1984 - ON THE ROAD WITH MICHAEL! / Capitolul 2 – Turneul Victory - Conferinţa de presă

ON THE ROAD WITH MICHAEL!

by Mark Bego

(1984)

Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

Capitolul 2

TURNEUL VICTORY - CONFERINŢA DE PRESĂ

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri, prima dată când am auzit de Turneul Victory. Era în octombrie 1983, la numai o săptămână după ce finalizasem cartea Michael!. În numărul din 31 octmbrie 1983 al publicaţiei New York Post, editorialista Cindy Adams raporta:

„Michael Jackson, cel mai putermic nume în domeniul muzical, al cărui ultim album s-a vândut în 14 milioane de exemplare, la vârsta de 25 de ani revine alături vechea familie - Jackson 5. Promoter-ul de box Don King a dat lovitura de ‚knock-out’ cu această afacere care îi face intrarea în domeniul show-biz-ului... În şase luni, King a reuşit ceea ce Kismet nu a făcut în 5 ani. El a semnat cu toţi Jackson-ii pentru un turneu ...  Acesta, probabil cel mai mare turneu de până acum, va avea loc în anul 1984 şi va cuprinde 40 de concerte. Va lovi prima data America, apoi se va desfăşura dincolo de graniţele ţării. Şi va fi sponsorizat de una dintre cele mai mari corporaţii din Statele Unite.”

Şi astfel a început o lună de zvonuri, speculaţii şi exagerări. În primele zile din noiembrie, s-a anunţat că va avea loc o conferinţă de presă masivă la care se putea intra numai pe bază de invitaţie. Conferinţa de presă urma să aibă loc la generosul restaurnat din Central Park, Tavern. Fiecare corespondent de presă pe care îl cunoşteam concura pentru una din invitaţiile gravate pentru ceea ce se intitula „Conferinţa de Presă a lui Michael Jackson”. Dar, îmi amintesc perfect că întregul eveniment s-a transformat în ceva de genul „Conferinţa de Presă a lui Don King – invitat special Michael Jackson.” Pe invitaţie se puteau citi chiar următoarele:

Don King

şi

Katherine şi Joseph Jackson

vă invită cordial să fiţi alături de toată

Familia Jackson

pentru anunţul de presă special

al

„Uniunii şi Reuniunii”

Miercuri, 30 Noiembrie 1983

ora 12:00

Restaurantul Tavern

 

În acea dimineaţă rece de noiembrie, mă aflam în taxi în drum spre birou, citind în revista Modern Screen despre evenimentul respectiv. Am fost surprins să văd baricade de poliţie care blocau fiecare intrare spre Central Park. Poliţişti care purtau căşti de protecţie, dube ale poliţiei şi poliţişti călare pregătiţi pentru a preveni orice problemă iscată de hoardele de fanatici ai lui Michael Jackson. O întreagă zonă a parcului a fost închisă publicului.

Nu exista decât o singură cale de acces către Restaurantul Tavern, iar când am ajuns acolo, în jur de 11:30, la uşă era deja o mare de oameni agitaţi şi neliniştiţi – iar aceştia erau doar corespondenţii de presă! Până la urmă, după o scurtă aşteptare, oaspeţiilor care aveau invitaţie şi ale căror nume apăreau pe lista specială, li s-a permis accesul.

Trecând peste cabluri de televiziune şi radio, am fost direcţionat în Sala de Cristal a restaurantului. În centrul ei era o zonă împrejmuită de cordoane de delimitare, cu mese şi scaune pregătite pentru invitaţii speciali şi membrii familiei Jackson. La capătul sălii era instalat un podium cu microfoane iar de-a lungul său se afla o masă lungă cu şase scaune şi şase microfoane fixe, cu siguranţă pentru cei şase fraţi Jackson. În ora următoare sala s-a umplut cu reporteri de divertisment şi fotografi de pe o rază de 30 de mile. Dacă înăuntru fiecare încerca să prindă un loc cât mai bun pentru a urmări evenimentul, afară, soarele începea să spargă perdeaua de nori, iar razele sale cădeau pe cristalele candelabrelor din sală.

Nu a durat mult până ca membrii familiei lui Don King să-şi ocupe locurile la mese în zona VIP. Curând lor li s-au alăturat LaToya Jackson, Katherine şi Joseph Jackson, micuţa Janet Jackson şi toate cumantele lui Michael. Şi-au făcut apariţia şi cântăreţele Patti LaBelle şi Roberta Flick, actorii Ruby Dee şi Ossie Davis precum şi celebrii artişti Andy Warhol şi Peter Max. Anticiparea apariţiei lui Michael Jackson a fost atât de uriaşă încât o puteai tăia cu cuţitul. Oricum, a durat ceva până la scurta lui apariţie. În cele din urmă, evenimentul a început, când Don King a urcat pe podium cu frizura sa celebră, grizonată şi ţeapănă, pieptănată în sus, de parcă ar fi urmat o terapie cu electroşocuri.

King a început: „Bine aţi venit la Tavern. Suntem încântaţi să vă avem alături. După cum ştiţi - şi cred că sunteţi conştienţi de acest lucru,avem de făcut un anunţ extraordinar. Dar vom face acest program mai informativ ca să puteţi înţelege pentru ce transpiraţi aici. Este euforic, incitant, puternic, este familia Jackson....”

La început Don King a vorbit despre preţul luptelor de promovare, apoi a trecut la o expunere a definiţiei şi importanţei familiei în societate. A descris fiecare membru al familiei Jackson, continuînd cu afacerea lui încheiată cu părinţii lui Michael, Katherine şi Joseph. Prezentările de lungă durată s-au îndreptat şi spre distinşii membrii ai audienţei, inclusiv către multe figuri sportive şi membrii familiei lui. Apoi, a citit toată istoria de 20 de ani a trupei Jackson 5, iar la final a încheiat parafrazând un discurs pe care Malvolio l-a ţinut în piesa Shakespear-iana Douăzeci de nopţi: „Să nu vă fie teamă de măreţie. Unii oameni s-au născut măreţi. Alţii ating măreţia. Iar alţii au forţa măreţiei asupra lor.” King a realizat o corelaţie între discursul cu pricina şi Jackson-i şi a vorbit într-una, într-una şi într-una. Apoi, a prezentat o casetă video despre el însuşi! Presa a devenit un pic neliniştită; 20 de minute de discurs neîntrerupt şi nici urmă de Jackson-i.

În cele din urmă, fundalul scenic s-a despărţit şi a apărut o scenă rotativă pe care era montat un decor asemănător cu veranda unei case de la ţară. Michael, Marlon, Tito, Jermaine, Jackie şi Randy Jackson au coborât de pe scena rotativă şi şi-au ocupat locurile la masa lungă cu şase microfoane. În acel moment, Don King l-a prezentat pe Roger Enrico, preşedintele şi directorul executiv al companiei Pepsi-Cola, U.S.A..

Enrico a anunţat că turneul Jackson-ilor va fi sponsorizat de Pepsi şi că aceştia vor face reclame de televiziune pentru companie. În sfârşit, Don King i-a prezentat pe fraţii Jackson şi a invitat presa să le pună întrebări. Pe tot parcursul întrevederii, cei şase Jackson-i au stat liniştiţi în spatele ochelarilor de soare întunecaţi.

În urma întrebărilor rapide s-a stabilit  că Pepsi a făcut o investiţie iniţială de 5 milione de dolari, că turneul va începe în vara anului 1984 în Statele Unite şi că este posibil să se extindă şi peste hotare. Michael, care pe tot parcursul conferinţei de presă nu a scos nici măcar un singur cuvânt, în cele din urmă a luat microfonul şi a început cu cea mai moale voce a sa:

„Astăzi nu pot spune prea multe, dar aş vrea să-mi prezint familia....” . Pe parcursul prezentării, Don King s-a bătut peste cap şi a repetat tot ce a spus Michael. Apoi a adăugat: „Vocea lui Michael este un pic cam încordată din pricina atâtor piese de succes şi nu va putea răspunde la prea multe întrebări astăzi”.

Toate fiind spuse, conferinţa de presă a durat 30 de minute cu Don King şi 30 de secunde cu Michael Jackson! Însă, un lucru s-a stabilit în acea după-amiază şi anume, că cel mai sălbatic anticipat turneu din istorie era pe cale de a se produce.

În urma acelei conferinţe de presă, personal, am suspectat ca exista o oarecare tensiune între compania lui King şi familia Jackson. Părea că Michael şi fraţii lui au fost prezenţi numai pentru a înfrumuseţa angajamentul lui Don King. Mai târziu, felul cum au evoluat lucrurile, mi-a dovedit că suspiciunile mele erau îndreptăţite.

După acea conferinţă din noiembrie, nu s-a mai făcut nici un anunţ oficial privitor la turneu. Oricum, pe parcursul lunii decembrie, Michael a reuşit să stea pe prima pagină a ziarelor, iar publicitatea nu a făcut nimic altceva decât să-i îmbunătăţească cel mai de succes an din cariera sa de 20 de ani.

THRILLER – VERSIUNEA VIDEO

Ceea ce a realizat Michael Jackson cu versiunile video pentru Billie Jean, Beat It şi Say, Say, Say, nu i-a entuziasmat suficient pe fanii săi. Luna decembrie a anului 1983 a văzut lansarea celui mai fantastic concept şi a celui mai genial executat scurt metraj muzical din câte s-au realizat vreodată: Thriller-ul lui Michael Jackson!

Având un cost de 800.000$, scurt metrajul de 14 minute este un film mini-monstru cu elemente de dans perfecte, un machiaj impecabil şi efecte speciale excelente pentru cinema. Michael l-a ales personal pe John Landis pentru a semna regia Thriller. Landis era cunoscut pentru imaginaţia pusă în valoare în filmul American Werewolf in London (Un vârcolac american la Londra - 1981) şi pentru controversatul episod din Twilight Zone – The Movie (Zona Crepusculară - Filmul). Coregrafia a fost concepută împreună cu Michael Peters, care a lucrat cu Jackson la versiunea video pentru Beat It, iar monstrul sălbatic şi partea de machiaj au fost concepute de Rick Baker, care a câştigat Oscar-ul pentru munca depusă la filmul American Werewolf in London.

Scurt metrajul debutează cu următoarea precizare scrisă: „Datorită convingerilor personale, aş vrea să subliniez că acest film nu susţine credinţa în ocultism. – Michael Jackson”. Graţie convingerilor sale religioase puternice, ca martor al lui Jehova, Michael a fost foarte îngrijorat ca nu cumva transformarea lui în vârcolac sau jefuitorii de morminte din film, să lezeze pe cineva.

Filmul a debutat pe MTV pe 2 decembrie 1983 şi în aceeaşi lună a fost lansată caseta (şi video discul) cu documentarul The Making of ‚Michael Jackson’s Thriller’, distribuite de Vestron Video. Documentarul s-a vândut în peste 500.000 de exemplare în prima lună de la lansare. The Making Of M.J.’s Thriller mai conţine fragmente de la nominalizarea la premiile Emmy ale performanţei sale cu Billie Jean susţinută în spectacolul televizat Motown 25, fragmente din timpul filmărilor la Beat It, versiunea video a piesei Can You Feel It şi interviuri cu John Landis, Michael Peters, Ola Ray, Rick Baker şi câţiva dintre fanii lui Michael. Programul include şi câteva ipostaze filmate în anii ’70, cu Michael la 11 ani şi cu Jackson 5 la emisiunea televizată a lui Ed Sullivan. Unul dintre cele mai fascinante segmente demonstrează cum au fost create efectele incredibile de machiaj şi la câte alte efecte speciale s-a apelat în timpul filmului.

Conform celor spuse de Rick Baker, implicarea lui în Thriller a început cu un telefon. „John Landis era la Londra atunci.”, povesteşte el. „M-a sunat şi mi-a spus ‚Hey, ia ghiceşte – am primit un telefon de la Michael Jackson. Vrea să facă un film pentru piesa „Thriller” şi vrea să îl regizez eu. În film vrea să fie transformat într-un monstru, aşa că vreau să te ocupi tu de aspectul ăsta.’ Michael a vazut „American Werewolf” şi chiar i-a plăcut. Vroia să facă ceva de-a dreptul înspăimântător cu transformarea în monstru. Landis mi-a trimis o copie a Thriller-ului pe care am ascultat-o şi am ascultat-o. Am aşezat pe hârtie câteva idei, lucruri pe care aş fi vrut să le încerc. La momentul acela, mă gândeam că pot constitui vectorii unui clip video rock. John s-a întors în L.A. unde ne-am întâlnit cu Michael, am discutat ideile pe care le aveam, după care John a scris scenariul. Am venit cu câteva idei pe care eu le-am găsit interesante, în special acel dans al zombilor. De multă vreme vroiam să fac un film horror cu zombii, care la un moment dat, poate pe la mijlocul lui, să înceapă să danseze... Am vrut să discut cu Michael despre transformare, pentru faptul că astfel de transformări s-au mai tot făcut, chiar şi pentru micile ecrane, ca în filmul ‚Manimal’. Dar Michael era hotărât să se transforme într-un vârcolac. Cel puţin am reuşit să discut cu el despre varianta unui vârcolac ‚normal’. I-am sugerat o creatură asemănătoare mai mult unei feline, despre care credeam că s-ar identifica mai bine cu Michael şi care, deşi era ceva uşor diferit, mi-ar fi permis mai multă mobilitate la proiectare. Lui Michael i-a plăcut ideea.

Îniţial am sugerat ideea unei perechi de demoni înaripaţ,.” îşi aminteşte Baker, „dar Michael nu a vrut demoni sub nici o formă. Aşa că aveam motivele mele să mă îndoiesc că ar vrea să se transforme într-un monstru cu adevărat ‚monstruos’. Conceptul original pe care l-am avut în cazul acesta, era un soi de felină demonică. Dar după ce Michael a spus fără demoni, schiţele mele creionau mai mult o panteră neagră.”

Ce ne spune Ola Ray despre rolul ei în Thriller: „A fost o muncă grea, dar au existat şi momente de distracţie. Am învăţat foarte multe şi de la Michael şi de la John Landis. A fost minunat.” Actriţa de 23 de ani îşi aminteşte de momentul audiţiei: „Mă prezint la o audiţie pentru Michael Jackson, mare scofală. Când eşti actriţă, este uşor să-ţi controlezi emoţiile în timpul unei audiţii, pentru că nu primeşti fiecare rol, ci trebuie să demonstrezi că eşti făcută pentru el. Dar când l-am întâlnit pe John Landis şi am înţeles că aceea care va primi rolul, va fi iubita lui Michael (în film), m-am emoţionat imediat. Întotdeauna este greu de explicat, însă atunci când l-am întâlnit pe Landis, am simţit că deja primisem rolul!”

Destul de ciudat, cea mai mare recunoştere a Olei a venit în urma apariţiei sale în revista Playboy din iunie 1980. Aparent, Landis l-a convins pe Michael că Ola era o dulceaţă de fată cu piciorele pe pământ, iar apariţia ei în postură de nud nu l-a deranjat nici pe el, nici convingerile sale religioase. Despre Michael, Ola spune: „Cu siguranţă este un perfecţionist. Întotdeauna era foarte prietenos cu dansatorii şi cu echipa de filmare. Şi este un mare glumeţ. Mereu spunea: ‚Nu pot aştepta până la scenele cu vârcolacul, aşa că sunt pe urmele tale.’ Aş spune că este timid, dar numai în prezenţa persoanleor pe care nu le cunoaşte. De fapt, Michael pare sociabil, cel puţin atunci când munceşte. Pot spune, apropo’ de faptul că flirta din joacă cu mine, că îi plac femeile. Am întâlnit-o pe Jane Fonda în studio în timp ce eram la machiaj şi m-a rugat să-i duc un bilet, să-i dau un sărut şi să-l îmbrăţişez. Când i-am spus lui Michael despre sărut, el a spus: ‚Păi....!?’ Cred că dacă va întâlni fata potrivită, se va căsători cu ea. Dar deocamdată, nu cred că se gândeşte la sex. Pare că se află pe un alt nivel, diferit de cel pe care ne aflăm noi. Vreau să spun că pentru el, nu sexul înseamnă totul.”

Pe 30 mai 1984, l-am intervievat pe Michael Peters pentru revista Modern Screen, cu privire la implicarea lui ca şi co-coregraf la Thriller. Conversaţia noastră s-a desfăşurat astfel:

-          Bego: Cum ai ajuns în echipa Thriller?

-       Peters: Când Michael Jackson a vorbit prima dată cu John Landis, vroia ca el să facă coregrafia. John i-a spus: „Ei bine, eu cred că este un angajament mare. Poate că ar fi mai înţelept să ai pe cineva de partea cealaltă a camerei (în spatele ei).” De fapt, eu am făcut coregrafia. Doar că vroia să simtă că el este cel care deţine controlul creativ. Şi practic, linia lui solo, şi-a făcut-o singur. Dacă ar fi să împarţi, ar reveni 85% (Peters) şi 15% (Jackson). Până la urmă asta nu are importanţă, pentru că a ajuns pe ecran şi acolo a rămas! Însă avea nevoie de acest lucru în mod imperativ şi gata! Am lucrat o zi întreagă împreună, iar a doua zi când, în mod normal, trebuia să continuăm, când au sosit dansatorii, el a stat toată ziua la machiaj. Nu mai avea timp să creeze aşa că mi-am văzut de treabă mai departe şi am făcut-o.

-    Când ai lucrat la Thriller, ai lucrat pe paşi uşor de sincronizat sau ai urmărit şi comportamentul ameninţător al monştilor?

-       De fapt, m-am gândit într-un fel la cele mai bolnave lucruri pe care le-aş putea face! (râde) Vorbesc serios! Toţi cei pe care i-am chemat, erau oameni despre care ştiam că erau nebuni pe bune! Şi le-am spus: „Asta nu este o glumă. Dacă vreţi să vă implicaţi, trebuie să fiţi bolnavi – asta e!” Le-am explicat toate faţetele personajelor .... I-am pus în temă cu toate prototipurile de măşti şi toate celelalte. „Aşa va arăta şi asta va trebui să sugeraţi. Dacă nu sunteţi în stare, asta e, spuneţi-mi acum şi voi căuta pe altcineva.” Şi atunci fiecare a strigat „Dă-mi masca aia!” Cu cât eram mai nebuni, cu atât făceam mai multe lucruri!

-          Aşadar tu ai făcut casting-ul pentru dansatori?

-        Da, dar l-am întrebat pe Michael Jackson dacă are alte preferinţe, câţi băieţi şi câte fete ar dori. La început, cred că vroia ca toţi să fie băieţi. Tocmai lucrasem cu Pat Banatar la scurt metrajul pentru Love Is A Buttlefield şi i l-am arătat lui Michael. „Da, ar trebui să avem şi câteva doamne.”, a spus el. El lucra la scurt metrajul Say, Say, Say, aşa că am avut timp să angajez toţi dansatorii. Deci, erau cu toţii prezenţi atunci când a venit şi el.

-          Ambele scurt metraje au fost filmate cam în acelaşi timp, nu-i aşa?

-     Da, în octombrie 1983. L-a terminat pe unul într-o zi şi a început Thriller în ziua următoare.

-          Ai lucrat şi la vreunul din fragmentele ne-dansabile din Thriller?

-      Nu. Întreg programul de filmare a fost rearanjat, pentru că eu mă pregăteam să regizez Fame (un episod din serialul TV) şi aveam la dispoziţie doar două zile, ceea ce era suficient pentru secvenţele de dans. Deci nu am lucrat la nimic altceva decât la acest segment. Trebuia să fiu acolo atunci când s-a filmat scena în care Michael şi Ola se plimbau pe stradă, dar nu mai aveam timp, aşa că aceea a făcut-o el.

-        În termenii unui dansator, ai putea spune că Michael Jackson este versiunea anilor ’80 al lui Fred Astaire?

-         Cred că are un dar. Poate îl ai şi tu sau poate nu. El însă l-a avut dintotdeauna. Cred că orice sau oricine, cu cât demonstrează că deţine elemente diferite din acest domeniu, acel cineva se va dezvolta. Dacă Michael şi-ar dori să facă un număr în genul lui Fred Astaire şi ar studia acea formă de mişcare, pur şi simplu l-ar adăuga la ceea ce face acum, pentru că are o abilitate extraordinară de a imita ceea ce vede. Este un fel de cameleon şi acesta este unul din secretele lui. Deşi nu are nici o cunoştinţă tehnică asupra a ceea ce trebuie să facă, el poate imita – indiferent că o face pe ritm sau în oglindă, stimulat sau urmănd linia mişcărilor. Prin urmare, părerea mea este că Michael este tipul de persoană care orice ar alege să facă, merge mai departe şi face.

-          Eşti primul coregraf care a lucrat cu el de la Motown încoace. Există mulţi dintre paşii lui de dans, derivaţi din aceia pe care i-a învăţat când era la Motown?

-        Da. Şi nu numai asta dar şi toate lucrurile pe care le-a făcut când era mic. Pe această casetă pe care au făcut-o cu el, sunt toate lucrurile pe care obişnuia să le facă James Brown (se referă la un segment de pe The Making Of M.J.’s Thriller). Altfel, cred că este ca oricare din oamenii cu care am lucrat. Dacă îi provoci să se dezvolte, o vor face. La fel este şi cu Michael Jackson. Ar putea să renunţe la lucruile pe care le face, să fie în continuare un om de foarte mare succes şi întotdeauna recunoscut pentru ceea ce a făcut, dar faptul că a acceptat provocarea de a încerca ceva mai diferit, mai nou, de a se dezvolta, de a-şi extinde orizontul, l-a dus către un alt nivel. Este un inovator. Dacă ar fi ales să facă balet, ar fi făcut balet – sunt convins de asta!

Michael Jackson a încheiat anul 1983 în vârful lumii. În ultima săptămână a anului, duetul său cu Paul McCartney – Say, Say, Say – a fost numărul 1 în clasamentele de single (devenind cel de-al şaptelea single al său în Top 10), iar Thriller, care a stat toate cele 52 de săptămâni ale anului în Top 10, a fost albumul numărul 1. De fapt, în 1983, Thriller, a devenit cel dintîi album din istoria muzicii care a început şi a încheiat anul pe locul 1.

Pe 31 decembrie 1983, la peste 20 de milioane de exemplare vândute, Thriller a devenit al doilea cel mai bine vândut album din istorie, după soundtrack-ul filmului Saturday Night Fever, şi încă se mai vinde!

La finele lui 1983 şi începutul lui 1984, Michael Jackson era primul entertainer necontestat din întreaga lume. În Ajunul Anului Nou milioane de oameni de pe cuprinsul globului au urat bun venit lui 1984, dansând toată noaptea pe ritmurile lui Billie Jean, Wanna Be Startin’ Something, Beat It şi Thriller. 1983 a fost doar începutul Michael Jackson-maniei, în timp ce popularitatea lui Michael continua să sporească la o rată astronomică.

(va urma)