MICHAEL!
by Mark Bego
(1984)
Traducere şi adaptare în Limba Română,
Mihaela A.R.
THE WIZ
„Îmi place ideea de
a face ‚The Wiz’,” exclama Michael în vara lui 1977, „pentru că la el lucrează cei mai buni oameni. Atunci când lucrezi cu
cei mai buni, ştii că va ieşi perfect. Sidney Lumet este regizorul. Este unul
dintre cei mai buni regizori – a făcut ‚Network’ (Reţeaua), ‚Day Of The Condor’
(Ziua Condorului) – are în palmares câteva lucruri foarte bune. Quincy (Jones)
semnează muzica – va fi grozavă. Şi să nu-i uităm pe Richard Pryor, Diana Ross
şi Mabel King. Cum să nu iasă bine? Nu oricine poate fi actor.”, spunea
Michael la acea vreme. „Eu nu am încercat
niciodată s-o iau în serios, doar mă jucam, ca în spectacolele TV pe care le-am
făcut. Dar în televiziune nu am avut niciodată timp să studiez cu adevărat,
trebuia pur şi simplu s-o facem. Repede! Cu filmul, trebuie să repeţi şi să repeţi
mereu. De aceea le ia atâta timp până fac un film. Trebuie să iasă perfect. Eu
interpretez rolul Sperietorii, care cântă şi dansează – lucru pe care pot să-l
fac.”
Încă din 1971, Michael s-a confesat lui Michael Sherman
de la Detroit Free Press, că aspiră
la cariera cinematografică. „Mi-ar plăcea
să fiu actor,” a spus Jackson, „să
fac lucruri de genul celor pe care le face Sidney Poitier.” Iar acum are
şansa să interpreteze rolul Sperietorii al cărei cap este umplut cu decupaje
din ziare, sursa ideilor care îi vin pe parcursul poveştii.
Nu numai că acest film este versiunea cinematografică a
marelui succes de pe Broadway, The Wiz,
dar este şi cea mai scumpă producţie realizată vreodată cu actori de culoare,
cu un buget ce depăşeşte suma de 30 milioane de dolari şi de asemenea, cel mai
scump muzical filmat vreodată în istoria Hollywood-ului!
Alături de Michael au fost Diana Ross în rolul lui
Dorothy, Ted Ross în rolul leului cel fricos, Nipsey Russel în rolul Omului de
Tinichea, Mabel King în rolul vrăjitorului cel rău din vest, Richar Pryor în
rolul Vrăjitorului (The Wiz) şi legendara Lena Horne în rolul Glindei,
vrăjitoarea cea bună din sud.
Concepţia originală a piesei de pe Broadway – The Wiz – a apaţinut producătorului Ken
Harper. În anul 1972, Harper era un fost disc-jockey de 32 de ani care avea în
minte ideea că un muzical în genul Motown ar avea aceeaşi atracţie universală
pe scenă ca şi varianta radiofonică. Cu ajutorul cărţii lui William Brown şi a
textierului Charlie Small s-a născut The
Wiz.
Următorul pas era să găsească pe cineva la fel de
entuziast de proiect – suficient ca să investească o mare sumă de bani pentru a
produce spectacolul. După ce a vorbit cu toţi potenţialii interesaţi, în cele
din urma interesul a venit din partea Corporaţiei 20th Century Fox. Cei de la Fox şi-au arătat entuziasmul şi în
schimbul drepturilor asupra filmului, drepturilor de publicare şi a celor
asupra albumului, au venit la început cu 650.000$. Ca urmare, proiectul a demarat.
Harper nu a pierdut vremea şi a adunat echipele de
tehnicieni şi de actori, în special pe Stephanie Mills pentru rolul lui Dorothy
şi pe Geoffrey Holder (cel mai bine cunoscut pentru aportul care i-a adus
premiul Clio în industria de publicitate pentru o reclamă la 7-Up intitulată Aceasta este Cola Nuts) pentru costume şi eventual ca regizor.
În cele din urmă, programul a debutat în Baltimore la Teatrul
Morris A. Mechanic pe 21 octombrie 1974. În seara dinaintea premierei,
repetiţiile tehnice au fost un dezastru absolut, iar Harper avea deja viziunea
visului său de trei ani transformat în scrum. Teatrul avea cea mai superstiţioasă
orientare şi conform tradiţiei, dacă rochia de la repetiţie era îngrozitoare,
atunci şi seara premierei avea să fie la fel. Dar, contrar acestei teorii,
premiera s-a bucurat de aplauze în picioare şi 4 re-chemări la rampă, în vreme
ce spectacolele ulterioare şi-au atras succesul din admiraţia publicului în
Detroit şi Philadelphia.
La New York, a fost altă poveste. După o săptămână de previzualizări,
spectacolul s-a derulat cu costuri extinse. S-a pus în scenă, pentru 67.000$
pe săptămână, în vreme ce spectacolele anterioare au costat doar 46.000$.
Sâmbătă, 5 ianuarie 1975, a fost seara de debut pe Broadway. La final, criticii
au descris spectacolul ca fiind “o amestecătură”, iar recenziile aveau o tentă
negativă.
Harper ştia că a compus un
spectacol bun cu multe elemente excelente, dar banii se terminaseră şi dacă Fox
nu îşi pierduse încrederea la momentul New York, criticii probabil, aveau să
le-o ucidă. Luni, au primit răspunsul … Fox le-ar acorda fondurile necesare
pentru continuarea spectacolului şi în luna următoare, dar vânzările trebuie
sporite sau se termina totul. Fireşte, compania de film care a râs tot timpul
pe seama băncii, atunci când criticii au măcelărit The Poseidon Adventure, era dornică să rişte din nou.
Muzicalul de pe Broadway
s-a dovedit a fi cel mai mare câştigător al Premiilor Tony. Nu numai că a
câştigat premiul Tony la categoria muzicalul
anului, dar a continuat să fie jucat timp de aproape 4 ani. Şi atunci, ce
idee excelentă pentru un film!
Prima persoană care a
conceput versiunea cinematografică a piesei The
Wiz a fost producătorul Rob Cohen. Primul om la care s-a gândit a fost
regizorul Sideny Lumet, câştigător al multor premii. Lui Lumet i-a plăcut idea,
dar şi-a dat seama că filmul ar căpăta putere numai prin directorul său
muzical. Ca urmare, a decis imediat că un singur om este destinat acestei
sarcini – nominalizatul la Premiile Academiei, Quincy Jones.
Sideny Lumet îşi aminteşte:
“Când am vorbit prima dată cu Quincy
despre acest proiect, nu era sigur că ar fi în stare să facă aşa ceva. Avea de
făcut 4 albume în anul acela. Am fost uimit. Nu ştiam încotro să mă îndrept.
Acest film era o combinaţie de talente desăvârşite. Proiectul era atât de uriaş
încât doar o anumită persoană putea umple absenţa regizorului muzical. Cu toate
că eram în dubiu, am amânat toate deciziile şi am hotărât să facem
pre-înregistrările pe cel mai bun ritm pe care îl aveam şi când filmările s-au
terminat, nu mi-a rămas decât să mă rog.”
Lumet continuă: “Am discutat odată cu Quincy despre asta.
Oricum, nu putea să stea deoparte. Nu voi şti niciodată cum a reuşit şi nici nu
sunt sigur că aş vrea. Dar pe măsură ce asculţi coloana sonoră, vei recunoaşte,
ca şi mine de altfel, că a făcut o treabă excelentă, a reuşit. Ce era aşa de
special în chestia asta, încât numai Quincy putea s-o facă? A fost excelentul
aport al lui Charlie Small, care m-a inspirat pentru versiunea cinematografică.
Şi se impunea necesitatea a patru piese noi şi două balade, pe care ştiam că
numai Quincy le putea scrie. Aveam nevoie de cineva capabil să înţeleagă ce
urmăream, de ce o scenă avea o culoare şi alta altă culoare, cineva care să
poată comunica cu coregraful, să puncteze un număr de dans şi să înţeleagă ce
intenţionăm să facem cu el, cineva care să poată urmări repetiţiile Dianei sau
ale lui Michael şi să ştie ce aranjament muzical se potriveşte mai bine ... cu
alte cuvinte, aveam nevoie de Quincy Jones.”
Conform cu Jones, “Mulţi ani, oamenii m-au întrebat: ‘Quincy,
care a fost cel mai mare aport al tău?’ Răspunsul meu de acum este ‘The Wiz’.
Atunci când ai nouă caractere principale care cântă, 120 de dansatori, 6
tehnicieni de sunet, 3 dirijori, 4 contractanţi, 300 de muzicieni, 105
cântăreţi, 9 orchestre, 6 dubluri, 5 editori muzicali, vorbeşti despre cifre
foarte mari. Şi când te gandeşti că era să refuz! Prima dată am auzit de
versiunea cinematografică de la Sidney Lumet, la o petrecere de acum doi ani (1976), dar eram atât de prins cu
angajamentele pentru înregistrări, încât nici nu am luat-o în considerare.
Apoi, într-o zi, în faţa casei mele din California a parcat un Mercedes şi din
el a ieşit un bărbat cu flori în mână. Era Charlie Small, care venise să-mi
ceară să mă implic în acest film. Deşi am spus ‘Nu!’ şi atunci, se pare că nici
Charlie şi nici Sidney nu m-au luat în seamă. Cu timpul, am învăţat că atunci
când Sidney este implicat atât de mult în ceva, cel mai bine este să verifici
de două ori!”
Quincy continuă: “Despre Rob Cohen, producătorul nostru de 29
de ani, pot spune că este o persoană minunată pe care o iubesc şi îi mulţumesc
că nu a considerat acel ‘Nu’ ca răspuns ferm. El este cel care a dat startul ecranizării
acestui proiect după ce a văzut versiunea de pe Broadway, pe vremea când filma ‘Bingo
Long And The Travelling All-Stars’. Rob şi-a transformat viziunea în acţiune,
asigurându-şi drepturile de a face din ‘The Wiz’ un film muzical. Prima dată a
semnat cu Ted Ross şi Mabel King (din distribuţia originală). Apoi, în mijlocul
pregătirilor, Diana Ross a visat să fie Dorothy şi s-a întâmplat! Atunci Rob
şi-a îndreptat atenţia către Richard Pryor şi Michael Jackson. A făcut o
mişcare îndrăzneaţă alegându-l pe Sidney Lumet în poziţia de regizor şi astfel
a început ‘The Wiz’.”
Cu toate că 20th
Century Fox avea prima decizie asupra filmului, drepturile s-au modificat şi ‘The Wiz’ a devenit producţie Motown sub
compania Universal Pictures. Drepturile de înregistrare s-au împărţit între
Motown şi MCA, cei din urmă deţinând şi drepturile de distribuţie.
Cea mai mare parte din film
s-a turnat la studiourile Astoria din Queens. Quincy îşi aminteşte: “Repetiţiile au început în iulie 1977 la
Hotelul St. George din Brooklyn. În vreme ce Sidney lucra pe scenariu cu
actorii într-o cameră micuţă, Louis Johnson lucra cu 120 de dansatori şi 40 de
foto-modele de top new-yorkeze, în sala principală. Toţi erau de culoare. Ce
privelişte! Ce început! Ce mai distribuţie! Ce diversitate de stiluri! De la
Lena Horne la Diana Ross, Richard Pryor, Ted Ross, Michael Jackson (care tocmai
împlinise 19 ani.). Fiecare artist avea propriul stil de lucru!”, exclamă
Jones. Şi astfel a început cea dintîi colaborare între Quincy Jones şi Michael
Jackson.
Actorii erau încântaţi de
rolurile fanteziste pe care trebuia să le portretizeze. Fiecare dintre ei
studiase cu atenţie originalul din 1902 – Vrăjitorul
din Oz al lui L. Frank Baum.
Michael Jackson spunea la
acea vreme despre personajul său: “Sunt
propriul meu prizonier, exact ca toate personajele din ‘The Wiz’. Mi-e teamă
să-mi pun la bătaie potenţialul. Mă bazez mai mult pe hârtiile din care sunt
făcut decât pe propriul creier.”
“Acest Leu este un şoarece de bibliotecă.”, spune Ted Ross despre
personajul său. “A fost alungat din
junglă şi singurul lucru la care se pricepe este să stea pe piedestal.”,
explicând că treaba Leului cel Laş era să stea în chip de statuie într-o
bibliotecă publică din New York.
Nipsey Russell, în rolul
Omului de tinichea, este cunoscut ca o personalitate în televiziune dar care
foarte rar a fost văzut pe marele ecran. La acea vreme, el declara: “’The Wiz’ este şansa care a venit târziu! Dar
îmi voi aduce şi eu aportul, pentru că altfel nu se poate. Am lucrat din greu
şi ştiu că mă pricep să cânt, să dansez şi să spun glume.”
Cel mai controversat artist
din distribuţia principală a fost Diana Ross. Cu toate că imaginea tuturor
despre Dorothy contura o fată foarte tânără, o adolescentă din Kansas, Diana nu
a găsit nici o menţiune în carte referitoare la vârsta ei. “În privinţa asta, nu este nimic precizat.”,
explică ea. “În acest fel, fiecare
cititor îşi formează propria imagine. Am ştiut de atunci că visul meu se poate
transforma în realitate. Dorothy era în subconştientul meu. Prima mea călătorie
în Oz a fost cu Judy (Garland). Era propria mea poveste. Eram o fetiţă care se
temea să plece de acasă ca apoi să descopăr puterea de care aveam nevoie.”
Pentru a echilibra
diferenţa de vărstă evidentă, scenariul a fost rescris, aşa că Dorothy a
devenit o profesoară de 24 de ani. Diana Ross avea 34 de ani la acea vreme.
 |
| The Wiz - On the set |
Pentru Michael Jackson,
proiectul a reprezentat îndeplinirea unei ambiţii “de-o viaţă”. “Să fac ‘The Wiz’ a fost o experienţă
incredibilă. Am iubit filmul dintotdeauna şi îmi doream demult să fac ceva în
această direcţie. În plus, am fost îndrăgostit de ‘Sperietoare’. Am văzut piesa
de şase ori.”
Înainte să înceapă
filmările, Michael a tras o reală sperietură în privinţa sănătăţii fizice, după
cum spune chiar el. “Am avut un atac când
eram pe plajă, de 4 iulie. Nu mai puteam respira. A trebuit să fiu dus la
spital de urgenţă. Doctorul a spus că era pneumotorax[1];
bule de aer în plămâni care se acumulează şi nu mai poţi respira. Doctorul a
spus că cel mai frecvent apare la persoanele slabe. A mai spus că aveam şi un
pic de pleurezie. Asta mi-a amintit că lui Buddy Ebsen, care ar fi trebuit să
fie ‘Omul de tinichea’ în piesa originală ‘Vrăjitorul din Oz’, i s-a făcut rău
şi s-a prăbuşit înainte de a începe.”
La acea vreme, Michael era
foarte slab, ceea ce nu i-a sporit rezistenţa prea mult. Cântărea doar 52 kg. “Mâncam toată pâinea de pe masă numai ca să
mai pun ceva pe mine. Am încercat, dar nu s-a întâmplat nimic.” Dar ca un
adevărat co-echipier ce era, s-a prezentat pe platou la timp, iar filmările au
decurs conform programului.
Când au început filmările,
Michael habar nu avea de câtă muncă este nevoie pentru a face un film. “Am stat câte patru ore zilnic, timp de cinci
luni, numai pentru a fi machiat, dar a meritat fiecare minut. Omule, era
îngrozitor. După ce terminam ziua de filmare, plecam de pe platou cu urme de
machiaj pe piele, iar ochii îmi erau roşii şi inflamaţi. Afară erau fanii care
se uitau la mine şi spuneau ‘Hey, tipul ăla se droghează, ia priviţi ce e-n
stare să-şi facă!’ Încercam să le explic că nu m-am atins niciodată de droguri
şi că era din cauza machiajului, dar nu cred că mă credeau. Uneori plecam acasă
în costumul personajului meu iar oamenii spuneau ‘ne daţi or nu ne daţi!’. Asta
îmi plăcea!”
Mai sunt şi alte întâmplări
de care îşi aminteşte Michael. “Am lucrat
foarte mult afară. Era foarte frig; cel mai mare frig din New York. La World
Trade Center erau 600 de dansatori, toţi îmbrăcaţi în costume asemănătoare
celor de înot. Şi era atât de frig, încât o parte dintre ei şi-au dat demisia.”
Michael admite: “Îi datorez mult Dianei Ross. Ea a fost
‘mama’ mea pe platoul de filmare. Vorbesc serios. Întotdeauna era acolo, să mă
ajute … să-mi dea un sfat. Eram foarte apropiaţi. Trebuie să spun că o iubesc,
a fost extraordinară. În fiecare dimineaţă venea în camera mea şi mă întreba
dacă sunt OK sau dacă am nevoie de ceva.
Cel
mai amuzant lucru, a fost scena de pe acoperiş. Diana trebuia să leşine iar eu
trebuia să o prind. Dar era prea grea. Suflam de nu mai puteam încercând să
continui dialogul, în timp ce încercam din nou şi din nou să o ridic, până când
am reuşit. Nu toate scenele au fost amuzante. De exemplu cea în care Vrăjitorul
se uita după noi. I-au făcut ochii atât de strălucitori, încât atunci când
Diana s-a uitat în ei, i-au ars retinele. Nu a mai putut vedea vreo două zile!”
În acele zile, din pricina afecţiunilor retinei, Diana nu a mai putut suporta
flash-urile.
Michael a muncit din greu
şi şi-a făcut mulţi prieteni în timpul filmărilor. Regizorul Sidney Lumet spunea
despre Michael că este “cel mai talentat
tânăr de la Jimmy Dean încoace, un actor excelent, un dansator fenomenal, unul
dintre cele mai rare talente cu care mi-a fost dat să lucrez vreodată! Şi nu
exagerez cu nimic!” Quincy Jones spunea: “Michael este o maşină în adevăratul sens. Deţine echilibrul între
înţelepciunea unui om de 60 de ani şi entuziasmul unui copil.”
Michael continuă despre
experienţa sa: “M-am distrat grozav. A
fost una din cele mai minunate perioade pe care le-am trăit. Am învăţat foarte
multe. A fost o experienţă grozavă. Textul a fost greu, greu cu adevărat. Multă
lume priveşte filmul ca pe o poveste pentru copii, dar nu este chiar aşa. Se
referă la soartă, la credinţă şi curaj, iar atunci când vii în contact cu
astfel de lucruri, te înfrunţi cu ceea ce a făcut din unii oameni, marii regi
ai lumii. Curaj, credinţă şi suflet – astea sunt lucruri grele. Iar eu m-am
simţit extraordinar!”
La finele analizei, Michael
a fost foarte mândru de munca pe care a depus-o. “Mă bucur de ceea ce am făcut. Sunt o parte dintr-un întreg şi da, cred
că a ieşit bine. Este minunat să ştii ca ceea ce ai făcut, ceva din care ai
făcut parte, va rămâne viu ani şi ani. S-ar putea să vă mire, dar piesa mea
favorită din acest proiect nu este interpretată de mine. Este cea interpretată
de Diana şi Lena Horne şi se numeşte ‘Believe In Yourself (Crede în tine)’. Şi
este favorita mea, graţie mesajului său. Îmi place foarte mult.”
Michael a apreciat
experienţa şi din punct de vedere educaţional. “Am învăţat foarte multe de la Sideny Lumet. Am vorbit despre tot. Ştie
atât de multe. I-am pus multe întrebări despre toate filmele lui – ‘Serpico’,
‘Dog Day Afternoon’, ‘Twelve Angry Men’. Sidney este într-adevăr bun. Uneori,
atunci când ceva din ceea ce făceam nu era credibil, mă opream şi spuneam ‘Hai
să o luăm de la capăt!’, iar Sidney spunea ‘Nu, a fost teribil!’ ”
Cu aşa o echipă şi
distribuţie, din care făcea parte Lena Horne, Diana Ross, Richard Pryor, Quincy
Jones, Nipsey Russell şi Michael Jackson, The
Wiz promitea să fie una dintre cele mai tari experienţe cinematografice
imortalizate vreodată pe peliculă. Şi pentru cireaşa de pe tort, Quincy a
format un grup de muzicieni incredibil, din care făceau parte Bob James, Grady
Tate, Ralph MacDonald, Eric Gale, Richard Tee şi Steve Gadd. Pentru părţile
corale el i-a adunat pe Roberta Flack, Cissy Houston, Luther Vandross, Ray
Simpson de la Village People şi pe Ullanda McCullough. Pentru coloana sonoră
adiţională şi versuri a pus în scenă talentele lui Nick Ashford şi Valerie
Simpson.
Cu toate acestea, cum de nu
a fost unul dintre cele mai mari succese din istoria filmului? Simplu, pentru
că a fost supra-estimat. A fost atât de încărcat şi de aglomerat, încât
spiritul şi bucuria poveştii au fost îngropate de vii. Estimat a fi unul dintre
cele mai mari dezastre ale Crăciunului din 1978, filmul The Wiz, a fost un eveniment de divertisment lipsit în totalitate
de strălucirea pe care a avut-o versiunea de scenă. John Skow de la revista Time a realizat revizia filmului în
numărul din 30 octombrie 1978, sub titlul “Nicăieri
sub curcubeu”. Andrew Sarris de la The
Village Voice şi-a intitulat critica “Ding
Dong, Vrăjitorul a murit.” Criticii din toată ţara au catalogat filmul ca
unul sufocat în propria generozitate. Deşi vânzările de bilete au înregistrat
sume respectabile, filmul nu s-a încadrat în categoria acelora pe care publicul
să-şi dorească să-l revadă de multe ori.
În ciuda criticilor, The Wiz a însemnat un pas important
pentru Michael. El a primit critici favorabile şi a fost introdus publicului
cinefil. Prestaţia sa a fost una profesională şi credibilă şi şi-a dovedit
sieşi că poate fi profitabil ca star de cinema.
Şi mai semnificativ a fost
faptul că acest proiect a lansat pe piaţă primul album produs de Quincy Jones,
din care făcea parte şi Michael. Acesta a fost începutul unei colaborări din
care vor ieşi mai târziu albumele Off The
Wall şi Thriller! A fost un
proiect care a făcut din numele Michael
Jackson mai mult decât un “alt” artist, ci şi un actor recunoscut!
Conform celor spuse de Michael, filmul i-a
ridicat statutul în comunitatea de la Hollywood, în particular cu Tatum O’Neal
şi cu tatăl ei, Ryan O’Neal. “Tatum este
cea mai bună prietenă a mea. Ţinem mereu legătura şi vorbim despre lucrurile pe
care le facem. S-a bucurat foarte tare pentru mine atunci când am fost
distribuit în ‘The Wiz’. Şi ea m-a ajutat cu sfaturi despre cum să trec prin
toate astea. Ea şi tatăl ei au fost minunaţi cu mine.”
Michael îşi aminteşte cu
mândrie: “Acesta a fost primul meu rol
adevărat. Am mai avut roluri şi înainte, dar erau pentru genul de concert, ca
de exemplu ‘Save The Children’. Acum însă a fost prima dată când am interpretat
un rol, sunt altcineva, nu eu însumi…. A fost unul din visele care mi s-au
împlinit!”
Două din piesele pe care
Michael le-a interpretat în film au fost alese ca single-uri. Primul Ease On Down The Road este singurul duet
înregistrat la acea dată cu Michael şi prietena sa apropiată Diana Ross. A
atins locul 17 în topul Soul Billboard în octombrie 1978. Cel de-al doilea
single a fost solo-ul lui Michael You
Can’t Win (Part I), care a atins locul 42 în ianuarie 1979.
Lui Dorothy i s-a împlinit
cea mai arzătoare dorinţă, aceea de a-şi auzi tocurile papucilor de rubin. Dacă
Michael a reuşit să facă la fel, ce şi-ar putea dori mai mult? “Mi-aş dori să fac lumea mai frumoasă prin
divertisment, aducând oamenilor bucurie în suflet. Este minunat să vezi oamenii
zâmbind sau râzând sau plângând de bucurie. Muzică, pace, iubire, asta îmi
doresc să le aduc!”, exclamă Michael.
(va urma)
[1]
Pătrundere a aerului în cavitatea pleurală, datorită perforării
plămânului sau a peretelui toracic.(DEX)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu