1971 Jackson 5 / Capitolul 2 - Ascensiunea ... cu tata

The JACKSON 5

autor Ellen Motoviloff

(1971)

Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

 Capitolul 2

Ascensiunea – cu tata

             Luaţi un tată frustrat de faptul că nu a reuşit el însuşi să cucerească lumea cu muzica lui, combinaţi-l cu o mamă din cale afară de înţelegătoare şi iubitoare şi mixaţi totul cu cinci progenituri talentate. Daţi mixturii spumante timp să dospească, să se maturizeze şi să se dezvolte. Apoi expuneţi totul la căldura opiniei publice. Rezultatul: o creaţie numită Jackson 5.

            Joseph Jackson a făcut parte din grupul oamenilor de culoare care au migrat dinspre nord şi zona centrală, aflaţi în căutare de lucru în timpul marelui boom de job-uri din 1940. Gary, Indiana, centrul industirei siderurgice, a fost un loc numai bun în care să te stabileşti. Iar Joseph Jackson a făcut-o – devenind macaragiu. ”Însă, dintotdeuna mi-am dorit să fiu în lumea divertismentului”, îşi aminteşte el. Aşa că şi-a găsit timp pentru asta, pentru că muzica era importantă pentru el. A contribuit la formarea unui grup numit “Falcons” [Şoimii] în care presta la chitara şi cânta în week-end-uri. “Cântam blues, ceva agreat de toată lumea”, a declarat el unui reporter de la revista Rolling Stone. (Acest lucru s-a întâmplat în timpul unuia dintre rarele interviuri, cînd el – nu băieţii lui – era curtat cu întrebări.)

            La acel moment familia a început să prindă contur cu apariţia pe lume a primului născut Maureen (care acum este căsătorită şi locuieşte în Kentucky). În 1951, Chicago a fost scena muzicală a lui Joe. Avea două job-uri – unul de zi, celălalt de noapte – pentru a-şi putea susţine familia care se mărea rapid. A urmat Jackie, apoi Tito, Jermaine şi încă o soră – LaToya. Când Jackie era în şcoala primară, şi-au făcut intrarea în lume Marlon şi Michael. În vreme ce băieţii creşteau, muzica a devenit un lucru comun în viaţa lor. Tatăl lor continua să cânte, iar uneori casa era plină de colegii săi de trupă care repetau. “Băieţii erau nevoiţi să asculte lucrurile pe care încercam noi să le facem; erau nevoiţi să repete cu mine; şi-apoi, intotdeuna erau instrumente împrăştiate peste tot.”, povesteşte Joseph Jackson în acelaşi interviu. “Era normal să facă şi ei acelaşi lucru. Când eşti mereu înconjurat de ceva anume, până la urmă te vei integra în acel ceva”.

            Dintre toţi fraţii, Tito era cel mai interesat de chitara tatălui său. Îl trata cu respect, aşa că nu a durat prea mult până ce tatăl său i-a dăruit propriul său instrument. Dar Joe Jackson şi soţia sa Katherine nu aveau aceeaşi opinie în privinţa achiziţiei de instrumente muzicale. Cu aşa o familie numeroasă, Katehrine era interesată mai mult de economii. Însă Joe a avut o idee bună. Tito a învăţat să cânte la chitară iar Jermaine, la chitară bass (folosind-o pe a lui Tito, deoarece în acel moment chiar nu erau suficienţi bani pentru a cumpăra un astfel de instrument). Mai târziu au fost achiziţionate un amplificator şi boxele aferente.

            Înainte ca băieţii să ajungă în punctul în care ar fi avut nevoie de echipament special, cântau deja împreună. Faptul că în timpul excursiilor familiale cântau odată cu radio-ul, era ceva cât se poate de natural pentru oricine din familie. Chiar şi doamna Jackson avea ureche muzicală – ea a cântat în timpul liceului. Maureen şi LaToya învăţau să cânte la instrumente – prima abordând vioara, cea de a doua clarinetul, ca şi mama sa.

            Comuniunea a fost dintotdeauna mare în familia Jackson. În timpul anilor ’60 s-au distrat făcând muzică împreună în week-end-uri. Maureen cânta la pian iar Joe îşi acorda chitara – restul le ţineau isonul. Primii trei băieţi dădeau reprezentaţii muzicale în faţa familiei. În spatele uşilor închise ale dormitorului, repetau şi încercau să-şi imite favoriţii. La început se distrau. Dar într-o bună zi, Tito a venit cu ideea că ar trebui să formeze o trupă, o trupă adevarată şi să performeze. Tatăl lor i-a încurajat, trasându-le linia, fireşte.

            Băieţii au avut un succes limitat până când li s-au alaturat Michael şi Marlon. Atunci, au căştigat concursul de talente al liceului Roosevelt din Gary. Lui Joe Jackson i-a plăcut imaginea grupului încă de atunci – “Arăta bine; cei mici pe margine, iar cel mai înalt în centru.”

Jackie îşi aminteşte de începutul lor: “Toţi copiii din Gary îşi făceau trupe de muzică pe atunci. Parcă toată lumea încerca să fie un grup, să facă una sau alta. Dar după ce noi am câştigat acel concurs de talente, ne-am obişnuit să câştigăm de fiecare dată. Aşa că am decis să muncim din greu.“ Jackie este de părere că “Dacă munceşti din greu, poţi avea orice îţi doreşti.” Filozofia sa de viaţă, pozitivă de altfel, se datorează părinţilor săi.

În curând zvonul că băieţii Jackson au ceva cu totul special a făcut înconjurul orăşelului Gary. Când au cântat la Little League[1], oamenii i-au remarcat imediat. Curând, primarul din Gary – Richard Hatcher, un puternic suporter al echipei Little League şi a tinerilor în general, a auzit de ei.

Între timp, Joe Jackson, nu a lăsat lucrurile în voia lor, ci a fost atent şi la alte trupe. A readus în prim plan ideile despre rutină, ca băieţii să muncească. Pe măsură ce se perfecţionau, aveau şi numeroase apariţii în alte oraşe. Vokswagen-ul gri al familiei îi purta prin împrejurimi, urmat de un alt microbuz în care era cărat echipamentul. Johnny şi Ronnie li s-au alaturat, furnizându-le instrumentaţia de rezervă pe care băieţii nu şi-ar fi permis-o. Unele ziare locale, au publicat comentarii favorabile despre ei. Joe Jackson observă: “Vocile lor se armonizează, pentru că armonia este o trăsătură a întregii familii. Există o calitate de bază a tonului, comună la toţi dintre ei.”

Aflaţi în acest punct, băieţii au încetat să mai viseze la idolii lor. The Four Tops ar fi spus despre ei: “Jackson 5! Poate din cauză că sunt fraţi, le este şi mai uşor – fiind mereu împreună, ştiu cum se mişcă fiecare dintre ei şi ştiu exact cum sună atunci când cântă împreună.”

Nu este nici o îndoială – există un sunet comun în aceeaşi familie, care adesea îi ajută pe membri săi să facă cele mai fericite combinaţii. De exemplu Frank Sinatra şi fiica sa Nancy cântând împreună, familia Osmond, Karen şi Rich Carpenter, Fraţii Mills şi surorile Andrews sau Cowsills.

Deşi Jackson-ii au dezvoltat un sunet al lor, propriu, în mişcări au continuat să păstreze modelul trupelor pe care le-au admirat, cum ar fi Temptations. Chiar folosesc melodii în programul propriu, popularizate de Temptations – ca “I Wish It Would Rain” sau “My Girl”. Mai târziu Temptations ar fi declarat despre Jackson 5: “De obicei, nu ne plac oamenii care ne copiază stilul, dar când vine vorba despre J-5, suntem mândri, pentru că au învăţat tot ce s-a putut de la noi şi apoi au făcut –o în stilul lor.”

Învăţând de la maeştri – iată un principiu urmat de câteva nume mari de actori, dansatori şi cântăreţi, care au păşit pe urmele giganţilor, înainte de a-şi lansa propriul stil.

Începutul nu a fost deloc uşor. Tito îşi aminteşte: “A fost greu. Banii erau puţini. A fost cumplit.” Marlon îşi aminteşte: “Uneori susţineam mai mult de 5 reprezentaţii pe noapte, în teatre şi în cluburi. Alteori susţineam o singură reprezentaţie, sâmbăta noapte şi ajungeam acasă pe la 3 dimineaţa. Ne trezeam apoi pe la 8 dimineaţa să mergem la şcoală. Era brutal.”

Dar Joe a încercat să aranjeze lucrurile aşa încât de cele mai multe ori spectacolele să fie programate în timpul vacanţelor sau în prima parte a week-end-urilor. Privind înapoi, băieţii îşi amintesc călătoriile prin zăpadă, motelurile, publicul străin. După atingerea performanţei, divertismentul însemna şi încă înseamnă o bătaie ocazională cu perne, sau un joc de cărţi, sau de Monopoly. 

Cel mai departe au călătorit pentru a concerta în Chicago, Illianois, Missouri, Wisconsin şi Arizona (o dată). Acest lucru însă nu s-a întâmplat până ce nu au fost descoperiţi, iar lumea li s-a deschis. Scena îi aştepta pentru toţi acei ani de pregătire intensă … trebuia să meargă cât de departe puteau pe cont propriu … şi dacă trebuia să urce şi mai sus, atunci ceva excepţional urma să se întâmple…

---

[1] Little League Baseball and Softball (officially, Little League Baseball, Incorporated) is a non-profit organization in South Williamsport, Pennsylvania, United States which organizes local youth baseball and softball leagues throughout the U.S. and the rest of the world

                          Trupa, cu câţiva ani în urmă    Familia: Tata, mama şi câţiva dintre cei 9 copii