by Mark Bego
(1984)
Traducere şi adaptare în Limba
Română, Mihaela A.R.
MICHAEL DESPRE MICHAEL
Mare parte dintre prietenii lui Michael, au cariere în
domeniul show-biz-ului. Prietena lui cea mai apropiată este încă Diana Ross. „Diana este prietena mea cea mai bună din
lume. Este ca o mamă-iubită-prietenă. Este acel tip de persoană căreia îi pot
spune orice. Iar ea îmi împărtăşeşte cele mai intime secrete. Asta este relaţia
noastră. Am fost foarte apropiaţi în toţi aceşti ani.”
Michael continuă să-i listeze pe oamenii săi preferaţi. „Quincy Jones îmi este prieten – deşi atunci
când m-a invitat la o petrecere la el acasă, văzând atâtea maşini parcate
afară, m-am speriat şi am plecat. Dar m-a înţeles. Este un adevărat prieten.
Jane Fonda este o prietenă minunată. Mă învaţă tot felul de lucruri.” O
altă prietenă minunată este şi Liza Minelli. „Este ca şi mine, un copil bătrân al show-biz-ului. Trece-o pe lista
favoriţilor mei. O iubesc la nebunie. Când vorbim la telefon, trăncănim tot
timpul. Ce îmi place la Liza este că atunci când suntem împreună totul devine
un talk-show. I-am arătat paşii mei favoriţi, iar ea mi i-a arătat pe ai ei.
Este o mare performeră. Are multă carismă. În viitor mi-ar place să o înregistrez.
Cred că o artistă ca ea, ar trebui auzită la radio. Iar pe scenă este
extraordinară.
Îmi place Steven Spielberg foarte mult.
Pe James Brown pur şi simplu îl iubesc. E fenomenal. Eu nu am mai văzut până
acum un performer care să electrizeze audienţa aşa cum o face el. Îi are pe
toţi la degetul mic şi face ce vrea cu ei. E uimitor. Întotdeauna am fost de
părere că este subapreciat. Îi iubesc pe Sammy Davis Jr., pe Fred Astaire, pe
George Lucas. Şi sunt nebun după Katherine Hepburn.”, spune Michael.
O altă persoană idolatrizată de Michael, pentru
realizările sale, este Charlie Chaplin. „Pur
şi simplu, îl iubesc până la moarte!, exclamă Michael. „Îmi place ‚The Little Tramp’, întregul mecanism, totul şi sufletul lui – orice a
portretizat pe marele ecran a prins amprenta lui, întreaga lui viaţă. S-a
născut la Londra, iar tatăl său a murit din pricina consumului de alcool, cînd
el avea şase ani. Mama lui era într-un azil de nebuni. A bătut străzile
Angliei, cerşind sărac şi înfometat. Toate acestea se reflectă pe ecran şi asta
este ceea ce îmi place să fac şi eu, să dezvălui toate acele adevăruri. Îmi
plac oamenii cu experienţă. Îmi plac oamenii extrem de talentaţi. Îmi plac
oamenii care muncesc din greu, oamenii curajoşi, cei care sunt lideri în
domeniul lor. Pentru mine, să întâlnesc astfel de persoane, de la care pot
învăţa şi cu care să pot sta de vorbă, pentru mine lucrul acesta este magic.”
Cariera lui Michael a eclipsat în totalitate succesele
fraţilor săi. Aşadar, cum se simt ei în faţa incredibilului său statut de
super-performer? „Familia se bucură.”,
explică el. „Fiecare membru
al trupei are o treabă de făcut. Eu cânt şi dansez, ceilalţi cântă şi dansează
şi ei, doar că eu sunt lider-ul vocal.” Mulţi
intervievatori şi fan-i îi întreabă pe fraţii Jackson, dacă sunt vreodată
geloşi pentru faptul că Michael face acest lucru sau pentru că este în faţa lor
de fiecare dată şi primeşte mai multe ovaţii ca ei. Este o întrebare
prostească, dar interesantă. „Când mă
întreabă pe mine, le răspund pur şi simplu că ei ştiu ce am eu de făcut. Am
făcut asta pe scenă de când aveam 5 ani şi am simţit că era un lucru pe care
Dumnezeu mi l-a dat să-l fac. Sunt cel care suţine linia vocală principală. Şi
ei pot face asta, însă eu am fost ales pentru acest lucru şi sunt foarte
recunoscător. Înţeleg şi ei acest lucru şi îl acceptă pentru că asta este ceea
ce fac eu.”
„Aş spune că aceia care m-au influenţat cel mai mult au fost în
principal artiştii de la Motown, în mod special Stevie Wonder. Am învăţat
foarte multe de la el. Am asistat la sesiunile lui de înregistrări, l-am
ascultat şi am stat de vorbă cu el. Este fenomenal! În Anglia, am dat un
interviu împreună cu George Harrison[1] şi
am vorbit şi despre Stevie. George a spus... acestea sunt exact vorbele lui:
‚Stevie Wonder, mă face să vreau să mă retrag’. Lui Paul McCartney i-a spus
acelaşi lucru. Nu poţi explica cum face Stevie. Felul în care creează versurile
şi melodiile fără efort. Îţi aude vocea şi chiar dacă încerci să ţi-o maschezi,
ştie că eşti tu. Dacă voi intra în camera lui, va începe să-mi strige numele şi
instantaneu va crea o melodie. E incredibil!”, spune Michael.
 | ||
| Michael şi George Harrison, februarie 1979 / BBC Radio 1 |
Printre idolii lui Michael se numără... „Ray Charles, Jackie Wilson, Chuck Berry şi
Little Richard... consider că au avut cu toţii o influenţă puternică asupra
multora, pentru că ei au fost cei care au creat cu adevărat rock’n’roll-ul. Îmi
place să încep cu originea lucrurilor pentru că de-a lungul timpului toate se
schimbă. Este atât de interesant să vezi cum a fost la început.
Iubesc arta!”, spune Michael despre un alt punct de interes al său. “Ori de câte ori ajung la Paris, alerg la Louvre. Nu mă satur niciodată!
Merg la toate muzeele din lume. Iubesc arta! O iubesc prea mult, pentru că
sfârşesc prin a cumpăra orice lucru de care devin dependent. Vezi o piesă care
îţi place şi spui ‘O Doamne, trebuie să am lucrul ăsta!’ Îmi place muzica
clasică. Am o colecţie cu diverşi compozitori. Cred că atunci când eram foarte
mic - la grădiniţă - şi auzeam ‘Peter and the Wolf’ (Peter şi lupul) sau
lucruri de genul ăsta, stăteam şi ascultam în neştire. E minunat. Orchestra
Boston Pops, Debussy, Mozart, am cumpărat tot. Sunt un fan al muzicii clasice.
Am fost influenţaţi de genuri variate de muzică – clasică, R&B, folk, funk
– şi cred că toate aceste ingrediente s-au combinat pentru a crea ceea ce avem
acum. Nu mi-ar place să facem doar un singur gen de muzică, ca o etichetă a
noastră. Mie îmi place să facem câte ceva pentru fiecare … nu-mi place ca
muzica noastră să fie etichetată. Etichetele sunt ca rasismul.”
Popularitatea lui Michael la nivel mondial poate fi o reală
problemă. “Într-un magazin, nu ai tihnă.
Dacă nu îţi ştiu numele, îţi recunosc vocea. Şi nu te poţi ascunde. Să fii în
centrul atenţiei nu este chiar aşa confortabil.”, continuă el. “Eşti exact ca spaghetele în mijlocul a zeci
de mii de mîini. Te sfărâmă şi te trag te păr. Şi ai impresia că în orice
moment te vor face bucăţi.” Faptul că rămîi în hotel nu înseamnă că ai şi
scăpat. “Fetele din hol iau scările cu
asalt. Auzi gărzile de corp cum le împing în lifturi. Iar tu stai în camera ta
şi scrii un cântec. Iar când te saturi, începi şi vorbeşti singur. Apoi, dai
totul pe scenă. Asta este cel mai plăcut!”
Michael vede un obstacol chiar şi în cazul în care trebuie să
plece din propria casă. “Ieşi cu maşina
şi vei da de fetele care pândesc pe la colţuri care încep să ţipe şi să sară-n
sus, iar tu te faci mic pe locul tău. Aşa se întâmplă de fiecare dată. Toţi
ştiau unde am locuit înainte, pentru că locuinţa se afla pe ‘harta starurilor’.
Veneau cu camere de filmat, aveau saci de dormit, săreau gardul şi dormeau în
curte sau intrau în casă. Găseam oameni peste tot. Simţeai că înnebuneşti.
Chiar şi cu pază 24 din 24, ei tot găseau un mod de a se furişa înauntru.
Într-o zi, fratele meu s-a trezit şi a văzut o fată stând lângă el în dormitor.
Această doamnă de vreo 30 de ani i-a spus că a fost trimisă de Isus după mine.
Oamenii profită de orice ocazie să intre în casă, spunând că vor să doarmă cu
noi, să stea cu noi şi de obicei sfârşesc prin a fi luaţi de vecini. Noi nu le
permitem să rămână. Pentru că nu-i cunoaştem!”
Michael explică că atât el cât şi fraţii lui păstrează spiritul
disciplinei. “Cred în Dumnezeu. Toţi
credem. Ne place să avem verticalitate. Să ne urmăm perspectivele, să ştim cine
suntem şi cine sunt cei din jurul nostru. Sunt mulţi artişti care câştigă bani
şi care îşi petrec restul vieţii trăind de pe urma câştigului realizat, care se
tranformă în droguri sau băutură. Apoi încearcă să se ridice întrbându-se cine
sunt, unde sunt sau ce s-a întâmplat. Se pierd pur şi simplu. Trebuie să fii
atent şi să ai o oarecare disciplină proprie, a ta. Eu nu sunt un înger, să
ştii. Nu sunt nici mormon şi nici altceva cu puteri extraordinare. Asta este o
prostie.
Cariera este principalul lucru
care mă preocupă. Există o mulţime de alte lucruri prezente tot timpul. Este
greu să jonglezi între propriile responsabilităţi – muzica şi cariera solo
aici, filmele acolo, apariţiile tv şi altele.” I-ar place să producă în continuare. “Există oameni de care îmi place mult, pentru
care aş vrea să fac ceva, ca Diana. Nu vreau să produc doar pentru cineva care
are o voce bună. Trebuie să fie cineva a cărui personalitate să îmi placă,
pentru că jumătate din ceea ce se produce depăşeşte personalitatea. Mulţi intră
în studio şi pun totul în spatele producătorului. Cu aceştia se lucrează foarte
greu. Nu prea mi-ar place să am de-a face cu aşa ceva.”
Să fie pe scenă, pentru Michael înseamnă o mare eliberare de
tensiune, creativitate şi anxietate. El ne spune: “Am urcat pe scenă la concertul lui Quincy la Rose Bowl, deşi nu am vrut.
M-am ascuns în spatele oamenilor sperând să nu mă vadă. Dar m-a strigat. Când
am urcat acolo, am înnebunit pur şi simplu. Am început să escaladez schelele,
m-am urcat pe boxe, pe generatorul de lumină. Audienţa a intrat în transă, iar
eu am început să dansez şi să cânt… asta s-a întâmplat.
Dansul, îl văd ca pe cel mai
minunat lucru din lume”,
continuă el, “pentru că la început,
oamenii camunicau prin mişcările trupului. Să-ţi mişti trupul este o artă. Iar
prin dans, îţi poţi exterioriza emoţiile. Este minunat să intri pe ringul de
dans, să te simţi liber, să faci ce vrei şi să-ţi dai frâu liber. Atunci când
dansez, simt într-adevăr şi mă las în
voia instinctelor. E dumnezeiesc. E ca o evadare, te detaşezi de orice şi doar
îţi mişti trupul, simţi cum se detensionează şi orice durere dispare. Pur şi
simplu te simţi bine, în largul tău – şi de fapt, despre asta este vorba.
Întotdeauna am spus că muzica disco nu va muri niciodată. Pentru că oamenilor
le place să se distreze, să petreacă, le place să danseze. Pentru asta, ai
nevoie de ritm, de tobe. Asta este ceea ce simt eu. Şi acest lucru nu va muri
niciodată. Toată lumea dansează, toată lumea se distrează, iar asta este un
lucru minunat!”
Mai există vreun dubiu de ce Michael crează aşa o muzică, din moment
ce acesta este felul lui în care simte cu adevărat?
Dar ce simte Michael în ceea ce priveşte scena de “actorie” versus
cea de concert? “Le iubesc pe amândouă!”,
mărturiseşte el. “Actoria este crema. Îmi
place performanţa şi găsesc că actoria este o fenomenală poartă de evadare.
Dacă vrei să te detaşezi total, asta e calea. Actoria îţi oferă posibilitatea
de a deveni o altă persoană. Cred că e interesant, mai ales când te transpui în
totalitate. Atunci când de transpui în totalitate, ceea ce-mi place mie să fac,
atunci apare şi magia. Iar mie îmi place să creez magie – să fac ceva
neobişnuit, neaşteptat care să uluiască oamenii. Ceva înaintea timpului. Cam cu
cinci paşi înainte de ceea ce gândesc oamenii. Aşa încât atunci când văd, să
spună ‘Whoa, nu mă aşteptam la aşa ceva.’ Îmi place să surprind oamenii cu un dar,
sau cu prezenţa scenică, sau cu orice. Îmi place John Travolta, care a făcut
serialul acela ‘Kotter[2]’.
Nimeni nu ştia că poate dansa sau că poate face toate acele lucruri. A fost ca
un BOOM! Chiar înainte ca el însuşi să o ştie, era următorul Brando sau cineva
asemănător.”
Dar despre Broadway? Acesta este singura scenă pe care nu a urcat
Michael. “Nu încă.”, spune el. “Cred că este bună pentru ascuţirea
abilităţilor. E bună să atingi apogeul talentului, vârful lui şi atunci spui că
poate asta este cea mai bună performanţă de care eşti în stare! Ce e trist în
cazul acesta, este faptul că nu poţi imortaliza momentele. Uită-te cât de mulţi
actori, actori minunaţi sau oameni de divertisment s-au pierdut, pentru că au avut o apariţie de
o noapte şi gata. Asta e cu teatrul. Cu filmul, imortalizezi tot şi pelicula
este văzută în toată lumea, rămâne pentru totdeauna. Spencer Tracy va rămâne
întotdeauna tânăr în ‘Captain’s Courageous’(Căpitanul Mărilor), iar eu pot
învăţa şi pot fi stimulat de performanţa lui. În teatru se pierde atât de mult.
Sau în spectacolele de vodevil. Ştii ce aş putea învăţa eu urmărindu-i pe toţi
aceşti artişti? Irealul! De aceea nu îmi place Broadway-ul. Aş da totul pentru
nimic. Mie îmi place să imortalizez lucrurile, să le păstrez acolo şi să le
împart apoi cu toată lumea.”
Filmele vechi fac obiectul uneia dintre pasiunile lui Michael. Îi
place să-şi “proiecteze” favoriţii. “Există
atâta artă, interpretări minunate, regizori minunaţi, poveşti minunate. Când
vine vorba de filme cum sunt ‘Captain’s Courageous’, ‘Boy’s Town’ (Oameni de
mâine), ‘Father Flanagan’ sau ‘Woman Of The Year’(Femeia anului) – acestea au
ceva ireal. Asta e partea minunată a show-biz-ului. Evadarea. Plăteşti 5 dolari
să intri, să-ţi ocupi locul şi intri în altă lume. Uiţi de problemele lumii. E
minunat! E divertisment! E magic!”
În ceea ce priveşte curele lui săptămânale cu sucuri de legume,
Michael explică: “Îţi curăţă organismul,
curăţă colonul. Şi te simţi grozav. Pentru ca această cură să dea roade,
trebuie să o faci cum trebuie. Şi îţi va reîmprospăta organismul. Trebuie să te
speli şi pe interior aşa cum te speli şi pe exterior. Toxinele pe care le
elimini se datorează faptului că nu eşti curat şi în interior. Se adună în
acnee, sau în vreo afecţiune, sau în pori. Oamenii ar trebui să aibă grijă şi
de curăţenia internă.”
Cum se desfăşoară procesul de compoziţie la Michael? “Mă trezesc brusc din vise şi haide, wow! Pun
totul pe hârtie! Totul este cât se poate de ciudat. Auzi cuvintele, totul se
află chiar acolo, în faţa ta. Iar tu îţi spui: ‘Îmi pare rău, dar nu eu am
scris asta. Era acolo deja.’ De aceea nu îmi place să semnez cântecele pe care
le-am scris. Simt că au fost create în altă dimensiune, în alt loc, iar eu sunt
doar un curier care le aduce lumii. Şi chiar cred acest lucru. Îmi place ceea
ce fac şi sunt fericit cu ceea ce fac. E o evadare.”
Ei bine, tot ce pot să spun este că dacă pentru vibraţia
inspiraţională a pieselor sale, Michael Jackson comunică cu lumea spirituală,
atunci cu siguranţă trebuie să aibe o masă de spiritism pe cinste, pentru a
primi aceste semnale!
Ca un rezumat a ceea ce s-a întâmplat cu el în tot acest timp, cum
percepe Michael acest lucru? “Aş dori să
spun că oamenii din toată lumea ar trebui să facă ceea ce le dictează inima.
Dacă cred cu adevărat în ceva şi sunt pasionaţi de acel lucru, atunci ar trebui
să-l facă. Faptul că ‘The Jacksons’ au vândut mai mult de 60 de milioane de
albume (exemplare) – eu habar nu am câte albume solo am vândut – este dovada că
oamenii pot aborda lucruri incredibile … nu contează trecutul. Am de gând să
fac o mulţime de lucruri în viitor, pentru oameni şi din suflet. Şi vreau să
mulţumesc fiecăruia pentru cele 60 de milioane şi pentru tot. Vorbesc serios.
Mulţumesc!
(va urma)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu