On The Road With
Michael!
by Mark Bego
(1984)
Traducere
şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.
Capitolul 11
ÎN SPATELE CONCERTELOR DE LA BUFFALO... ŞI
PHILADELPHIA
Să fi fost o contra-reacţie a lui Michael Jackson sau
graba de a plănui turneul în ultimul moment? Sau poate anunţul fals conform
căruia ar avea loc şi cel de-al treilea concert în acea săptămână? Oricare ar
fi fost motivul, miercuri 22 august, rămăsesră aproximativ 38.000 de bilete
nevândute pentru cele două concerte din week-end programate în Buffalo/New
York.
„Boicotez concertul
Jackson-ilor”, mi-a declarat un intervievator radio din Philadelphia, „pentru că, în opinia mea, publicul a fost
manipulat”. Aşa cum a punctat şi Buffalo
News, „De acum înainte, ori te
îmbolnăveşti de-a dreptul de atâta Michael Jackson, ori mori să–l auzi mai
mult. Cale de mijloc, se pare că nu există.”
Concertele din Buffalo au fost anunţate numai cu o
săptămâna înainte de a avea loc, iar depresia economică a oraşului a fost
întoarsă pe dos în mod clar. În vreme ce la spectacolul de sâmbătă seara încă
mai erau o mulţime de bilete nevândute, o mulţime de fani campaseră de peste 25
de ore în faţa caselor de bilete pentru a-şi cumpăra locul dorit. Pentru a
completa toată această nebunie, orice limuzină din zonă a fost închiriată.
Companiile locale de închiriat maşini transportau câţiva clienţi pe oră.
Ceea ce s-a întâmplat a fost în mod evident un caz al
marii maşinării de afaceri a zilelor noastre, care a lezat cariera lui Michael
Jackson. Deşi Michael era perceput ca cel mai înalt talent creativ, oamenii
răspundeau tot negativ faţă de modul în care a fost organizat şi plănuit
turneul.
Era evident că în curând, Michael şi fraţii lui aveau să
managerieze mai bine relaţiile cu publicul. Din Buffalo mai departe, în fiecare
oraş pe care l-au vizitat, a avut loc câte un pelerinaj la spitalele de copii,
fie că a fost vorba de Marlon, Tito şi/sau Randy. Corporaţia de Management a
Stadioanelor a distribuit bilete în spirit caritabil în fiecare din oraşe, în
medie 400 de bucăţi pe fiecare spectacol. La fel şi Pepsi-Cola, a fost foarte
activ în donarea de bilete în spirit caritabil.
Din acest moment al turneului, deşi Michael a refuzat să
vorbească oricărui membru al presei, eram convins că încet dar sigur se vor
găsi subiecte de bârfă. Ori de câte ori se întâmpla ceva legat de Jackson,
exista mereu cineva care să-mi dea un telefon. O mulţime de oameni conectaţi cu
turneul mă luau deoparte şi îmi relatau diverse episoade şi informaţii, unele de-a
dreptul fascinante.
Iată aici un exemplu: de multe ori în timpul turneului,
am observat un anumit domn prezent în avioane, la concerte şi cu atribuţii
legate de Jackson. Atunci când m-am interesat la una din sursele mele cine
este, am fost informat că persoana în cauză era un fel de liant cu comunităţile
de culoare. Când am întrebat ce făcea mai exact, sursa mea m-a informat că
practic, „Domnul X” nu face nimic, dar a ameninţat că va crea probleme de
natură rasială, aşa că i s-a permis să participe la întregul turneu, gratuit.
În cele din urmă mi-am dat seama cât de complicate erau toate lucrurile din
interiorul şi din spatele acestui turneu.
Duminică seara, la ora 21:50, mi se părea că Stadionul
Rich din Buffalo era chiar plin, deşi se putea uşor observa că mai erau câteva
locuri neocupate în zonele cele mai de sus. Era o seară chiar friguroasă.
Audienţa însă a fost entuziasmată de orice mişcare a lui Michael. Jongleorul
Chris Bliss, nu s-a descurcat prea bine. De fapt, mulţimea l-a tratat cu o
puternică rundă de huiduieli cât timp a stat pe scenă. Cu excepţia lui M.J., pentru
ei toţi, ceilalţi nu însemnau nimic.
În mijlocul piesei She’s
Out Of My Life, cineva din audienţă i-a aruncat lui Michael, pe scenă, un
buchet de trandafiri roşii. El a îngenuncheat, a ridicat florile în timp ce a
continuat să cânte, apoi le-a aruncat înapoi în mulţime. Pe parcursul
concertelor de la Buffalo calitatea sunetului a fost foarte bună şi fiecare
instrument s-a auzit excelent.
Stând acolo pe Rich Stadium în acea seară şi urmărind
reacţia publicului la noua piesă a lui Jermaine Dynamite, mi-am dat seama ce greşeală uriaşă au făcut Jackson-ii să
nu interpreteze nici măcar o melodie de pe ultimul lor album Victory. Mă aşteptam să adauge ceva din
el în spectacolele lor, dar nu s-a întâmplat deloc. Aceasta era săptămâna în
care albumul Victory a început să
alunece în topurile de vânzări americane. Şi părea ciudat că nici măcar Torture nu s-a bucurat niciodată de o
prezentare live.
Felul în care s-a realizat set-up-ul scenei pe Rich
Stadium a condus la o capacitate de 48.200 locuri vandabile. În seara de
sâmbătă audienţa a totalizat un număr de 47.000 bilete vândute, iar în cea de
duminică, această cifră a fost depăşită. Nici unul dintre spectacole nu s-a
ţinut cu casa închisă, iar biletele au fost valabile până la începerea
concertelor. „Considerăm că un public de
peste 47.000 este unul excelent, deci suntem mulţumiţi de Buffalo.”, a spus
Chuck Sullivan, care a adăugat: „Suvenirurile
s-au vândut excepţional. Din ceea ce am auzit, vânzările din Buffalo sunt cele
mai bune de până acum!” Faptul că spectacolele nu s-au vândut în întregime
a constituit o problemă majoră, dar, din nou a fost foarte ciudat că cererea nu
a fost mai mare, mai cu seamă că Sullivan se pregătea să adauge şi ziua de
vineri în program. Interesul pentru spectacol părea că se mai domolise.
CAUZE NOBILE
Cu toată publicitatea negativă generată de unele aspecte
ale turneului, Jackson-ii înclinau balanţa în mod progresiv făcând tot mai
publice gesturile de caritate în fiecare din oraşele vizitate.
Duminică, 26 august, am fost prezent la Spitalul de copii
din Buffalo, unde Marlon Jackson a donat un frigider pentru etajul de joacă al
instituţiei, în numele Jackson-ilor şi al Pepsi-Cola. Apropo’, frigiderul era
umplut cu pahare de la Pepsi, special gravate în memoria trupei.
Prezentarea a fost programată pentru ora 13:00. Pe la
13:05, holul principal al spitalului s-a umplut de tinerii pacienţi, de oamenii
de ordine îmbrăcaţi în uniforme verzi, de doctorii cu stetoscoapele atârnate de
gât şi copii de toate vârstele înarmaţi cu cele necesare pentru autografe şi
purtând outfit-urile Jackson-ilor. Erau unii care se căţărau peste ceilalţi
pentru a surprinde un pic din fratele superstarului.
Era deja 13:30, când un Chevrolet bej cu interior de pluş
albastru a parcat în faţa spitalului. Din el a ieşit Marlon, îmbrăcat într-un
costum gri închis lucios şi cu ochelari cu lentile ca oglinda. Întregul alai de
bodyguards-i, cameramani TV, reporteri şi fotografi au blocat trei lifturi iar
noi am fost nevoiţi să alergăm până la etajul 7. Mulţimea de fani din hol a
fost ţinută pe loc de gărzile de securitate şi nu i s-a permis să urce la
etajul superior.
Când am ajuns la sala de joacă de la etajul 7, scena se
putea caracteriza printr-un singur cuvânt: haos. Oamenii se împingeau şi îşi
croiau drum cu forţa pentru un unghi cât mai bun de filmat. Unul dintre
cameramanii TV m-a lovit atât de tare peste mână încât mi-a scăpat recorder-ul
pe jos. Următorul lucru pe care îl ştiu este că am fost ţintuit cu spatele de
un joc electronic de hockey. Copiilor le ieşiseră branulele şi au fost împinşi
şi bruscaţi de cameramanii avari de unghiuri perfecte. În mijlocul acestei
nebunii, Marlon calm şi detaşat, dădea autografe, semnând amabil pe mulajele de
ghips care se întindeau înaintea lui. A făcut o mulţime de poze cu copii mici
în braţe. Unul dintre puşti, pe numele său Matthew, se uita îngrozit cum Marlon
îl ţinea în braţe în vreme ce erau loviţi de miile de waţi ai flash-urilor aparatelor
foto.
În vreme ce toată lumea din jurul lui cânta „Love, Marlon Jackson”, acesta nu şi-a
scos niciodată, nici măcar o clipă ochelarii de pe nas. Parcă era orb în faţa
confuziei de care era înconjurat. Cu plânsetele unor copii mici şi comportamentul
agresiv al fotografilor care împingeau şi îşi făceau loc cu forţa, scena era
una de circ. După ce a prezentat frigiderul umplut cu Pepsi, Marlon a plecat să
viziteze pacienţii de la terapie intensivă. M-am cutremurat gândindu-mă la cum
ar fi arătat scena dacă în locul lui Marlon ar fi fost Michael însuşi. După ce
a împărţit 100 de tricouri cu Jackson-ii, Marlon a intrat în Casa Ronald
McDonalds, care adăposteşte familiile copiilor bolnavi ce trebuie trataţi în
spital. Aici a dat şi mai multe autografe.
Revenind la spectacolul din acea seară, deşi era cam
frig, publicul a fost fără doar şi poate fierbinte. O fetiţă care stătea lângă
mine, plângea efectiv după ce s-a terminat She’s
Out Of My Life. Balada i-a trezit sentimente şi lacrimi de necontrolat. „Ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat?”, o
întreba tatăl său pe un ton îngrijorat. „Îl
iubesc pe Michael!”, plângea fata în agonie şi extaz la vederea
înmănuşatului care performa în faţa ochilor ei.
Incluzând Buffalo şi New York în primele două luni ale
turneului Victory, s-a vândut un total de 1,1 milioane de bilete, ceea ce a
stabilit un nou record de casă. În 1982, trupa rock Styx, a mai depăşit cifra
de un milion de bilete vândute, dar au avut nevoie de şapte luni pentru acest
lucru. Jackson-ii au depăşit un milion numai în lunile iulie şi august! Iar
turneul încă nu se terminase. Urma luna septembrie cu trei concerte în Philadelphia/Pennsylvania.
A 26-A ANIVERSARE A LUI MICHAEL
Miercuri, 29 august 1984, Michael Jackson împlinea 26 de
ani. Ca martor al lui Jehova, Michael nu a făcut nimic special pentru a marca
evenimentul. Se pare că membrii acestei religii, nu serbează zilele de naştere
şi nici Crăciunul. Nici tortul şi nici urările formale nu au marcat vreunul din
concertele Victory – cu excepţia bannerelor pe care le-am văzut în audienţa din
Detroit şi Buffalo şi pe care scria „La
Mulţi Ani, Michael!”.
Vorbind despre Martorii lui Jehova, în plus faţă de
faptul că unii membrii ai bisericii au fost consternaţi de videoclipul Thriller şi de atitudinea de pe scenă a
superstarului, mai exista o sectă a Martorilor lui Jehova care credea că
Jackson este de fapt, Arhanghelul Mihail întors pe pământ!
PHILADELPHIA/PENNSYLVANIA
Miercuri, 22 august, s-a anunţat că turneul Jackson-ilor
se va desfăşura la Philadelphia în week-end-ul dedicat Zilei Muncii – pe 1, 2
şi 3 septembrie. Iniţial concertele din Philadelphia fuseseră planificate
pentru zilele de 5 şi 6 octombrie, dar cum confuzia trebuia să meargă mai
departe, a intervenit această schimbare în ultimele minute, iar biletele s-au
pus în vânzare pe 23 august. Cu o asemenea planificare, nici unul dintre cele
trei concerte nu s-a ţinut cu casa închisă. Şi în ciuda biletelor încă disponibile,
Corporaţia de Management a Stadioanelor nu a cumpărat nici măcar un singur inch
de spaţiu pentru publicitate sau pentru a distribui biletele gratuit. Ca în
toate oraşele aflate pe harta turneului, s-au bazat lipsiţi de înţelepciune, pe
libera circulaţie a cuvântului în privinţa venirii lui Michael. Drept urmare,
au rămas multe bilete nevândute şi la Buffalo şi la Denver, iar eventualitatea
celei de a treia seri de spectacol nu a fost atinsă niciodată din pricina
slabelor vânzări.
Când am ajuns eu în oraş - exact la timp pentru emisiunea
TV AM Philadelphia – prima întrebare
care mi-a fost adresată în direct a fost „Se
vorbeşte că îl vor aduce pe Mick Jagger în program, din cauză că nu se vând
biletele. Ştii ceva despre acest aspect?” A trebuit să-l citez pe Jagger,
dintr-un articol acordat ediţiei din 13 septembrie a revistei Rolling Stone, care spunea: „Oricine crede că aş călători 3000 de mile
pentru a interpreta un cântec de cinci minute, nu este în toate minţile.”
Mick se afla în Anglia în acel moment şi nu avea nici o intenţie de a traversa
Atlanticul pentru a înfrumuseţa concertul altcuiva – nici măcar cel al lui
Michael Jackson.
Stadionul JFK din Philadelphia are 58 de ani şi arată
destul de obosit. Tribunele tari, furnizoare de dureri de spate, pe care
trebuia să stea majoritatea publicului, erau făcute din fibră de sticlă.
Publicistul Jackson-ilor, Neil Friedman râdea de faptul că „stadionul ăsta îmi aminteşte de ceva similar
din America de Sud, unde erau ţinuţi prizonierii politici!”
Concertele de pe Stadionul JFK au reprezentat
„Woodstock-ul” turneului – fără balcoane, fără trepte, doar o mare de 60.000 de
chipuri care înconjurau scena. Fie că stăteai în tribunele în pantă, fie pe
scaunele de pe teren, locurile erau extrem de departe de scenă.
Spectacolul de sâmbătă seara i-a atras deopotrivă pe
Bruce Springsteen şi Sly Stone şi a avut una dintre cele mai mari audienţe.
Sunetul a fost clar şi la o calitate foarte bună, dar mare parte a audienţei a
fost nevoită să urmărească imaginile pe ecranul de proiecţie. Atunci când
oamenii şi-au înălţat mîinile în aer pentru piesa I’ll Be There, chiar aveai ce vedea – 120.000 de braţe unduindu-se
în ritmul hipnotic impus de Michael. Publicul a interacţionat foarte bine - a
aplaudat şi a ovaţionat în timpul piesei Rock
With You, iar în momentul finalului fals după Lovely One, a început să scandeze „Mai vrem! Mai vrem!” Acel moment a fost adesea marcat de o tăcere
stupefiantă. Totul a fost excepţional şi a mers perfect, în acea seară de
sâmbătă.
Duminică, 2 septembrie, Andy Hernandez (cunoscut şi sub
numele de Coati Mundi) de la trupa rock KidCreole and The Coconuts a venit în
vizită în Philladelphia şi vroia să prindă spectacolul. În acea seară din nu se
ştie ce motiv, mulţi dintre cei aflaţi în apropierea scenei, au aruncat buchete
de flori pentru Michael. În mijlocul piesei She’s
Out Of my Life, Michael s-a trezit cu un buchet de trandafiri roşii
lovindu-i picioarele.
