Ebony
Magazine (Africa)
mai
1992
*
Traducere
si adaptare Mihaela A.R.
Următorul interviu a fost realizat de Revista
Ebony
cu ocazia vizitei lui Michael Jackson în
Africa
EBONY/JET: Ai vreun sentiment special faţă de revenirea pe continentul
African?
JACKSON: Pentru
mine, locul acesta reprezintă “zorii civilizaţiei”. Este primul loc în care a
luat naştere societatea. E perceput ca leagănul iubirii. Şi cred că există
această conexiune pentru că aici sunt rădăcinile tuturor ritmurilor. Rădăcinile
tuturor lucrurilor. Aici e acasă.
EBONY/JET: Ai mai vizitat Africa în 1974. Poţi face o comparaţie a celor
două vizite? Care este contrastul dintre ele?
JACKSON: De data
asta sunt mai conştient de lucrurile pe care le văd: de oameni şi de felul cum
trăiesc şi guvernează. Dar din punctul meu de vedere, sunt mai atent la
ritmuri, la muzică şi la oameni. Asta
este ceea ce observ mai mult ca orice altceva. Ritmurile sunt incredibile. Poţi
observa mai ales felul în care se mişcă copiii. Chiar şi cei mai micuţi, atunci
când aud tobele, încep să se mişte. Ritmul, felul în care le pătrunde în suflet
şi îi face să se mişte. Acelaşi lucru îl vezi şi la negrii din America…
EBONY/JET: Cum te simţi să fii un rege adevărat?
JACKSON: Nu am
încercat niciodată să mă gândesc la asta pentru că nu vreau să-mi bat capul.
Dar, este o adevărată onoare….
EBONY/JET: Vorbind despre muzică şi ritm, cum ai
ajuns să incluzi piese gospel pe ultimul tău album?
JACKSON: Am compus Will You Be There? acasă, la Neverland,
în California… Nu m-am gândit o clipă că ar putea fi greu. De aceea este
dificil să-mi asum creditul asupra pieselor pe care le-am compus, pentru că
întotdeauna am simţit că ele au fost create deasupra mea. Mă simt norocos
pentru că sunt un instrument prin care se transmite muzica. Eu sunt doar
mediumul prin care se propagă. Nu-mi pot asuma creditul pentru ea pentru că
este lucrarea Domnului. Iar El mă foloseşte ca pe un mesager….
EBONY/JET: Care a fost conceptul albumului Dangerous?
JACKSON: Am vrut să
fac un album care să fie asemeni Operei Spărgătorul
de Nuci a lui Tchaikovsky. Aşa încât oamenii să-l asculte într-o mie de ani
de acum îaninte. Ceva care să dăinuiască pentru totdeauna. Mi-ar place să ştiu
că copiii şi adolescenţii şi părinţii de toate rasele
şi de pretutindeni din lumea asta, ascultă piesele de pe acest album şi le
disecă sute şi sute de ani de aici înainte. Vreau ca acest album să trăiască.
EBONY/JET: Am observat că în această excursie ai
făcut eforturi speciale pentru a vizita copii.
JACKSON: Iubesc
copiii, după cum bine vezi. Şi bebeluşii.
EBONY/JET: Şi animalele.
JACKSON: Ei bine,
există un anumit sentiment pe care reuşesc să mi-l dea copiii şi animalele, o
anume inspiraţie creatoare, o anumită forţă pe care mai târziu, ca adulţi, o
pierdem; probabil din pricina a ceea ce se întâmplă în lume. Un mare poet a
spus cândva: Când văd copiii, îmi dau
seama că Dumnezeu nu şi-a întors chipul de la oameni. Un poet din India, pe
nume Tagore, a spus acest lucru. Pentru mine, puritatea copiilor reprezintă
sursa unei infinite inspiraţii. Şi acesta este potenţialul oricărui om. Dar în
momentul în care devii adult, déjà eşti condiţionat; eşti condiţionat de
lucrurile care te privesc şi de felul cum eşti privit. Dragostea. Copiii înseamnă
dragoste, ei nu bârfesc, nu se plâng. Ei au sufletul deschis. Te aşteaptă. Nu
te judecă. Nu văd lucrurile prin prisma culorilor. Asta este problema
adulţilor. Îşi pierd copilăria. Exact sursa nivelului de inspiraţie de care
avem atâta nevoie şi care este atât de importantă în creaţia artistică de orice
fel; în muzică, sculptură, poezie sau literatură. Este acelaşi fel de puritate,
acel nivel de conştiinţă din care am fost şi noi creaţi. Iar copiii îl au. Îl
simt imediat la copii, la animale şi în natură. Şi desigur când mă aflu pe
scenă. Nu pot performa dacă nu simt acea legătură, acea conexiune cu publicul.
Ştii cum e cu cauza şi efectul, acţiunea şi reacţia. Acesta este jocul meu cu
ei. Reacţia lor mă hrăneşte şi mă face să acţionez sub impulsul lor energetic.
EBONY/JET: Cum se întâmplă toate astea?
JACKSON: Eu cred că
Dumnezeu îşi alege oamenii pentru a face anumite lucruri, exact cum au fost
aleşi Michelangelo sau Leonardo da Vinci sau Mozart sau Muhammad Ali sau Martin
Luther King. Iar misiunea lor a fost să facă acele lucruri. Iar eu cred că încă
nu mi-am atins scopul, motivul pentru care mă aflu aici, pe lumea asta. Eu sunt
angajat în arta mea. Şi cred că obiectivul final al oricărei forme de artă este
acela de a crea uniunea între material şi spiritual, între uman şi divin. Şi
mai cred că acesta este adevăratul motiv pentru care există arta şi ceea ce
face eu. Mă simt norocos că sunt acel instrument prin care se transmite
muzica…. Simt adânc în mine că lumea în care trăim este cu adevărat o mare, uriaşă,
monumentală orchestră simfonică. Sunt convins că în forma lui primordială,
întregul proces de creaţie este sunetul şi nu mă refer la un sunet oarecare, ci
la muzică. Ai auzit vreodată expresia “muzica sferelor”? Ei bine, asta este o
frază literară, o figură de stil. În Noul Testament se spune: Şi Domnul a făcut omul din ţărână şi i-a dat
suflarea vieţii, iar omul a devenit un suflet viu. Pentru mine, suflarea
asta a vieţii înseamnă muzica vieţii care pătrunde fiecare fibră a creaţiei. În
una din piesele incluse pe albumul Dangerous,
spun: Eternele cântece ale vieţii se
zbat în sângele meu, dansând pe ritmul mareelor şi al revărsărilor (n.t. - Planeth Earth). Asta este o declaraţie cam literară, ideea este că
aceleaşi reţete miraculoase şi ritmuri biologice care sună în arhitectura
ADN-ului nostru, guvernează şi mişcarea stelelor. Aceeaşi muzică guvernează şi
ciclicitatea anotimpurilor, pulsul inimilor noastre, migraţia păsărilor, fluxul
şi refluxul – mareele oceanelor ciclurile de creştere, de evoluţie şi de
transformare. Asta este muzica, ăsta este ritmul. Iar scopul meu în viaţă este
acela de a oferi lumii ceea ce am fost norocos să primesc: extazul divin din
contopirea între muzica şi dansul meu. Acesta este scopul meu, motivul pentru
care mă aflu pe acest pamânt.
EBONY/JET: Dar despre politică? Ce părere ai?
JACKSON: N-am să
fac niciodată politică. Dar cred că muzica poate calma o fiară sălbatică. Dacă
pui celulele la un microscop şi creezi un ambient muzical, vei vedea cum
acestea încep să se mişte, să danseze. La fel se întâmplă şi cu sufletul…. Eu
aud muzica în orice. (pauză) Ştii ceva, asta este tot ce am avut de spus în opt
ani. Ştii că nu dau interviuri. Ăsta se datorează faptului că te cunosc şi am
încredere în tine. Eşti singura persoană în care am încredere să-i acord
interviuri.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu