MICHAEL JACKSON STORY
A Magical Mystery Journey into
the Heart of a Superstar
autor Nelson
George
(1983)
Traducere şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.
POVESTEA LUI MICHAEL JACKSON
O călătorie misterioasă în lumea
magică
din sufletul unui superstar
Aprecieri
Materialul din această carte provine din interviuri cu diverşi
membri ai familiei Jackson, cu prietenii şi asociaţii lor de afaceri; note
furnizate de colegii jurnalişti şi extrase din evoluţia lui Michael Jackson începând
din anul 1968.
Mulţumiri jurnalistilor: Vernon Gibb, Brian Chin, Vince Aletti,
Robert Christgau, Joey Berlin, Sam Shutherland, John Shelton Ivany, Paul Grien,
TimWhite, Gerry Hirshey si Steve Ivory, care au furnizat observaţiile şi opiniile
despre familia Jackson. Don Cornelius, Lionel Richie, Tom Vickers, Greg
Phillinganes, Steve Manning, Shirley Brooks, Freddie Perren, Ed Eckstine, Ndugu
Chanceler, Reggie Andrews, James Mtume,
Quincy Jones, Adam White, Sheila Eldridge, Irv Lichtman, Elliot Hubbard,
Leverne Perry si Key Reynolds sunt doar câteva din personalităţile industriei care
m-au ajutat la scierea acestei cărţi. De asemenea, mulţumiri stafului de la Centrul de Cercetare
în Cultura de Culoare Schomburg din Harlem. Mulţumiri speciale mamei mele,
sorei mele şi nepoatei mele Ebony pentru ca au fost înţelegătoare. Mulţumiri
extra speciale agenţilor mei Robert Cornfield, Madeleine Morel, Karen Moline,
editorului meu meticulos şi dur Gary Luke şi managerului meu “Alex”.
La final, îi mulţumesc lui Michael Joe Jackson pentru muzica sa,
care m-a încântat de când eram amandoi copii şi pentru a argumenta, vă spun că
nu există substitut pentru dedicare şi determinare în a transforma harul primit
de la Dumnezeu în magie.
Nelson George
August 1983, N.Y.C.
MAGIA
N-aş spune că sunt un tip sexy!
Dar dacă aşa se spune, cred că este în regulă. În concerte, îmi place chestia asta.
Este în ordine.
Michael Jackson, 1983
În aer se simte o mare relaxare în timp ce soarele se ridică peste
Encino, California. Dincolo de porţile casei lui Michael Jackson, tineri, femei
şi bărbaţi, se sprijină de gard sau stau în maşinile parcate lângă poartă sau
printre arbuşti. Unii îşi poartă obsesia pe piept sub formă de tricouri şi
accesorii agreate de Michael. Toţi au viziunea adoraţiei, respectului şi a dragostei
şi cu timpul, toate astea devin persistente.
Katherine Jackson, mama lui Michael, îi surprinde adesea escaladând
gardul sau adormiţi ghemuiţi în poziţie fetală pe pământ cu toate posesiunile împrăştiate
în jurul lor prin iarbă. Sunt atât de omniprezenţi, încât Michael şi-a
dezvoltat cel de-al şaselea simţ în prezenţa lor; ştie deja că la culoarea roşie
a semaforului trebuie să-şi ridice geamul de la maşină sau când să nu deschidă
uşa camerei de hotel. Este un simţ dezvoltat la un moment dat de toate figurile
publice, care provine din teama de a fi sufocat de o loialitate atât de
puternică, încât nici nu te lasă să respiri. “Trebuie să fii atent pentru că uneori dragostea se poate revărsa peste
tine.”, spune Michael. “Simt că nu te
pot avea şi vor ajunge în punctul în care vor pune la cale lucruri îngrozitoare
…. lucruri îngrozitoare care îţi pot face rău.”
Aşadar, în această dimineaţă, aşa cum face de obicei, Katherine
merge să vorbească cu ei, sperând ca bătrânul bun simţ al central-vesticilor
sau poate vreun echipaj de ridicat maşini îi va trimite înapoi în Los Angeles
sau în Bakersfield sau chiar în Peoria. “N-ai
idee de ceea ce poate fi în mintea lor.”, spune ea. Atenţia unora este
atrasă de prezenţa ei şi pleacă, alţii rămân. Katherine face ce poate, deşi ştie
că mîine vor fi din nou acolo.
În casă, Michael dă câteva telefoane, pregătindu-se pentru
sesiunea de a doua zi – noul album al trupei The Jacksons - şi stă de vorbă cu
câţiva consilieri de afaceri despre un potenţial film. Michael închide
telefonul, trece pe lângă camerele surorilor – LaToya şi Janet – şi coboară scările
spre un loc pe care de obicei îl ignoră: bucătăria. Nu are de gând să mănânce
nimic (să-l vezi pe Michael mâncând a devenit un eveniment atât de rar, încât
chiar şi fraţii lui sunt surprinşi atunci când o face), dar se îndreaptă spre
frigider de unde îşi ia o carafă cu suc de grape fruit marca Welch. După o înghiţitură,
intră în altă cameră, trece de colecţia sa extinsă de statuete (printre ele
există una înfăţişându-l în chip de Cupidon) şi se întoarce în camera lui. Închide
uşa şi trece prin dreptul bibliotecii în care numeroase cărţi despre actorie
stau alături de publicaţii despre Martorii lui Jehova, care i-au alimentat credinţa
spirituală. Lângă bibliotecă se află echipamnetul stereo. Cele mai proeminente
lucruri din cameră sunt patul şi un birou foarte simplu.
Michael este gata să pună în aplicare unul din ritualurile sale
favorite: o dumincă plină de un exerciţiu lung şi greu de dans, pe care l-a
tocit pe mişcările trupei Jackson 5 iar acum încearcă noi coregrafii cu un ochi
spre următorul turneu. “Să-ţi mişti
trupul este o artă.”, susţine el. “Dansul
îţi arată emoţiile prin care trece trupul tău atunci când se mişcă. Este un
lucru minunat să intri pe scenă, să te simţi liber, să faci ceea ce vrei şi să-ţi
dai frâu liber… Este ca o evadare, te poartă departe de orice, iar tu, doar îţi
mişti trupul şi orice tensiune sau durere dispar.”
Prima dată însă, pune o înregistrare mai veche. Mulţimea fanilor
de afară care îşi pocnesc degetele pe ritmurile Beat It ar fi tare surprinsă să-l vadă pe Michael, cel mai mare
superstar al anilor ’80, stând întins liniştit în patul său în timp ce tunetele
lui Gordon MacRae[1] pe Oh,
What A Beautiful Morning, se aud din Oklahoma. Mintea lui Michael se umple
cu imagini din ultimul film muzical editat pe ecran wide (îngust) şi în care au
aparut toate starurile lui favorite. Fred Astaire şi Ginger Rogers, Judy
Garland cu Liza (Mineli). În fundal, zâmbind şi cu infăţisarea la fel de pură
ca şi zăpada, este Julie Andrews. În mijloc, în frac şi pantofi bleumarin strălucitori,
este chiar el, alunecând lin prin linia mediană a corului, cu părul fluturând şi
cu cel mai larg şi mai mare zâmbet pe care l-a văzut lumea vreodată pe chipul
lui. Pe marele ecran el era comandant şi întreaga audienţă îl urmărea cu ochii
larg deschişi întrebându-se “Oare ce va
mai face băiatul ăsta acum?”
Pe 16 mai, 1983, 57 milioane de telespectatori au primit răspunsul
la această întrebare. Au urmărit Motown 25 difuzat de NBC, un spectacol tribut
adus companiei de producţie, în care s-au născut staruri ale căror nume s-au
format sub egida Motown: Diana Ross şi Supremes, Mary Wells, Temptations,
Four Tops, Junior Walker, Stevie Wonder, Commodores, Smokey Robinson, Marvin
Gaye şi Martha Reeves. Însă în mijlocul tutror acestor talente s-a aflat
performanţa showman-ului de 24 de ani care a extaziat publicul.
După un nostalgic potpuriu din registrul succeselor Jackson 5 susţinut
alături de fraţii săi, brusc, Michael rămâne singur în centrul scenei. “Trebuie să spun că aceste cântece au fost
bune în zilele de odinioară.”, a spus el încet. “Iubesc aceste piese. Au fost momente magice alături de fraţii mei,
inclusiv de Jermaine… au fost minunate. Îmi plac foarte mult … dar în mod
special, îmi plac piesele noi.” Mulţimea începe să strige anticipând. Într-o
fracţiune de secundă, Michael îşi pune pălăria pe cap. Bătăile sacadate ale
tobei deschid Billy Jean, urmate de cele ale
boxelor. În acest moment audienţa este în delir. Ceea ce a urmat, spune revista Rolling Stone, au fost “cele mai electrizante cinci minute ale serii.
A dezvăluit mişcări care aminteau mai mult de dansul break al străzii decât de
coregrafia Motown; piruete stopate din scurt, un surprinzător mers cu spatele.”
A fost magic, ca să mă exprim în unul
din termenii favoriţi ai lui Michael. “Îmi
place să creez magie; să fac ceva atât de neaşteptat, de neobişnuit, care să
extazieze oamenii.”, spune Michael despre perfomanţa sa. “Ceva care să rămână peste timp. Cam cu cinci
paşi înainte de ceea ce gândesc oamenii. Aşa încât atunci când privesc să spună
‘Whoa, nu mă aşteptam la aşa ceva’ … Când sunt pe scenă magia apare brusc de
undeva; e ca şi cum te atinge pur şi simplu ca un spirit, apoi îţi pierzi
propriul control.”
În ziua următoare, domnea acelaşi consens peste toată naţiunea: în
cafenele, în magazine, la colţ de stradă, în autobuze … şi anume că Michael se
maturizase.
Bineînţeles, acele cinci minute uimitoare de pe scenă au
reprezentat doar un singur moment dintr-o carieră începută cu 20 de ani în urmă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu