The JACKSON 5
autor Ellen Motoviloff
(1971)
Traducere şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.
Eroii a zeci de mii de
copii de pretutindeni din ţară;
Prima trupă de culoare face totul pentru a-şi crea
propiul nume în circuitul Motown;
Prima familie de culoare devenită cunoscută în industria
muzicii pop;
Cea mai energică trupă întâlnită vreodată – THE JACKSON
5!
Născută în Gary, Indiana,
Surprinzătoarea descoperire a Dianei Ross,
Interviuri speciale cu fiecare dintre băieţi,
În cuvinte şi
fotografii, întreaga poveste a celor de la THE JACKSON 5.
Capitolul 1
În
turneu …. Cu compania
Aeroportul saltă sub
ţopăiala mulţimii de tineri, copii, adolescenţi care mestecau gumă, şi adolescenţi
întârziaţi – numiţi-i voi cum vreţi. Toţi aşteaptă pentru – “Da, iată-i,
uite-i!” – strigă toţi în cor. Pe o parte a elicopterului este prins un
banner pe care scrie “Bine aţi venit Jackson 5”!
Elicele se învârt
zgomotos aducând briza peste o zi deja nebună. Încadraţi de uşa elicopterului,
apar cei cinci fraţi Jackson, în costume pe măsură (fiecare având câte un nivel
de reprezentare în mulţime), cu marele Joe – tatăl - chiar în spatele lor.
Împart zâmbete tutror;
blitz-urile fotografilor lucrează în rafală iar creioanele încep agitaţia peste
pad-uri. Jackson 5 ia totul pas cu pas. Doar sunt profesionişti. Prima trupă de
culoare concerteaza pentru a transforma în ceva de proporţii, turneul pornit de
Motown. Prima familie de culoare devine cunoscută în industria muzicii pop - iar
ei o ştiu. Dar surpriza surprizelor: nu o arată! Adevărul este că nu sunt deloc
înfumuraţi. Revistele şi ziarele, oamenii care i-au întâlnit şi i-au salutat,
oriunde şi oricând au apărut, descoperă cât sunt de naturali şi de
nepretenţioşi. Într-adevăr!
În apropierea pistei de aterizare
aşteaptă o elegantă limuzină neagră cu motorul pornit. Odată ajunşi în ea, băieţii
sunt înconjuraţi de admiratorii care aleargă după ei şi bat în geamurile maşinii
cu carnete pentru autografe şi cu pixurile agitându-le în mâini. În mod normal şi
din motive de securitate, băieţilor nu li se permite să semneze nimic – dar de
data aceasta un geam coboară încet. Hârtiile sunt semnate cu cerneală. Şi mai
multe zâmbete.
Tinerii de culoare (unii au între 8 şi
10 ani) şi-au găsit eroul în persoana lui Michael – cel mai tânăr membru al
grupului (n. 1958). Apoi urmează Marlon, cu un an şi jumatate mai în vârstă. Adolescenţii
au pus ochii pe “cel din mijloc” – Jermaine (n. 1954), pe Tito sau pe Jackie (n.
1953 respectiv n. 1951).
Îmbrăcămintea fanilor reflectă
simularea trupei lor favorite – Jackson 5 – pălării şi franjuri lungi până la
fund, reminiscenţe ale hainelor de scenă ale băieţilor, stele şi dungi, căşti
de motociclişti şi alte accesorii asortate. Băieţii înşişi poartă acum cămăşi şi
cravate, sacouri, pantofi eleganţi şi bine lustruiţi, iar părul în stil afro le
încoronează capetele. Netezi şi eleganţi. Prima-clasă.
Pe scenă - acolo unde se întâmplă! Michael ..... |
Un semn larg
al şoferului şi limuzina porneşte în spatele unei escorte de poliţie, spre
hotelul unde vor sta, nu departe de locul în care vor concerta chiar în acea
seară.
Urmează două ore de repetiţii în
care băieţii dau tot ce au mai bun.
Pauză. Fac un tur rapid al oraşului
– necunoscut – cumpără câte ceva (tatăl Joe este cel care plăteşte pentru că băieţii
nu beneficiază de o alocaţie prea mare), privesc uimiţi afişele uriaşe prin
geamul maşinii, apoi se întorc la hotel. Ca de obicei, băieţii îşi împrăştie
costumele prin camerele de pe acelaşi etaj.
Cina constând într-o porţie de friptură
asortată cu salată şi cartofi franţuzeşti, este una tipică. În jur de 7:30, se
retrag în camerele lor şi încep să se îmbrace. În jur de ora 8:00 sunt din nou în
limuzină – îndreptându-se spre arenă.
În spatele scenei: Aflaţi în cabine,
băieţii tocmai au terminat o şedinţă foto pentru ziarul local. Tito repetă la
chitara conectată la un amplificator portabil. Jermaine cântă mai încet un
acord diferit şi fredonează într-un soi de falsetto. Michael îi cere lui Tito să
cânte un cântec ca lumea, dar acesta, prea preocupat, nici nu îl aude. Atunci
Michael se aruncă într-un exerciţiu vocal, urcând şi coborând pe portativ. Jermaine
îl susţine, la intervale. Marlon s-a adâncit în lectura unui lung articol
despre Jackson 5. Iar Jackie – ei bine, Jackie se întrece cu un alt performer
din program – cineva de la Commodores, un coleg din Alabama de aceeaşi vârstă
cu el şi cu Yvonne Fair sora unui mare artist. Cineva are o Coka, alcineva o
bomboană. Vine o telegramă de la câţiva admiratori. Michael este gata să
comande un hot-dog când brusc, pauza ia sfârşit, iar prezentatorul anunţă: “Doamnelor şi domnilor, Jackson 5!”
Oamenii din avangardă, Johnny şi
Ronnie (este vorba despre John Jackson şi Ronnie Rancifer, prieteni apropiaţi
ai băieţilor, care mânuiesc sintetizatorul, respectiv bateria) sunt deja pe
scenă conducând trupa spre prima prestaţie. Puternici, calmi şi siguri pe ei, băieţii
îşi fac apariţia. Rampa se ridică, iar cortinele alunecă de o parte şi de alta
a scenei, într-un vacarm de nedescris. Proiectoarele împrăştie raze de lumina în
forme de cercuri, inundînd scena. Băieţii păşesc în baia de lumină – şi începe
magia.
Mâna stângă pe şoldul stâng, mâna
dreaptă la urechea dreaptă, piciorul drept se mişcă pe ritm – la unison – ca şi
cum toate părţile aflate în mişcare sunt ale aceluiaşi trup. Şi începe Michael –
rosteşte primul cuvânt al celui dintîi cântec şi mulţimea amuţeşte pentru o
secundă. El alunecă în fluxul de versuri şi face o piruetă a la James Brown.
Cei patru fraţi îl urmează cu piruete executate în felul lor. Michael cântă şi îşi
aruncă piciorul în faţă, când – pow! Tremură din umeri, îşi întinde braţele, îşi
roteşte bazinul şi se înclină aproape de podea! Fanii ţipă aprobându-l şi înainte
să îşi dea seama, băieţii abordează următoarea piesă. Unele fete se apropie
prea mult de scenă iar gărzile le avertizează că nu au voie să urce. Urmează “Walk On By”, “Who’s Loving You”, “ABC”,
“One More Chance”, “Darling Dear”, “Feelin’ All Right” şi “I’ll
Be There” (cel din urmă înregistrând deja 4 milioane de copii vândute).
Timpul zboară. Fanii continuă să ţipe “Mai
mult!” chiar şi atunci când totul a luat sfârşit de-a binelea.
Câteva fete, nu se ştie cum, ajung
pe scenă în timp ce băieţii dispar în spatele cortinei îndreaptându-se spre ieşire.
Zâmbesc şi fac semnul păcii în timp ce pleacă. Deşi luminile s-au stins, fanii
nu au părăsit locul – se pare că încă se află sub magia celor de la Jackson 5.
Băieţii
bat în retragere spre uşa din spate. Epuizaţi şi transpiraţi, se aruncă din nou
în limuzină. Fanii încearcă să-i ajungă, dar maşina accelereaza spre aeroportul
care îi aşteaptă. Limuzina virează la dreapta spre zona de aterizare. Băieţii
ies în aerul nopţii, unul sau doi înfăşuraţi în pături. Unde au dispărut acele
haine elegante? Urcă într-un avion micuţ - tricouri curate pentru cei uzi; mâncare
pentru cei dornici – sandwich-uri cu pui şi coka. Zborul scurt îi poartă sus,
vorbind despre spectacolul tocmai încheiat, jucând cărţi şi spunând câteva glume.
În timp ce avionul aterizează în jur de 4:00 dimineaţa, băieţii îşi doresc un
pat adevărat în care să se arunce. Dar se trezesc în altă limuzină şi în drum
spre un alt hotel. Încearcă din răsputeri să nu adoarmă în maşină. Ar fi tare grozav
să poată dormi până târziu, se gândesc ei. Următorul concert este abia în seara
următoare…. T, M, J, M şi J - dând tot ce au! |
Jackson 5 au susţinut cel dintîi mare concert al lor în toamna
anului 1970, cele mai măreţe momente petrecându-le la New York, Boston şi
Cincinatti. A sta mai mult pe drumuri este ceva cu totul diferit faţă de a înregistra
piese de succes, cu siguranţă. Atunci când Motown a semnat cu cei cinci,
compania trebuia să se asigure că băieţii sunt capabili să plece şi în turnee. Pentru
că nu este o viaţă uşoară. Însă disciplina impusă cu dragoste de tata Joe şi-a
spus cuvântul. Mereu departe, nu numai pregătirea şcolară, dar chiar şi muzica
lor avea de suferit din pricina programului. Nu puteau ţine pasul în ritmul
acesta frenetic şi continuu. Nimeni nu ar putea.
Dar
cum a început totul? Cu tata Joe….
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu