Capitolul 8 - „Rock With You”

MICHAEL JACKSON

THE COMPLETE STORY OF THE THE KING OF POP

9 noiembrie 2012

by Lisa D. Campbell

&

MICHAEL JACKSON

THE KING OF POP

martie 1993

by Lisa D. Campbell

Traducere si adaptare Mihaela A.R.

*

Capitolul 8

„Rock With You”

Rod Temperton

 

Girl, close your eyes                                                  Iubito, închide ochii

Let the rhythm get into you                                    Lasă ritmul să te cuprindă

Don’t try to fight it                                                  Nu încerca să te împotriveşti

There ain’t nothing that you can do                      Căci nu mai poţi face nimic

 

Live at UNICEF Gala 1980 (low quality)

Conferinţa de presă ţinută la restaurantul Tavern on the Green din New York în noiembrie 1983, anunţa planurile Jackson-ilor pentru un turneu grandios. Gazda conferinţei a fost promoter-ul turneului, Don King. Fraţii Jackson, purtând toţi ochelari de soare, au stat cuminţi la masă în timp ce King nu a tăcut aproape nici o clipă. Michael nu a vorbit decât pentru a-şi prezenta părinţii şi surorile care se aflau în audienţă. Până la urmă, era o conferinţă de presă şi ultimul lucru pe care ar fi vrut să-l facă, era să răspundă la o mulţime de întrebări! Turneul urma să se numească Victory, promova noul album al Jackson-ilor cu acelaşi titlu şi era sponsorizat de Pepsi.

Albumul Victory a fost lansat pe 2 iulie 1984, fiind de multă vreme aşteptat şi anticipând vânzări explozive. Victory a fost primul album al Jackson-ilor certificat de două ori cu platină. În ciuda acestui fapt, a fost o dezamăgire pentru public, majoritatea pieselor fiind compuse, produse şi interpretate de fiecare dintre fraţi, individual. Faptul că nu au mai urmat formatul anterior, în care liderii vocali erau Michael şi Jermaine, a slăbit în mod dramatic impactul albumului. Victory pare a fi o lucrare lipsită de minunatele piese de dans care au făcut atât de grozave albumele anterioare ale Jackson-ilor. Chiar şi ambalarea albumului părea că a fost făcută pe fugă, căci toate titlurile pieselor sunt inscripţionate pe copertă într-o altă ordine decât cea în care au fost înregistrate.

David Smithy, un fan de 14 ani al lui Michael, şi-a dorit foarte mult să-şi întâlnească idolul. Dorinţa i-a fost îndeplinită de Societatea Brass Ring, care a îndeplinit dorinţele mai multor copii bolnavi în faze terminale. El a fost invitat la locuinţa din Encino unde a luat prânzul împreună cu Michael, a vizitat animalele, l-a bătut pe Michael la jocurile video şi au urmărit un film în cinematograful privat. Michael i-a dat lui David jacheta lui roşie cu care a filmat scurt-metrajul Beat It şi mănuşa neagră pe care a purtat-o la decernarea premiilor AMA. Şapte luni mai târziu, David Smithy a murit de fibroză chistică. Albumul Victory este dedicat de către fraţi, mamei lor, Katherine Jackson, lui Marvin Gaye, Teddy Pendegrass şi lui David Smithy. De asemenea, David este inclus în lunga listă a celor cărora se adresează mulţumiri, ataşată coperţii interioare a albumului Bad.

Cele mai bune oferte ale albumului Victory sunt primele două extrase pe single. State Of Shock, lansat pe 13 iunie, a fost compus de Michael Jackson şi Randy Hansen şi îi are în postură de lideri vocali pe Michael şi pe Mick Jagger. Nu a fost realizat nici un video clip, dar nici nu era nevoie de aşa ceva pentru a promova piesa. Anticipările pentru orice noutate venită din partea lui Michael Jackson au dat naştere unei promovări atât de febrile, încât postul de radio K-IQQ din Los Angeles, a difuzat noul single 22 de ore continuu. Duetul Jackson/Jagger a urcat până pe locul 3 în Top Hot 100.

De fapt, duetul se dorea a fi realizat cu liderul vocal al trupei Queen, Freddie Mercury, dar acesta nu a avut timp să se prezinte la înregistrări. Se presupune că Michael a înregistrat trei alte piese cu Mercury, care nu au fost însă lansate niciodată.

Cel de-al doilea single lansat de pe albumul Victory a fost Torture, singura piesă care îi reuneşte vocal pe Michael şi pe Jermaine. Chiar dacă nu este pe măsura extraselor de pe albumele Destiny sau Triumph, Torture se detaşează clar de celelalte selecţii alese pentru acest album. Torture a ajuns până pe locul 17 în Top Hot 100 Billboard.

Pentru acest single a fost realizat şi un scurt-metraj, doar că din el lipsesc chiar vocaliştii principali! Nu apar decât Jackie, Tito, Marlon şi Randy. Cei şase fraţi se aflau la New York pentru clipul video, în momentul în care între ei s-a produs o neînţelegere, care i-a determinat pe Michael şi pe Jermaine să refuze participarea la filmări. Michael a plecat la Disney World, lăsându-i pe ceilalţi să termine fără el. Cu toate că el nu apare deloc în video-clip, sunt destule referiri la persoana lui. Schelete care execută moonwalk-ul de-a latul ecranului, un prim plan al unei mâini ce poartă o mănuşă şi o figură de ceară a lui Michael, împrumutată de la un muzeu, sunt substitutele folosite în câteva cadre cu toţi cei şase fraţi. Coregrafia a fost realizată de Laker, cea care poartă numele real de Paula Abdul.

Cel de-al treilea single extras de pe Victory a fost contribuţia adusă de Marlon acestui album, respectiv piesa Body. Cu toate că fundalul vocal este susţinut de ceilalţi fraţi Jackson, se pare că nu a fost suficient pentru a transforma piesa într-una de dans. Body a atins locul 47 în Top Hot 100.

În clipul video al acestei piese nu apar nici Michael şi nici Jermaine, deşi scenariul său trezeşte o mare speranţă că cel dintâi va apărea până la urmă. În povestea filmuleţului Body se fac audiţii pentru dansatori. Fiecare Jackson ajunge la studio unul câte unul. Marlon este cel care ajunge primul, conducând o motocicletă. În urma lui conducând o maşină, este Tito. Randy este următorul şi îşi face apariţia la volanul unui Jeep. Jackie ajunge ceva mai târziu, grăbindu-se spre uşile studioului. Brusc, apare o mulţime de fani adunaţi afară în timp ce aterizează un elicopter. Toţi privitorii se aşteaptă să fie Michael, dar rămân dezamăgiţi să-i vadă pe ceilalţi debarcând, îmbrăcaţi în costume de scenă, gata să filmeze ultima lor performanţă cu dansatorii selectaţi.  Celălalt aport al lui Michael la albumul Victory, respectiv piesa Be Not Always, nu a fost niciodată lansată ca extras pe single.

Michael nu a vrut să facă turneul Victory. Nu a fost de părere că ar fi o alegere deşteaptă potrivită succesului de care s-a bucurat albumul său Thriller. El vroia să se concentreze pe o altă dragoste a sa, filmele. A fost însă convins să se alăture fraţilor lui în acest turneu, de către părinţii lui şi în mod special de mama lui, pe care o adora. Se vehicula că unii dintre fraţii lui ar avea probleme financiare şi aveau nevoie de veniturile generate de un turneu. Avându-l pe Michael cu ei, acest lucru ar fi sporit enorm potenţialul de câştig. Un alt motiv pentru care Michael s-a alăturat totuşi fraţilor săi, era pasiunea lui de a performa.

Chiar de la bun început, turneul Victory a beneficiat în aceeaşi măsură atât de anticipare şi entuziasm cât şi de critici amare şi controverse. Pentru că Michael nu a asociat şi un turneu albumului său, Thriller, turneul Victory reprezenta pentru fanii săi, prima ocazie de a-l vedea performând live uriaşele succese de pe acest album. Criticile la adresa turneului au apărut din pricina managemantului defectuos şi a slabei organizări. Michael nu a fost de acord cu conducerea turneului, respectiv cu promoterul său, Don King, care nu se afla pe lista preferinţelor sale. Drept urmare, i-a adresat o scrisoare acestuia informându-l că nu are absolut nici o autoritate de a vorbi sau de a face afaceri în numele său. Astfel King NU avea voie să:

.... comunice cu nimeni în numele lui Michael Jackson fără permisiunea acestuia;

.... toţi banii plătiţi lui Michael Jackson pentru participarea la acest turneu vor fi colectaţi de reprezentanţii personali ai lui Michael Jackson şi nu de Don King;

.... abordeze nici un promoter, sponsor sau altă persoană în numele lui Michael Jackson;

.... angajeze vreun personal sau promoter local, să rezerve vreo arenă, sală etc. în numele lui Michael Jackson. În acest sens, NU VA FACE NIMIC fără acordul personal al lui Michael Jackson.

La scurt timp după aceasta, King a fost concediat din postul de promoter şi înlocuit cu Chuck Sullivan. King a rămas la conducerea turneului dar nu mai avea nici o autoritate. Întregul turneu a fost marcat de schimbări constante în management. Un alt promoter, Frank Russo, nu a stat mai mult de trei săptămâni.

Preţul biletelor, stabilit la 28$ plus 2$ taxa de manipulare, era unul din primele aspecte intrate sub focul presei şi al fanilor, toţi pretinzând că Michael era lacom şi vroia să câştige cât mai mulţi bani cu putinţă de pe urma turneului. Paradoxal, numai Michael era menţionat în aceste acuzaţii şi nici unul dintre fraţii sau părinţii lui, nici unul dintre managerii şi promoterii turneului. Ceea ce nu ştiau aceşti fani şi marea majoritate a presei, care nici măcar nu s-a deranjat să verifice ceea ce făcea public, era faptul că Michael s-a luptat vehement pentru a menţine preţul biletelor scăzut, aşa încât să nu depăşească 20$, preţul curent alocat biletelor de concerte. Dar atâta vreme cât nu avea decât un singur drept de vot, pe lângă fraţii, părinţii şi promoterii, care veneau şi ei cu câte unul la masa managerială, Michael era în minoritate. S-a oferit chiar, să performeze gratuit pe toată perioada desfăşurării turneului, pentru a fi micşorat preţul biletelor. Din nou însă, a fost în minoritate iar preţul biletului s-a votat la valoarea de 30$. Problema era că numai Michael încasa critica, de parcă toată lumea uitase că turneul era al Jackson-ilor şi nu numai al lui Michael.

Următorul aspect intrat sub tirul presei şi al fanilor, a fost sistemul de vânzare al biletelor. Acestea erau vândute prin comandă poştală şi numai în loturi de câte patru bucăţi. S-a pus în aplicare şi un sistem de loterie, pentru extragerea comenzilor câştigătoare ce aveau să fie onorate primele şi în cazul în care cererea ar fi fost mai mare ca oferta. În privinţa numărului de bilete solicitat, trebuia să comanzi din start patru bucăţi, la preţul total de 120$, fără a avea măcar garanţia că le vei şi primi. Dacă comenzile depăşeau numărul de bilete disponibil, puteai foarte bine sfârşi cu buzele umflate după ce ai expediat cei 120$. Aceşti bani erau reţinuţi pentru o lungă perioadă de timp înainte de a fi returnaţi, în buzunarele promoterilor, ca aceştia să-şi recupereze investiţiile făcute pe termen scurt.

În ceea ce priveşte solicitarea biletelor, era nevoie de un cupon de comandă care se găsea în ziarele locale. De exemplu pentru primul oraş aflat pe harta turneului – Kansas City, ziarul local, Kansas City Times a scos un tiraj cu 20.000 de bucăţi mai mare decât de obicei, pentru a ieşi în întâmpinarea cererii estimate. Încă o dată Michael şi numai Michael, a fost în mod nejustificat, ţinta unei avalanşe de critici împotriva sistemului de comandă al biletelor.

Michael s-a decis să corecteze situaţia după ce în ziarul local din Dallas a fost inserată o scrisoare deschisă, din partea unei tinere admiratoare, Ladonna Jones, care spunea că sistemul de distribuţie al biletelor era total neloial iar ea nu putea să strângă 120$, conform acestuia. Atunci, Michael a pus capăt acestui sistem de comandă prin poştă, care s-a sfârşit după concertele susţinute în primele trei oraşe aflate pe harta turneului.

Într-un interviu din 1985, Michael a vorbit deschis despre problemele turneului Victory şi cum s-a simţit în postură de unică ţintă a tuturor criticilor:

Niciodată nu am vrut să lucrez cu toţi acei oameni pe care i-am avut în managementul turneului Victory, dar a fost un lucru care s-a supus la vot. A fost nedrept faţă de mine, pentru că de fiecare dată eram în minoritate. Şi niciodată nu mi-a plăcut să fac lucrurile aşa. Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu oameni de categoria A+, consideraţi excelenţi în domeniul lor. Întotdeauna am încercat să fac lucrurile să fie de primă clasă. Să lucrez cu cei mai buni. Dar a fost o altă poveste cu familia. Iar faptul că a fost cel mai mare turneu de până atunci, şi succesul meu care devenise copleşitor, a fost ca şi cum abia aşteptau cu toţii să arunce cu pietre.... Faţă de controversata loterie folosită iniţial pentru vânzarea biletelor, Michael a spus: Asta nu a fost ideea mea. Nimic din treaba asta nu are de-a face cu mine. Am fost în minoritate. Să fim serioşi, comandă prin poştă ... Nu am fost de acord cu aşa ceva, nu am vrut nici ca preţul biletelor să fie cel care a fost ... este adevărat că producţia a fost atât de mare încât trebuia să se auto-finanţeze, dar chiar şi aşa... Şi este dureros mai ales când este vorba despre familia ta.

În timp ce toate aceste probleme au continuat să afecteze managementul şi organizarea turneului, Michael şi fraţii lui munceau din greu pentru spectacolele ce urmau. Repetiţiile au început în februarie şi durau câte cinci ore pe zi, şase zile pe săptămână. Pe măsură ce seara deschiderii era tot mai aproape, repetiţiile au început să se întindă pe parcursul a 18 ore zilnic, acoperind fiecare detaliu al spectacolului care trebuia să fie - aşa cum ar spune Michael – perfect. Chiar înainte de startul turneului, Jackson-ii repetau în Birmingham / Alabama. În ciuda eforturilor făcute de municipalitate, acolo nu a fost programat nici un concert.

Pe lângă repetiţii, fraţii lucrau şi în spatele scenei pentru a aduce turneul în lumina reflectoarelor. Tito şi Randy s-au ocupat de alegerea trupei de instrumentişti. Davis Williams şi Gregg Wright au fost selectaţi în postul de chitarişti. Pat Leonard şi Jai Winding au fost aleşi pentru keyboards împreună cu Rory Kaplan, care a făcut parte şi din trupa de instrumentişti a turneului Bad. Jonathan „Sugarfoot” Moffett a fost angajat ca baterist. Moffett a fost alături de Jackson-i chiar şi înainte de turneul din 1981. Jackie, Marlon şi Michael au lucrat la coregrafie. Concertele turneului Victory au fost create şi proiectate de Michael, care şi-a depăşit atribuţiile ca designer. A fost angajat un specialist de scenă pentru a-l ajuta să-şi pună ideile în practică, dar conceptul îi aparţine în totalitate. Michael a mai contribuit şi la proiectarea luminilor pentru dispozitivul robotic al spectacolului şi de asemenea, a participat la proiectarea costumelor speciale cu Ted Shell. Secvenţa de deschidere a spectacolului a fost compusă de Michael Jai Winding şi Pat Leonard şi a fost produsă de Michael şi de Jai Winding.

Bill Whitten a proiectat costumele de scenă ale Jackson-ilor, iar soţia lui Tito, Enid, a creat costumele instrumentiştilor. Costumele purtate de cei şase fraţi au fost evaluate la 500.000$. Jacheta neagră purtată de Michael pentru piesele Billie Jean şi Shake Your Body (Down To The Ground), acoperită toată cu paiete, cântărea în jur de 18 kg (40 pounds!?!).

În luna mai, fraţii şi-au luat o pauză din timpul repetiţiilor pentru a participa la petrecerea aniversară a mamei lor. I-au dăruit un Rolls Royce din partea lor, deşi ziarele au comentat mai târziu că de fapt, darul era numai din partea lui Michael.

Între timp, oraşele din lungul şi din latul ţării nutreau speranţa de a găzdui turneul Victory. Drept urmare, multe dintre municipalităţi au încercat să-şi îmbunătăţească stadioanele pentru a fi alese. Ziarul local din Boston, The Boston Herald, a inserat cupoane pentru fani în scopul de a le solicita Jackson-ilor să performeze şi în oraşul lor. La redacţia ziarului au fost expediate mii de cupoane care au fost trimise apoi celor şase fraţi. În Iowa, Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie a făcut o petiţie şi a adunat semnături pentru a fi încluşi pe harta turneului. Guvernatorul statului Iowa, chiar l-a contactat pe promoterul Don King pentru a-i aduce pe Jackson-i acolo. Primarul oraşului Detroit, Coleman Young a încercat să-i atragă pe Arena Joe Louis din oraşul său. Însă cele mai mari şi mai impresionante eforturi pentru a-i atrage pe Jackson-i au venit din partea oraşului lor natal, Gary / Indiana. Primarul din Gary a făcut publice câteva scrisori din partea elevilor de şcoală, care implorau la unison: „Vă rugăm, întoarceţi-vă!”. Oraşul a sponsorizat chiar şi un eveniment numit Michael Jackson vine acasă, iniţiind un concurs între cei care semănau cel mai bine cu Michael.

În ziua de dinaintea serii de deschidere a turneului, Michael a ţinut o conferinţă de presă pentru a anunţa schimbările făcute în sistemul de distribuire al biletelor. De asemenea, a mai făcut un alt anunţ important:

Mâine vom începe turneul şi vreau să vă vorbesc despre ceva care mă îngrijorează foarte tare. Am muncit cu toţii foarte mult pentru a face ca acest spectacol să fie cel mai bun. Dar ştim că sunt o mulţime de copii care au întâmpinat greutăţi pentru a obţine bilete. Zilele trecute am primit o scrisoare de la o fată din Texas, pe nume Ladonna Jones. A muncit să-şi adune banii pentru bilet, dar din pricina sistemului adoptat pentru acest turneu, este nevoită să cumpere patru bilete, lucru care îi este imposibil. Ca urmare, îi cer promoter-ului nostru să găsească un alt mod de distribuire a biletelor – unul care să nu mai impună o comandă de 120$.

Au mai existat de asemenea, o serie de discuţii despre faptul că promoter-ul reţine banii pe biletele care nu s-au distribuit. Ca urmare, i-am cerut să închidă sistemul de comandă prin poştă cât de repede posibil aşa încât nimeni să nu mai plătească fără să-şi obţină şi biletul.

În final, dar cel mai important, vreau să vă mai fac un anunţ. Vreau să ştiţi că atunci când mi-am dat acordul pentru acest turneu, am decis să donez tot profitul care îmi revine, acelora care au nevoie de ajutor.

Trei asociaţii de caritate au beneficiat de extraordinara generozitate a lui Michael: Fundaţia United Negro College, care a folosit contribuţia lui Michael pentru înfiinţarea bursei de şcolarizare Michael Jackson; Tabăra Good Times, o tabără pentru copiii afectaţi de boli incurabile şi Fundaţia T.J. Martell care se ocupa cu cercetările în domeniul cancerului şi leucemiei. Astăzi, interesul pentru bursa de şcolarizare acordată de Fundaţia United Negro College a crescut foarte mult printre studenţi. În cadrul taberei Good Times, organizaţia Ronald McDonald House a construit Lacul Jackson unde copiii bolnavi de cancer se pot juca şi pescui. Se află încă în uz şi este foarte popular printre copii.

Pe 6 iulie 1984, toate problemele de planificare şi de management s-au spulberat în faţa unui public de 45.000 de fani care au umplut Stadionul Arrowhead din Kansas City. Seara deschiderii turneului Victory a fost una dintre cele serile de concerte ţinute cu casa închisă şi a fost inclusă în toate programele de ştiri majore din acea seară. Programul de ştiri Nightline al postului de televiziune ABC, chiar a difuzat două piese live din concert – Human Nature şi Off The Wall. Jackie a apărut şi el în spectacol dar nu se putea alătura fraţilor săi în turneu, din pricina recentei operaţii la genunchi. Biograful J. Randy Taraborrelli a dezvăluit că Jackie şi-a rupt un picior chiar înainte de turneu, ca urmare a unei vizite de „curtoazie” a soţiei sale, Enid. Enid a descoperit că Jackie are o aventură amoroasă cu coregrafa Paula Abdul. Conform poveştii, Enid i-a urmărit la cinematograf, s-a confruntat cu ei, a sărit în maşină şi a dat peste Jackie, rupându-i piciorul.

Jongleurul Chriss Bliss a deschis fiecare seară de concert a turneului Victory. În numărul său, Bliss prezenta jonglerii cu mingii din sticlă pe ritm de muzică pop. Ca un exemplu al problemelor manageriale ale turneului, aflaţi că Bliss a fost ales pentru actul introductiv cu doar două zile înainte de data primului concert.

În cea dintâi seară, după ceea ce părea a fi finalul numărului lui Chriss Bliss, intensitatea luminilor a fost redusă şi creaturi uriaşe au început să traverseze scena. La centrul scenei se afla un bolovan de piatră cu o sabie înfiptă în el. Şi-au făcut apariţia cinci cavaleri în armură şi fiecare dintre ei a încercat să smulgă sabia din piatră. Primii patru au eşuat. Ultimul dintre ei a reuşit şi a proclamat: Să se adune toată lumea să vadă regatul! Apoi şi-a scos casca pentru a-l dezvălui pe Randy Jackson. După ce Randy a salvat lumea de creaturile uriaşe, de sub scenă au început să se ridice încet scările. Cei cinci fraţi le-au coborât la unison, atacând ritmul piesei Wanna Be Startin’ Somethin’. Toţi purtau ochelari de soare. Michael se afla în mijloc şi purta pantaloni în dungi alb-negre, o tunică albă cu o eşarfă roşie prinsă pe diagonala pieptului, şosete albe strălucitoare şi mocasini negri, iar pe o mână avea mănuşa albă.

Piesele sale solo au fost mixate cu hit-urile Jackson-ilor. Things I Do For You a fost poziţionat între Wanna Be Startin’ Somethin’ şi Off The Wall. A urmat Human Nature, după care Heartbreak Hotel. După ce a prăbuşit stadionul cu She’s Out Of My Life, prezentat cu tot cu lacrimile din final, a părăsit scena pentru solo-ul lui Jermaine. Iniţial, a fost pusă în scenă un soi de neînţelegere între Michael şi Jermaine asupra următoarei prestaţii, finalizându-se cu Michael care părăsea scena. După câteva concerte, s-a renunţat la acest scenariu, căci fanii şi-au dat seama că Michael avea să plece de pe scenă pentru a-şi trage sufletul în timpul prestaţiei fratelui său. Jermaine a prestat piesele Let’s Get Serious şi Dynamite, apoi Michael i se alătura pentru duetul Tell Me I’m Not Dreamin’.

Concertul a continuat cu hiturile mai vechi ale Jackson-ilor, I Want You Back, The Love You Save şi I’ll Be There. După acest potpuriu Jackson Five a urmat Rock With You apoi Lovely One. Apoi Michael s-a schimbat într-o solapetă roşie strălucitoare pentru piesa Working Day And Night, la finalul căreia Randy îl urmăreşte pe scenă, Michael cade la pământ şi este capturat de o creatură uriaşă şi strălucitoare asemănătoare unui păianjen. Trupul îi este acoperit cu o mantie şi ridicat pe un piedestal. Când Randy ridica mantia de pe el, Michael dispăruse. Câteva secunde mai târziu, reapărea căţărat pe o platformă suspendată, îmbrăcat în pantaloni negri şi cu jacheta roşie cu multe fermoare, în timp ce începeau primele acorduri din Beat It. Valul de ţipete s-a amplificat şi mai tare în rândurile audienţei în clipa când a fost recunoscută coregrafia scurt metrajului.

După Beat It a urmat Billie Jean pentru care Michael a recreat performanţa sa de neuitat din spectacolul Motown 25. Moonwalk-ul său din timpul piesei, a generat cele mai tari ţipete în acea seară. După ultimul vers al piesei, Billie Jean is not my lover, Michael şi-a aruncat pălăria în mulţime spre deliciul celui care a reuşit să o şi prindă. Pe eticheta din interiorul fiecărei pălării, se putea citi Fabricată în mod special pentru Michael Jackson de Maddest Hatter/100% lână naturală. Concertele se închideau cu piesa Shake Your Body (Down To The Ground). Nu a fost susţinut nici un bis. Turneul a culminat şi s-a încheiat totodată la Los Angeles, unde pe Sadionul Dodger s-au ţinut şase concerte. În timpul numărului final, Shake Your Body, mulţimea a avut parte din abundenţă de faimosul moonwalk şi de executantul lui, proiectat pe un ecran uriaş. Atunci, Michael a anunţat că acesta era ultimul şi cel din urmă turneu al lor, în timp ce Janet şi LaToya s-au alăturat fraţilor lor pe scenă, pentru ultimul salut.

Absenţa evidentă din spectacol a piesei Thriller nu a fost trecută cu vederea. Bătrânii Jehovişti erau de părere că piesa era o ofensă adusă religiei lor şi promova credinţa în ocultism. Deşi Michael a inclus la începutul scurt-metrajului precizarea că filmul nu susţine sub nici o formă credinţa în ocultism, Martorii tot mai obiectau la adresa lui. Ca urmare, Michael a decis să nu includă piesa pe lista reprezentaţiilor din turneul Victory, tocmai pentru a le face pe plac bătrânilor bisericii. De asemenea, la fel de evidentă a fost şi absenţa unei piese de pe albumul Victory. Părea destul de ciudat ca turneul intitulat „Victory”, după numele ultimului lor album, să nu conţină nici măcar o piesă de pe acesta. Deşi s-a tot spus că mai târziu vor fi adăugate mai multe piese, nici una de pe albumul Victory nu a fost vreodată performată în turneul cu acelaşi nume.

Fiecare oprire pe harta turneului Victory, aducea cu sine şi câteva amintiri de vânzare. Sub marca Jackson-ilor, existau nasturi, bandane, tricouri şi programele turneului disponibile alături de tricouri şi ochelari de soare numai sub marca Michael Jackson.

Dacă turneul Victory a fost poate bântuit de probleme manageriale, organizatorice şi de planificare, în aceeaşi măsură concertele în sine au fost spectaculoase. Efectele speciale, luminile şi în mod special coregrafia şi interpretarea au fost la superlativ. Chiar şi scena era impresionantă. Cântărea 375 tone, era înaltă cât un bloc cu cinci etaje, lată de 50 de metri şi cu o adâncime de 30 de metri. S-au folosit 7 computere, câteva lifturi şi a necesitat 22 de operatori. S-au montat 120 de boxe şi 2.200 de spoturi de lumini. Tot acest echipament era transportat în 22 de trailere. De fapt, existau două scene; când pe una se desfăşura spectacolul, cealaltă era montată în următorul oraş.

Doi şefi bucătari au călătorit cu turneul Victory. Cy Kosis era cel care le furniza mâncarea  fraţilor Jackson. Mani Khalsa a călătorit ca bucătarul personal al lui Michael. După fiecare perfomanţă, Michael mânca pepene roşu pentru a înlocui cantitatea de apă pierdută în timpul spectacolului. Se spune că pierdea între 2 şi 4,5 kg după fiecare sesiune de concerte. Pe lângă fructe şi legume, favorita lui Michael era mâncarea mexicană, în mod special enchilada cu brânză.

Mare parte din concertele turneului Victory s-au desfăşurat liniştit, fără incidente. Totuşi, concertele din Knoxville, Tennessee, erau cât pe ce să fie anulate din pricina ameninţărilor cu moartea adresate direct lui Michael. Universitatea din Tennessee şi redacţia ziarului local din Knoxville, Sentinel, au primit aceste ameninţări prin poştă. Promoterii turneului au vrut să anuleze cele trei concerte, dar Michael a insistat ca ele să fie susţinute aşa cum au fost plănuite; îi displăcea enorm să-şi dezamăgească fanii. Drept urmare, concertele au avut loc conform programării, dar sub un sistem de securitate sporit. Publicul a fost scanat cu detectoare de metale, iar genţile, borsetele sau alt fel de bagaje, au fost fizic scotocite. În timpul spectacolelor avioanele şi elicopterele au survolat Stadionul Heyland. Din fericire, nu a avut loc nici un incident.

Când Jackson-ii au sosit la aeroportul din Dallas pentru concertele de acolo, au rămas blocaţi în aeroport pentru că limuzina lor nu a mai apărut. Drept urmare, au călătorit într-un microbuz cu Robert King, directorul de întreţinere al Muse Air. La concertul din 14 iulie din Dallas, Eddie Van Halen s-a alăturat Jackson-ilor pe scenă pentru a performa solo-ul său de chitară pentru piesa Beat It.

Un alt superstar pe care l-a întâlnit Michael în timpul turneului a fost Elton John. Amândoi se aflau în Denver pentru a susţine concerte. Michael a încercat una din hainele ornate cu aur ale lui Elton şi l-a întrebat dacă era unul din accesoriul său de scenă. Elton a replicat că era o haină care făcea parte din garderoba zilnică!

Când turneul Victory a ajuns în Detroit, Michael a filmat câteva cadre pentru arhiva personală împreună cu Departamentul de Poliţie din Detroit. Îmbrăcat în pantaloni bleumarin şi tunică asemănătoare şi purtând ochelari de soare şi o singură mănuşă, secvenţele filmate îl înfăţişează pe Michael alergând cu un grup mare de poliţişti în spatele lui. Filmările au fost incluse mai târziu într-un video clip realizat din secvenţe live pentru piesa Billie Jean. De-a lungul anilor, a mai filmat ipostaze ca aceasta.

La New York, Jackson-ii au locuit la Hotel Helmsley Palace. Unul din liftierii hotelului i-a oferit lui Michael una din uniformele sale, după ce s-a bucurat de admiraţia acestuia.

Între concerte, foarte multe ore erau petrecute între pereţii camerei de hotel, acesta fiind unul din lucrurile dezagreate de Michael în timpul turneelor. În mod inevitabil, fanii aflau unde locuiesc, făcând imposibilă plecarea lor din hotel, dar în mod special pentru Michael. Niciodată satisfăcut de perfomanţele sale, Michael se uita la casetele înregistrate pe parcursul turneului făcând reglaje fine prestaţiilor sale. Căra după el un podium de dans portabil pe care repeta retuşându-şi mişcările şi aducând fiecare detaliu la perfect. De câteva ori a reuşit să se furişeze afară din hotel şi să participe la întrunirile Martorilor lui Jehova, iar în Kansas City a reuşit să iasă în oraş pentru a vedea filmul Ghostbusters (Vânătorii de fantome). Dar cel mai adesea, era nerăbdător să înceapă următorul concert. Iubea să fie pe scenă. Frank Dileo a spus la acea vreme: Michael este foarte fericit atunci când se află pe scenă. În fiecare seară înainte de spectacol, este primul îmbrăcat şi gata de atac.

Pe parcursul turneului, au mai fost o serie de premii care aşteptau să fie acceptate. Michael şi Tito au primit un premiu din partea Organizaţiei NAACP[1], Medalia Dr. H. Claude Hudson ediţia 1984. De asemenea, au primit Medalia Olimpică Premiul Prieteniei ediţia 1984 în numele întregii familii Jackson.

În perioada liberă, Michael şi-a petrecut timpul într-unul din locurile sale favorite, la Disney World. Hotelul Royal Plaza din lanţul Disney, a redenumit unul din apartamentele sale „Michael Jackson Suite”. Michael şi-a expus cele opt premii Grammy acolo, protejate de vitrine de sticlă.

Fraţii Jackson erau încă în turneu atunci când au aflat că Janet s-a căsătorit cu James DeBarge. Ei s-au căsătorit pe 7 septembrie 1984 în Grand Rapids / Michigan. Nimeni din familia Jackson nu a aprticipat la ceremonie. Această noutate l-a lovit pe Michael extrem de tare. Întotdeauna a fost foarte apropiat de Janet, pe care o poreclise Dunk diminutivul de la Donkey (Încăpăţânata), iar acest lucru l-a făcut să simtă de parcă ar fi pierdut unul dintre cei mai buni prieteni ai lui. Cuplul a divorţat patru luni mai târziu.

Cu albumul Thriller care a doborât toate recordurile de vânzări şi cu turneul Victory care a beneficiat de o audienţă fără precedent, un potop de produse marca Michael Jackson au invadat piaţa. Erau o mulţime de cărţi publicate despre Michael şi familia Jackson, tricouri Michael Jackson, nasturi, postere, agende, brelocuri, puzzle, record-playere portabile, abţibilduri, stickere, ceasuri şi desigur, mănuşi albe fără pereche. De asemenea replicile jachetelor lui Michael erau foarte populare. Jachetele roşii cu multe fermoare asemeni celei pe care a purtat-o în scurt-metrajul piesei Beat It şi a celei în roşu şi negru purtată în scurt-metrajul piesei Thriller, erau cele mai bine vândute pe lângă replicile jachetei de piele purtată în spotul comercial pentru Pepsi şi la repetiţiile de dans din secvenţele documentarului The Making Of Michael Jackson Thriller.

Pe piaţă au mai fost lansate şi patru păpuşi Michael Jackson, autorizate de el. Acestea prezentau patru ipostaze diferite ale artistului, purtând se presupune „accesorii de scenă autentice”, din scurt-metrajele Beat It şi Thriller şi cele purtate la ceremoniile decernării premiilor AMA şi Grammy. Varianta „Grammy” a păpuşii lansate pe piaţă era îmbrăcată cu o tunică albastră şi cu pantaloni aurii. E dificil de spus pe ce post de televiziune a văzut creatorul aceste obiecte de îmbrăcăminte, dar Michael nu a purtat niciodată pantaloni aurii la premiile Grammy. Păpuşile erau de mărimea prea cunoscutelor Barbie şi fiecare era dotată cu câte un microfon, o mănuşă şi o pereche de ochelari de soare minusculă. Pentru anul 1985, urma să fie publicat calendarul oficial Michael Jackson.

Dacă unele dintre aceste produse Michael Jackson au fost autorizate de Michael, exista şi o mare cantitate de acest fel, care deşi purtau numele lui erau prohibite. În 1984, Michael a intentat un proces la New York pentru a preveni vânzarea pe mai departe de astfel de produse neautorizate. Produsele oficiale Michael Jackson purtau de obicei numele uneia dintre companiile sale, MJJ Productions Inc., Triumph Merchandising Inc., Triumph International Inc., Ultimate Productions, Optimum Productions, TTC Touring, Peacock Productions, The Jacksons Entertainment Inc. sau EMMC – Entertainers Merchandise Management Corp.

În această perioadă, „Michael-mania” era, ca să o spunem până la urmă, o mare afacere de publicitate. În primele opt luni din 1984, Michael a apărut pe coperţile a peste 170 de reviste. Time, Newsweek, Ebony, Life, Rolling Stone şi câteva numere din People, toate l-au avut pe Michael Jackson pe coperţile lor de-a lungul anului. Time a încălcat politica instaurată de multă vreme conform căreia nu mai publica imagini cu persoane pe copertă fără a avea şi un interviu la interior. Portretul lui Michael, care apare pe ediţia din 19 martie 1984 a revistei Time a fost pictat de Andy Warhol. Nu există nici un interviu cu Michael care să acompanieze articolul inserat, deşi autorul acestuia Denise Worrell, a stat de vorbă cu Joseph şi Katherine Jackson, iar pe Michael l-a întâlnit accidental. În timp ce îi prezenta casa, Joseph i-a arătat camera LaToyei şi cea a lui Janet. Apoi, Joe a bătut la uşa camerei din capătul holului şi a deschis uşa. Michael împreună cu un prieten se uitau la televizor. Michael s-a ridicat pentru a o saluta pe Worrell, iar ea a dat mâna cu el şi cu amicul lui. Aceasta a fost extensia întâlnirii ei cu Michael.

Pe lângă ştirile legate de turneu şi de muzica lui Michael, tabloidele din presă, transformate subit în inamicul lui principal, l-au îngropat în poveşti ridicole, acuzându-l că ar fi gay, că şi-a făcut o mulţime de operaţii estetice şi că ar lua hormoni pentru a-şi menţine vocea înaltă. După ce toate aceste minciuni au persistat ceva vreme, fără a primi nici o replică din partea lui Michael, în cele din urmă el s-a decis să răspundă acuzaţiilor cu o declaraţie de presă, prin intermediul managerului său, Frank Dileo:

De ceva timp, m-am tot gândit dacă sau nu, ar trebui să reacţionez la neadevărurile care se spun despre mine. M-am hotărât să fac această declaraţie ca urmare a nedreptăţii acestor acuzaţii şi a implicaţiilor acestora asupra celor apropiaţi mie, care suferă enorm din pricina lor.

Mă simt foarte norocos să fiu binecuvântat cu recunoaşterea eforturilor mele. Această recunoaştere aduce cu ea şi responsabilitatea faţă de toţi admiratorii din această lume. Performerii ar trebui întotdeauna să aibă rolul de model, să servească drept exemplu pentru tineri. Mă întristează faptul că mulţi cred cu tărie noua rafală de afirmaţii false făcute la adresa mea:

Nu! Nu am luat niciodată hormoni pentru a-mi menţine vocea înaltă!

Nu! Nu mi-am făcut niciodată operaţie estetică la ochi!

Da! În viitor plănuiesc să mă căsătoresc şi să-mi întemeiez o familie.

Orice altă declaraţie care contravine cu prezenta, este falsă.

La cererea mea, avocaţii mei vor deschide acţiuni de urmărire penală tuturor celor care se vor face vinovaţi de încălcarea legii.

Aşa cum s-a observat demult, iubesc copiii. Cu toţii ştim că aceştia pot fi uşor influenţabili şi prin urmare sensibili la astfel de poveşti. Eu sunt unul dintre aceia deja răniţi de aceste calomnii. Dar aş dori ca pe lângă admiraţia lor, să le menţin şi respectul.

La finalul turneului Victory, după ce s-a tras linie, s-au încasat 90 de milioane de dolari şi s-a înregistrat un public de peste 3 milioane de fani, stabilindu-se un nou record de audienţă. Oricum, acest record a avut viaţă scurtă, fiind doborât de Boss-ul, Bruce Springsteen şi al său turneu Born In The USA. Dar recordul stabilit de turneul Victory pentru cele mai multe concerte consecutive ţinute cu casa închisă a rămas în picioare şi astăzi. Performanţele spectaculoase ale lui Michael şi ale fraţilor lui, au umbrit toată controversa şi problemele de management care au împresurat turneul, iar preţul de 30$ pentru un bilet a meritat din plin. Mark Bego, autorul cărţii On The Road With Michael (La drum cu Michael), care a dedicat această carte exclusiv turneului Victory, a fost cu adevărat impresionat de Michael:

Pe parcursul acestor doi ani de Michael Jackson-manie intensă, pot spune cu onestitate că nu am nimic altceva decât admiraţie pentru talentul, creativitatea şi energia sa neobosită. În aceste pagini simt că mi-am adus şi eu tributul meu de stimă superstarului numărul unu al decadei şi a celei mai de succes personalităţi din istoria show-business-ului. Ca jurnalist, am prezentat adesea multe dintre gafele, controversele şi aspectele negative incontestabile ale turneului Victory. Problemele apărute de pe urma planificării defectuoase a turneului nu au alterat în nici un fel respectul şi admiraţia mea pentru Michael Jackson. Respectul meu pentru el, nu numai că a rămas intact, dar chiar s-a amplificat. Oricine care donează 100% profitul său de pe urma muncii sale către o cauză nobilă, are într-adevăr o inimă de aur, în cazul lui Michael Jackson, pe măsura succeselor sale înegistrate.

După concluziile trase asupra turneului Victory a venit vremea ca Michael să continue ceea ce a început înaintea turneului, să adune premii şi să primească onoruri. Pe 30 noiembrie 1984, Camera de Comerţ de la Hollywood, l-a onorat pe Michael cu cea de a 1793-a stea plasată pe celebrul bulevard Hollywood Walk Of Fame. La cererea lui Michael, steaua a fost plasată chiar în faţa Teatrului Chinezesc, pe Bulevardul Hollywood. La ceremonie s-au adunat peste 5000 de fani, cea mai mare mulţime care a participat vreoadată la un astfel de eveniment. Michael a luat parte la dezvelirea stelei doar pentru 3 minute, apoi a fost sfătuit de gărzile de securitate să părăsească zona, căci mulţimea nu mai putea fi controlată.

Turiştii, vizitatorii care trec pe Walk Of Fame din Hollywood, poate că au observat o altă stea dedicată lui Michael Jackson. Această cea de a doua stea este de fapt, pentru un alt Michael Jackson, prezentatorul unui post de radio. Acesta a intrat în radio-difuziune înainte ca Michael Jackson din Gary, să înceapă a cânta. Prezentatorul este înregistrat la uniunea atiştilor sub numele de Michael Jackson. Pentru evitarea înregistrării a două persoane cu acelaşi nume, artistul Michael Jackson, a fost înregistrat cu numele Michael J. Jackson.

În anul 1984, Kim Fields, tânăra actriţă care a portretizat-o pe Tootie în serialul de televiziune The Facts Of Life (Fapte de viaţă), a înregistrat un single despre Michael, intitulat Dear Michael. Kim era bună prietenă cu Janet şi a avut ocazia de a-l întâlni şi pe Michael. Personajul interpretat de Kim în serial, era un mare fan al lui Jackson. Jermaine a avut şi el o apariţie într-unul din episoadele seriei.

În noiembrie 1984, revista People a publicat primul său număr dedicat în întregime unei persoane, Michael Jackson. Dacă nu a reuşit să obţină un interviu cu Michael, a obţinut însă cu mama lui, cu Tito şi cu Randy. Michael şi-a oferit doar sugestiile şi chiar a ajutat la pregătirea unei fotografii care să apară în numărul respectiv şi care îl înfăţişa în faţa mesei de machiaj din cabina sa din culisele turneului Victory. Pe lângă accesoriile de machiaj, pe masă se mai aflau câteva obiecte ale sale, o cravată roşie, o centură, câteva ace ornamentale, ochelarii, mănuşa şi două poze – una cu cei şapte pitici iar cealaltă cu comicii lui favoriţi, Three Stooges.

Ediţia People Extra a inclus şi fotografii ale starurilor care au participat la concertele Jackson-ilor şi care s-au întâlnit cu Michael în timpul turneului. Bruce Springsteen, Sugar Ray Leonard, Sean Lennon, Brooke Shields, Larry Hagman, Primarul New York-ului Ed Koch şi Elton John au apărut cu toţii în acel număr special. Ca să nu rămână mai prejos, revista Ebony l-a numit pe Michael Jackson unul dintre cei 100 cei mai influenţi americani de culoare ai anului 1984.

La finele lui 1984 şi începutul lui 1985, Michael domina din nou ceremoniile de premiere. Pentru American Video Awards, Michael a primit 24 de nominalizări la 8 categorii. Piesa  I Love LA al lui Randy Newman a fost singurul video-clip non Michael Jackson nominalizat pentru Cel mai bun video-clip pop alături de Beat It, Billie Jean, Thriller şi Say, Say, Say. Beat It şi Billie Jean au fost ambele nominalizate la categoriile Cel mai bun video-clip soul şi Cel mai bine editat video clip. Beat It, Billie Jean şi Thriller au fost toate nominalizate la categoria Cea mai bună coregrafie, regie şi design de lumini. Beat It, Billie Jean, Thriller şi Say, Say,Say au fost toate nominalizate pentru Cea mai bună creaţie. Michael Jackson a fost nominalizat pentru Cea mai bună performanţă masculină pentru piesele Beat It, Billie Jean  şi Thriller. A câştigat 4 premii din cele 8 categorii.

Premiile MTV Music Video Awards au inclus 6 nominalizări pentru Thriller la categoriile Cel mai bun video-clip al anului, Cel mai bun video-clip masculin, Cel mai bun concept video, Cea mai bună performanţă, Cea mai bună coregrafie şi Premiul „Favoritul telespectatorilor”. Thriller a fost ales câştigătorul ultimelor trei categorii. Michael a mai fost onorat cu Premiul Aurul Negru (Black Gold Awards) şi a continuat cu Premiul „Favoritul telespectatorilor” pentru Cel mai versatil entertainer. Michael nu a participat la decernarea nici unuia dintre aceste premii.

 

 

Michael Jackson 1st Annual Black Gold Award 1984 Part 1

 

Michael Jackson 1st Annual Black Gold Award 1984 Part 2

Toate acestea au culminat cu 8 premii oferite de publicaţia Cashbox. Michael a primit titulaturile de Artistul (masculin) numărul 1, Artistul de top singles, Artistul de top black şi Artistul de top black singles. Piesa Billie Jean a fost catalogată piesa de Top pop singles şi top black singles, iar albumul Thriller a fost catalogat albumul de Top pop şi Top black album.

Aceste premii erau doar o fracţiune a recunoaşterii de care s-au bucurat scurt-metrajele lui Michael. La sfârşitul lui 1984, Top 10 video Billboard a realizat un clasament al video-clipurilor anului. Nu a surprins pe nimeni, faptul că Michael a dominat topul. De fapt, cele patru scurt-metraje ale sale s-au aflat în fruntea topului, de pe locul 1 la 4. Duetul său cu Paul McCartney, Say, Say, Say s-a plasat pe locul 4, Billie Jean pe 3, Thriller pe 2 iar Beat It pe locul 1. Acestea au continuat să ţină clasamentele timp de încă doi ani de la lansarea lor. În 1985 Billie Jean a fost al şaselea video-clip favorit al anului, iar Beat It şi Thriller au rămas pe primele două locuri, numai că au inversat poziţiile, Thriller a trecut pe locul 1 iar Beat It pe locul 2.

Pe lângă atâtea premii şi onoruri, au existat şi probleme. Un tip pe nume Fred Sanford a declarat că a compus o piesă intitulată Please Love Me Now, pe care CBS Records ar fi furat-o de la el. Sanford susţinea că piesa lui a fost înregistrată mai târziu de Michael sub noul titlu, The Girl Is Mine. Pe 6 decembrie 1984, Michael a depus mărturie la Curtea de Justiţie din Chicago, argumentând că ideea piesei i-a aparţinut lui Quincy Jones, iar compoziţia lui însuşi. Juraţii au pledat în favoarea CBS Records.

Tot la acea vreme, Michael a trebuit să răspundă unor acuzaţii conform cărora ar fi furat schiţele care apar pe interiorul coperţii albumului Thriller. Un artist l-a acuzat pe Michael că i-ar fi utilizat schiţele respective, fără a avea permisiunea lui. Autorul schiţelor cu pricina era însă chiar Michael. Una din schiţe îl înfăţişează pe el şi pe Paul McCartney trăgând o fată de mâini, reprezentând piesa The Girl Is Mine, iar cealaltă îl înfăţişează pe Michael stând în primul rând al unui cinematograf şi urmărind un film în care monstrul iese de pe ecran şi se încolăceşte în jurul lui şi al iubitei sale, reprezentând piesa Thriller.

În martie 1985, Michael a călătorit la Londra pentru a asista la dezvelirea statuii sale de ceară de la Muzeul Madama Tussaud. Strada era plină de circa 8000 de fani, fiecare încercând să surprindă o cât de mică părticică din Michael în timp ce intra în clădire. Drumul de la maşină la intrarea muzeului era străjuit de şiruri de poliţişti, care i-au facilitat intrarea în muzeu asigurându-l în faţa mulţimii masive. Statuia de ceară era îmbrăcată asemeni lui în concertele turneului Victory, în pantaloni negri, cu tunică strălucitoare, o singură mănuşă şi ochelari de soare. Michael a stat lângă statuia de ceară cercetând-o, în timp ce o mulţime de blitz-uri se aprindeau unul după altul. Întocându-se la maşină, Michael s-a urcat pe capotă pentru a le face cu mâna fanilor săi. A coborât însă repede şi a intrat imediat în maşină, aşezându-se lângă Frank Dileo, evitând riscul de a fi înconjurat de mulţime. Unii dintre fani l-au urmărit până la hotel şi au aşteptat afară toată noaptea. Erau trataţi cu câte o fluturare ocazională a mâinii înmănuşate care se ivea de după draperii, pentru a saluta mulţimea. O altă statuie de ceară a fost adăugată colecţiei muzeului în vara lui 1990. Această versiune, îl copiază în ţinuta sa din concertele turneului Bad, respectiv pantaloni negri şi jacheta cu insigne şi catarame. De-a lungul anilor, muzeul a continuat să ţină pasul cu imaginea lui Michael. După anunţul concertelor This Is It de la O2 Arena din Londra, artiştii au început să lucreze la cel de-al 13-lea model de ceară după Michael Jackson.

Una din cele două înregistrări realizate în 1985 a fost piesa Eaten Alive a Dianei Ross. În timpul vizitei sale făcută lui Barry Gibb în Florida, Michael a lucrat alături de Barry şi Maurice Gibb la compoziţia şi producerea piesei care dă şi numele albumului Dianei Ross, Eaten Alive. Michael asigură fundalul vocal al piesei. Pe coperta de pe spatele albumului, Michael a scris o notă pentru Diana: Eşti într-adevăr supremă şi mă simt bine să fiu din nou cu tine. Te iubesc, Michael 1998. O săgeată şi acel „1998” urmează semnăturii sale, ceea ce se întâmplă în mod frecvent.

Cealaltă piesă a fost înregistrată pe 28 ianuarie 1985 şi pe lângă contribuţia lui Michael, încă 44 de artişti au muncit pentru ceea ce s-a numit USA for Africa.

 

(va urma)

---

[1] National Association for the Advancement of Colored People - Asociaţia Naţională pentru Progresul Oamenilor de Culoare – Organizaţie ce reprezintă drepturile civile ale  afro-americanilor,  fondată în 1909 în Statele Unite