MICHAEL JACKSON STORY
A Magical Mystery Journey into
the Heart of a Superstar
autor Nelson
George
(1983)
Traducere şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.
THE WIZ (Vrăjitorul)
Este o nouă
provocare pentru mine, o altă lume. De aceea iubesc atît de mult show-biz-ul.
Niciodată nu te saturi de lucrurile pe care le ai de făcut. Întotdeauna am vrut
să muncesc toată noaptea, să muncesc cu mine până la moarte.
Michael
Jackson, 1978
De ceva
vreme, actoria a devenit unul din obiectivele lui Michael. În cele din urma
şi-a văzut visul transformat în realitate, în 1977, când a primit rolul
Sperietorii în filmul The Wiz (Vrăjitorul), versiunea de culoare a The Wizard Of Oz (Vrăjitorului din Oz). Deşi filmările i-au solicitat prezenţa în New
York – pentru prima dată era departe de casă – pentru el, era ca şi cum se afla
în vizită la nişte vechi prieteni. Diana Ross interpreta rolul lui Dorothy iar
Berry Gordy era foarte implicat în producţie.
În
timpul şederii sale în Big Apple[1],
Michael a locuit într-un apartament dintr-un zgârie-nori, închiriat cu 2000$/lună în
Manhattan, pe Sutton Place. LaToya a fost trimisă de familie să stea cu el.
Steve Manning, încă în slujba CBS, reprezenta interfaţa între Michael şi presă.
Atunci când nu filma la studiourile Astoria din Queens sau în alte locaţii de
pe lîngă New York, Michael îşi petrecea adesea serile, vizionînd secvenţe din
filme cu actorii săi favoriţi, cautându-şi inspiraţia pentru rolul său. Filmele
cu Katherine Hepburn şi Spencer Tracy i-au oferit exemple de farmec şi relaxare
pe ecran. Graţia dansului inegalabilului Fred Astaire a constituit o
neîntreruptă sursă de fascinaţie pentru el. Punând stop, derulând casetele
înainte şi înapoi, Michael urmărea şi diseca atitudinea fizică a lui Astaire,
la nesfârşit.
Mai
târziu, Mark Jacobson observa că „Michael
se apropie cel mai mult de Fred Astaire, acest diamant al sexualităţii
nedefinite. Astaire nu s-a potrivit nicioadta unui tip anume, foarte greu a
interpretat vreodată genul romantic tradiţional. El şi-a creat propria nişă de
forţă pură a talentului său extraordinar. Vreau să spun că, nu oricine a făcut
filme pentru Fred Astaire şi dacă nu îl puteau avea, nu făceau filmul. Ori era
Fred Astaire ori ‚adio’ film. Poate că Michael Jackson este un la fel de bun
dansator, are carisma unui performer, aşa că s-ar putea să facă acelaşi lucru.”
Actorul
preferat al lui Michael este Charlie Chaplin, clownul trist recunoscut ca cel
mai mare talent comic al perioadei filmului mut. Michael spune: „Îl iubesc până la moarte. ‚The Little Tramp’,
întregul mecanism, totul şi sufletul lui – orice a portretizat pe marele ecran
a prins amprenta lui. A fost viaţa lui. S-a născut în Londra, iar tatăl său a
murit din pricina consumului de alcool, cînd el avea şase ani. Mama lui era
într-un azil de nebuni. A bătut străzile Angliei, cerşind, sărac şi înfometat.
Toate acestea se reflectă pe ecran şi asta este ceea ce îmi place să fac şi eu,
să dezvălui toate aceste adevăruri.”
Urmărindu-l
pe Michael în The Wiz, influenţa lui
Chaplin este destul de vizibilă. Mişcările incoerente şi stângace,
caracteristica retrasă, timidă sunt perfecte pentru acest rol. „Îmi place atât de mult să joc în filme.”,
spune el. „E amuzant, aproape că devii
altcineva, o altă persoană. Mai ales atunci cînd şi crezi asta cu adevărat. Atunci
nu mai e ca şi cum ai juca un rol. Am urât întotdeauna cuvântul ‚a juca’ sau
‚sunt un actor’. Ar trebui să fie mai degrabă ‚sunt cel care crede’(I’m a
believer).”
Din
păcate, filmul a fost o dezamăgire comercială şi a primit o critică dură. Criticii
au căzut de acord că Diana Ross, la 34 de ani, era mult prea în vârstă pentru
rolul primit, iar cei 20 de milioane de dolari alocaţi producţiei au fost în
exces.
În ceea
ce-l priveşte pe Michael, a fost ocazia de a acumula experienţă. „Şapte luni ne-au dus în frigul frigului, cel
mai mare frig, în afara New York-ului. Era atât de frig, încât unii dintre
dansatori şi-au dat demisia. Eu m-am distrat de minune.”, spune el neglijând
intenţionat aspectele disconfortului din timpul filmărilor. „A fost una din cele mai minunate perioade pe
care am avut-o. Eram înnebunit. Am învăţat atât de multe lucruri. Pur şi simplu
a fost o experienţă extraordinară. Multă lume priveşte acest film ca pe o
poveste pentru copii, dar nu este aşa. Este pactul cu soarta, cu credinţa şi
curajul..” De fapt, la filmări, s-a întâmplat de câteva ori ca Michael să
fie determinat să-şi cureţe machiajul şi să se dezbrace de costum la sfârşitul
zilei – atât de tare intrase în pielea personajului său, încât credea că
devenise personajul cu pricina.
Tânărul
actor apără cu vehemenţă The Wiz: „Am văzut varianta veche a filmului. Am
încercat să n-o fac, dar l-am văzut de câteva ori la televizor şi uneori,
închideam sonorul şi mă uitam doar la mişcări. Urăsc să spun asta, dar atunci
când îl urmăreşti pe cel vechi, îţi dai seama că nu au subliniat, nu au
evidenţiat ceea ce trebuia să sublinieze. Povestea pe care o facem noi şi
punctul ei de vedere sunt mult mai evidente, le recunoşti mai bine. De exemplu,
Sperietoarea mea – eu sunt mai plin de gunoi decât de paie şi cu toate că pe
tot parcursul filmului nu mă gândesc o clipă că aş avea creier, totuşi am, cu
adevărat - pentru că, continui să scot din mânecă aceste resturi de hârtii cu
citate pe ele, care spun ‚Confucius spune.....’.”
Cu tot
entuziasmul său pentru actorie, Michael n-ar primi niciodată să joace într-un
spectacol pe Broadway. Simte că atunci când totul se pretrece live, se pierde
mare parte dintr-o prestaţie grandioasă. „Simt
de parcă aş da prea mult pentru nimic. Îmi place ca lucrurile să fie captate(pe peliculă) şi păstrate acolo pentru
a fi împărţite cu toată lumea.”, a spus el. Dar atunci când actul în sine
îi stimulează fantezia, Michael nu se mai satură. A văzut The Wiz (piesa de teatru) şi pe Broadway de nenumărate ori când se
afla la New York. Când spectacolul Dreamgirls,
un muzical inspirat de trupa Supremes, a ajuns în Los Angeles, a venit să-l
vadă de trei, patru ori pe săptămână. La acel spectacol, devenise un vizitator regulat
al zonei din spatele scenei.
În
timpul acelor luni petrecute la New York, Michael a făcut un tur fulger printre
elitele sale favorite: în Studioul 54, a dansat cu Gloria Vanderbilt; a
participat la deschiderea galeriei cu Andy Warhol; pe scena rock-and-roll cu
Mick Jagger şi Keith Richards. Cât a stat în New York, Michael a mai adăugat pe
lista prietenilor săi apropiaţi, două staruri extrem de diferite – Stephanie
Mills şi Liza Minnelli.
Mills
era o foarte tânără vedetă pe scena Broadway-ului distribuită în The Wiz. Atunci când interpreta melodia Home, răspunsul muzical la Somewhere Over The Rainbow, prestaţia sa
teatrală înfiora audienţa, ceea ce a aşezat-o în rândul marilor talente. Unul
dintre fanii care o apreciau foarte tare, era Michael. De opt ori a fost să
vadă The Wiz, pe cont propriu, nu
numai datorită versiunii pentru cinema care se apropia, dar şi pentru că el şi
Stephanie se împrieteniseră. Ca şi Michael sau Tatum O’Neal, Stephanie era o
tânără vedetă stresată de popularitate şi de presiunea adulţilor.
Cei
apropiaţi ei, spuneau chiar că era atrasă de Michael. În apariţiile din
spectacolele de cabaret din New York, Stephanie cânta I Wanna Be Where You Are şi obişnuia să o facă în stilul
Jackson-ilor. Însă pentru Michael era doar o prietenă foarte bună, nimic mai
mult. Mai târziu, în cariera sa, cânta foarte pasional He’s Out Of My Life, versiunea feminină a piesei She’s Out Of My Life, de pe albumul Off The Wall al lui Michael. Mulţi au
interpretat acest aspect, ca fiind declaraţia ei de independenţă faţă de
farmecul lui Michael.
Ca o
ironie, Michael a devenit foarte apropiat şi de fiica actriţei Judy Garland,
Liza Minnelli, care, ca mulţi alţi prieteni ai lui, a crescut în lumina
publicităţii ce înconjoară lumea show-biz-ului. Provenind din aceeaşi lume de
performeri, atunci când se întâlneau, bârfeau, bârfeau şi iar bârfeau. Michael comentează
cu emoţie despre prietenia lor: „Ce îmi
place la Liza este că atunci când suntem împreună, tot ceea ce facem este să
vorbim. Eu îi arăt paşii mei favoriţi, iar ea mi-i arată pe ai ei. Este un
performer desăvârşit. Şi are într-adevăr carismă.”
Dar în
ciuda acestei vieţi noi în „competitivul” Manhattan, Michael a păstrat valorile
familiei Jackson. De exemplu, el pretinde că niciodată nu a experimentat măcar
gustul marijuanei, spunînd cu convingere: „Nu
am încercat niciodată şi nici nu vreau să încerc. Niciodată nu am încercat
astfel de lucruri. Nu mă interesează. Sunt fericit aşa cum sunt acum. Nici
măcar nu îmi place cuvîntul ‚euforic’. Dacă vreau să-mi eliberez mintea, fac o
plimbare pe plajă, citesc o carte bună sau scriu un cântec. Sau îmi petrec
timpul cu copiii, ceea ce îmi place foarte mult.”
Cel mai
mare avantaj obţinut de Michael de pe urma experienţei cu The Wiz, a fost întâlnirea cu Quincy Jones, directorul muzical al
filmului. Având mai bine de 30 de ani în domeniul muzical, Jones a lucrat cu
Billie Holliday, Dinah Washington, Frank Sinatra, Count Basie şi Leslie Gore, a
cărei esenţă a concentrat-o în piesa It’s
My Party. În anii ’60, cu ajutorul lui Sidney Poitier, Jones a devenit unul
dintre cei câţiva muzicieni de culoare care compuneau muzică de film: In the Heat Of The Night (În arşiţa nopţii),
In Cold Blood (Cu sânge rece), The Pownbroker (Agentul de bursă) şi multe altele. Jones îşi aminteşte că a fost
extrem de impresionat de prestaţia expresivă pe care a avut-o Michael la
prezentarea premiilor academiei. Urmărindu-l pe Michael lucrând pe platoul de
fimare la The Wiz, Jones şi-a dat
seama că are în faţă un talent major. „Prestaţia
sa în ’The Wiz’ definea o minte dincolo de limite, chiar şi pentru cineva mult
mai în vârstă. Îi dai pace celui care se află la prima lui filmare.”, a spus
Jones.
Michael
era deja impresionat de Jones, înainte de a se fi întâlnit cu el, dar, după cum
îl ştiu cei apropiaţi, era fermecat de căldura lui Jones, de felul său
vorbăreţ. Jones îl poreclise „Smelly”,
termen pe care Michael îl folosea pentru a defini ceva „funky”, neconvenţional. De când plecase de la Motown, Michael se
pregătea să înregistreze primul său album solo, iar Jones era omul perfect
pentru a-l produce. Singura instrucţiune pe care i-a dat-o lui Jones a fost „să-l faci să sune diferit de The Jacksons”.
Iar în acest lucru, se poate spune că amândoi au avut un succes magnific.
(va urma)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu