Capitolul 9 - “We Are The World”

MICHAEL JACKSON

THE COMPLETE STORY OF THE THE KING OF POP

9 noiembrie 2012

by Lisa D. Campbell

&

MICHAEL JACKSON

THE KING OF POP

martie 1993

by Lisa D. Campbell

Traducere si adaptare Mihaela A.R.

*

Capitolul 9

“We Are The World”

Michael Jackson, Lionel Richie

We are the World We are the children We are the ones who make a brighter day So let’s start giving

Noi suntem Lumea Noi suntem copiii Noi suntem aceia care fac zilele mai însorite Deci, să începem să dăruim

   

 

După turneul Victory, Michael intenţiona să evite lumina reflectoarelor. După doi ani în care fusese constant în ochii publicului, era timpul să mai stea şi pe acasă. Nu a mai lansat nici un album nou sau video-clip şi foarte rar se aventura dincolo de Hayvenhurst, reşedinţa din Encino. Oricum, premiile continuau să curgă menţinând succesul Thriller-ului, din anul precedent. La începutul lui 1985, documentarul Making Michael Jackson’s Thriller a capturat Grammy-ul pentru Cel mai bun album video. Michael a mai primit două premii American Video Awards pentru Cel mai bun film home video şi Cel mai bun video de lung metraj, ambele pentru documentarul Making Michael Jackson’s Thriller. Michael nu a participat la decernarea acestor premii. Singura contribuţie pe care şi-a adus-o anului 1985 a fost piesa We Are The World.

Harry Belafonte l-a contactat prima dată pe Ken Kragen, un manager al industriei de divertisment, pentru a începe un proiect de întrajutorare a popoarelor din Africa. După ce a luat în considerare foarte multe idei diferite, inclusiv un concert al tuturor starurilor, până la urmă ei au hotărât să implice câţiva artişti majori pentru înregistrarea unei piese muzicale. Kragen şi-a contactat doi dintre clienţii săi, Kenny Rogers şi Lionel Richie, care, amândoi au fost de acord să se implice. Apoi, Lionel Richie l-a contactat pe Stevie Wonder. Lui Quincy Jones i s-a cerut să semneze producţia. Jones i-a spus lui Michael despre proiectul respectiv, iar Michael a fost de acord să participe la compunerea piesei alături de Lionel Richie. Iniţial, ar fi trebuit să participe şi Stevie Wonder, dar Stevie era foarte rar disponibil, aşa că au rămas doar Michael şi Lionel.

Când au început să lucreze la acest proiect, mare lucru nu prea au făcut. Au luat cina unul la altul şi şi-au depănat amintiri despre începuturile carierelor lor, când Lionel cânta cu trupa sa Commodores care deschidea concertele altei trupe al cărei lider vocal avea pe atunci 13 ani, Jackson Five. Apoi, au devenit serioşi. LaToya a povestit revistei People: Am intrat în cameră în timp ce ei compuneau. Era foarte linişte, lucru cam ciudat, dat fiind că Michael este de obicei destul de zgomotos atunci când lucrează. Păreau emoţionaţi. În unele seri stăteau de vorbă până pe la două dimineaţa.

Dat fiind că termenul limită al piesei se apropia, în cele din urmă s-au apucat de lucru. Lionel a înregistrat două melodii. Michael le-a luat din stadiul în care se aflau şi a venit cu muzica şi versurile în aceeaşi seară: Îmi place să lucrez repede. Continuam şi fără să ştie Lionel, căci nu mai puteam aştepta. Am scos în aceeaşi noapte toată piesa completă, cu tobe, pian, corzi şi versurile corului. Le-am prezentat demo-ul lui Quincy şi lui Lionel, iar ei au rămas surprinşi; nu cred că se aşteptau să vadă ceva atât de repede. Şi le-a plăcut.

We Are The World, cartea care surprinde etapele de creare a piesei ce avea să ajute la oprirea foametei în Etiopia, ne dezvăluie că următoarea întâlnire dintre Michael şi Lionel nu a generat nici un vers în plus. Totul era amuzant, dar nu se lucra deloc. Versurile principale ale piesei nu au fost compuse până în seara de dinaintea sesiunii de înregistrare programată cu toţi artiştii. Atunci s-au apucat de muncă şi în două ore şi jumătate, piesa a fost completă.

Pe 28 ianuarie 1985, Michael era cel de-al doilea artist sosit la Studiourile A&M Lion Share pentru înregistrarea piesei We Are The World. El a sosit după Steve Perry de la trupa Journey, împreună cu Frank Dileo şi bodyguard-ul său, Bill Bray. A ajuns destul de devreme aşa că putea înregista partitura corală pentru a putea fi utilizată de ceilalţi artişti. Aşadar, astfel au învăţat ei cântecul, ascultându-l în căşti pe Michael.

Mare parte din artiştii implicaţi au fost programaţi să vină la studio după premiile AMA (American Music Awards), peste care Michael a sărit deşi a avut 4 nominalizări. Pentru cel de-al doilea an consecutiv, Thriller a fost nominalizat la categoria Albumul favorit şi Albumul favorit de culoare. Michael a fost nominalizat pentru Cel mai bun artist vocal de culoare, iar trupa The Jacksons a fost nominalizată la Trupa favorită. A fost mai bine că nu s-a dus, pentru că ar fi venit acasă cu mâinile goale.

Caseta video, We AreThe World: The Video Event, îl arată pe Michael conducând întregul grup de artişti pe parcursul piesei şi oferind ajutor individual lui Huey Lewis, ultimul artist solo ales în locul lui Prince, care nu a reuşit să participe la acest proiect. Ulterior, el s-a oferit să le furnizeze un solo de chitară, la care organizatorul Bob Geldof ar fi replicat: Să-l ia dracu’, trebuia să fie aici. Timiditatea şi discomfortul lui Michael în această mulţime este cât se poate de evidentă în acest documentar. Atunci când nu este direct implicat în activitatea de moment, poate fi zărit adesea, stând cuminte şi singur, undeva în spate.

Înainte să înceapă înregistrarea propriu-zisă, Ken Kragen, unul dintre organizatori, s-a adresat grupului vorbind despre cum vor fi distribuite încasările din vânzările piesei şi despre paşii făcuţi pentru a se asigura că banii ajung direct acolo unde este nevoie. Bob Geldoff, organizatorul Band Aid and Live Aid, a vorbit şi el grupului de artişti. În final, cel care s-a adresat grupului, a fost Michael. El a descris piesa pe care a compus-o împreună cu Lionel Richie ca pe un cântec de dragoste care inspiră grija pentru un loc îndepărtat dar în acelaşi timp, atât de aproape de casă. Sesiunea de înregistrări a început la ora 21:00 şi s-a întins pe toată noaptea. Michael nu a plecat până la 08:00, în dimineaţa următoare.

Quincy Jones a postat un semn la intrarea în studio pe care se puteau citi următoarele cuvinte: Lasă-ţi ego-ul la uşă! Cei 45 de artişti care au alcătuit United Support of Artists for Africa (USA for Africa) şi care şi-au lăsat ego-urile afară, la uşă, sunt toţi artişti de rang înalt, reprezentativi în cel puţin una din categoriile muzicale: pop, rock, R&B şi country. Dan Aykroyd, Harry Belafonte, Lindsey Bucckingham, Kim Carnes, Ray Charles, Bob Dylan, Sheila E., Bob Geldoff, Daryl Hall şi John Oates, Hueey Lewis and The News şi James Ingram au făcut cu toţii parte din USA for Africa. Poate că cei mai reprezentativi în acest grup au fost Jackson-ii, cu Jackie, LaToya, Marlon, Michael, Randy şi Tito, care au contribuit cu toţii la piesa ce avea să ajute la exterminarea foametei. De asemenea, în balanţa USA for Africa au mai fost Al Jarreau, Waylon Jennings, Billy Joel, Cindy Lauper, Kenny Loggins, Bette Midler, Willie Nelson, Jeffrey Osborne, Steve Perry, Pointer Sisters, Lionel Richie, Smokey Robinson, Kenny Rogers, Diana Ross, Paul Simon, Bruce Springsteen, Tina Turner, Dione Warwick şi Stevie Wonder.

Piesa a fost produsă de Quincy Jones iar producător asociat a fost Tom Bahler, care a compus She’s Out Of My Life de pe albumul Off The Wall al lui Michael. Linia de keyboards pentru We Are The World a susţinut-o un alt asociat al lui Jackson, Greg Phillinganes.

Sesiunea de înregistrări a generat un extras pe single, un video-clip şi un documentar înregistrat pe casetă video, We Are The World – The Video Event. A fost realizat un dublu album care conţine piesa We Are The World şi materiale nelansate ale artiştilor participanţi. Michael nu a inclus nici o piesă pe acest album. Încasările din vânzările acestor produse alături de cărţi, tricouri, postere şi alte materiale comerciale, toate au mers direct în fondul de întrajutorare. Documentarul We Are The World – The Video Event a fost al nouălea cel mai bine vândut documentar al anului 1985.

Toţi membrii presei au fost restricţionaţi în a oferi ştiri despre ceea ce se întâmplă la sesiunea de înregistrare, cu excepţia revistei Life, care a realizat un articol de primă pagină despre USA for Africa. Pe coperta ediţiei din aprilie 1985, a fost inserată fotografia a şapte membrii ai grupului: Willie Nelson, Bob Dylan, Tina Turner, Cyndi Lauper, Bruce Springsteen şi compozitorii piesei, Lionel Richie şi Michael Jackson.  În interior au fost inserate poze ale participanţilor în timpul pauzelor. Una din poze este în mod special surprinzătoare, “Domnul Mâncare Sănătoasă şi Băutor Numai de Apă” ţine în mână o cutie de bere Budwiser! Reprezentanţii lui Michael au declarat presei că el nu făcea altceva decât muta cutia în momentul în care a fost făcută poza. În imagine nu pare că ar muta cutia, ci mai degrabă că o ţine. Dar ce mare lucru, era suficient de matur să bea. Problema venea însă din partea imaginii pe care o aveau cei mai mulţi oameni despre el.

We Are The World a devenit primul single certificat din primul foc cu multi-platină. Iniţial s-au presat 800.000 de exemplare. După primul week-end se vânduseră toate. A atins circa 20 de milioane de exemplare vândute. A debutat în top Hot 100 Billboard pe locul 21 şi trei săptămâni mai târziu, în săptămâna 13 aprilie 1985, a urcat pe locul 1, unde a stat timp de 4 săptămâni.

Ca un eveniment promoţional, în Vinerea Paştelui, pe 5 aprilie 1985, piesa We Are The World a fost difuzată simultan pe mii de posturi de radio din întreaga lume. A fost un eveniment cu totul special. La ora 10:25, posturile de radio au difuzat imnul pentru eliminarea foametei din Etiopia. Acest moment a fost repetat în anul următor, tot în Vinerea Paştelui, când, la fel, mii de posturi de radio au difuzat simultan We Are The World. Până la data finalizării proiectului, piesa a strâns 60 de milioane de dolari pentru lupta împotriva foametei din Africa.

USA for Africa a fost posibil datorită grijii şi implicării acelora care şi-au adus aportul în acest proiect. Câţiva critici au avut grijă să menţioneze că Michael Jackson a fost singurul artist care nu a fost în stare să-şi lase ego-ul la uşa studioului. Această afirmaţie are la bază secvenţele din documentar în care camera de filmat îl urmăreşte pe Michael într-un plan apropiat începând de la şosetele strălucitoare, trece de mănuşă şi se opreşte pe chipul lui. Aceşti critici au tras concluzia că Michael nu şi-a lăsat ego-ul la uşă din pricina alegerii vestimentare. Se pare că aceştia nu iau în considerare decât ţinutele lui de la sesiunile de înregistrare şi mai puţin recunosc extraordinara contribuţie pe care şi-a adus-o la întregul proiect. Cu siguranţă că habar nu au de desfăşurarea etapelor, dat fiind că presei nu i s-a permis accesul, exceptând revista Life. Michael a fost co-autor al piesei alături de Lionel Richie şi a muncit singur la partea muzicală şi la versurile corului. A înregistrat ghidajul vocal pentru ceilalţi artişti pentru a le uşura însuşirea piesei şi a făcut parte din bordul directorial al grupului USA for Africa. La fel ca toţi ceilalţi implicaţi în proiect, Michael NU a primit nici o compensaţie pentru contribuţia lui. Pe spatele copertei cărţii We Are The World există câteva comentarii făcute de membrii grupului USA for Africa, inclusiv gândurile şi sentimentele lui Michael vis-à-vis de acest cântec: Atunci când mi s-a cerut să compun această piesă, mi-am pus sufletul în ea. Aceasta este declaraţia mea. În Moonwalk, Michael spune cât de onorat şi de mândru a fost că a făcut parte din USA for Africa.

USA for Africa a fost onorat la premiile AMA şi Grammy. În 1986, Premiul AMA de Apreciere a fost acordat persoanei care a iniţiat proiectul, anume lui Harry Belafonte. Când a acceptat premiul, Belafonte a rostit aceste cuvinte:

Cu această ocazie, aş dori să le mulţumesc în mod special celor patru oameni care chiar au făcut ca acest proiect să fie o mare realizare. Iar doi dintre ei l-au făcut să şi progreseze. Primul, este liderul nostru Ken Kragen. Lui Quincy Jones care ne-a făcut să ne lăsăm ego-urile la uşă. Şi celor doi artişti, fără al căror har nu am fi fost la fel de inspiraţi cum am fost, domnului Lionel Richie şi domnului Michael Jackson.

Cei patru au fost apoi chemaţi pe scenă pentru a împărţi premiul. Michael, care a apărut pe la jumătatea spectacolului însoţit de Elizabeth Taylor, a urcat scările pe scena de la Shrine Auditorium, purtând o uniformă kaki asemănătoare vameşilor de la graniţa Canadiană. Spectacolul s-a terminat cu mare parte din vedete, reunite pe scenă pentru a cânta We Are The World. (După ceremonie, Michael şi Elizabeth Taylor, s-au alăturat lui Lionel şi Brendei Richie la cină. Michael l-a luat cu el pe şeful său personal pentru a-i prepara gulii la abur.)

Câteva săptămâni mai târziu, USA for Africa a fost din nou onorat la premiile Grammy primind 4 premii din 5 nominalizări. We Are The World a pierdut în cursa pentru Cel mai bun album, în favoarea albumului No Jacket Required al lui Phil Collins, dar, a câştigat celelalte patru nominalizări. Trei dintre acestea au vizat piesa single, cel de-al patrulea, video-clipul. Acesta, a primit premiul pentru Cel mai bun format video scurt. Printre premiile acordate single-ului, s-a numărat şi cel pentru Cea mai bună performanţă a unei trupe pop.

Piesa Anului şi Compoziţia Anului sunt considerate două dintre cele mai prestigioase premii Grammy. Premiul pentru Piesa anului ajunge la artistul care o interptretează şi la producătorul ei. Premiul pentru Compoziţia Anului îl vizează pe compozitorul piesei respective. We Are The World a fost aleasă atât Piesa anului cât şi Compoziţia anului. Aşadar, Quincy Jones s-a alăturat pe scenă lui Michael Jackson, Lionel Richie, Stevie Wonder şi Dionei Warwick pentru a primi Grammy-ul pentru Piesa anului. Jones a mulţumit, alături de ceilalţi.

Michael şi Lionel au primit împreună premiul pentru Compoziţia anului. Primul a luat cuvântul Lionel care a mulţumit artiştilor implicaţi şi publicului pentru răspunsul acordat atunci când lumea avea nevoie de ajutorul lor. Apoi, Michael a fost cel care a păşit pe podium, îmbrăcat în pantaloni negri şi haină de uniformă militară peste o cămaşă roşie. După ce strigătele din public s-au potolit, el a spus:

În primul rând, aş vrea să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Aş vrea să-i mulţumesc pentru că ne-a ales pe Lionel şi pe mine să compunem ‘We Are The World’. Îi mulţumesc lui Quincy Jones care pentru mine, este cel mai minunat producător. De asemenea, aş dori să vă spun, când veţi pleca deseară de aici, amintiţi-vă de copii. Vă mulţumesc.

We Are The World a primit şi Premiul Alegerea Publicului pentru noua piesă favorită. Premiul a fost acceptat de Kenny Rogers. Nici Lionel Richie, nici Michael Jackson nu au participat la ceremonia de decernare.

We Are The World_The Story Behind The Song [extras 1]

http://www.facebook.com/video/video.php?v=185655674790022

We Are The World_The Story Behind The Song [extras 2]

http://www.facebook.com/video/video.php?v=185615764794013
We Are The World_The Story Behind The Song [extras 3]

http://www.facebook.com/video/video.php?v=185589301463326
We Are The World_The Story Behind The Song [Bonus]

http://www.facebook.com/video/video.php?v=185568154798774
1986_American Music Awards

http://www.facebook.com/video/video.php?v=185406681481588
1986_Grammy Awards

http://www.facebook.com/video/video.php?v=185389618149961

Pentru proiectul Mâini peste America (Hands Across America[1]), care a urmat celui intitulat USA for Africa, Michael a propus să fie utilizată tot piesa We Are The World. A fost însă în minoritate faţă de ceilalţi membrii ai bordului, drept urmare a fost compusă o altă piesă specială pentru acest eveniment, Hands Across America. Pe faţa B a discului a fost inclusă şi We Are The World. Piesa Hands Across America nu s-a apropiat nici măcar la câteva grade de succesul pe care l-a avut We Are The World. Dezacordul dintre Michael şi membri bordului a condus la decizia pe care a luat-o în decembrie 1986, aceea de a-şi da demisia din Consiliul Director al USA for Africa.

A fost produsă şi o a doua versiune a piesei We Are The World, de către George Duke, cântată de un grup de copii. Michael a preferat întotdeauna această versiune, fiind de părere că piesa era făcută să fie cântată de copii.

We are the World We are the children We are the ones who make a brighter day So let’s start giving There’s a choice we’re making We’re saving our lives It’s true we make a better day Just you and me

Noi suntem Lumea Noi suntem copiii Noi suntem aceia care facem ziua mai strălucitoare Deci să începem să dăruim Avem şansa De a ne salva propriile vieţi Putem aduce o zi mai bună Doar tu şi cu mine

 

We Are The World

Michael Jackson & Lionel Richie

La 25 de ani după lansarea ei, în anul 2010, We Are The World a fost re-înregistrată pentru efortul de a aduna fonduri pentru victimele unui cutremur de proporţii în Haiti. Quincy Jones a adunat un nou grup de artişti printre care şi Janet Jackson, care a împărţit partitura vocală cu cea a fratelui său, singura voce şi filmare utilizată de pe versiunea originală. Fără nici un dubiu, Michael ar fi fost unul dintre primii artişti care s-ar fi ridicat să ofere orice fel de ajutor în faţa unui asemenea dezastru.

Drepturile de autor asupra single-ului We Are The World, aparţin lui Brockman Music şi MIJAC Music, propria companie de publicare a lui Michael. La acea vreme, Michael era foarte intrigat de aspectele de publicare din industria muzicală. Dar co-deţinând drepturile de autor asupra piesei, nu era el cel care se supunea unui risc major în această afacere.

Pe la mijlocul anului 1985, Michael a cumpărat Compania ATV Music Publishing pentru suma de 47,5 milioane de dolari. ATV deţinea drepturile de autor asupra a circa 4000 de piese, inclusiv palmaresul lui Pat Banatar, Pointer Sisters, Pretenders şi a doi dintre idolii lui Michael, Little Richard şi Sly and The Family Stone. Cel mai important, ATV include catalogul cu 251 de piese semnate Lennon-McCartney – piesele Beatles.

După ce a făcut această investiţie, Michael şi-a dorit să recapete drepturile asupra pieselor lui Little Richard. Împreună cu John Branca i-a făcut acestuia o vizită făcându-i cunoscute intenţiile sale. Din nefericire, din pricina naturii complexe a drepturilor catalogului, detaliile nu pot fi menţionate.

Devenind proprietarul companiei, Michael primea drepturile ce i se cuveneau ori de câte ori una din aceste piese era difuzată pe un post de televiziune, radio, era folosită în vreun film, vândută sau înregistrată. Michael avea să-şi amortizeze investiţia în următorii cinci ani sau posibil mai devreme, odată cu apariţia compact discurilor. În 1992, clasica piesă Yesterday a Beatles-ilor deţinea recordul ca cea mai înregistrată piesă. S-a estimat că de pe urma drepturilor de autor, lui Michael îi reveneau, la acea dată, peste 30.000$ anual, numai din această piesă.

Pentru ajutorul oferit pe parcursul negocierilor pentru dobândirea Companiei ATV Music Publishing, Frank Dileo şi John Branca au fost din plin răsplătiţi. Michael le-a cumpărat amândorura câte un Rolls Royce Silver Spur în valoare de 120.000$ fiecare. Branca a avut rolul cheie în negocierile pentru preluarea catalogului, finanţat la acea vreme de Columbia Records, o subsidiară a CBS Records. Branca este de departe privit ca strălucitor şi cu extrem de multe realizări, fiind creditat ca cel care a contribuit la construcţia averii lui Michael.

Deşi mai erau câteva alte moduri de a câştiga bani din drepturile de publicare, vânzarea pieselor în interesul divertismentului, rămânea una dintre variantele cele mai profitabile. Dar uneori poate fi şi cea mai controversată, aspect descoperit curând de Michael, atunci când a permis celor de la Nike să folosească piesa Revolution pentru reclama lor publicitară la pantofii de sport, pentru 250.000$. “Beatles”-ii aflaţi în viaţă au ripostat că Nike nu are nici un drept să utilizeze înregistrarea originală a piesei lor în spoturi comerciale. Aceştia împreună cu compania lor de înregistrări, Apple Records, au dat în judecată Nike Corporation.

Michael are o listă cu aproape o sută de piese ale Beatles-ilor care nu vor fi utilizate sub nici o formă în reclamele comerciale. Cele 150 de piese rămase, sunt eligibile pentru a fi folosite în astfel de reclame, pentru a fi înregistrate de alţi artişti sau utilizate în alte proiecte, dacă acestea sunt de bun gust. Era evident că această cerinţă din urmă viza trupele de rap ale albilor, ca de exemplu Beastie Boys, cărora nu li se permitea includerea pieselor Beatles pe albumele lor. Ei plănuiau pentru albumul lor Licensed To Ill, o versiune rap a piesei I’m Down. Deţinând proprietatea asupra acestui cântec, Michael l-a sunat pe preşedintele CBS Records şi a reuşit să prevină includerea piesei pe albumul trupei Beastie Boys.

Michael a respins şi cererea lui Phil Collins de a include o piesă a Beatles-ilor pe albumul de soundtrack al filmului acestuia, Buster. Nu a existat nici un motiv pentru a-i respinge cererea, dar se putea datora unui alt proiect gândit pentru acea piesă, după cum a spus Michael că este interesat să dezvolte mai multe proiecte bazate pe melodiile Beatles-ilor.

Principalul obiectiv al lui Michael în deţinerea catalogului Beatles este acela de a încuraja artiştii noi să înregistreze piesele trupei în forma lor clasică. Pentru realizarea acestor obiective, Michael l-a angajat pe publicistul Dale Kawashima în funcţia de preşedinte al ATV Music. Kawashima a lucrat înainte ca promoter al lui Bruce Springsteen, Prince şi Bob Dylan. ATV Music Group, administrat anterior de EMI Music Publishing, a trecut la MCA Music Publishing în aprilie 1991.

Mulţi alţii l-au criticat pe Michael că ar fi interesat numai de câştiguri materiale, de şi mai mulţi bani, fără să-i pese de integritatea muncii Beatles-ilor. Revista Rolling Stone a raportat: Apropiaţi ai cântăreţului au subliniat că Jackson a intrat în această afacere având consimţământul lui Yoko Ono şi că principalul lui scop este acela de a face cunoscută muzica Beatles-ilor, noii generaţii, şi nu de a transforma totul în bani gheaţă. Avocatul lui Michael, John Branca a adăugat: Michael este fanul numărul unu din lume al Beatles-ilor şi doreşte să protejeze aceste piese aşa cum ar fi făcut şi Beatles-ii. Ţinem legătura în permanenţă cu reprezentanţii lui Paul McCartney şi cu cei ai lui John Lennon şi nu se acţionează în nici un fel fără a fi şi aceştia informaţi. Un reprezentant al companiei care administrează drepturile de publicare ale lui Michael Jackson a declarat revistei Rolling Stone că, Jackson este cu siguranţă interesat de aspectele financiare rezultate din drepturile asupra catalogului Beatles, dar este cu mult mai interesat de valoarea artistică a acestor piese. Conform lui John Branca, Michael nu ar fi licitat împotriva lui McCartney şi a lui Yoko Ono. De aceea, Branca i-a consultat în prealabil, în această privinţă pe ambii avocaţi, şi pe cel al lui Ono şi pe cel al lui McCartney şi amândoi au spus că nu au de gând să participe la licitaţie.

Preluarea controlului asupra catalogului Beatles l-a costat pe Michael mai mult de suma de  47,5 milioane de dolari; l-a costat prietenia cu fostul Beatle, Paul McCartney. Cel mai bine spus, le-a alterat relaţia. În vreme ce lucrau împreună la duetele lor pentru albumele fiecăruia, cei doi au devenit prieteni foarte apropiaţi. Michael a aflat de colecţia de desene animate a lui Paul, mult mai mare ca a lui. Au descoperit că aveau multe interese comune, unul din acestea fiind chiar afacerea rezultată din drepturile de publicare muzicale. S-a estimat că la acea vreme, McCartney câştiga 40 de milioane de dolari anual din deţinerea drepturilor de autor asupra pieselor altor artişti. McCartney era foarte implicat în acest domeniu, iar Michael a devenit un elev dornic să înveţe. Chiar i-a spus lui Paul că într-o bună zi o să-i cumpere tot. În momentul în care Michael chiar a cumpărat catalogul Beatles, acest lucru l-a nemulţumit pe Paul. Conform lui John Branca, Michael a fost sfătuit de avocaţii lui Yoko Ono, respectiv lui Paul McCartney, să nu intre în licitaţia catalogului. Michael s-a simţit frustrat de atitudinea lui McCartney – era unul dintre cei mai bogaţi entertaineri din lume care ar fi putut să-şi răscumpere foarte uşor drepturile asupra propriei sale muzici, dar nu a făcut-o. Drept urmare, în clipa în care drepturile au fost disponibile spre vânzare, Michael nu numai că a supralicitat în detrimentul lui Paul, dar şi a celorlalţi participanţi la licitaţie, respectiv Coca Cola, CBS şi Warner Brothers.

Nu erau inamici şi chiar au pozat împreună în 1990 pentru a arăta că erau încă prietenoşi, chiar dacă nu tocmai prieteni. Ulterior, McCartney a recunoscut că nu a fost nici o lovitură, dar i-a cerut lui Michael să crească cota provenită din drepturi, pentru a primi mai mulţi bani. Michael i-a răspuns că este doar o afacere, iar Paul nu a primit nici un bonus.

Oricine putea supralicita în defavoarea lui McCartney. Se întâmplă însă să atragă atenţia atât de mult, pentru că era vorba de Michael Jackson, pe care tocmai McCartney l-a iniţiat în această afacere. Oricare alt investitor putea cumpăra catalogul şi nu ar fi fost nici măcar amintit publicităţii, dar să mai fie şi acuzat de lăcomie. În plus, Lennon şi McCartney au pierdut drepturile de proprietate asupra catalogului Beatles de mulţi ani, fără măcar să se facă vreo menţiune relativă cu privire la acest aspect. La începutul carierei lor, Lennon şi McCartney au cedat drepturile de autor asupra proprietăţilor lor, publicistului Dick James. Compania lui James, Northern Songs, a făcut milioane de pe urma lor atunci, iar în 1967 a vândut-o lui Sir Lew Grade. Ulterior, Grade a vândut catalogul lui Robert Holmes. Şi când Michael Jackson a cumpărat catalogul, dintr-o dată totul a părut nedrept. În plus, drepturile de autor sunt separate de drepturile de publicare şi ele aparţin încă lui Paul McCartney şi patrimoniului lui John Lennon.

Într-unul din interviurile sale, Paul McCartney a spus că i-a suspectat pe Yoko Ono şi pe Michael Jackson că ar fi pus la cale un plan pentru a pune mâna pe drepturile de autor. Acestea sunt emise pe o perioadă de 28 de ani şi pot fi reînnoite pentru încă una de 28 de ani. Dacă unul din compozitori decedează în timpul acestei perioade, moştenitorii lui pot solicita drepturile asupra proprietăţii pentru cea de a doua perioadă de 28 de ani. Interesat în cumpărarea acestor drepturi, McCartney l-a vizitat pe Robert Holmes care a cerut 20 de milioane de dolari. McCartney s-a oferit să împartă preţul şi drepturile de proprietate cu văduva lui Lennon, Yoko Ono. Aceasta a fost de părere că preţul este mult prea mare şi se gândea că dacă mai aşteaptă, preţul va mai scădea. Între timp, Michael Jackson a cumpărat drepturile cu 47,5 milioane de dolari. McCartney a acuzat această afacere că a fost plănuită de Ono şi Jackson, ştiind că jumătate din drepturi i-ar fi revenit lui Ono şi fiilor lui Lennon, Julian şi Sean, în cinci ani. McCartney a mers cu speculaţiile şi mai departe, anume că Jackson urma să cumpere apoi drepturile de la Ono.

Celor mai loiali fani Beatles şi se pare şi celor trei Beatles-i rămaşi în viaţă, le-a displăcut ca piesele lor să fie folosite în reclamele comerciale. Mulţi erau de părere că este degradant să transformi piesele clasice Beatle în sloganuri. Ceea ce nu se cunoştea de masele largi era faptul că şi Paul McCartney deţinea drepturile de proprietate asupra multor piese ale lui Buddy Holly, iar acestea aveau licenţă pentru a fi utilizate în reclame comerciale. Este greu de înţeles cum de acest lucru era permisiv în cazul lui Buddy Holly, dar era degradant pentru Beatles. Ceea ce este clar, este intenţia lui Michael de a păstra integritatea catalogului Beatles şi de a le împrumuta doar acelor proiecte pe care le consideră potrivite şi care nu atrag după sine mediul comercial. În mod evident, Michael nu considera licenţierea pieselor pop pentru uzul comercial ca degradantă; el şi-a împrumutat cele mai mari hit-uri pentru a fi readaptate reclamelor comerciale.

Multe proiecte au fost raportate ca implicând catalogul Beatles, multe din ele fiind deja văzute, inclusiv un serial de televiziune bazat pe muzica Beatles în a cărei co-producţie ar fi implicat şi Michael. Chiar a spus că este interesat de filmele bazate pe muzica Beatles. Se afla în lucru un album soundtrack care includea versiuni cover ale pieselor Beatles, interpretate de câţiva artişti, inclusiv de Michael, care a realizat versiunea cover a piesei sale favorite din repertoriul Beatles, Come Together.

În 1989, când pe piaţă au început să se vândă copii neautorizate ale unor filme Beatle, Michael le-a cerut avocaţilor săi să dea în urmărire penală pe aceia care distribuiau casetele ilegale. The Beatles in Tokyo, The Beatles in the Magical Mystery Tour şi The Beatles at Shea Stadium au fost vândute şi distribuite de Video Wholesalers Inc. of Neptune din New Jersey. Michael a obţinut un ordin judecătoresc prin care au fost interzise vânzările de casete video până ce s-a finalizat procesul. Acesta a beneficiat de o mulţime de avocaţi care îi reprezentau pe Michael şi pe Beatles-i. A fost pentru prima dată când Michael Jackson şi Beatles s-au unit pentru a proteja palmaresul trupei britanice. La proces, Michael a informat că el este proprietarul drepturilor de autor al pieselor din filmele respective, iar distribuitorii video nu au nici un drept de a produce sau distribui casetele. Michael a atras atenţia şi asupra calităţii îndoielnice a casetelor, care ar putea avea repercursiuni asupra unui potenţial profit în cazul în care el ar decide lansarea respectivelor filme. Procesul s-a încheiat în octombrie 1989, Michael Jackson a primit 130.000$ despăgubire, iar celor de la Video Wholesalers li s-a interzis definitiv vânzarea de video casete.

Michael şi-a extins foarte mult companiile de publicare de când a obţinut râvnitul catalog ATV. În primăvara lui 1989, Berry Gordy a scos la vânzare Jobete Music, divizia de publicare a Motown Records. Preţul estimat era de 120 milioane de dolari. Printre părţile interesate se aflau Warner Communications, Sony şi Michael Jackson. Jobete Music deţine drepturile de autor asupra pieselor celor mai mari vedete Motown, Stevie Wonder, Supremes şi Jackson Five.

Mai târziu, în 1995, Sony i-a oferit lui Michael suma de 90 de milioane de dolari pentru a intra în posesia a 50% din drepturile de proprietate asupra catalogului ATV Music. Având nevoie de bani lichizi, Michael a acceptat oferta şi a făcut un profit frumuşel. Catalogul Sony s-a unit cu ATV, furnizând venituri egale atât companiei Sony cât şi lui Michael Jackson. Noua companie a fost botezată Sony/ATV şi a devenit cea de a treia cea mai mare companie de publicare din lume. Michael Jackson era unul dintre directorii companiei şi participa cu regularitate la întâlnirile bordului. Catalogul a continuat să se extindă şi acum deţine drepturile asupra a 500.000 de piese incluzându-i pe Elvis Presley, Eminem, Akon, Bob Dylan, Taylor Swift, Johnas Brotehrs, John Mayer şi Willie Nelson. Cu trecerea anilor, devenit liderul publicaţiilor muzicale din lume, catalogul a fost estimat la circa 2 miliarde de dolari.

 (va urma)

---

[1] Hands Across America - eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru lupta împotriva foametei. Evenimentul a avut loc duminică 25 mai 1986, când peste 6,5 milioane de oameni au format un lanţ uman de cca. 6.682 km începând din New York, până în California. Cu această ocazie s-au strâns 34 milioane de dolari.