Capitolul 30 - “Wanna Be Startin’ Somethin’”

MICHAEL JACKSON

THE COMPLETE STORY OF THE KING OF POP

9 noiembrie 2012

by Lisa D. Campbell

Traducere şi adaptare în Limba Română Mihaela A.R.

*

Capitolul 30

“Wanna Be Startin’ Somethin’”

Michael Jackson

Lift your head up high And scream out to the world I know I am someone And let the truth unfurl

Ridică-ţi capul cât mai sus şi strigă lumii “Ştiu că sunt cineva” şi lasă adevărul să iasă la iveală

            Wade Robson l-a întâlnit pe Michael Jackson cu aproape 20 de ani mai devreme, când era un copil. În ciuda acuzaţiilor aduse de procuror că şi el ar fi una din victimile lui Jackson, Mesereau l-a chemat pe Robson să confirme în faţa juraţilor că în timpul vizitelor sale la Neverland, Michael nu a avut nici un comportament inadecvat şi nu s-a petrecut nimic nociv. Robson şi-a menţinut poziţia chiar şi atunci când procurorul l-a hărţuit în audierea încrucişată.

            Brett Barnes a fost chemat şi el de către apărare. În 1993 el a declarat investigatorilor că Michael Jackson nu a avut niciodată un comportament deplasat faţă de el şi nu s-a întâmplat nimic inadecvat.  Acum a revenit să depună mărturie, renunţând la slujba sa pentru a putea călători până în Santa Maria. A mărturisit că niciodată nu au avut loc evenimente cu conotaţii sexuale sau inadecvate vârstei lor. Şi Barnes a stat ferm în faţa audierii încrucişate a procurorilor.

            Următorul martor pe lista apărării a fost Macaulay Culkin. Culkin, asemeni lui Robson şi Barnes, a contrazis pledoaria acuzării – conform căreia şi el ar fi fost una din victimile lui Michael Jackson. Culkin a declarat că Michael nu l-a molestat niciodată, nu l-a atins niciodată într-un mod deplasat şi nici nu a manifestat faţă de el vreun comportament inadecvat. Fiecare dintre aceşti tineri au mărturisit şi faptul că niciodată nu au fost martori la vreun comportament deplasat din partea lui Michael Jackson cu oricare alt vizitator de la Neverland.

Culkin nu a fost singura figură cunoscută care s-a oferit să depună mărturie în acest caz. Larry King a „depus mărturie” dincolo de prezenţa juraţilor. El a povestit despre una din conversaţiile sale cu Larry Feldman în care Feldman vorbea despre Janet Arvizo referindu-se la ea ca la o „ciudată” şi fiind de părere că este ahtiată după bani. Judecătorul Melville a hotărât că mărturia lui King nu era permisă iar juraţii nu au luat-o în considerare.

Apărarea l-a chemat şi pe Jay Leno. Leno a apărut la tribunat pentru a vorbi despre mesajele primite în mod repetat de la Garvin Arvizo pe mesageria vocală. Leno a răspuns apelurilor în timp ce Gavin se afla în spital, lucru pe care l-a făcut cu regularitate cu mulţi alţi copii şi organizaţii. Leno a descris mesajele lui Gavin ca unele care nu păreau să vină din partea unui copil, părând mai degrabă „scrise”, „pregătite”, la fel ca şi laudele generoase la adresa lui. Dacă Leno a făcut mărturisiri referitoare la conversaţiile sale telefonice cu Gavin, Gavin a declarat juraţilor că i-a trimis mesaje vocale lui Leno, dar nu a vorbit niciodată cu el la telefon.

Tot în beneficiul lui Gavin, „Fabrica de Râs” a înlesnit întâlnirea familiei Arvizo cu actorul de comedie Chris Tucker. Ei s-au împrietenit cu vedeta filmului Rush Hour (Oră de vârf) şi au început să se refere la el ca la un frate. Şi Tucker le-a făcut cadouri, le-a oferit excursii şi le-a dat bani. A început să fie „tapat” cu regularitate de bani, lucru pe care multe cunoştinţe din lumea celebrităţilor l-a mărturisit. Acestea au declarat că au contribuit cu bani în beneficiul lui Gavin, fără să ştie că cheltuielile lui erau acoperite de asigurare. Janet a solicitat fonduri invocând că acestea erau pentru sănătatea lui Gavin în timp ce încă primeau ajutorul social. Tucker a mărturisit că a început să-l îngrijoreze familia Arvizo şi a încercat să-l avertizeze pe Michael, spunându-i să fie precaut pentru că „ceva nu este în regulă”.

După runda apărării, i s-a permis acuzării să prezinte interviul filmat, acordat de Gavin poliţiei. Sneddon, aflat în prag de pensionare, urmărea condamnarea lui Michael Jackson. Vroia să-şi încheie cariera cu o victorie măreaţă şi era convins că acesta era momentul lui. Chiar s-a ţinut o petrecere înainte de pronunţarea verdictului. Din fericire, a fost o teribilă risipă de băutură.

După 14 săptămâni de mărturii, cazul „Statul California vs. Michael Jackson” a apărut în faţa juraţilor pe 3 iunie 2005. Şapte zile le-a trebuit juraţilor să delibereze. Au fost foarte organizaţi în revederea mărturiilor, numind dintre ei un secretar care să ia notiţe, un cronometror şi un foarte bun cunoscător al celor 98 de pagini de instrucţiuni ale juraţilor.

Pe 13 iunie 2005, când s-a anunţat că juraţii au ajuns la un verdict în cazul Michael Jackson, o suită de SUV-uri negre au pornit la drum din Neverland Valley spre tribunalul din Santa Maria. Procesiunea de vehicule a fost filmată şi transmisă în direct pe posturile TV. Caravana a intrat în curtea tribunalului. Michael a coborât din maşină îmbrăcat elegant ca întotdeauna, în costum negru cu blazon auriu, cu ochelari de aviator şi arătând într-un fel, parcă golit şi inexpresiv, aproape indiferent de enormitatea momentului. Părinţii lui şi ceilalţi membri ai familiei l-au înconjurat. Aceştia i-au fost susţinători devotaţi pe parcursul întregului proces. Din prima zi în care cazul a fost prezentat juraţilor, alături de el a fost mama sa, Katherine, deşi a lipsit o singură zi de la proces. A fost acolo, pentru fiul său iar încrederea ei în el nu a pălit nici o singură clipă. O singură dată a părăsit curtea şi acest lucru s-a întâmplat în timpul prezentării imaginilor pornografice găsite la Neverland, cunoscută în cercul media ca „ziua porno”. Katherine şi Joe şi-au însoţit fiul şi la citirea verdictului ca şi fraţii şi surorile lui. Pentru Janet a fost cea de a doua apariţie la tribunal.

Odată ce avocatul apărării şi echipa lui au sosit iar juraţii au fost aduşi înăuntru, fiecare verdict a fost citit şi difuzat prin staţie audio aşa încât să poată fi preluat de reprezentanţii media şi de susţinătorii care aşteptau afară. Evident, fiecare reţea media din lume a fost prezentă afară, lângă curtea tribunalului, pentru a transmite live. Unul câte unul, a fost citit fiecare cap de acuzare şi verdictul său:

1	Conspiraţie în vederea răpirii	Nevinovat
2 - 5	Molestare a copiilor sub 14 ani conform capetelor de acuzare Nr. 2-5	Nevinovat
6	Determinarea unui copil sub 14 ani de a înfăptui un act indecent (cu Michael Jackson)	Nevinovat
7 - 10	Administrarea de alcool în vederea înfăptuirii unui delict asupra unui copil conform capetelor de acuzare Nr. 7-10	Nevinovat
	Se consideră infracţiune la capetele de acuzare 7-10 – furnizarea de băuturi alcoolice persoanelor sub vârsta de 21 de ani	Nevinovat

Auzind că s-a ajuns la un verdict, eu personal am ţinut-o drept, până acasă, pentru a urmări şi înregistra totul. Mi-a luat mai puţin timp să ajung acasă decât i-a trebuit caravanei Jackson să ajungă la Santa Maria de la Neverland. Eram atât de încordată, simţeam şi dorinţă şi teamă în acelaşi timp, la auzul verdictelor. În clipa în care a fost citit – în sfârşit – cel dintâi verdict – Nevinovat - am sărit în sus de la locul meu de parcă aş fi fost înţepată în fund şi am exclamat “YES!”, auto-forţându-mă să stau jos şi să ascult următorul verdict, capul nr. 2 …. Nevinovat … repetat de 14 ori. Nu existau cuvinte mai frumoase în toată lumea la acel moment, decât acela – Nevinovat.

Odată ce verdictele au fost citite, singurele cuvinte ale judecătorului Melville adresate pârâtului au fost: Domnule Jackson, sunteţi exonerat de orice taxă şi sunteţi liber. La 45 de minute după ce sosise, Michael părăsea tribunalul ca un om liber. Arăta ca dracu, dar era liber. A ieşit din clădirea tribunalului cu echipa care l-a apărat şi cu familia sa, părând foarte fragil şi afişând pe chipul său, în continuare acea goliciune. Le-a făcut slab cu mâna fanilor care se adunaseră afară şi care ţipau tot mai tare pentru a se face auziţi. S-a urcat într-unul din SUV-urile negre aliniate unul după altul şi s-a întors înapoi la ranch-ul său. Calvarul generat de acest proces l-a afectat într-un mod ce nu poate fi măsurat şi asta pentru că nu s-a mai refăcut niciodată. La citirea verdictului, masa apărării a rămas fermă, cu excepţia consilierului Susan Yu, care a plâns. Când a fost citit şi ultimul dintre verdicte, Michael şi-a şters ochii. Singurele sale cuvinte pe care i le-a adresat lui Mesereau în interiorul tribunalului au fost: Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc. Imediat după procedurile curţii, Mesereau s-a întâlnit cu judecătorul Melville şi mai târziu i s-a alăturat lui Michael la Neverland.

Afară, în acea zi, o femeie aflată printre susţinătorii lui Michael, a avut o colivie plină cu porumbei. După fiecare verdict, elibera câte un porumbel. Ţipete de bucurie se înălţau după fiecare verdict rostit. Iar Thomas Sneddon a eşuat în lunga sa luptă de a-l condamna pe Michael Jackson. Singura declaraţie a lui Thomas Mesereau făcută către media a fost: “s-a făcut dreptate”.

Judecătorul Melville a citit o declaraţie din partea juraţilor:

Noi juraţii, cu toţi ochii lumii aţintitiţi asupra noastră, am studiat atent şi meticulos mărturiile, dovezile şi regulile de procedură din acest proces încă de pe 31 ianuarie 2005. Conform formelor procedurale la care se supun juraţii, am prezentat verdictele încrezători. Speranţa noastră este că acest caz reprezintă dovada de încredere în integritatea şi dreptatea sistemului nostru de justiţie.

Ulterior, doi dintre juraţi au avut o poziţie radicală susţinând că ar fi fost forţaţi să voteze verdictul “nevinovat”. Evident, la vremea respectivă, au primit oferte din partea câtorva edituri ce alergau după senzaţii tari.

Caravana de SUV-uri negre şi-au croit drum înapoi spre Neverland, în direct pe posturile de televiziune. Drumul până la porţile ranch-ului era străjuit de oameni care îi urau lui Michael bun venit acasă şi care aplaudau puternic pe măsură ce SUV-urile se apropiau.

Thomas Sneddon a ţinut o scurtă conferinţă de presă imediat după pronunţarea verdictelor. Cu un comportament mult mai puţin obraznic, el a anunţat doar că este mândru de echipa lui şi dezamăgit de verdict. Luat la întrebări, a declarat că nu a a vorbit cu familia Arvizo şi a negat orice vendetă faţă de Michael Jackson.

Victoria apărării probabil că a spulberat iluzia uriaşelor vânzări vehiculate de mulţimea de reprezentanţi ai mass-mediei, estimate cel puţin la câteva verdicte “vinovat” menite să le alimenteze asaltul desfăşurat asupra Regelui Pop. Poveştile despre viaţa lui Michael Jackson în puşcărie, cărţile documentare şi îndreptate spre căderea finală a Regelui Muzicii Pop, filmele şi toate celelalte pur şi simplu s-au dezintegrat. Postul de televiziune Court TV şi “starul” lui în ale jurnalismului, Diane Dimond, care s-a întors cu zece ani înapoi, a fost adesea sever criticat de Jermaine Jackson, Thomas Mesereau şi alţii, în apariţiile lor televizate ce au urmat după finalul procesului. Eforturile neîncetate ale mediei de a colora procedurile procesului au contribuit fără nici un dubiu la marea surpriză a publicului faţă de verdictul de achitare. Un membru al mediei a proclamat că Michael Jackson a fost achitat din pricina stării sale de sănătate şi pentru că a avut un avocat genial. Deşi nu era nici o îndoială că a avut un avocat genial, nu reiese de nicăieri cum a influenţat sănătatea lui cele 14 verdicte “nevinovat”. Părea că nu se acorda nici cea mai mică crezare faptului că poate - măcar poate - juraţii au dat atenţie faptelor prezentate în acest caz şi respectând legea, şi-au făcut treaba.

Larry King nu a pierdut deloc timpul şi l-a invitat pe Tom Mesereau în emisiunea lui pentru a discuta cazul şi verdictele. Mesereau a declarat că pe parcursul procesului, a fost tot timpul încrezător şi a simţit că acuzarea nu a fost obiectivă. El a subliniat încă o dată faptul că nu şi-au investigat niciodată acuzatorul sau pe familia acestuia, preferând să închidă ochii la ceea ce avea să urmeze. O echipă formată din 70 de ofiţeri ai şerifului au întors pe dos Neverland-ul fără să facă măcar o investigaţie asupra celor care acuzau. În acest caz erau implicaţi mai mulţi şerifi, procurori şi personal decât pentru procesul unui ucigaş în serie. El a spus cu certitudine că Michael Jackson nu este pedofil, nu a molestat niciodată vreun copil şi nu ar concepe niciodată aşa ceva. Noţiunea de deschidere a unui proces de urmărire penală din partea lui Michael Jackson a fost abordată doar ca posibilitate.

Mesereau a găsit prilejul de a vorbi împotriva atenţiei exagerate pe care media a dat-o procesului, catalogând în mod special postul Court TV  ca pe “mâna acuzării”. El a descris acoperirea lor ca “amatoricească, neprofesională şi extrem de deranjantă”.

Odată cu achitarea, unii au arătat cu degetul spre celebritatea lui Michael Jackson, susţinând că aceasta a jucat o parte din rolul care “l-a scos din rahat” cînd de fapt, un mai bun argument poate fi faptul că celebritatea lui a jucat un rol şi mai mare în a-l aduce în sala de judecată. A fost descris de mulţi, Jermaine şi Tom Mesereau numărându-se printre ei, ca fiind o persoană prea amabilă şi prea încrezătoare în oameni. Intenţiile sale bune, amabilitatea şi naivitatea în contrast cu celebritatea sa l-au vulnerabilizat faţă de asemenea acuzaţii. Din fericire, juraţii au evitat acoperirea mediatică şi nu au fost influenţaţi de ea.

Sfatul pe care Michael l-a primit de la Mesereau după proces, fără îndoială a fost ecoul multor altor persoane din jurul său; acela că trebuie să fie mai atent pe cine invită în casa lui şi pe cine încearcă să ajute. Chiar dacă intenţiile lui au fost bune şi nevinovate, trebuie să ştie că o nouă percepţie de incorectitudine va fi suficientă să îi aducă din nou necazuri. Acuzaţiile de această natură îi deranjează pe oameni şi pentru unii, este suficientă o simplă acuzaţie pentru a considera vinovăţia.

Jermaine şi-a ţinut promisiunea de a apărea în programul Larry King Live pentru a discuta verdictele şi pentru a-şi exprima credinţa că Michael a fost “1000% nevinovat” şi că acuzarea a manifestat o vendetă împotriva fratelui său. Speculând viitorul lui Michael, Jermaine a luat în considerare şi eventualitatea ca Michael să părăsească ţara pentru “a se vindeca”. Era convins că după ce se va reface, Michael va performa din nou: îi stă în sânge.

Întrebat de acoperirea mediatică, Jermaine a arătat şi el cu degetul spre Court TV, numindu-l un post “ignorant” şi a declarat că nu au relatat ştiri, ci au injectat păreri şi opinii. De asemenea a luat în considerare ideea unui caz de urmărire penală spunând că dacă ar fi fost el în locul lui Michael, ar fi intentat un astfel de proces şi i-ar fi făcut praf. Sfatul lui pentru Michael, asemănător cu cel al lui Mesereau, a fost că trebuie să fie mult mai atent în alegerile pe care le va face şi cui îi va oferi credit să intre în viaţa lui. Este prea bun, dă prea mult şi vrea să ajute pe toată lumea. Şi Jermaine şi Mesereau şi-au exprimat credinţa că Tom Sneddon a desfăşurat o vendetă personală împotriva lui Michael şi nu a fost deloc obiectiv în acest caz.

Fostul purtător de cuvânt al lui Michael, Raymond Bain a povestit într-un interviu cum şi-a ferit Michael copiii de evenimentele legate de acest proces. Aproape că trăia două vieţi. Nu a vrut ca copiii lui să fie afectaţi în vreun fel de acest proces. Am trecut prin foarte mult stres – gândiţi-vă doar stresul de a fi prezenţi în fiecare dimineaţă la tribunal, la ora 8:30. Apoi, când pleca de acolo, lăsa în urmă tot bagajul şi întregul stres provocat pe parcursul orelor petrecute la tribunal şi devenea “Tati”, care îi ajuta la teme, le cumpăra îngheţată, îi ducea la film – doar ca pentru ei să fie linişte. Îşi lăsa presiunea şi stresul şi grija şi problemele la uşa de la intrare. Cum păşea înăuntru părea ca şi cum totul era în regulă când de fapt nu era; când viaţa îi era în balanţă. Tot nu-mi dau seama cum putea să facă asta.

Orice discuţii sau revizii privind procesul se rezumau abia după ce copiii erau în pat, la culcare. Apoi Michael, adesea stătea de vorbă la telefon cu Tom Mesereau. În timpul procesului, îl suna pe Mesereau şi plângea, temându-se de ce urma să se întâmple cu copiii lui. Niciodată, nici o clipă nu s-a referit la el însuşi, se temea şi îşi făcea griji doar pentru copiii lui.

Dennis Tompkins şi Michael Bush au fost cei care au schiţat şi au creat ţinutele pe care le-a purtat Michael pe parcursul procesului. Se întâlneau cu el zilnic la primele ore ale dimineţii pentru a-l ajuta să se pregătească pentru proces. Karen Faye a dat şi ea o mână de ajutor. Conform celor spuse de Faye, începeau fiecare zi prin a a-şi spune rugăciunea în genunchi.

Dacă unii au spus că dependenţa lui Michael de analgezice a fost motorul principal în timpul procesului, Mark Geragos, care l-a reprezentat pe Michael timp de 18 luni, a declarat că niciodată nu a văzut vreun semn că ar fi folosit medicamente şi l-a descris pe Michael foarte preocupat de apărarea sa. În declaraţiile sale, Mesereau a fost ecoul lui Geragos, spunând că nu a fost martor al nici unui consum de medicamente, nu l-a văzut pe Michael sub influenţa lor, ci întotdeauna în alertă şi complet absorbit şi preocupat de apărarea lui. Posibil să se presupună acest lucru  - dacă în acest timp a folosit sau nu analgezice – dat fiind că părea că nu şi-a revenit niciodată complet. Nu mai mânca, nu dormea şi a slăbit şi mai mult pe parcursul procesului.

După pronunţarea verdictului, Michael s-a întors la Neverland. Nu era în formă prea bună. Era deshidratat şi slăbit din pricină că nu mânca şi complet epuizat pentru că nu dormea. Avea urgent nevoie de îngrijire medicală. A primit ajutor din partea lui Deepak Chopra, care l-a dus la un spital din San Francisco. Se aflau doar la 20 de minute la nord de Los Olivos când s-au oprit la camera de gardă a unui spital micuţ. Aici a primit lichide pentru 12 ore. Medicul care l-a tratat i-a spus lui Chopra că s-a aflat la un pas de fatalitate în acea zi.

În ziua imediat următoare pronunţării verdictului, Michael a făcut următoarea declaraţie acelora care au fost alături de el, care au crezut în el şi l-au susţinut – fanilor săi:

Fără Dumnezeu, copiii mei, familia mea şi voi, fanii mei, nu aş fi reuşit să trec prin ce am trecut. Dragostea voastră, susţinerea şi loialitatea voastră au făcut acest lucru posibil. Aţi fost acolo când am avut nevoie de voi cu adevărat şi nu voi uita niciodată acest lucru. Dragostea voastră omni-prezentă m-a susţinut, mi-a uscat lacrimile şi mi-a îndepărtat povara. Voi aprecia la nesfârşit susţinerea şi devotamentul vostru. Voi sunteţi inspiraţia mea. Cu dragoste, Michael Jackson.

Fanii şi-au manifestat mai departe dragostea şi suportul cumpărând albumele lui Jackson. Vânzările albumelor sale au explodat în săptămâna de după achitarea sa.

Michael a stat timp de o săptămână la casa din San Diego a lui Chopra. În timp ce se afla acolo, a solicitat o reţetă pentru OxyCotin[1].Chopra i-a refuzat cererea şi a încercat să-l ajute să depăşească această afecţiune emoţională într-un mod mai puţin dureros.

Procurorul Gloria Allred înfuriată peste măsură, a înaintat o moţiune prin care cerea să îi fie luaţi copiii de lângă el. Cineva a spus cîndva, că nimeni nu-şi doreşte să intervină între Gloria Allred şi camera de filmat. Convinsă fiind că era un tată denaturat, procuroarea a argumentat că nu era nevoie decât de o probă infimă pentru a-i lua custodia copiilor. Încercarea ei fireşte, nu a reuşit. Michael era descris de toţi aceia care intraseră în contact cu el şi cu copiii lui, ca un părinte foarte implicat, atent şi grijuliu.

Într-o conversaţie cu J. Randy Taraborrelli, care a avut loc după proces, Michael Jackson a recunoscut în cele din urmă - deşi nu îi plăcea să o spună şi nu vroia ca mama lui să afle - că “Nu-mi place puştiul acela”. Asta este ceea ce l-a determinat pe Michael Jackson să folosească verbul “a place” la forma lui negativă. Altfel, foarte rar se exprima în termeni negativi la adresa cuiva.

Lăsând amintirea procesului în urmă şi sperând să găsească ceva mai multă odihnă şi relaxare, Michael şi copiii săi au părăsit Statele Unite pentru Orientul Mijlociu îndreptându-se spre Bahrain. Atunci când a plecat din ţară, i-a spus lui Frank Cascio: Nu mă merită. N-au decît să se ducă dracului. Michael şi copiii săi au locuit timp de câteva luni în Bahrain ca oaspeţi ai lui Abdullah bin Hamad Al Khalifa, membru al familiei regale. Michael l-a cunoscut pe prinţ prin intermediul lui Jermaine, iar acesta a devenit apropiat al şeicului atunci când s-a convertit la religia islamică. S-a relatat că Abdullah ar fi plătit cel puţin o parte din taxa de 2,2 milioane de dolari pentru demararea unui nou album al lui Michael cu compania de înregistrări Sheikh’s 2 Seas Records. El a înregistrat în Bahrain şi mai târziu în Irlanda, New Jersey şi las Vegas. Una din melodii – You Are So Beautiful – se spune că ar fi răspunsul său la dragostea şi susţinerea de care s-a bucurat din partea fanilor săi. Albumul nu s-a materializat niciodată iar relaţia sa cu prinţul Abdullah a degenerat. Michael a fost dat în judecată pentru 7 milioane de dolari pentru încălcarea termenilor contractuali. Michael a susţinut că fondurile respective aveau titlul de cadou. În noiembrie 2008 s-a convenit la o înţelegere în afara curţii.

Din Bahrain, Michael şi familia sa s-au îndreptat spre Irlanda unde au locuit la Castlehyde, reşedinţa lui Michael Flatley. Flatley, faimosul Lord Of The Dance, i-a urat bun venit lui Michael şi i-a prezentat berea Guinness. Cât a stat în Irlanda, a lucrat cu will.i.am în studioul de înregistrări. Apoi, a avut loc un eveniment dedicat programului Access Hollywood. În timpul înregistrării, din pricina problemelor cu insomnia, Michael a cerut ca luminile să fie ajustate în aşa fel încât să nu îi facă umbre pe faţă, să mă facă să arăt de parcă aş fi dormit. A fost unul din ultimele sale interviuri înregistrate.

(va urma)

_______________
[1] Analgezic, sedativ opioid, sub formă de săruri de clorhidrat si tereftalat; utilizat în mod abuziv induce stări de euforie