ON THE ROAD WITH
MICHAEL!
by Mark Bego
(1984)
Traducere
şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.
De
la prima strălucire a mănuşii sale în Kansas City, până la finalul ultimului
său acord – a electrizat mulţimea – FII ACOLO! – Împarte extazul pe scenă, în
afara şi în spatele ei, a celei mai mari şi mai grozave extravaganţe
rock’n’roll întâlnite vreodată! Mark Bego, autorul biografiei Michael! ne ia de unde am rămas şi ne
duce mai departe…. Pe drum cu Michael!
Eşti inspiraţia milioanelor de copii de toate vârstele şi
de pretutindeni. Dacă oamenii ar avea aceeaşi viziune optimistă asupra vieţii
ca a ta, n-ar mai fi atâtea probleme pe acest pamânt. Tu eşti STEAUA anilor
’80, Thriller-ul şi Peter Pan contopiţi într-unul singur. Muzica şi dansul tău
sunt magie pură, aşa că nu-mi rămâne decât să sper că „nu te vei opri până nu
ne vei da destul (Don’t Stop ’Till You Get Enough)”
M.J. Bego
INTRODUCERE
Pentru trei luni consecutive am fost martorul fiecăruia
dintre cele 30 de concerte susţinute de Michael Jackson şi The Jacksons în
turneul Victory din vara anului 1984. Mi s-a părut singurul mod logic, de a
continua biografia începută în cartea precedentă Michael!. Cartea pe care o veţi citi acum este continuarea
momentului în care v-a lăsat Michael!
În paginile următoare, veţi fi alături de mine în
triumfalul turneu Victory, la conferinţa de presă a Jackson-ilor susţinută cu
acest prilej la prestigiosul local Tavern, la petrecerea lui Michael de la
Muzeul American de Ştiinţe Naturale, la premiile Grammy din 1984, la premiile
NAACP şi la fiecare concert al Jackson-ilor din 12 oraşe. Am participat la
fiecare din aceste evenimente şi toate le găsiţi detaliate în această carte.
Dacă aţi fost la oricare din concertele turneului
Victory, cu siguranţă vă veţi regăsi în această carte. Dacă nu l-aţi văzut pe
Michael în turneul din 1984, după ce veţi citi această carte, vă veţi simţi de
parcă aţi fi fost acolo! Se ştie de acum că secolul XX al show-biz-ului a
cunoscut 4 fenomene: Frank Sinatra în ’40, Elvis Presley în ’50, Beatles în ’60
şi Michael Jackson în ’80. Odată cu succesul internaţional al albumului Thriller, vândut în 35 milioane de
exemplare, Michael a devenit cel mai bine vândut artist al tuturor timpurilor.
Reuniunea familiei Jackson cu prilejul concertului care a deschis turneul a
fost evenimentul cel mai uriaş, cel mai electrizant, cel mai scump, cel mai
profitabil, cel mai controversat şi cel despre care s-a vorbit cel mai mult în
istorie.
A fost extravaganţă sau victorie? Vă voi prezenta ambele
faţete ale poveştii – atât aspectele pozitive cât şi cele negative. Triumful,
confuzia, startul fals, emoţia şi toată controversa – am scris despre toate
acestea în felul în care le-am văzut şi perceput. De la New York la Los
Angeles, Kansas City, Dallas, Jacksonville, Newark, Knoxville, Detroit,
Buffalo, Philadelphia, Denver, Montreal şi Washington D.C., l-am văzut pe Michael
în fiecare din aceste oraşe. L-am văzut primind premii şi cucerind inimile a
milione de fani.
Ca jurnalist de divertisment, călătorind pretutindeni pe
parcursul acestui turneu, am avut ocazia să trăiesc cele mai extraordinare
momente din viaţa mea. Aceste 30 de concerte reprezintă echivalentul unei luni întregi
de Thriller în direct! În această
carte, să pornim la drum cu Michael!
Mark Bego
Septembrie 1984
Capitolul 1
SEARA DESCHIDERII TURNEULUI VICTORY
6 iulie 1984
Este ora 19:30 iar eu mă aflu pe stadionul Arrowhead din
Kansas City/Missouri. Este o noapte caldă de vară şi sunt înconjurat de alţi
44.999 de fani ai lui Michael Jackson, unii dintre ei purtând ochelari de
soare, alţii tricouri cu trupa The Jacksons şi foarte mulţi purtând o singură mănuşă
albă. Oameni de toate vârstele, de toate rasele şi de toate naţionalităţile au
zburat din toate părţile globului, pentru a fi împreună în mijlocul Statelor
Unite, martori la seara de deschidere a celui mai anticipat turneu al secolului
XX. Deseară este seara în care Michael îşi va reuni toţi fraţii pentru primul
concert al turneului care poartă numele de „Victory”.
În faţa mea se află una dintre cele mai înalte şi mai
costisitoare scene construită vreodată. A fost construită conform cerinţelor
lui Michael. Înaltă cât o clădire de 5 etaje, este încadrată de o parte şi de
cealaltă de picturi murale gigantice realizate pe pânză, reprezentând doi
copaci uriaşi ale căror ramuri stufoase şi bogate o drapează în întregime cu
frunzele lor de un verde puternic asemeni unui baldachin. Sub acest drapaj sunt
suspendate 2.200 de reflectoare de diverse forme şi culori, toate îndreptate
spre scenă. Greutatea scenei cu întregul echipament, depăşeşte cu mult 340 de
tone.
În mijlocul gazonului de pe stadion se află schela unui
turn înalt unde se găsesc camere video, reflectoare şi panourile de comandă ale
luminilor. În faţa lui, la nivelul terenului şi în zonele de ascensoare, carele
de transmisie ale fiecărei reţele de televiziune stau pregătite pentru a imortaliza pe peliculă fiecare cadru
al acestui mega-eveniment.
Pe măsură ce soarele cobora la apus, stadionul începea să
se umple. Pentru mai bine de două ore de muzică şi extrase video rulate pe un
ecran gigantic Diamond Vision, am stat liniştit sorbind un Pepsi-Cola şi
urmărind mulţimea. În cele din urmă, pe la 21:45, se făcuse suficient de
întuneric pentru ca spectacolul să înceapă. După multe indicii false, stadionul
şi-a redus luminozitatea pentru ultima dată iar mulţimea a izbucnit în ţipete,
aplauze şi delir, încercând să-şi imagineze spectacolul la care vor fi martori.
Brusc, inima a început să-mi bată tot mai accelerat, neştiind la ce să mă
aştept de la scena întunecată din faţa mea.
La sunetul sinistru al unui imn funerar, din partea
stângă a scenei, din culise, cinci monştrii uriaşi cunoscuţi sub numele de
„Kreeton-i” au intrat mărşăluind. Prin boxe cu o voce asemănătoare lui Darth
Vader, povestitorul începe: „Cu foarte
multă vreme în urmă, locuitorii planetei Kreeton au trăit pe acest pământ,
înrobind oamenii în lanţurile sclaviei, aducând răul şi ruinând tot ceea ce era
bun. Aceştia erau Kreeton-ii.” Un bolovan strălucitor împrăştiind raze
verzi de lumină cu o sabie înfiptă în el, apare din beznă la marginea centrală
a scenei. Din el sar cinci cavaleri care apucă sabia în mâini. Povestitorul
continuă: „Acela care va reuşi să scoată
sabia din piatră va fi rege pentru foarte mulţi ani de acum înainte. Profeţia
spune că acela îi va distruge pe Kreeton-i. Acela va fi numit măreţul, sfântul
şi puternicul. Regatul său nu va cunoaşte niciodată ruina şi va dăinui veşnic.
Dar cine este acela care va reuşi să scoată sabia din piatră?” În acest
timp, patru dintre cei cinci cavaleri îşi încercaseră deja puterile, dar fără
succes. În momentul următor, cel din urmă smulge sabia din piatră exact cum a
făcut regele Arthur cu Excalibur. El o ridică deasupra şi o îndreaptă spre cer.
În acel moment umbrele sunt invadate de lumină şi săgeţile impresionante ale
razelor laser, roşii şi verzi sparg văzduhul. Mulţimea începe să ţipe copleşită
de incredibilul spectacol de lumini care ne uimeşte privirile. Cavalerul îşi
activează sabia asemeni săbiilor laser din filmul Star Wars îndreptând-o ameninţător catre Kreeton-i. Toţi cu
excepţia unuia fug din calea lui. „Distrugeţi-l!”,
comandă o voce de Kreeton. Cavalerul şi cel din urmă Kreeton se luptă pe un
montaj muzical ce onora faptele eroice ca într-un film cu Superman. Cavalerul
îl învinge pe Kreeton şi îşi dă jos armura strălucitoare şi casca protectoare,
dezvăluindu-l publicului pe Randy Jackson. În timp ce Kreeton-ul se „topeşte”
în podea, Randy proclamă: „Să vină toată
lumea şi iată regatul!” şi aleargă spre ieşirea din dreapta a scenei.
În timp ce Randy dispare din scenă, razele laser trec pe
efectul de stroboscop iar fumul începe să se rostogolească pe scenă. Picturile
murale coboară în fundal, făcând loc celor 120 de boxe amplasate pe schelele
din stânga şi din dreapta scenei. Razele laser continuă să străpungă cerul
nopţii. Pe scenă se întâmplă ceva. O trapă din centrul ei se ridică scăldând
scena şi audienţa într-o văpaie de lumină albă. Acolo se află o platformă care
se ridică, iar pe ea, în baia de lumină, stau cinci siluete. Sunt cei cinci fraţi
Jackson, eliberaţi de victoria cavalerului asupra monştrilor de pe Kreeton!
O scară cu şapte
trepte desparte platforma de nivelul zero al scenei. Tinerii urcă fiecare
treaptă acompaniaţi de muzica unui film de aventuri, care anunţă în mod regal
sosirea celor cinci fraţi Jackson. Aceştia păşesc încet pe scenă. Publicul este
în picioare, ţipând şi aplaudând sălbatic, temându-se parcă să-şi întoarcă
capetele de la ei, chiar şi pentru o secundă. Reflectoarele îşi coboară razele unindu-le
într-un spot de lumină în centrul căruia stau cei cinci The Jacksons! Acolo, în
centrul scenei, îmbrăcat cu tunică argintie şi cu pantaloni în dungi negre şi
albe era chiar Michael Jackson. Accesoriile sale erau completate cu o mănuşă
albă strălucitoare ce-i îmbrăca mâna dreaptă, şosete albe la fel de
strălucitoare şi mocasini negri în picioare. Peste piept poartă o eşarfă regală
roşie satinată, asemeni unui monarh european. Era deja cunoscut ca prinţul
încoronat al muzicii pop. Publicul ţipă şi mai sălbatic la vederea idolului
său.
Toţi cei cinci fraţi poartă ochelari de soare închişi la
culoare, element care a fost declarat de curând marca lor. Ating podeaua scenei
şi pe ritmul muzicii îşi scot ochelarii cu mişcări lente, dramatice, toţi în
acelaşi timp. Publicul aclamă dezlănţuit!
Trupa de instrumentişti alunecă pe scenă nu se ştie de
unde şi plonjează cu hit-ul lui Michael, vândut în milioane de exemplare, Wanna Be Startin’ Something. Inima mea
loveşte cu puterea unui motor cuprinsă de entuziasmul contagios care răzbate
din mulţime, precum fulgerul. Este seara de deschidere a celui mai mare, cel
mai elaborat şi cel mai „dicutat” turneu de concerte din istorie: Victoria
Jackson-ilor. Aici, în faţa mea se află cel mai mare, cel mai de succes
superstar al muzicii din întreaga lume – „live şi în persoană”! Seara aceasta
este prima, cea mai emoţionantă seară posibilă din viaţa fiecăruia din
milioanele şi milioanele de fani ai lui Michael Jackson.... iar eu sunt de
faţă!
CONCERTUL
CONCERTELOR
După toată vorbăria, după toate problemele, amânările şi
speculaţiile, Jackson-ii dansează în sincron de-a lungul scenei pe Stadionul
Arrowhead. Michael se mişcă cu energia cinetică a unei maşini de dans de care
toată lumea s-a îndrăgostit. Începând de la muzica şi clipurile sale video,
trecând prin paşii lui de dans inegalabili, mulţimea e înnebunită literalmente.
Strângând microfonul şi incitând publicul cu prezenţa sa scenică, Michael
plonjează în cântecul următor cu frenezie. În timp ce muzica se derulează,
sare, merge şi pozează de la un capăt la altul al scenei şi în mijlocul
melodiei execută o piruetă triplă de care până şi cel mai fin derviş[1] ar
fi fost impresionat!
Finalul piesei Wanna Be Startin’ Something îi adună pe
toţi Jackson-ii în centrul scenei. Randy Jackson întruchipând victoria pură,
ţine sabia strălucitoare îndreptată spre cer străpungându-l cu o săgeată laser
pornită din vârful ei. După acest instantaneu, trupa atacă următorul cântec, Things I Do For You de pe albumul lor Destiny din 1978.
În timp ce Randy Jackson intona singur la pian intro-ul baladei
Ben, publicul răspunde favorabil
recunoscându-l. „În Sfârşit!” exclamă
Michael, făcând aluzie la întârzierea cu care a început spectacolul atât de
mult aşteptat. ”Următorul număr”,
continuă Michael, „este unul din
cântecele mele preferate. A primit nominalizarea la premiile Academiei şi a
câştigat Globul de Aur. Şi titlul său este .... stai un pic .... aşteaptă,
stai, stai, stai .... stai!” Randy se opreşte, iar Michael continuă: „Am cântat acest cântec împreună de foarte,
foarte multe ori. Să vă spun ceva. Pentru o schimbare .... de ce să nu încercăm
ceva nou!” În secunda următoare, trupa începe să execute primele acorduri
ale baladei din Top 10 Human Nature.
Prestaţia lui Michael în timpul acestei melodii, este proiectată prin
intermediul unei camere video pe ecranul uriaş montat deasupra scenei. Raze
laser verzi şi roşii se reflectă dintr-un glob de oglinzi, împrăştiind ca o
cascadă, pete de culori strălucitoare peste mulţime. Efectul este genial.
Pe măsură ce melodia se apropie de final, trupa execută
pe sintetizator intro-ul piesei lor de succes Heartbreak Hotel. În centrul scenei, executând mişcări de dans
ostentative, Michael, Marlon şi Randy sar şi păşesc cu un aer ţanţoş, zdrobind
aerul prin mişcările braţelor şi lovesc scena cu paşi tipici dansurilor
indienilor americani, suficient de tare pentru a evoca ploaia! Trio-ul este
flancat de fraţii mai mari, Tito şi Jermaine, ocupaţi cu chitarele lor.
Efectele pirotehnice sunt declanşate în mijlocul numărului. Flăcările izbucnesc
din scenă şi sunt direcţionate către cer. Norii de lumină exotică se amestecă
cu vălătucii de fum ce acoperă podeaua scenei, oferind întregului efect vizual bine
elaborat o aură eterică ce ţine audienţa în mare tensiune. Dansul sălbatic se
sfârşeşte cu un sound orchestral liniştitor, care deschide balada She’s Out Of My Life.
În vreme ce scena este scăldată în nunaţe de purpură,
Michael, aflat într-un con de lumină roz, alunecă pe notele sentimentale într-o
capitulare sinceră, care face ca publicul să se legene la fiecare notă a sa. Câteva fete din audienţă ţipă printre
lacrimi, gata să leşine de atâta euforie.
„Pot să vin acolo
jos?”, întreabă Michael audienţa în mijlocul piesei She’s Out Of My Life, provocând mai mult decât un freamăt audibil
de extaz, la gândul că el ar putea coborî acolo, în marea de fani!
Apropiindu-se foarte tare de marginea din stânga a scenei, Michael continuă să
cânte aşezându-se jos pe scenă şi lasându-şi picioarele să-i atârne. Apoi se
întinde pe spate îndurerat parcă de sentimentele trezite de fata din cântec.
Ţipetele adolescentelor punctează în mod constant balada lui Michael. La
finalul ultimului vers, Michael pozează, lăsând versul „She’s out of my ....”
neterminat timp de 27 de secunde, în timp ce îşi şterge lacrimile din ochi şi
îşi ascunde privirea cu braţul. După multe secunde de ţipete sălbatice venite
din public, sfârşeşte cântecul lungind nota finală pe cuvântul „liiiiiife”. Al Jolson[2] nu
ar fi fost în stare să interpreteze melodia cu mai mult sentiment decât a
făcut-o Michael!
Când frumoasa baladă s-a terminat, suspinele chitarelor
şi bătăile tobelor şi-au preschimbat brusc stare de spirit. Purtând o tunică în
dungi, din paiete albastre şi violet şi pantaloni strâmţi, Jermaine Jackson îşi
face apariţia, intonând la chitară intro-ul piesei sale numărul 1, Let’s Get Serious.
„Stai, stai, stai!
Jermaine, ce faci?”, întreabă Michael. Toţi fraţii încep să se ironizeze
între ei, într-un total dezacord.
„Băieţi, credeam că
pot să-mi susţin piesa aici.”, argumentează Jermaine.
„Ai impresia că te
întorci şi cânţi când vrei tu? Păi, nu merge aşa.”, vine replica lui
Marlon.
Băieţii dezbat. Tito vrea să reia vechile succese marca
Motown. Randy, Marlon şi Michael nu sunt de acord.
„Eu demisionez!”,
conchide Jermaine pierindu-i buna dispoziţie.
„Am mai auzit asta!”,
exclamă Michael sarcastic, după care restaurează armonia familială mediind
conflictul. „E minunat că eşti din nou
printre noi.”, îi spune el lui Jermaine, „şi suntem bucuroşi că eşti aici. Să-ţi spun ceva. Te vom lăsa să cânţi
– asta e!”
În timp ce Michael dispare de pe scenă, după ce a fost
focarul acestui spectacol pentru mai bine de o jumătate de oră, Jermaine
plonjează pe ritmuri de rock cu Let’s Get
Serious. Piesa este urmată de abordarea solo a baladei sale din vremurile
în care erau la Motown, Do You Like Me.
De la balada sa molcomă, Jermaine intră direct în piesa sa de mare succes la
radio în anul 1984, Tell Me I’m Not
Dreaming (Too Good To Be True), acompaniat de Michael care apare în grabă
din culise, pentru a-şi susţine pasajele solo ale celui mai popular duet
Jackson – Jackson.
Interacţiunea dintre fraţi şi entuziasmul acestei piese
aduc o rundă de aplauze la final..... rundă eclipsată de ţipetele şi
manifestările zgomotoase ale publicului dezlănţuit de anunţul lui Michael: „Acum, vă vom oferi piesele de modă veche!”
Au abordat direct primul lor succes de când se numeau
Jackson 5, numărul 1 în anul 1969, I Want
You Back. Este interpretat într-o compilaţie Motown, alături de The Love You Save, care este readus la
viaţă într-un mod complet devastator, cu absolut toţi paşii de dans originali
şi sincronizaţi cu care Michael şi Jackson 5 şi-au făcut cunoscută piesa cu
aproape 15 ani în urmă. Marlon, Randy şi Michael au finalizat piesa pe „Stop, the love you save may be your own!”,
încremenind cu mâna întinsă spre public asemeni celor de la Supremes. Mulţimea
a luat-o razna – eram cu toţii în picioare aplaudând la unison!
„Piesele de modă
veche!”, exclamă Michael completând potpuriul succeselor Motown cu balada
clasică, foarte inspirată I’ll Be There.
Şi mai multe lacrimi, şi mai multe suspine, şi mai multe ţipete în timp ce
Michael reînvia succesul din 1970, alături de cei patru fraţi ai săi care îl
acompaniau. Publicul este în delir, fericit că Jermaine se află din nou pe
scenă cu fraţii lui după 8 ani de absenţă, interpretându-şi pasajele solo. Este
cu adevărat o noapte de însemnat în istoria muzicii! Michael finalizează piesa
cântând a cappella[3]
şi strecurând anunţul: „Cred că vreau
rock!” Fără să facă măcar o singură pauză, băieţii atacă direct piesa lui
Michael din 1979, Rock With You.
În timp ce luna nouă plutea deasupra pe un cer senin şi
înstelat, pe scena de desubt, pe care alternau jocurile de lumini albastre şi
albe, Michael Jackson continuă să susţină un regal muzical pentru fanii săi
entuziasmaţi. El finalizează piesa cu braţele întinse spre cer în forma literei
„V” de la Victorie.
Rock With You este urmată de o altă piesă de succes, din anul 1980 şi
aparţinând deja trupei The Jacksons. Lovely
One îl are pe Michael în poziţie de lider şi dezlănţuit pe cea mai
hipnotizantă coregrafie a sa. Tito şi Jermaine îşi mânuiesc chitarele într-un
sincron plin de viaţă, în timp ce Marlon, Randy şi Michael se lansează într-una
dintre cele mai complexe interacţiuni ale unui dans scandalos. Audienţa sare în
sus, ţipând şi aplaudând în momentul în care Michael îşi pune semnătura, cu
acel mers cu spatele, „moonwalk”, pe care îl execută la marginea scenei.
Entuziasmul publicului atinge cel mai înalt nivel la
finalul piesei, final care conţine cel mai fierbinte şi mai excitant număr din
tot spectacolul. Şi brusc, Michael strigă audienţei: „Noapte bună tutror! Noapte bună!”
Toţi încremenim holbându-ne nedumeriţi unii la alţii.
Acesta să fie finalul spectacolului pe care l-am aşteptat cu toţii de atâta
vreme? Aplauze răzleţe se aud din mulţimea intrigată şi confuză. Aproape 2
minute de nedumerire s-au scurs până când Michael a atacat primele acorduri ale
piesei sale de „mare putere” Working Day
And Night. Însoţitorii săi i s-au alăturat din nou pe scenă în mijlocul
unui specatol de lumini fantastic. Michael poartă acum un combinezon roşu
aprins. Cei cinci fraţi se lansează cu frenezie într-un dans sincopat care are
puterea de a reîncărca audienţa, încă buimacită de finalul fals care precedase
acest număr.
Pe la mijlocul piesei, Michael îl cheamă pe chitaristul
Gregg Wright, „Bine Gregg, e rândul tău!” Wright se lansează într-un
solo de chitară pe acorduri de rock în stilul lui Jimi Hendrix, punând
instrumentul pe spate şi folosindu-şi chiar dinţii pentru a cânta! Coregrafia
Jackson-ilor urmăreşte muzica într-un ritm de trei timpi şi se încheie cu Randy
care purtând o mască sinistră de culoare argintie îl aleargă pe Michael în
jurul scenei. Urmărirea se desfăşoară în jurul şi în spatele bateriei şi se
sfârşeşte cu Michael şi Randy în centrul scenei.
Brusc, încep să se audă acordurile imnului funebru şi de
pe suporţii superiori ai scenei încep să coboare spre Michael şi spre Randy,
doi păienjeni giganţi şi ameninţători. Cu zeci de becuri strălucitoare montate
pe cele opt picioare lungi acţionate mecanic şi cu câte un singur ochi la
vârful fiecărui picior, era cât se poate de evident că înfiorătoarele octopode
urmau să-l prindă şi să-l devoreze pe Michael! El cade pe scenă, paralizat de
groază. „Nu.”, repetă el suspinând în
timp ce unul dintre cei doi monştrii îşi adună cele opt picioare în jurul lui!
Copleşit de uriaşul păianjen mecanic, Michael se prăbuşeşte pe podeaua scenei.
Randy îşi scoate pelerina din lamé argintie şi îşi
acoperă fratele cu ea imitind gesturile unui magician. De pe scenă se ridică o
platformă care îl ridică pe Michael – încă „inconştient” – sus de tot. Platforma
se ridică tot mai sus, purtând trupul acoperit de capa argintie, planând
deasupra scenei în timp ce păienjenii dispar încet înspre locul de unde au
apărut. Liniştea se aşterne peste public. Nimeni nu ştie ce va urma! Trupul lui
Michael continuă să urce, suspendat deasupra scenei. Randy se aşează în faţa
lui. Cu mişcarea rapidă a unui magician, Randy trage capa de pe el, moment în
care reflectoarele explodează de lumină şi ne dezvăluie că Michael ... a
dispărut! Audienţa aplaudă numărul de iluzionism, dar totuşi ... ce a făcut Randy
şi creaturile infiorătoare cu eroul nostru înmănuşat?
Bezna în care era cufundată latura din stânga scenei este
spartă de o altă explozie de lumină şi dintr-o dată, o cutie înaltă şi neagră
se deschide zgomotos şi din ea se iveşte Michael, îmbrăcat în faimoasa jacheta
cu 27 de fermoare pe care a purtat-o în videoclip-ul Beat It. Lângă el stă Randy pozând cu „atitudine”, îmbrăcat în
haine albe şi cu ochelari întunecaţi asemeni personajului întruchipat de
Michael Peters în acelaşi videoclip. Instantaneu, trupa atacă primele acorduri
din Beat It, iar publicul ţipă
înnebunit şi încântat.
Mişcându-se pe scenă în acelaşi stil al coregrafiei din
versiunea video a piesei, Michael îşi unduieşte trupul cu rapiditate şi merge
în lateral în timp ce audienţa extaziată cântă o dată cu el, strigă şi bate din
palme la unison. Greg Wright se lansează într-un solo de chitară, susţinut de
Eddie Van Halen pentru versiunea de pe albumul Thriller. Michael dansează alături de Wright în vreme ce
chitaristul cântă cu chitara pe spate. Michael face piruete şi sare pe ritmul
impus de Beat It, în timp ce efectele
speciale pirothnice erup pe scena încinsă. Audienţa este prinsă în frenezia
rock-ului la auzul celui mai popular „imn” rock al lui Michael. Cu toţii suntem
în picioare şi trăim clipa sălbatic!
După ultima pulsaţie a tobei care anunţa finalul, Michael
exclamă către publicul care îl ovaţionează în picioare: „Cum vă simţiţi? Cum vă simţiţi?” Publicul extaziat de adulaţie îi
răspunde ţipând.
Luminile scenei îşi reduc intensitatea până la zero şi în
momentul următor se aprinde un singur spot de lumină, în mijlocul căruia stătea
Michael îmbrăcat cu jacheta de paiete negre şi cu pălăria Fédora neagră pe care
le-a purtat la spectacolul televizat Motown 25, spectacol distins cu premiul
Emmy! Bateristul Jonathan Moffett loveşte cu putere tomul pe intro-ul
succesului de milioane – Billie Jean.
Pe la mijlocul piesei, când luna nouă se iţea de după un nor deasupra
Stadionului Arrowhead, Michael dansa la marginea scenei, executând celebrul său
moonwalk înapoi şi înainte! Audienţa este în pragul unui atac de cord la
vederea acestei demonstaţii de break-dance din partea superstar-ului lor.
La finalul piesei, răsunetul tobelor zguduie scena
asemeni unui cutremur. Un perete gigant de spoturi luminoase şi reflectoare se
ridică şi îşi schimbă unghiul peste întreaga audienţă, creînd o baie de lumină
fierbinte. Mulţimea ţipă înnebunită atunci când Michael îşi aruncă pălăria în
public. Trupa atacă acum cel mai bine vândut single al Jackson-ilor,
înregistrat vreodată (2,5 milioane de exemplare), piesa de dans Shake Your Body (Down To The Ground).
Fanii înnebuniţi ai Jackson-ilor strigă şi ţipă entuziaşti, de la primele
acorduri ale piesei. Elaborându-şi faimoasa lor coregrafie ostentivă, cei cinci
fraţi Jackson se lansează pe acest cântec cu entuziasmul care le-a adus
popularitatea în toată lumea.
„Shake your body!”,
strigă Michael iniţiind o schemă de apel şi răspuns. „Shake your body!”, răspund Marlon, Randy, Tito şi Jermaine. „Your mighty body!”, continuă Michael
acompaniat de public. Măturând scena de la un capăt la celălalt şi executând
piruete, urmaşul generaţiei lui Fred Astaire şi familia sa, au uluit audienţa
în seara de deschidere a turneului lor, cu măiestria unor adevăraţi entertaineri.
Marlon cere publicului să-şi ridice braţele descriind litera „V” de la Victorie
şi să continue să bată din palme. Michael improvizează iar publicul îi răspunde
cu acele „heeeeee” and „hoooooo” ale sale.
Pozând împreună într-un dans la centrul scenei, cei cinci
fraţi se mişcă pe ritmul muzicii la unison. Un nou val de ţipete şi strigăte se
deprinde din mulţimea extaziată care a epuizat toate biletele la concert. „Noapte bună, tuturor!”, strigă
Jackson-ii în timp ce se retrag de pe scenă în paşi de dans.
Apoi, brusc, întunericul nopţii este spart de spectacolul
de artificii lansate din spatele scenei. În timp ce Jackson-ii dispar în culise,
trupa continuă să cânte Shake Your Body
(Down To The Ground) iar strălucirea artificiilor colorate coboară deasupra
noastră. Publicul este în picioare, ţipând şi ovaţionând extaziat. În acest timp,
înainte ca ultimile artificii să explodeze, o maşină neagră accelerează prin
tunelul de dedesubt, scoţându-i pe Michael şi pe fraţii lui de pe Stadionul
Arrowhead.
Este ora 23:30 şi pentru o oră şi 45 de minute, Kansas
City/Missouri, a fost martor la seara deschiderii celui mai anticipat, mai
măreţ, mai elaborat, mai incitant, mai costisitor şi mai exploziv turneu
proiectat şi executat vreodată. Michael Jackson şi cei patru fraţi ai săi, pur
şi simplu au înregistrat un alt record în istoria show-biz-ului, scriind
capitolul în faţa unui public complet extaziat – iar eu sunt o parte din el!
LUNGUL
DRUM SPRE KANSAS CITY
Foarte multe probleme, paşi înapoi şi complicaţii au
precedat triumfala seara a deschiderii turneului Jackson-ilor în Kansas City.
Conform planului original, debutul turneului ar fi trebuit să aibă loc la
finele lunii mai. După multe starturi false cu diverşi promoter-i, s-a anunţat
că primul concert va avea loc pe 22 iunie în Lexington/Kentucky. Dar cum
intervalul era mult prea strâns, personalul implicat în turneul Victory a făcut
atât de multe schimbări încât era evident că un spectacol atât de elaborat nu
putea fi gata la timp.
În cele din urmă, avându-i la cârmă pe promoter-ii
sportivi Chuck Sullivan – care venea din domeniul fotbalului şi a preluat
planing-ul turneului, respectiv Don King – care venea din domeniul boxului şi a
fost retrogradat la rolul de figurant în operaţiune, lucrurile au început să se
mişte. Târziu în luna iunie, s-a anunţat că Michael şi fraţii lui vor începe o
serie extinsă de repetiţii pentru intervalul 27 iunie–4 iulie la Complexul
Civic Jefferson din Birmingham/Alabama, iar pe 6 iulie va fi seara de
deschidere a turneului în Kansas City/Missouri, urmată de Dallas/Texas şi Jacksonville/Florida
în week-end-uri consecutive. Datele ulterioare au fost anunţate înaintea celei
din Kansas City.
Oamenii erau surprinşi să afle că acest turneu va avea
loc într-adevăr şi că Michael, Randy, Marlon, Tito şi Jackie Jackson se vor
reuni cu fratele lor Jermaine după aproape opt ani. Fraţii terminaseră albumul Victory şi programaseră lansarea lui
oficială în America, pe 2 iulie. Când a fost lansat primul single de pe acest
album – State Of Shock, un duet între
Michael Jackson şi Mick Jagger – părea că toate problemele dispăruseră. Dar nu
era chiar aşa.
Pe 21 iunie s-a anunţat că cel mai în vârstă dintre
fraţi, Jackie, nu va putea participa la acest turneu din pricina unei operaţii
la genunchi efectuată în regim de urgenţă şi care nu îi permitea să-şi
folosească piciorul până cel puţin în septembrie. Oricum, decizia era luată,
turneul se va ţine fără el.
Apoi, ca lucrurile să fie şi mai complicate, reacţia la
publicitatea anti-Jackson a crescut graţie politicii fără precedent de
distribuire a biletelor, care ar fi fost implementată pentru primele trei serii
de concerte ale turneului. S-a stabilit un preţ de cost neobişnuit, de 30$ per
bilet (28$ biletul plus 2$ taxa de manipulare); biletele se vindeau numai cu
comandă prin poştă şi în pachete de patru bucăţi de persoană. Ordinul de plată
pentru cei 120$ împreună cu un cupon special care se găsea în ziar, trebuia
expediate la oficiul poştal din New York. Posesorii celor patru bilete erau
apoi extraşi aleator de către o maşinărie în cadrul unei loterii speciale şi
erau apoi expediate prin poştă. Banii acelora care expediaseră contravaloarea
de 120$ şi care încă nu primiseră biletele, erau depozitaţi într-un cont bancar
în scopul de a spori interesul pentru promoterii concertului, urmând să le fie
returnaţi în termen de şase până la opt săptămâni. Şi pentru a spori şi mai
mult nebunia, Chuck Sullivan a început să aleagă stadioanele care puteau fi
închiriate fără ca taxa lor să fie diminuată, ziarele din zonele respective în
care se aşteptau să fie introduse cupoanele şi hotelurile la care să locuiască
Jackson-ii şi întregul stuff asociat turneului, hoteluri la care se puteau face
reduceri.
Din nefericire, turneul secolului a fost descris în
termeni de pură lăcomie şi brusc publicitatea de rău augur a început să erodeze
toate lucrurile bune pe care le-a realizat Michael. Instantaneu, celor mai mari
fani ai săi li s-a luat şansa de a participa la oricare din concertele
programate.
Pe 20 iunie 1984, părea că turneul Victory urma să-şi
aibă propriul Waterloo – membrii bordului Stadionului Sullivan din
Foxboro/Massachussetts (la sud de Boston) au votat să le interzică lui Michael
şi fraţilor săi să performeze acolo, de teamă că acest eveniment ar putea
prezenta un mare risc din punct de vedere al securităţii zonei.
În primele trei oraşe programate, în mod particular la
Dallas, vânzarea biletelor a înregistrat o cotă foarte scăzută. Să-şi fi găsit Titanic-ul rock-ului iceberg-ul său?
Critica severă şi negativă pe care o promulgau editorialele din ziare spunea
clar că Jackson-ii stau pe un vulcan gata să erupă. Problema era lăcomia, iar America Centrală nu
se amuza absolut deloc.
Era cât se poate de evident că problemele majore erau
generate de faptul că erau prea mulţi şefi şi prea puţini indieni care să
alerge în acest proiect, dar mai era afectat şi Michael Jackson, popularitatea
lui şi fanii săi care pierdeau cel mai mult. Trebuia făcut ceva cât mai curând,
altfel turneul avea să fie ruinat din faşă. Nici măcar Kreeton-ii nu păreau să
mai fie aşa o ameninţare!
Ultimul pas înapoi a venit de la Dallas, când o
admiratoare de 11 ani i-a adresat o scrisoare deschisă lui Michael. „Cum puteţi fi atât de egoişti?”, îi
scria zdrobită Ladonna Jones lui Michael, fără să-şi imagineze vreodată ce
impact ar putea avea scrisoarea ei.
În ziua de dinaintea primului concert, în Kansas City,
Michael Jackson însuşi a ieşit în faţă şi a readus vântul în pânze, ţinând o
conferinţă de presă şi anunţând:
„Mîine vom începe
turneul şi vreau să vă vorbesc despre ceva care mă îngrijorează foarte tare.
Am muncit cu toţii de multă vreme
pentru a face ca acest spectacol să fie cel mai bun. Dar ştim că sunt o mulţime
de copii care au întâmpinat greutăţi pentru a obţine bilete. Zilele trecute am
primit o scrisoare de la o fată din Texas, pe nume Ladonna Jones. A muncit
să-şi adune banii pentru bilet, dar din pricina sistemului adoptat pentru acest
turneu, este nevoită să cumpere patru bilete, lucru care îi este imposibil. Ca
urmare, îi cer promoter-ului nostru să găsească un alt mod de distribuire a
biletelor – unul care să nu mai impună o comandă de 120$.
Au mai existat de asemenea, o serie de
discuţii despre faptul că promoter-ul reţine banii pe biletele care nu s-au distribuit.
I-am cerut promoter-ului nostru să închidă sistemul de comandă prin poştă cât
de repede posibil aşa încât nimeni să nu mai plătească fără să-şi obţină şi
biletul.
În final, dar cel mai important, vreau
să vă mai fac un anunţ. Vreau să ştiţi că atunci când mi-am dat acordul pentru
acest turneu, am decis să donez tot profitul care îmi revine, acolo unde este nevoie.”
„Magic” este unul
din cuvintele favorite ale lui Michael. Pe 5 iulie 1984, prin angajamentul pe
care şi l-a luat, tânărul misterios cu mănuşa albă de paiete a procedat magic
încă o dată – iar turneul Victory poate da viaţă, prin însuşi numele său.
(va urma)