Capitolul 6 - "Thriller"

MICHAEL JACKSON

THE COMPLETE STORY OF THE THE KING OF POP

9 noiembrie 2012

by Lisa D. Campbell

&

MICHAEL JACKSON

THE KING OF POP

martie 1993

by Lisa D. Campbell

Traducere si adaptare Mihaela A.R.

*

Capitolul 6

“Thriller”

Rod Temperton

 

‘Cause this is thriller, thriller night              Pentru că este un thriller, noaptea groazei

And no one’s gonna save you                       Şi nimeni nu te va salva

From the beast about to strike                    De fiara, gata să atace

Pentru acest al şaptelea şi ultimul single extras de pe albumul Thriller, Michael a creat cel mai elaborat scurt-metraj al vremii. Costurile de producţie s-au ridicat la 1 milion de dolari, fiind cel mai scump clip video realizat vreodată. Dacă ar fi să facem o comparaţie, cele mai multe producţii video de la acea vreme, aveau un buget cuprins între 30 şi 40 de mii de dolari. Totodată, a fost şi cel mai lung, având o durată de 13 minute, iar difuzarea lui pe posturile de televiziune debuta cu declaraţia de exonerare de răspunderi şi se încheia cu lista participanţilor.

După ce a vizionat filmul An American Werewolf In London (Un vârcolac american la Londra- 1981), Michael a hotărât că îl vrea pe John Landis, în scaunul regizorului. Rick Baker, care a realizat machiajul pentru An American Werewolf In London, a fost ales să realizeze machiajul şi pentru Thriller, transformând-l pe Michael într-un adevărat vârcolac. Partenera lui Michael a fost Ola Ray. La început, Michael nu prea s-a simţit în largul său, la gândul că va avea compania unei ex-Playboy, dar Landis l-a convins că este o alegere bună. În final cei doi au au dezvoltat o relaţie minunată.

Povestea a fost scrisă de John Landis şi de Michael Jackson. Pentru început, Michael se transformă într-un vârcolac în faţa camerei, ca mai apoi să ajungă un zombie care se alătură tovarăşilor săi din cimitir într-un număr de dans destinat a fi imitat şi reprodus de-a lungul timpului. Michael este îmbrăcat în roşu, pentru a ieşi în evidenţă din bezna cimitirului. Jacheta sa roşie cu un mare „V” negru pe spate, a fost proiectată de Deborah Nadoolman Landis, soţia regizorului şi a devenit ultima nebunie în materie de modă.

Lansarea Thriller-ului în cinematografe a fost una limitată. La premieră, scurt metrajul a primit ovaţii în picioare însoţite de cererea de a mai fi difuzat încă o dată. Aşa că, a fost rulat din nou. La difuzarea lui pe MTV, reţeaua de televiziune a sesizat o creştere a ratingului de la 6 la 8 ori.

Scurt-metrajul Thriller a fost lansat şi pe casetă video însoţit de un documentar realizat în spatele scenei, despre cum a fost realizat filmul, la ideea strălucită a avocatului lui Michael, John Branca, care încerca să acopere uriaşele costuri de producţie. The Making Of Michael Jackson’s Thriller, a fost produs de John Landis, George Fosley Jr., şi Michael Jackson, iar regia a fost semnată de Jerry Kramer. Pe casetă este inclusă şi o secvenţă în care Michael şi John Landis discută despre cum le-au venit ideile pentru scurt-metraj şi cum a încercat fiecare să le pună în practică. Make-up artistul Rick Baker arată cum l-a transformat gradual pe Michael în vârcolac. Iniţial i-a aplicat o peliculă de ipsos pe toată faţa pentru a crea un mulaj. Apoi a modelat mai multe instanţe ale chipului său ce urma a se metamorfoza. Costumele şi machiajul pentru grupul de zombi ne arată măsurile laborioase luate pentru a sublinia fiecare detaliu şi pentru a-i aduce cât mai aproape de realitate.

Documentarul mai cuprinde şi câteva secvenţe din cariera deja lungă a lui Michael, prezentând prestaţia trupei Jackson Five în spectacolul lui Ed Sullivan, respectiv piesa Who’s Loving You şi scurt metrajul Triumph, produs de Michael pentru piesa Can You Feel It. De asemenea, au fost incluse secvenţe majore din scurt-metrajul Beat It şi prestaţia lui Michael pe Billie Jean la emisiunea specială Motown 25.

Cele mai amuzante secvenţe din acest documentar sunt repetiţiile numărului de dans cu Jackson, Michael Peters şi Ola Ray. Deşi Peters a lucrat cu Michael, la scurt-metrajul Beat It, era tot mai impresionat de talentul lui în timp ce elaborau coregrafia Thriller-ului.

Michael este de-a dreptul uluitor pentru mine, pentru că lucrează cu aceşti oameni care de-o viaţă numai asta fac. Mă refer la faptul că ei au studiat pentru a atinge acest nivel al muncii lor, iar el vine la studio şi întră pur şi simplu pe ritm. Pur şi simplu. I-am arătat paşii unei secvenţe şi el i-a făcut imediat. E fascinant pentru că avem aici aceşti oameni care au cheltuit mii de dolari pentru pregătirea lor, au studiat toată viaţa pentru a ajunge dansatori, iar puştiul ăsta întră în sală, tu îi spui‚ acesta este ritmul – da-dat-da-dat’ - şi el îl face. Este extraordinar să-l urmăreşti pentru că are un dar înnăscut. Este un adevărat dansator în sufletul lui.

Alte scene surprind glumele ocazionale din pauzele de la filmări. John Landis îl ridică pe Michael şi îl aşează pe umărul lui, strigând echipei: Să-mi daţi de ştire când aveţi nevoie de Jackson! Apoi îl întoarce cu capul în jos în timpul repetiţiilor cu Ola. Un alt moment amuzant ni-l arată pe Michael aruncând (sau zdrobind) ceva în capul lui Landis. Caseta se încheie cu dezvăluirea regizorului că: Michael Jackson este extrem de sensibil la gâdilat. El îi scoate pantoful din picior şi îl gâdilă în talpă, într-o secvenţă în care Michael poartă în locul şosetelor albe, unele argyl. Landis şi Jackson stau în scaunele de regizori având numele fiecăruia inscripţionat pe spate, doar că fiecare stătea în scaunul celuilalt.

Ola Ray a fost rugată să o ia uşor cu partenerul ei şi a făcut tot ce a putut pentru a încuraja o idilă, dar avansurile ei au rămas fără ecou.

Acest documentar a fost realizat pentru a contrabalansa costurile de producţie ale scurt-metrajului Thriller, finanţat din surse proprii, de către Michael. The Making Of Michael Jackson’s Thriller s-a vândut într-un milion de exemplare, ceea ce a făcut din el cel mai bine vândut documentar. A stat 8 săptămâni pe locul 1 în topul vânzărilor video Billboard, caseta a fost cotată cea de a treia cel mai bine vândută dintre toate genurile anului 1984 şi a fost cea de a zecea cea mai închiriată, în acelaşi an.

Demonicul single aproape că era să nu vadă lumina presei. Intitulat iniţial Starlight, piesa avea o linie melodică similară dar versurile erau diferite. Deşi Starlight era apoape complet înregistrată, compozitorul Rod Temperton a rescris-o şi a venit cu un cântec complet nou, intitulat Thriller. Lansarea scurt metrajului aproape a fost ştearsă din buget de însuşi Michael, ca urmare a plângerilor primite din partea bătrânilor Martori Jehovişti care au obiectat faţă de apariţia zombilor. Landis a fost nevoit să ascundă literalmente rolele de film până le-a venit ideea să adauge precizarea din intro-ul scurt-metrajului.

 

În timp ce fiecare din cele şapte single-uri extrase de pe Thriller au provocat adevărate uragane, spulberând clasamentele single, albumul a procedat în mod similar în topurile albumelor. Analizând toate aceste „premiere”, alături de simple cifre rezultate din vânzări, succesul albumului Thriller este cu adevărat uluitor. Albumul a stat 80 de săptămâni în Top 10. Toate cele 52 de săptămâni ale anului 1983 le-a petrecut în Top 10 pop album, dintre care 37 pe locul 1. Nici un alt album lansat de un artist solo, nu a reuşit să stea atât de mult timp într-un top.  A fost şi primul album din istorie care a început şi a sfârşit anul pe locul 1. În martie 1983, Thriller a atins locul maxim în topul albumelor din Marea Britanie şi era încă numărul 1 în cel din S.U.A., marcând pentru prima dată un artist care a stat pe locul 1 în ambele ţări în acelaşi timp. Înregistrând un asemenea succes fără precedent, este puţin probabil ca recorul lui să mai fie vreodată atins de vreun alt artist. Ulterior, revista Billboard a declarat: Din pricina declinului înregistrat în domeniul vânzărilor de albume, a creşterii descărcărilor digitale şi în lipsa celui care să-i calce pe urme lui Jackson, este puţin probabil că un alt album va domina vreodată posturile de radio, domeniul video sau conştiinţa colectivă aşa cum a făcut-o ‚Thriller’. Michael Jackson a reuşit să dărâme barierele impuse de rasă, vârstă şi clasă, din orice colţ al acestei lumi.

Până la această dată (n.t. 2012), Thriller s-a vândut în peste 110 milioane de exemplare, devenind cel mai bine vândut album din istoria muzicii. Iar acest lucru este cu adevărat impresionant. Vânzările unui singur milion de exemplare pentru a fi certificat cu platină, constituie piatra de încercare pentru orice album. Thriller s-a vândut în peste un milion de exemplare numai în Los Angeles în 1983. La un moment dat, se vindeau câte un milion de exemplare la fiecare 4 zile! Ediţia din 4 august 2010 a revistei Word a efectuat o statistică a celor mai bine vândute albume la nivel global. Cel de-al doilea cel mai bine vândut album era Back In Black al trupei AC/DC, cu 49 de milioane de exemplare. (Albumul Greatest Hits al celor de la Eagle care s-a luptat pentru cucerirea topului, s-a clasat pe locul 6 cu un total de 42 de milioane de exemplare vândute.) Ediţia notează: Dar în frunte se află ‚Thriler’-ul lui Michael Jackson ...de-a lungul şi de-a latul acestei lumi, ’Thriller’ a rămas încă cel mai bine vândut album care ne-a fost dat să-l vedem şi auzim vreodată.

În recapitularea de sfârşit de an 1983, Billboard l-a numit pe Michael Jackson artistul de top pop, black şi dance/disco. Thriller a fost cotat albumul numărul 1 al anului în clasamentele pop şi black. Billie Jean şi Beat It au împărţit acelaşi loc 1 în topul dance singles al anului. Billie Jean s-a clasat pe locul 2 în ambele clasamente pop şi black singles. The Girl Is Mine s-a clasat pe locul 6 în topul black şi pe locul 9 în top adult single contemporan.

Thriller a ţinut din nou clasamentul albumelor şi în 1984 şi s-a clasat pe locul 2 în top black album al anului. Michael Jackson era pe locul 2 în topul artiştilor pop şi pe locul 6 în topul artiştilor de culoare. Say Say Say a urcat până pe locul 3 în top pop singles în 1984.

Statele Unite şi Anglia nu erau singurele ţări în care s-a instaurat Michael-mania. Michael a primit titluri şi premii din partea multor altor ţări. În Japonia, Thriller a fost numit albumul anului 1983, iar Michael, Cel mai bun artist şi Cea mai bună voce masculină. În Australia, Thriller a fost Cel mai bun album şi Cel mai bun single al anului. Michael a fost numit Cel mai bun artist al anului în Italia, deţine Recordul anului în Grecia şi albumul anului în Olanda. Thriller a fost numit Cel mai important album străin al anului în Spania, iar în Brazilia, Michael a fost Artistul internaţional al anului, doar ca să enumerăm câteva!

Thriller nu a stabilit doar un nou record de vânzări, dar a schimbat şi percepţia oamenilor faţă de industria muzicală. A demonstrat că de pe un singur album pot fi extrase mai mult de un singur single. Thriller a generat 7 extrase pe single, toate intrate în Top 10, furnizând cel mai bun pachet de hit-uri al său. Albumele anterioare au oferit între 1 şi 3 extrase pe single, toate celelalte fiind considerate piese pentru faţa B a discului sau de umplutură. Thriller a demonstrat că un album poate conţine în întregime numai piese de succes. Cele două melodii care nu au fost extrase pe single, au fost Lady In My Life şi Baby Be Mine, care puteau fi uşor adăugate şirului de hit-uri de Top 10. Pe albumul Thriller nu există nimic „de umplutură”, fiecare dintre piese fiind de aur pur.

Scurt-metrajele realizate pentru piesele albumului au influenţat şi au ajutat în egală măsură la schimbarea de peisaj în industria video muzicală. Billie Jean şi celelalte clipuri video nu au fost numai populare, ele au ridicat ştacheta producţiilor video, impunând noi standarde în acest domeniu şi au ajutat la creşterea popularităţii tânărului MTV. Unii văd în contribuţiile lui Michael chiar mai mult de atât. În cartea sa Man in the Music: The Creative Life and Work of Michael Jackson (n.t. 2011), Joseph Vogel a folosit un citat al criticului cultural Hampton Stevens, spunând: Înţelepciunea convenţională atât de des repetată – că video-clipurile lui Jackson au făcut MTV-ul şi „au schimbat industria muzicală” reprezintă doar jumătăţi de adevăr. Poate sună mai bine dacă spunem că industria muzicală s-a umflat pentru a cuprinde talentul lui Jackson şi s-a coşcovit din nou în absenţa lui. Clipurile video nu contau înainte de Michael şi au încetat să mai conteze, aproape cu precizie de ceas elveţian, în momentul când el s-a oprit din producţia acestei munci minunate.

Unul din factorii care au contribuit la succesul fenomenal al albumului Thriller a fost şi apariţia lui Michael la emisiunea specială pentru televiziune, prin care se celebrau cei 25 de ani ai companiei Motown Records. Motown 25: Yesterday, Today and Forever a fost difuzată pe 16 mai 1983 şi a adunat cei mai mari artişi Motown, alături de reuniunea celor mai mari trupe ale companiei. Cei mai mari performeri s-au adunat cu toţii, să aducă un tribut companiei Motown şi celui care a pornit totul, Berry Gordy.

Desigur, Jackson Five au performat cele mai de succes piese ale lor de pe vremea când se aflau la Motown. Apoi, fraţii Jackson s-au retras, lăsându-i scena lui Michael, care avea să creeze un moment istoric în cariera sa şi a muzicii, oferind ceea ce avea să taie respiraţia tuturor, fenomenalul Billie Jean. Ulterior, Michael i-a oferit jacheta neagră – despre care se spune că a împrumutat-o din dulapul mamei sale - lui Sammy Davis Jr. care i-a admirat-o foarte tare. Această apariţie a cimentat ceea ce avea să devină una din semnăturile de marcă ale lui Michael – şosetele albe strălucitoare. Însă a fost mai mult decât o tactică, a fost un truc vizual pentru a accentua dansul şi a atrage atenţia privitorilor asupra execuţiei acelor mişcări uimitoare.

Pe parcursul acestei performanţe, Michael a uluit pentru prima dată America, cu o altă semnătură de marcă a sa, noul pas de dans, moonwalk. Chiar şi fraţii lui, urmărindu-l din culise, au fost surprinşi de mişcările fratelui lor. Aluneca înapoi deşi părea că merge înainte, a executat o piruetă ameţitor de rapidă, apoi a îngheţat preţ de o secundă pe vârfurile picioarelor. Publicul s-a ridicat în picioare ovaţionându-l la finalul prestaţiei sale. Aceasta este considerată nu numai un moment pivotant în cariera lui Michael, dar şi în cultura pop, surclasând debutul Beatles-ilor la emisiunea Ed Sullivan Show şi apariţia lui Elvis Presley în acelaşi program. Din copilărie, Michael a studiat şi a absorbit tot ce a putut de la idolii şi mentorii săi: Gene Kelly şi Fred Astaire, Sammy Davis Jr. şi în mod special James Brown. Dar el a combinat toate aceste segmente cu propriul său talent  de a crea ... magie. Nimeni nu s-a mişcat ca Michael Jackson şi nimeni n-o va face vreodată.

Cu o singură apariţie pe micile ecrane, Michael a reuşit să adune o întreagă nouă audienţă, iar vânzările albumului Thriller au intrat din nou pe orbită. Programul special Motown a fost urmărit de circa 47 milioane de telespectatori. Aceia care nu i-au auzit muzica pe posturile de radio sau nu i-au urmărit clipurile video difuzate pe MTV au devenit noii fani ai lui Michael Jackson şi au umplut magazinele de profil pentru a cumpăra albumul Thriller.

Un număr al revistei Rolling Stone a dedicat un articol retrospectiv industriei muzicale a anilor ’80, examinînd impactul pe care l-au avut prestaţia lui Michael în emisiunea Motown 25 şi albumul Thriller. Vânzările în domeniu în prima decadă au fost notabil de scăzute datorită, în parte situaţiei precare a economiei dar şi popularităţii excesive pe care au cunoscut-o jocurile video ca alternativă a divertismentului. Articolul consideră prestaţia lui Michael pe piesa Billie Jean ca fiind una electrizantă, care a revigorat industria muzicală, readucând cumpărătorii înapoi în magazinele de profil, de unde au plecat fiecare cu un exemplar al albumului Thriller şi adesea, cu încă unul sau două pe lângă acesta, redând industriei muzicale impulsul de care avea atâta nevoie. Thriller a fost considerat de criticii anilor ’80 re-modelatorul standardelor succesului.

Luând în considerare impactul extraordinar pe care a avut-o prestaţia lui Michael în emisiunea Motown 25, pare destul de ironică reticenţa iniţială pe care a manifestat-o faţă de această apariţie. Deşi a vrut cu adevărat să ia parte la tributul adus companiei şi lui Berry Gordy, perspectiva de a apărea la televizor nu l-a încântat absolut deloc. Michael a fost de acord să performeze în această emisiune specială alături de fraţii lui, numai după ce i s-a permis să performeze Billie Jean, singura piesă non-Motown interpretată pe parcursul întregului spectacol.

După ce şi-a dat acordul în cele din urmă, Michael a stat ore lungi la repetiţii, alături de fraţii săi, pentru potpuriul alcătuit din piesele de succes marca Motown, astfel încât lui nu i-a mai rămas decât seara de dinaintea spectacolului pentru a repeta Billie Jean. Michael povesteşte în Moonwalk că a intrat în bucătărie în seara premergătoare emisiunii televizate, cu pălăria de spion pe care o solicitase şi a dat drumul piesei la volum tare. Atunci şi acolo, şi-a creat rutina, hotărând că va executa acel pas de moonwalk pentru prima dată în faţa publicului, într-o emisiune televizată. Prestaţia sa strălucitoare i-a adus nominalizarea la premiul Emmy. Michael nu a câştigat premiul care a ajuns la Leontyne Price, dar emisiunea specială Motown a primit premiul Emmy pentru Merite muzicale deosebite. Deşi nominalizările la diverse premii şi în mod special câştigarea lor era un lucru foarte important pentru Michael, cea mai mare onoare pe care a avut-o cu acel prilej a fost telefonul primit în dimineaţa următoare de la unul din idolii săi: Fred Astaire, care l-a lăudat pentru prestaţia lui. Emisiunea Motown 25: Yesterday, Today and Forever a fost lansată ulterior şi pe casetă video, fiind cotată de Billboard pe locul 2 în Topul Video al Casetelor de muzică, al anului 1986.

Nouă ani mai târziu programul a fost redifuzat, iar revista Entertainment Weekly a vorbit despre perfomanţa lui Michael la Motown 25 ca despre cel mai măreţ moment de divertisment al secolului XX:

... un tânăr delicat cu o voce sugrumată de emoţie, cu o mănuşă albă şi cu pantofi vrăjiţi, a luat microfonul şi a început să scrie următorul capitol în istoria muzicii americane. În momentul în care Michael Jackson a atacat piesa ‚Billie Jean’ – cântând, gemând, învârtindu-se şi în final tăind răsuflarea publicului cu moonwalk-ul său – industria muzicală trebuia să se descotorosească de reperele sale învechite.

Desigur, Billy Jean a fost unul dintre multele piese de succes ale lui Michael pe parcursul anului 1983, dar nu toate extrasele sale pe single din timpul acelui an au provenit de pe albumul Thriller. Cel de-al şaptelea single al său care a ajuns în top 10 în 1983 a fost Say, Say, Say. Cu această poziţie, Michael a dărâmat toate recordurile anterioare deţinute de Elvis Presley şi de Beatles-i, pentru cele mai multe single-uri în Top 10 într-un singur an. Piesa a devenit number one în Top Hot 100 în săptămâna 10 decembrie 1983 şi a stat acolo şase săptămâni. În top black singles a ajuns până pe locul 2. Duetul cu Paul McCartney este inclus şi pe albumul lui McCartney, Pipes of Peace. Albumul acestuia mai include un alt duet cu Michael, anume The Man. În interiorul coperţii, printre alte fotografii a celorlalţi colaboratori, a fost inclusă şi una cu Michael.

Paul McCartney a luat avionul spre California pentru a filma Say, Say, Say împreună cu Michael, deoarece programul acestuia nu-i permitea să zboare în Anglia. Scurt metrajul a fost filmat în Santa Ynez Valley, la circa 160 km la nord de Los Angeles. Paul şi Michael erau doi asociaţi care vindeau o poţiune miraculoasă ce oferea garantat puterea unui taur furios. Paul poza în vânzător, iar Michael, pretinzând a fi un cumpărător, încearcă poţiunea şi îl provoacă pe cel mai puternic om – care făcea şi el parte din stratagemă – la o competiţie de wrestling. Michael câştigă iar mulţimea adunată aleargă să cumpere sticluţele cu poţiune magică. Mack şi Jack pretindeau că adunau toţi banii pentru un orfelinat. Schimbându-şi job-ul din vânzători în actori de vodevil, susţin un spectacol într-un local, unde Michael pune ochii pe o frumoasă fată de companie, personificată de sora lui, LaToya. Soţia lui Paul McCartney, Linda, apare şi ea în acest scurt-metraj, ca membră a echipei de scamatori. Michael s-a îndrăgostit pe loc de locaţia în care s-au desfăşurat filmările, Ranch-ul Sycamore Valley din Los Olivos / California. Aşa că, a pus ochii pe el, pregătit să şi-l facă viitoarea lui casă.

1983 nu a fost numai anul succeselor pentru Michael. A fost şi anul în care contractul său cu compania Weisner/DeMann Entertainment a expirat. Câteva luni mai târziu, expira şi contractul de management cu tatăl său. Nici unul dintre acestea nu a mai fost reînnoit. Michael şi-a concediat tatăl. Şi cu toate că nu a fost niciodată apropiat de el, Michael explică în Moonwalk că nu a fost decât o decizie de afaceri şi că el şi tatăl său se aflau în lumi diferite atunci când venea vorba de creativitate. Probabil că Joe venea cu idei pe care Michael le respingea în totalitate, pentru că nu le considera benefice pentru el. Asta a condus la o bătălie publică extrem de rară între Joe Jackson şi Michael, şi între Joe şi Weisner şi DeMann. Numărul din 25 iunie 1983 al revistei Billboard l-a citat pe Joe Jackson spunând despre Weisner/DeMann Entertainment:

Au fost notificaţi şi contractul lor nu va mai fi reînnoit. În ceea ce priveşte îngrijorarea mea, s-a terminat. Nu vor mai beneficia de nici un alt contract iar băieţii mei nu vor mai semna nimic cu ei... Sunt o mulţime de oameni care îi suflă lui Michael în ureche şi se ştiu ei cine sunt. Nu-i interesează decât banii... De Weisner şi DeMann am avut nevoie la vremea aceea pentru că aveam nevoie de sprijin din partea albilor, pentru a negocia cu structurile corporatiste de la CBS.

Michael a răspuns remarcilor tatălui său în acelaşi număr al revistei Billboard:

Nu ştiu ce l-a determinat să vorbească aşa. Auzindu-l vorbind astfel mi s-a întors stomacul pe dos. Habar n-am de unde le-a scos. (...) Se întâmplă ca eu să fiu orb la culorile astea.

Ron Weisner şi Freddy DeMann au dat şi ei replica:

Problema pare să fie mai mult cu tatăl lor decât cu altcineva ... nu avem nici un fel de problemă cu Michael sau cu fraţii Jackson ... Nu credem ca Joe să aibă relaţii cordiale cu cineva a cărui piele nu este neagră.

Mai târziu, Joe Jackson a fost concediat şi de ceilalţi doi copii ai săi. La vârsta de 19 ani, Janet şi-a schimbat managerii chiar înainte de a înregistra albumul Control, primul său album multi-platină. Şi mai târziu, în primăvara lui 1988, Joe a fost înlocuit cu Jack Gordon în poziţia de manager al carierei LaToyei. Din nou s-a făcut schimb de cuvinte în presă între Joe şi înlocuitorul său. Joe a făcut o remarcă de genul Eu i-am făcut (despre copii), iar ei (străinii) mi-i iau .... Gordon ăsta e un vagabond. La rândul lui, Gordon a replicat: Îl iubesc pe Joe ca pe-o otravă. Mai târziu, în septembrie 1989, LaToya s-a căsătorit cu Gordon, deşi a negat acest lucru în faţa presei.

Până ce Michael şi-a selectat un nou manager, avocatul său personal, John Branca, l-a ajutat să-şi conducă afacerile. Michael a avut şi şi-a menţinut întodeauna un nivel de control extraordinar asupra afacerilor sale, decizional şi amănunţit. Îşi cunoştea fiecare detaliu al contractelor sale şi cu toate că erau consultaţi avocaţi, manageri şi contabili profesionişti, toate deciziile erau luate de Michael însuşi. John Branca a declarat revistei Billboard:

Geniul abilităţilor sale artisitice vorbeşte de la sine. Perspicacitatea afacerilor sale nu este atât de evidentă, pentru că acestea se desfăşoară în spatele uşilor închise. Dar este la fel de genial în a-şi manevra cariera aidoma cum îşi înregistrează şi muzica.

Preşedintele CBS Records, Walter Yetnikoff a vorbit şi el despre simţul afaceristic al lui Michael în numărul din 21 iulie 1984 al revistei Billboard, număr care include o largă secţiune dedicată lui Michael Jackson:

A făcut câteva observaţii legate de anumite aspecte de promovare, ceea ce îl indică a fi pe deplin calificat să conducă o companie de înregistrări dacă şi-ar dori acest lucru. A adunat o echipă teribilă de consilieri, cu toate că deciziile finale le ia tot el. Nu este acel gen de artist care reacţionează orbeşte la tot ce i se spune. Ştie foarte bine încotro vrea să meargă şi ce anume vrea să facă. Dar mai are şi un dar de a face lucrurile să se întâmple. Şi-a atins obiectivele de atâtea ori, încât am ajuns să cred că dacă Michael vrea să se întâmple ceva, atunci se va întâmpla.

Un an mai târziu, în 1984, Michael a semnat cu un nou manager. L-a ales pe Frank Dileo, care pe atunci era vicepreşedintele diviziei de promovare la Epic Records. Dileo a fost responsabil în cea mai mare parte de promovarea de care a avut parte albumul Thriller. Înainte de a face această mişcare, Michael a discutat alegerea sa cu Walter Yetnikoff şi abia după ce a primit acceptul lui, l-a angajat pe Dileo, eliberându-l de contractul cu Epic Records.

Dacă cea mai mare parte a anului 1983, Michael s-a bucurat de succesele sale înregistrate unul după celălalt, 1984 l-a petrecut adunând trofeele unul după altul. Cu siguranţă Thriller i-a dat senzaţia lui Michael, că albumul Off The Wall a fost ignorat la vremea sa.

 

(va urma)