1984 - ON THE ROAD WITH MICHAEL! / Capitolul 7 – Michael Jackson la Casa Albă

On The Road With Michael!

by Mark Bego

(1984)

Traducere  şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.

Capitolul 7

MICHAEL JACKSON LA CASA ALBĂ

Luni, 14 mai 1984, într-un cadru măreţ şi o  ceremonie fără precedent, preşedintele Statelor Unite şi doamna Reagan, i-au urat bun venit la Casa Albă unui oaspete special. Nu, nu a fost vorba despre vizita vreunei figuri regale sau a vreunui monarh, deşi în domeniul său era cu siguranţă prinţul încoronat – al muzicii pop. Acolo, pe peluza de sud a Casei Albe era Michael Jackson, îmbrăcat cu tunica sa albastră strălucitoare, purtând o singură mănuşă albă şi evident semnătura sa – perechea de ochelari cu lentile negre. Acolo, primea Premiul Prezidenţial de Siguranţă în Comunicare pentru că şi-a pus la dispoziţia serviciului public piesa Beat It pentru o reclamă de avertizare asupra pericolelor de a conduce sub influenţa băuturilor alcoolice.

De la fenomenala sa ascensiune la tronul necontestat al celui mai popular entertainer din lume, Michael nu a mai fost văzut în public prea des. Şi iată-l acum brusc, în mijlocul unui program aglomerat. Sosind la New York cu câteva zile inainte de vizita la Washington D.C., Michael a poposit într-un studio de înregistrare pentru a susţine linia vocală în duetul său revoluţionar cu Mick Jagger – State Of Shock – primul single înscris pe albumul Victory.

Dacă duminică, 13 mai, ziarele din toată ţara inseraseră deja fotografii cu Michael şi Shirley McLaine în cabina ei de la Gershwin Theatre, unde avea loc revenirea ei pe Broadway, luni, Michael se îndrepta deja spre capitală.

Ideea de a folosi Beat It pentru un spot tv de 30 secunde şi unul pentru radio a venit de la Secretarul Ministrului de Transporturi, Elizabeth Dole. După luni de negocieri, s-a încheiat un acord cu Michael Jackson. Spotul a fost produs de Consiliul de Publicitate şi difuzat ca anunţ de interes public. A fost planul lui Dole de a avea spoturi difuzate la date importante ale anului – în perioadele în care tinerii participau la baluri sau la petreceri, fără îndoială acompaniaţi de unul sau mai mulţi consumatori de alcool.

Anunţul apariţiei lui Michael a mobilizat o întreagă cohortă de jurnalişti (mulţi dintre ei purtând câte o mănuşă albă!) pe lângă gardul înalt, de fier care înconjoară peluza Casei Albe. Şi fireşte, sute de fani s-au adunat pentru a-l vedea pe starul decadei. În timp ce Prima Doamnă Nancy Reagan şi Elizabeth Dole priveau, Preşedintele Reagan, îi înmâna premiul lui Michael, însoţindu-l de un discurs spiritual:

„Ei bine, nu este palpitant? (Well, isn’t this a thriller?) N-am mai văzut atâta lume de când am fost în China! Să mă gândesc, aţi venit cu toţii să mă vedeţi pe mine! Nu? Ei bine, ştiu de ce vă aflaţi aici – pentru a-l vedea pe cel mai talentat, cel mai popular şi cel mai îndrăgit dintre superstarurile muzicii din lume.

La acest nivel al carierei sale, când se pare că a realizat absolut tot ceea ce şi-ar fi dorit un performer, Michael Jackson îşi găseşte timp pentru a ne ajuta în lupta împotriva abuzurilor de alcool şi droguri. Succesul tău reprezintă visul american transformat în realitate. Datorită ţie Michael, noi putem avertiza milioane de tineri americani asupra pericolelor aduse de consumul de alcool... Mulţumesc pentru sprijinul tău. Multe vieţi vor fi salvate şi nimeni nu va mai pune valoarea banilor înaintea vieţilor preţioase ale copiilor. Tinerii fiecărei familii din America vor auzi aceste mesaje la televizor şi la radio.”

Preşedintele l-a lăudat pe Michael numindu-l „dovada a ceea ce orice om poate realiza ducând o viaţă fără abuzuri de alcool sau consum de droguri... Tineri şi bătrâni respectă acest lucru, iar dacă americanii nu pot înfrunta problemele legate de consumul de alcool, noi putem, prin cuvintele lui Michael, ‚beat it’.”

Într-o notă degajată, Reagan a spus că mare parte din membrii stuff-ului Casei Albe au vrut să-i spună lui Michael: „Te rugăm, dă-le puţin T.L.C. (tender loving care / grijă dragoste şi duioşie) făcând analogie cu piesa P.Y.T.” Preşedintele a adăugat făcând trimitere către o altă piesă a lui Jackson: „Ştiu că asta sună cam neconvenţional (off the wall), dar ai înţeles ce vreau să spun.” În privinţa turneului Victory, Preşedintele a adăugat: „Michael, am un alt mesaj de la fanii tăi de aici. Ei spun că te vor înapoi (they want you back) aşa că, atunci când vei începe turneul mult aşteptat, asigură-te, te rog, că te vei opri şi aici, în capitală!”

Michael, care a stat drept în spatele ochelarilor săi întunecaţi timp de 9 minute şi jumătate cât a durat ceremonia, a păşit în faţă, la microfon, pentru a anunţa mândru, într-o propoziţie de 12 cuvinte: „Sunt foarte onorat; vă mulţumesc foarte mult Domnule Preşedinte şi Doamnă Reagan.”

Pe plachetă erau înscripţionate următoarele:

PREMIU PREZIDENŢIAL

MICHAEL JACKSON

Se acordă lui Michael Jackson pentru exemplul notabil pe care îl dă tinerilor americani şi lumii întregi. Recordurile tale istorice şi preeminenţa ta în muzică reprezintă tributul creativităţii tale, dedicare şi o extraordinare capacitate de muncă. Contibuţia generoasă adusă campaniei naţionale de prevenire asupra consumului de alcool în rândurile adolescenţilor, va salva milioane de tineri americani, care vor învăţa că „Să bei şi să conduci poate ucide o prietenie.”

 14 mai, 1984

                                                                                                       CASA ALBĂ

După recepţia de pe peluza sudică, Michael trebuia să se întâlnească cu câţiva dintre copiii membrilor staff-ului de la Casa Albă, care vroiau să-l salute. Dar când a intrat în Sala de Recepţii Diplomatice, unde trebuia să aibă loc întâlnirea, a dat peste o mulţime de vreo 75 de adulţi afectaţi de „staro-manie”. La vederea ei, Michael a îngheţat şi a dispărut în toaleta bărbaţilor  din biblioteca prezidenţială. După rugăminţi şi promisiuni din partea câtorva oficiali, Michael s-a lăsat convins să se întâlnească cu copiii şi cu părinţii acestora. În afară de acest aspect, ceremonia s-a desfăşurat fără nici un alt incident neplăcut, iar Michael a fost proclamat în mod oficial, comoară naţională.

JACKSON ÎL ÎNTÂLNEŞTE PE JAGGER

În săptămâna 10 iunie 1984, posturile de radio au început să dezlănţuie pe calea undelor cea mai fierbinte şi proaspătă piesă a lui Michael – duetul său cu Mick Jagger de la Rolling Stones. Intitulat State Of Shock, pentru mulţi dintre fanii Jackson, părea că sunetul a fost adaptat în mod evident pentru Jagger. Dar auzindu-l pe vibrantul rocker pe piese vocale de timbre variate, am ştiut că State Of Shock se va vinde în milioane de exemplare şi va fi imnul naţional al verii lui 1984. „Thriller”-ul şi „Rolling Stone”-ul s-au întâlnit în studioul de înregistrări şi au scos un „killer” – un hit şocant, rock şi de înaltă intensitate cu o linie bass heavy şi un tempo contagios de trepidant. Din punct de vedere vocal, Michael şi Mick subliniază muzica literalmente cu atitudine şi o încredere impertinentă.

PRIZONIERUL DEGHIZAT

Există tot felul de discuţii referitoare la faptul că Michael Jackson nu poate ieşi nicăieri în public fără gărzi de corp şi chiar şi aşa există complicaţii cauzate de faptul că imediat ce este recunoscut, nu mai poate fi relaxat. Orice ieşire a lui s-a transformat într-o apariţie. Pentru a atenua această problemă, Michael a achiziţionat un kit de machiaj profesional de la Rick Baker, în valoare de 10.000$. În mijlocul lunii mai, ziarele au publicat nişte fotografii cu Tatum O’Neal însoţită de un tânăr cu barbă stufoasă în stil afro participând la concertul trupei Kool And The Gang la Radio City Music Hall din New York. Ia ghiciţi! Acela era Michael!

În aprilie, un cântec intitulat Eat It aparţinând lui „Weird” Al Yankovic a lovit clasamentele ajungând direct în Top 10. Era o prelucrare umoristică a piesei Beat It pentru mâncăcioşi. Weird Al a realizat şi video-clip-ul ataşat melodiei sale, tot prin preluarea celui original. Ultima scenă ni-l înfăţişează pe Weird Al lungit în pat, suferind de indigestie de la atâta mâncare.  În timp ce se întinde să-şi ia apa minerală, îi vedem ochii şi ne dăm seama că sunt identici cu ochii pe care îi avea Michael la finalul clip-ului Thriller. Un pamflet cu substrat foarte ascuţit şi isteţ, nu-i aşa?

În luna mai, avocaţii lui Michael Jackson au început să facă curat printre producătorii de mărfuri neoficiale marca Michael Jackson. Postere, nasturi, ochelari de soare şi tricouri erau cele mai vehiculate produse contrafăcute care proliferau piaţa. Conform lui Stephen Huff, avocatul din New York al lui Michael, Jackson „este îngrijorat că publicul este înşelat cu marfă de calitate inferioară.” S-a estimat că la vremea aceea, valoarea acestor mărfuri se ridica la 50 milioane de dolari.

CEVA PUTRED PE FRONTUL VICTORY...

Primele indicii asupra disensiunilor apărute în tabăra turneului Victory au început în februarie 1984. Atunci mi-a fost foarte clar că erau prea mulţi şefi şi prea puţini indieni. Toţi cei implicaţi vroiau să aibe ultimul cuvânt şi s-a ajuns la un impas supărător. Prin mijlocul lui iunie, megaturneul care trebuia să debuteze pe 31 mai, i-a epuizat pe toţi. La ora aceea încă nu se ştiau datele finale şi nu exista nici măcar un singur contract semnat pentru locurile de desfăşurare.

Suspiciunile mele iniţiale, privind neîncrederea lui Michael în Don King s-au dovedit bine întemeiate în numărul din 15 mai 1984 al revistei Rolling Stone. Conform înţelegerii, lui Don King îi reveneau 15% din veniturile turneului, la fel lui Joseph şi lui Katherine Jackson, în mod egal. Conform declaraţiei făcute de avocatul lui Michael, John Branca: „Nu Don King a fost prima alegere a lui Michael pentru promovarea acestui turneu. Acest turneu este important pentru Michael pentru că este important pentru familia lui. Nu sunt sigur însă, că a fost şi prioritatea lui Michael. Poate că ar fi preferat să facă alte lucruri.  Dar consideră că este important să participe la acest turneu, la cererea fraţilor şi a familei sale. Iar aceştia vor foarte mult să lucreze cu Don King. Aşa că Michael le-a spus: ‚Dacă este atât de important pentru tata şi pentru familia mea, voi lucra cu Don King.’”

Acelaşi număr al revistei Rolling Stone vorbeşte despre o scrisoare pe care i-a adresat-o Michael Jackson lui Don King. În ea, practic King este instruit oficial:

·         să nu comunice cu nimeni în numele lui Michael Jackson fără permisiunea acestuia;

·         toţi banii plătiţi lui Michael Jackson pentru participarea la acest turneu vor fi colectaţi de reprezentanţii personali ai lui Michael Jackson şi nu de Don King;

·         Don King nu are permisiunea de a aborda nici un promoter, sponsor sau altă persoană în numele lui Michael Jackson;

·         Don King nu va angaja nici un personal, nici un promoter local, nu va rezerva nici o arenă, sală etc. în numele lui Michael Jackson. În acest sens, NU VA FACE NIMIC fără acordul personal al lui Michael Jackson.

Comentând toate acestea, King a spus: „Cu Michael, eşti mereu numai prin tribunale.” John Branca a declarat: „Cu excepţia cazului în care turneul nu este condus în mod corespunzător – din punct de vedere financiar, creativ şi toate celelalte – Michael va renunţa... Mi-am făcut griji tot timpul. Incidentul Pepsi i-a determinat pe toţi să fie un pic mai atenţi. Cu trupa ,The Who’ au avut loc multe revolte. Cu un turneu de o asemenea magnitudine, ar fi bine ca totul să fie bine pus la punct, cu profesionalism, pentru a fi siguri că se îndreaptă în direcţia scontată.”

În primele şase luni ale anului 1984 în tabăra Jackson-ilor s-a schimbat personalul de câteva ori. În primul rând, Michael şi-a angajat un nou manager personal, pe Frank Dileo, care, în poziţia de vicepreşedinte de promovare la Epic Records, a jucat un rol cheie în succesul albumului Thriller. Separat de Michael, Jackson-ii au semnat şi ei cu un nou manager, Jack Nance. Toţi aceşti oameni au lucrat împreună cu coordonatorul turneului, Larry Larson.

În timpul primăverii, Larson a fost sunat de Michael cu privire la aranjamentul scenic. Michael i-a spus: „Larry, am câteva idei pentru spectacol.” Larson a detaliat: „Mi-a enumerat tot sumarul anului trecut. Mi-a explicat că a făcut video-clipuri, care au ieşit destul de bine. A încercat să-mi arate că ar trebui să-l iau în serios.” Larsen s-a dus acasă la Michael pentru a continua subiectul. Mai târziu el a recunoscut: „Am fost surprins. Avea o mulţime de scenarii pe care le desenase singur.... scenarii complete cu aranjamentele scenice, costume, ce era de făcut! A început să-mi povestească spectacolul de parcă citea o poveste, ilustrând ceea ce spunea cu desenele pe care le făcuse. Am fost pur şi simplu surpins! Era extraordinar!”

Între timp, pe frontul planificării concertelor, domnea confuzia. În aprilie, se anunţa că un promoter din New England pe nume Frank Russo ar fi coordonatorul programului împreună cu Danny O’Donovan. Perechea a garantat Jackson-ilor cu 40 milioane de dolari că turneul va debuta pe 22 iunie. Aparent, Russo a vorbit prea devreme şi a declarat unui reporter de la Providence Journal că: „El (Don King) nu are nimic de-a face cu actuala promovare a turneului.” King nu s-a amuzat deloc văzând acest lucru tipărit şi a contraatacat: „Nu vreau să lucrez cu tipul ăsta. A spus numai lucruri urâte despre mine.” În mai, Russo a fost concediat. În ediţia din 16 mai 1984 a aceluiaşi jurnal, se putea citi declaraţia Jackson-ilor: „Eventuala relaţie a lui Frank Russo cu turneul Victory a fost condiţionată de abilităţile lui de a lucra sub un contract agreat de toată echipa Jackson-ilor. Din păcate, Frank nu a fost niciodată capabil să lucreze la un angajament de această natură.”

În sfârşit, în iunie, Jackson-ii semnează un contract cu Chuck Sullivan şi compania lui, Stadium Management Corporation (Corporaţia de Administrare a Stadioanelor). Sullivan este vicepreşedinte executiv al echipei New England Patriots din Liga Naţională de Fotbal (NFL). După spusele lui Jack Nance, managerul Jackson-ilor: „Experienţa celor de la Stadium Management Corporation este ideală pentru acest turneu. Chuck Sullivan a avut de-a face frecvent cu audienţe enorme şi a lucrat în cele mai dificile condiţii. Graţie contactelor sale prin NFL, poate conlucra cu oficialii oraşelor din multe comunităţi americane. Turneul pe care l-au plănuit Jackson-ii este foarte ambiţios şi plin de imaginaţie. Iar publicul, am mai spus-o, se anunţă a fi cel mai mare pe care l-a văzut vreodată industria entertainment-ului. Experienţa lui Sullivan în a organiza spectacole pentru audienţe uriaşe va fi nepreţuită pentru noi.”

La acea vreme Chuck Sullivan a declarat: „În ziua de astăzi, The Jacksons sunt o premieră muzicală de foarte mare atracţie în lume. Suntem încântaţi că putem lucra cu ei pentru turneul Victory. Joe, Katherine, Don şi cu mine ne vom consulta frecvent pentru toate aspectele şi detaliile legate de acest turneu.”

Până una alta, data de 10 iunie a trecut şi încă nu era nimic definit, doar zvonurile că ar fi posibil ca turneul să înceapă pe 22 iunie în Lexington/Kentucky. Apoi, s-a zvonit că va începe pe 29 iunie în acelaşi oraş. Mai umblau nişte zvonuri conform cărora oraşe mari ar fi fost omise de pe itinerariu din motive de siguranţă. În cele din urmă, vineri, 15 iunie, au fost anunţate primele trei date ale turneului Victory. În fine, Victory se aşezase pe făgaşul său, iar eu am putut în sfârşit, să-mi fac bagajul pentru ultima aventura a lui Michael Jackson!

(va urma)