Când l-am întrebat pe Andy ce părere are despre
spectacol, am discutat şi de faptul că acesta avea să fie ultimul turneu al lui
Michael alături de fraţii lui şi care putea fi semnificaţia acestui fapt. Andy
mi-a spus: „Ca un performer care este
convins de necesitatea injecţiei cu energie în doză maximă a unui spectacol,
pot aprecia mai mult ca cei mai mulţi, ce înseamnă a face un spectacol marca
Michael Jackson. Dicţionarul ar trebui să conţină un alt cuvânt care să însemne
‚măreţ, superb, profesional, energic, divertisment’, iar acel cuvânt ar trebui
să fie ‚michaeljackson’. În ceea ce priveşte trupa The Jacksons în general,
apreciez eforturile lor de a se dezvolta ca performeri. Tito are un anume stil
de a manevra chitara, dar încearcă. Randy este cel mai bun muzician şi ar
trebui să fie un star pe cont propriu. Jermaine dă multă greutate ca interpret
la bass şi are o voce bună. Marlon este un dansator bun şi are o atitudine
teatrală excelentă. Personal, aş vrea să-l văd pe Michael Jackson continuînd să
performeze cu fraţii lui decât singur pe scenă.”
SCURT METRAJUL „TORTURE”
Luni, 3 septembrie la ora 19:00, de Ziua Muncii,
scurt-metrajul piesei Torture şi-a
făcut debutul pe canalul de muzică MTV. Adevăratul şoc a fost acela că nici
Michael, nici Jermaine nu au avut nimic de-a face cu acest video-clip şi nici
măcar nu apar în el, cu toate că amândoi susţin linia vocală principală a
acestei piese!
Aranjamentul acestui scurt-metraj parcă este desprins
dintr-un film s.f.. Jackie Jackson este atacat de un grup de fete sumar îmbrăcate,
asemeni unor păienjeni. Tito, Randy şi Marlon dansează în timp ce sunt urmăriţi
de femei exotice venite din spaţiu. Coregrafia include şi cinci schelete umane
dansând break-dance în stilul Jackson 5. Nu există dubiu că deşi camera ni-i
prezintă pe cinci dintre fraţii Jackson (cu excepţia lui Jermaine), ceea ce
vedem noi este o figură de ceară a lui Michael pozând alături de ceilalţi patru
fraţi. Celălalt truc folosit pentru a sugera imaginea lui Michael constă în
două cadre de final, a mănuşii cu paiete care prinde capătul unui bici. Cu
excepţia statuii de ceară şi a mănuşii de pe o mână, Michael nu este nicăieri
de găsit. Aproape că ne dă impresia că Michael le-ar spune fraţilor săi: „Cânt în piesa voastră – dar faceţi-vă
singuri video-clipul.”
Am încercat să ajung la câţiva dintre oamenii de la Epic
Records pentru a afla care era povestea acestui video-clip, dar au refuzat cu
toţii să comenteze. Când l-am sunat pe reprezentantul lui Jermaine, Kenneth
Reynolds de la Arista Records, acesta mi-a spus că a fost informat că Jermaine
şi Michael urmau să apară în acest video-clip, dar ulterior a primit un telefon
de la Jermaine care se afla în Los Angeles. În acest timp Randy, Tito, Marlon
şi Jackie se aflau în New York, unde filmau Torture.
După cum am aflat, în acea săptămână Michael era plecat la Disney World.
Oricum, nimeni nu vroia sau nu putea să-mi explice de ce în acest video-clip
apar doar patru dintre cei şase Jackson-i.
ZILE PLOIOASE
Luni, 3 septembrie, a început să plouă pe la 5:30
după-amiaza. Ploaia s-a transformat rapid dintr-una torenţială în grindină. S-a
potolit doar pentru două ore, însă pe la ora 20:00, a început din nou să se
rupă cerul. În jur de ora 9:00, intram şi eu în parcarea Stadionului JFK, iar
ploaia continua să cadă constant.
Era o mulţime de oameni aşteptând să intre pe stadion,
dar toate porţile erau închise. Alţi mii de oameni încercau să-şi menţină
hainele uscate în zona închisă dintre porţile externe şi cele interne ale
stadionului. Am întrebat un gardian ce se întâmplă şi aşa am aflat că încă nu
se ştia dacă concertul va fi amânat sau nu. Era cât se poate de clar că
mulţimea era pregătită să stea afară în ploaie şi dispusă să se ude până la
piele – orice numai să-l vadă pe Michael Jackson.
Pe la 21:34 după ceasul meu, s-a anunţat că spectacolul a
fost anulat definitv. „Nu există concert
în ploaie!”, a strigat un gardian la mine când l-am întrebat în ce bază
legală este anulat spectacolul. Când porţile s-au deschis, câţiva fani foarte
dezamăgiţi s-au revărsat nervoşi afară de pe stadion. Copii plângând şi părinţi
nervoşi, acestea au fost toate atracţiile din acea seară. Părea o nebunie ca o
seară ploioasă să anuleze concertul. Oare promoterii concertelor se aşteptau ca
în cinci luni de turneu pe arene aflate în aer liber, să nu plouă nici măcar o
dată? Mama Natură nu face pauză pentru concertul nimănui - nici măcar pentru
cel al lui Michael Jackson. Scena trebuia să fie demontată şi reasamblată la
2.700 km depărtare, în Denver/Colorado, până vineri seara, aşadar nu exista
nici o cale de reprogramare a concertului din Philadelphia pentru seara
următoare.
Unul din oamenii care au aşteptat în ploaie şi s-a udat
până la piele alături de noi, ceilalţi, era Senatorul Pennsylvaniei, James
Lloyd. Conform celor spuse de el, „Ar fi
trebuit să vezi dezamăgirea pe chipurile acestor copii atunci când au aflat că
spectacolul nu va fi reprogramat. Este un turneu de multimilioane de dolari şi
totuşi nu l-au organizat destul de bine, în aşa fel încât publicul să fie
protejat şi să ţină seama şi de eventualitatea unui timp ploios.” Această
stare de lucruri l-a determinat pe Senatorul Lloyd să introducă o moţiune în
senat prin care cerea ca toate concertele desfăşurate în aer liber să se ţină
şi pe timp ploios, fără să fie anulate.
În ciuda dezamăgirii lor, nici unul dintre fani nu l-a
învinovăţit de ceva pe Michael Jackson. De fapt, înmănuşatul nu s-a întrebat
niciodată de ce nu a părăsit hotelul în acea seară. Era evident că trebuia
făcut ceva pentru a atenua sentimentele negative ale celor peste 50.000 de fani
adunaţi în Philadelphia de Ziua Muncii, care cereau „bătaie”. O mulţime de
oameni au venit din afara oraşului pentru a-şi vedea eroul executându-şi
faimosul moonwalk şi toţi erau uzi la picioare.
A doua zi, conferinţa de presă programată pentru ora
14:00, nu avusese loc nici la ora 17:00. Trebuia să se anunţe cum va decurge
recuperarea banilor de către păgubiţi sau, dacă era cazul, când va avea loc o
reprogramare a concertului. Până la urmă, a mai fost adăugat un week-end în
Philadelphia, în zilele de 28 şi 29 septembrie. Însă pentru aceia care nu mai
puteau veni în Philadelphia la sfârşitul lui septembrie, nu se restituia nimic.
Şi vorbim aici de un tratament dur şi nedrept faţă de cei din afara oraşului!
„FIERBINŢEALA” SA
Pe coperta cotidianului Philadelphia Daily News din 4 septembrie 1984, era un imens portret
al lui Michael cântând în concert, iar titlul asociat era simplu „His Hotness”. Termenul era unul chiar
potrivit, pentru că în acel moment, magazinele de peste tot din ţară, se
pregăteau să comercilizeze „Calendarul
Oficial Michael Jackson” pentru anul 1985. Printre multe fotografii cu el,
era şi una în care Michael stătea pe un tron purtând o coroană strălucitoare şi
încărcată de bijuterii. Înălţimea Sa, Michael Joseph Jackson, Prinţul Încoronat
al Muzicii Pop, era acum oficial poreclit „Fierbinţeala
Sa”!
(va urma)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu