MICHAEL JACKSON
THE COMPLETE STORY OF
THE THE KING OF POP
9 noiembrie 2012
by Lisa D. Campbell
&
MICHAEL JACKSON
THE KING OF POP
martie 1993
by Lisa D. Campbell
Traducere si adaptare
Mihaela A.R.
*
Capitolul 2
“I’ll Be There”
Hal Davis, Berry Gordy
Jr., Willie Hutchinson, Bob West
You and I must make a pact Tu şi cu mine trebuie să facem un pact
We must bring salvation back Trebuie să aducem mântuirea înapoi
Where there is love Căci
acolo unde este iubire
I’ll be there Acolo
voi fi şi eu
Berry Gordy nici măcar nu a fost prezent la audiţia trupei. Aceasta
a fost înregistrată pe casetă video, iar Gordy a vizionat-o ulterior după ce a
primit-o pe 23 iulie 1968. Băieţii au prestat acelaşi număr care l-a cucerit pe
Bobby Taylor, piesa I’ve Got The Feelin’ a
lui James Brown. Stăpânirea mişcărilor acestuia de către Michael este
incredibilă în această înregistrare, el executând excelent paşii idolului său.
A urmat piesa Tobacco Road a lui John
D. Loudermilk. Punctul culminant a fost însă piesa Who’s Loving You a lui Smokey Robinson. Ceilalţi Motowner-i,
inclusiv compozitorul piesei, Robinson, au rămas uluiţi de încărcătura
emoţională pe care o transmitea tânărul lider vocal. Şi încă nu ajunsese la cea
de a 10-a aniversare.
Abilităţile sale de mişcare şi emoţia cu care cânta puştiul de
nici 10 ani, a continuat să uluiască şi audienţa aceloraşi cluburi micuţe unde
Jackson Five continuau să performeze în acest timp. Acest lucru a dat naştere
la tot felul de poveşti ridicole, conform cărora liderul vocal al trupei ar fi
de fapt un pitic, un liliputan mult mai în vârstă decât părea. Din nefericire,
cu astfel de zvonuri absurde, răspândite despre el de la o vârstă atât de
fragedă, Michael a fost nevoit să se obişnuiască să trăiască pentru tot restul
vieţii.
Gordy a vizionat caseta care a ajuns la el în Los Angeles prin
serviciul de curierat şi a decis să semneze imediat cu această trupă. La
momentul acela, Motown se afla în proces de schimbare a sediului general din
Detroit în Los Angeles. I-au trebuit şase luni pentru a-i elibera pe băieţi de
contractul care îl aveau cu Steeltown Records, apoi Gordy a mutat familia
Jackson din Gary în Los Angeles, îndeplinind visul de-o viaţă al celor doi soţi
Jackson. Multe surse spun că până s-au aranjat cei doi în California şi au
încheiat afacerile în Gary, băieţii au fost despărţiţi temporar. O parte dintre
ei ar fi locuit cu Berry Gordy, ceilalţi, inclusiv Michael, cu Diana Ross.
Conform declaraţiilor lui Jermaine, acest lucru a fost inventat de Motown
pentru a colora povestea în care Diana a descoperit trupa. Băieţii au stat toţi
cu Gordy, dar pentru că Diana locuia imediat lângă acesta, băieţii petreceau
mult timp la ea.
În acest timp, Michael a crescut în preajma Dianei iar relaţia
dintre ei a devenit una foarte apropiată. Cu toate că nu ea a fost cea care i-a
descoperit, Diana a manifestat o influenţă profundă în viaţa lui Michael. În
timpul petrecut împreună, Diana l-a învăţat să deseneze şi să picteze,
insuflându-i aprecierea pentru artă. Michael avea o mare admiraţie pentru
operele de artă şi totodată, i-a purtat o adâncă recunoştinţă şi dragoste
Dianei, descriind-o adesea ca pe o mamă, iubită şi soră. În autobiografia sa, Moonwalk, Michael povesteşte cât de
rănit s-a simţit atunci când Diana a anunţat că urma să se căsătorească cu Arne
Naess: Trebuie să recunosc că am fost un
pic rănit şi gelos pentru că am iubit-o mereu pe Diana şi încă o mai iubesc.
Există o serie de poveşti conflictuale despre participarea lui
Michael la nunta Dianei. Unele spun că i s-ar fi cerut să fie cavaler de
onoare, altele spun că Diana i-ar fi cerut să o conducă la altar, dar ambele
par destul de şubrede. Arne Naess nu l-a întâlnit niciodată înainte pe Michael,
deci, de ce i-ar fi cerut să-i fie cavaler de onoare? Iar Diana de ce i-ar fi
cerut să o conducă la altar, atâta vreme cât tatăl ei era încă în viaţă? În
ambele cazuri, Michael a refuzat politicos invitaţia şi a sărit complet peste
ceremonie. Apoi, când Diana a născut primul copil cu Arne, în octombrie 1987,
Michael a fost rugat să fie naş. Nu se ştie dacă sau nu a acceptat.
Revenind, după ce a semnat cu Jackson Five, Motown a început
imediat să se îngrijească de băieţi pentru succesul lor imediat. Au fost
învăţaţi cum să se poarte, cum să răspundă la întrebările intervievatorilor şi
au învăţat povestea descoperirii lor de către Diana Ross. Şi pentru a avea un
pachet complet, din vârsta reală a lui Michael, Motown a scăzut doi ani. Un
lider vocal de 9 ani cu aşa o voce puternică era un fenomen mult mai rar decât
dacă ar fi recunoscut că avea acum 11 ani. Iar repetiţiile au continuat. Multe
din rutinele trupei au fost coregrafiate de Suzanne dePasse, noul director
executiv al Motown. Şi ea a devenit foarte apropiată de băieţi, în special de
Michael.
Trebuie menţionat că de la înfiinţarea trupei, Joe a mai adus alţi
doi membrii – pe Randy Rancifer şi Johnny Jackson care cântau la orgă respectiv
la tobe. Din dorinţa de a prezenta trupa ca pe o familie mare şi fericită,
Motown a creat o altă poveste în care aceşti doi băieţi făceau parte din
familia Jackson, declarând că erau verii fraţilor Jackson. De fapt, nici unul
dintre băieţi nu avea vreun grad de rudenie cu Jackson-ii.
Berry Gordy a preluat direct controlul asupra trupei, imediat ce
au semnat cu Motown, ceea ce nu i-a căzut tocmai bine lui Joe Jackson. Până la
acest punct, el era cel care îi administrase pe băieţi, ajutat de avocatul
Richard Aarons din New York, iar acum era retrogradat doar la obligaţia de a-i
aduce la studio la timp. Berry Gordy a decis ce piese vor înregistra Jackson
Five şi cine le va produce. Prin urmare a format o echipă de trei compozitori -
Freddie Perren, Deke Richards şi Fonce Mizell numindu-o, Corporaţia. Corporaţia a scris o piesă pentru Gladys Knight
intitulată I Want To Be Free. Berry
Gordy a cerut ca această piesă să fie rescrisă şi adaptată pentru copii. Ca
urmare, Corporaţia a refăcut versurile şi s-a întors la Gordy cu I Want You Back, primul single produs
sub marca Motown şi inclus pe albumul lor de debut Diana Ross Presents The Jackson Five. Albumul conţine versiuni
cover ale pieselor de succes marca Motown, cea mai notabilă dintre ele fiind My Cherie Amour a lui Stevie Wonder. Iar
interpretarea de excepţie pe care a oferit-o Michael piesei Who’s Loving You aparţinând lui Smokey
Robinson, face imposibil de crezut că avea doar 11 ani. Cu atât mai mult, 9.
I Want You Back a fost lansată la sfârşitul
anului 1969, iar în săptămâna 31 ianuarie 1970, a devenit primul lor number one
în topul pop single Billboard. A stat
o săptămână pe locul 1 detronându-l pe B.J. Thomas cu Raindrops Keep Falling On My Head. De asemenea, a fost numărul unu
în topul black singles al aceleiaşi publicaţii. Single-ul a avut mare putere,
devenind succesul favorit al decadei, fiind inclus întotdeauna în prestaţiile
live ale trupei şi în turneele solo susţinute de Michael mai târziu, inclusiv
în turneul This Is It. În ceea ce priveşte albumul lor de debut, acesta a atins
locul 5 în top pop şi locul 1 în top black album. Şi acesta era doar începutul.
Pentru promovarea noului lor single, Jackson Five au apărut în emisiunea
lui Ed Sullivan din decembrie 1969. Cu această ocazie au performat I Want You Back şi Who’s Loving You. În 1988, Michael a povestit o succesiune de
ipostaze filmate pe parcursul carierei sale de până atunci pentru emisiunea Entertainment Tonight, care include şi o
secvenţă din această emisiune. Îmi
amintesc că aici eram în emisiunea lui Ed Sullivan. Cu toate că eram atât de
mic, nu eram niciodată timid când performam. Asta făceam şi pentru asta eram pe
lume. Monologul lui Michael din intro-ul piesei Who’s Loving You l-a ajutat să aducă tematica matură a cântecului
mult mai aproape de vârsta copilăriei. Michael vorbeşte despre o fată pe care a
întâlnit-o la şcoală; cei doi îşi sărbătoresc dragostea cu lapte, iar el îi
oferă prăjiturelele lui. Dar, s-au certat în timpul orei de desen, iar acum,
Michael se întreba cine o mai iubea? Sullivan a remarcat cu promptitudine ca aceşti tineri sunt uluitori iar cel mic din
faţa lor este incredibil.
Pentru spectacolul Ed
Sullivan, Michael a purtat o pălărie de culoare violet. Pentru spectacolele
live care au urmat, Michael a intuit prezenţa acelei pălării. Peste timp, a
reuşit să creeze cu ea o adevărată nebunie printre fanii săi, asortând-o cu o
singură mănuşă albă şi cu o jachetă neagră strălucitoare.
De acum, trupa era cunoscută ca profesionistă, iar transcrierea
logo-ului său a variat în funcţie de
proiecte. Numele lor era scris uneori utilizând numai litere - Jackson Five – alteori utilizând
numeralul cardinal – Jackson 5 – iar
alteori combinat – Jackson 5ive.
Oricum le-ai scrie numele, Jackie, Tito, Jermaine, Marlon şi Michael se aflau
pe drumul lor spre un success uriaş.
Dacă de exemplu Jackie nu ar fi fost membru al trupei Jackson
Five, putea să aibă foarte bine o carieră, poate nu în domeniul muzical, ci în
cel al sportului, respectiv în baseball. Jackie era atletul familiei şi i s-a
oferit cândva un contract cu câteva ligi importante. Jackie s-a căsătorit cu
Enid Spann în noiembrie 1974. Ei s-au cunoscut prin prietena lui Enid, Hazel
Gordy, fiica şefului Berry Gordy şi soţia lui Jermaine. A se consemna că
ceremonia a fost una informală, pentru a nu spune mai multe. Jackie a purtat
jeans şi pantofi sport. Enid era designer de modă şi a creat costumele de scenă
ale trupei. Cuplul are doi copii, pe Sigismund Jr. şi Brandi. Jackie şi Enid au
divorţat în 1987 după ce ea şi-a acuzat soţul de abuz. Enid a murit în 1997 de
anevrism. În 1989, Jackie şi-a lansat cel de-al doilea album solo – Be The One. Primul său efort solo a fost
intitulat după numele său – Jackie Jackson.
Tito, fratele care seamănă cel mai mult tatălui lor, a dezvoltat
un interes în domeniul auto şi a adunat o colecţie impresionantă de automobile
de generaţie veche. Ca şi Jackie, îi plac sporturile şi a antrenat liga de
baseball pentru junior. La vârsta de 18 ani, Tito s-a căsătorit cu Delores (Dee
Dee) Martes. După câţiva ani, au divorţat. În 1994 Dee Dee a fost găsită moartă
în condiţii suspecte. Prietenul ei de atunci, Donald Bohana, a fost găsit
vinovat de uciderea ei. Tito are trei copii cu Dee Dee; pe Taryll, Tito Jr. şi
Taj. Tito este singurul care nu a lansat nici o înregistrare independent de
fraţii lui.
Jermaine a fost la început liderul vocal al trupei, atunci când au
început să cânte acasă în Indiana. Mai târziu, a fost cel ales de Motown pentru
a fi promovat ca sex-simbolul trupei. Michael era mult prea mic pentru a fi prezentat
în această lumină, deşi el era favoritul celor mai tineri fani. Jermaine s-a
căsătorit cu Hazel Gordy în 1973 şi a divorţat în 1987, după ce a adus-o la
casa din Encino pe prietena lui, Margaret Maldonado. Jermaine şi Margaret s-au
căsătorit mai târziu. Jermaine este tatăl a cinci copii, trei cu Hazel şi doi
cu Margaret; Jermaine Jr., Autumn, Jaimy, Jourdyn şi Jeremy. A divorţat de
Margaret şi s-a căsătorit cu Alejandra Oaziaza, de care a divorţat în 2004. În
acelaşi an s-a căsătorit cu Halima Rashia. Jermaine a realizat câteva albume
solo cu Motown, apoi cu Arista din 1984, unde şi-a continuat cariera solo.
Marlon a fost cel care a muncit cel mai mult la coregrafia trupei.
În mod ironic, el a fost singurul mediatizat de presă ca cel mai talentat dansator
al trupei. Este foarte adevărat că a contribuit la tot ceea ce a însemnat
mişcarea scenică a băieţilor în vremurile de început, dar curând a fost
eclipsat de ştiţi voi cine. Marlon s-a căsătorit de la o vârstă foarte tânără,
ceea ce pare a fi o trăsătură a bărbaţilor din familia Jackson. La 18 ani, s-a
căsătorit în secret cu Carol Parker şi au ţinut mariajul lor secret luni de
zile, fără ca Joe să afle. Au împreună trei copii, pe Valencia, Britany şi
Marlon Jr.. Marlon şi-a lansat primul album solo în 1988.
Cel mai tânăr membru Jackson Five, era Michael. A preluat rapid
poziţia de lider vocal de la Jermaine şi a contribuit la coregrafia trupei.
După mutarea de la Motown la Epic Records pe la mijlocul anilor ’70, Michael
şi-a început cariera solo care l-a transformat în cel mai bine vândut şi cel
mai premiat artist din lume. S-a folosit de această platforma globală pentru a
aduce în atenţie şi cealaltă ocupaţie a sa, ajutorul oferit celor aflaţi în
suferinţă. Odată cu popularitatea sa internaţională au venit multe alte
provocări dar şi aceia care au încercat să-l îngenuncheze.
Randy s-a alăturat trupei în mod oficial, atunci când aceasta s-a
mutat de la Motown la Epic, deşi a început să cânte la bongos mult mai devreme.
A participat la înregistrarea albumelor şi în concertele fraţilor lui, dar a
primit prea puţină recunoaştere, sau aproape deloc. Spre sfârşitul anilor ’80,
Randy şi-a format propria lui trupă – Randy
and the Gypsies, a cărei album de debut şi single – Love You Honey - au fost lansate în 1989. Şi, nu el este juratul de
la emisiunea American Idol. Randy
este unul din cei doi fraţi Jackson care nu s-a căsătorit înainte de vârsta de
20 de ani. S-a căsătorit în 1989 cu Eliza Shaffe, împreună cu care are o
fetiţă, Steveanna. Eliza a intentat proces de divorţ în 1990 acuzându-l pe
Randy de abuz. Randy a petrecut o lună în închisoare şi încă una la o clinică
de psihiatrie, din pricina supărării. Este şi tatăl altui copil, al Genevieve-i,
născută în acelaşi an cu Steveanna, dar a cărei mamă este Alejandra Oaziaza.
Alejandra a devenit ulterior doamna Jermaine Jackson.
Cel mai mare dintre copiii Jackson – Maureen, căreia i se spune în
mod obişnuit Rebbie, s-a căsătorit cu Nathaniel Brown la vârsta de 18 ani. Ei
s-au mutat din Gary în Kentucky şi au patru copii, Stacee, Yashi, Nathaniel Jr.
şi Austin. Rebbie a lansat trei albume solo – Centipide, Reaction şi R U
Tuff Enuff.
LaToya a studiat dreptul în afaceri înainte de a începe cariera
muzicală. A lansat şi ea câteva albume, printre care LaToya Jackson, Heart Don’t Lie, Imagination şi LaToya. Primul ei album - LaToya Jackson - include single-ul Night Time Lover compus de ea şi de
Michael şi produs de Michael. LaToya a fost şi purtătorul de cuvânt al liniei
de produse cosmetice Mahogany. S-a căsătorit cu managerul ei, Jack Gordon la
sfârşitul anilor ’90. De atunci şi-a făcut apariţia în mai multe emisiuni de
realty-show şi a scris două cărţi, într-una din ele detaliind anii de abuz
fizic şi emoţional înduraţi cu Gordon.
Janet şi-a început cariera ca actriţă la vârsta de 10 ani, jucând
rolul Penny Gordon în seria de televiziune Good
Times. De asemenea, a mai portretizat-o pe iubita lui Willis Jackson,
Charlene, în filmul Diff’rent Strokes.
Mai târziu a jucat rolul lui Cleo în Fame.
Apoi s-a mutat pe marele ecran, primind roluri în câteva filme. Cariera sa
muzicală nu a cunoscut succesul până la lansarea albumului Control în 1986 şi mai apoi, Rhythm
Nation 1814 în 1989. Cele două albume
de debut Janet Jackson şi Dream Street ale sale, au fost singurele
care au eşuat. A continuat cu succese de top de pe albumele ulterioare, janet, The Velvet Rope, All For You, Damita Jo, 20 Y.O. şi Discipline. Cele mai mari succese le-a
înregistrat cu Decade şi Number Ones. Janet s-a căsătorit devreme
cu James DeBarge din trupa DeBarge din familia Motown. Ulterior a fost
căsătorită timp de nouă ani cu Rene Elizondo, timp în care au încercat să ţină
secret publicului acest mariaj. Relaţia nu a fost dezvăluită până ce au ajuns
la un divorţ urât.
