1971 JACKSON 5 / Capitolul 8 Glumind – cu Marlon

The JACKSON 5

autor Ellen Motoviloff

(1971)

Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

 

 

Capitolul 8

Glumind – cu Marlon

 

 

Întins pe covorul din living, Marlon exersează unul din trucurile sale cu cărţile de joc. Printre membrii familiei şi prieteni, i se spune ”Las Vegas”, graţie dexterităţii sale. După concert, de obicei el şi Michael joacă o partidă de cărţi (jocul lor favorit fiind unul numit Tonk), Monopoly sau Scrabble. “De obicei eu sunt cel care câştigă”, rânjeşte Marlon, în timp ce Michael protestează de partea cealaltă.

Oricând îl poţi vedea pe Marlon David Jackson purtând cămăşi amuzante – imprimate cu scene din desene animate sau cu mesaje bufonice (“Să faci propriul lucru înseamnă să te îmbraci ca bunica”) sau alta cu un Mickey Mouse mare pe ea, alta cu Bugs Bunny. Lui Marlon îi place îmbrăcămintea amuzantă!

El îşi alege de seara hainele pe care le va purta a doua zi la şcoală, aşa încât dimineaţa când se trezeşte, doar se îmbracă. Plănuieşte totul dinainte. Uneori el şi Michael fac schimb de haine, mai ales de când au aproape aceleaşi măsuri (1.43 m şi 34-36 kg). Dar sunt foarte atenţi cu lucrurile împumutate.

Lui Marlon îi place să facă glume pe seama fraţilor săi – le pune câte un pantof în drum aşa încât să se impiedice de el şi să cadă. Tot ceea ce face este să se amuze, iar ceilalţi de obicei râd cu poftă.

Marlon zambeste cu usurinta

Nu este nimic surprinzător în faptul că Marlon – cel de acum – se gândeşte că într-o zi cariera lui va fi cea a unui comedian. Este o adevărată revelaţie să vezi ce gamă de feţe amuzante poate crea! Şi are un şi un cuvânt greu de spus despre ziua în care va pleca la întâlnire – se va asigura că fiecare fată are simţul umorului. Acesta este un lucru absolut esenţial.

Marlon se află sub semnul Peştilor (născut pe 12 martie 1957) – nativi de obicei, timizi, retraşi şi tăcuţi. (Despre astrologie, Marlon spune “În parte este adevărat, în parte fals şi în parte discutabil.”). De asemenea semnul lui este al celor care îşi evaluează şi îşi protejează intimitatea. Nu-i place ideea că nu poate merge în diverse locuri singur. “Chiar dacă aş vrea să mă duc în parc, trebuie să vină şi bodyguard-ul cu mine.”, spune el cu regret. Apoi adaugă, “Dar nu îmi pare rău că am plecat din Gary şi am venit aici. Abia aşteptam să venim aici.”

La şcoala elementară din Gary, toată lumea cunoştea pe toată lumea. ”Era mult mai uşor să fii o persoană privată acolo; şi nici noi nu eram atât de cunoscuţi atunci. Şi chiar când am început să devenim populari, prietenii de la şcoală nu făceau mare lucru din asta.”, îşi aminteşte Marlon. “Când am început şcoala aici, eram în clasa a şaptea. Nu puteam nici să mănânc în pauza de masă, fără ca toţi copiii să se uite la mine. Nu puteam juca baschet fără audienţă.”, spune el. Acum că Marlon şi trei dintre fraţii săi merg la o şcoală privată, lucrurile sunt mult mai bune – pentru că toţi băieţii şi fetele dintr-o şcoală mică sunt speciali într-un fel sau altul. Nimeni din şcoala la care studiază acum nu s-a gândit să le ceara băieţilor autografe.

Ori de cate ori, familia se întoarce la casa din Indiana, prietenii îi spun lui Marlon că “nu s-a schimbat absolut deloc.” Prietenii îşi amintesc de gustul lui pentru culorile orange şi mov (deşi nu le mai poartă demult tocmai pentru a nu mai atrage atenţia asupra lui); de atitudinea lui haioasă şi de naturaleţea lui. Modul de a scrie al lui Marlon – cu litere foarte mari – a fost analizat şi probabil că a scos la iveală faptul că este un intelectual serios şi cu simţul responsabilităţii. Cu alte cuvinte, nu este nimic surprinzător să îl vezi pe Marlon urcat primul în van-ul familiei şi gata de drum pentru studioul de înregistrări.

Incercand sa nu atraga atentia asupra lui....

 

Prietenii săi îşi amintesc că iubea dansul chiar înainte ca trupa să fie cunoscută. Dintre toţi fraţii membri J-5, dansul lui Marlon este considerat superb. Are multă încredere în el însuşi, iar stilul său este bine lustruit – atât în faţa camerelor cât şi live. El spune că niciodată nu este nervos înainte de a performa. Dacă Michael este cel care ţine frâiele vocale, Marlon este cel care furnizează armonie şi fericire – pur şi simplu prin mişcare! Mâinile stângi ale băieţilor se ridică toate o dată; apoi, ca şi mişcarea unui secundar, braţele drepte se ridică în sus; ambele braţe coboară în spatele şoldurilor; se rotesc cu toţii – în acelaşi timp iar muzica devine tot mai trepidantă odată cu ritmul. Lui Marlon îi place să danseze în lumina reflectoarelor. Zâmbetul său larg apare din când în când, aprinzând inimile admiratoarelor.

Marlon cântă, nu conduce. Dar câteodata îi poţi surprinde vocea şi pe înregistrări. De exemplu “Goin’ Back to Indiana” – acele trei “whoops” fericite aproape de final îi aparţin lui Marlon.

Câteva din outfit-urile sale sunt de-a dreptul ieşite din comun. De exemplu top-ul roz cu pantaloni imprimaţi cu un curcubeu; tunica din piele de şarpe asortată cu o curea roşie sau banderola de pe piept – şcoală de inspiraţie africană. Atunci când performează, nu-l deranjează reflectoarele; şi nici dacă atenţia este atrasă înspre el. Încă o dată, în afara scenei scopul lui este să rămână incognito, să scape de ochii curioşi ai publicului.

Stilul afro al băieţilor variază un pic – unii au mai mult păr decât alţii. Al lui Marlon este cel mai neobişnuit, deoarece el este singurul de la J-5 cu păr castaniu (ceilalţi au toţi părul negru). Chipul lui trădează o oarecare maturitate. Faţă de Jackie, Tito sau Jermaine, ale căror fizionomii par că se vor altera foarte puţin odată cu trecerea anilor, chipul lui Marlon (pomeţii, ochii etc.) îi dau un aspect deosebit de flexibil. Sunt unii care prezic că într-o zi, Marlon va fi cel mai frumos dintre fraţi, în vreme ce Michael, spun ei, întotdeauna va fi cel mai frumos (nu contează la ce vârstă), pentru că este “prea drăguţ pentru a exprima asta în vorbe”.

Când fraţii săi mai mari au început să îşi dea întâlniri, Marlon a devenit leader-ul terenului de baschet din curtea casei, a piscinei şi a mini-bike-ului său. Îi place să se alăture echipei locale de baseball ca “short-stop”, pentru că nu rateaza prinderea mingii. Toţi ceilalţi fraţi au excelat în Gary. Ei au chiar şi trofee. Câteodată, băieţii merg în parcul din apropiere pentru a juca fotbal cu cei patru băieţi ai lui Berry Gordy Jr..

Marlon, ca şi fraţii săi, nu se plânge niciodată de munca din casă. De fapt, îşi face curat cu regularitate în cameră, în fiecare dimineaţă înainte de a pleca la şcoală. El, Michael şi Randy împart aceeaşi cameră. Se presupune că sunt în pat, la culcare până în ora 9 în fiecare seară. Dacă băieţii se hotărăsc să se uite la televizor şi dacă este rândul lui Marlon să aleagă canalul, atunci, obligat se vor uita la ceva îngrozitor – la creaturi ciudate, filme horror sau de ficţiune. Marlon susţine că nu a avut niciodată coşmaruri, însă a avut o mulţime de alte vise. Michael se uită la aşa ceva numai în timpul zilei.

Când va fi adult, lui Marlon i-ar place să aibă propria sa casă în Las Vegas, Nevada. E ceva acolo, atîtea lumini strălucitoare şi atmosfera îl atrag ca un magnet. Are zece motive să spună că locuinţa sa va fi departe de drumurile circulate – sub nici o formă în centrul atenţiei. 

Se va asigura totuşi, că va avea acces la cele mai bune locuri de pescuit. Îşi aminteşte de o excursie la pescuit cu tatăl sau, cu Tito şi Jermaine pe insula Catalina, la ceva distanţă de coasta californiană. Reflectând la natura sa pesciană (peştele geamăn – semn de apă), Marlon a fost onorat de valurile nărăvaşe şi n-a mai văzut nimic altceva la orizont decât apa. Ce mai peripeţie. Şi care-i poanta? A găsit Marlon vreun marlin[1]? (nu, acel joc a avut loc în apele Oceanului Atlantic). Marlon a prins un peşte mare, spune el. L-a identificat a fi un turbot, un soi de peşte plat cu un corp în forma de diamant. Dar premiul a fost scăpat, căci Marlon a bruscat tamburul mulinetei şi l-a scăpat din cârlig. Totuşi, este dispus să mai încerce o dată...

---

[1] arge long-jawed oceanic sport fishes; related to sailfishes and spearfishes; not completely cold-blooded i.e. able to warm their brains and eyes

 

Amuzandu-se intre doua melodii

1971 JACKSON 5 / Capitolul 7 Stând de vorbă – cu Jermaine

The JACKSON 5

autor Ellen Motoviloff

(1971)

Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

 

Capitolul 7

Stând de vorbă – cu Jermaine

Cine îşi întreabă mama prin bucătărie dacă cina este gata? Este membrul trupei J-5 care mănâncă cel mai mult deşi este cel mai slab – Jermanine. (la o înălţime de 1.77 m are doar 57 kg) Şi chiar şi-a încercat mâna prin bucătărie. “Fraţii mei, au încercat toţi să gătească pe-aici pe colo; dar eu gătesc mai mult ca ei.”, spune Jermaine. Iată una din specialităţile lui: tacos şi enchiladas. “Mâncarea mexicană, diverse feluri de preparate iuţi sau cu sos iute, cam asta îmi place chiar şi când mănânc în oraş.”, explică Jermaine. O persoană specială, Jermaine a observat în timpul călătoriilor că, calitatea cărnii din hamburgeri variază de la un oraş la altul. De câteva ori băieţilor le-a fost rău din pricina mâncării. Două lucruri pe care nu le poate mânca: crupe (boabe de porumb) şi fulgi de ovăz. Slabe şanse să-l faci pe Jermaine să înfrunte un bol cu fulgi de ovăz la micul dejun – mai ales că îl cunoaştem ca pe unul care nu scapă ocazia să doarmă mai mult. “Trebuie să mă trezesc mai devreme,” spune el, “pe la 6 dimineaţa, probabil.” Şoferul îi duce pe patru dintre băieţi la aceeaşi şcoală privată, în Panama City – şi este ceva de mers până acolo. Cu toţii trebuie să facă acest drum, aşa că dacă unul întârzie, atunci întârzie toţi. Băieţii urmează cursurile într-o clădire cu mult mai mică ca propria lor casă. Dar lui Jermaine îi place.

Comparând-o cu şcoala din Gary, “Aici, clasele au mai puţini studenţi iar profesorii pot lucra cu fiecare în parte. În şcolile publice, îţi spun o singură dată ce trebuie să faci. Aici, ei explică fiecăruia până ce înţelege.”, menţionează el. Băieţii au un cuvânt de spus în alegerea şcolii la care merg acum. Temele sunt programate în funcţie de programul lor de călătorii. La şcoală nimeni nu face tam-tam pe seama faptului că sunt celebri.

Însă în afara cursurilor, sunt mulţi care îi recunosc şi le cer autografe. “Se întâmplă tot timpul”, spune Jermaine. “Odată, când eram în turneu, ne-am hotărât să mergem la un film. În sală era întuneric şi nu ne aşteptam ca cineva să îşi dea seama cine suntem.”, relatează Jermaine. “Era un film western şi eram cu toţii absorbiţi de el. Trecuse de jumătatea lui când cineva l-a recunoscut pe Michael – iar pentru tot  restul filmului, n-am făcut altceva decât să semnăm hârtie după hârtie, pierzând povestea de pe ecran.”

Jermaine

Băieţii au şansa să citească scrisorile fanilor, deşi în mod oficial, personalul de la Motown se ocupa de corespondenţa lor – este o cantitate aşa de impresionantă încât poate locuinţa Jacksonilor ar putea face faţă atâtor teancuri de scrisori! Cele mai multe sunt adresate personal, băieţilor – iar Jermaine spune că nici unul nu primeşte mai multe decât ceilalţi. Admiratorii lui Jermaine îl întreabă în scris:

“Care este numele tău mijlociu?” (Lajaune),

“Chiar ai şi porţi pantofi de catifea?” (da)

“Care este culoarea ta favorită?” (mov şi albastru)

Uneori fanii îi trimt fotografii personale, desene realizate de ei, şuviţe de păr, reţete – orice. În mod evident, mai sunt şi lucruri costisitoare şi de care băieţii se simt jenaţi să vorbească. Ei încearcă să-şi descurajeze admiratorii de la astfel de gesturi şi cadouri.

Jermaine încă mai păstrează corespondenţa cu prietenii apropiaţi din Gary. Încă îi mai este dor de vechea casă şi de iarna din Gary – pentru că el a crescut cu sporturile de iarnă, cum ar fi săniuşul.

Înnotând în piscină, jucând baschet şi trăgând cu arma spre dealurile din spatele casei, timpul său liber este mai lung. Îi place să practice mountain-bike-ul şi o face ori de cate ori i se iveşte ocazia. Bicicleta nu o poate folosi pe drumurile publice. “Dacă găseşti teren plat şi mergi cu bicicleta – chiar şi dacă mergi pe lângă ea – intri în bucluc.”, spune Jermaine. Fratele Dianei Ross, Chico, cam de aceeaţi vârstă cu Jermaine, este un vizitator frecvent în timpul week-end-ului. Şi lui îi place să facă mountain-bike.

Fiind ceea ce se numeşte un Săgetator tipic (născut pe 11 decembrie 1954) Jermaine are o orientare atletică. Îşi aminteşte de zilele de odinioară din Gary când juca în Little League. Odată, a ajuns şi în spital. Managerul echipei l-a grăbit pe teren, iar el şi “catcher-ul[1]” s-au izbit frontal.

Uneori îşi găseşte timp să mai urmărească câte un meci la televizor – dar în general, nu este un telespectator; este prea activ pentru asta. Când se aşează în faţa televizorului, o face pentru a-i urmări pe Bill Crosby sau pe Flip Wilson – doi dintre comicii săi favoriţi (prietenii săi apropiaţi îl consideră un mare comediant).

Cel mai probabil, îl vom găsi pe Jermaine undeva prin casă, într-un loc intim, compunând cântece sau scriind poezii. “Scriu tot felul de cântece, unele destul de scurte.”, spune Jermaine. Spune că le salvează – pentru atunci când familia va intra în criză (este greu de crezut!). Jermaine speră că una din compoziţiile sale va fi inclusă pe următorul album al trupei. Berry Gordy Jr., şeful de la Motown, şi specialiştii muzicieni de acolo, cunoscuţi ca şi “Corporaţia”, sunt cei care decid ce cântece să fie incluse pe un album – şi nu băieţii. “Ei sunt experţii – ei ştiu ce se vinde.”, spune Jermaine.

De asemenea îşi mai petrece timpul repetând cu plăcere la chitara sa bass. Jermaine vorbeşte atât de încet şi de drăguţ încât este surprinzător să-l auzi facând asemenea zgomote mari şi îndrăzneţe la instrumentul său. Ştie să cânte şi la tobe, iar acum studiază pianul.

Când i-a văzut pe cei de la Chicago performând la Los Angeles Forum, trupa a devenit brusc favorita sa. Îi place să-i asculte pe Santana şi pe Barbra Streissand. Three Dog Night şi Bread sunt undeva sus pe lista lui Jermaine. Pe cei de la Three Dog Night i-a întâlnit personal, “dar asta nu se întâmplă în mod frecvent.”, spune el. “Atunci când facem parte din audienţă şi este foarte aglomerat, nu încercăm să ajungem în spatele scenei pentru a întâlni trupele. Încercăm doar să ieşim afară întregi şi nevătămaţi.”, zâmbeşte el.

Dintre toţi oamenii pe care i-a întâlnit, admiră idealurile părinţilor săi. El spune: “Au fost destul de severi cu noi când eram mici. Ne spuneau să nu clacăm, să nu stăm deoparte …. Lucruri de genul ăsta. Şi au fost răsplătiţi.”, conchide el cu mândrie.

I-ar place ca într-o zi să întâlnească o fată ca mama lui. Îi plac fetele care “nu sunt gălăgioase, un pic timide dar nu foarte, prietenoase şi tandre.” Jermaine s-a întâlnit cu multe fete, dar spune că o aşteaptă pe aceea specială. Actualmente se întâlneşte cu o Leoaică – şi spune că se înţeleg “destul de bine”. Săgetătorul şi Leul sunt considerate amândouă semne de foc – dar se pare că Jermaine nu emană o personalitate atât de înflăcărată; traversează cu uşurinţă perioadele de criză.

El îşi aminteşte: “Chiar înainte să intrăm pe scenă, crainicul a spus <Iar acum, Jackson 5!> Am alergat cu toţii pe scenă, iar eu am scos cablul chitării din priză fără să-mi dau seama. Ei bine, de data aceea amplificatorul nu a mai vrut să funcţioneze. Toată lumea se întreba ce se întâmplă. După 20 de minute am reuşit să-l refacem. S-a mai întâmplat şi alte dăţi după aceea.”, spune Jermaine. Dar după a treia oară, nu a mai fost atât de îngrijorat, mai ales că trupa avea deja un manager de echipamente. 

Jermaine are ceva special, care transformă admiratoarele din public – mai ales când are şansa să cânte în locul lui Michael. Acele fete care ştiu că Michael este încă prea tânăr pentru visele lor îndrăzneţe, îl găsesc pe Jermaine extraordinar de atractiv. De acum a rămas în istoria familiei, ce s-a întâmplat atunci când Jermaine a cântat melodia sa favorită “I Found That Girl” la concertul din Cincinnati. Ca parte din coregrafie, Jackie l-a îndemnat pe Jermaine să dedice cântecul unei fete din public, care purta o rochie de o anumită culoare. Jermaine a făcut o improvizaţie excelentă şi a continuat spontan cu “Nu vrei să mă iei cu tine?”. Ei bine, nu numai acea fată, dar şi altele din jur transportate de euforia momentului, i-au răspuns la întrebare (răspunsuri ce nu pot fi menţionate aici) cu voce tare. “Da, da, da!”, unele dintre ele au şi leşinat. Astfel de lucruri nu se întâmplă la tot pasul, deşi …..

---

[1] One that catches, especially the baseball player positioned behind home plate who signals for and receives pitches.