1984
- MICHAEL! / Capitolul
MICHAEL!
by Mark Bego
(1984)
Traducere şi adaptare în Limba
Română, Mihaela A.R.
MICHAEL JACKSON – STAR VIDEO
Anul 1983 va rămâne în memorie nu numai pentru Thriller, dar va fi venerat şi pentru
momentul în care M-TV a pus stăpânire pe întreaga Americă. Preturindeni în
Statele Unite, nu numai că puteai să-ţi asculţi artistul favorit acasă, dar te
puteai bucura şi de privilegiul de a-i vedea prestaţia în clipuri video,
transmise color şi în format stereo 24 de ore zilnic!
Prezentările video ale lui Michael Jackson erau două
dintre cele mai semnificative momente capturate pe casetă video şi considerate
deja „clasice”. Cu Billie Jean şi Beat It, Michael a demonstrat mai multă
încredere, fler şi energie faţă de cele arătate în The Wiz. Ambele au fost gândite ca piese epice, fiecare expunând
povestea sa şi conţinând toate elementele necesare să le transforme în filme de
scurt metraj. Scenariile scurte (în special cel pentru Beat It) au condus la stabilirea de noi standarde în domeniul
creativităţii video şi au sporit popularitatea lui Michael ridicându-l pe noi
culmi.
Billie Jean se deschide cu scena în care un spion îmbrăcat cu un
trench trage adânc din chiştocul unei ţigarete, păşind pe caldarâmul unui oraş
cenuşiu. Scena se mută pe o monedă de argint rostogolită în aer, ce sparge
parcă ambientul tulbure al serii cu strălucirea ei. Imaginea alternează de la
monocolor la color şi focalizează pe o pereche de pantofi în două culori. Din
nou moneda de un dolar rostogolindu-se în aer şi prinsă de o mână. Imaginea se
mută pe Michael Jackson privindu-şi mâna în timp ce arunca moneda. Prezenţa sa
este observată şi urmărită de spionul în trench, ascuns privirii la adăpostul
întunericului.
Pe măsură ce înaintăm pe aleea dintre clădiri, întâlnim
un om al străzii beat, sprijinit de zid şi cu capul într-un coş de gunoi. Cana
goală apare în prim-plan în aşteptarea unei monezi. Michael se uită la el şi
aruncă moneda de argint în cană. Cana este cuprinsă imediat de o lumină
strălucitoare ce creşte în intensitate din interiorul ei şi brusc, hainele
peticite ale cerşetorului dispar, transformându-se într-un costum alb elegant,
cu brâu şi papion roşu de mătase! Până acum, versurile piesei Billie Jean au servit ca soundtrack
narativ.
În afara aleii, strada e pustie, iar spionul caută un loc
să se ascundă, printre ziarele împrăştiate şi gunoiul ridicat de vânt. Michael,
în pantaloni şi sacou negre de piele, cu cămaşă rozalie, papion roşu şi şosete
albe irizante, păşeşte pe alee. Fiecare dală pe care o atinge, începe să
strălucească sub paşii lui. Sprijinindu-şi un picior de coşul de gunoi, îşi
şterge partea albă a pantofului cu o pânză imprimată ca pielea de leopard, care
mai apoi, se transformă într-un pui de leopard care traversează strada
alergând.
 |
| În spatele scenei - Billie Jean |
Michael continuă să meargă pe trotuar, trece de vitrina
unui magazin privind trist. Apoi trece de un magazin de îmbrăcăminte şi de unul
de articole foto. Atinge un felinar iar acesta începe să strălucească. Spionul,
se furişează în spatele lui şi scoate un Polaroid SX-70 cu autofocus şi îl
imortalizează. În vreme ce poza iese din corpul aparatului, Michael dispare.
Imaginea ni-l arată pe Michael pe un drum din afara
oraşului, cu mâneca dreaptă a sacoului trasă în stilul Frank Sinatra, în timp
ce nega verbal, paternitatea invocată în melodie: Billie Jean nu este iubita mea!, protestează el violent. Într-o
serie de instanţe tăiate, depărate, apropiate şi stop cadru, Michael dansează,
face piruete duble filmate cu încetinitorul şi îşi pocneşte degetele în aer.
Singurele lui partenere de dans sunt două fete de pe un ecran electronic în ambientul
dezolant al oraşului.
Scena se mută într-un dormitor al cărui pat este acoperit
de un baldachin alb, apoi ... spionul şi din nou Michael continuînd să cânte pe
drumul şerpuit. Din alee, Michael urcă câteva scări pentru a putea vedea
interiorul dormitorului. În pat, se distinge silueta cuiva sub aşternutul alb.
Aflat încă sub supravegherea spionului, Michael ridică aşternutul şi se
strecoară în pat şi aşa cum se întâmpla cu orice lucru pe care îl atingea,
acesta începe să strălucească puternic. În vreme ce soseşte poliţia, Michael
dispare sub aşternutul patului, de parcă s-ar fi evaporat.
În scena finală, în vreme ce poliţia îl conduce afară pe
spionul încătuşat, imaginea se mută pe trotuar, unde leopardul se transformă în
pânza din care a „ieşit”, iar dalele aprinzându-se strălucitor, marchează
urmele paşilor lui Michael îndepărtându-se. Sfârşit.
 |
| Michael şi Steve Barron (regizorul scurt-metrajului Billie Jean) |
Fără nici un dubiu, cel mai tare şi cel despre care s-a
vorbit tot anul a fost scurt metrajul pentru piesa Beat It. Regizat cu mult fler de premiatul Bob Giraldi, clipul
video evidenţiază o mâniure excelentă a camerei de filmat. Coregrafia este
semnată de Michael Peters, iar imaginea de Jill Klein.
Acest scurt metraj a fost comparat cu o mini-versiune a
filmului Poveste din cartierul de vest
(West Side Story), în care sunt prezente bandele de stradă, reprimarea
agresiunii din cartier dar şi imaginea melodramatică a ceea ce reprezintă
statutul de ‚macho’. În domeniul video muzical, s-a vorbit despre el ca despre
o piatra de hotar... Din două motive! Pentru că este o capodoperă care a pus la
„muncă zi şi noapte”(1)
aparatele video pentru a face din ea cel mai înregistrat scurt metraj din vara
anului 1983!
Scenariul de debut ne înfăţişează momentele dinaintea
obişnuitelor bătăi între găşti, urmate de paşii a doi tipi îmbrăcaţi în costume
de piele şi cu pălării, care ies prin uşile batante ale unui bar din L.A., în
aerul nopţii de vară. În momentul următor, începe primul acord al melodiei.
Afară, apar treptat şase membrii ai bandei îmbracaţi în haine viu colorate, se
întorc, sar şi se pierd în bezna nopţii, căutând necazuri. Brusc, curioşii ies
de prin cotloanele întunecate să vadă spectacolul iminent. Aerul e tensionat şi
este cât se poate de clar că nimeni nu vrea să rateze una din ultimele
confruntări ale bandelor războinice care stăpâneau cartierul. În vreme ce unul
din lideri, îmbrăcat în alb, se îndreaptă spre câmpul de bătaie, începe linia
lui Michael.
 |
| În spatele scenei - Beat It |
Aflat în patul său, într-o cameră slab luminată,
strângând frustrat perna în braţe; oare să înfrunte străzile întunecate sau ar
fi mai bine să stea deoparte evitând pericolul? Pe alei roiesc tipi care mai de
care mai macho, atraşi de zgomot. Michael se întoarce pe spate arătându-ne
tricoul pijamalei imprimat cu clape de pian şi cheia sol. Sare din pat şi se
gândeşte: „Nu contează cine greşeşte sau
cine are dreptate (It doesn’t matter who’s wrong or right.)”
Jos în stradă, o altă bandă soseşte pe platforma unui
camion. Michael iese pe uşa apartamentului său, purtând jacheta roşie de piele
şi cu flăcări în priviri, anunţă că va aborda violenţa: „Beat It!” (în genul „întoarce şi celălalt obraz şi mergi mai
departe!”). Pare că Michael şi-a pus în minte să le dea tinerilor punk-işti o
parte din creierul lui înainte ca aceştia să înceapă nebunia.
Cadrele lungi înfăţişând membrii bandelor apărând
dintr-un depozit sunt excelente. Aburul se ridică dens pe stradă, în vreme ce
opozanţii se îndreaptă mărşăluind spre arenă.
Michael năvăleşte printre uşile batante ale barului ....
dar nu e nimeni acolo. Se lasă peste
tejghea, se răsuceşte, trece pe lângă scaune furios şi alunecă în zona
meselor de biliard.... dar nici aici nu e nimeni. În timp ce îşi cântă mesajul,
pivotează, stopează, se întoarce cu graţia unui dansator antrenat şi punctează
cu convingerea unui lider: „Beat it!”.
 |
| În spatele scenei - Beat It |
În acest timp, uşile depozitului se deschid şi toate
bandele sunt acolo, prezente! În vreme ce noi survolăm mulţimea adunată,
observăm un „amalgam” de asasini, unul mai grozav ca altul. Cei doi lideri, cel
în alb şi cel îmbrăcat în piele, sunt gata de duel. Ei se îndreaptă aroganţi
unul spre altul şi brusc îşi arată „extensiile” mâinilor – fiecare are câte un
briceag. Mâinile neînarmate le sunt legate strâns una de cealaltă cu o sfoară.
Lamele cuţitelor ies la iveală, iar ei se pregătesc pentru „dansul morţii”
agitându-şi armele. Se rotesc, se năpustesc şi atacă unul spre gâtul celuilalt
cu lamele strălucitoare.
Pocnindu-şi degetele pe ritmul muzicii, Michael sare în
mijlocul acţiunii ca într-o cuşcă cu lei. „Nu
contează cine greşeşte sau cine are dreptate dreptate (It doesn’t matter who’s
wrong or right.)”, continuă el şi în momentul următor, întreaga adunare
începe să se mişte pe ritmul impus de el.
Se rotesc cu ferocitate şi se învărt în formaţie
triunghiulară al cărei vârf este Michael: „thriller-ul” însuşi, capabil să
convertească „orice în cel mai tare”. Loviturile, salturile şi piruetele care
marchează această serie sincronizată a paşilor perfecţi sunt de neegalat în
profesionalismul său şi în linia sa electrizantă. Adesea la graniţa cu
break-dance-ul, scena descrisă este cheia filmului, magia în esenţa ei pură. În
timp ce camerele de filmat depărtează imaginea pe măsură ce cântecul ajunge la
final, simţi cum tocmai ţi s-a tăiat răsuflarea.
 |
| În spatele scenei - Beat It |
În numărul din octombrie 1983 al revistei Record, regizorul Bob Giraldi îi
povestea reporterului Alan Hecht cum s-a născut scurt metrajul Beat It. „I-am ascultat albumul şi am vrut să fac scurt metrajul pentru ‚Billie
Jean’, dar managerii lui angajaseră deja un regizor britanic pentru asta. Apoi,
au decis ca ‚Beat It’ să îl facă altcineva. Eu eram în Santo Domingo cu
familia. Antony (Payne, producătorul său) era la New York, Michael era în California şi încercam cu toţii să
vorbim la telefon între noi. Ai încercat vreodată să suni pe cineva în Santo
Domingo? Într-o zi, soţia mea a ridicat receptorul telefonului şi a auzit:
‚Bună, Bob este acolo?’ Era Michael Jackson. Până la urmă am reuşit să vorbim.
Mi-a spus că pentru el, piesa nu însemna nimic mai mult decât să-şi întoarcă şi
celălalt obraz. Michael Jackson nu a stat niciodată în mijlocul unei înfruntări
între bande. Michael Jackson, probabil că nici nu ieşea din casă! Credeam că
lumea ştia că era însoţit şi protejat toată viaţa. Dar el a spus pur şi simplu:
‚Hai să facem ceva afară, pe stradă.’”
 |
| În spatele scenei - Beat It |
Despre membrii unei bande actuale din Los Angeles, la
care s-a apelat pentru filmul de scurt metraj alături de dansatori
profesionişti, Bob spune: „Ne-au fost
aduşi de poliţia din L.A. care a cooperat cu compania de producţie şi cu Ron
Weisner. Poliţia ne-a avertizat să fim cu mare băgare de seamă şi am fost. N-am
avut niciodată în viaţa mea o experienţă mai grozavă ca regizor decât aceasta,
să-i urmăresc pe aceşti tipi duri. Se aflau sub comanda mea şi erau sceptici,
dubioşi. Văzând cum începe prima secvenţă de dans, s-au privit unii pe alţii de
parcă şi-ar fi spus ‚Iată-i pe fraţii noştri făcând ceea ce noi nu vom fi
niciodată capabili să facem.’ Şi au descoperit ce înseamnă un alt fel de macho.
Graţie acestei piese. Din acest moment am început să ne înţelegem. Credeam că
violenţa miroase urât. Dar toată frumuseţea lui ‚Beat It’ constă în felul cum
demonstrează că toată această paradă macho este de fapt o glumă. Am simţit cum
pacea curge prin această persoană magică pe nume Michael Jackson. Desigur, dacă
ar analiza-o cineva aşa cum se cuvine, ar vedea că piesa este anti-violenţă şi
nu pro.”
În septembrie 1983, Giraldi i-a povestit lui Fred Goodman
de la revista Cash Box, despre scurt
metrajele care i-au adus faima: Pieces Of
Ice – piesa Dianei Ross, Love Is A
Buttlefield – Pat Banatar şi desigur Beat
It al lui Michael Jackson. Iată câteva din comentariile făcute de Giraldi
când se pregătea să prezinte noul scurt metraj al lui Michael Jackson şi Paul
McCartney – Say, Say, Say.
„Banii.”, râde
Giraldi motivând trecerea lui de la reclamele comerciale la scurt metrajele
muzicale. „Banii şi şansa de a mă
îndrăgosti de idolii mei. Nu, cu siguranţă nu a fost vorba de bani pentru că nu
fac atât de des clipuri video aşa cum fac reclame comerciale. Şi cu siguranţă
nu a fost vorba de lipsă de activitate. A fost, după cum obişnuim să spunem,
următorul pas. În acest domeniu, totul se învârte în jurul nostru. Proiectele
de acum nu mai seamănă deloc cu cele pe care le făceam cu şase săptămâni
înainte. La început, nu se punea problema să fac eu aceste scurt metraje,
pentru că nu ofereau o marjă de profit foarte mare. Dar văzând unde a ajuns
Michael Jackson, mi-am dat seama că... nu-l voi lăsa nimănui altcuiva. Piesa mi-a
plăcut foarte mult. ‚Thriller’ a fost excepţional, dar desigur nu a fost
albumul care a ajuns astăzi şi atunci mi-am spus ‚Hai s-o fac şi pe-asta!’
În câteva articole se spune cu uşurinţă
că m-am folosit de acest lucru ca de o rampă de lansare în cinematografie. Este
total fals. Nu am făcut-o din acest motiv, ci pentru că mi-a plăcut ‚Beat It’-ul
lui Michael Jackson. În plus, nu-mi place Hollywood-ul!
Este evident că Michael Jackson are
talent!”, susţine Giraldi în continuare. „Însă riscul asumat de Pat Benatar a fost de
departe cu mult mai mare., Când a intrat în acest studio stăteam cu inima
strânsă pentru ea, dar nu s-a lăsat deloc intimidată. Ea a lucrat cu Michael
Peters, coregraful nostru. A muncit şi iar a muncit, până a reuşit să facă ceva
despre care eu cred că arată destul de bine. Şi a reuşit. Diana Ross era ceva
mai auto-protectoare. A făcut ceea ce a putut. Având în vedere că îi place să
fie în pas cu moda se simţea în largul ei, atunci când arăta foarte bine.
Michael este magnific ca dansator şi performer. Felul lui de a reacţiona vine
prin intermediul performanţei. Pat trebuia să danseze – lucru pe care nu îl
putea face – şi trebuia să interpreteze (rolul)– lucru pe care nu-l mai făcuse
vreodată din punct de vedere profesional. Iar eu cred că este o actriţă
minunată. Dacă mi-ai cere părerea, cred că va avea o cariera de actriţă mult
mai mare faţă de mulţi alţii.”
În prezent Bob se confruntă cu acuzaţiile care i se aduc
în privinţa costurilor foarte mari pentru clipurile video. Beat It a depăşit bugetul cu 100.000 de dolari. „Într-un interviu de acum câteva săptămâni pentru
revista ‚Los Angeles Magazine’”, spune Giraldi, „am fost acuzat de câţiva colegi regizori că aş avea destui bani să
intru în acest mediu, să mă joc, să experimentez şi să-i ruinez pe ceilalţi.
Asta e o porcărie! N-am făcut decât să-mi iau munca în serios şi să acţionez în
consecinţă. Am cheltuit destui bani, plus profitul meu, pentru a crea, concepe,
regiza şi realiza scurt metraje aşa cum se cuvine. Vino oricând pe platou şi
întreabă-l pe Paul McCartney sau pe Michael Jackson sau pe Pat Benatar, iar ei
îţi vor spune că sunt un profesionist. Asta înseamnă că alţi regizori nu sunt?
Poate că da. Sau poate că munca mea este mai bună ca a lor.
Ceea ce înainte însemna să ‚iau camera
pe umăr şi să experimentez’ este un mediu profesional depăşit de un alt fel de
profesionalism. Iar eu sunt unul dintre acei profesionişti. Lucrez în felul meu
şi voi pune la bătaie munca, câştigul şi integritatea mea pentru a le demonstra
că se înşeală.”
În acelaşi număr al revistei, David Bowie îşi exprima
speranţa ca de acum înainte să nu înceapă toată lumea să facă clipuri video în
genul Poveste din cartierul de vest.
„Ştii ceva?”, spune Bob Giraldi. „Îi
doresc lui David Bowie, ca video-clipurile sale să fie la fel de bune ca şi
muzica lui. Muzica lui este extraordinară, iar el este un artist minunat. Dar
video-clipurile lui, în opinia mea, sunt
de amator. Nu e nevoie să mă apăr. Ştiu că le este frică, tinerilor regizori
incapabili să surprindă aceeaşi atitudine, coregrafie, atracţie sexuală şi
emoţie pe care am reuşit eu să le surprind.
Nu proiectez clipuri video pentru a
vinde neapărat înregistrările. Eu proiectez o poveste bazată pe propria viziune
şi inspiraţie pe care mi le furnizează muzica. ‚Beat It’ m-a dus înapoi în
copilărie şi mi-a adus aminte de ‚taurul’ super-macho (este vorba despre el însuşi) pe care l-am văzut crescând în Patterson, New Jersey. Nu are nimic
de-a face cu ‚Poveste din cartierul de vest’. Iar Michael Jackson a subliniat asta
spunând: ‚OK, asta este declaraţia mea împotriva violenţei, declaraţie pe care
o fac prin muzică, iar asta este viziunea ta anti-macho, de regizor. Pace prin
dans!’”
Beat It şi celelalte proiecte ale lui Bob Giraldi, şi-au pus
amprenta pe filmările comerciale? „Da.”,
recunoaşte Giraldi. „Tocmai am făcut o
reclamă la NARM(2)
şi am încercat să-l contactez pe ‚Jellybean’ Benitez(3)
să realizeze mixajul. Nu a mers, dar am căutat un realizator de mixaje bun, să
iasă ceva excepţional. Când am realizat reclama pentru McDonald’s, staful a
trebuit să caute cei mai buni muzicieni, altfel puteam spune ‚adio!’
proiectului. Muzica a schimbat totul. De exemplu ‚Flashdance’(filmul). Povestea este atât de superficială, încât
dacă faci greşeala să plonjezi în ea, ţi-ar plesni capul. Însă muzica te ţine
locului. Ne aflăm în epoca muzicii şi ea e conceptul.
Încearcă să fii diferit.”, continuă Bob în abordarea sa. „Pe de o parte, David (Bowie) mă acuză că am făcut dans şi ‚Poveste din
cartierul de vest’, însă eu cred că el a vrut să spună că i-a plăcut mai mult
faza experimentală. Pe de altă parte, cred că faza experimentală este absolut
minunată. Problema este că acest lucru conduce la o multitudine de
similarităţi. Dacă ceva nu este sigur în mediul creaţiei, acest lucru este
momentul în care devii învingător. ‚Sari pe el!’ Nu crezi că video-clipul lui
Stevie Nicks – ‚Stand Back’ se inspiră din ‚Beat It’? Eu îţi spun că da.
Singura lui problemă este faptul că Stevie Nicks nu ştie să danseze.”
În ciuda politicilor tipice de alcătuire a programelor
M-TV, Beat It-ul lui Michael conduce
playlist-ul, nu însă şi Pieces Of Ice
al Dianei Ross. Ce părere are Giraldi de acest aspect? „Am vrut să fac video-clipuri
cu artişti de culoare pentru că îmi place foarte mult muzica lor.”, explică
el. „Eu nu am orientări de culoare – sunt
cea mai nemiloasă persoană din lume şi voi face întotdeauna doar ceea ce mă
inspiră şi mă extaziază. Privind retrospectiv, probabil că motivul pentru care
M-TV nu a difuzat piesa ‚Pieces Of Ice’ este acela că melodia nu e tocmai grozavă.
Dar nu poţi spune despre ‚Pieces Of Ice’ că nu ar fi la fel de bună ca 60% din
materialul difuzat de M-TV. Şi atunci, de ce nu au difuzat-o? Pentru că, a
spune că nu este un material suficient de bun, este doar o scuză pentru M-TV.
Ei preferă muzica rock. L-aş numi un post rasist, lucru nu tocmai agreat peste
graniţă. Aşa că vor difuza numai Michael Jackson, pentru că trebuie să dai
Michael, mai ales de când este cel mai popular artist din lume. Şi Donna
(Summer). Din orice motiv trebuie s-o dea pe Donna. Iar pe Rick James să-l ţină
deoparte. Cred că tot acest aspect, M-TV îl valorifică prin intermediul presei.
Cred că le place această controversă, este ceea ce-i face aparte. Eu cred că e
o mare prostie.”
La acea vreme, Giraldi plănuia să preia producţia
versiunii video a piesei Say, Say, Say.
Previzualizându-şi planurile, el ne dezvăluie: „Vom încerca o abordare umoristică. Cred că M-TV are nevoie de umor.
Este o piesă periodică pentru mine, dar nu şi pentru istorie. Din punctul meu
de vedere nu are un nivel ridicat – se află în afara muzicii. Deci nu sunt
implicat emoţional. Sunt implicat doar pentru că Paul McCartney este idolul
meu. Eu cred că video-clipurile pop au nevoie de mai mult umor. Sunt mult prea
serioase şi prea violente. Toată această furie şi ostilitate care înseamnă
rock’n’roll poate fi şi plictisitoare. Aşa că vom încerca şi vom face ceva cu
totul diferit.”
În urma premisei inteligente a lui Giraldi, îi regăsim pe Michael şi pe Paul în postură de vânzători de elixire în chiar perioada recesiunii, călătorind la adăpostul unui spectacol de vodevil intitulat Mac şi Jack. În acest scurt metraj mai apare Linda McCartney în rolul pianistei, dar şi sora lui Michael, LaToya în rolul unei dansatoare pasagere în călătoria lor. În paranteză fie spus, pentru scurt metrajul Thriller, regizorul John Landis a luat lucrurile cu mult mai avansate, având la dispoziţie scenariul complet şi etapele necesare pentru întruchiparea „Vârcolacului” de către Michael. Ceea ce a reuşit să facă Bob Giraldi prin munca sa la scurt metrajele Beat It şi Say, Say, Say constă în aceea că a dezvăluit cu succes talentul lui Michael Jackson în faţa camerei de filmat, într-un mod în care nimeni nu a fost în stare să o facă, nici în spectacolele de televiziune, nici în alte filme. Beat It a fost ca un semnal, a atras atenţia asupra faptului că valoarea lui Michael ca vedetă de film muzical s-a cvadruplat. Rolul său de sperietoare confuză din filmul The Wiz poate că i-a oferit un loc plăcut pe marele ecran, dar Beat It a fost cel care i-a dezlănţuit stilul carismatic şi mişcările senzuale, cu încredere şi profesionalism. A fost cel care a creat o nouă dimensiune a creativităţii pentru Michael Jackson.
(1) Joc de cuvinte cu referinţă la piesa „Working Day And Night”
(2)
North American Reciprocals Museums
(3)
John Benitez cunoscut ca
Jellybean Benitez (n. 07.11.1957) – baterist, chitarist, compozitor, remixer şi
producător muzical american. A realizat câteva mixaje pentru Madonna, Whitney
Houston, Michael Jackson şi Pointer Sisters.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu