vineri, 15 iunie 2012

1971 JACKSON 5 / Capitolul 1 - In turneu .... cu compania



The JACKSON 5
autor Ellen Motoviloff
(1971)
Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

Eroii a zeci de mii de copii de pretutindeni din ţară;
            Prima trupă de culoare face totul pentru a-şi crea propiul nume în circuitul Motown;
            Prima familie de culoare devenită cunoscută în industria muzicii pop;
            Cea mai energică trupă întâlnită vreodată – THE JACKSON 5!
            Născută în Gary, Indiana,
            Surprinzătoarea descoperire a Dianei Ross,
            Interviuri speciale cu fiecare dintre băieţi,
            În cuvinte şi fotografii, întreaga poveste a celor de la THE JACKSON 5.


Capitolul 1
În turneu …. Cu compania
Aeroportul saltă sub ţopăiala mulţimii de tineri, copii, adolescenţi care mestecau gumă, şi adolescenţi întârziaţi – numiţi-i voi cum vreţi. Toţi aşteaptă pentru – “Da, iată-i, uite-i!” – strigă toţi în cor. Pe o parte a elicopterului este prins un banner pe care scrie “Bine aţi venit Jackson 5”!
Elicele se învârt zgomotos aducând briza peste o zi deja nebună. Încadraţi de uşa elicopterului, apar cei cinci fraţi Jackson, în costume pe măsură (fiecare având câte un nivel de reprezentare în mulţime), cu marele Joe – tatăl - chiar în spatele lor.
Împart zâmbete tutror; blitz-urile fotografilor lucrează în rafală iar creioanele încep agitaţia peste pad-uri. Jackson 5 ia totul pas cu pas. Doar sunt profesionişti. Prima trupă de culoare concerteaza pentru a transforma în ceva de proporţii, turneul pornit de Motown. Prima familie de culoare devine cunoscută în industria muzicii pop - iar ei o ştiu. Dar surpriza surprizelor: nu o arată! Adevărul este că nu sunt deloc înfumuraţi. Revistele şi ziarele, oamenii care i-au întâlnit şi i-au salutat, oriunde şi oricând au apărut, descoperă cât sunt de naturali şi de nepretenţioşi. Într-adevăr!
            În apropierea pistei de aterizare aşteaptă o elegantă limuzină neagră cu motorul pornit. Odată ajunşi în ea, băieţii sunt înconjuraţi de admiratorii care aleargă după ei şi bat în geamurile maşinii cu carnete pentru autografe şi cu pixurile agitându-le în mâini. În mod normal şi din motive de securitate, băieţilor nu li se permite să semneze nimic – dar de data aceasta un geam coboară încet. Hârtiile sunt semnate cu cerneală. Şi mai multe zâmbete.
            Tinerii de culoare (unii au între 8 şi 10 ani) şi-au găsit eroul în persoana lui Michael – cel mai tânăr membru al grupului (n. 1958). Apoi urmează Marlon, cu un an şi jumatate mai în vârstă. Adolescenţii au pus ochii pe “cel din mijloc” – Jermaine (n. 1954), pe Tito sau pe Jackie (n. 1953 respectiv n. 1951).
            Îmbrăcămintea fanilor reflectă simularea trupei lor favorite – Jackson 5 – pălării şi franjuri lungi până la fund, reminiscenţe ale hainelor de scenă ale băieţilor, stele şi dungi, căşti de motociclişti şi alte accesorii asortate. Băieţii înşişi poartă acum cămăşi şi cravate, sacouri, pantofi eleganţi şi bine lustruiţi, iar părul în stil afro le încoronează capetele. Netezi şi eleganţi. Prima-clasă.

Pe scenă - acolo unde se întâmplă!                          Michael .....
         Un semn larg al şoferului şi limuzina porneşte în spatele unei escorte de poliţie, spre hotelul unde vor sta, nu departe de locul în care vor concerta chiar în acea seară.
            Urmează două ore de repetiţii în care băieţii dau tot ce au mai bun.
            Pauză. Fac un tur rapid al oraşului – necunoscut – cumpără câte ceva (tatăl Joe este cel care plăteşte pentru că băieţii nu beneficiază de o alocaţie prea mare), privesc uimiţi afişele uriaşe prin geamul maşinii, apoi se întorc la hotel. Ca de obicei, băieţii îşi împrăştie costumele prin camerele de pe acelaşi etaj.
            Cina constând într-o porţie de friptură asortată cu salată şi cartofi franţuzeşti, este una tipică. În jur de 7:30, se retrag în camerele lor şi încep să se îmbrace. În jur de ora 8:00 sunt din nou în limuzină – îndreptându-se spre arenă.
            În spatele scenei: Aflaţi în cabine, băieţii tocmai au terminat o şedinţă foto pentru ziarul local. Tito repetă la chitara conectată la un amplificator portabil. Jermaine cântă mai încet un acord diferit şi fredonează într-un soi de falsetto. Michael îi cere lui Tito să cânte un cântec ca lumea, dar acesta, prea preocupat, nici nu îl aude. Atunci Michael se aruncă într-un exerciţiu vocal, urcând şi coborând pe portativ. Jermaine îl susţine, la intervale. Marlon s-a adâncit în lectura unui lung articol despre Jackson 5. Iar Jackie – ei bine, Jackie se întrece cu un alt performer din program – cineva de la Commodores, un coleg din Alabama de aceeaşi vârstă cu el şi cu Yvonne Fair sora unui mare artist. Cineva are o Coka, alcineva o bomboană. Vine o telegramă de la câţiva admiratori. Michael este gata să comande un hot-dog când brusc, pauza ia sfârşit, iar prezentatorul anunţă: “Doamnelor şi domnilor, Jackson 5!
            Oamenii din avangardă, Johnny şi Ronnie (este vorba despre John Jackson şi Ronnie Rancifer, prieteni apropiaţi ai băieţilor, care mânuiesc sintetizatorul, respectiv bateria) sunt deja pe scenă conducând trupa spre prima prestaţie. Puternici, calmi şi siguri pe ei, băieţii îşi fac apariţia. Rampa se ridică, iar cortinele alunecă de o parte şi de alta a scenei, într-un vacarm de nedescris. Proiectoarele împrăştie raze de lumina în forme de cercuri, inundînd scena. Băieţii păşesc în baia de lumină – şi începe magia.
            Mâna stângă pe şoldul stâng, mâna dreaptă la urechea dreaptă, piciorul drept se mişcă pe ritm – la unison – ca şi cum toate părţile aflate în mişcare sunt ale aceluiaşi trup. Şi începe Michael – rosteşte primul cuvânt al celui dintîi cântec şi mulţimea amuţeşte pentru o secundă. El alunecă în fluxul de versuri şi face o piruetă a la James Brown. Cei patru fraţi îl urmează cu piruete executate în felul lor. Michael cântă şi îşi aruncă piciorul în faţă, când – pow! Tremură din umeri, îşi întinde braţele, îşi roteşte bazinul şi se înclină aproape de podea! Fanii ţipă aprobându-l şi înainte să îşi dea seama, băieţii abordează următoarea piesă. Unele fete se apropie prea mult de scenă iar gărzile le avertizează că nu au voie să urce. Urmează “Walk On By”, “Who’s Loving You”, “ABC”, “One More Chance”, “Darling Dear”, “Feelin’ All Right” şi “I’ll Be There” (cel din urmă înregistrând deja 4 milioane de copii vândute). Timpul zboară. Fanii continuă să ţipe “Mai mult!” chiar şi atunci când totul a luat sfârşit de-a binelea.
            Câteva fete, nu se ştie cum, ajung pe scenă în timp ce băieţii dispar în spatele cortinei îndreaptându-se spre ieşire. Zâmbesc şi fac semnul păcii în timp ce pleacă. Deşi luminile s-au stins, fanii nu au părăsit locul – se pare că încă se află sub magia celor de la Jackson 5.
            Băieţii bat în retragere spre uşa din spate. Epuizaţi şi transpiraţi, se aruncă din nou în limuzină. Fanii încearcă să-i ajungă, dar maşina accelereaza spre aeroportul care îi aşteaptă. Limuzina virează la dreapta spre zona de aterizare. Băieţii ies în aerul nopţii, unul sau doi înfăşuraţi în pături. Unde au dispărut acele haine elegante? Urcă într-un avion micuţ - tricouri curate pentru cei uzi; mâncare pentru cei dornici – sandwich-uri cu pui şi coka. Zborul scurt îi poartă sus, vorbind despre spectacolul tocmai încheiat, jucând cărţi şi spunând câteva glume. În timp ce avionul aterizează în jur de 4:00 dimineaţa, băieţii îşi doresc un pat adevărat în care să se arunce. Dar se trezesc în altă limuzină şi în drum spre un alt hotel. Încearcă din răsputeri să nu adoarmă în maşină. Ar fi tare grozav să poată dormi până târziu, se gândesc ei. Următorul concert este abia în seara următoare…. 

T, M, J, M şi J - dând tot ce au!



Jackson 5 au susţinut cel dintîi mare concert al lor în toamna anului 1970, cele mai măreţe momente petrecându-le la New York, Boston şi Cincinatti. A sta mai mult pe drumuri este ceva cu totul diferit faţă de a înregistra piese de succes, cu siguranţă. Atunci când Motown a semnat cu cei cinci, compania trebuia să se asigure că băieţii sunt capabili să plece şi în turnee. Pentru că nu este o viaţă uşoară. Însă disciplina impusă cu dragoste de tata Joe şi-a spus cuvântul. Mereu departe, nu numai pregătirea şcolară, dar chiar şi muzica lor avea de suferit din pricina programului. Nu puteau ţine pasul în ritmul acesta frenetic şi continuu. Nimeni nu ar putea.
            Dar cum a început totul? Cu tata Joe….

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
;