Întorcându-ne la Jackson Five, următorul single după I Want You Back a fost ABC şi a precedat cel de-al doilea album
cu acelaşi nume. În săptămâna 25 aprilie 1970, ABC a devenit cel de-al doilea single number one, detronând piesa Let It Be a Beatles-ilor din topul pop,
unde a stat două săptămâni. De asemenea, ABC
a fost şi cel de-al doilea number one al lor în topul black singles. Albumul a
intrat pe locul 1 în clasamentul albumelor de culoare şi pe locul patru în cel
al albumelor. Single-ul a fost nominalizat la premiile Grammy la categoria Cea
mai bună piesă a unei trupe, dar a pierdut în favoarea celor de la Carpenters
şi a melodiei lor Close To You.
Single-ul a fost folosit într-o reclamă comercială la cerealele Alpha Bits, a
cărei cutie conţinea cartonul cu emblema discului. (Încă îl mai am pe al meu.)
În februarie 1970, Jackson
Five şi-au făcut apariţia pentru prima dată în emisiunea American Bandstand. Aici au performat ambele lor piese de success, I Want You Back şi ABC. De atunci, Michael a legat o prietenie lungă şi durabilă cu
gazda emisiunii şi creatorul de mai târziu al spectacolului American Music Awards, Dick Clark.
ABC a fost revitalizat 20 de ani mai
târziu de trupa rap Naughty By Nature, prin preluarea liniei lui Michael – C’mon, C’mon, tell me what it’s all about
– inclusă în piesa lor O.P.P..
În săptămâna 27 iunie 1970, Jackson Five au penetrat din nou topul
single Billboard, detronându-i din
nou pe Beatles-i şi piesa lor Long And
Winding Road, cu al doilea extras pe single de pe albumul ABC, The
Love You Save. Acest al treilea single care a stat pe locul unu două
săptămâni în topul single, a intrat ca number one în topul black singles şi a
îndeplinit profeţia lui Berry Gordy care a prezis că primele lor trei
single-uri vor fi toate number one. Dar Jackson Five au mers chiar mai departe.
Albumul Third Album a
produs cel de-al patrulea single number one. Era o schimbare de ritm majoră
faţă de cele lansate anterior. I’ll Be
There este o baladă sentimentală în care Michael şi Jermaine s-au asociat
ca lideri vocali. I’ll Be There a
stat cel mai mult în poziţia fruntaşă a topului. A intrat în săptămâna 17
octombrie 1970 pe locul 1 şi a rămas acolo timp de cinci săptămâni,
detronându-l pe Neil Diamond şi al său Cracklin’
Rose. De asemenea a fost şi cel de-al patrulea lor single number one în top
black singles. Jackson Five a devenit prima trupă din lume ale căror prime
patru extrase pe single lansate au deţinut supremaţia în topuri. La vremea
aceea, I’ll Be There a devenit şi cel
de-al treilea single marca Motown, cel mai bine vândut, după Heard It Through The Grapevine al lui
Marvin Gaye şi Endless Love al Dianei
Ross. Un remake după I’ll Be There
aparţine Mariah-ei Carey şi lui Trey Lopez, remake ajuns pe locul 1 în topul
single timp de o săptămână în iunie 1992.
Alte piese notabile de pe acest al treilea album sunt Goin’ Back To Indiana, Mama’s Pearl şi o
versiune cover după Bridge Over Troubled
Water. În topul black album, LP-ul a atins locul 1 şi apoi a coborât pe 4,
iar în top pop album, locul 4. Jackson Five au fost premiaţi în anul 1970 şi în
1971 cu Premiul NAACP[1]
pentru Cea mai bună trupă a anului. De asemenea, trupa a fost recunoscută şi de
revista Billboard pentru succesele
lor de top înregistrate de-a lungul anului. În topul single Billboard de la finalul lui 1970,
Jackson Five figura cu toate cele patru single-uri în clasamentul primelor 20
de melodii ale anului: I Want You Back pe
locul 19, The Love You Save pe locul
14, ABC pe locul 13 şi I’ll Be There pe locul 2.
Ceea ce devenise foarte clar, era faptul că micul lider vocal al
trupei avea o vizibilitate extraordinară. David Von Drehle scria în revista Time: Chiar dacă Jackson Five au cucerit laurii gloriei, oricine care are
ochi să vadă, poate intui că grupul nu va dura. Există aşa un dezechilibru de
talente – patru muritori şi acest al cincilea imprevizibil de puternic. Tipic
actelor Motown, Jackson-ii sunt luaţi în ansamblu, începând de la coregrafie
până la compromisul liric şi până la potrivirea accesoriilor. Dar ori de câte
ori tânărul Michael intră în spotul de lumină, alăturându-se formaţiei fraţilor
săi, întregul act întră în declin. Este ca şi cum ai înhăma câştigătorul unui
Derby la o căruţă de fermă şi îl vezi că încearcă să dea înapoi până ce, după
câteva ture, raţiunea îşi spune cuvântul şi izbucneşte din nou, ieşind în faţă,
acolo unde îi este locul.
În timp ce înregistra la Motown, tânărul Michael urmărea şi învăţa
de la toată lumea, absobind fiecare detaliu. În timp ce Stevie Wonder lucra, el
se învârtea în jurul studioului. Şi, fura meserie de la Berry Gordy, acumulând
tot ce se putea despre afacerile din industria muzicală de la maestrul său. Pe
lângă pregătirea furnizată de experţii Motown, a învăţat ce înseamnă prezenţa
scenică şi prezentarea unui spectacol de la Diana Ross. Revista Rolling Stone îl descria ca pe primul şi cel mai important artist Motown, absolvent
Magna Cum Laude al celei mai riguroase şcoli pregătitoare a muzicii pop,
cunoscut vreodată.
Cu cele patru single-uri ce au escaladat topurile, Jackson Five se
pregăteau de primul lor turneu naţional în toamna lui 1970. La începutul
primăverii, mulţi artişti de la Motown s-au îmbarcat pentru un turneu în Anglia
marcând împlinirea a zece ani de la înfiinţarea companiei. Băieţilor nu le era
încă permis să-şi însoţească colegii Motowner-i în Anglia din pricina
complicaţiilor legale. Minorii trebuia să aibe cel puţin vârsta de 12 ani
pentru a repeta ore în şir sau pentru a apărea la televiziunile britanice după
ora 20:00, ori Michael nu avea decât 11 ani la vremea aceea. Aşadar, prima
reprezentaţie a trupei în Anglia nu a avut loc înainte de 1972 când Michael
avea deja 14 ani.
Pentru a-i ajuta să nu piardă orele de şcoală pe parcursul
turneului, a fost angajat un tutore care să-i însoţească, în persoana doamnei
Rose Fine. Atunci când nu erau plecaţi în turneu, urmau cursurile unei şcoli
private alături de alţi tineri performeri sau copii de vedete. Michael a urmat
Şcoala Elementară Gardner doar câteva luni în clasa a şasea, înainte de a se
impune un tutore privat. A fost apropiat de tutorele său şi şi-a amintit cu
plăcere peste ani de doamna Rose Fine şi de soţul ei. Când domnul Fine a murit,
i-a lăsat lui Michael un pian nepreţuit.
Familia Jackson s-a mutat în noua ei casă pe Hayvenhurst Avenue în
Encino / California la sfârşitul anului 1970. Fraţii mai mari au plecat pe rând
din casa părintească, pe măsură ce s-au căsătorit. Numai Michael şi LaToya au
rămas alături de părinţii lor până în primăvara lui 1988. Michael îşi împărţea
timpul între Hayvenhurst şi “teritoriul său privat” din Los Angeles până la
achiziţionarea ranch-ului din Neverland Valley.
Pentru prima dată de când s-au mutat în California, Jackson Five
au revenit în Gary în ianuarie 1971. Acolo au susţinut două concerte de
binefacere în campania de re-alegeri a primarului Richard Hatcher. Drept
răsplată, ziua de 31 ianuarie 1971 a fost declarată “Ziua Jackson Five” în
Gary. În faţa fostei lor căsuţe s-a
desfăşurat o ceremonie în cadrul căreia strada Jackson a fost redenumită
oficial Strada Jackson Five, iar primarul Hatcher le-a oferit băieţilor cheia
oraşului drept premiu. Ca parte a acestui eveniment de bun venit, la
Universitatea din Indiana a fost montată o plachetă oficială care atesta că
Jackson Five a dat “Speranţă Tinerilor”. Apoi congresman-ul le-a oferit steagul
statului.
Aceste oficieri şi reprezentaţii au fost filmate şi mai târziu au
fost folosite în emisiunea lor televizată, Goin’Back
To Indiana. Emisiunea a fost difuzată pe 19 septembrie 1971 şi s-a bucurat
de invitaţii speciali Tom Smothers şi Bill Cosby. Jackson Five au prezentat în
programul lor cele mai de succes piese ale lor şi au jucat în satire alături de
invitaţii lor. Coloana sonoră a emisiunii a intrat pe locul 16 în topul albumelor
Billboard şi pe locul 5 în topul black
album.
În ziua care a urmat emisiunii lor televizate, Jackson Five au
primit recomandarea pentru “contribuţii la adresa Americii tinere”. Pe 20
septembrie 1971, în stenograma oficială a Congresului S.U.A. se putea citi după
cum urmează:
Jackson Five
Domnule Bayh, Domnule Preşedinte,
aş dori să ofer un tribut familiei a cinci muzicieni şi cântăreţi de culoare
din Gary / Indiana, care în ultimii câţiva ani şi-au adus o mare contribuţie în
muzică.
Trupa Jackson Five, în componenţa
căreia cel mai tânăr membru are 12 ani şi cel mai vârstnic 20, a stârnit
imaginaţia tinerilor de astăzi, în special a celor de culoare, aşa cum nu a mai
făcut-o nici o altă trupă de la Beatles încoace. Jackson Five a devenit un
simbol al mândriei printre tinerii de culoare, care se pot identifica şi
relaţiona uşor cu ei. Ca tribut special, Universitatea din Grambling / Louisiana,
universitate predominant de culoare, salută trupa Jackson Five pentru
reprezentaţia susţinută în pauza jocului de fotbal de sâmbătă dintre
Universitatea Morgan[2]
şi Universitatea din Grambling.
Anul trecut, trupa a înregistrat
patru piese de succes iar anul acesta mai au încă două deja lansate. Îl citez
pe Michael Jackson, liderul vocal de 12 ani:
“Am început să cântăm împreună
după ce Tito a stricat chitara tatălui nostru. Cântam o dată cu radioul. Tito a
fost cel care a spus că ar trebui să formăm o trupă şi asta am făcut. Am
exersat foarte mult, apoi am început să ne înscriem la concursurile de talente.
Şi le-am câştigat pe toate la care am participat.”
Pe 19 septembrie, Jackson Five au
apărut în prima lor emisiune televizată ‘Goin’ Back To Indiana’, difuzată pe
postul ABC, alături de atleţii Elgin Baylor, Ben Davidson, Rosey Grier, Elvin
Hayes şi Bill Russell şi de comicii Tom Smothers şi Bill Cosby în calitate de
invitaţi speciali. În plus, trupa a apărut pe corperta revistei Ebony din
septembrie şi începând de anul viitor vor avea o serie de desene animate
modelată după cei cinci fraţi şi difuzată sîmbăta dimineaţa.
Membrii trupei sunt cinci dintre
cei nouă fraţi Jackson: Jackie de 20 de ani, Tito – 17, Jermaine – 16, Marlon –
14 şi Michael de 12 ani. Tatăl Joe Jackson, lucra ca macaragiu, cânta la
chitară şi compunea cântece găsindu-şi relaxarea după muncă. Mama lor,
Catherine (sic!), cânta blues iar atunci când au crescut destul, copiii s-au
alăturat familiei în momentele dedicate muzicii. Aşa cum spune Joe Jackson:
“Era frumos, copiilor le plăcea
şi era un mod sigur de a-i ţine departe de străzile din Gary.”
Vedeta Motown Records – Diana
Ross, i-a auzit cântând în timpul campaniei pentru primarul din Gary – Richard
Hatcher, iar restul se cunoaşte.
În ciuda succesului lor
fantastic, membrii trupei Jackson Five îşi continuă educaţia. Jackie merge la
colegiu şi studiază managementul afacerilor; restul sunt încă la liceu şi
urmează un program riguros conform căruia îşi desfăşoară studiile. La sfârşitul
fiecărei săptămâni, în zilele de sărbătoare şi în timpul vacanţelor, trupa
înregistrează şi susţine concerte în toată ţara.
Cred că este foarte important să
recunoaştem realizările şi să oferim tributul nostru acestei familii unite care
a făcut din Jackson Five trupa numărul 1 din ţară. Indiana şi întreaga naţiune
sunt mândre de Jackson Five.
Jackson Five a plecat în cel de-al doilea turneu naţional al său
în primăvara lui 1971. Un aspect demn de menţionat despre acest turneu era
actul de deschidere. Trupa de muzicieni din Tuskegee / Alabama cunoscută sub
numele Commodores, i-a însoţit pe Jackson Five în acest turneu. Commodores au fost
practic trupa de sacrificiu. Fostul membru al trupei, Lionel Richie îşi
aminteşte câte ceva din timpul acestor ani, mai târziu într-un interviu.
Membrii Commodores locuiau în acelaşi hotel cu Jackson-ii şi într-o seară şi-au
lăsat pantofii afară pentru a fi lustruiţi. Se pare că Jackson-ii i-au luat şi
i-au umplut cu cuburi de gheaţă. Altă dată unul dintre Jackson-i a dat năvală
în camera celor de la Commodores, strigând că îl alerga cineva pe hol. Când
unul dintre Commodores a deschis uşa să verifice care era situaţia, imediat a
fost udat de o găleată de apă de un alt Jackson care aştepta pe hol. Suzanne de
Passe a fost însărcinată să se ocupe de băieţi pe drum şi s-a trezit ţinta
şotiilor lor, în mod special ale lui Michael, căruia îi plăcea să se ascundă
atunci când ea intra în cameră. Ea l-a poreclit Casper şi foarte rar îl striga altfel.
Fraţii mai mari începuseră să se bucure de afecţiunea fanilor lor
şi în special de cea a fetelor, mai cu seamă a acelora numite groupie[3].
Pe parcursul turneului, schimbând o cameră de hotel cu alta, aceştia aduceau
fete în camera lor de la hotel, uneori când Michael se afla acolo prefăcându-se
că doarme. Astfel de lucruri au lăsat urme emoţionale în sufletul lui, cărora a
încercat să le facă faţă pentru tot restul vieţii, insuflându-i la început
sentimentul de neîncredere în femei şi acela că ele se aflau în preajma lor,
datorită succesului şi banilor lor.
Nici Joe nu s-a dat în lături de la infidelităţi pe parcursul
mariajului său cu Katherine. Dintr-o astfel de legătură s-a născut fiica sa,
Joh’Vonnie Jackson. Existenţa sa a fost foarte rar recunoscută de familie.
Pe măsură ce popularitatea trupei creştea, cu atât era mai
necesară şi asigurarea securităţii. Pentru acest turneu, a fost angajat fostul
ofiţer al Poliţiei din Los Angeles, Bill Bray, ca şef al gărzilor de corp. Bray
a lucrat pentru întreaga familie şi ulterior pentru Michael, ani buni ca şeful
gărzii sale personale. Au devenit foarte apropiaţi, adesea Bray fiind descris
ca şi confidentul lui Michael sau cel de-al doilea tată pentru el. Reacţia
fanilor faţă de trupa Jackson Five rivaliza cu nebunia stârnită de Beatles-i. Şi
urma să fie ceva cu care în special Michael, avea să se confrunte pentru tot
restul vieţii.
Următoarele lor două extrase pe single nu s-au mai înscris în
şirul succeselor number one. Mama’s Pearl,
cel de-al doilea extras pe single de pe Third
Album, a atins locul doi în ambele topuri pop, singles şi black singles, în
primăvara lui 1971. A fost surclasat de piesa One Bad Apple a celor de la Osmond, un single refuzat de Berry
Gordy pentru Jackson Five. Never Can Say
Goodbye de pe următorul album – Maybe
Tommorow – a stat trei săptămâni pe poziţia 2 în top single şi a atins
locul 1 în topul black singles. Maybe
Tommorow a atins locul 11 în topul albumelor. În 1988, Never Can Say Goodbye a fost re-înregistrată de trupa Communards.
Piesa care dă şi numele albumului Maybe
Tommorow a înregistrat o cotă şi mai slabă, ajungând numai pe poziţia 20 în
Top 100 Billboard. A stat mult mai bine
în clasamentele de culoare, ajungând pe locul 3. Din acest moment, Jackson Five
nu au mai avut nici o altă piesă number one. S-au bucurat totuşi de prezenţa în
top 10 cu Sugar Daddy, extrasă de pe
albumul Jackson 5 Greatest Hits, care
a atins locul 10 în top pop şi locul 3 în top black. Albumul a urcat până pe locul
12 în top albume pop. Albumul Christmas
Album a cunoscut succesul în perioada sărbătorilor de iarnă.
Seria de desene animate ce are la bază personajele Jackson Five a
fost difuzată din anul 1971. La vârsta de 13 ani şi un mare iubitor de desene
animate, Michael s-a distrat teribil văzându-şi varianta desenată în această
serie. Vocile folosite în film nu sunt vocile Jackson-ilor, dar sesiunile muzicale,
le aparţin în întregime. Piesa Mama’s
Pearl a fost folosită ca temă muzicală principală a seriei. Pe lângă faptul
că am fiecare episod înregistrat pe casetă, sunt şi mândra deţinătoare a unui
set-box al seriei originale.
Câteva episoade ale seriei au la bază experienţe din viaţa reală a
membrilor Jackson Five. De exemplu, ceremonia din Gary, organizată cu ocazia
revenirii lor acasă şi a redenumirii străzii pe care locuiau, cu numele lor;
reprezentaţia pentru Regina Angliei şi descoperirea lor de către Diana Ross,
acestea au fost surprinse în cele câteva episoade. Încercând să ajungă la timp
pentru ceremonia din Gary, Michael se gândea că vor rata evenimentul iar strada
va fi denumită “Strada Nimeni” în loc de Jackson 5! În timp ce se aflau în
Anglia pentru a susţine concertul pentru regină, Michael se trezeşte că toată
lumea era îmbrăcată exact ca el, ceva nu extrem de diferit faţă de ce avea să
se întâmple în câţiva ani.
Alte aspecte ale seriei care oglindesc viaţa reală a trupei sunt
animalele lor de companie. În serie, ei au doi şoricei, Ray şi Charles şi un
şarpe pe nume Rosie. În realitate, Michael chiar creştea şobolani ca animale de
companie, iar Rosie era şarpele dăruit lui Jermaine de Hazel Gordy.
Toate aceste single-uri de succes, turnee, emisiuni tv şi premii
conferite trupei Jackson Five au început să influenţeze şi alte trupe formate
în familie, cei mai notabili fiind Partridge Family şi Osmonds. Partridge
Family, între ai cărei membrii nu existau grade de rudenie reale, îl aveau pe
tânărul David Cassidy. Osmonds aveau un lider vocal tânăr şi drăguţ în micul
lor frate Donny. La mică distanţă de Donny Osmond, Motown îl pregătea pe
Michael pentru cariera solo, pe lângă rolul său de lider vocal al trupei Jackson
Five. Michael a înregistrat primul său single solo, Got To Be There în 1971, inclus pe primul său album solo cu acelaşi
nume. Got To Be There este o baladă
de suflet asemănătoare cu I’ll Be There.
Albumul mai include versiunea lui Michael pentru Rockin’ Robin, un remake după succesul lui Booby Day, un cover după
piesa Ain’t No Sunshine a lui Bill
Withers şi încă unul după piesa You’ve
Got A Friend a lui Carol King. Got To
Be There a atins locul 4 în ambele clasamente pop singles. I Wanna Be Where You Are a atins locul
16 în topul pop single şi locul 2 în top black singles.
Michael a înregistrat cel de-al doilea album solo în 1972. Piesa
care dă titlul albumului a fost aleasă ca temă muzicală a unui film şi este o
baladă duioasă despre prietenie. Ceea ce a făcut ca acest cântec să fie
diferit, este faptul că în el este vorba despre un şobolan. Un şobolan pe nume
Ben. Ben, continuarea lui Willard, este un film horror despre
afecţiunea unui tânăr pentru şobolani, unul dintre aceştia fiind botezat Ben.
Don Black, care a compus piesa Ben
împreună cu Walter Scharf, i l-a sugerat lui Michael Jackson. Emoţia cu care
interpretează Michael această piesă, te face să uiţi că este o baladă despre
rozătoare.
Ben a fost lansat ca extras pe single
şi a devenit prima piesă number one din cariera solo a lui Michael. În topul black
singles a atins locul 5. La vârsta de 14 ani, Michael a fost cel mai tânăr
artist care a intrat pe locul 1 în poziţie solo şi ca membru al unei trupe.
Piesa a fost nominalizată la premiile Oscar la categoria Cel mai bun cântec,
iar Michael a interpretat-o la ceremonia decernării premiilor Academiei, dar nu
a primit Oscaru-ul pentru el. În schimb a primit premiul Globul de Aur. Donny
Osmond şi-ar fi amintit ulterior că lui i s-a cerut să înregistreze această
piesă, dar a trebuit să refuze pentru că la acea vreme se afla în turneu.
La lansarea albumului Ben,
pe coperta originală a acestuia era o fotografie cu Michael şi o familia
numeroasă de şobolani inserată în jumătatea inferioară a imaginii. În locul
acesteia, s-a folosit curând o imagine retuşată care îl înfăţişa numai pe
Michael, motivându-se că cea dintîi nu era o grafică tocmai pentru copii.
Coperta cu şobolani, a devenit astăzi o raritate printre colecţiile fanilor.
În fapt, lui Michael îi plăceau şobolanii. Într-o vreme îi creştea
ca pe animale de companie, până ce adulţii au început să-i mănânce pe cei
tineri. Lucrul ăsta l-a oripilat cumplit. A lăsat cuşca afară peste noapte,
afară s-a făcut foarte frig iar supravieţuitorii au îngheţat de frig şi au
murit.
În 1972, Jackson Five erau pregătiţi pentru turneul în Anglia,
unde au susţinut un spectacol pentru Regina Elizabeth la Kings Hall în Glasgow
/ Scoţia. Pe lângă acesta, Jackson-ii au avut şi câteva apariţii televizate. De
asemnea, au concertat şi la Liverpool, unde actul de deschidere a fost susţinut
de un rocker britanic, cel care avea să devină Elton John.
Spre sfârşitul anului 1972, Jackson-ii au realizat cel de-al
doilea spectacol tv special, The Jackson
5 Show lansat în noiembrie în reţeaua CBS. Michael a avut şi o apariţie la
Concursul The Dating Game (Jocul de-a
întâlniea). El a fost prezentat ca liderul
vocal şi cel mai tânăr membru al trupei Jakcson Five. Îi place să deseneze, să
joace baschet, îi plac bomboanele şi guma de mestecat. Fericita
câştigătoare a concursului avea să fie partenera lui la întâlnire. Aceste emisiuni împreună cu
înregistrările trupei şi ale lui Michael, apariţiile tv şi concertele au
alimentat continua fascinaţie a fanilor lor. La scurt timp după ce Jackson-ii
au semnat cu Motown, s-au împrietenit cu preşedintele fan clubului lor, Steve
Manning. Mai târziu, acesta a devenit publicistul lor. În 1976, el a scris o
carte despre ei, intitulată The Jacksons.
Manning a rămas un apropiat al familiei. De asemenea Right On!, o revistă dedicată tinerilor, a fost creată în 1973 şi
timp de un an, fiecare număr conţinea pe copertă imagini cu Michael şi/sau cu
Jackson Five. În cel de-al doilea an de publicare, Jackson Five sau Michael
singur, au apărut în 11 numere din 12.
În rezumatul finalului de an 1972, revista Billboard l-a numit pe Michael Jackson, Cel mai bun artist din topul
single al anului şi Cel mai bun artist (masculin) al anului. Jackson Five au
fost din nou premiaţi cu Premiul NAACP pentru Cea mai vândută trupă. Din
dormitorul aglomerat al căsuţei din Gary / Indiana, astăzi, la vârsta de 14
ani, Michael Jackson devenise milionar şi începea să adune premiile. Era doar
începutul unui statut ce avea să devină din ce în ce mai mare.
Deşi fiecare turneu a continuat să atragă mulţimi de fani, iar
albumele Jackson Five erau difuzate pe posturile de radio, vânzările şi
locurile ocupate în topuri nu mai erau pe măsura celor din trecut. Lookin’Through The Window a atins locul
7 în topul albumelor pop, iar cel de mai târziu, Skywriter a atins locul 44 în acelaşi top. Itty Bitty Pretty One şi Lookin’Through
The Window, extrasele pe single de pe albumul Lookin’Through The Window, au
atins locurile 13 respectiv 16 în
clasamentele pop singles. Piesele Corner
Of The Sky şi Hallelujah Day de
pe albumul Skywriter, au atins
locurile 18 şi repsectiv 28. Get It
Together a avut ceva mai mult noroc, atingând locul 28 în top pop singles
şi locul 2 în top black singles. Cel de-al treilea album solo al lui Michael – Music And Me – a eşuat şi el într-un
succes relativ faţă de cele anterioare, atingând locul 92 în topul albumelor
pop. Ultima piesă de top 20 a trupei Jackson Five sub egida Motown a fost I Am Love (Parts I & II). Single-ul
a atins locul 15 în clasamentul pop şi locul 5 în clasamentul black.
Un factor posibil care a contribuit la eşecul acestor albume şi al
vânzărilor lor derizorii, a fost acela că Berry Gordy a devenit preocupat de
altceva. Gordy, care întotdeauna s-a implicat personal în producţia de albume a
băieţilor, acum era angrenat în primul proiect cinematografic al companiei.
Filmul Lady Sings The Blues este
povestea cântăreţei de jazz americane, Billie Holiday, având-o ca interpretă pe
Diana Ross. Această preocupare l-a ţinut departe pe Gordy de alimentarea trupei
cu piesele de succes pe care le primeau de la Motown. Un loc strălucitor însă,
l-a avut lansarea single-ului Dancing
Machine de pe albumul Get It Together.
Deşi vânzările albumului au fost dezastruoase, această piesă a devenit cel mai
bine vândut single al lor, de la Never
Can Say Goodbye lansat cu trei ani în urmă, atingând locul 2 în topul pop
şi locul 1 în topul black. Dancing
Machine conţine o linie melodica mult mai matură, de care celelalte piese
duc mare lipsă şi i-a ajutat să scape de genul sub care au fost catalogaţi –
“bubblegum pop”. Prestaţia lui Michael pe “dansul robotului” pentru această
piesă a contribuit la popularizarea stilului de dans al anilor ’70. În 1974, Dancing Machine a fost nominalizat la
premiile Grammy la categoria Cea mai bună interpretare R&B a unei trupe,
dar a pierdut în favoarea piesei Tell Me
Something Good a celor de la Ruffus.
Michael a mai înregistrat un album solo cu Motown, Forever, Michael. Ulterior, Motown a
lansat compilaţii ale înregistrărilor mai vechi. Ultimul album al trupei
Jackson Five înregistrat sub egida Motown a fost Moving Violation. Albumele următoare, lansate sub numele Jackson
Five, au fost şi ele albume re-înregistrate cu materiale din trecut.
În 1974, fără susţinerea Motown, Joe Jackson a organizat câteva
reprezentaţii susţinute de copiii săi la MGM’ Grand Hotel din Las Vegas. Celor
cinci băieţi li s-au alăturat şi cele trei surori precum şi cel mai mic dintre
fraţi, Randy. Randy şi Janet au făcut echipă pentru a impersonaliza celebrul
cuplu Sonny şi Cher. Deşi aceste spectacole au fost foarte bine primite de
public, Jackson-ii nu au primit păreri favorabile din partea criticilor.
Pe 13 decembrie 1973, Jermaine Jackson s-a căsătorit cu Hazel
Gordy, fiica lui Berry Gordy. Acesta a cheltuit o sumă uriaşă de bani pentru
nuntă, a cărei tematică a fost Ţara Zăpezii, iar în cadrul ei s-au folosit machetele
unor munţi îmbrăcaţi în zăpadă artificială şi porumbei albi. Smokey Robinson a
interpretat The Wedding Song, piesă
pe care a compus-o special pentru această ocazie. Deşi părea că Jackson-ii şi
Motown erau mai apropiaţi ca niciodată, exact opusul era adevărat.
(va
urma)
[1]
National Association for the Advancement of Colored People / Asociaţia
Naţională pentru Progresul Oamenilor de Culoare
[2]
Morgan State University – Colegiu din Baltimore / Maryland, Statele Unite,
predominant de culoare.
[3]
(jargon) muzica pop - fan pasionat de o celebritate, de obicei un star pop;
fata care urmeaza o celebritate pop în turneu, pentru a întreţine relaţii
sexuale cu aceasta
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu