MICHAEL!
by Mark Bego
(1984)
Traducere şi adaptare în Limba
Română, Mihaela A.R.
SAGA SAY, SAY, SAY
Pe 3 octombrie 1983, a fost lansat pe posturile de radio din toată
ţara mult aşteptatul duet Paul McCartney/Michael Jackson – Say, Say, Say. Produs de George Martin, una din versiuni a fost
inclusă pe albumul lui Paul – Pipes Of
Peace (Pipele Păcii), iar cealaltă a fost remixată pentru cluburile disco
şi avea o durată de 5’50”.
Când a venit timpul pentru remixarea piesei, Paul
McCartney şi George Martin au decis să apeleze la serviciile celui mai cunoscut
şi mai de succes expert în materie – John „Jellybean” Benitez[1]. Cunoscut
ca numărul unu în domeniul mixajelor, la cei 25 de ani ai săi, Benitez a lucrat
la mixarea câtorva succese de top, cum ar fi: Tell Her About It al lui Billy Joel, Maniac al lui Michael Sembello, What
A Feeling (tema din filmul Flashdance)
a Irenei Cara şi Holiday a Madonnei,
pe care şi-a pus şi semnătura de producător dealtfel.
Pentru a fi la curent cu ceea ce se întâmplă pe scena
cluburilor de dans, Benitez învârtea platanele în serile de vineri şi sâmbătă,
în cel mai popular club disco din New York – The Funhouse. Cocoţat deasupra
ringului de dans, John putea vedea exact care erau reacţiile şi cerinţele
publicului, iar atunci când se afla în studio, încerca să realizeze cel mai
tare şi dorit sunet.
Conform celor spuse de Jellybean, ocazia de a lucra la
materialul lui McCartney şi Jackson, pentru el a fost un vis devenit realitate.
El declară că Say, Say, Say şi The Man (celălalt rezultat al
colaborării din 1983 dintre Michael şi Paul) au fost două dintre proiectele
sale favorite şi raportat la acestea: „Ambele
piese sunt mult mai dansabile faţă de ‚The Girl Is Mine’ şi îmi oferă o plajă
mult mai mare de lucru. ‚Say, Say, Say’ este favorita mea, iar dialogul vocal
dintre Michael şi Paul este minunat. Este evident că vocea lui Michael îi oferă
lui Paul un spaţiu larg de desfăşurare din punct de vedere vocal. Îmi place
foarte mult şi pentru că amândoi sunt marii mei favoriţi. Mi-ar place să facă
împreună un album întreg, căci lucrează foarte bine unul cu celălalt. Am
senzaţia că Michael îi imprimă mişcare lui Paul, cu siguranţă, iar ceea ce au
produs împreună cu aceste piese este fără discuţie muzică de dans. Analizând
toate astea, stilurile amândorura atât de distinctive se contopesc perfect, iar
eu abia aştept să lucrez din nou cu ei!”
Duminică, 2 octombrie, ziua de dinaintea lansării
oficiale pe piaţă a remixului în format de 12”(inch), m-am întâlnit cu
Jellybean şi cu publicistul său, David Salidor. John era în drum spre
Aeroportul Internaţional Kennedy, urmând să plece la Londra, unde se pregătea
să lucreze la noua înregistrare a trupei B
Movie pentru Sire Records. Seara, în jurul orei şapte, o limuzină argintie
Cadillac a parcat în faţa apartamentului meu din Manhattan. În ea se aflau John
şi David. Acesta a fost „locul” în care
mi-am desfăşurat interviul despre Say,
Say, Say şi The Man. În timp ce
zgârie norii New York-ului rămâneau în urma limuzinei, conversaţia noastră a
sunat cam aşa:
-
(Mark)
Madonna încă mai este numărul unu săptămâna asta?
-
(John)
Da, şase săptămâni pe locul 1 în toate topurile radio new-yorkeze, deasupra lui
Lionel Richie, deasupra lui Talking Heads, deasupra tuturor. E numărul 1 la posturile
radio WBLS, WKTU, KISS (WRKS). După patru săptămâni, este tot numărul 1 în
topul Billboard. Săptămâna asta, eu am piese pe locul 1, 2, 8 şi 10 în topurile
dance Billboard. Irene Cara a fost pe locul 1, iar acesta (se referă la
versiunea britanică a extrasului pe single a piesei Say, Say, Say în format de 12”) va fi tot pe locul 1.
-
Versiunea
britanică a piesei Say, Say, Say?
-
Da.
-
Şi
când va fi lansată?
-
A fost
lansată promoţional joi (29 septembrie 1983) în întreaga lume. Paul McCartney
are o dată de lansare la nivel mondial. Iar luni (3 octombrie 1983) va fi
lansată comercial, în magazine.
-
Povesteşte-mi
despre munca ta la Say, Say, Say.
-
Am
fost contactat de MPL Communications[2]
din Anglia, compania lui Paul McCartney. Am primit un telefon de la Mickey
Eichner de la Columbia Records; de fapt telefonul l-am primit de la avocatul
meu care fusese sunat de Mickey Eichner, care dorea să ştie dacă mă poate
contacta. De la MPL m-a sunat Alan Crowder, care m-a întrebat dacă m-ar
interesa să mixez două, chiar trei piese de pe viitorul album al lui McCartney;
două dintre ele erau duete cu Michael Jackson. Am rămas perplex! (râde)
Ce naiba, tipii ăştia doi au vândut o
cantitate impresionabilă de înregistrări, Paul cu Beatles-ii şi solo, iar
Michael cu Jackson 5 şi solo. Thriller-ul
lui Michael s-a vândut în peste 14 milioane de exemplare numai ca single! Este
cel mai bine vândut artist de până acum la categoria albume, de la Saturday Night Fever a celor de la Bee
Gees.
-
Ei,
Carole King este singura care îl întrece. A ajuns la 15 milioane cu Tapestry. Dar la cota asta, Michael îi
va dărâma recordul. La momentul ăsta, el este cel mai bine vândut artist din
istoria muzicii, surclasându-i pe Elvis, Frank Sinatra .....
-
(David)
Vezi? Tu trebuie să ştii mai bine!
-
(John)
În fine, m-au sunat şi mi-au spus că îmi trimit două mastere cu 48 de piste
audio. Asta s-a întâmplat pe 16 august, pe la ora 5 dimineaţa. Când încă mai
dormeam!
Cu Say,
Say, Say am început joi, pe 25 august. În prima zi, la Sigma Sound doar am
ascultat banda, să văd.... pentru că erau 48 de piste audio (pentru fiecare
artist se înregistrează 24 de piste). De obicei, în prima zi, scot toate
distorsiunile (EQ’s). Apoi încep să editez instanţele „mute”. Când ai de-a face
cu 48 de piste, dă-ţi seama, înseamnă dublu faţă de 24.
Tot proiectul s-a desfăşurat sub înaltă
securitate. De obicei, primesc banda unui proiect şi mă ocup personal. De data
asta însă, singurul loc unde puteam asculta banda era în biroul lui Mickey
Eichner, vicepreşedintele A&R (Artist & Repertoire) de la Columbia. Doar
atât. O ascultam. Nu puteam avea nici măcar o copie. Şi tot timpul cât am stat
în studio, eram „acompaniat” de Don DeVito, vicepreşedintele care manageria
toţi artiştii de clasă A de la Columbia.
Deci, a fost cât se poate de ciudat, cu
atâta securitate în jur. Cred că se temeau ca nu cumva cineva să încerce să
fure banda şi să o dea la radio...
-
(David)
Sau să o vândă sau să o lanseze înainte de data oficială, lucru care, se ştie,
s-a mai întâmplat.
-
(John)
Aşadar aveam un vicepreşedinte de la Columbia în permanenţă atârnat după mine.
Trebuia să se trezească la ora opt dimineaţa, pentru că eu lucrez ziua, nu
noaptea.
Vineri (26 august) eu încă mai lucram
la înregistrare. Am avut mână liberă. Am fost chiar surprins, în primul rând
pentru că au trimis masterele piesei; au făcut copii de rezervă pe care le
ţineau la loc sigur şi mi-au trimis mie masterele. De obicei, se trimit copiile
şi masterele se ţin la loc sigur. Pentru că mi-au dat mână liberă, pentru
efectele suplimentare l-am angajat pe Ralph MacDonald să realizeze efectele de
percuţie. A fost extraordinar. Ralph mi-a fost de un real ajutor. A scos sunetele
de conga, de clopot, de tamburină, de shaker, pentru că piesa nu era proiectată
să fie un număr de dans.
Are un oarecare ritm dansabil, dar cred
că de când George Martin şi Paul McCartney n-au mai fost prin cluburi şi au
ascultat numai piese de dans difuzate la radio, probabil că nu prea mai ştiu ce
se întâmplă într-un club. Am adăugat percuţia, gândindu-mă că astfel, piesa va
avea mai multă mişcare. Am lucrat la ea pe 25, 26 (ale lunii) şi în lunea
următoare, am intrat în studio şi am finalizat Say, Say, Say. Pe 29 am început să lucrez la The Man – cealaltă piesă a lui Paul şi Michael, care va fi inclusă
pe albumul lui McCartney şi pentru care se va lansa mixajul in format de 12”.
Acesta nu va fi inclus pe album, dar va fi lansat probabil când Say, Say, Say va atinge punctul
culminant.
Pe The
Man nu am adus nimic suplimentar. Dar, când asculţi versiunea pe 7” (single
de 45 rpm), pe tot parcursul primului vers, nu există nici un sunet de tobe.
Pentru a-l face dansabil, a trebuit să mă folosesc de diverse instanţe de
percuţie extrase din alte porţiuni ale piesei şi să le editez. A ieşit ceva de
genul a milioane de piese micuţe adunate împreună pe un disc de 12”.
La ăsta am lucrat luni şi marţi, iar
miercuri am lucrat la piesa numită Ode To
A Koala Bear (Odă unui urs Koala), care va fi inclusă pe faţa B a variantei
comerciale de 12”. Cred că asta se va întâmpla numai în Anglia, nu sunt sigur,
nu am văzut o copie comercială (exemplar valabil pentru public). Varianta asta
nu e pentru album, iar masterul a avut 24 de piste audio – ceea ce înseamnă că
era doar McCartney, fără Jackson. E o baladă despre urşii Koala. Sunt convins
că va fi un mare succes în Australia şi Noua Zeelandă!
-
(Mark)
Deci remixurile tale pentru Say, Say, Say
şi The Man vor fi lansate comercial
numai în format de 12”?
-
(John)
Da, iar Say, Say, Say va fi lansat mîine
în Statele Unite. Se presupune ca The Man
să fie lansat în Anglia. Părerea mea este că şi-au dat seama de afluenţa importurilor
şi vor fi nevoiţi să lanseze aceeaşi piesă şi aici şi în Anglia.
-
(David)
Probabil că este o strategie de marketing pentru a maximiza vânzările....
-
(John)
Şi de a avea un number one în toată lumea în acelaşi timp.
-
(Mark)
Cum ai compara Say, Say, Say cu alte
piese pe care le-au făcut Paul şi Michael ca artişti solo sau împreună?
-
(John)
Acesta sună ca anii ’80. Cred că atunci când Paul a făcut acea piesă pentru
albumul lui Michael – The Girl Is Mine
– şi a văzut cât de bine a prins în cluburi, şi-a dat seama că toate piesele
lui, chiar şi cele ale Beatles-ilor, erau dansabile. Acesta nu este genul
R&B, este „pop”... dar cu un ritm de dans constant care probabil nu se
compară cu nimic din ceea ce a făcut până acum. Chiar am fost surprins că
McCartney a înregistrat o piesă de dans. În versiunea video, Bob Giraldi a vrut
să surpindă remixul meu, dar n-a reuşit decât un scurt metraj de trei minute,
pe când remixul meu are şapte minute.
-
(Mark)
Era prea lung pentru scurt metrajul plănuit?
-
(John)
Da, nu puteau face un clip video de şapte minute, n-ar fi avut cum să-l difuzeze.
Posturile TV nu l-ar fi difuzat, dar îl putea face aşa încât să fie difuzate
primele trei, patru minute din el.
-
(Mark)
Aşadar ne aşteptăm la un alt mix pentru un alt scurt metraj?
-
(John)
Cred că ăsta va fi făcut de George Martin.
-
(Mark)
Deci, eşti de părere că acestea sunt semnalele către o nouă direcţie pentru
McCartney? Crezi că va fi influenţat de Michael Jackson?
-
(John)
Nu ştiu. Cred că amândoi au făcut un soi de înţelegere mutuală în privinţa
apariţiei a unuia pe albumul celuilalt. În acest fel, McCartney ţine treaz
interesul pieţei tinere, la fel de bine ca şi pe cel al ascultătorilor mai
vârstnici.
-
(David)
De ce nu-i spui lui Mark despre micul dejun luat cu McCartney?
-
(John)
Am plecat să-l întâlnesc pe Alan Crowder la MPL Communications, în Piaţa Soho
din Londra. De acolo, ne-am urcat într-un taxi şi am plecat să ne întâlnim cu
McCartney la studio. Acolo era personalul angajat pentru un film; cred că
filmau într-un alt studio. Când am ajuns, nu mai era nimeni în afară de Geoff
Emerick.
-
(David)
Inginerul Beatles-ilor .... şi al celor de la Supertramp....
-
(John)
Nu ştiam cine e. Apoi l-am întâlnit pe George Martin. Asta s-a întâmplat la Air
Studios. Deci, stăteam de vorbă cu George Martin care îmi spunea cât de mult îi
place ceea ce am făcut, iar inginerul, Emerick îmi spunea că mixajul a ieşit
grozav. De obicei, remixezi o piesă de dans, iar oamenii nu prea înţeleg ce-ai
făcut tu acolo. Mă complimentau amândoi, când a apărut un tip cu nişte pahare în
mână şi a spus: „Jelly! Tu trebuie să fii
Jelly!” M-am întors şi din momentul în care l-am văzut pe Paul, brusc mi-am
dat seama că el este „Beatle-ul” meu favorit. Nici măcar nu mai clipeam. Paul a
fost foarte prietenos şi m-a felicitat pentru mixaj. Mi-a povestit cum a lucrat
cu Bob Giraldi la scurt metrajul Say,
Say, Say, cum a venit prima dată la New York şi apoi în L.A. să lucreze cu
Michael Jackson. Apoi, mi-a povestit despre Michael: „Am să-i arăt puştiului ăsta cum se dansează! O să-i arăt câţiva paşi!”
(râde) Am luat câte o cafea şi am stat de vorbă, apoi el trebuia să se
reîntoarcă la sesiunea de înregistrări. Am vorbit preţ de un sfert de oră
aproape şi în tot acest timp, nu mi-am dat seama că am stat de vorbă cu Paul
McCartney. Nici măcar nu s-a înregistrat această primă întânire pe care am
avut-o cu el, când mi-a spus „Jelly” cu accentul ăla din Liverpool.
-
(Mark)
Ai mai avut vreun contact personal cu Michael de la contractul pentru remixarea
piesei Say, Say, Say?
-
(John)
Nu, încă nu, dar pot spune cu sinceritate că Jackson 5 a fost întotdeauna trupa
mea favorită.
-
(Mark)
Îmi amintesc că prima dată când i-am văzut, era în octombrie 1969, atunci când
The Supremes a găzduit emisiunea The
Hollywood Palace şi i-a prezentat pe Jackson 5 pentru prima dată. Îţi
aminteşti când ai auzit pentru prima dată de ei şi ce impresie ai avut?
-
(John)
Da, eram în clasa a VII-a când am cumpărat I
Want You Back! Era cam 69 de cenţi în format 45rpm iar eu am dat pe el 75
de cenţi pentru că l-am achiziţionat în avans!
-
(Mark)
Era o diferenţă majoră la vremea aceea! Asta spune multe.
-
(John)
Apoi a ieşit ABC şi apoi albumul lor
de debut. E singura trupă de care îmi amintesc în perioada copilăriei. Cred că
aveam 12 sau 13 ani cînd a ieşit albumul. De atunci am început să cumpăr
muzică.
-
(Mark)
Şi ai toate albumele Jackson 5?
-
(John)
Da. Şi am toate single-urile pe 7” scoase de The Jacksons şi fiecare album. Îmi
amintesc că aveam tot timpul cu mine un aparat de înregistrare portabil şi ieşeam
cu el la joacă să ascult muzică. Asta se întâmpla când aveam vreo 12 ani.
-
(Mark)
Şi te jucai de-a D.J.-ul cu albumele Jackson 5?
-
(John)
Da.
-
(Mark)
Ce părere ai despre Michael ca artist solo? Ce crezi despre el ca muzician –
cântăreţ, textier şi performer?
-
(John)
Este artistul meu favorit. Are o mare influenţă asupra mea, începând cu
experienţa achiziţionării de albume. A rupt multe bariere începând de la muzică
şi până la audienţă, a făcut înconjurul lumii; piesa Beat It (cu orientare spre genul rock) este difuzată de toate
posturile de radio, colaborarea cu McCartney, colaborarea cu Eddie Van Halen
(pentru piesa Beat It) şi cu Vincent
Price (pentru piesa Thriller). Dar când
am ascultat albumul Off The Wall ... şi
ăsta este un album incredibil! Când a ieşit Thriller
am spus că va fi ceva ce va sparge topurile. Şi aşa a fost!
-
(David)
Multă lume nu este de aceeaşi părere, ei cred că deşi Thriller este bun, nu este mai bun ca Off The Wall, deşi este!
-
(Mark)
Michael s-a autodepăşit într-un mod incredibil cu Thriller şi i-a făcut pe oameni să se întrebe ce mai are de gând!
-
(John)
Cu Off The Wall a avut patru single-uri
în Top 10, iar cu Thriller, cinci. Au
mai rămas şi altele? Cred că vor aborda acum faţa B a albumului!
-
(Mark)
Tocmai a fost lansat săptămâna asta P.Y.T.
(Pretty Young Thing).
-
(John)
I-ai făcut întreaga discografie, câte piese a avut The Jacksons pe locul 1?
-
(Mark)
8 piese pe locul 1 şi 20 de single-uri în Top 10.
-
(David)
ABC este favoritul meu.
-
(John)
Al meu este The Love You Save!
-
(Mark)
Eu am fost întotdeauna înnebunit după I’ll
be There.
-
(John)
E o piesă pe care am pus-o la The Funhouse, numită Hum Along And Dance de pe albumul Get It Together.
-
(Mark)
Albumul acela se îndreaptă spre genul lor „clasic”.
-
(John)
Get It Together era nemaipomenit în
The Funhouse! Puştii îl adorau. Dacă Motown l-ar re-relansa vreodată, s-ar
vinde enorm în New York! Atunci a fost prima dată când am auzit o piesă a
Jackson-ilor difuzată într-un club de dans. Când a fost lansat?
-
(Mark)
În 1973. Pe albumul ăsta era şi Dancing
Machine dar piesa a avut un succes atât de mare, încât au prelucrat-o şi au
inclus-o pe un alt album, intitulat chiar Dancing
Machine.
-
(John)
Eu cred că Hum Along And Dance rămâne
incredibil. Îl puneam în fiecare sâmbătă seara la club. Multitudinea de efecte
pe care le are, în ziua de astăzi se aplică doar pentru piesele de dans, iar
acesta a fost lansat cu ani în urmă. Şi nici o altă piesă a Jackson-ilor nu mai
are aceste efecte. Are o durată de opt minute şi conţine o mulţime de lucuri
speciale. A fost unul dintre primele mixuri de dans, original, asupra căruia nu
s-a intervenit din punct de vedere tehnic.
În momentul în care limuzina metalizată a intrat pe
Aeroportul Kennedy, conversaţia despre Michael Jackson s-a mutat pe
aranjamentele de zbor.
Eu şi David i-am urat „Drum bun!” lui John şi am plecat.
Când am ajuns în Manhattan, l-am invitat pe David la mine şi m-am grăbit să fac
o copie a piesei Say, Say, Say doar
pentru mine. David mi-a dat această permisiune. În acea seară, eu am fost
primul om care a auzit în premieră ultima creaţie muzicală a lui Michael. În
dimineaţa următoare, ziua lansării internaţionale oficiale, postul de radio al
lui Frankie Crocker, WBLS, deja difuza Say,
Say, Say pentru ascultătorii săi. Pe măsură ce zilele treceau, nu puteai să
porneşti radioul fără să auzi Say, Say,
Say ... un semn sigur că Michael Jackson, Paul McCartney şi John
„Jellybean” Benitez au în mânecă o altă piesă de succes!
(va urma)
[1] John Benitez cunoscut ca Jellybean Benitez
(n. 07.11.1957) – baterist, chitarist, compozitor, remixer şi producător
muzical american. A realizat câteva mixaje pentru Madonna, Whitney Houston,
Michael Jackson şi Pointer Sisters.
[2]
Companie de holding care
reprezintă interesele de afaceri ale lui Paul McCartney (McCartney Productions Ltd.)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu