1971 JACKSON 5 / Capitolul 3 - Urcând tot mai sus – cu Diana

The JACKSON 5

autor Ellen Motoviloff

(1971)

Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

Capitolul 3

Urcând tot mai sus – cu Diana

Dacă trecutul ar putea fi retrăit, atunci, ziua în care Diana Ross i-a descoperit pe cei de la Jackson 5 ar fi în topul listei. Pentru că aşa ceva se întâmplă o dată în viaţă! Nu contează cât de bun este un grup sau dacă are un talent extraordinar; el nu se pune în mişcare până ce nu este descoperit de cineva care contează cu adevărat în industria muzicală, de cineva care are deja un nume. După ziua “D” (de la Diana), cariera celor de la Jackson 5, realmente a fost propulsată. Au luat-o … spre stele – şi au devenit ei înşişi stele!

Băieţii erau programaţi să susţină un concert în aer liber pentru celebrarea zilei oraşului natal. În timp ce îşi luau micul dejun, fără să bănuiască ce întorsătură fantastică îi aşteaptă, primarul Hatcher îşi consulta agenda zilnică. S-a uitat pe notiţele pentru discursul ce urma să-l susţină gândindu-se la momentul de divertisment ce ar fi transformat cu totul acea zi memorabilă pentru oraşul de fier (de la turnătoria locală). Diana Ross şi trupa Supremes se aflau în hotelul din apropiere. Primarul se uita peste melodiile ce urmau să fie interpretate. Scena era pregătită pentru acţiune – dar nimeni nu ştia sigur dacă toate acestea urmau să decurgă în cel mai bun mod.

Imaginaţi-vă că tensiunea se simţea în aer. Întregul oraş Gary era un murmur, pregătit pentru a vedea şi auzi ceva cu totul special. Televizorul era pornit, dar băieţii se fâţîiau prin casă, fără să-şi găsească locul – ştiind că în acea seară urma să concerteze în faţa uneia dintre cele mai mari mulţimi de oameni. Tatăl lor, ca de obicei, obişnuit cu situaţia era calm şi fresh.

Băieţii îşi amintesc şi acum ce au purtat în acea seară a spectacolului: Michael şi Jackie  cămăşi cu franjuri, Marlon un pulover galben, iar Tito şi Jermaine culoarea mov.

Volkswagen-ul lor nu-i transporta doar pe ei ci şi pe mama lor, pe surori şi pe cel mai mic dintre fraţi, Steven Randall (Randy). Nimeni nu a rămas acasă în acea zi. Pe drum s-a vorbit într-una, ceea ce i-a ajutat pe băieţi să se mai destindă.

Trupele care i-au precededat pe cei de la Jackson 5 au lăsat echipamentele pe scenă, ceea ce le-a dat mult de lucru lui Jackie, Tito şi Jermaine dar şi tatălui lor care au trebuit să le adune şi să rearanjeze scena. În timp ce Tito şi Jermaine îşi conectau chitarele la prize, Ronnie şi Johnny pregăteau sintetizatorul şi bateria. Imediat ce audienţa şi-a dat seama că vor urma Jackson 5, au început ţipetele şi strigătele… cu mult înainte să se audă primele acorduri ale chitarelor. Când şi-au început numărul, pe măsură ce piesele se derulau una după cealaltă, mulţimea ţinea ritmul şi cerea şi mai mult.

Acolo, undeva în public, se afla Diana Ross. Ea recunoaşte într-un articol din TeB (revista Taking Care of Business dedicată special celor de la Jackson 5): “Înainte să fi ştiut ce urma să se întâmple, eram chiar acolo în faţa lor, mişcându-mă pe ritm şi bătând din palme în ritmul muzicii lor.”

În apropiere era şi primarul Hatcher, făcând acelaşi lucru şi spunând: “Vezi, Diana? Copiii ăştia sunt grozavi…” De fapt, spera ca ea să-i descopere singură şi să-i ajute în carieră.

Dar băieţii nu au văzut-o acolo. După ce numărul lor a luat sfârşit, s-au evaporat de pe scenă în mijlocul unui cor de urale “Yeahs!”. La scurt timp se aflau din nou în Vokswagen.  Îşi manifestau bucuria faţă de nebunia provocată de prestaţia lor, când tatăl lor a pornit motorul şi au plecat spre casă.

Nimeni nu este sigur cine i-a remarcat pentru prima dată. Dar se pare că în acea seară de ei s-ar fi apropiat Diana Ross şi primarul Hatcher! Joe a oprit motorul şi a ieşit, în vreme ce băieţii coborau geamurile maşinii ca să poată auzi mai bine. Diana spunea că vrea ca băieţii să vină la Detroit să-l întâlnească pe Berry Gordy Jr., preşedintele companiei Motown Records – aceeaşi companie pentru care înregistra şi Diana.

Nu după mult timp, şeful Motown în persoană i-a văzut pe cei de la Jackson 5 performând în Chicago. Nu mai este nevoie să spun, dar a fost realmente impresionat.

Smokey Robinson însuşi, un mare star al momentului care înregistra tot la Motown şi ocupa şi funcţia de director executiv, îşi aminteşte în articolul din TeB, cum a fost: “Ca vicepreşedinte la Motown, aveam libertatea de a semna cu noi talente, iar asta putea fi o treabă destul de grea. Când apare un grup nou, trebuie să stai deoparte – nu contează cât de mult îl placi tu – şi să-l vezi şi să-l auzi cu ochii şi cu urechile tale. Oare poate ajunge departe? – te întrebi în sinea ta. Dacă sună aspru? Oare va suna bine la înregistrări? Va fi oare în stare să stea mai mult pe drumuri? Dar cu J-5, am fost cu toţii de acord: <Da, da, da, vrem grupul ăsta!>  Au fost un pic cam reticenţi în vreme ce se gândeau la oferta noastră. Apoi am spus <Băieţii ăştia sunt profesionişti!> Iar ei nu m-au dezamăgit niciodată!” 

Odată ce Jackson 5 au semnat contractul (fireşte prin tatăl lor, pentru a-i oferi legalitate, întrucât băieţii erau încă minori), se înscriau deja pe traiectoria lor. Diana i-a invitat să aibă o apariţie alături de ea – în locuri ca Coconut Grove din Hollywood şi mai târziu, chiar în emisiunea ei TV! Trebuie spus însă, că nu au apărut prea des alături de Diana, cel puţin până ce nu şi-au câştigat propria lor faimă. Primul lor mare succes de top a fost “ABC” – iar pentru unii se pare că povestea succesului lor era la fel de uşoară ca atunci când ai spune “abc”. Însă familia, prietenii şi cei cu care relaţionau ştiau adevărul – foarte multă muncă, muncă din greu şi totul era conform unor reguli bine stabilite ce se aflau în spatele succesului lor. Odată ce au reuşit, băieţii – şi tatăl lor – nu au renunţat deloc la standardele lor de perfecţionare. Sunt în vârf şi intenţionează să rămână acolo.