1971 JACKSON 5 / Capitolul 4 Acasă – cu mama

The JACKSON 5

autor Ellen Motoviloff

(1971)

Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

Capitolul 4

Acasă – cu mama

Dacă mergi cu maşina de la studioul de înregistrări din Hollywood spre locuinţa familiei Jackson din Encino, străbaţi unul sau două canioane. Casele sunt cocoţate sus pe dealuri. Unele dintre vile au grădini ecologice altele, peluze normale. Grupuri variate de roci au menirea de a transforma locurile în scene de film. În serile calde, când toate ferestrele sunt deschise, parcă se aud vibraţiile lor atunci când traficul este aglomerat.

            În sfârşit, când maşina intră pe proprietatea din Encino, ai o reală surpriză. Terenul devine plat. (Aproape că ai senzaţia că locuinţa ar fi în vârful dealului.) Locurile sunt liniştite – sparte ocazional de sunetul vreunei biciclete cu motor, auzit în depărtare. Casa cu 12 camere este păzita de o poartă electrică (şi de doi câini), şi străjuită de palmieri uriuaşi. Aleea lungă şi umbrită este flancată de flori şi arbuşti. Roşul abundă peste tot. Liniştea înconjurătoare se datorează poate şi faptului ca locul este este foarte larg, aşa încât fiecare copil îşi face treaba lui fără să se calce pe picioare cu ceilalţi.

            După ce locuieşti în două alte case din zona Los Angeles-ului, să te muţi aici îţi ia ceva timp. Din punctul meu de vedere, asta înseamnă o mulţime de diferenţe – una ar fi că o casă devine “acasă” atunci când este decorată cu tezaurul amintirilor. Discuri de platină, fiecare vândut pentru 2.000.000 $, dăruite de Motown; un steag dăruit de un congressman; o placă de la Universitatea din Indiana dăruită pentru inspiraţia adusă celor tineri; şi cheia oraşului dăruită de primarul atât de mândru “că Jackson 5 a purtat numele oraşului Gary pretutindeni în ţară şi în lume făcându-l cunoscut”.

            Doamna Jackson se află mai tot timpul acasă. Acum este linişte pentru că cei cinci fraţi sunt plecaţi pe undeva să concerteze, iar casa pare privată de acea scânteie specială până la întoarcerea lor. Tânăra LaToya (n. 1956), sora sa mai mică Janet (n. 1966) şi Randy (n. 1962) trebuie să fie pe undeva pe aproape.

            În vreme ce ei se află pe drum împreună cu tatăl lor, plănuind concerte, mama lor este ca oricare altă mamă – singură atunci când familia este departe. Pentru ea, ei sunt doar fiii ei, oriunde s-ar afla. Nu-i tratează acum mai diferit faţă de cum o făcea altă dată, atunci când nu erau celebri. “Poate că de aceea nici nu s-au schimbat”, este părerea ei. “Joe şi cu mine am continuat să ne purtăm cu ei aşa cum am făcut-o şi înainte, de aceea au rămas aceiaşi.” – spre uimirea tuturor.

            Să luăm orice tânar star din ziua de astăzi şi să vorbim cu el despre succesul lui şi vom auzi o înşiruire de “Eu asta…” şi “Eu cealaltă …”. Cu J-5,  sună “Noi asta …” şi “Noi cealaltă” – există o notă de smerenie în tonul scăzut al răspunsurilor lor. Sunt timizi cu oamenii care îi tratează ca şi cum ei ar fi excepţionali.

            Doamna Jackson – care ar putea fi indusă în eroare cu uşurinţă de sora mai în vârstă a băieţilor – consideră că darul cel mai de preţ pe care l-a oferit copiilor săi este iubirea – multă iubire – şi mult timp. “Chiar şi atunci când erau mici, nu mi-am luat niciodată o bonă. Eram întotdeauna acolo când aveau nevoie de mine.”

            Ea s-a născut în aceeaşi lună şi zi ca şi fiul sau cel mai mare, Jackie, în zodia Taurului – deci o fire stabilă şi înţelegătoare. Dar soţul ei? Leu, tipul născut pentru a conduce, pentru a lua decizii, un intelectual cu gândire pozitivă şi cu o voinţă puternică.

            Katherine Jackson aruncă mai multă lumină asupra soţului său ca persoană. “Când era tânăr, nu Gary era casa lui Joe. Vezi tu, el este de origine din Arkansas. Dar a crescut aici în California, în Oakland, lângă San Francisco. Visul meu dintotdeauna, de când eram elevă la şcoală, era să locuiesc în acest stat.”, se confesează ea.

            Modul de gândire al lui Joe a adus devreme rutina în mariajul lor. Dar Katherine? Le-a dat ea oare băieţilor sfaturi pe care ei să le urmeze în a deveni un grup vocal? “Visam că este posibil, mă gândeam că s-ar putea. Sunt atât de talentaţi, încât ştiam că nu se poate să aibă vreun eşec.” O latură în a fi o mamă bună înseamnă respectul faţă de copii şi recunoaşterea individualităţii fiecăruia dintre ei.

            Deşi băieţii sunt o echipă şi formeaza un tot atunci când sunt pe scenă, fiecare are personalitatea lui, plăcerile şi neplăcerile lui, aşa cum o spune fiecare…..

Janet străluceşte atunci când fraţii ei sunt plecaţi de acasă

1971 JACKSON 5 / Capitolul 3 - Urcând tot mai sus – cu Diana

The JACKSON 5

autor Ellen Motoviloff

(1971)

Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

Capitolul 3

Urcând tot mai sus – cu Diana

Dacă trecutul ar putea fi retrăit, atunci, ziua în care Diana Ross i-a descoperit pe cei de la Jackson 5 ar fi în topul listei. Pentru că aşa ceva se întâmplă o dată în viaţă! Nu contează cât de bun este un grup sau dacă are un talent extraordinar; el nu se pune în mişcare până ce nu este descoperit de cineva care contează cu adevărat în industria muzicală, de cineva care are deja un nume. După ziua “D” (de la Diana), cariera celor de la Jackson 5, realmente a fost propulsată. Au luat-o … spre stele – şi au devenit ei înşişi stele!

Băieţii erau programaţi să susţină un concert în aer liber pentru celebrarea zilei oraşului natal. În timp ce îşi luau micul dejun, fără să bănuiască ce întorsătură fantastică îi aşteaptă, primarul Hatcher îşi consulta agenda zilnică. S-a uitat pe notiţele pentru discursul ce urma să-l susţină gândindu-se la momentul de divertisment ce ar fi transformat cu totul acea zi memorabilă pentru oraşul de fier (de la turnătoria locală). Diana Ross şi trupa Supremes se aflau în hotelul din apropiere. Primarul se uita peste melodiile ce urmau să fie interpretate. Scena era pregătită pentru acţiune – dar nimeni nu ştia sigur dacă toate acestea urmau să decurgă în cel mai bun mod.

Imaginaţi-vă că tensiunea se simţea în aer. Întregul oraş Gary era un murmur, pregătit pentru a vedea şi auzi ceva cu totul special. Televizorul era pornit, dar băieţii se fâţîiau prin casă, fără să-şi găsească locul – ştiind că în acea seară urma să concerteze în faţa uneia dintre cele mai mari mulţimi de oameni. Tatăl lor, ca de obicei, obişnuit cu situaţia era calm şi fresh.

Băieţii îşi amintesc şi acum ce au purtat în acea seară a spectacolului: Michael şi Jackie  cămăşi cu franjuri, Marlon un pulover galben, iar Tito şi Jermaine culoarea mov.

Volkswagen-ul lor nu-i transporta doar pe ei ci şi pe mama lor, pe surori şi pe cel mai mic dintre fraţi, Steven Randall (Randy). Nimeni nu a rămas acasă în acea zi. Pe drum s-a vorbit într-una, ceea ce i-a ajutat pe băieţi să se mai destindă.

Trupele care i-au precededat pe cei de la Jackson 5 au lăsat echipamentele pe scenă, ceea ce le-a dat mult de lucru lui Jackie, Tito şi Jermaine dar şi tatălui lor care au trebuit să le adune şi să rearanjeze scena. În timp ce Tito şi Jermaine îşi conectau chitarele la prize, Ronnie şi Johnny pregăteau sintetizatorul şi bateria. Imediat ce audienţa şi-a dat seama că vor urma Jackson 5, au început ţipetele şi strigătele… cu mult înainte să se audă primele acorduri ale chitarelor. Când şi-au început numărul, pe măsură ce piesele se derulau una după cealaltă, mulţimea ţinea ritmul şi cerea şi mai mult.

Acolo, undeva în public, se afla Diana Ross. Ea recunoaşte într-un articol din TeB (revista Taking Care of Business dedicată special celor de la Jackson 5): “Înainte să fi ştiut ce urma să se întâmple, eram chiar acolo în faţa lor, mişcându-mă pe ritm şi bătând din palme în ritmul muzicii lor.”

În apropiere era şi primarul Hatcher, făcând acelaşi lucru şi spunând: “Vezi, Diana? Copiii ăştia sunt grozavi…” De fapt, spera ca ea să-i descopere singură şi să-i ajute în carieră.

Dar băieţii nu au văzut-o acolo. După ce numărul lor a luat sfârşit, s-au evaporat de pe scenă în mijlocul unui cor de urale “Yeahs!”. La scurt timp se aflau din nou în Vokswagen.  Îşi manifestau bucuria faţă de nebunia provocată de prestaţia lor, când tatăl lor a pornit motorul şi au plecat spre casă.

Nimeni nu este sigur cine i-a remarcat pentru prima dată. Dar se pare că în acea seară de ei s-ar fi apropiat Diana Ross şi primarul Hatcher! Joe a oprit motorul şi a ieşit, în vreme ce băieţii coborau geamurile maşinii ca să poată auzi mai bine. Diana spunea că vrea ca băieţii să vină la Detroit să-l întâlnească pe Berry Gordy Jr., preşedintele companiei Motown Records – aceeaşi companie pentru care înregistra şi Diana.

Nu după mult timp, şeful Motown în persoană i-a văzut pe cei de la Jackson 5 performând în Chicago. Nu mai este nevoie să spun, dar a fost realmente impresionat.

Smokey Robinson însuşi, un mare star al momentului care înregistra tot la Motown şi ocupa şi funcţia de director executiv, îşi aminteşte în articolul din TeB, cum a fost: “Ca vicepreşedinte la Motown, aveam libertatea de a semna cu noi talente, iar asta putea fi o treabă destul de grea. Când apare un grup nou, trebuie să stai deoparte – nu contează cât de mult îl placi tu – şi să-l vezi şi să-l auzi cu ochii şi cu urechile tale. Oare poate ajunge departe? – te întrebi în sinea ta. Dacă sună aspru? Oare va suna bine la înregistrări? Va fi oare în stare să stea mai mult pe drumuri? Dar cu J-5, am fost cu toţii de acord: <Da, da, da, vrem grupul ăsta!>  Au fost un pic cam reticenţi în vreme ce se gândeau la oferta noastră. Apoi am spus <Băieţii ăştia sunt profesionişti!> Iar ei nu m-au dezamăgit niciodată!” 

Odată ce Jackson 5 au semnat contractul (fireşte prin tatăl lor, pentru a-i oferi legalitate, întrucât băieţii erau încă minori), se înscriau deja pe traiectoria lor. Diana i-a invitat să aibă o apariţie alături de ea – în locuri ca Coconut Grove din Hollywood şi mai târziu, chiar în emisiunea ei TV! Trebuie spus însă, că nu au apărut prea des alături de Diana, cel puţin până ce nu şi-au câştigat propria lor faimă. Primul lor mare succes de top a fost “ABC” – iar pentru unii se pare că povestea succesului lor era la fel de uşoară ca atunci când ai spune “abc”. Însă familia, prietenii şi cei cu care relaţionau ştiau adevărul – foarte multă muncă, muncă din greu şi totul era conform unor reguli bine stabilite ce se aflau în spatele succesului lor. Odată ce au reuşit, băieţii – şi tatăl lor – nu au renunţat deloc la standardele lor de perfecţionare. Sunt în vârf şi intenţionează să rămână acolo.

1971 Jackson 5 / Capitolul 2 - Ascensiunea ... cu tata

The JACKSON 5

autor Ellen Motoviloff

(1971)

Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

 Capitolul 2

Ascensiunea – cu tata

             Luaţi un tată frustrat de faptul că nu a reuşit el însuşi să cucerească lumea cu muzica lui, combinaţi-l cu o mamă din cale afară de înţelegătoare şi iubitoare şi mixaţi totul cu cinci progenituri talentate. Daţi mixturii spumante timp să dospească, să se maturizeze şi să se dezvolte. Apoi expuneţi totul la căldura opiniei publice. Rezultatul: o creaţie numită Jackson 5.

            Joseph Jackson a făcut parte din grupul oamenilor de culoare care au migrat dinspre nord şi zona centrală, aflaţi în căutare de lucru în timpul marelui boom de job-uri din 1940. Gary, Indiana, centrul industirei siderurgice, a fost un loc numai bun în care să te stabileşti. Iar Joseph Jackson a făcut-o – devenind macaragiu. ”Însă, dintotdeuna mi-am dorit să fiu în lumea divertismentului”, îşi aminteşte el. Aşa că şi-a găsit timp pentru asta, pentru că muzica era importantă pentru el. A contribuit la formarea unui grup numit “Falcons” [Şoimii] în care presta la chitara şi cânta în week-end-uri. “Cântam blues, ceva agreat de toată lumea”, a declarat el unui reporter de la revista Rolling Stone. (Acest lucru s-a întâmplat în timpul unuia dintre rarele interviuri, cînd el – nu băieţii lui – era curtat cu întrebări.)

            La acel moment familia a început să prindă contur cu apariţia pe lume a primului născut Maureen (care acum este căsătorită şi locuieşte în Kentucky). În 1951, Chicago a fost scena muzicală a lui Joe. Avea două job-uri – unul de zi, celălalt de noapte – pentru a-şi putea susţine familia care se mărea rapid. A urmat Jackie, apoi Tito, Jermaine şi încă o soră – LaToya. Când Jackie era în şcoala primară, şi-au făcut intrarea în lume Marlon şi Michael. În vreme ce băieţii creşteau, muzica a devenit un lucru comun în viaţa lor. Tatăl lor continua să cânte, iar uneori casa era plină de colegii săi de trupă care repetau. “Băieţii erau nevoiţi să asculte lucrurile pe care încercam noi să le facem; erau nevoiţi să repete cu mine; şi-apoi, intotdeuna erau instrumente împrăştiate peste tot.”, povesteşte Joseph Jackson în acelaşi interviu. “Era normal să facă şi ei acelaşi lucru. Când eşti mereu înconjurat de ceva anume, până la urmă te vei integra în acel ceva”.

            Dintre toţi fraţii, Tito era cel mai interesat de chitara tatălui său. Îl trata cu respect, aşa că nu a durat prea mult până ce tatăl său i-a dăruit propriul său instrument. Dar Joe Jackson şi soţia sa Katherine nu aveau aceeaşi opinie în privinţa achiziţiei de instrumente muzicale. Cu aşa o familie numeroasă, Katehrine era interesată mai mult de economii. Însă Joe a avut o idee bună. Tito a învăţat să cânte la chitară iar Jermaine, la chitară bass (folosind-o pe a lui Tito, deoarece în acel moment chiar nu erau suficienţi bani pentru a cumpăra un astfel de instrument). Mai târziu au fost achiziţionate un amplificator şi boxele aferente.

            Înainte ca băieţii să ajungă în punctul în care ar fi avut nevoie de echipament special, cântau deja împreună. Faptul că în timpul excursiilor familiale cântau odată cu radio-ul, era ceva cât se poate de natural pentru oricine din familie. Chiar şi doamna Jackson avea ureche muzicală – ea a cântat în timpul liceului. Maureen şi LaToya învăţau să cânte la instrumente – prima abordând vioara, cea de a doua clarinetul, ca şi mama sa.

            Comuniunea a fost dintotdeauna mare în familia Jackson. În timpul anilor ’60 s-au distrat făcând muzică împreună în week-end-uri. Maureen cânta la pian iar Joe îşi acorda chitara – restul le ţineau isonul. Primii trei băieţi dădeau reprezentaţii muzicale în faţa familiei. În spatele uşilor închise ale dormitorului, repetau şi încercau să-şi imite favoriţii. La început se distrau. Dar într-o bună zi, Tito a venit cu ideea că ar trebui să formeze o trupă, o trupă adevarată şi să performeze. Tatăl lor i-a încurajat, trasându-le linia, fireşte.

            Băieţii au avut un succes limitat până când li s-au alaturat Michael şi Marlon. Atunci, au căştigat concursul de talente al liceului Roosevelt din Gary. Lui Joe Jackson i-a plăcut imaginea grupului încă de atunci – “Arăta bine; cei mici pe margine, iar cel mai înalt în centru.”

Jackie îşi aminteşte de începutul lor: “Toţi copiii din Gary îşi făceau trupe de muzică pe atunci. Parcă toată lumea încerca să fie un grup, să facă una sau alta. Dar după ce noi am câştigat acel concurs de talente, ne-am obişnuit să câştigăm de fiecare dată. Aşa că am decis să muncim din greu.“ Jackie este de părere că “Dacă munceşti din greu, poţi avea orice îţi doreşti.” Filozofia sa de viaţă, pozitivă de altfel, se datorează părinţilor săi.

În curând zvonul că băieţii Jackson au ceva cu totul special a făcut înconjurul orăşelului Gary. Când au cântat la Little League[1], oamenii i-au remarcat imediat. Curând, primarul din Gary – Richard Hatcher, un puternic suporter al echipei Little League şi a tinerilor în general, a auzit de ei.

Între timp, Joe Jackson, nu a lăsat lucrurile în voia lor, ci a fost atent şi la alte trupe. A readus în prim plan ideile despre rutină, ca băieţii să muncească. Pe măsură ce se perfecţionau, aveau şi numeroase apariţii în alte oraşe. Vokswagen-ul gri al familiei îi purta prin împrejurimi, urmat de un alt microbuz în care era cărat echipamentul. Johnny şi Ronnie li s-au alaturat, furnizându-le instrumentaţia de rezervă pe care băieţii nu şi-ar fi permis-o. Unele ziare locale, au publicat comentarii favorabile despre ei. Joe Jackson observă: “Vocile lor se armonizează, pentru că armonia este o trăsătură a întregii familii. Există o calitate de bază a tonului, comună la toţi dintre ei.”

Aflaţi în acest punct, băieţii au încetat să mai viseze la idolii lor. The Four Tops ar fi spus despre ei: “Jackson 5! Poate din cauză că sunt fraţi, le este şi mai uşor – fiind mereu împreună, ştiu cum se mişcă fiecare dintre ei şi ştiu exact cum sună atunci când cântă împreună.”

Nu este nici o îndoială – există un sunet comun în aceeaşi familie, care adesea îi ajută pe membri săi să facă cele mai fericite combinaţii. De exemplu Frank Sinatra şi fiica sa Nancy cântând împreună, familia Osmond, Karen şi Rich Carpenter, Fraţii Mills şi surorile Andrews sau Cowsills.

Deşi Jackson-ii au dezvoltat un sunet al lor, propriu, în mişcări au continuat să păstreze modelul trupelor pe care le-au admirat, cum ar fi Temptations. Chiar folosesc melodii în programul propriu, popularizate de Temptations – ca “I Wish It Would Rain” sau “My Girl”. Mai târziu Temptations ar fi declarat despre Jackson 5: “De obicei, nu ne plac oamenii care ne copiază stilul, dar când vine vorba despre J-5, suntem mândri, pentru că au învăţat tot ce s-a putut de la noi şi apoi au făcut –o în stilul lor.”

Învăţând de la maeştri – iată un principiu urmat de câteva nume mari de actori, dansatori şi cântăreţi, care au păşit pe urmele giganţilor, înainte de a-şi lansa propriul stil.

Începutul nu a fost deloc uşor. Tito îşi aminteşte: “A fost greu. Banii erau puţini. A fost cumplit.” Marlon îşi aminteşte: “Uneori susţineam mai mult de 5 reprezentaţii pe noapte, în teatre şi în cluburi. Alteori susţineam o singură reprezentaţie, sâmbăta noapte şi ajungeam acasă pe la 3 dimineaţa. Ne trezeam apoi pe la 8 dimineaţa să mergem la şcoală. Era brutal.”

Dar Joe a încercat să aranjeze lucrurile aşa încât de cele mai multe ori spectacolele să fie programate în timpul vacanţelor sau în prima parte a week-end-urilor. Privind înapoi, băieţii îşi amintesc călătoriile prin zăpadă, motelurile, publicul străin. După atingerea performanţei, divertismentul însemna şi încă înseamnă o bătaie ocazională cu perne, sau un joc de cărţi, sau de Monopoly. 

Cel mai departe au călătorit pentru a concerta în Chicago, Illianois, Missouri, Wisconsin şi Arizona (o dată). Acest lucru însă nu s-a întâmplat până ce nu au fost descoperiţi, iar lumea li s-a deschis. Scena îi aştepta pentru toţi acei ani de pregătire intensă … trebuia să meargă cât de departe puteau pe cont propriu … şi dacă trebuia să urce şi mai sus, atunci ceva excepţional urma să se întâmple…

---

[1] Little League Baseball and Softball (officially, Little League Baseball, Incorporated) is a non-profit organization in South Williamsport, Pennsylvania, United States which organizes local youth baseball and softball leagues throughout the U.S. and the rest of the world

                          Trupa, cu câţiva ani în urmă    Familia: Tata, mama şi câţiva dintre cei 9 copii

1971 JACKSON 5 / Capitolul 1 - In turneu .... cu compania

The JACKSON 5

autor Ellen Motoviloff

(1971)

Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

Eroii a zeci de mii de copii de pretutindeni din ţară;

            Prima trupă de culoare face totul pentru a-şi crea propiul nume în circuitul Motown;

            Prima familie de culoare devenită cunoscută în industria muzicii pop;

            Cea mai energică trupă întâlnită vreodată – THE JACKSON 5!

            Născută în Gary, Indiana,

            Surprinzătoarea descoperire a Dianei Ross,

            Interviuri speciale cu fiecare dintre băieţi,

            În cuvinte şi fotografii, întreaga poveste a celor de la THE JACKSON 5.

Capitolul 1

În turneu …. Cu compania

Aeroportul saltă sub ţopăiala mulţimii de tineri, copii, adolescenţi care mestecau gumă, şi adolescenţi întârziaţi – numiţi-i voi cum vreţi. Toţi aşteaptă pentru – “Da, iată-i, uite-i!” – strigă toţi în cor. Pe o parte a elicopterului este prins un banner pe care scrie “Bine aţi venit Jackson 5”!

Elicele se învârt zgomotos aducând briza peste o zi deja nebună. Încadraţi de uşa elicopterului, apar cei cinci fraţi Jackson, în costume pe măsură (fiecare având câte un nivel de reprezentare în mulţime), cu marele Joe – tatăl - chiar în spatele lor.

Împart zâmbete tutror; blitz-urile fotografilor lucrează în rafală iar creioanele încep agitaţia peste pad-uri. Jackson 5 ia totul pas cu pas. Doar sunt profesionişti. Prima trupă de culoare concerteaza pentru a transforma în ceva de proporţii, turneul pornit de Motown. Prima familie de culoare devine cunoscută în industria muzicii pop - iar ei o ştiu. Dar surpriza surprizelor: nu o arată! Adevărul este că nu sunt deloc înfumuraţi. Revistele şi ziarele, oamenii care i-au întâlnit şi i-au salutat, oriunde şi oricând au apărut, descoperă cât sunt de naturali şi de nepretenţioşi. Într-adevăr!

            În apropierea pistei de aterizare aşteaptă o elegantă limuzină neagră cu motorul pornit. Odată ajunşi în ea, băieţii sunt înconjuraţi de admiratorii care aleargă după ei şi bat în geamurile maşinii cu carnete pentru autografe şi cu pixurile agitându-le în mâini. În mod normal şi din motive de securitate, băieţilor nu li se permite să semneze nimic – dar de data aceasta un geam coboară încet. Hârtiile sunt semnate cu cerneală. Şi mai multe zâmbete.

            Tinerii de culoare (unii au între 8 şi 10 ani) şi-au găsit eroul în persoana lui Michael – cel mai tânăr membru al grupului (n. 1958). Apoi urmează Marlon, cu un an şi jumatate mai în vârstă. Adolescenţii au pus ochii pe “cel din mijloc” – Jermaine (n. 1954), pe Tito sau pe Jackie (n. 1953 respectiv n. 1951).

            Îmbrăcămintea fanilor reflectă simularea trupei lor favorite – Jackson 5 – pălării şi franjuri lungi până la fund, reminiscenţe ale hainelor de scenă ale băieţilor, stele şi dungi, căşti de motociclişti şi alte accesorii asortate. Băieţii înşişi poartă acum cămăşi şi cravate, sacouri, pantofi eleganţi şi bine lustruiţi, iar părul în stil afro le încoronează capetele. Netezi şi eleganţi. Prima-clasă.

Pe scenă - acolo unde se întâmplă!                          Michael .....

         Un semn larg al şoferului şi limuzina porneşte în spatele unei escorte de poliţie, spre hotelul unde vor sta, nu departe de locul în care vor concerta chiar în acea seară.

            Urmează două ore de repetiţii în care băieţii dau tot ce au mai bun.

            Pauză. Fac un tur rapid al oraşului – necunoscut – cumpără câte ceva (tatăl Joe este cel care plăteşte pentru că băieţii nu beneficiază de o alocaţie prea mare), privesc uimiţi afişele uriaşe prin geamul maşinii, apoi se întorc la hotel. Ca de obicei, băieţii îşi împrăştie costumele prin camerele de pe acelaşi etaj.

            Cina constând într-o porţie de friptură asortată cu salată şi cartofi franţuzeşti, este una tipică. În jur de 7:30, se retrag în camerele lor şi încep să se îmbrace. În jur de ora 8:00 sunt din nou în limuzină – îndreptându-se spre arenă.

            În spatele scenei: Aflaţi în cabine, băieţii tocmai au terminat o şedinţă foto pentru ziarul local. Tito repetă la chitara conectată la un amplificator portabil. Jermaine cântă mai încet un acord diferit şi fredonează într-un soi de falsetto. Michael îi cere lui Tito să cânte un cântec ca lumea, dar acesta, prea preocupat, nici nu îl aude. Atunci Michael se aruncă într-un exerciţiu vocal, urcând şi coborând pe portativ. Jermaine îl susţine, la intervale. Marlon s-a adâncit în lectura unui lung articol despre Jackson 5. Iar Jackie – ei bine, Jackie se întrece cu un alt performer din program – cineva de la Commodores, un coleg din Alabama de aceeaşi vârstă cu el şi cu Yvonne Fair sora unui mare artist. Cineva are o Coka, alcineva o bomboană. Vine o telegramă de la câţiva admiratori. Michael este gata să comande un hot-dog când brusc, pauza ia sfârşit, iar prezentatorul anunţă: “Doamnelor şi domnilor, Jackson 5!”

            Oamenii din avangardă, Johnny şi Ronnie (este vorba despre John Jackson şi Ronnie Rancifer, prieteni apropiaţi ai băieţilor, care mânuiesc sintetizatorul, respectiv bateria) sunt deja pe scenă conducând trupa spre prima prestaţie. Puternici, calmi şi siguri pe ei, băieţii îşi fac apariţia. Rampa se ridică, iar cortinele alunecă de o parte şi de alta a scenei, într-un vacarm de nedescris. Proiectoarele împrăştie raze de lumina în forme de cercuri, inundînd scena. Băieţii păşesc în baia de lumină – şi începe magia.

            Mâna stângă pe şoldul stâng, mâna dreaptă la urechea dreaptă, piciorul drept se mişcă pe ritm – la unison – ca şi cum toate părţile aflate în mişcare sunt ale aceluiaşi trup. Şi începe Michael – rosteşte primul cuvânt al celui dintîi cântec şi mulţimea amuţeşte pentru o secundă. El alunecă în fluxul de versuri şi face o piruetă a la James Brown. Cei patru fraţi îl urmează cu piruete executate în felul lor. Michael cântă şi îşi aruncă piciorul în faţă, când – pow! Tremură din umeri, îşi întinde braţele, îşi roteşte bazinul şi se înclină aproape de podea! Fanii ţipă aprobându-l şi înainte să îşi dea seama, băieţii abordează următoarea piesă. Unele fete se apropie prea mult de scenă iar gărzile le avertizează că nu au voie să urce. Urmează “Walk On By”, “Who’s Loving You”, “ABC”, “One More Chance”, “Darling Dear”, “Feelin’ All Right” şi “I’ll Be There” (cel din urmă înregistrând deja 4 milioane de copii vândute). Timpul zboară. Fanii continuă să ţipe “Mai mult!” chiar şi atunci când totul a luat sfârşit de-a binelea.

            Câteva fete, nu se ştie cum, ajung pe scenă în timp ce băieţii dispar în spatele cortinei îndreaptându-se spre ieşire. Zâmbesc şi fac semnul păcii în timp ce pleacă. Deşi luminile s-au stins, fanii nu au părăsit locul – se pare că încă se află sub magia celor de la Jackson 5.

            Băieţii bat în retragere spre uşa din spate. Epuizaţi şi transpiraţi, se aruncă din nou în limuzină. Fanii încearcă să-i ajungă, dar maşina accelereaza spre aeroportul care îi aşteaptă. Limuzina virează la dreapta spre zona de aterizare. Băieţii ies în aerul nopţii, unul sau doi înfăşuraţi în pături. Unde au dispărut acele haine elegante? Urcă într-un avion micuţ - tricouri curate pentru cei uzi; mâncare pentru cei dornici – sandwich-uri cu pui şi coka. Zborul scurt îi poartă sus, vorbind despre spectacolul tocmai încheiat, jucând cărţi şi spunând câteva glume. În timp ce avionul aterizează în jur de 4:00 dimineaţa, băieţii îşi doresc un pat adevărat în care să se arunce. Dar se trezesc în altă limuzină şi în drum spre un alt hotel. Încearcă din răsputeri să nu adoarmă în maşină. Ar fi tare grozav să poată dormi până târziu, se gândesc ei. Următorul concert este abia în seara următoare…. 

T, M, J, M şi J - dând tot ce au!

Jackson 5 au susţinut cel dintîi mare concert al lor în toamna anului 1970, cele mai măreţe momente petrecându-le la New York, Boston şi Cincinatti. A sta mai mult pe drumuri este ceva cu totul diferit faţă de a înregistra piese de succes, cu siguranţă. Atunci când Motown a semnat cu cei cinci, compania trebuia să se asigure că băieţii sunt capabili să plece şi în turnee. Pentru că nu este o viaţă uşoară. Însă disciplina impusă cu dragoste de tata Joe şi-a spus cuvântul. Mereu departe, nu numai pregătirea şcolară, dar chiar şi muzica lor avea de suferit din pricina programului. Nu puteau ţine pasul în ritmul acesta frenetic şi continuu. Nimeni nu ar putea.

            Dar cum a început totul? Cu tata Joe….