Capitolul 1 - "ABC"

MICHAEL JACKSON

THE COMPLETE STORY OF THE THE KING OF POP

9 noiembrie 2012

by Lisa D. Campbell

&

MICHAEL JACKSON

THE KING OF POP

martie 1993

by Lisa D. Campbell

Traducere si adaptare Mihaela A.R.

Artiştii performează. Simbolurile uimesc.

Artiştii crează. Simbolurile inspiră.

Artiştii sunt în pas cu moda. Simbolurile stabilesc moda.

Kimora Lee Simmons

Preşedinte / Director de Creaţie Phat Fashions

The Official Michael Jackson Opus

Dedicată lui

Michael Joseph Jackson

şi

Prince Michael Jackson Jr., Paris Jackson şi

Prince Michael Jackson II (Blanket)

Tată vostru a făcut lumea, un loc mai bun.

PREFAŢĂ

Pe 25 iunie 2009, mă aflam cu un mic grup de prieteni la un restaurant din Phoenix, unde sărbătoream o aniversare, când am primit un mesaj pe telefon: Michael Jackson a fost dus la spital în urma unui stop cardiac. Telefonul a început să sune iar mesajele curgeau în valuri din partea familiei şi prietenilor care aflaseră şi ei vestea. Verificând în mod constant ştirile pe site-urile web, cel mai rapid a fost TMZ, care a lansat primul raport conform căruia Michael Jackson a murit. Am verificat în mod repetat şi cu nervozitate diverse alte site-uri de ştiri. Reuters a fost cel dintâi care confirma cele mai sumbre ştiri. Apoi, Los Angeles Times. Unul câte unul, site după site raporta că Regele Muzicii Pop a murit. Eram devastată. Veştile mă loveau ca o tonă de cărămizi. Am ajuns acasă. Maşina am lăsat-o sub fereastră. Afară erau peste 40°C, iar eu aveam frisoane; pielea mi se făcuse ca de găină. Aerul ardea, iar eu îngheţasem brusc. Masa de prânz a fost suficientă pentru a nu-mi mai face o altă apariţie prin oraş. Am început să comut radioul pe toate posturile. Toate difuzau piesele lui Michael Jackson. Posturile care nu ar fi difuzat muzica lui nici dacă le implorai, brusc, adoptaseră acum toate, formatul Jackson.

Îmi doream cu disperare să nu fie adevărat, dar tot ce se întâmpla era terifiant. Vroiam să-l văd în acea seară la Staples Center, aşa cum plănuisem, însoţită de Ashton Kutcher. Mă durea sufletul pentru copiii şi mama lui. Simţeam că am fost furată de concertele sale programate peste 17 zile. În acea dimineaţă îmi verificasem calendarul şi numărasem zilele până la momentul în care avea să urce pe scena din Londra. Anticipam cu nerăbdare pleiada de costume şi coregrafiile, aflând ce piese vor fi prezentate şi imaginându-mi cum avea să arate şi să fie auzit. Vroiam să aflu fiecare detaliu al concertelor This Is It.

Dar am simţit de parcă am pierdut un prieten apropiat. Viaţa şi cariera lui Michael Jackson au jucat un rol major în propria mea viaţă încă din 1979 şi în mod special în 1983. După ani în care i-am urmărit cariera şi viaţa, construindu-mi o uriaşă “bibliotecă Jackson” personală, am publicat prima mea carte în 1993 (n.t. Michael Jackson - The King Of Pop). A fost urmată de o continuare, publicată în anul următor (n.t. King of Pop's Darkest Hour). Ambele volume s-au bucurat de o primire copleşitoare din partea lui Michael Jackson însuşi şi din partea companiei sale, MJJ Productions. A vorbit cu publicistul său pentru a ajuta la promovarea celor două cărţi, a semnat un exemplar pentru mine şi mi-a trimis un buchet de trandafiri roşii de ziua mea.

De-a lungul timpului am avut norocul să particip la foarte multe concerte susţinute de diverşi artişti. Nimeni, nimeni nu a reuşit să-l depăşească pe Michael Jackson. Pur şi simplu. În ziua de după cea a dispariţiei sale, aveam bilete la concertul lui Eric Clapton şi Steve Winwood. Acesta a fost primul concert din cele aproape 200 la care am luat parte, peste care am sărit în mod deliberat. Nu-mi puteam stăpâni lacrimile în faţa valurilor de ştiri continue şi cu siguranţă nu eram nici în stare, fizic şi emoţional, să particip la acel concert. Sufletul îmi era frânt în mii de bucăţi. După o perioadă de relativă inactivitate pe frontul Jackson, m-am întors cu frenezie la vechile obiceiuri, acelea de a urmări şi înregistra tot ce se relata la televizor despre M.J., aflând detalii şi mai dezolante: declaraţia de presă a lui Jermaine, trupul eroului meu transportat cu un elicopter la Institutul de Medicină Legală. În zilele şi săptămânile care au urmat, am urmărit, citit şi adunat orice era disponibil despre Michael Jackson. Şi nu m-am mai oprit. Sper ca în această carte să ofer o viziune cât mai cuprinzătoare a vieţii celui mai mare entertainer al lumii şi a laturii sale umanitare şi să împart câteva din propriile amintiri. S-a bucurat de cele mai înalte culmi pe care i le-a putut oferi lumea şi a coborât în cea mai de jos suferinţă. Cu toate acestea, a reuşit să menţină admiraţia şi dragostea a milioane de fani, realmente din orice colţ al acestei lumi.

Este încurajator să-i vezi aura printre atâtea zvonuri şi scandaluri ce vorbesc despre “Wacko Jacko” şi care par să-l fi afectat şi slăbit în cele din urmă. Este îmbucurător să vezi că este apreciat şi recunoscut pentru geniul actului său artistic şi fără pereche în rândul celorlalţi.

Impacul lui Michael Jackson în istoria muzicii, în rândul fanilor săi şi în lume nu poate fi subapreciat. Efectul lui în viaţa mea a fost unul profund. Şi îmi lipseşte enorm. La momentul în care ar fi trebuit să celebrăm şirul său de recorduri dărâmate la O2 Arena din Londra, brusc aveam să-i plângem dispariţia. Contribuţiile sale geniale în muzică şi dans, nesfârşitele sale eforturi umanitare şi încercările constante de a uni oamenii şi de a vindeca lumea, vor rămâne cu certitudine în eternitate şi vor continua să-i inspire şi pe alţii din această lume.

Odihneşte-te în pace, Michael. Te iubesc mult.

INTRODUCERE

            De la lansarea albumului Thriller în 1982, nu am mai dus lipsă de publicitate în privinţa lui Michael Jackson. Din păcate, nu am dus lipsă nici de bârfe sau declaraţii inexacte menite a denatura faptele şi nici de minciuni deliberate, inventate pentru a spori vânzările revistelor şi ziarelor. O afacere excelentă cu acest tip de material prefabricat din jumătăţi de adevăr sau pur şi simplu fabricat!

Atacul publicităţii fictive nu s-a rezumat doar la tabloidele de pe piaţă. Multe cărţi care şi-au propus să facă o incursiune în viaţa şi cariera lui Jackson conţin o mulţime de erori. Uneori acestea încep de la lucruri banale, cum ar fi scrierea numelor fraţilor lui, de exemplu Jermaine scris cu “G” sau bine cunoscuta poveste deja obositoare, conform căreia Jackson Five au fost descoperiţi de Diana Ross. Autorii ne spun că Michael a câştigat opt premii Grammy în 1984 pentru albumul Thriller, când de fapt au fost doar şapte pentru album şi unul pentru E.T.: The Extra Terrestrial. Pe măsură ce îi trecea în revistă cariera, un critic de rock a notat în cartea sa despre Jackson, că adesea, modul eronat şi chiar incursiunile psihologice destul de îndoielnice la adresa lui, sunt permise unui critic calificat! Alte publicaţii sunt exacte, iar eu m-am folosit de aceste surse pentru a completa această carte (n.t. Michael Jackson - The King Of Pop).

Sper să prezint aici imaginea cât mai clară a celui mai de succes artist al lumii. Neadevărurile şi concepţiile false publicate anterior vor fi amintite doar pentru a exemplifica recunoaşterea lui Jackson pentru ceea ce reprezintă el, un cântăreţ extrem de talentat şi un dansator fără pereche. Mai sper să prezint cea mai aprofundată şi mai detaliată perspectivă a carierei sale deja lungă şi uluitoare.

O publicaţie cu totul dedicată lui Michael Jackson îl descria astfel:

A descrie imaginea fragilă şi delicată a acestui tânăr ca pe cea a unui cântăreţ ar fi o nedreptate. A-l numi dansator ar fi o afirmaţie incompletă. A-l numi omul de senzaţie al divertismentului, ne-am apropia întrucâtva de adevăr. Pentru că Michael Jackson este însăşi PERFORMANŢA. Este hipnotizant. Solicită 100% atenţie şi o şi primeşte.

După consultarea carierei sale, studiul a sute de articole din ziare şi reviste, a nenumărate cărţi, urmărirea multor ore de ştiri şi a fiecărui video clip şi performanţă TV şi după  participarea la câteva concerte din turneele sale, nu puteam concluziona mai mult!

Capitolul 1

“ABC”

Freddie Perren, Alphonzo Mizell, Berry Gordy, Deke Richards

A, B, C it’s easy like 1, 2, 3                               A, B, C e uşor ca 1, 2, 3

As simple as do re mi                                      La fel de simplu ca do re mi

A, B, C                                                              A, B, C

1, 2, 3                                                               1, 2, 3

Baby, you and me                                           Tu şi cu mine iubito

 

Cu prilejul împlinirii a 25 de ani de existenţă, Motown Records, a pregătit o emisiune specială de televiziune care a strâns laolaltă cele mai mari vedete ale companiei, pentru a-l sărbători pe preşedintele şi fondatorul ei, Berry Gordy. Motown 25: Yesterday, Today and Forever a fost difuzată pe 16 mai 1983. Diana Ross s-a reunit cu trupa Supremes, Smokey Robinson s-a alăturat celor de la Miracles, The Temptations şi Four Tops au performat alături de Stevie Wonder. Apoi, scena a fost ocupată de fosta trupă de copii a companiei, reunită după 14 ani din ziua în care au fost prezentaţi pentru prima dată lumii. Michael Jackson se afla încă o dată în fruntea fraţilor săi ca lider vocal al trupei Jackson Five. Pentru prima dată după opt ani, Jermaine s-a alăturat şi el fraţilor săi, pe scenă. Dar nu acest aspect a făcut ca spectacolul să intre în istorie. După potpuriul alcătuit din piesele fostei trupe – I Want You Back, The Love You Save şi Never Can Say Goodbye, au încheiat cu I’ll Be There. Apoi scena a rămas a lui Michael. Îmbrăcat în pantaloni negri scurtaţi deasupra gleznei pentru a lăsa să i se vadă şosetele strălucitoare, cămaşă argintie şi pe deasupra o jachetă neagră sclipitoare, el s-a adresat mulţimii în vreme ce scena era eliberată de patru stative pentru microfoane. Şi mai era ceva, o pălărie. O pălărie neagră. Acelea au fost zilele bune din trecut. Iubesc piesele de atunci. Şi au fost momente magice trăite alături de fraţii mei, inclusiv de Jermaine. Cum am spus, au fost piese bune, care îmi plac foarte mult, însă în mod special, îmi plac piesele NOI.

Michael a ridicat pălăria de jos, şi-a îndesat-o pe cap ascunzându-şi ochii sub borurile ei şi a început să-şi ridice şi să-şi coboare pelvis-ul în deschiderea piesei Billie Jean. Avea să taie respiraţia tuturor cu mişcările sale, dezvăluind pentru prima dată celebrul său moonwalk. A fost ceva magic. Aluneca în spate, deşi părea că merge înainte. A fost ceva nemaivăzut până atunci de cei mai mulţi dintre noi. Părea că sfidează gravitaţia, sau legile fizicii, sau ceva. Părea imposibil de făcut ceea ce am văzut cu toţii, că făcea el. Telespectatorii, publicul de la Civic Auditorium din Pasadena, artiştii din culise, inclusiv fraţii lui, erau înmărmuriţi. Michael Jackson, care se bucura de recentul său succes cu albumul Thriller şi care a cucerit audienţa cu viziunile sale fanteziste din scurt metrajul Billie Jean şi apoi Beat It, şi-a propagat pur şi simplu popularitatea până în stratosferă, schimbând totodată şi criteriile industriei muzicale.

Acesta este doar unul dintre momentele magice ale carierei lui Michael Jackson care a început la vârsta de 5 ani, alături de fraţii lui mai mari, în Gary / Indiana. Cinci dintre cei nouă copii ai lui Joseph şi ai Katherinei au început să cânte acasă, apoi la concursurile de talente locale, ca apoi să prindă lumea în vârtejul lor ameţitor.

Katherine Scruse s-a născut pe 4 mai 1930 aproape de Russell County / Alabama. Părinţii, Martha Upshaw şi Albert Scruse, au mai avut o fată un an mai târziu, pe Hattie. Albert era hamal la Gara Illinois Central şi lucra bumbacul asemeni tatălui şi bunicului lui. Străbunicul Katherinei a fost cândva sclav, iar numele lui original a fost Screws, dar mai târziu şi-a luat numele de Scruse după cel al familiei pentru care lucra. Înainte să împlinească vârsta de doi ani, Katherine s-a îmbolnăvit de poliomielită. În mod frecvent, această boala ori ucide, ori schilodeşte. Katherine a avut mai mult noroc ca alţii, deşi şchiopătează şi în ziua de astăzi.

Când fiica cea mare a împlinit patru ani, familia s-a mutat din Alabama la Est de Chicago, în Indiana. Nu mult după asta, Martha şi Albert au divorţat, iar Katherine şi sora ei au rămas alături de mama lor. Amândouă iubeau muzica şi adesea ascultau cântece country şi western la radio.

La 19 ani, Katherine l-a întâlnit şi s-a căsătorit cu Joe Jackson. Fiul lui Samuel J. Jackson şi Chrystalee King, Joseph Walter Jackson s-a născut pe 26 iulie 1929 în Arkansas. Tatăl său, Samuel, s-a născut în Mississippi în 1903, a urmat Colegiul Alcorn şi mai târziu a primit o slujbă de profesor în Arkansas. Acolo, s-a căsătorit cu una din elevele sale, Chrystalee. Joseph a fost primul dintre cei cinci copii ai lor. Fiica, pe numele ei Verna, a murit la vârsta de 7 ani de poliomielită.

Despre Samuel Jackson se spunea că era un om extrem de sever şi insensibil, care, foarte rar îşi exterioriza sentimentele în faţa familiei. Aceste trăsături, probabil că le-a moştenit şi fiul său cel mare. Copii Jackson ar fi crescut într-un cămin unde nu li se permitea să-i spună tatălui lor “tată”. El era Joseph. Chiar şi în ziua de astăzi, ei se referă la părinţii lor ca la “mama şi Joseph”.

Samuel şi Chrystalee au divorţat când Joe era adolescent. Samuel l-a luat pe Joseph şi s-au mutat în Oakland / California. Ceilalţi copii au rămas cu mama lor în estul oraşului Chicago / Indiana. Cu toate că i-a plăcut în California, mai târziu, după ce tatăl său s-a recăsătorit, Joe s-a întors la mama lui în Indiana. Acolo, în scurt timp a devenit boxer în competiţia Golden Gloves (Mănuşile de Aur). Apoi, şi-a luat o slujbă de macaragiu la turnătorie.

La 19 ani, Joe s-a căsătorit şi după un an, a divorţat. Apoi a întâlnit-o pe Katherine Scruse şi amândoi s-au îndrăgostit la prima vedere. S-au căsătorit pe 5 noiembrie 1949. Uneori, Joe îi povestea soţiei sale cum a fost în California şi amândoi visau că într-o zi vor reuşi să se mute acolo. Dar deocamdată, locuiau într-o căsuţă cu două dormitoare din Gary / Indiana, un oraş industrial murdar şi mohorât, unde au început să-şi crească familia; o familie numeroasă. O familie de muzicieni. Cei cinci fii mai mari au arătat un interes pentru muzică destul de devreme şi curând au format propria lor trupă, Jackson Five. Liderul vocal al trupei, cel de-al şaptelea din cei nouă copii ai lui Joseph şi Katherine, avea să lase trupa în urmă şi să devină cel mai mare entertainer din lume.

De fapt, Joseph şi Katherine au avut zece copii. Marlon a avut un frate geamăn, pe Branden, care a murit la opt ore după naştere. Primul lor copil a fost Maureen Reilette (Rebbie), născută pe 29 mai 1950. După ea, a urmat primul fiu, Sigmond Esco (Jackie), născut pe 4 mai 1951 şi care împarte aceeaşi zi de aniversare cu mama lui. Apoi, Toriano Adaryl (Tito) născut pe 5 octombrie 1953, Jermaine LaJuan născut pe 11 decembrie 1954. A urmat cea de a doua fiică, LaToya Yvonne, născută exact la şase ani după prima, pe 29 mai 1956. Următorul a fost Marlon David, născut pe 12 martie 1957. Pe 29 august 1958, Michael Joseph şi-a ocupat poziţia în clanul mărit al Jackson-ilor. Michael a fost urmat de Steven Randall (Randy) născut pe 29 octombrie 1961. În fine, cel mai tânăr membru Jackson, Janet Damita s-a născut pe 16 mai 1966.

Numeroasa familie a continuat să trăiască în aceeaşi căsuţă micuţă din Gary, situată – ce coincidenţă! – în colţul Străzii 23 cu Strada Jackson la numărul 2300. Unul dintre cele două dormitoare ale căsuţei era al părinţilor şi celălalt, dotat cu două rânduri a câte trei paturi suprapuse, era al băieţilor. Fetele dormeau în camera de zi pe o canpea care se transforma noaptea în pat. Terenul de fotbal al Liceului Roosevelt se întindea exact în spatele casei, dar timpul nu era niciodată de ajuns pentru distracţie sau alte jocuri.

Muzica a jucat mereu un rol important în familia Jackson. La începutul mariajului său, Joe cânta la chitară într-o trupă numită Falcons. Repertoriul acesteia era alcătuit din versiuni preluate, pe care le interpretau prin barurile locale, dar care le asigurau un succes extrem de limitat. Cum familia lui se mărea în mod constant, Joe a fost nevoit să renunţe la trupă, iar Katherine să-şi ia o slujbă de jumătate de normă la magazinul Sears.

Totuşi, amândoi îşi găseau timp pentru a se bucura de muzică, acasă. Copiii li se alăturau uneori cântând melodii country şi western în timp ce Joe îi acompania cu chitara. Chitara asta era un lucru de care copiii nu aveau voie să se atingă sub nici o formă. Totuşi, atunci când Joe era plecat, Tito lua chitara şi încerca să cânte la ea. Katherine ştia că ei se joacă cu ea, dar nici nu le interzicea, gândindu-se că îi ţine departe de pericolul străzilor din Gary. În mod accidental una din corzi s-a rupt, iar Tito nu a avut cum să o înlocuiască. Nu le-a rămas decât să spere că Joe nu va observa. Dar, a observat. Şi şi-a ameninţat fiul cu pedeapsa dacă nu-i arată de ce este în stare. Tito şi-a surprins tatăl cu talentul său, în aceeaşi măsură în care au făcut-o şi ceilalţi fraţi ai lui. Joe era impresionat.

Până la urmă, Joe i-a cumpărat lui Tito propria lui chitară roşie şi strălucitoare. Următorul a fost Jermaine, care a primit o chitară bass şi au mai fost achiziţionate şi microfoanele pentru băieţii mai mici. Jackie, Tito şi Jermaine au fost primii membri ai trupei, avându-l ca lider vocal pe Jermaine. Nu a durat mult până li s-au alăturat Marlon şi Michael. La acel moment Michael cânta la bongos, dar când a împlinit cinci ani şi a demonstrat că îl poate imita vocal pe Jermaine, băieţii au votat ca el să fie noul lider al trupei.

Michael a susţinut prima lui reprezentaţie publică la vârsta de cinci ani, când a participat la un concurs şcolar, unde a reprezentat clasa de grădiniţă a Şcolii Elementare Garnett.  Prestaţia lui cu piesa Climb Every Mountain (Escaladând orice munte), a fost atât de emoţionantă încât învăţătoarea şi mama lui aveau ochii în lacrimi. Michael îşi aminteşte în autobiografia sa, Moonwalk, cum s-a simţit văzând ce efect a avut interpretarea lui asupra celorlalţi. Pesemnă că într-un fel a ştiut de atunci ce vrea să facă în viitor, pentru că mai târziu, având probleme cu aritmetica, i-a spus profesoarei că el nu trebuie să înveţe la această materie pentru că managerul lui va fi cel care îi va administra banii!

Văzându-şi propriul vis prin prisma copiilor, Joe a hotărât că fiii lui trebuie să fie absolut cei mai buni. A insistat ca ei să urmeze un program strict de lungi ore de repetiţii zilnice, desfăşurate după orele de şcoală şi după ce îşi făceau temele, lăsându-le foarte puţin timp pentru alte activităţi. În Moonwalk, Michael îşi aminteşte că lucra prea mult pentru un copil, fără a beneficia de activităţile de obicei normale la această vârstă. Totodată, îşi aminteşte şi de stricteţea cu care se ţineau acele repetiţii. Conform celor spuse de el, dacă unul dintre ei se încurca sau uita un pas sau vreun vers, era bătut. În timp ce fiecare dintre copii îşi primea porţia de bătaie, Michael era singurul care riposta. O dată a aruncat chiar cu pantoful după tatăl său. Pentru că Joe trebuia să controleze vieţile fiilor lui cu stricteţe, Michael nu s-a bucurat niciodată de o relaţie apropiată cu tatăl său. Iar acest lucru a săpat cicatrici adânci în sufletul lui, care nu s-a mai vindecat niciodată în totalitate. Îşi dorea în continuare să fie mai apropiat de tatăl său şi simţea cu convingere că dacă acest lucru ar fi fost posibil, măcar un pic, ar fi însemnat totul pentru el şi i-ar fi schimbat viaţa radical. Drept urmare, a hotărât ca atunci când va deveni şi el tată, la rândul lui, va avea o relaţie cu totul diferită cu copiii lui. Şi aşa s-a şi întâmplat.

Curând, trupa a intrat în concursurile locale de talente sub noul nume, Jackson Five, sugerat de o vecină. Costumele lor de scenă erau făcute de Katherine. Interpretau versiuni ale unor melodii preluate de la artiştii Motown şi orice aparţinea idolului lui Michael, James Brown. Joe vizita cluburile din Chicago pentru a lua pulsul actelor artistice, inspirându-se de la ceilalţi performeri pentru fiii lui. În curând, Jackson Five au început să câştige orice concurs la care participau şi astfel au devenit destul de cunoscuţi prin Gary.

Când Michael avea şase ani, Jackson Five performa cu regularitate în timpul săptămânii la clubul din Gary, Mr. Lucky. La fiecare sfârşit de săptămână călătoreau până la Chicago, New York şi Philadelphia, participând şi câştigând şi mai multe concursuri. Călătoreau într-un Volkswagen van iar echipamentul îl transportau într-un al doilea, pe care îl închiriau. De multe ori plecau spre casă duminica seara foarte târziu, iar băieţii adormeau în maşină până ajungeau acasă în jur de 03:00, 04:00 dimineaţa. Iar luni dimineaţa trebuia să se trezească devreme pentru a merge la şcoală.

Între apariţiile lor prin cluburi, Joe s-a străduit să le facă rost fiilor săi de un contract de înregistrare, ţinta cea mare fiind intrarea la Motown Records. La vârsta de 9 ani, Michael Jackson a avut prima lui înregistrare, când trupa a realizat două discuri cu o companie locală numită Steeltown Records. Primul disc lansat conţine piesele I’m a Big Boy Now şi You’ve Changed şi a atins un anumit nivel de popularitate în Vestul Central, dar niciodată nu a fost recunoscut la nivel naţional. Cel de-al doilea disc include piesele You Don’t Have To Be Over 21 (To Fall In Love) şi Jam Session. Acesta a avut şi mai puţin succes ca Big Boy, dar ambele au ajutat la sporirea popularităţii trupei pe plan local. Câteva înregistrări “pierdute” de Steeltown au fost lansate câţiva ani mai târziu pe discul Pre-History: The Lost Steeltown Records[1].

 

Katherine nu era deloc încântată de toate acele cluburi prin care ajungeau copiii ei să cânte. Uneori, numărul lor era introdus între alte acte de scenă, inclusiv cele de striptease. În alte cluburi, pereţii care separau cabinele femeilor de cele ale bărbaţilor erau găuriţi. Katherine era îngrijorată de efectul pe care l-ar putea avea aceste lucruri asupra copiilor ei, în special asupra lui Michael, cel mai mic dintre toţi. Michael explică în Moonwalk că mama lui nu avea de ce să-şi facă astfel de griji. Nu avea de gând să intre în vreun bucluc, mai ales la cei nouă ani ai săi!

În 1968 a sosit şi clipa marii provocări. Băieţii au fost invitaţi să participe la seara amatorilor de la Apollo Theater din Harlem, locul privit deja de multă vreme, ca tărâmul făgăduinţei pentru toţi debutanţii. Era ceva normal ca unele reprezentaţii să fie hulite de public sau literalmente scoase afară de pe scenă. Jackson Five au dus mulţimea pe culmile nebuniei şi nu numai că au câştigat seara amatorilor şi au primit ovaţii în picioare, dar li s-a oferit chiar o slujbă acolo. Aceasta a fost ocazia în care Michael putea urmări spectacolele susţinute de idolii săi. Întotdeauna stătea în culise şi urmărea reprezentaţiile lui Jackie Wilson sau ale părintelui muzicii soul, James Brown. A studiat mişcările lui Brown, înregistrând în memorie fiecare întoarcere şi fiecare alunecare şi a exersat paşii până ce a reuşit să-i facă la perfecţie. Aceşti doi performeri împreună cu Sammy Davis Jr. au avut o mare influenţă asupra lui Michael. De asemenea, a admirat şi studiat mişcările lui Gene Kelly şi Fred Astaire. Ar fi împrumutat chiar un gest sau o mişcare de la ei pe care le-a combinat apoi cu pirueta sa, creând ceva nou şi diferit, ceva ce oamenii nu mai văzuseră până atunci.

În acelaşi an în care au câştigat seara amatorilor de la Apollo, trupa a semnat şi pentru prima lor apariţie televizată în spectacolul new-yorkez The David Frost Show. Băieţii erau entuziaşti de perspectivă, dar în după amiaza în care erau programaţi să plece spre New York, Joe i-a anunţat că a anulat apariţia lor din New York şi vor merge în schimb, la Detroit. Elanul lor s-a stins brusc până ce tatăl le-a spus şi motivul - primise un telefon de la Motown Records. Asta era marea lor şansă în care îşi puseseră speranţele şi pentru care se rugaseră. De aceea, convorbirile telefonice fuseseră restricţionate la cinci minute; pentru cazul în care ar fi sunat compania de înregistrări.

Felul în care a venit acest telefon de la Motown are trei versiuni diferite, fiecare creditând pe altcineva care ar fi “descoperit” trupa Jackson Five. În oricare din cazuri, debutul în televiziune al trupei a fost amânat până în 1969 când Jackson Five a performat la Concursul Miss Black America (Miss America de Culoare).

Contrar convingerilor opiniei publice, nu Diana Ross a fost cea care a descoperit trupa Jackson Five. În încercarea de a atrage o cât mai mare atenţie şi la o scară cât mai largă asupra noului grup care a semnat cu Motown, a fost aleasă Diana Ross, cea mai mare vedetă a companiei la acea vreme, pentru a-l prezenta publicului. Drept urmare, Motown a creat versiunea prea bine cunoscută, despre cum i-a descoperit Diana pe Jackson Five la festivalul Soul Weekend ţinut în Gary pentru susţinerea candidaturii la primărie a lui Richard Hatcher. Atât Supremes cât şi Jackson Five au performat pe scena festivalului. Conform legendei, urmărindu-le prestaţia, Diana a fost atât de impresionată încât i-a dus la Motown şi i-a prezentat lui Berry Gordy, preşedintele şi fondatorul companiei.

O altă versiune care a circulat adesea, o credita pe Gladys Knight cu descoperirea trupei. După ce i-a văzut performând la Apollo Theater, ea i-ar fi adus în atenţia lui Berry Gordy. De fapt, ea chiar i-a văzut la Apollo, a fost impresionată, dar fiind nouă la Motown şi neavând încă nici o piesă de succes, influenţa ei era mult prea mică asupra lui Berry Gordy. Pe atunci, Gordy îi acorda puţină atenţie, dacă nu chiar deloc. Pe de altă parte, el era împotriva semnării cu trupe de copii. Avusese destul de-a face cu tutorii şi cu alte aranjamente necesare pentru cea mai tânără descoperire a lui anterioară, micul Stevie Wonder.

Cea de a treia versiune, care se apropie cel mai mult de adevăr, este cea conform căreia Bobby Taylor de la Vancouvers i-a descoperit pe Jackson Five. Bobby Taylor i-a remarcat în momentul în care cele două trupe au apărut pe scena de la Regal Theater din Chicago, după care Taylor le-a aranjat o audiţie la Motown. Tommy Chong membru al duetului de comedie Cheech şi Chong, era şi membru al trupei Vancouvers la acea vreme. Tommy Chong şi Marlon Jackson au confirmat amândoi această versiune despre cum au fost descoperiţi Jackson Five. Bobby Taylor a declarat revistei Rolling Stone:

Puştiul l-a “interpretat” pe James Brown mai bine decât J.B. însuşi. Prima dată m-a dărâmat cu ‘Cold Sweat’. Apoi a cântat ‘I Got The Feelin’’ cu sentimente pe care nu le poţi mima. Şi a rupt scena ca J.B. – piruete, acţiuni cu microfonul, căderea în genunchi şi mişcările acelea de implorare. Iar vocea lui m-a strâns efectiv de gât şi i-am spus ‘Du-mă la şeful tău!’ aşa că imediat după spectacol, exact asta am făcut. I-am spus tatălui lui: ‘Joe, mergem la Detroit.’

                                                                    

(va urma)

---

---

[1] Track Listings: 1. Let Me Carry Your Schoolbooks, 2. I Never Had A Girl, 3. Monologue , 4. Michael The Lover , 5. We Don't Have To Be Over 21 (To Fall In Love), 6. Big Boy, 7. You've Changed, 8. Jam Session (Part One), 9. My Girl, 10. Jam Session (Part Two), 11. Under The Boardwalk, 12. Soul Jerk, 13. Saturday Night At The Movies, 14. Tracks Of My Tears.