On The Road With
Michael!
by Mark Bego
(1984)
Traducere
şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.
Capitolul 9
NEW JERSEY, NEW YORK ŞI KNOXVILLE
Atunci când am ajuns în Kansas City/Missouri, pe 6 iulie,
presa a oferit itinerariul detaliat al celor 13 oraşe în care urma să aibă loc
turneul Victory, inclusiv finalul său în Anaheim/California (7 şi 8 noiembrie).
Acest program bine pus la punct ne-a oferit atât nouă jurnaliştilor cât şi
întregii lumi sentimentul (sau iluzia) că după toate confuziile anterioare,
după semnalele amestecate şi starturile false, turneul s-a înscris pe linia
lui, bine planificată şi sub un real control. Ei bine, ce credeţi? Ne-am
înşelat cu toţii – masiva confuzie abia începuse.
Zvonurile schimbărilor au început imediat după primele
trei concerte de la Kansas City, iar zăpăceala a pus stăpânire pe toată durata
concertului. În cele mai multe cazuri, fanii lui Michael Jackson erau asemeni
unor marionete pe sfori din pricina biletelor puse în vânzare cu numai câteva
zile înainte de concerte. În ciuda incontestabilei şi incredibilei carisme pe
care o avea Michael pe scenă, planing-ul turneului era într-o totală şi
penibilă dezordine!
„Noul program oficial” nu ajungea să îmbătrânească nici
măcar o săptămână şi deja nu mai era de actualitate. Primul zvon a fost acela
că pe itinerariu a fost adăugat Washington D.C. în zilele de 28 şi 29 iulie.
Ok! A fost inclus. A fost exclus. Iar a fost inclus şi iar a fost exclus,
oficial. Următoarele patru date la Madison Square Garden din New York erau şi
ele în pericol de a fi anulate în favoarea Complexului Meadowlands Sports din
estul Rutherford-ului/New Jersey. Era evident pentru toată lumea că nu se ştia
ce urma să se întâmple după Jacksonville. Agentul meu de călătorii ajunsese în
pragul nebuniei. În cele din urmă, duminică 22 iulie, s-a anunţat că două din
datele de la MSG au fost anulate şi au fost adăugate alte trei pentru
Meadowlands, iar Washington D.C. va găzdui turneul probabil în a doua jumătate
din septembrie.
Puteau să sară fanii lui Michael precum cîinii lui Pavlov
când au auzit că în zona lor s-au pus biletele în vânzare? Era cumva Papa? Ei
bine, răspunsul la aceste două întrebări era absolut afirmativ, iar în acea
duminică dimineaţa când au fost anunţate datele pentru New York, într-un
interval mai mic de 9 ore, toate cele 167.000 de bilete au fost vândute pentru
29, 30 şi 31 iulie la Meadowlands şi 4 şi 5 august la MSG.
Conform celor declarate de promoter-ul şi directorul de
la Stadium Management Corporation, Chuck Sullivan, concertele de la MSG au
pierdut 100.000$ pe noapte pentru că nu s-au putut utiliza decât 16.000 de
locuri din capacitatea de 18.000 a sălii. În schimb la Meadowlands, care are o
capacitate de 80.000 de locuri, 45.000 de bilete au putut fi vândute pentru
locuri cu vizibilitate totală. Michael şi fraţii lui au insistat foarte mult ca
cel puţin două date la MSG să fie menţinute. Până la urmă, cum poţi avea un
mega-turneu al secolului şi să nu performezi în capitala media a lumii? Despre
acest subiect, Marlon Jackson a declarat: „Concertele
de la Madison Square Garden vor fi
mai bune faţă de cele în aer liber. Audienţa este mai apropiată de tine, ai
posibilitatea să simţi vibraţia şi să relaţionezi cu publicul.”
Pentru a complica lucrurile mai departe, spectacolele din
Indianapolis/Indiana au fost anulate şi dacă părea că pe 17 şi 18 august
acestea erau programata în Champaign/Illianos, pe 30 iulie a căzut şi această
posibilitate. Pe 29 iulie Chuck Sullivan a anunţat că îi va convinge pe
Jackson-i ca turneul să fie extins până în luna decembrie, cu un final grandios
în ziua de Crăciun pe Stadionul Aloha din Hawaii. La acest plan s-a renunţat
însă pe la mijlocul lui august la întâlnirea cu presa de la Detroit. Rapoartele
complet incerte şi conflictuale au continuat să prevaleze în vreme ce turneul
Victory se îndrepta spre un uriaş necunoscut.
Dar, destul cu planing-ul năucitor şi ilogic al turneului
.... să ne vedem mai departe de spectacol!
MEADOWLANDS
Când am aterizat pe aeroportul LaGuardia, duminică 29
iulie, la vreme pentru primul concert din acea seară din New Jersey, am luat
ziarul New York Times, în care am
descoperit un articol intitulat „Speculanţii
vând locurile la turneul Jackson-ilor cu 700$!” Să mor nu alta - 700$!
Pentru concertele de la Meadowlands şi MSG, speculanţii comercializau biletele
în general la sume cuprinse între 125 – 200 dolari bucata, dar recordul turneului
a fost într-adevăr un anunţ clasificat plasat de o persoană din Delaware care a
oferit spre vânzare un loc „central pe rândul din faţă” la suma astronomică de
700$. Abia atunci mi-am dat seama că beneficiam de un tratament rar pentru
aceste spectacole din New Jersey şi New York. Atunci când new-york-ezii se bagă
în ceva de asemenea proporţii, să fii sigur că vei avea parte de o reală
extravaganţă mediatică!
Seara deschiderii celor trei concerte din Meadowlands a
debutat cu o recepţie de presă fantastică ţinută la clubul stadionului şi a
căror gazde au fast Jackson-ii, Epic Records şi Stadium Management Corporation.
Toţi prietenii mei jurnalişti erau acolo, de la fiecare revistă, cotidian sau
post de televiziune majore. Cel mai mult m-a impresionat să aflu că New York Post şi-a trimis criticul de
teatru, pe Clive Barnes, pentru a urmări spectacolul – şi i-a plăcut foarte
mult!
În rândul audienţei din acea seara caldă de duminică de pe
Stadionul Giants din Complexul Sportiv Meadowlands, se aflau mama lui Michael,
sora lui - Janet, actorul Erik Estrada, Yoko Ono cu fiul său Sean Lennon şi
regizorul Bob Giraldi. După numărul de jonglerie al lui Chris Bliss, Jackie
Jackson a intrat în scenă sprijinindu-se în cârje. Aceasta a fost prima sa apariţie
pe parcursul turneului Victory. Audienţa era extrem de încântată şi trăia la
maxim evenimentul. Orice critic din zona muzicală new-york-eză, de pe o rază de
80 km, se afla acolo, în acea seară în East Rutherford/New Jersey, iar
Jackson-ii le-au oferit cu adevărat unul dintre cele mai detaliate şi inspirate
spectacole. Deşi pentru mine, aceasta a fost cea de a 10 vizionare a
spectacoului, literalmente mi s-a făcut piela de găină graţie răspunsului de un
entuziasm necontrolat al audienţei, din prima clipă când Jackson-ii au apărut
pe scenă. În mod special, Michael a fost bateria de energie a acelei seri.
Bătând ritmul piesei Off
The Wall într-un clopot, Tito a ridicat mulţimea la cotele freneziei, iar
Michael şi-a fascinat şi uluit adoratorii, aducându-i pe toţi la unison. În
acea seară, înmănuşatul, ni s-a oferit nouă în întregime!
Atunci, am văzut şi o mare noutate în spectacol – de
fapt, prima văzută în acest turneu. În ciuda zvonurilor conform cărora urma să
fie adăugat ceva de pe albumul Victory,
acestea s-au dovedit false. Imediat după ce a încheiat Let’s Get Serious, Jermaine a anunţat: „Aş dori să vă prezint o piesă de pe noul meu album ‚Dynamite’.” A
fost o alegere excelentă, aceea de a înlocui Do You Like Me, abandonată la Dallas. Piesa Dynamite a fost cel mai listat proaspăt single în numărul din
săptămâna precedentă a revistei Billboard
şi părea a fi un succes exploziv pentru Jermaine. A fost o piesă pe deplin gustată
în meniul de succese servite în concertul Victory!
Răspunsul mulţimii în timpul concertului din acea seară a
fost cel mai puternic de până acum; spectacolul devenind tot mai incitant cu
fiecare performanţă.
În seara următoare, Jermaine arăta de parcă s-ar fi
distrat de minune. Era mult mai relaxat de cum mergeau lucrurile pe scenă.
Tuturor le plăcuse Dynamite iar
succesul celor trei piese ale sale îi dădeau putere şi încredere.
Înainte de spectacolul de luni, publicul a intrat în ceva
la care nu am mai fost martor până atunci. Pentru a se distra înainte de
începerea concertului, în mod secvenţial, oamenii se ridicau în picioare, îşi
ridicau braţele, strigau şi se aşezau la loc. Efectul vizual era acela al unor
valuri, ale căror unde se propagau dintr-o parte în cealaltă a tribunelor.
Mişcarea, care a început printre câţiva, a cuprins curând întreaga mulţime de
45.000 de spectatori. Atunci când a început spectacolul, şi-au intensificat
mişcarea, continuînd animaţia cu acelaşi talent cinetic.
Marţi, 31 iulie, în cea de a treia seara la Meadowlands am
avut un invitat surpriză în persoana lui Jackie Jackson care a intrat în scenă
în timpul piesei I’ll Be There şi s-a
alăturat vocal fraţilor săi. A fost pentru prima dată în acea vară când el şi-a
făcut apariţia pe scenă, aşadar a fost un moment special! Toate cele trei
concerte de la Meadowlands au atins culmea succesului. Acum, în aşteptatea
părerilor criticilor, venise vremea ca cei cinci fraţi să concerteze în cel mai
mic dar cel mai prestigios loc din turneul lor – cea mai cunoscută în lumea
show-biz-ului din Manhattan – arena Madison Square Garden, situată în inima New
York-ului!
MADISON SQUARE GARDEN
Duminică seara la „întâlnirea de presă” de la
Meadowlands, Chuck Sullivan ne-a informat pe noi, scribii nesătui ai
mass-mediei, că cele două date programate pentru Madison Square Garden vor fi semnificative
din mai multe motive. Nu numai pentru că este cel mai mic loc de desfăşurare al
concertului Victory, dar va fi şi cel mai bine păzit. Nu numai că va lipsi
eşafodajul masiv al scenei, dar tot echipamentul Jackson-ilor de 60.000 lire
sterline, a ceea ce însemna sunet şi lumini va fi suspendat de tavan, oferind
locaţiei cea mai mare încărcătură suspendată din istoria MSG-ului!
Riscuri de crime, revolte şi scandaluri – toate aceste
griji atârnau ca un nor negru asupra celor două concerte ale Jackson-uilor la faimoasa
arenă new-york-eză.
Atunci când am realizat săptămânalul turneu Victory
pentru reţeaua de radio australiană, i-am explicat producătorului, Vesna Mezic
că Jackson-ii urmau să performeze la MSG. La care ea mi-a replicat prin telefon
din Adelaide/Australia: „Nu-i aşa că este
un loc încântător – Michael Jackson cântând în mijlocul unei grădini pline de
flori!” A trebuit să-i explic: „Nu,
nu, nu, Vesna, nu este vorba despre o grădină cu flori, este o arenă uriaşă în
centrul Manhattan-ului!”
Atunci când s-a făcut acest anunţ, despre concertele la
MSG, în mintea fiecăruia s-au înfipt două evenimente specifice. În anul 1981
când trupa a performat ultima dată acolo, în timpul concertului, delincvenţa
juvenilă a scăpat de sub control şi s-a transformat în fapte penale. Iar cu
numai un an în urmă, în iulie 1983, la concertul în aer liber al Dianei Ross –
în mijlocul Parcului Central – grupuri de huligani au bătut şi jefuit oameni
din audienţă, cauzând banarea tuturor concertelor rock susţinute în parc.
Revenind la concertele Victory de la MSG, acesta este locul unde trupele de
heavy-metal precum Black Sabbath au atras cele mai indezirabile bande de
huligani.
Primarul New York-ului - Ed Koch, Jackson-ii şi oraşul
însuşi nu se aflau sub nici o circumstanţă care să conducă la un alt fiasco ca
cele precedente. Conform celor declarate de Chuck Sulivan la întâlnirea de
presă de la Meadowlands măsurile de securitate „vor fi substanţiale”. Sullivan a mai adăugat: „Aceste spectacole nu numai că vor fi cele mai bine păzite din tot
turneul, dar vor fi şi cele mai bine păzite evenimente din istoria MSG. Am avut
12 victorii în termenii nici unui incident şi vom mai avea încă două în acest
week-end.”
Pentru realizarea acestui scop, peste 2000 de ofiţeri ai
poliţiei new-zork-eze se aflau la datorie în timpul acestor evenimente. Conform
şefului departamentului operaţiuni al poliţiei din New York, Robert Johnson „Niciodată nu am avut o desfăşurare de forţe
ca aceasta, dar nici o personalitate ca Michael Jackson.” Începând din
vestul Bulevardului 5 (Fifth Avenue) şi din nordul Străzii 23, personal am
văzut câte patru ofiţeri la fiecare colţ de stradă din jurul arenei MSG. Zona
dintre bulevardele 7 şi 8 şi dintre străzile 33 şi 31 a fost declarată „zona
îngheţată” în care fiecare persoană mergea una în spatele celeilalte cu biletul
la vedere pentru a fi arătat la intrare. Coada se întindea pe lungimea a patru
blocuri. Acesta era singurul loc prin care se putea intra în Madison Square
Garden în cele două seri. V.I.P.-urile trebuia să intre tot din bulevardele 7
şi 8 şi erau nevoite să treacă printre şirurile de poliţişti şi poliţiste,
către intrarea estică a arenei. Era cel puţin câte un poliţist înarmat din 3 în
3 metri – iar asta se întâmpla în zonele de protecţie cel mai puţin populate.
La fel de paranoic sunt şi eu atunci când vine vorba de situaţii cu pericol potenţial.
O pot spune onest că niciodată în viaţa mea, de când trăiesc în New York, nu
m-am simţit mai în siguranţă ca acum!
Pe ornamentul de deasupra intrării în Hotelul New York
(fostul Statler Hilton) se aflau busturile celor şase fraţi Jackson înalte de
aproape 2 metri şi un banner pe care se putea citi „Pepsi prezintă The Jacksons”. Acesta este hotelul în care a fost
scrisă piesa de succes al lui Glenn Miller „Pensylvania 6-5000” în 1940. În
acest week-end, hotelul arăta de parcă ar fi aparţinut unei alte dinastii
muzicale – aceea a Jackson-ilor!
În timpul numărului său de jonglerie, Chris Bliss s-a
adresat publicului: „Sunteţi foarte
norocoşi – sunteţi pe cale să vedeţi spectacolul în living-room!” Şi
într-adevăr, chiar aşa era – intim, confortabil şi manierat. Nici în cele mai
sălbatice vise ale mele, nu am crezut că mă voi simţi aşa în acea seară în
mijlocul a 16.000 de oameni, în Madison Square Garden. Dar, experienţa a fost
intimă în comparaţie cu restul turneului Victory. Nu numai că au lipsit scena
uriaşă şi pânzele cu cei trei copaci, dar s-a dus şi uriaşul ecran de
proiecţie.
Titlul rubricii Life
din ediţia de miercuri, 1 august 1984 a USA
Today, scria cu litere bolduite: „Mick
i se va alătura lui Michael .... şi celorlalţi Jackson-i pe scenă, sâmbătă la
arena new-york-eză Madison Square Garden. Jagger şi Dl. Thriller vor interpreta
piesa lor de succes ‚State Of Shock’, inclusă pe LP-ul Victory, aflată pe locul
3 în topuri săptămâna aceasta.” Chuck Sullivan a confirmat zvonul în ediţia
de vineri a aceluiaşi cotidian. Auzisem şi eu zvonul persistent că Jagger va
participa la unul dintre concerte pentru o filmare a istoricului duet live, pe
scenă – dar nu s-a materializat în timpul nici uneia dintre serile de la MSG,
ceea ce a fost cât se poate de dezamăgitor. Dincolo de asta însă, am fost
martorul a două seri excelente ale lui Michael, Randy, Marlon, Jermaine şi
Tito. Iar duminică seara, l-am putut revedea pe Jackie, dar nu pe scenă ci în
spaţiul din culise de pe partea dreapta.
În timpul performanţei de sâmbătă, cum a început Off The Wall, Michael a strigat spre
public: „Nu staţi jos – vreau să vă văd
dansând şi distrându-vă!” Şi credeţi-mă, exact asta am făcut! În acea seară
l-am văzut în mulţime pe Andy Warhol. În seara de duminică i-am văzut pe
primarul Koch, Cyndi Lauper, Pia Zadora, Bette Midler, John Denver, Neil Sekada,
Peter Frampton, Brooke Shields şi Emmanuel Lewis. Aflat în Manhattan, într-o
seară Michael a luat cina cu Katherine Hepburn la locuinţa ei din New York.
După spectacolul de duminică seara, eu am participat la o
petrecere la discoteca Limelight, pe care Arista Records a dat-o pentru Jermaine.
Acolo au cântat Shirelles şi Whitney Houston (nepoata Dionnei Warwick) care
şi-a demonstrat abilităţile vocale. Petrecerea s-a încheiat cu Whitney şi
Jermaine interpretând duetul lor Take
Good Care Or My Heart.
Cu tot potenţialul pericol care a planat asupra datelor
de la MSG, totul a decurs incredibil de bine. Cât priveşte cotarea celor două
seri – publicul de sâmbătă a fost un pic mai supus, poate din pricina
atmosferei impuse de „stilul poliţiştilor anului 1984”, dar în seara de
duminică publicului nu i-a mai păsat de nimic. Au venit să petreacă şi exact
asta au făcut, dar fără să sară peste limite.
Iar voi credeaţi că New York-ul este un oraş periculos?
Ei bine, ceea ce a urmat în oraşul următor, aproape că a terminat întregul
turneu Victory!
AMENINŢĂRI CU MOARTEA ÎN KNOXVILLE
Luni, 6 august, am zburat acasă la Detroit pentru o
reuniune de familie. La ştirile de la ora 23:00 din acea seară s-a anunţat că
viaţa lui Michael Jackson ar fi fost ameninţată, iar concertele programate
pentru următorul week-end pe Stadionul Neyland de la Universitatea din
Tennessee au fost amânate pe termen nelimitat! În ziarele de a doua zi erau o
mulţime de rapoarte conflictuale în ceea ce priveşte soarta concertelor din
Knoxville. Biletele pentru datele de 10 şi 11 august s-au vândut atât de bine
încât a mai fost adăugată încă o programare pentru data de vineri 9 august.
Acum însă, toate cele trei erau în pericol de a fi transformate în adevărate
dezastre. Şi ce se va întâmpla cu restul turneului?, a întrebat toată lumea.
Concertele din Indianapolis şi Champaign au fost deja anulate, iar contractele
deja semnate pentru Detroit. Să aducă aceste amninţări cu moartea, sfărşitul
turneului Victory?
După spusele dj-ului din Knoxville, Bob Anderson,
cunoscut ascultătorilor săi de la WOKI-FM sub porecla de „Banditul”, tot acest
haos a pus stăpânire pe oraş de luni de când s-a pomenit la ştiri despre
scrisorile de ameninţare primite la redacţia cotidianului Knoxville News-Sentinel şi la Universitatea din Tennessee. Anderson
a mai spus că deşi concertele au fost anulate în cursul după-amiezei, au fost repuse
în program mai târziu în acea seară.
Bob mi-a explicat: „Am
confirmat că au fost într-adevăr anulate şi am continuat să ţinem publicul la
curent cu ştiri despre această stare. Evident că era ştirea care ţinea jurnalul
de la ora 18:00 din acest oraş şi de peste tot. Nici un cuvânt nu mai conta cu
excepţia acelora legate de ameninţările primite de Jackson. Aşa că stăteam acolo
informând întreg statul şi sunt convins că mare parte a naţiunii ştia deja
despre acest lucru, anume că turneul fusese anulat pe termen nelimitat. Puţin
după ora 23:00 am primit informaţia că turneul se va desfăşura conform
programului, ceea ce sunt sigur a creat pandemia. A doua zi era ceva de genul –
Ooops!, nu contează!”
Anderson continuă: „Nu
a existat nici o explicaţie în plus până ce Bob Sullivan (coordonatorul
turneului) a ţinut o conferinţă de presă miercuri, în care a declarat că a avut
o întâlnire cu Jackson-ii, cu gărzile lor de corp şi cu FBI-ul, în care au
analizat cu atenţie scrisorile şi au concluzionat că spectacolele pot fi ţinute
fără nici o problemă din partea trupei sau a fanilor. Dar cu siguranţă, toate
astea au întors oraşul şi mare parte din acest stat cu susul în jos, cel puţin
pentru un interval cuprins între 15:00 – 23:30. Pentru Knoxville a fost o
poveste destul de mare pentru ca oamenii de ştiri să întrerupă programele
reţelelor locale care transmiteau Jocurile Olimpice, pentru a anunţa că turneul
Jackson-ilor se află înapoi pe cursul său!”
Ambele ameninţări au fost tipărite cuvânt cu cuvânt în
ediţia de miercuri a cotidianului Knoxville
News-Sentinel, fiecare prezicând în felul său că Michael Jackson urma să
fie asasinat pe scenă şi mulţi dintre fanii săi îl vor urma într-o manieră
violentă. Fiecare dintre cele două scrisori reprezenta opera evidentă a unui
individ cu perturbaţii mintale care nu avea altceva mai bun de făcut cu timpul
lui decât să provoace probleme.
S-a apelat la ajutorul FBI-ului pentru a analiza cele
două scrisori de ameninţare, concluzia specialiştilor fiind că acestea erau
doar simple ameninţări nefondate care nu prezentau un real pericol la siguranţa
lui Michael sau a audienţei. Oricum, lucruri de genul acesta nu se trec cu
vederea aşa uşor. Drept urmare, s-au luat foarte multe măsuri de prevedere
pentru a asigura securitatea oricui participa la aceste concerte.
Faţă de această situaţie, Chuck Sullivan a declarat: „Dacă am putut concerta de cinci ori la New York
fără nici un incident, ştiu că putem concerta de trei ori şi în Knoxville. Nu
ne putem lăsa intimidaţi de astfel de lucruri, altfel vom fi ameninţaţi tot
timpul.”
Măsurile de securitate s-au înăsprit şi s-a anunţat în
mod repetat că există lunetişti înarmaţi pe acoperişurile celor mai înalte
clădiri din perimetrul universităţii care înconjurau stadionul. Maşinile de
poliţie, cîinii poliţişti şi forţele de ordine cu pistoale şi bastoane de
cauciuc erau cât se poate de prezente în vinerea concertului. Din ziua în care
au fost făcute publice ameninţările şi până când s-a terminat cel de-al treilea
concert, nimănui nu i s-a permis accesul pe stadion fără să fie scanat din cap
până în picioare, inclusiv Chuck Sullivan şi personalul lui Michael. Nu era
permis nici un risc. De asemenea, intrarea propriu-zisă pe stadion fusese
dotată cu detectoare de metale a căror senzitivitate era setată pe nivel înalt,
aşa încât chiar şi cheile de la maşină sau mărunţişul din portmoneu să fie
detectate, vizualizate şi examinate înainte că gărzile să permită accesul la
tribune şi pe teren. Una dintre fetele din corpul de securitate mi-a spus că a
detectat mai multe persoane care aveau asupra lor arme de foc ascunse în
mantale de poliţişti.
Odată intrat pe Stadionul Neyland, mi-am găsit locul şi am stat de vorbă cu James McPride de la
revista People şi cu publicistul
Jackson-ilor, Howard Bloom. La 21:10 în mijlocul conversaţiei, a început
ploaia. Biletele aveau inscripţionate pe ele mesajul „Ploaie sau Soare”, aşa că
nu prea aveai ce face decât să stai în ploaie până la final. Pe la 21:46 ploaia
s-a oprit. Eu mi-am strâns umbrela iar scena a fost ştearsă pentru a începe
spectacolul. Din pricina ploii şi a ameniţărilor cu moartea, în acea seară nu
au fost vândute toate biletele. La 48.783 bilete vândute, a fost primul concert
al turneului Victory care nu s-a ţinut cu casa închisă, dar cu toate acestea
tot era cel mai mare număr de spectatori pe care l-a avut până în acel moment!
Pe la 21:57 luminile arenei s-au stins şi a început
concertul. Se vedea abia o părticică din Michael Jackson şi fraţii lui, în timp
ce urcau spre lumina reflectoarelor de pe scenă şi toate problemele care
măcinaseră Knoxville până atunci s-au topit ca prin minune. Nici unul din
spiritele prezente pe stadion în acea seară, nu s-a lăsat intimidat nici de
ploaie şi nici de ameninţări. Odată ce a început muzica, totul a revenit la
normal.
Chiar înainte de a ataca piesa Human Nature, Michael s-a adresat mulţimii: „E minunat să fim aici. Vreau să vă spun că vă iubesc foarte mult.”
Era felul său de a se elibera de anxietatea care planase asupra lui, a oraşului,
a turneului şi a fanilor confuzi şi care tensionase atmosfera din Tennessee în
acea săptămână.
Artificiile de după spectacol au oferit cel mai bun
spectacol de până atunci. De fapt, au fost excelente în fiecare din cele trei
seri din Knoxville. În Meadowlands, nu au fost atât de spectaculoase pentru că
stadionul se afla în apropierea pistei
de aterizare a Aeroporului Newark (ar fi putut doborî un Boeing 747 în mijlocul
concertului?), iar înăuntru la Madison Square Garden au fost destule efecte
pirotehnice la finalul spectacolului fără să fie aruncat în aer acoperişul
sălii.
La întâlnirea de presă de după spectacol, Chuck Sullivan
a declarat că „simţim că aceasta este cea
mai măreaţă victorie a turneului Victory.” În ceea ce priveşte
ameninţările, el a spus: „Chiar şi cu
acele scrisori, Michael Jackson a simţit că era destul de important pentru
fanii lui să concerteze conform programului stabilit.”
Ca o măsură în plus de securitate, Michael a fost
transportat la Stadionul Neyland într-o maşină blindată marca Wells Fargo. Până
să ajungă pe stadion, dispărea în camera lui mobilată cu piese în stil Victorian,
scaune cu tapiţerie din catifea şi tapet drapat în galben şi albastru.
Aranjamente florale decorate cu baloane şi câte o singură mănuşă albă erau din
abundenţă. Din motive de securitate, mamei lui Michael, Katherine Jackson, i
s-a cerut să rămână în spatele scenei pe toată durata spectacolului. În timpul
şederii sale în Knoxville, Michael a fost sfătuit să nu apeleze la nici una din
deghizările sale şi să nu iasă incognito la cumpărături sau în preumblările
sale religioase aşa cum a procedat în alte oraşe pe parcursul turneului.
Vineri seara în Knoxville, mulţi speculanţi au rămas cu
buzunarele pline de bilete la începerea spectacolului. În acea seară, din
pricina confuziei create, nu au fost în stare să scape de bilete nici în ultima
clipă. Un articol din ediţia de sâmbătă a cotidianului Knoxville News-Sentinel, a punctat situaţia cu umor sub titlul „Speculanţii au făcut salată de bilete”.
Vânzarea biletelor nu a mai constituit o problemă în zilele de sâmbătă şi
duminică, când s-au înregistrat noi recorduri la casă – 50.239 (epuizate în
totalitate) respectiv 49.485.
Publicul de duminică seara a fost cel mai entuziast
comparativ cu celelalte două seri. Michael a fost degajat şi liniştit că nu s-a
întâmplat nimic rău în serile precedente şi a apărut într-o formă excelentă. Pe
Wanna Be Startin’ Something a
executat una din piruetele sale excepţionale cu atâta viteză încât i-a sărit
pantoful din picior în mijlocul spectacolului! Oricum, la jumătatea piesei
mocasinul negru era înapoi în piciorul lui, fără ca el să rateze vreun acord.
Unul dintre cele mai amuzante lucruri pe care mi-l
amintesc din turneul Vicotry, a fost să ascult la postul de radio din
Knoxville, WIMZ-FM, cum locuitorii de aici celebrau în week-end „Ziua Jackson”,
completată de numărătoarea inversă a „Ajunului Jackson” şi discutau în direct
unde vor aşeza „Pomul Jackson”, că vor agăţa de şeminee „Şosetele Jackson” şi
vor cânta tradiţionalele „Colinde Jackson”. Pentru Knoxville/Tennessee,
Crăciunul a venit în luna august – sub forma lui Michael Jackson!
Chiar şi cu ameninţările cu moartea, anularea temporară a
concertului, ploaia de vineri seara şi toate celelalte extra-confuzii, cele
trei concerte din Knoxville au avut un succes răsunător. Următoarea escală din
agendă era Detroit/Michigan, cel mai bine cunoscut în cercul muzical sub numele
de MOTOWN!
(va urma)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu