Ebony/Jet
Showcase Interview
1987
*
Traducere
si adaptare Mihaela A.R.
După lansarea albumului Bad, Michael Jackson a oferit şi primul său interviu după aproape
cinci ani. A ales un interviu televizat distribuit de reţeaua Ebony/Jet Showcase şi a stat de vorbă cu
unul din gazdele programului, Darryl Dennard.
Daryl
Dennard: Au trecut aproape 4 ani de când
nu ai mai înregistrat un album. Cum te simţi acum după lansarea acestui album?
Michael
Jackson: Ummm… Reînoit,
într-un fel, pentru că a durat atât de mult
- a fost şi mult de muncă. Majoritatea
oamenilor nu văd decât rezultatul, nu văd şi cealaltă latură, cea la
care se munceşte pentru atingerea rezultatului final. Mă simt reînoit şi
bucuros. Este într-adevăr o satisfacţie, asta este. Ca atunci când ai terminat
ceva şi eşti mulţumit!
DD: Cât a durat – presupun că sunt
aproape 8 sau 7 piese pe el. Cât a durat până să ajungi la finalul acestui
proces?
MJ: Nu-mi amintesc. Nu
contorizez orele de muncă. Fiecare piesă este diferită. Uneori se întâmplă
repede, alteori foarte încet. Nimeni nu poate spune măcar ce înseamnă procesul
creativ. Iar eu aproape că nu am nimic de-a face cu asta. Este creat în spaţiu,
este lucrarea Divinităţii, nu a mea.
DD: Apropo’ de acest lucru,
Dumnezeu ne înzestrează pe toţi. Tu ai fost cu adevărat binecuvântat cu câteva
daruri extraordinare, dar nu devin apăsătoare, nu sunt prea multe? Regreţi
uneori că eşti atât de cunoscut?
MJ: (râde) Nu! Uneori,
doar uneori. Uneori vreau să dispar şi sa scap de toată această publicitate,
dar nu merge de fiecare dată pentru că oamenii se adună, se strâng în jurul
tău, ceea ce este plăcut şi nu aş vrea să mă plâng, dar ……..
DD: Dar ai tot dreptul să te plângi
pentru că oricine are dreptul să meargă oriunde şi să fie lăsat în pace; dar se
pare că acest drept ţie nu-ţi este dat.
MJ: Face parte din muncă, aş spune.
DD: Mhm! … spune-mi despre piesa Bad? Am vorbit mai devreme şi ţi-am spus
că mi-a plăcut Bad pentru că este
despre tine. Eşti cel mai rău atunci când vine vorba despre industria de
înregistrări.
MJ: Umm! Păi … (râde) Este ceva mai
diferit faţă de orice altceva am înregistrat
înainte sau am compus până acum. Este o declaraţie curajoasă în
adevăratul sens al cuvântului, dar una pe care nu o iei prea în serios. Să
spunem că este ceva de genul “eşti grozav, ai dreptate, eşti tare”. Nu mă refer
la faptul că aş fi rău în sensul criminal, dar desigur depinde de felul cum o
percepe lumea. Oricum este o declaraţie curajoasă.
DD: Dar scurt metrajul … un alt aspect al
acestui album este că o mulţime de piese fac o serie de decalaraţii de ordin
social iar scurt metrajul Bad face
acelaşi lucru. Ştiu că poate tu nu ai experimentat nimic de genul acesta, dar
numele meu este “Darryl” şi am crescut în Harlem, în Bronx-ul de sud, am mers
mai departe la şcoală şi la fel, am avut de-a face cu presiuni de acest gen.
MJ: Nu a fost chiar ideea mea. De
fapt este o parte a unei întâmplări adevărate în care acest puşti ….
DD: E povestea mea.
MJ: Da, este povestea ta dar
adevărul despre ceea ce chiar i s-a întâmplat acestui puşti … (începe să râdă),
nu te uita la mine Frank (Dileo)(punctează şi râde) nu mai face feţe.
DD: Ok. Stai o secundă.
DD: Acum ştiu că nu tu eşti autorul acestei
poveşti dar îmi spui… dar povestea este aproape ca şi povestea vieţii mele, iar
tu îmi spui că persoana este alta.
MJ: Da este. Puştiul ăsta care merge
la o şcoală bună din ţară, nu contează unde, şi care provine din ghetto-uri,
încearcă să facă ceva cu viaţa lui, încât este dispus să renunţe şi la vechii lui
prieteni. Şi când se întoarce acasă în vacanţa de primăvară sau de Ziua
Recunoştinţei, amicii lui devin invidioşi şi atât de geloşi pe el, încât îl
ucid. Dar povestea scurt metrajului nu are acelaşi final. Este o întâmplare
adevărată pe care am citit-o în revista Time
sau Newsweek. Pentru mine în postură
de copil negru, este o poveste tristă. (DD îi adresează o întrebare) Poftim?
DD: Ce simţi când aflii despre astfel de
întâmplări triste?
MJ: O astfel de întâmplare este
foarte tristă pentru că finalul ei este negativ, greşit. Cred că aşa este
viaţa, vrei să te maturizezi şi să devii cineva; exact ca atunci când plantezi
o sămânţă, ea creşte şi se transformă în ceva frumos care nu moare niciodată cu
adevărat. Cred că aşa ar trebui să fie şi oamenii.
DD: Să ştii că piesa mea favorită de pe acest
album este Man In The Mirror.
MJ: Da, şi mie îmi place foarte
mult.
DD: Asta este piesa mea favorită. Îmi dă
sentimentul că indiferent de ceea ce faci pe lumea asta, trebuie să înceapă de
la tine cu adevărat.
MJ: Da, este şi filozofia mea, dacă
vrei să faci lumea un loc mai bun, uită-te la tine şi începe schimbarea cu
tine.
DD: E greu s-o faci?
MJ: Da. Oamenii nu se privesc cu
onestitate. Nu se privesc pe ei înşişi şi nici nu se arată cu degetul pe ei
înşişi. Întotdeauna este vina celuilalt sau a altcuiva; dar ar trebui să te
schimbi, tu însuţi, să te uiţi la tine, să devii tu însuţi mai bun (râde).
DD: Când te uiţi în oglindă, îţi place ceea ce
vezi?
MJ: În ce sens?
DD: Atunci când te priveşti în termenii acestei
filozofii?
MJ: Ummm, eu nu sunt niciodată
satisfăcut pe deplin. Întotdeauna am crezut că lumea ar putea fi un loc mai
bun… ummm… nu, nu pe deplin. Sper să o fac prin muzica mea - să aduc fericire,
bucurie şi pace în vieţile oamenilor.
DD: Te rogi?
MJ: Da, de multe ori, da. Dacă văd un
apus de soare frumos spun ‘Doamne, cât e de frumos, mulţumesc!’, sau zâmbetul
unui copil, sau aripile fluturilor sau orice de genul acesta, înţelegi?
DD: În versiunea de album a piesei I Just Can’t Stop Loving You, faci
câteva remarci puternice şi senzuale femeii lângă care stai întins.
MJ: Eram în pat când mi-a venit
ideea asta.
DD: Serios?
MJ: Da, eram întins în pat (râde),
cu pătura pe mine şi toate cele când am făcut toată acea introducere, pe
întuneric.
DD: Iar versurile spun ‘Oamenii chiar nu mă înţeleg…’
MJ: Spun ‘Mulţi oameni nu mă înţeleg, Şi asta se întâmplă pentru că nu mă cunosc
deloc.’ Cred că acest lucru este adevărat. Oamenii cred o mulţime de
poveşti nebuneşti pe care le citesc, unele sunt adevărate, altele nu şi...
(ridică din umeri)
DD: Te doare când citeşti astfel de poveşti?
MJ: Uneori, dar face parte din
muncă.
DD: Şi nu-ţi vine câteodată să răspunzi cumva
şi să spui ‘Hey, acest lucru nu este adevărat’?
MJ: Ba da, de multe ori, dar de ce
să stârnesc şi mai multă atenţie asupra unui lucru?
DD: Mai există … o altă piesă favorită a mea ….
Nu chiar ca Man In The Mirror. Este
vorba despre Liberian Girl. Există
vreo astfel de fată în viaţa ta?
MJ: Nu. Piesa asta am scris-o acasă
în sala de jocuri, cred că jucam pinball sau ceva. Pur şi simplu mi-a venit în
cap şi cred că am alergat pe scări să o înregistrez. Aşa a apărut Liberian Girl. La fel s-a întâmplat şi
cu We are the world, we are the children
(cântă). Chiar nu ştiu cum şi de ce au venit aceste versuri, dar pur şi simplu
au venit – we are the ones to make a
brighter day so let’s start giving (cântă din nou). Nu m-am gândit la asta,
pur şi simplu vin.
DD: După cum ai spus, a durat atât de mult pentru
că toate piesele de pe album sunt foarte diferite. Ai încercat câteva stiluri
de muzică diferite, cu influenţe reggae, rock and roll şi chiar heavy metal pe Dirty Diana.
MJ: Îmi place Dirty Diana, este una din favoritele mele.
DD: De ce?
MJ: Pentru că reprezintă povestea
vieţii unei groupie. Nu-mi place să pronunţ cuvântul ‘groupie’, dar despre asta
este vorba. Şi este un lucru pe care l-am experimentat şi mulţi dintre cei care
se maturizează din mers au păţit-o. Ca şi mine. Nici măcar nu-mi amintesc când
NU am performat şi ummm…..
DD: Simţi că ai pierdut ceva, în acele momente
de care nici nu-ţi poţi aminti?
MJ: Sigur, dar am şi câştigat foarte
mult. Foarte mulţi oameni nu au ieşit niciodată mai departe de oraşul lor
pentru a vedea şi alte locuri minunate. O mulţime de copii citesc despre
lucruri pe care eu am avut ocazia să le văd, peste tot în lumea asta. Pentru
acest lucru, sunt bucuros. Până la urmă, niciodată nu poţi avea totul.
DD: Ce simţi atunci când pleci să concertezi
undeva şi sunt zeci de mii de oameni care aleargă după tine numai pentru a te
vedea?
MJ: Este un sentiment plăcut, în
special când îi vezi zâmbind (zâmbeşte). Eu îmi iubesc fanii, iar sentimentul
ăsta este foarte plăcut. Simt mulţumire. Serios. Nu iau nimic din toate
acestea ca şi cum mi s-ar cuveni.
DD: Ce te interesează mai mult în viaţă?
MJ: Ce mă interesează mai mult în
viaţă este să învăţ, să aflu lucruri noi, să explorez lumi diferite. Acum mă
interesează anatomia umană, creierul uman şi multe astfel de lucruri, scheletul
şi totul.
DD: Ştiu asta şi ating o zonă sensibilă, dar
eşti foarte interesat de oasele Omului Elefant, John Merrick (MJ: Da.). Asta se datorează intersului tău în
domeniul anatomiei?
MJ: Da, am fost la Universitatea de
medicină din Londra de două ori şi am văzut rămăşiţele lui John Merrick, de
care mă simt apropiat. Mi-a plăcut povestea Omului Elefant, o poveste foarte
tristă.
DD: Ţi-ar place ca într-o zi să faci un remake
sau să joci într-un film despre acest subiect?
MJ: Poate. Poate, dar cred că David
Lynch a făcut deja totul şi cred că John Hurt a jucat personajul John Merrick.
Nu cred că aş putea contribui mai bine decât au făcut-o ei.
DD: Partea care îmi place mie cel mai mult a
fost cea în care după ce el capătă încredere şi pleacă pe drumul lui, este
răpit din spital iar în staţia de metrou în cele din urmă strigă ….
MJ: Oh da, Lasă-mă în pace.
DD:Lasă-mă
în pace, nu sunt un animal.
MJ: Sunt o fiinţă umană.
DD: Sunt
o fiinţă umană. Oare noi ca fiinţe umane, de multe ori tratăm oamenii ca pe
nişte animale?
MJ: Aşa cred, lipsa de umanitate
între semeni. Asta a condus şi la război şi la toate problemele din trecut.
DD: Ţi-e teamă de război?
MJ: Nu cred să-i placă cuiva
războiul cu adevărat. Mie îmi place pacea. Sunt un pacifist.
DD: Te-ai gândit vreodată să devii ambasador
sau ceva de genul acesta? Faptul că eşti primit pretutindeni în lumea asta,
te-a făcut să te gândeşti vreodată la acest lucru?
MJ: Cred că deja fac acest lucru
prin muzica mea, iar prin muzică sunt dărâmate toate barierele. Nu trebuie să
fac vreo declaraţie politică, pentru că fac toate astea prin muzică. Muzica
rupe toate limitele impuse de limbă şi de rasă. Ajunge pretutindeni în lume şi
este plăcut să vezi un copil din India sau din oricare altă ţară în care te
aflii că are habar de muzică.
DD: OK. Ultima întrebare cu sigurnaţă… aceasta
va fi legată de turneu şi îţi mulţumesc pentru timpul acordat. De ce ai hotărât
ca turneul tău mondial să înceapă în Japonia şi nu în America, unde să le oferi
fanilor tăi şansa de a te vedea până la sfârşitul anului?
MJ: Îţi aminteşti că turneul Victory
s-a desfăşurat tot în America iar restul lumii nu a primit nimic. Cred că e
bine să fii corect şi cred că este şi mai corect aşa, pentru că spectacolul va
fi mult mai bun atunci când va ajunge aici. Personal, pentru mine cel mai rău
lucru este să văd deschiderea unui turneu. Aceasta nu va fi pe măsura
aşteptărilor. De data aceasta însă, programarea a fost făcută de managerul meu
şi de cei care lucrează pentru mine. Oriunde fac ei rezervări, dacă îmi place,
merg. Şi-apoi îmi place Japonia.
DD: Ai vreo reţinere pentru faptul că pleci
pentru prima dată singur în turneu?
MJ: Am muncit la atâtea proiecte
solo, chiar de când eram copil, pe la 13 ani…. albume solo, apariţii solo în
spectacole TV, aşa că acesta nu este decât un alt drum. Fireşte că voi simţi
mereu că Marlon nu e lângă mine sau absenţa lui Jermaine (râde).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu