Capitolul 14 - “Blame It On The Boogie”

MICHAEL JACKSON

THE COMPLETE STORY OF THE THE KING OF POP

9 noiembrie 2012

by Lisa D. Campbell

&

MICHAEL JACKSON

THE KING OF POP

martie 1993

by Lisa D. Campbell

Traducere si adaptare Mihaela A.R.

*

Capitolul 14

“Blame It On The Boogie”

Michael “Mick” Jackson, David Jackson, Elmar Krohn

This magic music grooves me That dirty rhythm fools me The devil’s gotten to me Through this dance

Muzica asta magică mă atrage Ritmul ăsta îndrăzneţ mă înnebuneşte Demonii pun stăpânire pe mine Prin dansul acesta

 

Biletele pentru cea de a doua stagiune în America, au fost puse în vânzare din iunie, între 4 şi 6 luni avans faţă de oricare din datele programate. În timp ce primele programări se anunţau a fi epuizate în fiecare oraş, au fost adăugate mai multe concerte, ajungându-se la câte trei concerte în aproape fiecare oraş de pe harta turneului. Această stagiune s-a deschis în oraşul natal al lui Frank Dileo, Pittsburg / Pennsylvania. Pittsburg l-a onorat pe Dileo, declarând ziua de 22 septembrie, “Ziua Frank Dileo”. Michael a susţinut 3 concerte aici, între 26 şi 28 septembrie 1988.

Vânzarea de bilete pentru multe alte turnee din vara lui 1988 a fost mult mai slabă faţă de cum se preconizase. Un val de căldură neobişnuit şi seceta care se abătuse asupra Statelor Unite, erau parţial blamate pentru vânzările slabe a spectacolelor desfăşurate în aer liber. Un alt factor care a contribuit la audienţa slabă au fost vânzările din timp a concertelor lui Elton John şi Michael Jackson. Fanii muzicii îşi cheltuiseră bugetul pe acestea, apoi nu au mai putut face eforturi de a mai participa şi la alte evenimente de acest gen. Din fericire, au făcut alegerea cea bună. Turneul lui Elton John pentru promovarea albumului Red Strikes Back (Roşul Contraatcaă) a fost printre cele mai bune turnee ale sale, dar am renunţat la el în favoarea altei rezervări!

Întoarcerea turneului Bad în Statele Unite a inclus doar 8 oraşe. După Pittsburg, a urmat East Rutherford / New Jersey, între 3 şi 5 octombrie. Zilele de 10 şi 11 octombrie au fost ocupate în Cleveland / Ohio. Pe 13 şi între 17 şi 19 octombrie turneul a ajuns în Largo / Maryland.

La sfârşitul lunii, Bad a ajuns la Motown-Detroit / Michigan. Michael a fost programat să susţină concertele la Palace of Auburn Hills între 24 şi 26 octombrie. Primul din cele 3 concerte la Detroit a fost unul de binefacere pentru Muzeul Motown. Clădirea Hitsville U.S.A., unde Berry Gordy a pus bazele Motown, a fost declarată locaţie istorică la începutul primăverii lui 1988. Cum Motown şi-a mutat cartierul general în Los Angeles, clădirea a fost transformată în muzeu, de care se ocupa sora lui Berry Gordy, Esther Edwards.

Când Berry Gordy s-a pregătit să vândă Motown Records celor de la MCA şi Boston Ventures, Michael se afla în turneu în Europa şi a vrut să facă ceva pentru Berry şi Motown. Gordy i-a sugerat, dacă tot vrea acest lucru, să-l facă pentru Muzeul Motown. Şi Michael a făcut - a sunat-o pe Esther Edwards din Hong Kong. Rezultatul a fost acela că Michael şi-a donat toate veniturile din primul său concert pe Auburn Hill, Fundaţiei Istorice a Muzeului Motown. Michael a fost un foarte puternic susţinător al dezvoltării muzeului încă de la înfiinţarea lui. I-a spus lui Edwards că i-ar place să facă muzeul cunoscut peste tot în lume.

În ziua de dinaintea primului său concert în Detroit, pe 23 octombrie 1988, Michael Jackson i-a oferit lui Esther Edwards şi lui Berry Gordy, un cec în valoare de 125.000$, în cadrul unei ceremonii ţinute în faţa clădirii Hitsville USA, adică  Muzeul Motown. Câteva străzi la vest de Grand Boulevard au fost închise traficului iar poliţia a împânzit strada în şiruri aliniate. În ciuda temperaturilor scăzute, mii de fani s-au adunat în spatele baricadei instalate pe stradă începând de la muzeu şi până la următoarea intrare, pentru a-l putea vedea pe Michael Jackson. Deşi nu era programat să sosească până după amiaza târziu, fanii au început să se adune afară încă de la primele ore ale dimineţii. Şi au aşteptat. Şi au tot aşteptat. Apoi a început să plouă şi să se facă frig.

În difuzoarele uriaşe instalate afară se auzeau piesele de succes marca Motown care continuau să se deruleze pentru mulţimea adunată; piese clasice aparţinând lui Smokey Robinson, Stevie Wonder şi Supremes. Era evidentă absenţa pieselor lui Michael şi ale trupei Jackson Five. Asta până pe la ora 15:30. La momentul sosirii lui Michael, în difuzoare au început să se deruleze unul după altul, piesele trupei Jackson Five şi cele ale lui Michael Jackson din perioada Motown. Entuziasmul a început să crească în momentul în care au apărut limuzinele cu invitaţi. În cele din urmă, peste o oră, o escortă de poliţie şi-a croit drum pe West Grand Boulevard, intrând pe o stradă cu sens unic, însoţind două limuzine negre. Michael abia a putut fi zărit în timp ce a urcat scările înconjurat de gărzile sale de corp, unul dintre bodyguards-i, ţinând o umbrelă deasupra lui. A fost îmbrăcat în pantaloni negri, cămaşă roşie şi haină neagră militară cu ornamente şi accesorii roşii şi ochelari de soare.

Primarul Oraşului Detroit, Coleman Young a început prezentarea cu laude la adresa lui Berry Gordy şi Michael Jackson. Apoi i-a dat cuvântul lui Berry Gordy. Cu fiecare menţionare a numelui lui Michael, un strigăt cutremurător se ridica din mulţime:

Michael Jackson ştie că în viaţă, succesul nu se limitează doar la popularitate şi avere sau câştiguri materiale, ci şi la o continuă descoperire şi conştientizare a rădăcinilor noastre. Iar rădăcinile lui Michael Jackson sunt chiar aici. Voi sunteţi cei dintâi care i-aţi adus succesul lui Michael Jackson iar el vă iubeşte pentru asta.

Gordy a continuat, numindu-l pe Michael nu numai cel mai mare star care a ieşit de sub egida Motown, dar şi cel mai mare star care a ieşit din oricare alt oraş!. Apoi, l-a prezentat pe Michael. Iată-l pe discipolul meu, protejatul, fiul, chiar fratele meu şi prietenul meu din totdeauna, pe care îl iubesc .... MICHAEL JACKSON!!!!

Michael, care a stat lângă Berry, a urcat pe podium. Primele lui cuvinte au fost imposibil de descifrat din cauza strigătelor asurzitoare ale fanilor:

Vreau doar să spun că sunt onorat să mă aflu aici, să revin acolo de unde am plecat. Iar Berry Gordy este omul care a făcut ca totul să fie posibil pentru mine. Aş dori să spun mulţumesc Berry Gordy şi te iubesc.

Apoi, Michael s-a aplecat şi l-a îmbrăţişat pe Berry. În dimineaţa următoare, pe prima pagină a ziarului The Detroit News era inserată o fotografie mare color cu Michael Jackson îmbrăţişându-l pe Berry Gordy.

Pe lângă cecul de 125.000$, Michael a mai donat muzeului o pălărie neagră, o mănuşă albă şi costumul pe care l-a purtat în 1972 la emisiunea American Bandstand când a interpretat piesa Ben. Donaţia în bani şi accesoriile de colecţie pe care le-a oferit Michael au fost cea mai mare contribuţie pe care a adus-o vreodată muzeului, o singură persoană.

După scurta prezentare, Michael, Berry, Esther şi echipa au făcut un tur al muzeului. Michael şi Berry şi-au amintit de vremurile de demult şi au stat de vorbă în micul magazin de suveniruri, făcând poze cu staful şi personalul muzeului. Michael a ales câte unul din fiecare suvenir oferit de magazin, în timp ce unul dintre bodyguards-ii săi s-a ocupat de plata obiectelor.

A fost încântat de sala Michael Jackson, singura încăpere din muzeu dedicată unui singur artist. Pe uşă scria în oglindă Michael Jackson – Magic. Pereţii erau plini de fotografii şi afişe înfăţişându-l în diferite ipostaze ale întregii sale cariere; poze cu fraţii lui şi cu Diana Ross când erau foarte mici; un poster cu Paul McCartney în studio lucrând la piesa Say, Say, Say; un altul uriaş cu imaginea sa de pe coperta albumului Bad, încă un poster cu o scenă din video-clipul The Way You Make Me Feel şi câteva imagini din Calendarul Oficial Michael Jackson 1985. Cele mai multe dintre afişe erau montate pe un suport şi agăţat simplu pe perete, altele erau înrămate.

Două casete de sticlă erau montate de o parte şi de alta. Într-una se afla costumul său donat împreună cu un exemplar de platină al single-ului Dancing Machine. Celălalt, găzduia un poster înfăţişându-l îmbrăcat în cămaşă albă şi vestă galbenă alături de un tricou din turneul Bad. Un colţ al camerei era închis cu o uşă de sticlă. Pe uşă se putea citi exact ce scria şi pe cea de la intrare. Dincolo de aceasta se afla mănuşa albă strălucitoare şi pălăria neagră. Un casetefon stătea discret pe un raft şi rula continuu piesele trupei Jackson Five şi ale lui Michael.

După aproape o oră şi jumătate de vizită, Michael şi Berry s-au îndreptat spre locuinţa lui Gordy din Detroit unde a avut loc o cină festivă. La petrecere au participat 28 de persoane, inclusiv staful muzeului şi personalul acestuia.

În ziua următoare, Michael a susţinut primul din cele trei concerte cu casele închise de la Palace of Auburn Hills, în Auburn Hills / Michigan. Spectacolul a fost programat să înceapă la ora 20:00. În deschiderea concertelor din Statele Unite nu a performat nimeni, aşa că mulţimea a aşteptat liniştită până ce Michael şi-a făcut apariţia pe scenă la ora 21:00. Când reflectoarele şi-au redus intensitatea, oamenii au uitat de locurile lor şi au aşteptat cu nerăbdare să vadă cel mai extraordinar spectacol susţinut vreodată. Şi exact asta au văzut.

Pe fundalul scenei s-a aprins un perete uriaş de lumini arătându-ne o imagine animată a picioarelor lui Michael în timp ce păşeau încet de-a lungul ecranului, execută un moonwalk, se rotesc într-o piruetă şi îngheaţă pe vărfuri. Ţipetele au izbucnit de pretutindeni. Peretele de lumini s-a ridicat încet deasupra scenei, dezvăluind trupa, vocaliştii, dansatorii şi pe artistul principal, toţi pe scenă, stând nemişcaţi. Michael poartă pantaloni negri cu o curea în jurul piciorului drept, o bluză argintie cu multe alte curele aliniate pe fiecare mânecă şi pe deasupra o jachetă cu insigne de argint aliniate vertical pe piept. Părul îi este prins la spate iar primul, al treilea şi al patrulea deget de la mâna dreaptă au vârfurile învelite în bandă albă adezivă.

Cu o mişcare din încheietura mâinii, el dă startul pentru Wanna Be Startin’ Something. Din prima clipă a reuşit să excite audienţa cu mişcările şi gesturile sale. Spre finalul piesei dansatorii îngheaţă pe locurile lor, pentru a continua după câteva secunde de linişte, cu şi mai multă pasiune.

Înainte să atace Heartbreak Hotel, Michael îşi scoate jacheta. Versurile acestei piese sunt subliniate cu mişcări de dans sincronizate între Michael şi dansatorii săi iar în timpul ei, este simulată o explozie în faţa chitaristei Jennifer Batten. La finalul piesei, Michael este înconjurat cu raze laser verzi. Apoi se face întuneric. Din beznă, el îşi strigă publicul: Ce faceţi? V-am întrebat ce faceţi? În aprobarea tunătoare a mulţimii, trupa atacă primele acorduri ale piesei Another Part Of Me, pe care Michael o susţine singur pe scenă, fără dansatori. Ritmul puternic al piesei este subliniat de jocul stroboscopic al razele laser care lovesc scena, ricoşând în toate direcţiile.

Piesa Human Nature este susţinută tot fără dansatori, iar în timpul ei, Michael a invitat audienţa să cânte o dată cu el: Toată lumea să cânte!

If they say why, why Tell them that it’s human nature Why, why Does he do me that way?

Dacă se întreabă de ce, de ce spuneţi-le că asta este natura umană De ce, de ce mă face să mă simt astfel?

La finalul ei, Michael ne-a dezvăluit câteva din mişcările sale incredibile. Păşind în loc şi îmbinând paşii cu mişcări mimate, parcă sugera că ar fi fost prins în capcana unei cutii sau în spatele unui perete, de unde încerca să scape. Măestria lui de a mima aparenţa au entuziasmat publicul, dar acesta era doar începutul a ceea ce avea să urmeze.

Stadionul este cuprins de întuneric şi pe scenă sunt coborâte trei ecrane albe. Michael stă în spatele celui din centru, pregătindu-se pentru piesa următoare. Îşi strânge părul mai bine la spate, adunându-şi şiviţele rebele. Cineva îi intinde un blazer. Îi ia câteva secunde să-şi aranjeze fedora albă, aşa încât să o poată mânui cu uşurinţă. Îşi ocupă poziţia şi este gata. În spatele fiecărui ecran lateral se află câte un dansator, îmbrăcat la fel, cu blazer şi purtând pălărie. Spoturile lovesc cele trei ecrane, iar cei trei încep să se mişte încet dintr-o poziţie în alta. Pe ecranul din mijloc este proiectată o reclamă pe care scrie „Hotel” şi o înregistrare abia audibilă, începe povestea piesei. Cele trei ecrane se ridică iar Michael sare în mijlocul scenei pentru Smooth Criminal. Mare parte a coregrafiei este preluată din scurt metrajul cu acelaşi nume şi este executată chiar şi celebra aplecare. La finalul ei, Michael simulează împuşcarea dansatorilor cu ajutorul unei mitraliere cu aer. Scena se întunecă din nou, cu excepţia unui singur spot care rămâne pe Michael. Cei patru dansatori, sau criminali, se prăbuşesc la pământ. Michael îşi împinge pălăria acoperindu-şi ochii şi se îndreaptă spre un cort mic care tocmai a apărut într-unul din colţul scenei.

Se iveşte câteva secunde mai târziu fără blazer şi fără pălărie. Scena este tot întunecată, străbătută doar de luminiţe mici albe ca nişte stele. Sub un singur spot de lumină, Michael începe primul vers din I Just Can’t Stop Loving You. Imediat un alt spot o introduce în scenă pe Sheryl Crow, care intră din partea opusă alăturându-i-se în acest duet. Ei înaintează unul spre celălalt, întâlnindu-se la mijlocul scenei. În momentul în care Michael i-a atins şi mângâiat coapsa, mulţimea a izbucnit într-un ţipăt sălbatic. Sfârşesc acest duet într-un mod foarte abrupt, pe versul And if I stop!, Sheryl părăsind scena şi lăsându-l singur. El şi-a şters ochii, suspinând şi a legat acest final cu piesa She’s Out Of My Life, trezind în noapte cele mai tari ţipete. În mijlocul cântecului s-a oprit şi a întrebat Pot coborî acolo? Publicul a răspuns isteric la gândul că poate el chiar ar coborî jos în audienţă. O fată selectată din public a fost escortată pe scenă. Michael a coborât câteva trepte şi a îmbrăţişat-o. Luându-i mâna, a condus-o sus pe scenă şi a îmbrăţişat-o din nou. Apoi, ea a fost escortată afară din scenă iar Michael şi-a continuat cântecul. La sfârşitul ultimului vers, She’s out of my....., a ezitat înainte de ultimul cuvânt, suspinând din nou. Când în cele din urmă, a rostit şi ultimul cuvânt, ....life, a „dărâmat” stadionul. Nu există nici un dubiu că Michael Jackson este un om de spectacol bine pregătit care ştie exact cum să primească cel mai bun răspuns din partea audienţei sale.

La primele două concerte din Auburn Hill / Michigan, Michael a dedicat următoarea piesă unei persoane care se află în public în această seară, domnului Berry Gordy, de la care am primit prima şi cea mai mare lecţie în show business. Pentru cel de-al treilea concert, a făcut introducerea obişnuită: Acum vă oferim ceva mai de demult, ceva de modă veche. Împreună cu cei patru dansatori ai săi, Michael a prezentat  I Want You Back şi The Love You Save însoţite de aceeaşi coregrafie pe care Jackson Five a prezentat-o cu aproape 20 de ani mai devreme. A fost o mare încântare pentru aceia care au retrăit momentele J5 la apariţia lor în emisiunile lui Ed Sullivan Show şi  American Bandstand dar şi pentru fanii mai tineri care au văzut prestaţia pentru prima dată. I’ll be There a completat potpuriul Jackson Five, cu unul dintre vocalişti cântând partitura lui Jermaine. Tot stadionul era cu mâinile în aer. La finalul piesei I’ll Be There, Michael a făcut din nou o pauză înainte de a rosti ultimul cuvânt. Mişcându-se foarte încet, s-a lăsat pe genunchi, acoperindu-şi ochii cu braţul. Apoi s-a ridicat la fel de încet şi a dat drumul ultimului cuvânt .... there! Încă o dată, plăcerea exprimată de mulţimea entuziastă, a demonstrat că Michael putea crea un nivel de bună dispoziţie ca nimeni altul.

CRED CĂ VREAU ROCK!, a strigat el atacând Rock With You şi ne-a oferit şi mai mult din viziunea sa fantezistă în materie de dans în timp ce lua fiecare notă înaltă la perfecţie. După Rock With You a intrat din nou în cortul mic, care a reapărut pe scenă. A ieşit din el purtând o cămaşă albă, descheiată şi lăsată pe afară, genunchere albe şi mănuşi lungi, negre cu un singur deget, iar părul îi era total desfăcut şi lăsat liber. Acordurile chitarei anunţau preludiul piesei Dirty Diana. Michael a interpretat cântecul cu emoţie adâncă, executând piruete şi aterizând în genunchi. A urmărit-o pe Jennifer Batten sus pe rampa montată de-a lungul scenei, traversând-o de la un capăt la altul, lăsându-se pe spate, apoi unduindu-se către public. Fanii ţipau sălbatic primind confirmarea lui Michael. La finalul piesei s-a reîntors în cort. De data aceasta cortul era luminat pe dinăuntru, permiţând audienţei să-i vadă silueta în timp ce se schimba într-un alt costum.

După ceea ce părea a fi o cantitate excesivă de mişcare, Michael a sărit din cort purtând o jachetă roşu cu alb şi o mască de vârcolac pe cap. Straniul scârţâit al unui sicriu, confirma că urmează Thriller. Momentul a fost unul palpitant cu atât mai mult cu cât era primul turneu în care era prezentată piesa Thriller, ea fiind exclusă din concertele turneului Victory conform dorinţei Martorilor lui Jehova. Personajul a ieşit pe scenă, s-a înspăimântat şi a alergat înapoi în cortul care a explodat şi s-a aplatizat. Instantaneu, Michael a reapărut din partea opusă a scenei şi şi-a scos masca. Dansatorii lui au revenit, îmbrăcaţi în costume murdare, peticite şi zdrenţăroase, alăturându-i-se în coregrafia scurt metrajului. În timpul piesei, Michael şi-a schimbat jacheta cu una strălucitoare care a prins a se lumina atunci când scena a fost cufundată în întuneric.

Iluzia de la începutul piesei a funcţionat pentru cei care se aflau departe de scenă sau pentru cei care pur şi simplu, nu au observat. Dar pentru aceia care au stat aproape de scenă sau sunt fani înflăcăraţi şi au observat fiecare detaliu, a fost evident că cel care a ieşit din cort purtând masca, nu era Michael. Sub cort se afla uşa unei trape. Michael a intrat în cort după Dirty Diana, a ieşit pe uşa trapei şi a ajuns pe sub scenă în cealaltă parte. Persoana care a ieşit din cort şi apoi a dispărut în timp ce acesta exploda, are o construcţie un pic mai robustă ca a lui Michael şi se mişcă diferit. Totuşi, Thriller în concert este exact un thriller.

Michael, vocaliştii şi dansatorii au părăsit scena, lăsând-o la discreţia trupei, pentru o scurtă pauză. Fiecare dintre membri trupei au executat câte un solo. La început, Greg Phillinganes ne-a prezentat măiestria sa la keyboards. Don Boyette a preluat centrul scenei pentru un solo de chitară bass extins. Jon Clark şi-a prezentat şi el solo-ul de chitară, urmat de Ricky Lawson la tobe. Restul trupei, dansatorii şi vocaliştii au revenit pe scenă, împreună cu Michael pentru marea reprezentaţie Working Day And Night. Michael s-a schimbat într-un combinezon alb ornamentat cu câteva curele negre în jurul taliei, iar restul echipei a fost toată îmbrăcată în negru. Toată lumea a participat la acest dans, aliniindu-se de-a lungul scenei şi avându-l pe Michael la mijloc. Au urmat câteva opriri în care toată echipa îngheţa instantaneu pentru câteva secunde înainte de a o lua din nou de la început. La un moment dat, toţi artiştii au rămas pe loc. Michael a trecut pe lângă ei, agitându-şi mâinile în faţa lor şi pocnind din degete. Nimeni, nici măcar nu a clipit. Finalul piesei Working Day And Night aducea un al doilea moment de iluzionism, mult mai misterios faţă de cel folosit pentru Thriller. Michael a urcat câteva trepte pe o platformă instalată pe scenă, în timp ce un tub argintiu cobora peste el. Scara era deschisă dedesubt, aşa că Michael nu avea unde să dispară de data aceasta, nici sus şi nici jos. Tubul argintiu s-a ridicat încet şi Michael a dispărut! Boom! S-a produs o explozie în partea opusă a scenei iar Michael apare de data aceasta îmbrăcat în pantaloni negri, tricou alb şi o jachetă roşie strălucitoare plină de fermoare. Desigur costumaţia respectivă a avut-o pe sub combinezonul alb purtat la piesa anterioară, dar cum a ajuns dintr-o parte în alta în numai 2 secunde, rămâne un mister.

Michael se află pe platforma unei macarale hidraulice, care se ridica încet şi pivotează deasupra primelor rânduri ale audienţei. Prinzându-se cu mâinile de balustradă şi fixându-şi tălpile de marginea platformei, s-a aplecat înainte, mult în afară, deasupra audienţei. La fel de încet, platforma a revenit pe scenă. În timp ce Michael şi dansatorii susţineau piesa Beat It, mulţimea a luat-o razna fiind martoră la coregrafia live pe care o văzuseră de atâtea ori în scurt metrajul piesei.

După Beat It, scena s-a întunecat, iar Michael a intrat în scenă pe întuneric. Şi-a lăsat jacheta roşie şi şi-a şters faţa cu un prosop. A făcut câţiva paşi spre public şi brusc, a aruncat prosopul în mulţime. Un spot de lumină strălucea, urmărind traseul nepreţuitului articol prin mulţime. Apoi s-a întors în spatele scenei, unde cineva îl aştepta cu un alt costum. Şi-a pus o jachetă. O jachetă neagră acoperită de paiete. Şi o pălărie. O pălărie neagră. Şi o singură mănuşă albă. S-a aşezat în faţa microfonului, şi-a îndoit genunchii, un picior în afară, o mână pe pălărie şi cealaltă între picioare. Spotul de lumină care l-a cuprins în această poziţie, însemna un singur lucru – Billie Jean. Michael a recreat performanţa sa magică susţinută la emisiunea specială Motown 25. A readus la viaţă acea prestaţie fără nici cel mai mic cusur, oferindu-ne mai mult moonwalk de data aceasta. Piesa a fost extinsă pentru a include mai mulţi paşi ce au generat o şi mai mare veneraţie. Mulţimea devenise isterică. Michael s-a întors la standul microfonului, luându-şi pălăria şi dezlănţuind un adevărat arsenal de mişcări. La ultimul vers, Billie Jean is not my lover, şi-a aruncat pălăria în mijlocul audienţei. Un spot de lumină a urmărit pălăria şi a fixat publicul până ce fericitul şi norocosul fan a ridicat să arate nepreţuitul trofeu. (Unul din camioanele care transportau echipamentul necesar turneului căra şi un stoc complet de pălării negre!) Michael a rămas singur pe scenă, urmărind şi el ca toţi ceilalţi, la cine a ajuns pălăria.

Apoi scena s-a întunecat din nou. Peretele de lumini a fost din nou coborât. Câteva secunde mai târziu s-a aprins şi pe el au început să apară literele una câte una B – A – D. Apoi, strălucea alternativ, BAD, WHO’S BAD. Mulţimea excitată striga fiecare cuvânt pe măsură ce apărea: BAD, WHO’S BAD; BAD, WHO’S BAD. Peretele s-a ridicat încet şi Michael se află la centrul scenei, purtând o jachetă neagră cu câteva catarame iar pe mâini, mănuşile negre cu un singur deget. Întreaga adunare părea că ştie fiecare cuvânt, din moment ce îl acompaniau în timp ce cânta:

Your butt is mine Gonna tell you right Just show your face In broad daylight

Ai dat de dracu’ să-ţi spun drept Arată-ţi faţa la lumină

Pentru Bad, Michael şi-a dezvăluit ultimul său pas, noul moonwalk executat lateral, exact aşa cum l-am văzut la Premiile MTV Music Video. Dar pentru cei mai mulţi era pentru prima dată când vedeau noutatea şi pe Michael măturând scena de la un capăt la altul. Şi-a făcut finalul pe ultimul vers Who’s Bad! şi în aceeaşi poziţie în care a început piesa.

Scena s-a întunecat în timp ce Michael se îndrepta în spatele ei. Ventilatoarele mascate au aruncat aerul deasupra lui, fluturându-i jacheta şi părul. Luminile s-au reaprins şi el s-a reîntors pe scenă reluând cântecul. Şi-a prezentat fiecare vocalist, dansator şi membru al trupei. A luat-o pe Sheryl Crow de mână şi a condus-o în faţa scenei unde au dansat împreună, moment superb de altfel, dat fiind că numai în scurt metrajul Smooth Criminal, l-am mai văzut dansând în pereche.... şi pentru un moment la fel de scurt. Apoi a condus-o înapoi şi i-a prezentat pe ceilalţi vocalişti, Kevin Dorsey, Dorian Holley şi Darryl Phinnessee. Apoi, a prezentat fiecare membru al trupei, pe Chris Curell şi Rory Kaplan la keyboards, oprindu-se la Greg şi cântând: Greg .... Phillinganes. Ei au făcut câteva mişcări sincronizate, după care Michael a chicotit şi s-a mutat la tobe. Preţ de câteva secunde, şicanarea prietenoasă dintre Greg şi Michael părea să fie singura neorchestrată din întregul spectacol, până ce a făcut exact acelaşi lucru şi în seara următoare, şi în următoarea după asta ..... Michael a strigat Rick, Rick, Rick între bătăile bateristului Ricky Lawson. După ce l-a prezentat pe basistul Don Boyette, a adus-o pe Jennifer Batten la centrul scenei pentru un scurt solo de chitară şi apoi a făcut acelaşi lucru cu chitaristul Jon Clark. Dansatorii care l-au acompaniat în turneul Bad sunt: Randy Aelaire, Evaldo (Eddy) Garcia, Dominic Lucero şi LaVelle Smith. Ulterior, Smith va apărea în video clipul lui Janet Miss You Much şi o va acompania în turneul său Rhythm Nation, iar Garcia va deveni unul din Băieţii de Vis-a-vis (Guys Next Door) ai seriei difuzată sâmbăta dimineaţă şi replica celei intitulate New Kids On The Block.

Apoi, Michael a adus pe scenă câţiva copii. Aceştia erau aleşi de obicei din spitalele locale sau de către organizaţiile de binefacere, cum este de exemplu, Fundaţia Make A Wish (Pune-ţi o dorinţă). Copiii au dansat iar Michael li s-a alăturat dansând în felul lor. Apoi i-a condus afară din scenă, a făcut cu mâna mulţimii şi şi-a luat rămas bun: Noapte bună, vă iubesc!

După câteva minute de ţipete, fluierături şi We want Michael! (Îl vrem pe Michael!), din întuneric s-a auzit chemarea lui: You knock me off of my feet now baby! (Mă faci să mi se înmoaie picioarele, iubito!), semn că urma The Way You Make Me Feel. Sheryl Crow i-a luat locul Tatianei pentru această piesă, traversând scena dintr-un capăt în altul, îmbrăcată într-o rochie neagră şi foarte scurtă, asemănătoare cu cea a predecesoarei sale. Michael îmbrăcat acum în pantaloni negri cu dungi albe pe părţile laterale, o cămaşă albastră descheiată şi tricou alb pe dedesubt şi un cordon alb legat în jurul taliei, o urmăreşte pe Sheryl în jurul scenei înainte să se alăture dansatorilor săi. Ei au recreat rutina din scurt metrajul aferent piesei, trezind un nou val de ţipete şi strigăte sălbatice de pe buzele mulţimii, în timp ce loveau podeaua scenei, întinşi pe abdomenele plate şi ridicându-şi doar posteriorul.

Apoi scena îi este lăsată doar lui Michael pentru cel de-al doilea bis, Man In The Mirror. Fiecare gest al său este la fel de pasional asemeni prestaţiei de la Grammy. Execută o piruetă şi aterizează în genunchi. (De data aceasta, genuncherele se aflau pe sub pantaloni.) Mulţimea cântă alături de el, cunoscând fiecare cuvânt, la fel ca şi în cazul piesei Bad. Michael încheie cântecul cu braţele desfăcute, cu capul lăsat pe spate şi cu ochii închişi. Pare extenuat, dar şi foarte emoţionat.

I-a readus în faţa scenei pe toţi vocaliştii, dansatorii şi membri trupei pentru ultima reverenţă în faţa publicului. Trupa s-a reîntors la locurile ei şi a continuat să cânte. Michael a mai parcurs o dată scena de la un capăt la celălalt, făcând cu mâna şi urând tuturor o noapte bună. În timp ce trupa încă mai cânta, el a părăsit scena şi stadionul. Niciodată două ore nu au zburat atât de repede ca în acea seară. Fiind familiarizată cu spectacolele ştiam că părăsise scena şi stadionul, chiar dacă trupa continua să cânte. Afară era aşteptat de altă mulţime de fani, care sperau la şansa unui zâmbet larg şi a unei fluturări a mâinii în timp ce părăsea stadionul. Probabil că era deja în camera lui de hotel, îmbrăcat în pijama, înainte ca luminile stadionului să se fi aprins.

După fiecare dintre cele trei concerte la Auburn Hills, postul de radio Z92,5 din Detroit, a difuzat piesele lui Michael Jackson şi cele ale trupei Jackson Five. Era ca o mică consolare pentru aceia care nu au reuşit să participe la concertele sale şi o prelungire a magiei trăite de cei care au fost prezenţi, dar încă mai încercau să iasă din parcare!

Concertele care au urmat după Detroit, au fost programate pentru Tacoma / Washington, dar au fost anulate. Michael a avut probleme cu corzile vocale şi la sfatul medicului şi cel al lui Frank Dileo, toate cele trei concerte au fost anulate. Nu au fost re-programate iar preţul biletelor a fost returnat. Ulterior, compania Ticketmaster şi Michael Jackson au fost acţionaţi în judecată în numele cumpărătorilor de bilete pentru ne-returnarea taxei de servicii aferentă fiecărui bilet. Avocatul care a deschis procesul a susţinut că Michael nu era bolnav cu adevărat atunci când au fost anulate concertele şi ca urmare a încălcat contractul. Nu s-a suflat o vorbă despre felul cum vroia acesta să dovedească că afecţiunea lui Michael ar fi fost un truc.

Următoarea oprire a turneului a fost în Irvine / California. Primul spectacol s-a desfăşurat aşa cum a fost plănuit, dar următoarele au fost anulate pentru că Michael s-a îmbolnăvit şi mai rău. La prima sa prestaţie californiană au participat câteva celebrităţi. Pe lângă mulţimea Jackson-ilor, au mai fost prezenţi Lionel Richie, Quincy Jones, Barbra Streisand, Sylvester Stallone, Marlee Matlin, Magic Johnson, Danny DeVito şi Rhea Pearlman. Primarul Los Angeles-ului, Tom Bradley a declarat luna noiembrie „Luna Michael Jackson”. Următoarele concerte programate pentru Los Angeles au fost anulate şi reprogramate pentru ianuarie 1989. Unul dintre concerte a fost unul de binefacere pentru Organizaţia Childhelp USA, o organizaţie de caritate pentru copiii abuzaţi.

După câteva săptămâni de odihnă şi recuperare, turneul a revenit în Japonia, acolo unde a început cu mai bine de un an în urmă. Între 9 şi 26 decembrie 1988 au fost programate 9 concerte la Tokyo Dome. Toate cele 405.000 de locuri s-au vândut în totalitate cu câteva luni înainte. Michael s-a reîntors în Japonia pentru a finaliza turneul pentru că: Apreciez suportul pe care mi l-au arătat prietenii şi fanii japonezi. Cei 405.000 de fani care au participat la cea de a doua stagiune a turneului în Japonia, adunaţi cu cei 450.000 care au fost prezenţi la prima lui stagiune, au transformat turneul mondial 1987-1988 al lui Michael Jackson în cel mai mare turneu susţinut vreodată în Japonia. S-a spus că totalul audienţei de 855.000 de fani a fost de patru ori mai mare decât orice alt turneu susţinut în Japonia.

La unul din ultimele sale spectacole în Japonia, Michael s-a întâlnit în spatele scenei cu doi fani foarte tineri ai săi şi cu părinţii acestora. Ayana Takada de 9 ani a fost fanul cu numărul 4.000.000, care a participat la turneul Bad. Michael s-a întâlnit cu ea şi cu fratele ei şi pentru a sărbători acest nou record de audienţă, i-a oferit o diplomă aniversară. Turneul Bad a fost susţinut în faţa celei mai mari audienţe consemnate vreodată, 4.000.000 de oameni. La toate aceste concerte de rămas bun din Japonia s-au vândut tricouri şi pălării. Dar, nu era chiar adevăratul concert de rămas bun, pentru că Michael mai avea de susţinut câteva în Los Angeles. Aşadar, ne întoarcem încă o dată, înapoi în America.

La unul din concertele din Los Angeles susţinut pe Sports Arena, Michael a întâlnit-o în spatele scenei pe Elizabeth Ashcroft. Elizabeth a câştigat biletele la concert şi şansa de a-l întâlni pe Michael, la un concurs. Ea i-a dăruit un tricou pe care scria Am întîlnit-o pe Elizabeth Ashcroft! Andrew Wigglesworth de 10 ani, l-a întâlnit şi el pe Michael la unul dintre aceste concerte şi unul dintre visele lui s-a împlinit. Andrew şi-a pierdut un picior din pricina unei tumori. Cu ajutorul actorului Martin Sheen, care l-a întâlnit pe Andrew în timp ce lucra la un film, dorinţa băiatului de a-l întâlni pe Michael Jackson a fost îndeplinită.

Pe 27 ianuarie 1989, a avut loc ultimul concert al lui Michael Jackson din cadrul turneului Bad. Primarul Los Angeles-ului, Tom Bradley, a declarat „Ziua Michael Jackson” şi i-a oferit lui Michael o proclamaţie. Au participat câteva celebrităţi, printre care Raquel Welch, Michael Landon, Phil Collins, Dione Warwick, Lola Falona, Tiffany, Diahann Carroll, Ava Gardner şi Sidney Poitier. Mulţi dintre prietenii apropiaţi lui Michael erau şi ei acolo, Suzanne de Passe, Sophia Loren, Jane Fonda şi Smokey Robinson. Rebbie, Jackie, Jermaine, Janet şi mama lui, Katherine, erau şi ei prezenţi la concertul final al lui Michael. Elizabeth Taylor şi Diana Ross au participat şi ele la acest ultim spectacol. Au existat poveşti conform cărora cele două erau supărate pentru că cealaltă reuşise să-i capteze prea mult atenţia lui Michael, iar serviciul de ordine le-a propus să stea una într-o parte şi cealaltă în cealaltă parte a scenei, pentru a evita orice problemă. Şi încă un prieten special l-a vizitat în acea seară pe Michael, Bubbles.

Pentru acest concert, Berry Gordy a fost din nou în public. Michael a dedicat potpuriul Motown lui Gordy, iar la finalul său s-a adresat audienţei: Doamnelor şi domnilor, în această seară, se află aici o persoană care m-a ajutat în cariera mea. Berry Gordy. Ridică-te Berry!

Printre copiii care s-au alăturat lui Michael pe scenă, la final, a fost şi Jimmy Safechuck. Jimmy a fost îmbrăcat la fel ca Michael şi a executat noul moonwalk lateral alături de idolul său.

La finalul turneului Bad din acea seară în Los Angeles, după 16 luni, 123 de concerte în 15 ţări, s-au adunat 4,4 milioane de oameni şi 125 milioane de dolari. Acest lucru a făcut turneul Bad, cel mai profitabil turneu din istorie şi totodată, turneul cu cea mai mare audienţă înregistrată până atunci. Michael Jackson a mai primit două locuri în Cartea Recordurilor. Turneul Bad a ocupat locul 6 în clasamentul celor mai profitabile turnee ale anului în Statele Unite, susţinut în 19 oraşe şi având un câştig de 20,3 milioane de dolari (numai în S.U.A.). La finalul turneului în Los Angeles, BET i-a oferit lui Michael un premiu de recunoaştere a succesului turneului său.

Au rămas însă îndoielile legate de faptul că acesta ar putea fi ultimul concerte live al lui Michael Jackson. Aceste dubii păreau a fi confirmate atunci când Frank Dileo a evitat să declare că Michael nu ar mai performa niciodată live, numai dacă s-ar îmbarca pentru un turneu de aceleaşi proporţii sau mai mari. Deşi Michael a stabilit noi standarde în producţia video şi a oferit cele mai bune prestaţii televizate, la Motown 25 şi la Premiile Grammy 1988, nimic nu poate fi pe măsura momentelor magice şi unice experimentate la vederea lui, performând live. Doar dragostea lui pentru scenă şi pentru fanii săi l-ar putea aduce înapoi. Altfel, nu mai exista nici un alt motiv pentru el, pentru a mai pleca vreodată în vreun turneu. Cele mai multe lucruri care veneau o dată cu turneul îi displăceau. Şi cu siguranţă, la acea vreme nu avea nevoie de şi mai multe venituri. Şi nu mai era nici un alt record nedoborât. Şi-a propus să facă cel mai mare şi cel mai bun turneu făcut vreodată şi a reuşit.

(va urma)