriu un cântec. Sau îmi petrec timpul cu copiii, ceea ce îmi place foarte mult.”

Şi pe scenă lucrurile s-au schimbat pentru Michael. „Din primul moment în care am început să cântăm împreună, Jermaine s-a aflat într-un anumit loc pe scenă, lângă mine. Şi dintr-o dată, a dispărut. Am simţit multă vreme goliciunea acelui loc. Acum, Marlon cântă pasajele lui Jermaine. Încă încerc să mă obişnuiesc cu schimbarea.”

În 1976, când a fost lansat cel dintîi album al trupei The Jacksons, Motown a lansat ultimul album Jackson 5. Acesta conţine material nou şi nelansat. Albumul se numeşte Joyful Jukebox Music şi poartă titulatura The Jackson 5 Featuring Michael Jackson. Piesa care dă titlul albumului este o piesă pop care ar fi putut fi un mare succes, dar nu s-a întâmplat aşa. Albumul mai conţine o piesă orchestrală biografică numită We’re Here To Entertain You. Melodia debutează cu Michael cântând despre el şi fraţii săi care învaţă să performeze înainte de a învăţa să meargă. Piesa este una de putere de pe acest album. Joyful Jukebox Music nu este un album incredibil de bun, dar conţine câteva piese foarte bune cu sunetul trupei Jackson 5 şi poate fi considerat de colecţie pentru orice fan.

„Joyful Jukebox Music nu a ajuns nici măcar în topuri.”, comentează Michael. „Nu cred că Motown l-a promovat prea puternic. La Epic nu suntem deloc limitaţi. La Motown, muzica noastră trebuia compusă de anumiţi oameni. Producătorii au fost o altă problemă. Pe albumul ‚Dancing Machine’ de exemplu, am folosit câţiva producători deşi noi vroiam doar unul singur. Aşa au vrut ei, să facem cum vor ei şi ne-am trezit cu o grămadă de sunete diferite pe un singur album. Motivul? Prea mulţi producători pentru un singur album. Nu a fost cea mai fericită idee!”

Pentru a eclipsa toate re-„împachetările” lor, tot în 1976, Motown a lansat pachetul Jackson Five ‚greatest hits’ ultimate şi The Jackson Five ‚Anthology’ – trei seturi de înregistrări care au purtat trupa în poziţii de succes în clasamente, începând din 1969 cu I Want You Back şi până în 1975 cu Forever Come Today. A şasea faţă a LP-ului conţine un booklet integral color iar pe coperţi sunt imagini din toate ipostazele trupei. De aemenea, au fost incluse şi piesele de succes din carierele solo ale lui Michael şi Jermaine. Anthology a fost cel de-al 14-lea album al celor de la Jackson 5 lansat sub egida Motown.

„Mă văd pe mine însumi ca pe un interpret de balade.”, explica Michael la vremea când au fost lansate aceste înregistrări. „Îmi plac şi piesele rapide dar îmi plac mai mult baladele. Parcă văd cum mi se deschide ceva nou.” În ceea ce priveşte vizibilitatea sa ridicată în cadrul trupei, el continuă: „Am fost mereu în faţă când am cântat şi multă lume mă cunoaşte din acest motiv. Am fost mereu în faţă şi toţi vroiau să ştie cine este persoana. Motown a decis să ia avantajul asupra mea cu albumele solo. Depinde de public. E ca un vot, ei decid dacă te aleg sau nu. Am călătorit mult în lume şi dacă nu cântam ‚Ben’ o luau cu toţii razna. Nu mi-a venit să cred cât de mare e piesa asta. Nu am mai făcut un album solo de mult timp, dar voi mai face câteva.”

(va urma)

1984 - MICHAEL! / Capitolul 4 – Michael Jackson solo

MICHAEL!

by Mark Bego

(1984)

 Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

MICHAEL JACKSON SOLO

Albumul solo de debut al lui Michael - Got To Be There – a fost fără nici un dubiu, cel mai bun album de la acea dată. Lansat pe 24 ianuarie 1972, a înregistrat un succes imediat. Produs tot de Hal Davis şi Corporaţia, a surprins cele mai bune aspecte ale albumelor precedente semnate Jackson 5, şi a fost aranjat în aşa fel încât să sublinieze nu numai tinereţea lui Michael, dar şi calităţile sale vocale. Preşedintele Motown, Berry Gordy Jr. a semnat din poziţia de producător executiv şi era evident că ştia că aceasta era şansa de a-l transforma pe Michael într-un star solo cu drepturi depline, fără a părăsi Jackson 5. Acest lucru putea fi asociat foarte bine cu sloganul „2 la preţ de 1”. Şi iată, două staruri într-un singur pachet de două ori mai atractiv şi cu şanse mult mai mari de a spori Jackson-mania!

În deschiderea albumului este piesa number one a lui Bill Withers – Ain’t No Sunshine. Michael o interpretează chiar mai bine ca Bill Withers. În timp ce chitara se tânguie seducător în fundal, Michael începe cu un monolog de adânc regret despre „iubita” care a plecat: „Ţi-ai dorit vreodată ceva ce ştiai că nu poţi avea? Cu cât ştii mai mult că nu poţi avea acel ceva, cu atât ţi-l doreşti mai mult. Şi într-o zi îl capeţi. Şi te simţi aşaaaaa de bine. Exact ca iubita mea. Când este lângă mine, mă simt aşa de bine. Aşaaaa de bine. Acum sunt liniştit. Aşaaaa de liniştit, din cap până în picioare, pentru că.....” şi povestea despre sentimentul de a fi îndrăgostit de cineva a cărui absenţă provoacă durere şi suferinţă continuă. Michael cântă cu o pasiune mortală! Acum, amintiţi-vă că este vorba despre un puşti de 13 ani care vă serveşte o baladă de dragoste foarte matură, în cel mai perfect mod cu putinţă. Acesta era tipul de performer care era Michael la acea vreme; mai este de mirare că el continuă să impresioneze oamenii cu talentul său?

Toate cele trei extrase pe single de pe acest album, au ajuns în top 10 naţional. Cel dintîi single a fost Got To Be There care a ajuns pe locul 4 în ultima săptămână din octombrie 1971, precedând albumul. Piesa, o baladă pop atractivă, a traversat ambele clasamente Hot 100 şi Soul în egală măsură. Era piesa perfectă pentru primul single în cariera solo a lui Michael Jackson.

Cel de-al doilea extras pe single a fost lansat în decembrie 1971 şi până în martie 1972 a fost numărul 2 în toată ţara. Era chiar mai proaspăt şi mai atractiv ca cel dintîi şi chiar mai potrivit pentru Michael ... este vorba despre Rockin’ Robin. Este singura piesă rapidă de pe album şi era o reală delectare ori de câte ori era difuzată pe posturile de radio. Nu voi uita niciodată vacanţa de primăvară din acel an, când mergeam dinspre Detroit spre Ft. Lauderdale. Posturile de radio din maşină erau schimbate foarte des şi pe fiecare îl auzeam pe Michael cântând despre „Fiecare înghiţitură mică, fiecare vrabie,” încuraja Rockin’ Robin, „zboară pasăre, zboară!”

Cel de-al treilea extras pe single a fost I Wanna Be Where You Are care a tins locul 2 în iunie. Şi Got To Be There şi Rockin’n Robin s-au vândut într-un milion de exemplare, iar restul albumului a fost de asemenea un succes.

Tot pe LP-ul de debut al lui Michael se mai aflau versiuni grozave ale pieselor You’va Got A Friend a lui Carole King şi cu care James Taylor a avut succes, şi da, încă o piesă a celor de la The Supremes – Love Is Here And Now You’re Gone.

Albumul Got To Be There este un lucru pe care „trebuie” să-l aibă orice fan Michael Jackson, motiv pentru care, Motown îl re-editează în acest moment.

În iarna anului1972 a debutat în televiziune seria de desen animat The Jackson Five. Difuzată sâmbăta de dimineaţă, nu a făcut decât să sporească interesul pentru Michael şi Jackson 5.

Cel de-al optulea album al trupei Jackson 5 – Looking Through The Windows – a fost lansat pe 17 mai 1972 şi s-a vândut într-un milion de exemplare în Statele Unite. De data aceasta, Motown a folosit mai mulţi producători. Hal Davis, care mai târziu a produs Love Hangover pentru Diana Ross şi Red Hot pentru Mary Wilson, a furnizat pentru acest album Doctor My Eyes, Don’t Want To See Tomorrow, Children Of The Light şi Looking Through The Window. Johnny Bristol a produs E-Ne-Me-Ne-Mi-Ne-Moe, Willie Hutch a produs I Can Only Give You Love iar Jerry Marcellino & Mel Larson au furnizat Little Bitty Pretty One şi Ain’t Nothin’ Like The Real Thing. Restul pieselor au fost făcute de Corporaţie, iar Berry Gordy a supervizat proiectul.

Rezulatatul a fost un album vândut într-un milion de exemplare. A fost unul dintre cele mai satisfăcătoare albume ale trupei, lansate vreodată. Conţinea o linie hard rock pe Doctor My Eyes şi una fun-pop pe Little Bitty Pretty One. În acest caz, se vede că diversitatea pieselor este cheia spre succes.

Ambele extrase pe single au ajuns în top 10, Little Bitty Pretty One pe locul 8, iar Looking Through The Windows pe locul 5. În acelaşi timp popularitatea trupei Jackson 5 a crescut simţitor în lume, dar mai cu seamă în Marea Britanie. Ain’t No Sunshine şi Doctor My Eyes, piesele originale ale lui Bill Withers respectiv Jackson Browne, erau piese de succes în America dar care nu intraseră până atunci în topurile din Marea Britanie. Michael şi Jackson 5 transformaseră aceste piese în mari succese dincolo de ocean.

Cel de-al patrulea single solo aparţinând lui Michael a fost lansat în primăvara anului 1972 şi a fost soundtrack-ul pentru filmul cu acelaşi nume – Ben. A devenit cel mai mare single solo editat sub egida Motown din întreaga decadă a anilor ’70! Balada a fost catalogată numărul 1 în topul Billboard din luna august. Filmul Ben era continuarea succesului anterior – Willard. Ambele tratau frustrarea unui tânăr care  descoperă că are puterea de a controla o familie de şobolani, folosindu-se de ea pentru a se răzbuna pe aceia care i-au transformat viaţa într-un calvar. Tânărul, pe nume Willard şi „şobolanul şef”, pe nume Ben, erau cei mai buni prieteni. Drăguţ, nu? Versurile melodiei nu menţionează deloc că Ben ar avea patru picioare, ochi de culoare roz şi o codiţă subţire, dar ne povestesc despre prietenie şi încredere. Single-ul s-a vândut în 2 milioane de exemplare în Statele Unite, în ciuda faptului că trata relaţia dintre un băiat şi şobolanul său. În fruntea topului, Ben a fost nominalizat la premiile academiei ca Melodia anului şi a câştigat Globul de Aur.

Albumul Ben este de altfel unul foarte bun şi a fost certificat cu aur. LP-ul conţine versiuni cover ale pieselor: My Girl (scrisă de Smokey Robinson & Ronnie White) a celor de la Temptations, Shoo Be Doo Be Doo Da Day a lui Stevie Wonder şi Peole Make The World Go Round a celor de la The Stylistics. Melodia care poartă titlul albumului – Ben - este singura care a fost extrasă pe single din întregul album. Producătorii care au participat la realizarea acestuia au fost: Hal Davis, Corporaţia şi Marcelino & Larson. Corporaţia a fost cea care a produs şi single-ul.

Cariera solo a lui Michael se anunţa de mare succes, unul aparte faţă de Jackson 5. În acel an, Motown a produs şi primul album al lui Jermaine Jackson, „fabricând” trei mărci Jackson. Jermaine a marcat cu două single-uri de succes în 1972: That’s How Love Goes (locul 23) şi un re-make al celor de la The Shep & The Limelights, clasicul Daddy’s Home, care a juns pe locul 3 în clasamente.

Anul 1972 a fost fără nici un dubiu cel mai bogat an al trupei Jackson 5 la Motown, cu patru albume şi opt single-uri plus două albume solo. Jackson 5 au mai avut un single de succes în acel an – Corner Of The Sky – ajuns pe locul 9 în săptămâna 11 noiembrie. Unul dintre cele mai importante evenimente ale acelui an l-a constituit momentul în care Jackson 5 a primit recomandări din partea senatului Statelor Unite şi ale casei reprezentanţilor pentru „Contribuţii pentru tinerii Americii” şi consideraţi un model pozitiv pentru copiii de toate vârstele.

Corner Of The Sky  a fost primul single de pe albumul Skywriter lansat în 1973, inspirat după piesa de teatru Pippin, un mare succes pe Broadway. Spectacolul, ale cărui cântece sunt scrise de Stephen Schwartz (a scris şi Godspell) a fost susţinut financiar de către Motown Records, aceştia fiind proprietarii albumului de soundtrack şi ai drepturilor de publicare. Nu numai că aveau şi cover-ul făcut de Jackson 5 după piesa din spectacol, dar şi fetele de la Supremes (Mary Wilson, Jean Terrell şi Lynda Lawrence, la acea vreme) ajunseseră în top cu o altă melodie din spectacolul respectiv – I Guess I’ll Miss The Man (în spectacol interpretată de Jill Clayburgh). Dacă în vârful topului spectacolelor de teatru din acel an a stat Pippin, Michael a înregistrat spectacolul Morning Glow pe cel de-al treilea album solo.

Skywriter conţine şi succesul de top 10 Hallelujah Day precum şi o versiune cover a celor de la Supremes – Touch. Skywriter a fost cel de-al nouălea album al trupei. Pe coperta albumului a fost inserată una dintre cele mai grozave fotografii ale lor, prelucrată în sepia mod şi înfăţişându-i cu accesorii de aviator ce aminteau de primul război mondial, în faţa unui bi-plan. Din păcate albumul nu a reuşit să urce prea mult  în clasamente, ceea ce denotă un semn al supraexpunerii trupei.

 În mod similar, cel de-al treilea album solo al lui Michael – Music &Me – lansat în 1973, a arătat că „magia” formulei începuse să pălească. Singurul single de pe acest album, lansat în acel an – With A Child Heart – a ajuns pe locul 14 în topul Soul şi pe locul 50 în topul Pop în luna mai. Acest album mai include melodia Johnny Raven a celor de la Supremes precum şi tema muzicală din filmul Dianei Ross Lady Sings The Blues, intitulată Happy (compusă de Michael Legrand şi versuri de Smokey Robinson). Piesa cea mai de succes de pe acest album a fost Too Young. Şase producători diferiţi au muncit la albumul Music & Me.

Ceva mai târziu în acel an, a venit şi cel de-al zecelea album al trupei Jackson 5 – Get It Together. De data aceasta Hal Davis a produs întregul album. Piesa care dă şi titlul albumui este genul funky, foarte energică şi a urcat pe locul 2 în clasamentul Soul. Don’t Say Goodbye Again are apropae aceeaşi atracţie. Din nou avem un cover al celor de la Supremes - Reflections – şi altul aparţinând lui Gladys Knight & The Pips – You Need Love Like I Do (Don’t You) – şi încă unul al celor de la Temptations – Hum Along And Dance. Adevărata surpriză vine însă cu Dancing Machine.

Lansat în toamna anului 1973, Dancing Machine a rămas în topuri mult după ce albumul Get It Together a încetat să se mai vândă. De fapt, Dancing Machine a stat în top timp de 20 de săptămâni până ce a ajuns pe locul 1 în martie 1974. Concluzionând, Motown a luat 8 piese noi şi vechi (dar nelansate) ale celor de la Jackson 5,  furnizate de diverşi producători şi le-au pus pe un album intitulat Dancing Machine şi au extras pe single melodia care dă titlul albumului. Această piesă s-a vîndut în 2 milioane de exemplare!

Dancing Machine a fost singurul album al trupei Jackson 5 lansat în anul 1974 şi pe lângă piesa cu acelaşi titlu au înregistrat încă două succese cu Whatever You Go, I Want – locul 3 şi cu I Am Live (Part I & II) – locul 5 în clasamentul Soul.

Acum, pe parcursul tuturor acestor albume şi single-uri, membrilor Jackson 5, împreună sau individual, li s-a spus ce piese vor înregistra şi nu li s-a permis să cânte la propriile instrumente în studioul de înregistrări. Motown deţinea majoritatea drepturilor de publicare asupra tuturor înregistrărilor făcute de Jackson 5, iar lor nu le era permis să interpreteze propriile compoziţii. Conflictul a început să se facă simţit, pentru că băieţii se săturaseră să înregistreze compoziţiile atâtor altor oameni, din înaltul staff Motown.

La acea vreme, managerul băieţilor Joe Jackson a fost citat referindu-se la fiii săi: „ Oh, da, acum pot scrie şi ei muzică. Au scris câteva piese bune, pe care încă nu le-au înregistrat. Aş vrea să înregistreze câteva din aceste piese, pentru a vedea cum sună pe bandă.”

De asemenea, el şi-a exprimat dorinţa ca băieţii să-şi dezvolte aria de activitate. „Michael a apărut în câteva spectacole televizate. Lui Jermaine i-ar place să aibe şansa de a juca într-un film. Cred că ar putea fi nişte actori foarte buni, dacă ar primi rolul potrivit. Nu este necesar să se facă un întreg film doar pentru ei. Pot avea diverse roluri. Michael, cel puţin, de când a susţinut vocal filmul ‚Ben’, vrea să se implice cât mai mult în acest domeniu.”

Pentru a întări relaţia dintre Jackson 5 şi Berry Gordy şi al său imperiu Motown, pe 15 decembrie 1973, Jermaine s-a căsătorit cu fiica preşedintelui, Hazel Gordy. Oricum, din punct de vedere artistic şi privind din unghiul afacerist, nu a fost o mişcare tocmai bună.

Unul dintre evenimentele cele mai semnificative ale anului 1974, a fost debutul trupei Jackson 5 în Las Vegas. Seara de deschidere a spectacolului The Strip a vut loc miercuri, 9 aprilie şi s-a desfăşurat până pe 23 aprilie la hotelul MGM Grand. Comedianul şi impersonatorul Frank Gorshin a fost distribuit în deschiderea spectacolului. Jackson 5 au primit critici favorabile. În numărul din 13 aprilie 1974 al Los Angeles Times, criticul Robert Hilburn scria: „ Jackson 5 este o trupă stilată, pregătită pentru performanţă – oferă exact tipul de prospeţime şi de talent de care are nevoie Las Vegas-ul.” Unul din momentele speciale a fost cel în care au primit „cheia oraşului” şi de mare importanţă este faptul că au avut audienţă ca niciodată.

Pentru a da amprenta Vegas-ului apariţiilor lor, au interpretat şi piese „mai uşor de ascultat”, pe care le-au adăugat repertoriului lor: By The Time I Get To Phoenix şi Killing Me Softly With His Song. Din acest moment, Randy – 11 ani, Janet, LaToya şi Maureen, s-au alăturat celor 5 fraţi, aşa încât au realizat un „spectacol în familie”.

În unul din numerele sale din 1974, publicaţia fanilor Right On! A lansat ceea ce se numeşte „foaia de parcurs a trupei Jackson 5”, în care a publicat o serie de informaţii „numai pentru a fi conectaţi la evenimentele J-5 şi pentru a fi la curent .... Adăugaţi toate acestea la lista dumneavoastră, pentru a ştii tot despre familia de cântăreţi favorită!” În dreptul lui Michael erau înscrise următoarele date:

Nume întreg               Michael Joseph Jackson

Înălţime                      5’5” (1,68 m)

Greutate                     128 lbs (55 kg)

Ziua de naştere           29 august, 1958

Semnul zodiacal         Fecioară

Locul natal                 Gary, Indiana

Rezidenţa                    Encino, California

Culoarea ochilor        negru

Articolul continua cu o listă a următoarelor aspecte:

1.       Una din preocupările favorite ale lui Michael este pictura în ulei.

2.       Mâncarea mexicană este una din preferatele lui Michael (în special tacos şi eschiladas)

3.       Lui Michael îi place să vorbească la telefon cu prietenii

4.       Lui Michael îi place mai mult să cânte în concerte unde este mai aproape de fanii săi, decât în televiziune

5.       Unul din motivele pentru care Michael îşi păstrează greutatea este performanţa de pe scenă

6.       Michael preferă fetele grăguţe cu multă personalitate

7.       În copilărie, Michael obişnuia să se joace cu cei doi şoricei ai săi şi să se uite la desene animate

8.       Michael a fost primul membru al trupei J-5 care a înregistrat un album solo.

Cel de-al patrulea album solo al lui Michael, urma să fie şi ultimul înregistrat sub egida Motown. A fost intitulat Forever Michael şi a fost scos la lumină de patru producători diferiţi: Brian Holland de la Holland-Dozier-Holland Productions, Ham Davis, Sam Brown şi Freddie Perren & Fonce Mizell. Luat în ansamblu este un album nedistinctiv. Mai curând relaxat, îndreptat spre nicăieri din punct de vedere muzical, cu toate că de pe el s-au extras două piese pe single. Primul a fost We’re Almost There o baladă tranparentă care a atins locul 7 în topul Soul şi locul 54 în topul Pop. Cel de-al doilea single – Just A Little Bit Of You – o melodie de factură medie, care a ajuns pe locul 4 în topul Soul, în mai 1975, şi pe locul 23 în topul Pop. Nici una din piese nu era rea, dar comparativ cu materialul furnizat până atunci de Michael, erau net inferioare din punct de vedere emotiv şi artistic.

După ce a cântat versiunile noi a cinci piese aparţinând celor de la Supremes - The Young Folks, Love Is Here And Now You’re Gone, Touch, Johnny Raven şi Reflections - solo sau împreună cu fraţii săi, Michael şi Jackson 5 au lansat cel de-al şaselea cover după Supremes care a fost şi ultimul lor succes de top 10 cu Motown – Forever Come Today. Acesta a fost lansat la începutul erei disco şi a atins locul 6 în săptămâna 28 iunie 1975.

Piesa a fost înregistrată pe cel de-al 12-lea album Jackson 5 intitulat Moving Violation. Asemeni versiunii originale a trupei Supremes, Forever Come Today a fost produs de Holland-Dozier-Holland Productions, de altfel ca aproape întregul album Moving Violation. Albumul conţine şi ultimul single lansat de Jackson 5 – All I Do Is Think Of You – care nu a reuşit niciodată să treacă de locul 50 în clasamentul Soul al revistei Billboard. Moving Violation a fost cel din urmă album al trupei Jackson 5 sub contractul cu Motown, deşi mai sunt încă 5 albume care poartă numele Jackson 5 şi care au apărut sub titulatura de „greatest hits” precum şi compilaţii a conţinutului preliminar din sesiunile de înregistrări anterioare.

De asemenea, în anul 1975, Motown Records a lansat The Best of Michael Jackson care cuprinde 10 din piesele cele mai de succes înregistrare de MJ solo. În mod similar, au mai apărut încă două albume solo sub egida Motown, dar după ce Michael terminase cu compania respectivă.

În martie 1976, se anunţa că Jackson 5 părăseşte Motown Records pentru CBS. [….]

(va urma)