1984 - ON THE ROAD WITH MICHAEL! / Capitolul 12 – Înapoi la Motown

ON THE ROAD WITH MICHAEL!

By Mark Bego

(1984)

Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

Capitolul 12

ÎNAPOI LA MOTOWN

Eram la scurta întâlnire cu presa de după spectacolul de sâmbătă seara din Buffalo, cînd promoterul turneului Victory, Chuck Sullivan a anunţat membrii presei care sunt următoarele oraşe înscrise pe agenda turneului. Stadionul Mile High din Denver/Colorado a fost blocat pentru serile de 7 şi 8 septembrie şi au fost semnate contractele pentru Washington D.C. unde spectacolele urmau să se ţină în zilele de 21 şi 22 septembrie. La acea întâlnire, Sullivan ne-a mai spus că încă se poartă negocieri pentru week-end-ul dintre cele două serii programate pentru Denver şi Washington D.C.. „Ne apropiem de câteva dintre oraşele interesate de a fi gazde ale turneului Victory.”, a zâmbit Sullivan. În cele din urmă, week-end-ul în cauză s-a dovedit a fi primul programat în Canada, la Montreal/Quebec.

Acordul pentru Denver/Colorado, s-a încheiat cu condiţia adăugării celei de a treia seri de concert în programul de week-end şi anume în ziua de duminică. Dar, pentru ca acest lucru să fie posibil, pentru serile de vineri şi sâmbătă trebuia să se vândă un număr de 90.000 de bilete, până sâmbătă 1 septembrie. Dar cum numărul respectiv nu s-a raportat până la acea dată, angajamentul a rămas pentru două seri. Oricum, conform ziarului local Rocky Mountain News, „Prima zi de vânzări a fost 27 august când s-a raportat un scor de 60.000 de bilete, dar acesta a scăzut drastic după ce oficialităţile au anunţat că este posibilă şi o a treia seară de concert. După ce promoterii turneului au spus sâmbătă că vânzările de bilete au fost sub cifra de 90.000 necesară pentru cel de-al treilea concert, oficialii oraşului  au declarat că cifrele sunt suspecte şi au lăsat să se înţeleagă că se gândesc să-i acţioneze în justiţie pe organizatorii turneului.”

Acesta a fost doar un alt aspect al organizării defectuoase a turneului. Dacă contractele ar fi fost semnate mai din vreme, poate că mai era timp pentru vânzarea biletelor şi pentru cea de a treia seară în Denver, dar cu o planificare făcută la întâmplare, nu a fost posibilă nici o promovare adecvată sau măcar încercată. În timpul aceleiaşi perioade, se anunţa startul turneului lui Prince, la care biletele erau deja puse în vânzare pentru concertele din noiembrie. Iar turneul Victory a plătit pentru rezervările sale făcute pe ultima sută de metri.

Aşa cum era de aşteptat, conform contractelor, Denver-ul a făcut un profit substanţial de pe urma celor două zile de concerte ale Jackson-ilor. Profitul brut a fost estimat la circa 460.000$. Din această sumă, 266.000$ ar fi provenit din taxa de scaun, 100.000$ din închirierea stadionului, 75.000$ din concesionarea standurilor şi 20.000$ din taxele de vânzări. Nu era rău.

„ÎNĂLŢIMEA SA” ŢINE O CONFERINŢĂ DE PRESĂ

Miercuri, 5 septembrie, Michael Jackson a ţinut o conferinţă de presă la Hollywood pentru a risipi în mod oficial şi public, toate zvonurile despre viaţa sa sexuală, operaţiile estetice şi despre mult vehiculata poveste cum că ar lua hormoni feminini pentru a-şi păstra vocea înaltă. Deşi „Înălţimea Sa” nu a fost prezent la acest eveniment, ambii săi manageri personali, Frank Dileo şi publicistul Norman Winter, au fost. Conferinţa de presă s-a desfăşurat sub forma a două pagini de declaraţii scrise atent de Jackson şi citite cu voce tare de Dileo pentru a pune capăt „o dată pentru totdeauna” tuturor fabulaţiilor în ceea ce priveşte viaţa personală a lui Michael.

Conform acestor declaraţii, Michael spunea: „Mă întristează faptul că mulţi cred cu tărie noua rafală de afirmaţii false făcute la adresa mea. O spun acum şi cu asta gata, subliniez – GATA! Nu, nu am luat niciodată hormoni pentru a-mi menţine vocea înaltă! Nu, nu mi-am făcut niciodată vreo operaţie care să-mi afecteze pomeţii în vreun fel! Nu, nu mi-am făcut niciodată operaţie estetică la ochi! Da, în viitor plănuiesc să mă căsătoresc şi să-mi întemeiez o familie. Orice altă declaraţie care contravine cu prezenta, este falsă.”

Declaraţia lui Michael continua: „Aşa cum s-a observat demult, iubesc copiii. Cu toţii ştim că aceştia pot fi uşor influenţabili şi prin urmare sensibili la astfel de poveşti. Eu sunt unul dintre aceia deja răniţi de aceste calomnii. Pe lângă admiraţia lor, aş dori să le menţin şi respectul.”

În cadrul aceleiaşi declaraţii oficiale, Michael a spus că această conferinţă de presă a fost ţinută „din pricina nedreptăţii acelor afirmaţii şi care de departe lovesc în persoanele apropiate mie, provocându-le suferinţă.”

Deşi Michael nu a menţionat intervenţiile plastice extrem de evidente asupra nasului său, a elaborat în mod concludent liniile principale în declaraţia sa, aşa încât orice faptă tipărită sau declarată despre el, să o poată argumenta sau contra-argumenta oricând. „Pentru orice noi fantezii apărute în media scrisă,”, a precizat Michael, avocaţii lui erau gata să „dea în urmărire penală pe toţi cei care se vor face vinovaţi de încălcarea legii.” Deja vizualizam procesul similar, care a ţinut prima pagină a publicaţiilor, pe care Carol Burnett l-a intentat şi l-a câştigat împotriva National Enquirer.

Conform celor spuse de Norman Winter, Michael a fost sfătuit în mod repetat să nu ţină conferinţe de presă, dar „nu este genul de om pe care să-l sperie aşa ceva. Conferinţa de astăzi a vrut să o ţină de multă vreme. A decis că a venit timpul să răspundă o dată pentru totdeauna acestor acuzaţii nebuneşti.” Winter a mai adăugat: „Dacă atunci când vor creşte, fetele vor dori să se căsătorească cu Michael Jackson, acum vor şti că au această şansă.”

DENVER / COLORADO

Vineri, 7 septembrie 1984, a fost marea seară a concertelor din Denver – cunoscut cel mai bine sub denumirea de oraşul Mile High, pentru altitudinea pe care o are deasupra nivelului mării (1.609,344 m). James Taylor a fost capul de afiş la Amfiteatrul Red Rocks, Elton John la McNichols Arena, iar The Jacksons şi-au susţinut concertul Victory pe Stadionul Mile High.

În dimineaţa următoare, Denver Post raporta că spectacolul de vineri seara de pe Mile High Stadium s-a ţinut cu casa închisă pentru un public totalizând 53.678 de persoane, în vreme ce Elton John şi James Taylor au strâns 14.000 respectiv 9.000 de spectatori. A fost o noapte incendiară în Denver în ciuda faptului că aerul s-a răcit după apusul soarelui.

S-a anunţat mai mult formal că fan-ul cu numărul un milion se afla printre cei care au cumpărat bilete la concertul anulat din Philadelphia. Promoterii turneului au anulat acele 60.000 de bilete şi au început să numere din nou până la un milion. La Denver, în acea vineri, a fost seara în care fanul cu numărul un milion a fost nominalizat. Deţinătorul biletului norocos era o fetiţă de 10 ani, Sarah Petrakis, care alături de mama şi tatăl său a stat în audienţă la mai puţin de 100 de metri de scenă.

Înainte de spectacol, Sarah şi părinţii ei au fost duşi în spatele scenei pentru a-i întâlni pe Michael Jackson şi pe fraţii lui. Şi ca tacâmul să fie complet, în acea zi, Sarah îşi sărbătorea ziua de naştere! Când a ajuns în spatele scenei, Sarah avea cu ea poza cu Michael şi a primit chiar o îmbrăţişare şi un pupic din partea „Înălţimii Sale”. Probabil că Sarah Petrakis nu va uita niciodată acea zi de naştere!

Cu câteva minute înainte de ora 21:00, s-a făcut un anunţ potrivit căruia datorită vântului neobişnuit de puternic, rama de aluminiu a ecranului TV montat deasupra scenei, s-a avariat. Drept urmare, ecranul nu putea fi folosit în acea seară ca nu cumva să cadă peste mulţime şi să rănească pe cineva. Ştirea a fost huiduită de public fără menajamente. În fine, pe la 21:04 când luminile au fost reduse, aplauzele şi fluierăturile non-stop au semnalat faptul că ecranul TV prezenta o importanţă prea redusă comparativ cu perspectiva de a-l vedea pe Michael Jackson în carne şi oase – de la orice distanţă. Felul în care a fost aranjat Mile High Stadium pentru concertele Victory, a furnizat  de fapt o mai bună vizibilitate decât oricare alt stadion – de exemplu JFK Stadium din Philadelphia. Set-up-ul din Denver a inclus două rânduri de tribune suspendate dispuse în forma literei „V” faţă de scenă, plus un spaţiu extrem de larg pe teren.

O seară clară, fără nori pe cer şi cu o lună aproape plină şi strălucitoare agăţată undeva pe cer, în spatele scenei. Entuziasmul publicului era unul feroce. Faimoasa intrare a Jackson-ilor încă mă mai emoţiona şi pe mine, iată, cu toate că mă aflam la al 25-lea spectacol consecutiv!

Pe numărul de final din acea seară, Shake Your Body (Down To The Ground), Michael a improvizat, inserând două linii din Don’t Stop’’Till You Get Enough în piesă. Ce să mai vorbesc, a fost un spectacol grandios şi un public pe măsură. Odată ce a început concertul, aceia care nu mai văzuseră spectacolul înainte, nici măcar nu şi-au dat seama ce lipsea.

Am participat la primele 30 de concerte ale turneului Victory însoţit de pixul şi caietul meu de notiţe şi de obicei, m-am uitat foarte atent la oamenii din jurul meu şi am notat totul în timp ce Michael Jackson performa (nu vă faceţi griji! – pot scrie şi fără să mă uit pe hârtie!). În acea seară de vineri, am stat lângă Melissa Wykoff de 14 ani şi cele două prietene ale sale, Tiffany şi Yvette. Melissa mi-a spus că mama ei a condus o sută de mile din Vale/Colorado pentru a aduce trio-ul de adolescente la acest concert. Cele trei fete abia aşteptau să-mi împărtăşească impresiile lor după spectacol. „ A fost extraordinar!” ţipa Melissa emoţionată. „Iar Michael Jackson – o să mă mărit cu el!” Tiffany şi Yvette, tot de 14 ani, începuseră deja să numere domnişoarele de onoare care vor fi prezente la ceremonie. M-am întrebat dacă domnişoarele de onoare îşi vor ţine buchetele cu mănuşa de paiete şi dacă mireasa va purta o pereche de ochelari cu lentile negre în loc de voal. Cred că nu ne rămâne decât să aşteptăm cu toţii şi vom vedea!

În sfârşit, când am urcat scările spre cabina presei, prima persoană spre care m-am îndreptat a fost publicistul Neil Friedman, care m-a anunţat: „Am ceva pentru cartea ta!” şi mi-a arătat trei copci de pe fruntea lui. Se pare că acel cameraman al CBS din Philadelphia, nu a obţinut nici un rezultat atunci când a vrut să filmeze căteva cadre cu Jackson-ii şi l-a lovit pe Neil cu camera! Adevărata ironie a fost că fraţii nici măcar nu erau în hotel când cameramanul a forţat accesul. Să lucrezi în show-business nu este întotdeauna plăcut!

În acea seară, în postura sa de purtător de cuvânt, Chuck Sullivan a fost asaltat cu întrebările uzuale de către reprezentanţii presei locale, despre „cel mai costisitor spectacol din lumea show-biz-ului”. În ceea ce priveşte progresul accidental al planificării concertului, Sullivan a zâmbit şi a răspuns interogatoriului în stilul tipic promoterilor de fotbal admiţând că „Am făcut câteva jocuri bune şi câteva proaste!”

Pe la ora 01:00 în aceeaşi noapte, tânărul de 29 de ani Darryl McGee a căzut prin tavanul unui magazin de suveniruri din Hotelul Fairmont din Denver. A încercat cu disperare să găsească camera lui Michael Jackson atunci când s-a întâmplat incidentul. Însoţit de nepoata sa de 16 ani Patrice, Darryl fusese deja dat afară din hotel de vreo trei ori, zădărnicindu-i-se eforturile de a-l întâlni pe înmănuşat şi de a i-o prezenta pe nepoata sa. Cu gărzile de securitate pe urmele lui, McGee a intrat pe o gura de evacuare. Încercând să ajungă la capacul din celălalt capăt, a traversat tunelul situat deasupra tavanului magazinului cu pricina. Tavanul a cedat şi McGee, deşi nu a fost rănit, a fost arestat dezamăgindu-şi nepoata, care nu a mai reuşit să-l întâlnească pe Michael. McGee, care a recunoscut că a consumat căteva cocktail-uri, a fost acuzat de fapte penale dar a fost eliberat cu obligaţia de a plăti suma de 2.000$. Tavanul a fost avariat pe o lungime de aproape o sută de metri, iar McGee a promis că nu va mai repeta figura.

În seara de sâmbătă, ecranul video a fost fixat deasupra scenei iar mulţimea care a epuizat toate biletele a beneficiat de eveniment împreună cu Thriller-ul lor. A fost fascinant să văd aceeaşi mixtură ordonată a publicului de la poalele Munţilor Stâncoşi, însă de această dată am putut urmări cum era folosit uriaşul ecran suspendat pentru a manipula publicul cu locuri în tribune.

Elton John, care a performat doar o singură seară în Denver, se afla în rândul audienţei din acea seară a concertului Victory. Chiar a circulat un zvon că Elton şi Michael ar putea face un duet pe post de bis, dar, din nou a fost doar un zvon.

Spectacolele de artificii de la finalul celor două concerte, au fost printre cele mai bune de până acum. Totodată, datorită zilelor mai scurte, concertele au început tot mai devreme. Concertul de sâmbătă seara s-a terminat în jurul orei 22:40.

Evident, urma un lung week-end de veghe în afara Hotelului Fairmont. Anturajul de vedete al Jackson-ilor a primit întreg etajul 25 de apartamente, în vreme ce restul oaspeţilor din hotel, inclusiv Elton John şi Debbie Reynolds, care a susţinut un concert de caritate pentru Centrul Medical Rose, au ocupat etajele inferioare. Duminică dimineaţa, în faţa hotelului erau postaţi vreo 30 de fani Jackson, aşteptând afară pentru o ultimă privire spre idolul lor. Pe la 11:30, când în faţa hotelului a tras o limuzină albă, fanii lui Michael erau în extaz – până ce au descoperit că maşina se afla acolo pentru a o lua pe Debbie. „Cine este Debbie Reynolds?” a întrebat un tânăr fanatic Jackson. După ce mulţimea de Jackson-maniaci s-au întors la posturile lor, Reynolds aproape că a  adormit neobservată în limuzina sa.

Jackson-ii au părăsit hotelul în jur de ora 14:30, în două van-uri negre cu geamuri fumurii şi numere de Colorado, total neremarcate. La acel moment, oficialităţile din Denver încă mai investigau situaţia biletelor vândute, pentru a afla dacă, conform contractului, Jackson-ii trebuia să susţină sau nu şi cel de al treilea concert.

Potrivit lui Mark McCue, şeful biroului de funcţionari de la Hotelul Fairmont, Michael împreună cu fraţii lui au plecat în uniforme roşii şi negre cu fireturi aurii purtate de majordomii pe care i-au întrebat de unde le pot procura. Din păcate, hotelul nu avea în dotare nici o uniformă pe măsura lor. Atunci când Michael a stat la New York în luna iulie, a făcut rost de una de la Helmsley Palace pentru colecţia sa personală. McCue a adăugat: „Le-a plăcut foarte tare uniformele noastre. Li se păreau că sunt punk!”

Şi în concluzie, aventura lui Michael în Munţii Stâncoşi a fost una victorioasă. Următoarea oprire: Canada.

URA PENTRU HOLLYWOOD!

După ce am văzut performanţele uluitoare ale lui Michael Jackson cu video-clip-urile sale din 1983 Billie Jean, Beat It şi Thriller, pentru mine era evident că următorul lui orizont era reprezentat de filmele de lung metraj. Carisma lui Michael era doar îmbunătăţită şi sporită de camera de filmat. Iar cu succesul de casă răsunător al filmului din 1984 al lui Prince – Purple Rain – interesul în filme muzicale genul rock and roll descoperise brusc noi culmi. Nu era decât o chestiune de timp, înainte ca Michael să joace într-un film al lui. Desigur că au existat discuţii ca Michael să joace rolul principal în noua versiune a filmului Peter Pan cu Steven Spielberg în scaunul de regizor, dar se pare că le lua o veşnicie să negocieze.

În cea de a doua săptămână a lunii septembrie, s-a anunţat că Michael a semnat contractul cu Columbia Pictures. Acordul se încheiase pentru două filme. Unul urma să se intituleze They’ve Landed (Ei au aterizat) în care Michael deţinea rolul principal, iar fraţii lui erau distribuiţi în celelalte roluri. Scenariul filmului urma să aibe la bază prezentarea video şi piesa Beat It – un soi de Poveste din Cartierul de Vest în stil jazz. Cel de-al doilea film l-ar avea doar pe Michael în distribuţie şi urma să se anunţe la o dată ulterioară. Potrivit vicepreşedintelui Columbia Pictures, Robert Lawrence, scenariile fiecărui film la acea dată erau „ambele în etape de formare”.

DA ORI BA LA PITTSBURGH

Odată cu deschiderea sezonului fotbalistic, a devenit tot mai dificil pentru Corporaţia de Management al Stadioanelor să mai finalizeze rezervarea arenelor deschise. S-a profilat tentativa unui angajament pentru datele de 13 şi 14 octombrie – din punct de vedere al programării nu exista nici un conflict. Dar a apărut un nou set de probleme. În primul rând, înălţimea tunelului destinat pentru accesul trailer-elor Jackson-ilor pe stadion era prea mică. Atunci când Michael Baldy, directorul operaţiunilor Stadionului Three Rivers din Pittsburgh, a anunţat că preţul pentru înălţarea tavanului tunelului ar putea creşte de la 30.000 la 50.000 de dolari, Rick Bjorklund, managerul stadionului, a spus că Jackson-ii vor fi cei care vor suporta cheltuielile pentru reconstrucţie. Chuck Sullivan a replicat că în alte oraşe, stadioanele au fost cele care au suportat facturile pentru orice probleme de structură.

Însă adevăratul obstacol în semnarea contractului a fost uniunea comercianţilor de suvenire care avea un contract cu Stadionul Three Rivers. Corporaţia de Management al Stadioanelor şi-a angajat proprii vânzători de tricouri şi programe, deşi Three Rivers a refuzat să-şi ţină deoparte proprii comercianţi pe toată perioada week-end-ului. Iar uniunea nu-i putea lăsa fără să plătească. Deşi Chuck Sullivan a încercat să îi mituiască pe vânzători cu câte o mie de dolari pe fiecare pentru a renunţa la perioada de week-end, el a fost învins cu 46 la 5 voturi. Edward Kirkwood, comerciant angajat al Stadionului Three Rivers a spus: „Până la urmă, cine se cred?” Inutil să mai spun că Pittsburgh a fost scos din programul turneului Jackson-ilor.

MONTREAL DEVINE VILLE DE JACKSON

Montreal-Quebec, a devenit cel dintîi oraş canadian care a găzduit turneul Victory. Ca unul dintre cele mai mari oraşe nord-americane, Montreal este o metropolă culturală şi cosmopolită, unde sosirea lui Michael şi a fraţilor lui a fost sărbătorită de parcă ar fi fost vizitat de înalte figuri regale. Cum limba oficială în Quebec este limba franceză, toate inscripţionările exterioare care anunţau evenimentul la Stadionul Olympic, erau marcate cu „Les Jackson”.

A fost într-adevăr o săptămână mare pentru celebrităţile din Montreal, întrucât în aceeaşi perioadă în care aveau loc concertele Victory, îşi anunţase vizita şi Papa Ioan Paul al II-lea. De fapt, Papa a folosit scena de bază a Jackson-ilor pentru reuniunea ţinută pe Stadionul Olympic, în ziua de marţi, ce preceda spectacolele deja vândute de duminică şi luni.

Duminică seara, 16 septembrie, stând în mijlocul Stadionului Olympic, a fost foarte dificil să-mi imaginez că doar cu două luni în urmă, mă prăjeam de viu sub soarele Texas-ului. În seara aceea termometrele indicau temperaturi scăzute ca în ’30, iar Montreal-ul a fost curprins de frig. Am băut un pahar de cafea fierbinte pentru a mă încălzi şi pentru a-mi menţine mâinile calde şi încercam să-mi imaginez cum naiba va continua turneul ăsta susţinut numai afară, până în decembrie 1984, aşa cum a fost plănuit. Când fanii din Montreal şi-au cumpărat tricourile oficiale cu Jackson-ii, acestea nu au fost achiziţionate doar ca suveniruri – parţial au constituit un nou strat de îmbrăcăminte menit să le ţină de cald!

Când s-au stins luminile pe la 21:20, recepţia video nu a mai funcţionat deloc. În timpul spectacolului, încercările de a reabilita situaţia au eşuat. Din pricina ratei de schimb a dolarului canadian, preţul biletelor în acea seară a fost de 50 dolari canadieni, aşa că erau o mulţime de împătimiţi iritaţi care nu au putut vedea nici un detaliu din spectacol. Stadionul Olympic, masiv şi ultramodern, este atât de mare, încât a fost nevoie să se monteze boxe adiţionale pe teren aşa încât spectatorii din cea mai îndepărtată latură să poată auzi muzica.

Pentru a complica şi mai mult problemele datorate frigului şi absenţei ecranului video, în timpul spectacolului, pe la mijlocul piesei She’s Out Of My Life, a început să mai şi plouă! În timp ce Michael dispărea de pe scenă iar Jermaine se lansa în Let’s Get Serious, ploaia a devenit una abundentă. Îngheţat de frig şi ud, am rămas pe scaunul meu încercând să văd ceva peste mîinile agitate din faţa mea şi mă gândeam în sinea mea: „Hai să fim serioşi – nu se poate să mai şi plouă!” Dar până la finalul piesei lui Jermaine, Dynamite, ploaia s-a oprit. Exact la timp, când Michael a revenit pe scenă pentru Tell Me I’m Not Dreaming (Too Good To Be True), iar ecranul video a fost reparat în mod miraculos. Când cadrul apropiat al activităţii de pe scenă a apărut pe ecranul uriaş, mulţimea a devenit de nestăpânit în entuziasmul său!

Apoi, când Michael şi Marlon şi-au făcut grandioasa intrare pentru piesa Beat It, pe ecran se putea vedea aburul respiraţiei lui Michael – atât era de frig.

Şi ca un plus, în timpul piesei Shake Your Body (Down To The Ground), Jackie a intrat pe scenă pentru a susţine finalul alături de fraţii lui. Îmbrăcat cu o jachetă albă de paiete peste bluza roşie şi cu panataloni negri, Jackie şi-a lăsat deoparte cârja pentru a bate din palme şi a cânta alături de Michael, Marlon, Randy, Tito şi Jermaine. Acesta a fost momentul în care, pentru prima dată în acest turneu, toţi cei şase fraţi Jackson se aflau pe scenă, costumaţi pentru actul final. Apropo’ , Jackie l-a prins pe Michael de mână în mijlocul cântecului, de parcă apariţia sa ar fi fost improvizată, surprinzându-l la fel de mult şi pe Michael, şi audienţa. Apariţia subită a lui Jackie a fost total neanunţată, nemarcată şi neobservată de majoritatea publicului. Era evident după felul în care şchiopăta pe scenă, că încă nu era complet refăcut după operaţia suportată la genunchi.

După spectacolul din seara de duminică, Michael s-a întâlnit cu copiii noului Prim Ministru Canadian Brian Mulroney în camera sa de la Hotelul Four Seasons. Invitaţia a fost lansată la spectacol de managerul său, Frank Dileo, primei doamne Mila Mulroney.

Luni seara, pe 17 septembrie, spectacolul din Montreal s-a ţinut din nou cu casa închisă, atingând un număr de 55.000 de fani extaziaţi. Circa 100 de persoane au încercat să escaladeze fără succes porţile stadionului. Spectacolul în sine s-a desfăşurat fără incidentele din seara precedentă: ecranul a funcţionat de la început, nu a mai plouat şi nici nu a mai fost atât de frig. Încă o dată la final, Jackie şi-a făcut apariţia pe scenă. „Jackie!”, l-a anunţat Michael de data aceasta pe cel mai mare dintre fraţii Jackson, făcându-i intrarea pentru Shake Your Body (Down To The Ground). În timpul piesei, Jackie a determinat mulţimea să aplaude şi să arate semnul V de la Victorie. Chiar a renunţat la cârjă la un moment dat, făcând câţiva paşi de dans la unison cu fraţii lui. Şi chiar a aruncat tamburina la care obişnuia să cânte, în public, unui fan norocos de la nivelul terenului.

Spre sfârşitul lui septembrie s-a anunţat încotro se vor îndrepta veniturile obţinute de Michael de pe urma turneului Victory. Cei trei destinatari care urmau să beneficieze de aceste fonduri erau Fondul United Negro College, Tabăra Good Times (o tabără pentru copiii afectaţi de cancer) şi Fundaţia T.J. Martell pentru cercetări în domeniul cancerului şi leucemiei. Deşi nu s-a făcut o dezvăluire exactă a venitului, se estima ca circa 5 milioane de dolari să fie împărţite între cei trei destinatari.

Timp de trei luni am descoperit că de la primele trei concerte Victory, nimeni dintre cei care nu erau angajaţi direcţi ai turneului, nu a văzut atâtea performanţe câte am văzut eu. Principalii mei colaboratori din sfera jurnalistică au fost Miles White de la USA Today şi James McBride de la People. La nivel local, au fost Gary Graff de la Detroit Free Press şi Kevin Beyner de la Jacksonville Journal care au scris cele mai multe istorii despre Jackson-i în publicaţiile lor. Trebuie să spun că în Montreal a trebuit să-i dedic lui Thomas Schnurmacher premiul „Orice pentru o poveste”, pentru publicarea celei mai complete liste de rufe murdare ale lui Michael Jackson, în numărul din 18 septembrie 1984 a ziarului local Gazette.

Se pare că această listă de rufe aparţinând Thriller-ului la Montreal include: 3 pulovere, 10 perechi de pantaloni, 4 bluze sport, 9 tricouri, 13 perechi de şorturi albe şi 15 perechi şi jumătate de şosete. Da, e adevărat. Chiar şi Michael Jackson mai pierde din când în când câte o şosetă! Hainele pentru spălat au călătorit din apartamentul de 790$/noapte al lui Michael spre curăţătoria Bellingham a hotelului Four Seasons prin intermediul limuzinei. Ei da, iată ceea ce numesc eu clasă!

(va urma)