MICHAEL!
by Mark Bego
(1984)
Traducere
şi adaptare în Limba Română, Mihaela A.R.
JACKSON 5 IA TOP-UL CU ASALT
Acea seară de octombrie 1969, când Jackson 5 şi-a făcut
debutul în televiziune la Hollywood Palace, a fost literalmente seara „Motown
la Hollywood Palace”! În fapt, în anul 1970 chiar a fost lansat un album marca
Motown care să lase posterităţii acel eveniment.
În deschiderea spectacolului au cântat Diana Ross & The Supremes: Mary Wilson şi Cindy Birdsong, care au
interpretat un potpuriu de melodii din spectacolul Hair de pe Broadway. Diana a cântat piesa Where I Do I Go, iar Cindy şi Mary i s-au alăturat cu Good Morning Starshine.
După potpuriul lor, Diana a luat microfonul şi a anunţat:
„Bună seara doamnelor şi domnilor şi bine
aţi venit la Hollywood Palace. Îmi face o deosebită plăcere să vă fiu gazdă, în
special în această seară, când am plăcerea să vă prezint o tânără stea din
industria muzicală. A lucrat alături de familia sa, iar atunci când cântă şi
dansează, pur şi simplu aprinde scena. Michael Jackson şi The Jackson 5.”
Băieţii au interpretat pentru început o baladă – Can You Remember – de pe viitorul lor
album de debut. După o rundă de aplauze călduroase, Michael a privit direct
înspre camera de luat vederi şi a anunţat: „Acum,
dorim să vă prezentăm prima noastră piesă lansata cu Motown. Se găseşte de
vânzare peste tot!” Trupa a plonjat apoi cu I Want You Back şi au rupt scena.
După numărul lor şi aplauzele răsunătoare, Diana a
revenit pe scenă şi i-a vorbit lui Michael câteva secunde. Apoi a anunţat: „Doamnelor şi domnilor, doamnişoara Mary
Wilson....”. Mary a intrat pe scenă şi a cântat solo Can’t Take My Eyes Off of You. În spectacolul din acea seară au mai
fost Gladys Knight & The Pips şi Stevie Wonder. Melodia de final au
susţinut-o tot Diana Ross & The
Supremes – Someday We’ll Be Together.
Două săptămâni mai târziu s-a anunţat că Diana ar părăsi The Supremes pentru
cariera solo.
Acel eveniment a fost unul semnificativ pentru Motown din
mai multe puncte de vedere. Mary Wilson îşi aminteşte: „Îmi amintesc că l-am văzut pe Michael şi pe fraţii lui în acea seară la
Hollywood Palace. Practic, erau nişte copii drăguţi şi tare timizi dar toată
atenţia era îndreptată spre Michael. Încă de atunci puteai vedea că se ţeseau
planuri în jurul lui şi că va deveni un mare star. A fost cât se poate de clar
pentru mine că aşa se va întâmpla, pentru că deja avea capacitatea de a face
lucruri pe care şi Diana le făcuse. Avea ceva ce nu putea scăpa atenţiei.
Fraţii lui erau exact ca The Supremes – erau acolo, făceau parte din trupă, dar
focusul era în mod clar centrat pe Michael. Toţi erau timizi”, continuă
Mary, „dar el avea ceva diferit. Încă de
la vârsta aceea avea acea ‚calitate de
star’. Ceilalţi aveau personalităţi
foarte distincte, dar erau mai mult ca mine; le plăcea să facă parte din trupă.
Cu toate că poate şi ei erau creativi, nu ieşeau în faţă să-şi arate cretivitatea la fel de mult. Pe lângă cineva
ca Michael sau ca Diana, ce sunt eu? – stau în faţă dacă trebuie, dar nu mă
remarc. Sunt băieţi foarte drăguţi, toţi. Poţi spune că vin dintr-o familie cu
experienţă şi cu principii sănătoase.”
Declaraţia Dianei de la acea vreme suna cam aşa: „Onestitatea a fost întotdeauna foarte
specială pentru mine – o noţiune foarte specială. Şi nu mă refer în mod special
la acel fel de onestitate pe care o practica Abraham Lincoln în cărţile de
istorie – deşi şi aceea este în regulă.
Însă când mă gândesc la ceea ce înţeleg
eu prin onestitate, mă gândesc la ceva direct, pe faţă – exact aşa cum e. Albul
e alb şi negrul e negru, înţelegi ce vreau să spun? De ce să ne prefacem?, dacă
e alb, atunci alb să fie. Asta este ceea ce simt eu faţă de Jackson 5 – cinci
fraţi cu numele de Jackson pe care i-am descoperit în Gary, Indiana. Jackson 5 cântă
onest. Direct. Fără trucuri. Dar bine. Foarte, foarte, foarte bine. Totul
despre aceşti copii înseamnă ‚onestitate’ pentru mine. Chiar dacă interpretează
Smokey Robinson sau Beatles sau vreun standard mai vechi, îşi expun
profesionalismul nativ şi onestitatea înnăscută care spune totul despre ei.
Entuziasmul lor tânăr – căci sunt tineri – începând de la lider-ul vocal
Michael, care are zece ani şi până la Jackie, care are 16 ani. Evident
incluzându-i pe Marlon – 12, Jermaine – 13 şi Toriano (Tito) – 14. Abordarea
lor curată, spiritul optimist ... totul este adus la suprafaţă. Nu poţi să nu
observi asta. Primarului Richard Hatcher din Gary, Indiana nu i-a scăpat acest
aspect. El este cel care i-a adus pe Jackson 5 în atenţia mea. Nici
producătorului Bobby Taylor nu i-a scăpat. El a fost primul profesionist care a
lucrat cu ei. Companiei Motown Records nu i-a scăpat asta. Aici s-a produs
primul single al trupei Jackson 5 – ‚I Want You Back’. Nimănui nu ar trebui
să-i scape. Totul despre Jackson 5 este cât se poate de real. Au un talent
extraordinar. Şi dincolo de toate astea, sunt oneşti.”
Primul album al trupei Jackson 5 – Diana Ross Presents The Jackson 5 – a fost lansat pe 18 decembrie
1969 şi s-a vândut aproape imediat în 2 milioane de exemplare. De observat
faptul că titulatura trupei variază cu timpul din punct de vedere ortografic.
Original au fost prezentaţi ca Jackson 5,
dar de obicei se scrie Jackson Five.
La un moment dat pe toate înregistrările lor s-a înscripţionat numele folosind
numeralul „5” în loc de litera „F”, pentru a deveni Jackson 5ive. Indiferent de cum scrii, Jackson 5 a devenit cea mai
vândută trupă din istoria Motown Records.
În mod ciudat, doar un singur single de pe albumul Diana Ross Presents The Jackson 5 anume I Want You Back, a ajuns numărul 1 în
topul revistei Billboard, in săptămâna 15 noiembrie 1968. Albumul debutează cu
o versiune grozavă a unuia dintre cele
mai proaste cântece din istoria pop-ului – Zip
A Dee Doo Dah. „Oricât de prost ar fi
fost, era totuşi cel dintîi single de pe albumul artistei Dionne Warwick –
‚Presenting Dionne Warwick’ şi cu siguranţă nu a diminuat cu nimic succesul
acesteia.”.
Pe album se mai afla o melodie compusă de
Corporaţie, specifică pentru Jackson 5 şi numită Nobody, precum şi alte câteva cover-uri după melodii de succes ale
artiştilor de la Motown. Părea că toţi cei de la Motown solicitau
re-înregistrarea pieselor proprietatea Motown aşa încât compania putea profita
de câştiguri enorme de pe urma drepturilor de autor. Tot pe primul album al celor
de la Jackson 5 au fost incluse şi versiuni noi ale pieselor Standing In The Shadows Of Love al celor
de la The Four Tops, My Cherie Amour
al lui Stevie Wonder, Chained al
celor de la Rare Earth, (I Know) I’m
Losing You al celor de la The Temptations precum şi compoziţia lui Smokey
Robinson pe care The Miracles a înregistrat-o în 1960, numită Who’s Loving You. Albumul mai conţine şi
succesul Stand al lui Sly & The Family Stone.
Privind înapoi la acest album din perspectiva anilor ’80
când toată lumea îi compara din punct de vedere artistic pe Diana Ross şi
Michael Jackson, includerea piesei Who’s
Loving You pare ironică, pentru că Diana a înregistrat-o alături de Mary
Wilson şi Florence Ballard pentru albumul Meet
The Supremes, în 1962.
Pentru că Who’s Loving
You este o piesă simplă de blues, este uşor să spui că albumul de debut al
celor de la Jackson 5 este literalmente alcătuit din „ceva vechi, ceva nou,
ceva de împumut şi ceva pur!” Şi pentru că aşa ceva este privit ca o
superstiţie pentru asigurarea succesului într-un mariaj, pare că a fost plănuit
de cineva care vroia să fie sigur că relaţia dintre Motown şi Jackson 5 va
funcţiona mult de acum încolo!
În anul următor Jackson 5 a lansat alte trei albume sub
egida Motown. I Want You Back nu a
apucat încă să se răcească, când a fost lansat single-ul de pe cel de-al doilea
album, cu acelaşi nume – ABC. Din
nou, piesa a urcat în topul clasamentelor şi a devenit numărul 1 în săptămâna
14 martie 1970.
Albumul ABC a
fost lansat pe 8 mai şi a fost certificat cu aur pentru vânzările de peste
500.000 de exemplare numai în Statele Unite. Albumul include piesele de succes The Love You Save urmată de I Found That Girl interpretată de
Jermaine şi care ajunge numărul 1 în clasament.
Şi pe acest album apar câteva cover-uri ca The Young Folks al celor de la Supremes,
Never Had A Dream Come True al lui
Stevie Wonder şi La La Means I Love You
al celor de la The Delphonics. Ca şi precedentul, albumul ABC a fost produs de Hal Davis şi Corporaţia.
În vara anului 1970, a fost lansat primul single I’ll Be There, de pe cel de-al treilea
album, intitulat chiar aşa – Third Album.
Din nou, single-ul a ajuns numărul 1şi s-a vândut în milioane de exemplare.
Imediat a fost urmat de un altul – Mama’s
Pearl. Pe cel de-al treilea album a fost inclusă şi versiunea gospel a
melodiei Oh How Happy şi cover-uri
pentru Bridge Over Troubled Water al
celor de la Simon &
Garfunkel şi The Love I Saw In You Was
Just A Mirage a lui Smokey Robinson. În încercarea de a furniza trupei un
material autobiografic, Corporaţia a compus piesa vibrantă Goin’ Back To Indiana.
Mai târziu în
acelaşi an, a venit cel de-al patrulea album intitulat The Jackson 5 Christmas Album. Trupa a încheiat anul 1970 cu patru
piese pe locul 1, 4 albume şi un public numeros de fani devotaţi în toată
lumea. Nu era deloc un debut rău pentru Michael Jackson şi fraţii săi!
Conform unei declaraţii făcute de Berry Gordy în 1970,
privind sunetul şi atracţia trupei „Am
pus bazele genului ‚soul-bublegum’. Este un gen care prinde la tineri. Le-am
furnizat orientarea totală. Le-am furnizat material, le-am pregătit sunetul de
bază şi am muncit la coregrafie.”
„Jackson 5-mania” era deja pe val, iar în 1971 urma să
fie şi mai mare! Acel an a fost marcat de încă trei albume, încă trei
single-uri pe locul 1, propria lor reţea de televiziune, un turneu, propria
serie de desen animat şi un număr dedicat în revista Life. În vârful clasamentelor din acea iarnă, ABC a primit un premiu Grammy pentru Cea mai bună piesă pop a anului.
Never Can Say Goodbye a fost lansat la începutul anului 1971 iar pe 10 aprilie
era deja numărul 1. Piesa a fost scrisă de Clifton Davis, care mai târziu a
devenit celebru graţie serialului That’s
My Mama, pe la mijlocul anilor ’70. A fost singura piesă extrasă pe single
de pe albumul Maybe Tomorrow. În
iulie, piesa cu numele Maybe Tomorrow
a atins locul 20 în clasamentele pop şi locul 3 în R&B.
În primăvară, Jackson 5 au apărut în prima emisiune solo
a Dianei Ross intitulată Diana.
Michael a apărut alături de Diana într-un cuplu satiric şi în altul alături de
fraţii săi şi Bill Crosby. Pe parcursul spectacolului au interpretat două
potpuriu-ri: Mama’s Pearl / Walk On By /
The Love You Save şi I’ll Be There /
Feelin’ Alright. De asemenea, în spectacol a fost şi Danny Thomas. Există
şi un album soundtrack editat de Motown cu acest spectacol care furnizează una
dintre rarele performanţe înregistrate ale trupei Jackson 5. Momentul satiric
interpretat de Michael în acest spectacol a folosit mai târziu la
perfecţionarea sa pentru cariera actoricească.
Primăvara a mai marcat şi apariţia albumului Maybe Tomorrow produs de Hal Davis şi
Corporaţia. Pe lângă piesa cu acelaşi nume şi Never Can Say Goobye, acesta conţine o versiune a succesului anilor
’50 16 Candles precum şi Honey Chile ale trupei Martha & The Vandella. Deşi au petrecut primii lor doi ani făcând
atâtea versiuni cover pe piesele altor artişti, Jackson 5 erau atât de
proaspeţi, încât au reuşit într-un mod extraordinar să confere unicitate
acestora.
Albumul original Maybe
Tomorrow este îmbrăcat într-o copertă de format deschis cu imaginea color a
trupei Jackson 5 plasată în centru. În interior conţine un formular de comandă
pentru toate produsele marca Jackson 5 pe care şi le doreşte orice admirator. Acestea,
includeau notepad-uri, afişe cu întreaga trupă şi individuale, fotografii, abţibilduri.
Şi fireşte, exemplare ale propriei reviste, intitulată TCB! Takin’ Care Of Business (o altă paralelă între Michael Jackson
şi Diana Ross – acesta a fost titlul unuia din cântecele celor de la Supremes.).
Mai exista şi un kit pentru fanii fiecărui membru al trupei numit Sufletul Pereche (Personal Soul-Mate Kits). Pe cel pentru Michael se putea citi:
Acum poţi fi sufletul-pereche al lui
Michael! Găseşti aici modul în care poţi deveni sufletul-pereche al lui
Michael! Fii atent la tot ce primeşti:
- Propriul tău poem! Scris chiar de Mike!
- Portmoneul dimensionat după documentul tău de identitate. Conţine o fotografie cu Michael şi autograful său.
- Un poster gigant(12x18!) cu Michael!
- Un portret de dimensiunea 5x7 semnat de Michael!
- 9 poze diferite cu Michael după dimensiunea portmoneului tău!
- 65 (numără-le!) de timbre pentru scrisori, cu Michael! Toate 65 conţin poza lui Michael! Ar fi minunate pentru scrisorile pe care le expediezi către Michael şi Jackson 5!
Plus!
O scrisoare personală de la Michael!
79 de lucruri
într-unul singur! Pentru numai 2$! Nu
mai aştepta!
Vei
fii fericit să fii sufletul-pereche al lui Michael! Trimite chiar acum!
Iar tu credeai că Michael Jackson-mania a început odată
cu Billie Jean... În nic un caz....
era idolul adolescenţilor cu mult înainte de a fi el un adolescent!
Totuşi, cel mai bun promo s-a făcut pe afişul oficial al
concertului Jackson 5. Acesta suna aşa:
- Jackson 5 vă arată cele mai frumoase lucruri pe scenă.
- Puneţi afişul pe perete! Priveşte-l în fiecare zi!
- Prietenii tăi îşi vor pierde minţile când îl vor vedea!
La începutul anilor ’70, Michael şi Jackson 5 luaseră mai
mult decât minţile, aruncaseră în aer toate clasamentele!
În septembrie 1971, cel de-al cincilea album al trupei a
dărâmat recordurile de vânzări. Albumul s-a intitulat Goin’Back To Indiana şi a constituit soundtrack-ul pentru emisiune
lor TV cu acelaşi nume. În spectacol erau Bill Crosby, Tom Smothers, Bobby Darin
şi Diana Ross cu o scurtă apariţie. Pe lângă segmentul muzical, mai era şi un
moment satiric intitulat The Day
Basketball Was Saved (Ziua în care a fost salvat baschet-ul). Acesta era
susţinut de profesioniştii echipei de baschet Dream Team: Rosey Grier, Bill Russell, Elvin Hayes, Elgin Baylor şi
Ben Davidson. În acest segment, The
Dream Team trebuia să-i provoace pe Jackson 5 la un meci de baschet, dar se
temeau că ar putea fi învinşi. Ei fac o înţelegere cu vânzătorul de
bomboane şi popcorn pentru a-i lăsa pe
Jackson-i să mănânce toate prostiile pe care le vroiau, în aşa fel încât să nu
mai poată juca. Planul nu le prea iese pentru că Jackie absentează de la porţia
de mâncare, iar el era dribleur-ul vedetă al familie.
Pe lângă piesele lor, Jackson 5 au mai interpretat şi Stand şi I Want To Take You Higher, piese aparţinând lui Sly & The
Family Stone, şi Feelin’ Allright al
lui Dave Mason.
Pe 24 septembrie 1971, Jackson 5 au apărut pe coperta
revistei Life. Articolul se intitula
„Rock Stars At Home With Their Parents”
(Vedetele rock, acasă cu părinţii). Jackson-ii
erau înfăţişaţi pe o scară în spirală în living-ul casei lor din Los Angeles
înconjuraţi de discuri de aur, în timp ce părinţii mândrii pozează la baza
scării. În articol mai erau şi Grace Slick de la The Jefferson Airplane, David
Crosby de la Crosby, Stills & Nash, Frank Zappa şi desigur părinţii
acestora. Articolul redat în parte:
„Ei au reuşit urmând vechea reţetă a
Americii de culoare. Show-biz-ul este încă una din cele mai sigure reţete de a
scăpa din ghetto. Noua şi uriaşa casă din Encino, California, a Jackson-ilor
reprezintă dovada înregistrărilor de aur şi a concertelor ţinute cu casa
închisă; piscina şi terenul de baschet, mini-motociclete, haine super, jucării
şi alte plăceri. În urmă cu doar trei ani, tatăl lor era un simplu macaragiu în
Gary, Indiana. ‚Când copiii erau mici’, spune Joseph Jackson, ‚eu cântam la
chitară cu un grup numit Falcons. Noi repetam în casă, iar ei erau mereu prin
preajmă. Probabil că văzându-ne, au încercat să cânte şi ei. Nu aveam de unde
să ştiu că aveau să devină profesionişti. Practic, au fost înzestraţi cu tot
acest talent iar eu nu am fost deloc surpins atunci când au reuşit. Pentru că,
ne-am străduit din greu.’
Aşadar, Jackson 5 este o instituţie
care deţine un fan club, o revistă şi producţii TV. Manager le este tatăl lor.
Au de asemenea avocatul şi contabilul propriu. Pentru că băieţii sunt încă
tineri, vieţile lor sunt atent urmărite. Seniorul Jackson nu-şi face griji în
privinţa drogurilor sau altui comportament excentric. Grijile lui se îndreaptă
spre dificultăţile date de profesionalism la o vârstă atât de mică. ‚Există
totuşi o latură în viaţa unui copil care rămâne tot copil,’ spune domnul
Jackson. ‚Merg la şcoală, îşi fac treburile, se joacă. Trebuie să-şi vadă şi de
viaţa personală, pentru că dacă nu o fac, le va plesni capetele. Am încercat
să-i învăţ să socializeze cu toată lumea – nu contează clasa. Pentru că toţi
oamenii sunt la fel. Singura diferenţă poate fi aceea dată de noroc.’”
Ei bine, cu siguranţă că Jackson 5 au avut norocul lor
iar acesta i-a purtat atât de departe pe cât i-a putut duce. Pentru Michael,
acest ritm de viata rapid era terenul lui de joacă, pentru că a crescut ca un
superstar mediatizat!
Educaţia a constituit întotdeauna o problemă pentru
copiii vedetă. Era important pentru ei să primească o educaţie bună fără ca
energia de star să interfereze cu studiul.
„Am frecventat mai
mult şcolile particulare.”, îşi aminteşte Michael. „O singură dată am fost la o şcoală publică, în Gary. Am încercat să
mergem la una de aici din Los Angeles, dar n-a mers. Când eram în şcoală, fanii
năvăleau în clasă, când ieşeam de la şcoală, eram aşteptaţi de altă mulţime de
copii înarmaţi cu poze şi alte lucruri din astea. Am mers la acea şcoală, doar
o săptămână. O singură săptămână! Atât am rezistat! În rest am urmat doar şcoli
private la care veneau şi alţi copii de celebrităţi sau chiar copii-vedete,
unde nu erai deranjat.”
În 1971, în mijlocul primului lor turneu major, Jackson 5
au fost însoţiţi de un tutore, în persoana doamnei Rose Fine, o bunică de
aproape 60 de ani, evreică de origine, care spune despre băieţi că erau „nişte copii foarte drăguţi”.
„Aceşti copii fac
parte dintr-o familie strâns unită”, explică doamna Fine, „şi au fost crescuţi într-o atmosferă plină
de dragoste dar şi de disciplină. Au un enorm respect faţă de părinţii lor, în
mod special faţă de tatăl lor şi cred că acest lucru i-a ajutat să devină ‚mici
vedete’. Părinţii merită tot respectul pentru ceea ce au făcut. Am văzut
prea mulţi copii transformaţi de
celebritate în mici monştrii de egoism, dar Jackson 5 sunt cu adevărat excepţia
de la regulă.”
În deplasări, Bill Bray era şeful securităţii trupei. În
timpul aceluiaşi turneu, Bray povesteşte despre job-ul său, acela de ... „a se asigura că băieţii, în special cel mai
mic, nu sunt separaţi în public. De exemplu, atunci când mergeau să-şi cumpere
haine. Toţi copiii o fac, se împrăştie să-şi caute lucrurile care le plac.
Suntem de părere că este important ca imaginea publică a trupei să fie
accesibilă iar ei să nu fie izolaţi de oamenii care i-au ajutat să devină
celebrii. Fanii J-5 au senzaţia că există o legătură puternică între ei şi
băieţi şi atâta timp cât asupra lor nu există nici un pericol, trebuie să
menţinem acest sentiment.”
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă din 1971, Jackson 5 a
lansat cel de-al cincilea album sub aura brazilor de Crăciun. Pentru a conferi
albumului ceva mai special, s-a editat un LP intitulat Greatest Hits, care pe lângă piesele de succes anterioare conţine
şi cea mai proaspătă piesă a trupei – Sugar
Daddy. Piesa s-a vândut într-un milion de exemplare şi a atins locul 10 în
topul pop, respectiv locul 3 în topul soul al revistei Billboard din decembrie.
Jackson 5 au încheiat anul 1971 ca cei mai bine vânduţi
artişti din lume. După ce a interpretat toate piesele de succes ale trupei, ce
mai putea face Michael mai mult pentru a deveni şi mai celebru, şi mai de
succes, şi mai mare în industria muzicală, decât poate să înceapă o carieră
solo? Şi exact acest lucru s-a întâmplat.
(va urma)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu